Oarecum împăcat cu faptul că sunt român

Probabil v-au ieșit pe nas zilele astea articolele despre România și centenar. S-a suit fiecare părerist pe cutia lui de carton să-și spună poezia, pentru că el știe mai bine decât tine ce ar trebui să simți în legătură cu centenarul și e momentul să afli ca să nu mori prost.

Au trecut 100 de ani. Vă dați seama? 100 de ani de la ce, mai exact? Că s-au schimbat granițele și tipul de organizare statală de jdeori de atunci încoace. Toată istoria noastră e haos.

De fapt, singurul lucru clar din toată istoria noastră e că am reușit să ratăm toate etapele frumoase pe care le-au avut alții. Am fost barbari ca toată lumea. La un moment dat unii au început să scrie, să citească, să construiască, să se plimbe cu bărci și să facă o civilizație clasică mișto. Era frumos de trăit pe atunci. Noi am rămas barbari.  Apoi a venit epoca aia feudală nasoală. Aici ne-am băgat și noi.  Dup-aia a început renașterea aia blanao, noi am rămas feudali. Am mai ratat o epocă mișto a omenirii. Când a venit iar epocă de-aia nasoală, autoritară, cu războaie care au fragmentat toate fostele imperii și au omorât generații, am fost iar în rând cu lumea. Ca mereu la etapele urâte.

Pentru lumea norocoasă iar a venit o epocă mișto. Aia cu drepturile omului, oportunități, consumerism. Noi am rămas blocați în feudalo-comunism. O ratăm și pe asta, vă zic. Așa a fost mereu. Când suntem gata să ne băgăm și noi la o epocă frumoasă a omenirii e clar că tocmai se termină. O să intrăm direct în rahatul ăla postapocaliptic cu canibali radioactivi și bătaie pe benzină ca-n mad max.

Asta e istoria noastră de români sau ce-om fi. Niciodată în rând cu lumea la părțile mișto, niciodată cu momente de respiro între epoci de căcat.

A cui o fi vina?

Am avut ghinion?

Ne-au lucrat străinii?

Ne-am făcut-o cu mâna noastră că am creat tot timpul un mediu în care materialiștii, superficialii, trădătorii și semidocții au ieșit în față, asigurând tot timpul propagarea cu spor a genei lor în generația următoare, determinând-o să fie cam la fel, și tot așa de 2500 de ani?

Cine știe. Poate puțin din toate.

Așa că ce dracu’ ar trebui să simți în legătură cu țara asta? Că mă tot gândesc de câteva zile și nu pot să găsesc un răspuns. Ar trebui să fiu supărat pe țara mea? Mândru de ea? Rușinat de ea? Milă? Scârbă? Smerenie? Durere? OK. Am dat cu zarul și m-am născut aici, da’ cât am dat pe zar de am nimerit aici, că nu îmi dau seama?

Habar n-am ce simt în legătură cu țara asta. Tot și nimic. Simultan și pe rând. Da’ simt că orice aș simți, n-ar avea nimeni dreptul să îmi spună că greșesc. Că la ce istorie cruntă am avut pe aici, măcar dreptul ăsta cred că îl avem cu toții ca români: să simțim ce vrea mușchii noștri despre țara asta și să îi scuipăm în ureche pe toți ăia care ne spun că facem românitatea greșit și știu ei cum ar fi românitatea mai bine. Nu știe nimeni nimic, dă-vă dracu’, că de-aia suntem așa cum suntem.

***

Comentarii (11)

  • Şoarec opărit spune:

    Primu

  • xyz^ spune:

    Meh! că sunt român.

  • Unu spune:

    Centaure să moară mă-sa, ai dreptate! Cplm, pe unde am umblat când aflau cei din jurul meu că sunt român strâmbau din nas și se trăgeau un pas lateralstângadreaptaînapoi. Să fiu mândru că cei care mă conduc sunt analfabeți, canalii, mincinoși, hoți, mârlani și parșivi?

  • Labagiu spune:

    Avem net rapid pentru pornache. Adevaratul motiv de a fi mandru ca esti roman.

  • Kathy Bates spune:

    Zice Macron: ”io vreau să revin la moravurile de dinainte de 1968! De pe vremea când era nevastă-mea virgină, mai precis!”

    Francezii au încercat să-i dea în cap. Dar s-au rătăcit pe drum, din pricina epavelor arse, a clădirilor dărâmate și a gazului din ochi.

    Zice Putin: ”io vreau să revin la moravurile din feudalism! Cu Siberia și cnutul!”

    Românii noștri rămași în feudalismul lui Ștefan cel Mare (care era tot mic și rău, ca el) nu mai știu cum să-l ia în brațe.

  • jos_cenzura spune:

    Toate bune, dar nu stiu cat de misto a fost epoca renascentista. Renascentistii erau niste hipsteri semidocti nesuferiti, tot incercau sa dezgroape si sa imite chestii vintage, dar fara sa le inteleaga. De exemplu, nu sesizasera ca statuile antichitatii erau colorate viu, ei le-au gasit dupa ce li s-a sters culoarea, si le-au copiat asa, ca oaia, fara sa inteleaga ce admira. Nu mai vorbesc de vestimentatia cu care incercau sa iasa in evidenta, de mancatoria din politica si din academiile stiintifice (Galileo a patit-o spre sfarsitul erei renascentiste, la fel si asa zisele vrajitoare). Pe langa asta, cei din Renastere se considerau buricul pamantului, superiori celor dinaintea lor, probabil tot datorita unei ignorante profunde.

  • jos_cenzura spune:

    Cine calatoreste mult (si nu ma refer la Europa, ci la toata lumea) isi da seama ca Romania e chiar ok. Macar poti umbla pe strada pana la piata fara sa-ti dea cineva in cap, ceea ce este totusi dovada de civilizatie, in comparatie cu o mare parte a lumii (inclusiv unele tari asa zise civilizate).
    Clima este foarte neplacuta, probabil printe ultimele 20% din lume.
    Mancarea e pe la mijloc, desi e vorba de gusturi. Nu se apropie de cea thailandeza sau japoneza, dar este mult peste ce au de oferit rusii sau ghanezii, de exemplu. Branzeturile nu sunt mult sub cele frantuzesti sau italienesti, doar ca nu suntem la fel de buni la marketing.
    La criminalitate stam printre primele 10% sau chiar mai bine, daca ne uitam doar la violenta.
    Femeile sunt frumoase, ca medie, mult mult mult peste media mondiala. In Bogota de exemplu sunt femei foarte frumoase, dar bubuie de prostie. Sunt foarte amabile dar e greu sa-ti doresti sa intemeiezi o familie.
    La atitudine stam destul de prost, dar iarasi, ne rezumam la violenta verbala, nu fizica, deci e ok per ansamblu. Si cu strainii (mai ales aia albi si blonzi si cu mutre serioase) suntem mierosi.
    Infrastructura e ok, mult sub cea din Mexic, de exemplu, dar peste multe alte tari (de exemplu Panama).
    Coruptie este, dar asta e normal intr-o democratie, unde niste oameni sunt alesi ca sa se joace cu banii altora. Daca am separa economia de politic (cum s-a separat, cat de cat, religia de politic) am scapa si de coruptie. Sau macar daca ar contribui fiecare cetatean aceeasi suma la buget, atunci cu totul alt fel de politicieni ar fi alesi (ar disparea mirajul promisiunilor pe banii altora).
    In fine, per ansamblu, in afara climei, Romania e chiar ok, la scara mondiala.

  • pedro spune:

    Cum adica clima neplacuta, poate in top 20% la clima. In afara de vara cand e uneori insuportabil de cald, e perfecta clima.

  • Dacian Soros spune:

    Daca ai fost vreodata la Cluj, ai observat ca e un Galati ceva mai aglomerat si mai lung. Trei ataranatori bugetari mimeaza „cultura”, in vreme ce localnicii se uita tot la ProTV, sau, in cazuri de extrem „culturism”, la HBO.

    Cam asa si cu evul mediu pe care Romania l-a ratat. Cand auzi un ungur vorbind de evul mediu ungurian, zici ca plm, toti taranii unguri lucrau in industrii si servicii, si seara compuneau simfonii. Un gard de sarma ghimpata electrificata tinea agricultorii romani la est de Oradea. In realitate, daca ai vizita pagina Budapestei pe Wikipedia, ai afla ca, in timpul vietii lui Bach, in Budapesta mai traiau 70 de crestini. Si nici in Germania nu compuneau toti simfonii. Ba 99% umblau la fel de desculti ca romanii si mongolii.

    Dar daca cineva ti-ar spune sa revezi scrierile lui Cantemir, care sunt comparabile cu Dante? Daca ti-ar spune sa mergi la un concert de muzica de Cantemir, si nu doar cand il canta Savall? Nu l-ai mai scoate din dacopat.

    Sa fi trecut Stefan Hell trei minute prin Ungaria, azi avea statuie la Buda.

    Mare parte din articolul asta e complex de inferioritate nejustificat. Am fost si noi niste boturi cu ochi, niste hume insufletite, nici mai prosti, nici mai buni decat neamtul de rand, francezul de rand, sau americanul de rand.

  • jos_cenzura spune:

    Pedro, mai trebuie sa iesi din tara. Iarna ca in Romania nu exista in majoritatea locurilor populate de oameni. De fapt, majoritatea populatiei globului nu traieste in zone cu zapada, nu mai vorbesc de ger.
    Sa stai jumatate de an inchis in casa, sa nu creasca nicio planta si sa nu ai ce culege din noiembrie pana in iunie nu e ceva placut. Poate ninge din noiembrie pana in aprilie! Nici macar portocale nu putem culege de Craciun, nu mai vorbesc de papaya, mango…
    In majoritatea locurilor populate de pe glob, poti merge cu capul gol tot anul, nu trebuie caciuli, fular… In Romania ingheata lumea vara la mare, dupa ce apune soarele.

    La tropice in general nu e nici prea cald nici prea frig, e clima ideala pentru specia noastra. Romania nu e nici tropicala nici subtropicala, deci n-are cum sa fie in primele 20%.

Adaugă un comentariu