CÂTE POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN POT SCRIE PÂNĂ ÎN CRĂCIUN? NIMENI NU ȘTIE, NICI EU! DAR IMPRESIONANT DE MULTE CU SIGURANȚĂ! ASTA E PRIMA. STAȚI LA PÂNDĂ CĂ AM MULTE
1. Lupta ideologică
Moș Crăciun luă un ren de picioarele din spate și îl pocni pe celălalt Moș Crăciun cu el direct în plex din rotire. Celălalt Moș Crăciun zbură prin aer și îndoi un stâlp de iluminare la aterizare. Se ridică greu, orăcăind de durere, însă cu o agilitate supranaturală smulse stâlpul și îl aruncă ca pe o suliță spre Moș Crăciun. Acesta se lăsă pe spate ca-n Matrix. Stâlpul îi vâjâi pe lângă ureche și se opri în sanie, undeva, mai în spate, făcând-o țăndări. Moș Crăciun se ridică din fandarea pe spate care ar fi făcut orice profesionist în dans Limbo să-și predea adidașii direct în pumnul tare ca oțelul al celuilalt Moș Crăciun. Năprăznicia loviturii îl proiectă tăvălindu-se în rămășițele saniei. Barba îi era plină de sânge, așchii și beteală.
Spiridușii fugeau în toate direcțiile, speriați.
– Nu înțeleg ce se întâmplă! Care e Moș Crăciunul nostru?! urlă un spiriduș, smulgându-și părul de confuz ce era.
Rudolph, renul, se târî de sub niște dărâmături. Avea picioarele din spate fracturate oribil și își târa prin zăpadă toată partea din spate a corpului. Îi puse o copită pe umăr spiridușului confuz.
– Nicinul nu e Moș Crăciunul nostru. Moș Crăciun nu a existat niciodată. Ăla e demonul Beelzebub care de 150 de ani ne-a păcălit perfid pe toți că e un bătrânel darnic ca să corupă întreaga planetă spre consumerism, materialism, avariție și lăcomie, glorificând aceste păcate fix de ziua de naștere a Mântuitorului!
Spiridușului îi căzu mandibula de uimire.
– Atunci ălalalt cine e?
– Ăla e Karl Marx.
-Și noi cu cine ținem?
-Nu știu, micuțule. Nimeni nu știe. oftă renul Rudolph.
Comentarii (5)
„Barba îi era plină de sânge, așchii și beteală” Am hahait.
din nu stiu ce motiv ma gandesc la Curzilla
Aa, Curzilla… Pe cand era Piticu’ student…
Nu am citit in viata mea ceva mai epic. Sunt schimbat, sunt alt om.