De ce nu îmi plac „roasturile” și de ce mi se pare că roastul lui Ponta e o idee infectă

Micutzu a anunțat zilele astea cât l-a ținut reachu că el și gașca lui o să îi facă un roast lu’ Victor Ponta pe 14 septembrie.

Ca să ajung la subiect, trebuie întâi să îmi prezint

Părerea mea despre stendapul din România despre care nu m-a întrebat nimeni da’ tot o să mi-o dau:

Dom’le, eu cred că stendupul mioritic s-a diluat rău în ultimii ani.

Acum vreo 10 ani erau vreo 5 foarte buni, vreo 5 OK, la care nu simțeai că vrei banii înapoi și vreo 5 care făceau și ei stendup la nivelul semi-amatoricesc, mai mult din cauză că erau superfani și îi mai lăsau ăilalți pe scenă pentru că omul în general are defectul de a vedea potențial într-un om care-l lingușește. Și Sergiu.

Acum numărul de comedianți pe cap de locuitor a explodat. Avem mai mulți comedianți pe cap de locuitor decât brutari, spre exemplu. Singurele categorii care au mai mulți membri pe cap de locuitor decât standupiștii sunt DJ-ii și evident, capetele de locuitor, care aproape  au reușit să își păstreze proporția de 1/1 pe cap de locuitor.

Deși sunt de 10 ori mai mulți decât erau, nu a mai apărut niciunul foarte bun sau măcar tolerabil în ultimii ani. Ăia vreo 10 care erau văzubili au rămas tot 10, în schimb au strâns în jurul lor fiecare o salbă de 1-3 șoferi/superfani/lingăi/yesmeni/băieți care te roagă 2 minute să nu îi filmezi cu telefonul să pui pe youtube ca să le spoilărești glumele după care fac 15 minute de glume de deschidere atât de slabe încât dacă le-ai filma te-ar înjura telefonul că îi consumi bateria deampulea.

Așa că în afară de evenimente mai rare în care se adună minim 3 dinăștia buni, ca să îl vezi pe fiecare trebuie să suporți trei straturi de „cel mai glumeț de la scara lui ”

Pe deasupra, ăia 5-10 de pe vremuri care erau în afara Cercului de Standupiști cu Denumire de Origine Controlată și Indicație Geografică pentru că nici nu erau buni la glume nici la supt curul unuia bun la glume ca să îi bage în deschidere au descoperit că merge și fără să ai ștampila de încredere, dacă faci standup în barul de pe ulița de centură a satului Lehliu-Gară și se trăiește din asta mai bine decât din croitorie, să zicem, așa că și-au mai invitat fiecare câte 5 prieteni la fel de neamuzanți ca și ei în circuit.

Așa s-a ajuns în zilele noastre, în care dacă te duci aleator așa la cel mai apropiat spectacol de standup de tine, probabil o să nimerești un circ handicapat pentru oameni cărora le curge scuipat din gură.

Mulți dintre ăia buni de acum 10 ani nu mai umblă în gașca de atunci. S-au distanțat unii de alții din orgolii și au umplut gaura cu păcălici neamuzanți. De aceea, spre exemplu, dacă vrei să-l vezi pe Micutzu, care în continuare e super amuzant, trebuie în general să treci de 15 minute de băiatul ăsta

 

care se miră la tine de ce mucii put când îi scoate din nas și nu put când sunt în nas. Păi nu put nici când îi scoți din nas, men. Ai tăi put pentru că ai o infecție cronică la sinusuri, ceea ce ar explica și vocea aia  fomfănită, de parcă ți se scurg tot timpul flegme printre amigdale în jos pe esofag și îți năclăiesc corzile vocale cât și aspectul de băiat de 19 ani care s-a speriat foarte tare și a îmbâtrânit brusc.

Acum o să vină părerea aia clasică. MYEEEEH, TI SE PAR ĂȘTIA SLABI, DAR PARIEZ CĂ NU AI PUTEA SĂ FII MAI BUN DECÂT EI PE SCENĂ. Exact. Tot în plaja aia dintre mediocru și penibil m-aș scălda și eu dacă m-aș urca pe scenă. Tocmai de-aia nu mă urc. Și de-aia sunt mai bun decât ei. Pentru că e mai bine să nu faci nimic decât să faci ceva prost. De-aia mă consider și un cântăreț mai bun decât Alex Velea cu toate că n-am cântat în viața mea.

De ce nu îmi plac „roasturile”

La început erau faine. Comedianți care fac mișto unii de alții isteț. Oameni fini făcând mișto de alți oameni fini.

 

După care Comedy Central a făcut din ceva frumos ceva comercial. S-au gândit ei, mințile luminate: „cum ar fi, ca să aibă priză căcatul ăsta la public, să băgăm personaje mondene complet handicapate pe care le cunoaște lumea, ca să nu mai fie 80% glume interne de standupiști”.

Și așa au apărut roasturi cu Flava Flav, David Haselhoff, Bruce Willis și alții….

Da. Nu pare o idee rea. Iei oameni deja super penibili și faci mișto de ei. Un păcălici fără talent muzical care-și face etnia de râs, un manechin care a împins estetica spre sinistru și clar face labă în oglindă și un actor chel și monodimensional care a jucat toată viața același personaj cu mici variații și îl știe lumea de complet nebun.

Te-ai întreba de ce ar accepta orice păcălici să facă o salbă de comedianți mișto de el.  Nu sunt sătui de cât de penibili sunt? Păi. Fix asta e. Că după un roast ieși foarte bine. Ieși personaj principal. Ieși băiat cu simțul umorului și autoironie care poate accepta miștourile. Pari deschis. Tolerant. De treabă. Ba la final ți se scriu și ție niște glumițe, să le-o zici și tu lor și să pară că faci parte din gașcă. Un roast face orice păcălici penibil și iritant să pară om până la final. E o acțiune de PR excelentă. Se roastuie viermele și ți se face milă de el. Îți vine să zici „ia uite, mă, se încadrează la specia umană și viermele ăsta până la urmă. A făcut greșeli total UMANE și acceptă să se facă mișto de greșelile lui!”

Evident că orice prinde în afară, se face și la noi. Mai ales acum când comedianții români s-au împrăștiat în gășculițe mari și diluate, aflate în competiție una cu alta la categoria „care are raportul comedianți/atârnache cel mai favorabil”.

Acuma nu vreau să zic că standupul românesc copiază ce vede la americani, dar ăștia au fost oamenii roastuiți recent: Velea, Dorian Popa și Bendeac

 

Un păcălici fără talent muzical care-și face etnia de râs, un manechin care a împins estetica spre sinistru și clar face labă în oglindă și un actor chel și monodimensional care a jucat toată viața același personaj cu mici variații și îl știe lumea de complet nebun. Ar putea fi o coincidență, nu?

Și care e problema că face niște de-ăștia pe care dacă i-ai vedea în fața mașinii n-ai avea nici cel mai mic impuls de a apăsa pe frână să pară membri ai speciei noastre și nu doar caricaturi existențiale ridicole? Absolut niciuna, la cazuri benigne ca cele de mai sus.

Am să vă aduc aminte de alt roast faimos.

Da. Chiar cred că roastul lui trump a fost ceva nociv social. A făcut mulți oameni să îl vadă pe ăsta ca pe om. Să empatizeze puțin cu el. Că diferența dintre un roast și un făcut mișto pe bune de cineva e ca aia dintre o partidă de wresling și o bătaie pe bune. La wresling totul e regizat. Dar te face să vrei să ții cu înfrântul când îl vezi la pământ și cum îi cară ăia pumni, chit că pumnii sunt falși. Așa și cu un trump, spre exemplu. Falsa poziție de victimă l-a umanizat.

Acum să ne întoarcem la Ponta. Omul ăsta, obiectiv vorbind e un criminal. Dacă nu vezi viața umană simplist, ce a făcut ăsta și cei ca el nu poate fi încadrat decât la genocid. Ok, nu a omorât complet nici un om. Doar a sabotat sisteme de care oamenii depind. ”Politica” făcută de el a scăzut calitatea vieții a milioane de cetățeni. Ne-a scăzut tuturor speranța de viață. Ne-a omorât puțin pe toți.

Poate sunt eu robot dar mi se pare că un om care omoară un om de 80 de kile e aproape la fel de criminal ca și unul care taie câte un kilogram de carne din 80 de oameni. Așa văd eu viața plm.

Țineți minte că înainte de „muie psd” a fost „muie ponta”. Singurul motiv pentru care acum tot partidul ia muie e că a plecat ăsta de la aparat și s-a rupt barajul cu puli. Știți și că omul stă pe banca de rezerve așteptând cu pula sculată să se accidenteze Dragnea și să facă aproximativ același căcat ca și ăla, nu?

Acum chiar vrea cineva să vadă glume cu mikey-mouse și pe criminalul ăsta mustăcind la ele? Cum se bate pe umăr cu comedianți și încasează glume modeste, pline de sugărnicie? Și da, o să fie pline de sugărnicie. Au fost și la Alex Velea, de ce n-o să fie la Ponta? Jumătate din glumele de la Alex Velea erau despre cât de tare e el că o fute pe Antonia. Restul de jumătate erau despre cum are pula atât de mare încât nu încape în gura niciunui comediant serios, care vrea să dea atenție și unei perechi de ouă când face o felație.

Știu și ce e în mintea comedianților care acceptă căcatul ăsta: „coaie, eu nu mă gândesc la căcaturile astea. că îi spăl imaginea, că îl pun într-o lumină pozitivă. Eu vreau doar să fac un show bun de comedie cu un subiect care să prindă la popor și să aducă audiență. Asta e meseria mea, pentru asta m-am făcut comediant. Din punct de vedere comic, Ponta e valid”

Dar așa  zice și el. „coaie, eu nu mă gândesc la căcaturile astea, gen că mor români mai repede decât ar trebui să moară din cauza mea, că trag țara spre evul mediu. Eu vreau doar să fac un sistem favorabil mie și apropiațiilor mei, să construim toți vile frumoase de vacanță în țări ecuatoriale. Asta e meseria mea, pentru asta m-am făcut politician”

Niște profesioniști toată lumea. Cum să te superi pe ei că-s profesioniști? E și ei oameni.

 

***

Comentarii (25)

  • Pulifrex spune:

    Eu sunt curios de cate ori o sa se faca variatii pe gluma roast-colectiv.

  • Alex spune:

    cand continui videourile pe youtube

  • PapadospulosHaHa spune:

    A trebuit sa dau scroll inapoi sa ma conving ca exista o asemenea legătură între cele doua trio-uri. Vezi legături acolo unde aparent nu sunt. Acu e prea târziu sa te faci astrofizician sau inginer pe biotehnologii da poți sa ne zici ce rahat mai produci.

  • Eu spune:

    Doua observații:

    1) a mai fost toast cu Doroftei (decent) și atenție: cu Calif (shaormeria), unde ăștia din Brigada Glume cu Bășini in frunte cu Pârcălab (după al cărui show am plecat mai deprimat decât după o luna de munca la McDonalds cu ore suplimentare neplătite)

    2) Micutzu pisa ochii în specialul lui că i-au murit prieteni la colectiv

    • Eu spune:

      1) (continuare) făceau glume de 2 bani într-un fast-food

  • penisbeat spune:

    Toti standuperii din Romania sunt foarte slabi. Poate Costel e cat de cat ok. La noi prinde cum prind si vloggerii, romanul are standardul foarte jos pt umor si are ambitia asta sa copieze tot ce vede afara dar intr-o maniera kitschoasa. ‘member Divertis, La bloc, Vacanta Mare?

    • ion spune:

      Divertis erau chiar ok. Aveau niste spectacole extraordinare. S-au dus pe pula cand au ajuns pe la tv cu emisiuni saptamanale de „umor”.

    • Cazma spune:

      Cred ca si acum mai am pe la ai mei o caseta cu Divertis. Vacarena, parca. ((:
      In general Divertis mi s-a parut ca era MULT peste Vacanta Mare, La Bloc, Traznitii / Trazniti in NATO, etc. Ei abordau si alte teme totusi. Din cate mai tin minte, ei erau orientati oarecum catre politica (in anii `90, pana sa inceapa sa apara regulat la TV) si nu cred ca-ti permiteai sa iei direct la pula ceva politician in anii `90. Riscai sa te imbolnavesti de deces sau de bataie. Nu erau tratamente la asa ceva atunci. (( :

      S-au dus pe pula si ei..
      Si Pascu si Toni Grecu si Doru Antonesi si Silviu Petcu..
      Totul se duce pe pula, la un moment dat, in viata asta.

      Mai putin Trazniti in NATO. Cum cacat inca se difuzeaza chestia aia?

      • ion spune:

        Aia mor odata cu Iliescu.

  • Cili-O-San 7 Dani spune:

    Jane fae futu-ti câinii mă-tii

  • hybris spune:

    băsescu. mto

  • Amanta_lui_Vlad_Tepes spune:

    Mie ponta imi da impresia ca ii plac bolaviciunile sexuale. Mi se pare ca vrea sa suga o pula de transsexual in timp ce o actrita porno obosita, de vreo 39 de ani, blonda si siliconata il linge in cur si ii stimuleaza prostata cu degetul.

    • halbasus spune:

      fmm tocmai m-ai facut sa il plac pe ponta, acum o sa ma duc sa ma masturbez un pic daca ma scuzati…

  • Gica spune:

    Ce pula mea e super amuzant la micutu ?
    Din 5 cuvinte 2 sunt „pula” si in rest face politica…

  • GP spune:

    Păi cam asta e calitatea stand-up-ului românesc. Să nu uităm prăpădita aia care a câștigat iUmor, Doina Teodoru.

    Dacă aceleași glume le făcea una de 180 de kg fără un picior și o gură de lup, ar fi fost huiduită mai ceva ca Ponta. Dacă însă le face una care intenționat arată și se poartă ca visul ud al fiecărui pedofil…

    Ajută probabil și să-i dea dea cu fruntea-n buric unui actor chel și monodimensional, care a jucat toată viața același personaj cu mici variații și îl știe lumea de complet nebun.

  • victor ponta spune:

    mancamiai pula, de analist politic ceai devenit tu peste noapte dupa ceai supt o pula coapta la proteste. poate detaliezi si tu cum a omorat ponta oameni prin guvernarea lui, obiectiv vorbind, dar mai ales punctual. ca bagi cantitati de cacat in ultima vreme de nu mai vad sa pun stampila pe PSD de deastia ca tine.

    nu ma astept sami apara comentariul, dar ma astept sal citesti si sa ti se zbata ochiu stang umpic. atat. fututen gura de moise guran ceati devenit toti.

  • gigel_ciordel spune:

    LAS FIERBINTI > TOTI STANDUPARII ASTIA !

  • Irinel spune:

    boss, coincidenta? tocmai ce a aparut roastul lui Willis pe niscai site-uri de seriale.
    Nu mi s-a parut prost…de cateva ori m-am regasit chiar suranzand, spre surprinderea mea.
    e adevarat cacariera lui Willis e uniforma si lipsita de surprize in 99% din roluri dar ba, comparativ cu Ponta, Willis nu a omorat la propriu ci a dat pumni si gloante false.
    Ideea cu roastul unui gunoi ca Ponta e foarte proasta, daca roastuia Micutzu un personaj monden ceva mai bening si vag haios era ceva.
    dar de la frigerea gunoiului o sa puta a gunoi ars si stim cu totii ca gunoiul ars intoarce stomacul pe dos.
    dar Monta s-ar putea sa puna botu exact din acelasi motiv ca Willis: sa vada lumea ca e om si el si are nitel umor autoironic. O idee buna pt cand o sa iasa si el la cantindat, poate fura niste voturi de la hipsteri.
    Da tot e o idee de cacat. O sa o boicotez neuitandu-ma. #Plm

  • ZaBici spune:

    „Niște profesioniști toată lumea. Cum să te superi pe ei că-s profesioniști? E și ei oameni.”
    Nu vad problema. Esti un anti-social care apeleaza la instinctul social sau ti-am gresit eu numele?
    Bine, ma refer, asumat, ca realist vorbind toti suntem anti-sociali, asa e construita societatea… Si gata am facut cercul complet.

    Serios, tu pentru cine lupti sau doar iti place pozitia de contrarian?

  • jos_cenzura spune:

    Prin comparatie cu Dragnea si teleormanistii sai, parca mi-e dor de Ponta, iar Nastase era chiar un gentleman.

    OK, exagerez, nu mi-e dor de niciunul dintre ei, dar parca le-a scazut nivelul uman considerabil, daca se putea asa ceva.

  • Gabi spune:

    Eu una m-am distrat copios la roast-ul lui Doroftei. :D

Adaugă un comentariu