3 povești SF supranaturale cu substrat

Exact ca-n Black Mirror, X-Files, Twilight Zone, Kafka, Asimov și ce mai vreți voi! Promit că la final o să vă scărpinați în bărbie și o să spuneți „hmm, isteață răsturnare de situație!”

1. Ziua care părea să fie exact ca altele dar de fapt s-a dovedit a fi complet altfel.

Cornel era un bucureștean complet obișnuit într-o zi complet normală. Sau poate lucrurile nu erau chiar cum păreau la prima vedere, nu? Se trezi dis de dimineață, ca de obicei, bău o cafea și mestecă o gumă în loc să se spele pe dinți și își făcu curaj să plece la muncă. Se opri puțin la patiseria de la colțul blocului să își ia un covridog și întoarse spre parcare. Mașina lui era blocată de mașina de aprovizionare de la patiserie care descărca covridogi congelați.

„5 minute boss” spuse șoferul, dar pe ceas trecură vreo 15 până când putu să-și scoată mașina din parcare. În aglomerația bară la bară de pe Ștefan cel Mare dădu radioul mai tare, ca să nu mai audă claxoanele. Carlas Dreams scosese o melodie nouă. Guvernul iar legalizase ceva ce în mod normal trebuia să fie ilegal.  Mușcă din covridog și simți pasta aburindă formată din microparticule de țesut de porc rașchetate de pe pe os și tocate bine împreună cu gelatină identic naturală și monoglutamat de sodiu cum îi alunecă pe gât. Oftă.

O oră mai târziu era la muncă. Colegii zâmbiră acru la el. Cornel zâmbi acru înapoi și se așeză la calculator. Avea foarte multe tabele de completat. Abia își permise o pauză de jumătate de oră, la prânz,  să coboare până la patiseria de la parter să ia un covridog. În timp ce savura derivatul de carne aburind, șefa trecu pe lângă el și îi aruncă o privire dezamăgită, așa că stătu iarăși o oră peste program, ca să creeze o imagine frumoasă.

Drumul spre casă avea 7 km, respectiv o oră jumătate, în funcție de cum vrei să-l măsori.  Era deja trecut de 9 când ajunse acasă. Nevasta îl aștepta cu niște covridogi reci. Mâncară covridogii și se uitară la Insula Iubirii. Era aproape 12 când încercă să se dea mai pe lângă nevastă. Era clar însă că ea nu avea chef de sex, ceea ce nu era neaparat rău, că era și el obosit.

Pe la 3 dimineața îl tăie o pișare și când întră în baia personală o teribilă imagine îi lovi ochii pentru că în loc de baia personală se alfa într-o peșteră imensă cu flăcări pe toți pereții și un tip roșu, cu coarne, de minim 10 metri înălțime ce nu putea fi decât Satana.

– Ce se întâmplă? întrebă Cornel mirat.

– Cornel! spuse Satana cu o voce ca de tunet. Tu crezi că ești la tine în apartament, la tine în oraș, dar de fapt ești în IAD. De-aia fiecare zi e o tortură și fiecare lucru care se întâmplă e special construit ca să-ți erodeze voința și să-ți sugrume sufletul! Când o să ieși din baia asta o să uiți toată conversația și o să te întorci la suferit în iadul tău personal zi de zi la infinit!

– Deci toată viața mea am fost în iad? se miră Cornel, speriat într-un mod foarte calm.

– Nu, gen doar de vreo două săptămâni.

– Deci ce era înainte de acum două săptămâni era viața reală și în rest a fost iad?

– Da.

– Păi sincer să zic nu prea e nici o diferență între acum și înainte. În afară de baia asta.

Cum, Cornele? Absolut orice acțiune faci are cel mai rău rezultat posibil!

– Dacă zici dumneata. Eu țin minte că era la fel și înainte.

– Singura mâncare din tot iadul tău sunt covridogii. Nici măcar asta nu ai observat?

– Oricum doar covridogi mâncam, răspunse Cornel. Că sunt ieftini. Mă scuzați, mai e ceva sau pot să mă întorc la somn? Că la 6 jumate îmi sună alarma și chiar nu îmi permit să îmi pierd locul de muncă.

 

2. Întâmplarea care de obicei s-ar fi întâmplat într-un fel dar acum s-a întâmplat altfel

Marian era un bucureștean obișnuit într-o zi obișnuită. Se întorcea de la muncă și deja stătea în trafic de prea multe ore să mai fie plăcută ultima melodie a lui Carlas Dreams care rula încontinuu la radio. Îl rodea foamea așa că se gândi să facă un ocol de 200 de metri, respectiv jumătate de oră pe la șaormeria Dristor, să bage ceva sub nas pentru că nu se mai putea. Și cum conducea el așa pe Ștefan cel mare văzu deodată un drum la dreapta care părea că duce prin spatele blocurilor, pe care nu-l mai văzuse până atunci. Părea o scurtătură neașteptată. Trase de volan, se băgă în fața unei vite care se încadrase greșit și intră pe scurtătură.

Deodată o lumină albastră îi invadă mașina și simți o căldură că-i trece prin corp. Balta de lumină se mișca și era prea târziu să mai pună frână. Trecu direct prin ea. Se uită în spate după ea însă lumina dispăruse. Nu apucă să se mire prea tare că dădu cu roata din față-dreapta într-o groapă de-i sări capacul. Înjură, ieși din mașină și-și recuperă capacul. Cumva totuși ajunse la șaormerie mai repede decât de obicei însă ceva era ciudat. Parcă nu le recunoștea nici pe tipele de la casă nici pe șaormari. Își luă una de pui-pulpă cu de toate, ca de obicei. Bizar. Șaorma avea gustul obișnuit.

Înapoi pe drumul spre casă nu putu să scape de senzația că ceva e diferit. Că ceva e greșit. Alfel. Parcă blocurile erau vopsite diferit. Auzi la radio că guvernul iarăși dădu o lege ca să scoată corupții mai repede din pușcării. Florăria de la parter dispăruse și apăruse alta la scara alăturată cu complet altă vânzătoare grasă. Ridică din umeri și intră în scară. Liftul era și el diferit. Pereții din PAL melaminat erau parcă lăcuiți cu altă culoare și zgâriați cu alte înjurături. „m**e cu c***t” și „mama lu’ Manole s*** p*** pe o lingură de ciorbă” apăruseră parcă de nicăieri și dispăruseră atât „so f** pe măta drept in p****” cât și „muie la p*******”.

Din ce în ce mai confuz, Marian băgă cheia în ușă. Nu funcționa. Se uită la ușă și se sperie puțin. Era altă ușă chinezească de tablă decât cea pe care o cumpărase el. Pentru o secundă se gândi că a greșit etajul. Se uită la lift. Nu. Era etajul 9. Poate greșise scara se gândi el. Deodată ușa pe care o încercase cu cheia se deschise și în ea apăru un om chel de 50 de ani pe care nu-l mai văzuse în viața lui. Era în maieu și chiloți.

-Ce morții tăi îmi încerci ușa, bă? spuse omul chel

-Mă scuzați, cred că am greșit scara! se apără Marian.

-Ești de la scara 1? Că nu te-am văzut în viața mea, nu cred că suntem vecini. continuă omul chel, suspicios.

-Nu. De la scara 2. Mă scuzați din nou. Marian Zaharia mă cheamă. H7 scara 2, etaj 9, apartament 62.

-Nu are cum, îl întrerupse omul chel. Aici este H7 scara 2 etaj 9 apartament 62 și eu locuiesc aici de când m-am născut. Părinții mei au locuit aici înainte.

Marian făcu ochii mari. Nu înțelesese nimic și înțelegea din ce în ce mai puține.

-Cine sunteți dumneavoastră? se bâlbâi el.

-Îmi încerci ușa cu cheia și tot tu mă întrebi cine sunt? Tu vrei un șut în cur? se ambală omul chel.

-Domnule, vă asigur că e doar o încurcătură. Marian scoase buletinul din portofel și i-l arătă omului. Uitați. Marian Zaharia, și aici e și adresa. Locuiesc la această adresă din 2012.

Omul chel se încruntă. Închise ușa puțin și ieși cu o bâtă într-o mână și un ziar în cealaltă.

-Mă, tu faci mișto de mine? Ce e cartonașul ăla de plastic? Și cum adică stai aici din 2012?

-Din 2012, vă jur!

Chelul îi aruncă ziarul în față.

-Uită-te la data de pe ziar, tâmpitule!

Marian se uită la data de pe ziar și îi pică fața de uimire. Ziarul era datat 22 Octombrie 2566!!!!!!!!

-Trebuie să fie o greșeală! Aici scrie că ziarul e din 2566!

-Da. 22 Octombrie 2566. Alaltăieri.

-Dar asta înseamnă că lumina aia… am călătorit prin timp? N-are cum. Totul arată la fel. Diferit dar la fel. Unde-s navele spațiale? Unde-s teleportoarele? Unde-s…în spate la Dristor drumul ăla e la fel de plin de gropi!

-Ce să-i faci, Românica, frate, spuse omul chel închizându-i ușa în nas.

 

3. Situația la care toată lumea se aștepta să decurgă într-un mod dar de fapt a decurs în alt mod

Alexandra, o bucureșteancă destul de obișnuită la prima vedere intră într-un restaurant „La Mama” din centrul capitalei. Muncise peste program din cauza unei erori făcute de un șef și pur și simplu n-avea nici timp nici chef de gătit în acea seară. Era deja la masă de jumătate de oră și chelnerul nu venise încă să-i ia comanda cu toate că ridica mâna constant când trecea unul pe lângă ea. Nu o deranja prea tare însă. Stătea pe telefon. Trebuia să mai răspundă la niște mailuri de serviciu, se mai uita la un clip cu pisici, mai citea o știre. Guvernul iar se împrumutase de bani ca să mărească pensiile speciale. Traficul din nou era blocat pe Ștefan cel Mare.

După o oră chelnerul o băgă în seamă. Încă o oră și veni cu o supă călâie. Felul doi apăru doar pe nota de plată.

Când să iasă din restaurant, deodată toată realitatea începu să se distorsioneze. Se afla într-o cameră cubică, cu dungi verzi pe pereți, legată de o masă și doi extatereștri gri cu doar ochii mai bulbucați decât capul o studiau fără să clipească.

-Fii fără frică, Alexandra de pe Pământ. Aceasta e o misiune de pace de pe planeta Xenu din nebuloasa Crab. Tot ce ai trăit a fost o simulare menită să testeze cât de rebelă e specia umană. Cât poate rezista în fața injustiției, în fața sorții potrivnice și bătăii de joc. Am vrut să testăm spiritul uman și ne-a întrecut orice așteptare. Sunteți cele mai rezistente și în același timp cele mai lipsite de respect față de propria persoană ființe din tot Universul cunoscut! Am creat pentru tine o realitate crudă și potrivnică conștiinței doar ca să vedem cum reacționezi!

-Deci toată viața mea a fost o simulare? se miră Alexandra.

-Nu, gen doar ultimele 24 de ore din viața ta, răspunse celălalt extraterestru bulbucat.

-Păi, ăă.. nu pot să zic că ultima zi a fost diferită în vreun fel față de celelalte, punctă Alexandra după câteva minute bune de gândire. Chiar aș zice că a fost puțin peste medie, se putea și mai rău. Mă scuzați dar dacă ăsta a fost tot experimentul, aș vrea să mă lăsați înapoi acasă. Că la 6 jumate îmi sună alarma și chiar nu îmi permit să îmi pierd locul de muncă.

 

***

Comentarii (34)

  • eu spune:

    marfa, mai scrie. poate se-aduna de-un almanah anticipatia

  • gogu spune:

    ciuperci sau acid?

  • 21314` spune:

    Si porcu? UNDE E PORCU?!?

  • 6 decembrie spune:

    Am inteles “m**e cu c***t”, “mama lu’ Manole s*** p*** pe o lingură de ciorbă” si “so f** pe măta drept in p****”, dar ce anume e “muie la p*******” ?

    • Gica spune:

      muie la primarie

    • Perkele spune:

      eu as zice ce sunteti amandoi, adica poponari <3

    • eddi spune:

      Muie la promoție

  • Nume spune:

    La ultima poveste ai ramas fara inspiratie? Sau e vreo aluzie pe care n-am inteles-o eu?

    • Radu Post author spune:

      varianta b

  • yogibeer spune:

    Pesedisti?

  • Gica spune:

    BINE AI REVENIT CENTAURE !!!

    Si aporoporo de ce ziceai acu vreo 2 luni in un comentariu cu cineva, sa stii ca nu a murit modul asta de a face blogging.
    Eu te citesc de cand eram student si o frecam in 3 sferturi din timp la jobul de atunci (acu 10 ani). Si am ramas cu reflexul de a intra pe blog sa vad ce a mai scris omul, plus ca mai intru si pe cate un rssreader. Si ca mine sunt destui.
    Eu cand scrii ceva ca asta (sau alte chestii bune, au mai fost, aia cu trolul, aia cu botezatu cand vrea sa se sinucida, aia cu inteligenta artificiala), eu le dau asa ca in anii 90 pe messenger la altii ca mine. destui. practic articolul asta ajunge la alti 5 oameni numa din mana mea. si aia sunt tot ca mine si o sa-l citeasca si unii chiar o sa-l dea mai departe. s.a.m.d.

    • Radu Post author spune:

      bai, sincer apreciez, dar sunt foarte putini oameni la care mai functioneaza asa. scriu in continuare si asa dar in modu asta nu ajunge la nimeni nou. iar aia vechi is din ce in ce mai putini, ca e normal

      • Vmo spune:

        Ce să-i faci, Românica, frate!

      • ion spune:

        Mai nou nu e nimeni in stare sa citeasca mai mult de doua randuri. Attention span = 0. I-am dat unuia link sa citeasca aia cu catedrala cand isi tranteste dracu pula peste casa poporului. A zis ca e prea mult de citit.

  • Suleyman Magnificul sub Domnia Iubirii spune:

    Mi se pare ca SciFi-ul mioritic e o nisa neexploatata. Daca as avea incredere in cineva sa scrie un epic cocalarpunk distopic in secolul XXV, cu nave spatiale pe GPL din care se aude Salam, acela ar putea fi numai Centaurul.
    – Navele –

  • Gica spune:

    1. alterneaza-le. baga cate-un articol din asta, baga si cate unu pentru enervat prosti.
    2. interactioneaza cu oamenii mai mult si mai des. inclusiv cu prostii, aia sunt buni, vor sa injure si sa li se raspunda, se vor intoarce sa verifice si sa injure iar.
    3. scrie mai des. un articol pe zi minim.

    intr-o lume in care ARHI traieste din blogging, n-ai cum sa nu poti si tu.

    • Radu Post author spune:

      mai am si alte planuri

      • Vmo spune:

        De ce nu încerci o ecranizare, ar fi haur. Planeta Moldova a reusit si sunt moldoveni in plm…

        • Radu Post author spune:

          pentru ca am o nisa de maxim 100 000 de oameni si nu si-ar scoate banii?

  • Vizitator Brasov spune:

    Bravo faraoane. Mi-a picat bine

  • Leana spune:

    Eu te cetesc constant de când am citit un articol bun despre gripa aviară. Să știi că cei care te citim nu suntem așa puțini. Da’ bineînțeles că nu o să ai la fel de mulți cititori cât au pisicuțele sau mai știu eu ce prostii de pe YouTube. Oricum mi-ar lipsi mai mult pagina asta decât Facebook-ul, că tot te iubesc ei mult 😀

  • reuiofhg spune:

    astea-s doar schite pe care se pot scrie povesti cu talc. dar nu sunt povesti cu talc. subtiri.

    • Radu Post author spune:

      PAI dupa ce ai schita restu poate orice prost. imagineaza-ti ca e de 10 ori mai lung si tot aia e concluzia

  • dtz spune:

    Foarte misto!

  • Vladut spune:

    Du-te dracu te talentat :*.

  • hahau spune:

    “Felul doi apăru doar pe nota de plată.”

    mi-a iesit un hăhă pe gura la asta. eu nu ma hăhă de obicei. mersi

  • Tom Beron spune:

    Bun come back, devenisesi mai mult implicat politic decât creator de umor. Epopeea lui Salam are vreo șansă să continue?

  • Unu spune:

    Lux centaure, dă-i înainte cu tupeu că zici bine cu scrisu’!

  • pacala spune:

    din braila n-ai?

  • jos_cenzura spune:

    desteptatorul, nu alarma :)
    sau englezismul e intentionat?

  • Dacian Soros spune:

    Asta e momentul cand Nish isi pune fustele in cap si intoneaza “lumeee, ce greaaaa e viataaaa meaaaa, lumeeee”.

  • Cotton Eye Joe spune:

    Nu-s, bai, chiar asa putini. Si eu is unul din aia. Te citesc de prin 2008. Chiar ma…din 2008…zece ani, frate… Ba…cred ca tre sa fac ceva cu viata mea…

    • Radu Post author spune:

      apreciez dar loialitatea ta si a altora nu are legatura cu cantitatea de cititori.

  • Cotton Eye Joe spune:

    A revenit Centauru’ la scris, „hmm, isteață răsturnare de situație!”

Adaugă un comentariu