Domnul Ionescu nu deținea conceptul de „elefant”.
Să nu înțelegeți greșit, domnul Ionescu nu era un om prost. Ba chiar puțin peste medie la toate testele de specialitate în inteligență. Nu mult, dar peste medie. Deci era capabil să înțeleagă ce e ăla elefant. Nu era un animal complicat. Domnul Ionescu nu era nici genul paranoic, să poți presupune că pur și simplu nu crede în ideea de elefant și i se pare o conspirație absurdă. Nici nu trăia într-un loc rupt de lume, să crezi că poate informațiile despre animale exotice nu au ajuns la el. Fusese doar o chestie de hazard. Pur și simplu nu se întâlnise în viața lui cu elefantul nici ca animal, nici ca reprezentare, nici ca metaforă, nici ca descriere. Nici măcar contextual. Pentru el elefanții nu au existat niciodată.
Știu, pare puțin absurd să crezi că un om normal, crescut la oraș, în lumea oarecum civilizată, să nu se fi întâlnit în viața lui cu ideea de elefant. Dar dacă ne gândim puțin, cât de des, totuși, ne întâlnim cu elefanți în viața noastră? De câteva ori? Sigur, îi vedem la TV, în poze, îi auzim în povestiri. Dar cât de des? O dată pe săptămână? De două ori? De câte ori în viața lui, în medie, ajunge creierul în fața conceptului de elefant? 5000 de ori ? 10 000 de ori? Suntem vreo 5 miliarde de oameni în lumea oarecum civilizată. Dacă din 5 miliarde ăștia, în fiecare săptămână câteva mii câștigă la loterii și cazinouri cu șanse astronomice, bunul simț ne spune că deși e o șansă astronomică ca un om ca domnul Ionescu să existe, existența lui e atât posibilă cât și probabilă.
Pe parcursul vieții lui, domnul Ionescu aproape dăduse nas în nas cu elefantul de câteva ori. O dată la cinci ani, într-o carte cu animale, în care s-a nimerit ca pagina cu elefantul să fie lipită de altă pagină și neglijată la răsfoire. Apoi la șapte ani, la școală. Când învățătoarea ajunsese la litera E, tânărul Ionescu era învoit să se ducă la baie. La doisprezece ani, la ora de biologie, unde pachidermele au fost menționate sumar, elevul Ionescu era la dispensar. Se scobise în nas și îi dăduse sângele. La șaisprezece ani junele Ionescu vizitase chiar și grădina zoologică a orașului, care avea și un elefant, că orice grădină zoologică de oraș care se respectă. Din păcate fix în ziua aia elefantul era bolnav și fusese izolat, ca să nu îmbolnăvească și alte animale. Trecuse chiar pe lângă cușca goală pe care scria mare „ELEFANT”, dar nu o observase. Era de mână cu o fată pentru prima oară și creierul lui se chinuia foarte tare să găsească ceva interesant de spus spre ea.
Așa că reacția lui zece ani mai târziu, când același elefant de la grădina zoologică, care se făcuse foarte bine între timp, reușise să scape de la Zoo și tropăia furios prin mijlocul orașului, a fost la fel de improbabilă ca toată viața lui. Mai mulți martori oculari au atestat că în timp ce alți oameni urlau și alergau, să se dea din fața animalului imens, Ionescu rămăsese pe loc și se uita mirat, fără să înțeleagă de ce fug toți oamenii în toate direcțiile. Apoi s-a uitat direct spre elefantul care alerga spre el ca și cum n-ar fi fost acolo. Și atunci s-a întâmplat ceva foarte bizar. Mulți dintre spectatori au spus că, cumva elefantul a alergat astfel încât domnul Ionescu i-a trecut fix printre picioare, scăpând nevătămat.
Un grup de martori, aflați mult mai aproape de incident au relatat o poveste și mai ciudată. Au jurat că deși se uitau unul spre altul, animalul și omul nu păreau a fi conștienți unul de celălalt. Apoi, în alergare, animalul a trecut prin domnul Ionescu ca două umbre, una prin alta. De parcă moleculele lor ar fi făcut parte din două universuri separate, care nu se pot întâlni.
Comentarii (15)
Eu nu ma prind de metafora…
„Daca ma prinzi de trompa ai sa te prinzi si de metafora”
Elefantul!
Parca esti Cartarescu in Nostalgia!
adica daca te-ai nascut prost asa ramai?
Vasile a vazut delfini prima data la 4 ani. I-au placut foarte mult. Nu putea sa spuna clar la varsta aia ce i-a placut la ei, dar stia ca i-au placut.
I-a vazut intr-o poza, intr-o carte de colorat. Delfinii nu zburau in acea poza, asa ca Vasile a crezut ca se odihneau.
Pana la varsta de 17 ani Vasile a vazut delfini in toate formele si pozitiile, in poze, filme, jocuri. De fiecare data, delfinii se odihneau. Vasile era foarte nedumerit de ce nu a vazut niciodata delfini zburand. Oamenii puteau sa zboare, era o activitate foarte placuta si sanatoasa. De ce nu puteau si delfinii?
Pana cand, intr-o zi, in vizita la gradina zoologica, Vasile si-a luat inima in dinti, s-a strecurat in bazinul cu delfini, a prins unul de o aripa, si a strigat la el: de ce nu zbori? Delfinul s-a uitat la el cu uimire, apoi cu amuzament, si i-a strigat inapoi: delfinii nu zboara prostule!
Enjoy: https://www.urbandictionary.com/define.php?term=the%20elephant
ba ce pula mea e prajeala asta? e mitul pesterii ?
ba, textu asta merita comentariu literar asa cum ne chinuiau pe noi prin anii ’90 pentru admitere in liceu in care fiecare vine cu o idee despre ce a vrut sa zica autoru.
Asta e o metafora pentru virginitate sau o referinta la securisti si votantii lor?
Interesant. Am crezut ca odata cu timpul ai sa ruginesti. Imi pare bine sa vad ca nu e cazul.
Felicitari.
„loterii și cazinouri cu șanse astronomice”
în limba română asta nu înseamnă ceea ce ai vrut tu să spui
„Apoi, în alergare, animalul a trecut prin domnul Ionescu ca două umbre, una prin alta.” ?!?
Recitește un pic textul înainte de publicare. Nu fi delăsător cu munca proprie, că așa se ciobesc perlele.
„De parcă moleculele lor ar fi făcut parte din două universuri separate, care nu se pot întâlni.”
Te bagi în concepte care te depășesc.
Concluzia mea e că Elefantul nu deținea conceptul de „Domnul Ionescu”, deși întâlnise câțiva domni Ionesci în scurta lui viață chinuită de la zoo.
Elev Alexandru, sunt convinsă că poți mai mult!
Centaure, de ce mi-ai șters comentariul cu link-ul la sursa inspirației tale?
La sters de jena.
Dar cel mai important e ca pe el nimeni nu-l mai poate convinge vreodata ca exista elefanti. In mintea lui s-a solidificat faptul ca elefantii sunt o minciuna/manipulare/mit. Orice argument logic sau dovada despre existenta elefantilor se loveste de zidul compus din experientele lui personale, toate lipsite de elefanti.
”Six ton monster with spikes and a giant tentacle growing out of its face” sounds way creepier than elephants actually are.