Andrei ieși din bar și își trase gluga pe cap. Era frig și 1 noaptea, dar din fericire stătea destul de aproape. Grăbi pasul și o tăie printre blocuri, pe scurtătura știută de ani de zile. Își suflă în palme să-și facă curaj și un râgâit profund aburi aerul.
Dintr-o scară de bloc, aflată la vreo 50 de metri de el, coborî o tipă și porni aproximativ în aceeași direcție de mers. Arăta binișor de la spate. Probabil coborâse de la un tip. Sau poate doar a stat cu niște prietene la un vin, gândi Andrei. N-are rost să tragi concluzii așa, despre oamenii pe care îi vezi pe stradă. Și cum se gândea, Andrei observă că distanța între ei scăzuse. Mai avea vreo 20 de metri și o ajungea.
Tipa se întoarse și privi spre el speriată. Apoi grăbi pasul. Andrei se simți insultat. Adică doar mergea și el spre casă ca omul. Ca ce chestie să-l bănuiască aia ca fiind un pericol? Băi, cum sunt femeile. N-ai voie să mergi și tu în treaba ta în spatele uneia fără să aibă aia impresia că e urmărită. Acum ar fi putut să încetinească pasul, să o lase să se distanțeze și să se simtă și ea în siguranță.
Dar nu era cinstit. În primul rând că oricum era în siguranță, și în al doilea rând, el mergea cu aceeași viteză constantă de când plecase din bar. De ce să-și schimbe el ritmul de mers pe frigul ăsta că e una proastă și speriată de bombe?
Oricum, nu mai conta că aici ar trebui să treacă strada pe partea ailaltă și să li se despartă drumurile. Să vadă nebuna că nu totul e despre ea.
Rahat.
Și ea traversează. Înaintea lui. Ce coincidență tâmpită. Se duce în aceeași direcție. Andrei traversă după ea. Stătu puțin pe gânduri dacă ar fi putut să ocolească prin altă parte, dar chiar nu ar fi fost eficient.
Pe partea cealaltă a străzii tipa se opri o secundă și se uită direct spre el cum traversa. Era clar speriată. Începu să tropăie cât poate ea de repede pe tocuri pe trotuar uitându-se după alți oameni. Andrei își și imagina cum ar putea apărea de undeva un malac sau un polițist, proasta să se ducă la el și să zică „dubiosul ăla mă urmărește!” și să aibă scandal cretin dintr-o neînțelegere. Ce proastă. Nu. Situația trebuie lămurită.
„Domnișoară, să știți că nu sunteți în nici un pericol!” croncăni Andrei spre ea, cu vocea dogită de frig. Apoi își dădu seama că făcuse o prostie. Era exact ce ar fi zis un violator dubios. Chiar nu exista nici un mod logic în care să poată dezamorsa situația.
Tipa țipă scurt, își aruncă pantofii și începu să alerge.
Acum chiar arăta totul prost, penibil și ridicol. Andrei își dădu seama că oricine l-ar fi văzut acum, chiar ar fi crezut că e un dubios care urmărește femei pe stradă. Și proasta alerga penibil, crăcănat și panicat. Călcă pe o piatră și urlă de durere. Căzu în genunchi, se ridică repede și continuă alergatul haotic pe trotuar, de zici că era în pericol de moarte.
Mamă, ce proastă. Și cu toate astea, alergatul ăla al ei tot era mai lent decât mersul lui alert.
Ce neînțelegere cretină. Doar așa, că se grăbea și el spre casă ca tot omul și o proastă, coincidență, avea drum în aceeași direcție.
Andrei mormăi supărat și porni după ea. Îi trebuiră doar câțiva pași să o ajungă din urmă. Cumva femeile panicate se mișcă și mai lent decât femeile nepanicate, dacă e omenește posibil.
O apucă de mână ferm. Tipa se întoarse, mută de groază.
”Domnișoară…” începu el și se opri, dându-și seama că nu există în momentul ăla frază pe care să o zică ca să calmeze situația. Se ajunsese prea departe într-o direcție la care el nici cu gândul nu se gandea. Dar pragmatic vorbind deja era acolo și 80% din treabă era deja făcută. Așa că îi puse scurt mâna în gât și o târî până în cel mai apropiat gang.
Comentarii (15)
Brütal
*MAI lent nu mia lent. Spellcheck, bro
Da, ca spellcheckerul e prost si nu stie cuvantul mia.
sunt o gramada de femei paranoice,care isi imagineaza ca vor fi violate in plina strada,de parca ar trai in zona de razboi.si culmea, de obicei „violatorul” e un ochelarist timid ,cu privirea speriata(ramasa asa de cand primea bataie la scoala de la colegi).
si tot ele se duc fara frica acasa la tot felul de badboys vizibil dubiosi .
astea sunt pepiniera pentru miscarea feminazista
ma, tu ai scris la perfectul simplu ca metoda de troleala?
cel putin pe mine ma enerveaza rau cand totul e la timpul ala. nici nu stiam asta despre mine.
mi-am tocit maselele scrasnindu-le in timp ce citeam.
e perfect si simplu men
asa vorbim noi ,astia cu sindromul asperger
E ca in povestea din folclor, cu gaina fugarita de cocos. Gaina se gandeste „Daca fug prea repede, zice ca-s frigida. Daca fug prea incet, zice ca-s curva. Mai bine fug un pic, si apoi ma impiedic, asa, artistic.”
Deci daca ai vrut sa fii subtil si sa zici ca nu a fost viol, ci japca, am inteles. E povestea masculina obisnuita. Si feminina. Ca daca n-ar fi vrut, n-ar fi cazut, pula mea, chiar langa gang.
Trebuia sa il cheme Jim si sa termine cu „so I raped her to teach her to teach her a lesson”
Best one yet
unrelated:
wtf. ti-a dat cineva resurrect clandestin
https://www.facebook.com/piticigratis/
da. tu. ca altfel nu aveai cum sa afli. te.am prins fraiere.
‘ai sa-mi fut una! m-am spart in ancheta.
mai aveam un pic si faceam 10k de like-uri, dar ai fost prea ager :P
Exact asa au fost toate violurile mele de pina acum.
E destul de comun, i se poate intampla oricui. Eu am fost de cel putin 18 ori in situatia asta.