Haiduci Daci Vârcolaci: Misterul bazei stelare Decebal, partea a 3-a (și ultima): Resuscitarea

aici s-a terminat aventura interactiva haiducidacivarcolaci

partea 1 aici

partea a 2 a aici

dar sunt optionale. pentru că în ziua în care legăturile dintre episoade din haiduci daci varcolaci o sa fie atat de importante incat sa nu poata fi citite oriunde, oricand, in ziua aia, n-o sa mai fie haiduci daci varcolaci.

—————————

 

Gelu plutea prin spațiu, rece, dezbrăcat și mov. Un lasou i se strânse în jurul unui picior umflat și întărit.

Bujor trăgea de funie, încercând să-și manevreze propulsoarele costumului lui de cosmonaut înapoi, spre trapa navei. Ce naiba fusese în capul fratelui lui? Probabil nimic, ca de obicei. Cum naiba să plănuiești să ieși să înoți dezbrăcat prin spațiu, până la o navă extraterestră și să-ți ții respirația? Erau câteva zeci de kilometri de vid până acolo. Și în vid nu prea merge să te deplasezi dând din mâini old school ca în epoca de bronz. Încercase să îi spună asta, dar în spațiu nimeni nu te aude când dai sfaturi. Gelu fusese atât de sigur pe planul lui, încât la un moment dat se întorsese în plutire, să le zică celor doi frați rămași pe navă un călduros „muie, bă!”. Evident, că nu se auzise nimic, mai mult se citise pe buze, dar era clar că acolo își cam risipise o mare parte din aerul din plămâni.

Își propti fratele congelat de podeaua metalică a holului frigatei Funar. Clămpănea pe metal ca o cutie de conserve într-o mașină de spălat, atât de sloi era. Dar haiducii daci vârcolaci erau destul de rezistenți. Ca broaștele. Își reveneau după înghețat, sufocat și alte lucruri de-astea mici, dacă erau resuscitați cum trebuie. Bujor crescu temperatura în cameră din telecomanda de la centrală și își propti fratele pe un radiator. Ce bine că navele spațiale aveau radiatoare. Răcni spre punte:

– Bubule, hai să mă ajuți cu frac’tu, că iar are nevoie de masaj cardiac!

Vocea veni însă din difuzorul aparatului de comunicare.

– Frate, am o problemă mai mare. Trebuie să mă băs în gura unui orfan!

Gelu începea să se dezghețe. Nu respira, dar se simțea un puls slab și rar. Bujor rămase însă blocat.

– Stai, ce?

– Cât te-ai dus tu să-l pescuiești pe prost, mi-am pus costumul și m-am dus spre nava extraterestră, să-i dau o gaură cu laserul și să văd despre ce-i vorba, cum aveam în plan. N-aveam timp să mai stăm la discuții, începu Bubu să explice, alarmat.

Gelu se înmuia. Bujor îl propti pe podea din nou, îi lăsă capul pe spate și își propti mâinile pe sternul lui. Compresii. Unu, doi, trei și un suflu puternic, pe gură, direct în plămâni. De la capăt.

– Tot nu înțeleg.

– Se pare că e o navă-orfelinat. Am depresurizat din greșeală dormitorul unui orfan când am dat gaură și ușile s-au blocat, ca nava să nu se compromită. Și acum micuțul se sufocă lent în fața mea.

Pulsul lui Gelu începu să duduie ritmic dar încă nu își schimbase culoarea. Încă se încăpățâna să nu respire.

– În continuare nu înțeleg, și tu stai și te uiți la el?

– Da… e o specie care se sufocă foarte lent. Respiră metan. Echipajul, blocat pe partea cealaltă a ușii și insistă să îi trag o bășină în gură, ca să nu se sufoce până reușesc să dea o gaură prin ușă… Bujor, nu știu ce să fac!

Gelu începu să horcăie puțin. Respira ușor, dar sigur. Nu era încă conștient. Frigul spațial provoacă niște leziuni cerebrale destul de puternice. Avea să rămână în comă, câteva zile. Bujor oftă.

– Ești sigur că nu e o capcană?

Spera să fie o capcană. Părea ceva prea cretin să nu fie. Bubu răspunse și mai panicat.

– Nu e. Mi-au zis că erau în apropiere și au primit un semnal de SOS de la baza spațială și, cu toate că nu datorează nimic imperiului Dac și nava lor e lentă și echipată doar pentru misiuni umanitare galactice, au decis să vină, poate pot ajuta cu ceva. Și extraterestrul ăsta mic, chit că e urât și cu tentacule, arată super trist. Și nu doar din cauză că se sufocă. Sigur e orfan!

O lacrimă se scurse pe obrazul lui Bujor. Știa bine ce înseamnă să fii orfan. Frații lui mai mici nici nu o mai țineau minte pe mama lor. Bubu era prunc când murise. Dar el o ținea minte. În fiecare zi.

– Frate, ascultă-mă bine. Trebuie să te bășești în gura acelui orfan orice ar fi. Fă-o pentru pentru haiduci. Fă-o pentru daci. Fă-o pentru vârcolaci. Fă-o pentru mama!

– Nu pot! Nu pot să mă bășesc în gura unui orfan! E prea mult! E o chestie pe care dacă o faci, nu mai e cale de întoarcere. O să fiu toată viața ăla care s-a bășit în gura unui orfan!

Bujor dădu un pumn vârtos într-un perete, îndoindu-l.

– La naiba, frate! O să fii ăla care a salvat un orfan. Poate nu o să aflăm niciodată ce s-a întâmplat cu Baza Stelară Decebal. Poate nu a fost o misiune reușită. Dar noi suntem haiduci daci vârcolaci! Noi salvăm orfani! Chiar dacă asta înseamnă să să te bășești în gura lor!

Bubu oftă și întrerupse comunicarea. Bujor se prăbuși ușor pe perete, deznădăjduit. Știa că fratele lui va face lucrul corect. Erau zile crâncene.

 

 

 

***

Comentarii (5)

  • Guru spune:

    Primu

  • Florin Salam spune:

    Ba ej prost? Cum sa il resusciteze pe Gelu pe jos, ca la Colectiv? O sa il traga curentul la spate si o sa faca cistita mortala!

  • traian spune:

    Clar nu aici e sfarsitul. Mai baga boss cu haiduci

  • sleeper spune:

    chiar daca aici pui stop, mi-a mers la inima. Plecaciune Centaure…

  • mihaela spune:

    De-ai scrie o carte!

Adaugă un comentariu