Facebook interzice dreptul oamenilor cu mustață mică de a avea regrete

 

Tot timpul am crezut că cine este născut pentru caterincă trebuie să facă caterincă, fie că se află în libertate, fie că se află la închisoare, fie că e aşezat pe un scaun îmbrăcat în mătase sau obligat să se mulţumească cu o bancă tare, amuzamentul poporului său îl va frământa din zori şi până în noapte.

Cine este născut pentru a fi umorist nu se va lăsa supus presiunilor, ci îşi va manifesta voinţa, nu va fi propulsat înainte, ci se va propulsa singur. Cine se simte chemat să amuze un popor nu are dreptul să spună: dacă mă chemați să spun o glumă voi veni. El are datoria de a face acest lucru de la sine.

 

Eu tot timpul am fost un om care luptă pentru libertatea de exprimare. Dacă libertatea este lipsită de arme, trebuie să compensăm prin puterea voinţei, am zis mereu. 

Dar cuvintele sunt fapte care dor. Mi-am dat seama.

Mai ales în anii de ban pe facebook.

Chiar am început să regret. Să devin un om nou. Să îmi dau seama că lupt cu sine însumi și destinul meu de troll. Întotdeauna este mai greu de luptat împotriva destinului, decât împotriva experienţei.

Și am văzut aceast desen pe internet cu un domn care exprimă regrete și am empatizat cu el. Am simțit că parcă omul din desen simte exact ce simt și eu. Că aș vrea să mă întorc în timp și să mai încerc o dată toată chestia asta. Mai ales că imaginea mentală a propriei persoane cu care mă identific când mă gândesc la mine are o mustață mică.

 

Un sentiment absolut uman și înălțător.

Am întins o ramură de măslin spre Facebook cu această poză și zucc m-a zuccat pentru ea. 30 de zile iar. Nu înțeleg. Nu am voie să am regrete? Nu am voie să empatizez cu oameni cu mustață mică care au regrete? Nu am voie să pun poze cu domni oarecare care au regrete? Ce e greșit la a regreta?

Nu ăsta e primul pas al infractorului (eu) spre reabilitare?

Când o să se termine această cenzură a sentimentului? Nu se mai poate. Internetul era al nostru și facebook s-a infiltrat în el, să ucidă umorul și spiritul liber al omului nou. S-a făcut indispensabil și profită de pe munca noastră. Trebuie să existe o soluție finală pentru problema zuccului.

 

***

Comentarii (23)

    • Jane Făe spune:

      Sfinte căcat! A înviat Charlie Chaplin și nu m-a invitat și pe mine la ziua lui?!
      Ce țăran prost!

  • radoneceplm spune:

    coaie tu iar ai luat ban? imi bag pula radule

  • Iosif spune:

    Daca te-a mancat in cur si ai pus poza cu Charlie Chaplin in ziua in care s-a nascut celalalt mustacios.

  • Ratz spune:

    am impresia ca zukkler are cea mai mare mustata mica dintre noi toti.

  • daniel spune:

    Boss, de ce e asa important facebook-ul pentru tine ? Plm ai deja o varsta…

    • Radu Post author spune:

      am scris la inceput un paragraf si l-am sters ca nu se potrivea da era gen.

      o sa apara idioti sa zica hurr durr la ce iti trebuie fb la varsta ta.

      jumate din oamenii care ajung pe siteu meu sunt de pe fb.

      e ca si cum.ai avea magazin, nu ai avea voie sa faci reclama si vine un idiot si zice

      baa da la ce iti trebuie reclama ca daca ai un produs bun se vinde singur.

      deci pe scurt esti idiot
      ma asteptam sa apara un idiot ca tine
      era sa rup textul fix pentru a explica idiotilor ca tine ca sunt idioti

      • Aldus spune:

        Dacă proporția asta durează de ceva timp, înseamnă că cititorii care-ți vin de pe Facebook nu-ți rămân. Că trebuie să vadă din nou reclama ca să-ți intre (sau să vină alții). Și atunci, îi numeri greșit în tabăra cititorilor.

      • fasole spune:

        sau ai putea in loc sa stai pe facebook sa iti faci reclama la televizor!

  • Un Cetatean Ingrijorat spune:

    Salut. Am auzit ca esti o persoana nostima si capabila sa intretina un monolog interesant mai mult de juma de minut, dupa care sa faca ceva aleatoriu si edgy, gen sa se joace jocuri pe calculator sau sa isi deseneze delfini le langa buric. Din fericire pentru tine, cunosc o platforma sociala plina de persoane ca tine! Da, ai auzit bine, pe twitch.tv poti fi acelasi troll de pe facebook da In real time si cu donatii live. Suptces

    • Radu Post author spune:

      da . ma uit mult pe twitch. din pacate is low energy si nespontan si am un retard sever la atentie distributiva.

      • xyz^ spune:

        Pentru că ești scriitor, nu om de prim-plan. Când ne trollezi cu o carte?

  • dfgdfgdg spune:

    Men, de ce trebuie sa-ti explic eu asta? Zuckerberg e un „antreprenor” care a luat o idee veche si a facut-o digerabila pt. marea majoritate a populatiei. Pe hi5 aveam n-spe panarame la tita goala. Zucc a facut un hi5 fara tite goale si chestii care pot jigni bunicute, habotnici, seminanalfabeti etc. Un loc in care si unchiul ala pe care l-ai vazut o singura datta-n viata cind erai mic si te-au luat parintii la un botez sa poata posta glume proaste din anii 70 si alti unchi ca el sa-i dea like. Apai daca unchiu vede fatuca de 16 ani la tita goala, ce-o sa faca? Sa spuna ca ar arde-o? Sa se prefaca ca e revoltat? Apai nu mai bine o interzici? E mai simplu.

  • Oana spune:

    Ahhhh…..

  • turnatoru spune:

    Aparent lumea migreaza pe mewe.com in locul fb-ului.
    Poate te intereseaza…

  • fabian spune:

    Nu e problema ca ai luat ban acuma, problema e ca din ce in ce mai greu va fi sa gasesti o chestie sa iti iei ban nejustificat.

    Poti sa incerci cu Disney vorbind despre evrei :)

    • Vlad spune:

      Vreau doar sa stergi comentariul asta.

  • George Anton Laurentiu spune:

    Munca te face liber, Radule.

  • Oana spune:

    Vreau doar sa stergi comentariul asta.

  • Defibrilatorul spune:

    Stiu ca Facebook-ul iti aduce un numar mare de „fani”. Probabil te doare la block de ei. Facebook-ul va avea soarta hi5-ului. In curand va aparea o noua aplicatie…cu same shit dar cu ceva chestii in plus. Si toti retarzii dependenti de atentie se vor fi mutat acolo. De ce te mai chinui cu zucc cel mic? O zi faina sa ai.

  • ZaBici spune:

    Cumperi de la Mega Image si te plangi ca’s numa supermarketuri. Dar da boss, e prost ala ca-ti zice ca nu ai depasit stagiu de FB.

Adaugă un comentariu