A vuit presa și prin presa vreau să zic niște câțiva oameni pe interent, nu contează care, nu prea îi știe nimeni, despre faptul că Iohannis și-a luat amenda de la CNCD că a discriminat niște oameni „aflați în procedură penală fără a fi condamnați” spunându-le niște penali.
Cred că termenul nediscriminatoriu și corect ar fi fost „niște în curând să sperăm penali pentru că știm cu toții că ar trebui să fie și într-o țară normală ar fi fost deja”
Foarte drăguț oricum. Pentru o amendă de 2000 de lei, mutulică și-a făcut niște imagine de combatant al corupției printre tineretul rupt de realitate fără să facă absolut nimic concret.
Dar hai să ne mișcăm lateral-autist cu subiectul și să ne întrebăm
CINE PULA MEA L-A RECLAMAT PE IOHANNIS LA CNCD?!?!?
Un site. Luju.ro. lumea justiției îi zice.
AAAA OK. ATUNCI CINE PLA MEA E LUJU.RO CA NU AM AUZIT ÎN VIAȚA MEA DE CĂCATUL ĂSTA?
Mă bucur că mă întrebi, voce din capul meu. Am să îți explic. E simplu. Luju.ro e un site de-ăla fantomă cu design de 1999, citat din Arsenie Boca la motto și doar articole anti DNA scrise așa pe o voce de șef de scară comunist care dă în gât datornicii la întreținere
– Familia Popescu, 12 milioane la întreținere. Țin becul la ei pe hol aprins toată noaptea, dar bani să-l plătească se pare că n-au! L-am văzut pe domnul Popescu ieri cu 3 beri în plasă! Halal priorități, vecini! De băut are timp și bani. Doar de plătit întreținerea nu! Și pe doamna Popescu am văzut-o chiar ieri machiată, cu fustă scurtă și plase în mână! Venea de la mall oameni buni ! De la mall! Noi, cetățeni cu bun simț ne plătim întreținerea, n-avem bani de mall, ca dumnealor! Halal atitudine! Halal bună creștere! Ăsta e tineretul de azi, oameni buni!
În sine luju.ro e un nimic. Lături. Ignorabil. doar un site de propaganda al unui idiot care are o problema cu kovesi.
Însă face parte dintr-un fenomen.
O salbă de zeci, sute de site-uri ciudate cu cititori reali care pot fi adunate sub un discurs comun, care nu se contrazice in propria lui lume si are publicul lui numeros.
– dacopatie sinistro-mistică despre cum noi suntem cei mai tari și am fost tot timpul
– adevăruri despre români și românia care ne arată că suntem șmecheri dar ni le ascund străinii ca să nu le știm și să ne omoare spiritul național
– europa ne tratează ca pe o colonie
– toți sunt la fel de corupți inclusiv anticorupții dar mai ales ăia pentru că sunt puși de UE să ne transforme în colonie
– vestul se pișă pe valorile, religia și tradițiile noastre
– tratamente naturiste și prin rugăciuni care total funcționează dar nu ne lasă vestul să apelăm la ele că vor să ne bage pastile pe gât
– și evident vocea de șef de scară
Siteuri care separat nu fac nici un trafic dar adunate se pot compara lejer cu presa mainstream și depășesc și mai lejer presa progresist-stângist-provestică.
Surse de informare și dezinformare pentru cetățenii care susțin corupția. Da, și propagandă, dar e absurd să crezi că e doar propagandă împinsă pe gât unor oameni, nu un produs pe care îl cer și care le oferă ce vor să audă.
Ceea ce ne duce la următoarea întrebare logică:
Cine sunt oamenii care susțin corupția (în afară de politicieni) ?
Oamenii care susțin corupția în românia sunt în general angajați la stat sau la miile de firme care trăiesc din afaceri cu statul. Oameni care și-au găsit un loc călduț. Nu neaparat călduț la modul absolut dar mai călduț ca al altora, cel puțin în viziunea lor. Știu clar că dacă sistemul ar fi corect și n-ar încuraja parazitarea bugetului național, nu prea ar duce-o așa de bine. Că locul lor ori n-ar exista, ori ar fi ocupat de cineva mai competent.
Oamenii ăștia sunt milioane. Sunt cu siguranță mult mai mulți decât oamenii care muncesc la privat-privat pe bune, nu privat-afaceri cu statul și cu siguranță mult, mult mai mulți decât românii care au impresia că corupția e ceva nasol.
Ce vor oamenii ăștia și de ce citesc genul ăsta de căcaturi de propagandă pro-corupție anti-vest?
Problema acestor oameni e că vor să își justifice susținerea corupției mici care îi avantajează fără să pară că e un act pur egoist de jeg uman căruia nu îi pasă nici de aproapele lui, nici de urmașii lui.
Face asta încercând să se convingă că
- Toți sunt minim la fel. Tabăra ailaltă e ori mai coruptă decât tabăra susținută de ei, ori mai ticăloasă, cu scopuri malefice și profund antiromânești.
- Tefeliștii ăștia anticorupție care le bat obrazul și se cred moral superiori pentru că nu susțin corupția sunt de fapt niște idioți ticăloși și manipulați care vor distrugerea româniei, deci mult mai ticăloși decât ei.
- Ei sunt băieții buni pentru că corupția e de fapt răul cel mai mic.
Pe scurt vor să scape de impresia că ar fi jeguri umane deși fac decizii de jeguri umane. Vor să fie jeguri umane și să se culce cu impresia că nu sunt. De aceea caută narațiuni favorabile. Care le spun că decizia lor de a fi jeguri umane de fapt nu e bazată pe faptul că sunt jeguri umane ci pe o profundă înțelegere a ce se întâmplă cu adevărat în lume.
Chiar în momentul ăsta unul dintre ei a ajuns accidental aici în text și își țipă în cap că sunt o maimuță proastă care nu vede că neamțul de Iohannis ne vinde țara și e la fel de corupt. ȘI ĂILALȚI SUNT LA FEL SAU MAI RĂU. Deși obiectiv Iohannis a furat prin corupție și căsuța aia a lui din Sibiu retrocedată pe acte nașpa vreo 300 000 de coco. Bani care se pierd aiurea la câte o primărie de sector zilnic prin contracte date cadou din pix.
Logica îți spune că atunci când se luptă corupția+ cu corupția++ răul cel mai mic e corupția+. Că are doar un + în pula mea, nu două. Însă gospodarii ăștia sunt în stare de orice flotare logică ca să le iasă lor că corupția+ e minim egală dacă nu mai rea decât corupția++ care complet coincidență le dă și lor niște firimituri.
Ca prostituatele ălea care citesc propagandă feministă după ce sug pula și proclamă că vândutul pizdei e un act de eliberare și de recăpătare a puterii asupra propriului corp într-o lume patriarhală.
Orice jeg uman dorește să fie în continuare jeg uman dar să pară de la distanță că nu e.
Cea mai mare greșeală a stângii progresist-pro-vestice
a fost, e și va fi tot timpul că consideră că milioanele de susținători ai corupției sunt victime. Că sunt prinși într-un cerc de ignoranță și dependență materială de corupți. Că sărăcuții de ei nu au nici o vină. Votează ce votează din disperare și o proastă înțelegere a lumii.
O atitudine înfrântistă. Să îți privești dușmanul ca pe o victimă când el știe exact ce face. Ba chiar atât de bine încât caută narațiuni care să îi justifice alegerile de jeg uman și care să îi dea impresia că tu, care nu vrei să te duci cu plic la doctor, cu șpagă la cadastru și cu o vorbă bună de la nașul de botez la angajare ești de fapt jegul uman.
Nu poți acuza genul ăsta de om de ignoranță. Înțeleg destul cât să caute justificări. Văd că cineva vrea să atace mâna care îi hrănește și latră. Apoi încearcă să găsească justificări morale pentru lătratul ăla. Lupta dintre bine și rău. Mânuța care îi hrănește e evident de partea binelui. Pentru că mâncarea e bună.
Comentarii (25)
Ba tu ar trebui sa aduni toate astea si sa le pui intr-o carte :) As cumpara-o.
Ce se zice pe aici despre site-ul ala: http://evz.ro/mogulii-internetului.html?v=347635&page=2 pare foarte credibil.
Ce pula mea e aia stanga progresist-pro-vestica si unde e?
Jumătate din USR.
Doar pe aia super prosti fără dinți in gura ii vezi pe la tv ca susțin Psd-ul. În rest.. nu ii prea auzi pe pesedisti. Și totuși iau milioane de voturi. Cum asa? Cu ajutorul bugetarilor ălora care cand nu stau cu mana la pula, plimba doua hârtii. Aia știu ca PSD e nașpa pentru tara, dar știu și ca dacă vine alt partid și ii pune la munca nu o s-o mai frece la rece pe bani mai multi ca la privat.
Super corect ca de obicei boss.
Sunt bugetar si aprob acest articol. Multumesc, boss!
Foarte fain scris!
coruptia+ si coruptia++, sfinte cacat! pe care sa o aleg?! pe niciuna in plm! muie dragnea. muie iohannis!
Nu vad de ce este calomnie sa le spui penali unora care sunt implicati in procese penale. Aia inseamna. Nu le-a spus infractori, sau criminali, sau condamnati sau mai stiu eu ce. Atata vreme cat esti inculpat intr-un proces penal de ce nu esti penal?
esti proasta, nota 2, stai jos
Leana, nu îți doresc să fii inculpat într-un proces penal. Atunci vei înțelege de ce penal≠inculpat. 👌🏻
M-aș oferi să-ți dau cursuri pro bono de drept penal și procesual penal. Dar mă tem că n-ai să înțelegi prea multe. Și de aici ar trebui să tragi o altă concluzie. Profanii nu trebuie să înțeleagă dreptul și nici să-și pună întrebări sau să-și dea cu părerea. Lasă-i pe profesioniști să-și facă treaba! 😉
Sa mori tu ca in cursurile tale de drept penal si drept procesual penal ai gasit vreodata sintagma penal aplicata unui om? Sa mori tu? Ale dracului cursuri de drept pe care le-am facut eu nu aveau decat sintagme gen drept penal, clauza penala, sanctiune penala, samd. Acestea fiind spuse, dat fiind faptul ca termenul de „penal” este folosit in sens impropriu nu exista o definitie clara a ce anume se intelege, in acest caz, prin „penali”. Tu crezi ca infractor. Mie mi se pare mai logic intelesul de implicat intr-un proces penal. Dar de …. tu esti si jurist si destept. Si neprofan …. asta oare te face sacru? i wonder …
Clauza penală e în drept civil nu în penal 👌🏻
Și legat de penal=implicat în proces penal, ai afirmat că ai făcut cursuri de penal și procesual penal. Să presupun că ai terminat o facultate de drept? Sau Academia de Poliție? În ambele cazuri țin să îți aduc aminte că printre participanții în procesul penal (adică persoane implicate în procesul penal) nu se numără și așa zisul „penal” sau „persoană cu probleme penale” samd
Ma refeream la moduri de a folosi cuvantul penal. Iar in cursuri nu am intalnit niciodata cuvantul „penal” ca referindu-se la o persoana. Deci daca nu exista o uzanta in sensul acesta prin penal poti sa te referi fie la infractor, fie doar la inculpat. Mie intotdeauna mi s-a parut ca al doilea sens este folosit – penali – persoane cu dosare penale in curs. Nu condamnati. Se poate sa gresesc, dar mie asa imi suna. Si da, poate fi o problema daca inculpatii sunt implicati in modificarea legilor care îi afecteaza direct. Conflict de interese.
jos gheii progresisti! sus gheii conservatori!
uite aici justitia aia mult visata, care nu trebuie schimbata, in plina actiune:
http://www.ziare.com/viorel-hrebenciuc/dna/tainele-legii-penale-cum-au-ajuns-hrebenciuc-si-adam-sa-fie-condamnati-la-doar-2-ani-de-inchisoare-1513098
cred si eu ca nu trebuie schimbata
absolut. doar ca aia care gvor sa o schimbe vor sa o schimbe in mai rau
Adina Angelescu si Savaliuc linge cur latrina 3 ?Ei sunt ?
O singura remarca, patriarhal inseamna altceva decit patriarchal.
De proasta ce esti. Daca esti inculpat nu esti neaparat si vinovat!
coaie, problema ta e ca visezi corupti doar in PSD. adica pula mea, in anii ’50 comunistii visau chiaburi sau dusmani ai poporului. Retardatul de rit nou viseaza corupti. Evident ca ei exista, numai ca retardatul a deturnat termenul si l-a lipit de notiunea „politician care nu imi place mie si sunt prea cretin sa il combat cu alt argument”. Inca nu ai scris o litera despre magia pe care a facut-o presedintele pulii care si-a luat 6 case din meditatii la fizica intr-un oras cat un sat, cu maxim 23 de liceeni.
Stiu, DNA lupta cu coruptii pe care ii visezi tu. De-aia l-a arestat pe ala de la CCR care nu voia sa voteze legea big brother, pe motiv ca avea omul struti in pula mea.
da am zis si in articol ca is peste tot da daca te uiti la proportii plm. citeste si tu acolo ca n-am chef sa iti mai explic o tura
Stânga progresistă vestică va propaga corupția dacă ajunge la putere, pentru că singura lor soluție pentru orice problemă reală sau închipuită este creșterea puterii guvernului central și subminarea pieței private.