Cum să faci consumerism toxic crezând că combați masculinitatea toxică

 

Copiii sunt distractiv de fraieri. Umanizează tot ce e antropomorf. Iei o cutie de carton, ii desenezi nas, ochi, gura zambareță și i-o arăți unui copil. Apoi sari cu bocancii pe ea și o faci bucățele. Copilul o să plângă. Că e fraier și nu își dă seama că o cutie e o cutie și dacă desenezi o față pe ea. Nu simte durere. E doar o cutie. Nu simte nimic.

Unii dintre acești copiii fraieri sunt crescuți foarte ferit de realitate și ajung bebeluși-adult care încă au prostul obicei să atribuie trăsături umane obiectelor. Sau corporațiilor. Deja au păr pe ouțe și încă li se pare că o corporație e un om mai mare, capabil de păreri morale. Nu o entitate economică pe care o interesează doar profitul, extinderea și brand awarenessul. De-aia când entitatea comercială se preface om și prezintă o opinie morală, ca și cum ar avea o viață într-o societate și n-ar fi doar un concept economic colectiv, aplaudă ca focile fără să își dea seama că ăla e doar un brand. Nu simte nimic.

Gillette a făcut exact asta zilele trecute. Și-a desenat o față umană ca să păcălească bebeluși-adult și a vomitat niște truisme despre masculinitatea toxică. A explodat internetul că și-au anunțat ăștia virtuțile.

Cum să îți anunți virtuțile și să pari gratis implicat social.

Să presupunem că mă sui pe o cutie și țip în public

Eu, piticigratis omul susțin mamele din lumea întreagă! Mamele mi se par foarte importante! Toată lumea ar trebui să aibă o mamă, să o respecte și să aibă grijă de ea! Să apreciem mai mult mamele!

Super pozitiv mesajul meu pe scara morală. N-ai cum să nu aplauzi ca foca când îl auzi, nu? S-ar putea un om mai cinic să vină și să zică: „Bă, tu tehnic n-ai făcut nimic. Ai zis ceva cu care toată lumea normală e deja de acord. Ce plm te-ai suit să cerșești aplauze pentru normalitate? Vrei aplauze, fă ceva, că să dai cu ciocul că ești de acord cu lucruri bune poate toată lumea”

Moment în care eu o să mă încrunt dezamăgit și toți idioții utili o să sară cu gura pe ăla să urle la el că „ce-ai bă, nu-ți plac mamele? te ataci? te-am prins băi ăsta care urăște mamele din lumea întreagă, huăăăăă”.

Că așa sunt idioții utili. Pentru ei contează mai tare mesajul în sine decât de unde vine și ce intenție are. De-aia ești idiot util și dacă aplauzi mesajul și dacă te enervează. E irelevant mesajul. Nu vine de la o entitate reală. Dacă îl iei în serios ești idiot.

 

Nici un brand nu e prietenul tău, consumatorule

Pentru că nu e entitate umană, să fie capabilă de prietenie. E o entitate economică bazată pe munca colectivă a unui număr mare de oameni care nu se cunosc între ei și care au ca scop comun profitul, extinderea și brand awarenessul. Nu e nici o componentă morală acolo. Companiile doar și-au dat seama în ultimul timp că numărul de bebeluși-adulți e atât de mare încât dacă îți desenezi o față umană și țipi chestii în concordanță cu ei, o să se atașeze emoțional de tine ca și cum ai fi om.

Dacă o companie țipă un mesaj social înseamnă doar că au testat acel mesaj pe un grup de control și au dedus că ori vei cumpăra căcatul lor, ori vei vorbi despre el prietenilor tăi care poate îl vor cumpăra. Și brusc ne trezim cu brandul în brațe fără ca ăla să fi făcut nimic în afară de borât propoziții cu care suntem de acord, ca și cum ar fi om. Nu contează băă care e mesajul și cât de tare ești de acord cu el. Că nu vine de la un om. Vine de la un proces automat pe bază de oameni menit să vândă căcaturi.

De-aia de fiecare dată când ești de acord în public cu o reclamă, ești doar un cocalar care poluează

Ținând cont de faptul că brandul zice ce zice doar ca tu să vorbești despre brand prietenilor tăi, o dată ce ai început să vorbești despre brand prietenilor tăi, ești idiot util manipulat. Ai ajutat la o formă de poluare. Ești un fel de reprezentant Avon inconștient.

Fiind indiscutabil o formă de poluare, cocalarul care îți bagă reclame pe gât în spațiul virtual e echivalent cocalarului care aruncă ambalaje pe jos pe stradă și trebuie tratat la fel. Huăăă bă, cocalarule, vezi că ai scăpat o reclamă în spațiul public. Idiotule util care ești, ai ajutat un brand să profite de noi gratis. Doar că a regurgitat ăla un mesaj cu care ești tu de acord și tu l-ai confundat cu un om? Nu mai arunca gunoaie pe jos, țărane. Alții plătesc pentru dreptul de a ne băga pe gât reclame și tu o faci gratis și mai crezi și că suntem prieteni.

Reclama e la fel de cerșeală proastă de atenție și încercare de parazitare a unui fenomen social prin truisme cu care toți oamenii de bun simț sunt de acord ca și aia de anul trecut cu Kendall Jenner la Pepsi în care încerca să sugereze că oamenii care se duc la proteste generice sunt cool și ar trebui să bea Pepsi.

Totuși, toată lumea s-a pișat pe reclama aia și pe asta nu. De ce?  Că a fost la fel de generică și neclară. Spre diferență de aia a nimerit însă pe

Războiul imbecil al extremiștilor de pe internet

Tot internetul e o iluzie. Pentru că niciodată când se țipă ceva, nu o să îți dai seama câți sunt. Doar așa, auzi cât de tare se țipă și estimezi cu creierul tău de maimuță, foarte greșit, câți sunt. Pe net sunt două minorități de extremiști opuse dar foarte vocale. Unii sunt alt-righterii inceli rasiști și xenofobi și ăilalți sunt ultrasocialiștii monodimensionali care au găsit că toate problemele pornesc de undeva de la masculi albi.

Ambele tabere sunt foarte mici dar țipă foarte tare. Dacă nu te gândești prea tare, ai putea crede că sunt foarte mulți. Că e război. Că trebuie să alegi ce te sperie mai tare, naziștii sau feministele și să intri în tabăra ailaltă. Că în război cine nu e împotriva ta e cu tine. Că scopul scuză mijloacele. Că se acceptă să aplauzi o entitate comercială ca o dronă consumeristă chiar dacă e o formă de poluare. E război, cui îi pasă de poluare? E pe viață și pe moarte.

Dacă triem boții, trolajele și influensării de mâna a paișpea care se agață de subiecte controversate doar pentru controversă, câți oameni reali credeți că au fost atacați de reclama aia pe bune? Cunoști vreunul? Merită să ajuți o companie să își facă reclamă doar că le-a dat peste nas unor oameni care ori sunt imaginari, ori ar putea fi tratați ca si cum ar fi imaginari fără să piardă nimeni nimic? Atât de meschin ești încât periezi consumerismul doar ca să te freci pe sfârcuri satisfăcut că niște persoane pe care ți le imaginezi tu că există și au niște principii nașpa acuma sunt supărate?

Oamenii ăia deja au fost păcăliți. Au fost supărați de o idee în așa hal încât au văzut și discutat o reclamă, proștii. S-au indignat de s-au expus singuri gratis la consumerism penal. Dacă intri și tu să te bucuri de indignarea lor ești la fel de prost și monetizat ca și ei.

Zice de masculinitate toxică. Cool. Nici mie nu-mi place masculinitatea toxică. Ce e aia? A definit-o cineva? Că tot ce înțelegem din filmuleț e blabla #metoo. Unde ABSOLUT toți oamenii sunt de acord. În toate cazurile în care S-A DOVEDIT că un bărbat a hărțuit sau forțat sexual pe cineva, acel om trebuie să fie pedepsit. Complet de acord. Toată lumea de acord. E cineva care nu e de acord? Nimeni? Fain. Atunci

Ce e până la urmă masculinitatea toxică?

Clar e ceva nașpa. Dar ce e. De unde vine? Dacă vorbim de agresivitate și tendințe de dominare, păi astea sunt caracteristici comportamentale care se moștenesc genetic în mare parte. Știu că unii extremiști tind să urle la orice dovadă științifică că nu ne naștem toți egali și că unele caracteristici se moștenesc, dar na. Agresivitatea și tendințele de dominanță se cam moștenesc.

Sigur, pare o problemă masculină. Doar că dacă iei o femeie normală și bagi testosteron în ea, o să devină brusc mai agresivă și mai dominantă. Deci nu e de la cromozomul y, e de la hormoni. Biologic suntem cu toții cam la fel. Deci o soluție ar fi să inhibăm testosteronul după pubertate și o colectare de spermă pentru reporoducere și să devenim toți o rasă de lezbiene, unele cu penis. Altfel na, populație umană + testosteron = un procent de oameni agresivi.

Hai să nu ne încurcăm în partea genetică a problemei. Să zicem că masculinitatea toxică e o problemă sistemică. Asta se sugerează. Că există undeva niște grupuri generale care o promovează. Unde, boss? Că am fost în destule grupuri. În niciunul nu se aplaudă agresatul de femei.

Dar să zicem că există grupuri în care genul ăsta de comportament e aplaudat. Sigur există. Păi hai să le identificăm și să le tratăm de la caz la caz. Atât timp cât nu e ceva generalist gen toți fotbaliștii, sau toți soldații sau toți oamenii de afaceri, nu ajută cu nimic un mesaj generalist de dezaprobare. Și ăia care o fac DEJA știu că e dezaprobat social. De-aia se ascund. Trebuie să îi găsim, nu să stabilim că nu e bine. E stabilit deja.

Eu am dezaprobat și m-am opus oricărui caz de masculinitate de-asta toxică pe care l-am întâlnit. Repet. Cazuri directe. Nu consider că ajută cu ceva să țipi în sus la aer. Că nu e ceva acceptat social care trebuie schimbat. Hai să identificăm medii cu masculinitate toxică clar și să vedem ce putem face pentru a le rezolva. Tot ce rezolvi aplaudând o reclamă în care un brand cerșetor de atenție se preface om și se poziționează moral față de o problemă complexă e să îți poluezi prietenii cu brand awareness gratis. Propagi ideea că companiile sunt oameni ca și noi, au voce, ne pot fi prieteni, ne îndrumă și ne ghidează. Nu doar vor să vândă căcaturi de care nu avem neaparat nevoie. Sunt parte din comunitate. Consumerism profund toxic. Dacă ajungem să vedem companiile ca pe îndrumători, chiar am belit colectiv pula ca specie și ajungem mai drone ca furnicile.

Salut. Sunt Radu și mă opun sever răului de pe lume. E destul rău pe lumea asta, ba chiar prea mult. Vă rog să mă aplaudați altfel sunteți niște cetățeni toxici care susțin răul de pe lume. Am donat un leu pentru a opri răul de pe lume, apropo.

***

Comentarii (27)

  • șefMașină spune:

    Bine ai revenit Coaie. Ma bucur ca ai început sa postezi iar, credeam ca ai dispărut. Baga mare în continuare, ți-am simțit lipsa.

  • gygygygyhghy spune:

    ce plm te repeti atata? se lungeste inutil textul.

  • gica contra spune:

    poti sa spui la ce e reclama aia, fara sa revezi filmuletul?

    • kerehome spune:

      id10t, e un altfel de citat motivational

  • noko spune:

    Proteste prostești

  • noko spune:

    Și peterson ăla tot pe persoană juridică face „brand awareness”, că doar vinde cărți și își trage $30k/lună să asculte unii cum se repetă

    • Alin spune:

      Vinde carti, nu le baga pe gat nimanui. Daca ar muri de foame ai avea incredere in mesajul pe care il transmite? Isi trage de pe Patreon 100k lunar de la oameni care doneaza din vointa si munca lor.
      Tie iti da cineva ceva pentru ceea ce transmiti celorlalti?

      • noko spune:

        Măi Alin cu găozul fin, nu m-am exprimat suficient de clar pentru tine. Lasă-mă să mai bag o fisă:

        Radu folosește în textul în care vorbește despre cum se pișcă niște persoane fizice de mesajele transmise de corporații, acele persoane fizice crezând că conturile corporațiilor sunt ale altor persoane fizice, niște poze cu „mesaje” de-ale lui JP încercând subtil să sugereze că JP ar fi unul dintre persoanele fizice naive care interpretează mesajele transmise de corporații ca fiind dezinteresate.

        Nu mă compar cu Radu și cunoștințele lui profunde de psihologie, literatură și istorie, pentru că el știe și controlează foarte bine ce mesaj vrea să inoculeze. Prin comentariul meu încerc să atrag atenția cititorilor noștri că în ciuda aparențelor și JP este motivat în mesajele pe care le transmite fix de aceleași dorințe de înavuțire ca și Procter & Gamble.

        Ai înțeles?

  • Dorel Misca spune:

    scrie-ne un articol cu parerea ta de centaur mascul alfa bazat si rosupastilat despre Iordan Pepeson

  • Gică spune:

    n-ar fi rău dacă p&g și-ar plăti taxele înainte s-o facă pe moralistu

  • feminazi_is_still_a_nazi spune:

    eu nu urmaresc reclame si trenduri, dar vreau doar sa punctez o treaba – feministele au dat peste cap lumea cu metoo-ul lor. pe vremuri puteai sa te uiti in ochii vreunei tipe mergand pe strada, azi toate privesc in jos cand se apropie un barbat, de parca toti suntem niste violatori. ati stricat relatiile dintre sexe si ghici ce, a scazut rata violurilor? care a fost scopul? feminismul a facut atata rau pentru niste beneficii extrem extrem de relative. de ce nu vorbeste nimeni de feminismul toxic? daca ma nimeresc seara pe strada in spatele unei tipe, din pura intamplare, se vede din limbajul corpului ca tipa se caca pe ea de frica, de parca a fi violata e ceva atat de des incat trebuie sa iti iei masuri extra de protectie. mult zgomot pentru nimic, ati stricat generatii intregi de fete tinere care acuma ne vad ca dusmani. nu mai am chef sa scriu, sa va pis in freza feministelor

    • Salut spune:

      Interesant, la mine se uita si zambesc sau isi schimba privirea dupa 0.5 secunde ca si cand s-ar fi uitat prin mine, uneori sunt doar timide, adica reactii de om normal. Esti sigur ca nu ai privire de violator?

  • Jane Făe spune:

    Centaure, ai dat cu mucii în fasole de data asta.
    De ce te bagi în aspecte tehnice pe care nu le știi?

    Metoo este despre curve virgine cu pizdă fleșcăită.

    Nu vrea nimeni să prindă vreun violator.
    Știi tu de vreun violator implicat în Metoo? Eu nu știu. Zi-mi și mie unul.
    Știu doar de curve virgine care își plimbă cadavrul pe la televizor, că nu le băgase nimeni în seamă de mult.

    Cum a pornit asta? De la curvele virgine din Hollywood care se fut pe roluri în filme (adică pe bani) care și-au adus aminte că, cu zeci de ani în urmă, când aveau țâțe și cur nefleșcăite și nu erau găleți de la sute de „audiții” pentru roluri, alea nu au fost audiții, ci VIOL.
    De ce și-au adus aminte după zeci de ani? Pt că sunt babe trecute și nu mai primesc audiții. Și-ar pune ele pizda la bătaie fără să clipească dacă ar vrea cineva să le dea o audiție pt niște futai. Dar nu mai pot, că așa funcționează Hollywood și natura în general: nu vrea nimeni să fută babe dacă are la îndemână prospături.

    Cum a continuat?
    Cu alte curve virgine din afara Hollywoodului, care au făcut acuzații fără dovezi și martalogii acuzați au supt pula pt că ba au fost dați afară de pe la lucru, ba vine lumea la ei acasă să ii scuipe, ba alte căcaturi pe care le pățești dacă ești etichetat de oamenii din jur ca violator.

    Știi tu vreo curvă virgină care să fi făcut pușcărie pentru astfel de minciuni? Eu nu știu.
    Adică curvele virgine au dreptul să încerce să bage pe oricine la bulău fără repercusiuni. Și, dacă nu reușesc asta, reușesc să ii fută viața ăluia oricum.

    Cea mai tare a fost baba aia nebună care l-a acuzat pe băiatul ala de la americani care candida la un post la curtea supremă sau așa ceva.
    Au găsit-o de undeva și a început aia să povestească lucruri care existau doar în mintea ei, că acum jumate de secol dar nu știe exact anul, când era ea curva începătoare, a fost la o petrecere de care nu știe nimeni, undeva unde nu se știe, a violat-o cineva, nu știe cine, dar e convinsă că era ăla, că așa crede ea, deși ăla nu era prin zonă.

    Deci, nu, Metoo nu e despre prinderea violatorilor.
    Metoo e despre curve virgine cu pizdă fleșcăită pe care nu mai vrea nicio pulă să o atingă.

    • me.three spune:

      e ceva adevar in ce spui tu acolo, coane. si eu am sesizat ca metoo in hollywood era compus doar din actrite batrane, cu spate si milioane in banca. cand erau tinere au acceptat sa manance salam barbos ca sa faca filme si sa scoata bani, iar acuma cand au viata asigurata, urla ca au fost obligate sa o suga. daca aveau principii morale asa puternice, nu o sugeau de la bun inceput…dar na, mai bine cu pwla in gura si milioane in banca decat sa lucrezi la mcdonalds cu constiinta impacata. din cauza acestei crase ipocrizii nu am putut niciodata lua metoo in serios. e inca o miscare prin care femeile vor sa criminalizeze instinctele biologice umane – si da, umane, nu doar barbatesti. orice om intr-o pozitie de putere va abuza de putere pentru castigul propriu. in cazul barbatilor sa futi tipe tinere si faine e doar mai sus in lista de prioritati..

      • Robo spune:

        o fi sus in lista de prioritati a barbatilor sa futi femei tinere si faine, nu contest, dar asta nu inseamna ca e ok sa le futi prin constrangere, de orice fel ar fi ea.
        si nu e ok chiar daca suntem de acord cu „orice om intr-o pozitie de putere va abuza de putere pentru castigul propriu” de dragul discutiei

        nu e ok pentru ca daca eu o violez pe fi-ta de 18 ani s-ar putea sa nu-ti convina sa primesti de la mine justificare „pai coae, la orice om ii place sa abuzeze de putere si sa fut femei tinere e sus pe lista mea”

        boule – esti atat de prost incat ma mir cum de reusesti sa-ti amintesti sa inspiri la loc.

        • iisus spune:

          @Robo
          Viol inseamna doar daca fiica cu pricina nu ar fi de acord, dar aici sunt sigur ca li s-a dat de ales, te futi iei cashu gros devii „star”, nu te futi iesi afara ca mai is 10 afara care asteapta. tu ca parinte ai o obligatie (asta daca nu torni plozi doar pentru alocatie) sa o inveti pe fii-ta sa nu o suga pe bani pana ajunge la 18 ani. Repet, scenariu asta nu se poate clasifica in categoria viol.

          Sunt sigur ca curvele virgine flescaite stiau in ce se baga, daca ar fi fost amenintate la tampla cu pistolu sa se futa (care e intr-adevar o constrangere destul de serioasa) nu ar mai fi fost nici un point pentru director sa le mai dea si de lucru si bani dupa aia, putea doar sa mearga la niste escorte si doamne ajuta, tranzactie bine stabilita, saki saki 5 dollahs, etc. , nemtudok probleme si dureri de cap dupa aia.

          Degeaba incerci coane sa apelezi la sentimente si emotii, ca si gica de mai sus, ca nu se incadreaza in scenariu.

          Dar hei, nu se gandeste nimeni la sentimentele mamei curvei ? :( Hai sa plangem…..

          • Robo spune:

            alt bou
            eu nu vorbeam despre #metoo, vorbeam despre concluzia care rezulta logic din ce zicea primul bou.

            cand ai aceste 2 afirmatii:
            1. orice om intr-o pozitie de putere va abuza de putere pentru castigul propriu.
            2. in cazul barbatilor sa futi tipe tinere si faine e doar mai sus in lista de prioritati..

            concluzia logica e ca justifici violul.

            si daca asta e concluzia logica, atunci logic este sa-l intrebi pe rahatul care a emis aceste propozitii ce parere ar avea daca i s-ar aplica lui personal, ca asa sa vorbesti despre altii si despre metoo si despre ce a facut si a dres nu stiu cine e simplu, nu te costa decat sa-ti scoti degetul din cur si sa apesi niste taste cu el.

            hint: nu, nu orice om aflat intr-o pozitie de putere va abuza de putere, de exemplu eu nu as abuza de pozitia mea de putere daca as fi singur cu fii-ta intr-o camera antifonata, ca nu-s animal.

            prostilor.

        • jos_cenzura spune:

          Robo cred ca-i marxist din ala batran care inca crede ca atunci cand doi oameni fac un schimb reciproc, unul e exploatator si celalalt e exploatat. Asa-i ca era mai bine inainte de revolutie, tovarase?

  • limbric spune:

    *slow clap*

    • noko spune:

      Era vorba de pizde batrane care se dau lovite, nu de abuzuri si/sau violuri. Nu fi gaorezar!

  • Valerian spune:

    Super text. Serios, de ce nu scrii o carte? eu mi-am luat tzeapa si am cumparat o carte scrisa de Mihai Radu crezand ca e scrisa de tine :))). Eu as cumpara o carte scrisa de tine si i-as face si reclama.

    • noko spune:

      Are pula mare, e chill și n-are nimic de demonstrat nimănui. Probleme de maxipul.

      Deci n-o să scrie nicio carte, mai ales pentru niște minipuli.

  • Daniil Nesihastru' spune:

    Bosulean, ai dreptate throughout, da’ tot e dă bine. Cum bine zici, jilet (și înaintea lor naic, și poate și alții) au băgat ceva studii socio si focusgrupe si au hotărât că asta vinde.

    Excelent, zic, pen’ca mie îmi place grav de tot lumea în care trăim. Sigur, sunt chestii care trebuie îmbunătățite, da’ overall lucrurile sunt valabile.

    Oricum, mult preferabile sharialandului crestinopat la care au vise umede aia de și-au luat trigger.

    Mdeci e lume și sunt bani și de partea asta a gardului. Aferim, poate reușim să nu coborâm complet in fanteziile macabre ale’ lui Mike Neamțu.

  • pandel spune:

    o fi Kim Gehrig, regizoarea reclamei o bretonista feminista?

  • Dacian Soros spune:

    Corectie: omului care arunca hartii pe strada nu ii spui „bai baiatu’, nu e frumos. Ati uitat filmul cu proasta aia din Ardeal care s-a dus la gipsan si i-a zis sa vorbeste frumos? I-a dat ala o smetie de i s-a re-acordat subiectul cu predicatul.
    Daca e infractiune, te plangi la politie. Daca nu e infractiune, sau daca e genul de infractiune niciodata pedepsita, las-o asa.

    Cat despre prietenii care spun dintr-astea, am cativa „prieteni” care au dintr-astea in cap. gen „eu mananc natural” sau „eu as vrea sa vina negrii din Africa cu barca la Sibiu, sa le facem bine”. Acum, „prieten” e cu ghilimele, fiindca nu ma astept de la niciunul din astia sa imi doneze un rinichi. Dar, pe de alta parte, nici de la ailalti, mai desteptii, nu ma astept la mai mult. Dat fiind ca imi ofera aceleasi beneficii, nu vad de ce sa selectez impotriva prostilor. Asa e el, prost, nu pot sa ma supar pe el. Daca nu e nimic de vazut pe Youtube, si nimic de shipostat pe Reddit, pot la fel de bine sa ma intretin cu un inteligent sau cu un naiv. Ambii au valoare de divertisment de joasa calitate, la fel ca Youtube si Reddit. Unul ma amuza cu perlele de intelepciune, celalalt cu perlele involuntare. Niciunul nu ma informeaza cat Google, deci plm, presimt ca, la nevoie, o sa imi caut rinichi pe google.

    Ca sa fiu si mai meta, nu stiu cu ce e mai breaz un copywriter care o arde pe „toxic masculinity is bad” fata de un baiat care o arde „advertisement is bad”. Ambele sunt truisme de cacat. Mai rau, reclama exista fiindca functioneaza. Sa o critici e cum ar discuta Plesu despre Despacito. Daca e sa imi fie greata din copilaria anilor ’90, mi-e greata de atitudinea Weird Al Yankovich / Bill Hicks, copiata in Romania de Gheorghe si Exarhu. Da, poate ca o fi de cacat trendul cel mai popular, dar nici tu nu imi pari chiar al doilea Bach. Speram ca in epoca Becali / Trump, ideea ca ceva, orice, e prea kitsch sa fie un loc atat de comun, incat sa nu mai aud niciodata vaicareli „ia uite, ceva e kitsch”. Plm, plebii or sa fie mereu interesati de una, noi de alta, si nici unii, nici ceilalti nu se vor schimba.

    Prostii care cred ca Gillete ceva sunt iremediabili. Sa le spunem ca sunt prosti nu are sens, fiindca prostia lor e fie o optiune definitiva de viata, fie o problema de dezvoltare biologica, sau ambele. Multumita statului social si investitorilor straini, ei nu vor muri de foame, chiar daca vor ramane functional prosti pana la deces.

Adaugă un comentariu