Sfaturi Gratis 2019 (17-21)

17: Salut atotputernic centaur!

Am ceva experienta cu teatrul/scena insa nu sunt nici frumos nici urat, nici carismatic nici sters, nici prost nici destept, nici pilos nici sociopat.. etc.. dar vreau sa obtin un rol intr-un serial romanesc, tu ai mai cochetat cu asta.. cum se face? Vad cum rasar seriale si telenovele cu tot felul de “actori” si ma gandesc “ha! Si eu puteam face scena asta lafel de prost” .. deci.. cum pot obtine un rol secundar/epsioduc intr-un serial romanesc?

E foarte simplu. Aștepți să te sune agențiile/agenții de casting care te au pe listă și cu care ești în relații bune și care la rândul lor au relații cu casele de producții care lucrează cu televiziuni. Absolut banal. Aștepți să te sune. Că doar de-aia ai făcut facultatea de teatru, nu? 20% să înveți să joci și 80% să îți faci relații cu producători, agenți, regizori și case de producție. Să te infiltrezi pe listele lor de persoane preferate pentru roluri prin talent și servilitate. N-ai făcut asta? Înseamnă că ori n-ai făcut facultatea de teatru, ori ai făcut-o greșit. Mai fă-o o dată. Aia e toată utilitatea oricărui studiu în orice domeniu. FĂCUT RELAȚII. Și sigur o faci cumva greșit dacă nu ești pe liste. Că e atât de ușor încât sunt și studenți sunt pe liste. Când vreau blondă între 20-25 cu nasul ascuțit și un ochi care se zbate (pentru actorit, nu futut) și cer asta unui producător, mi se prezintă un insectar de 30 de pagini instantaneu. Toată lumea e pe listă. Cum de nu ești?

Serios acuma, să fii actor și să nu găsești castingu e ca și cum ai fi gunoier și n-ai găsi ghena. Asta e toată meseria ta, mentuzule. O poți face și manual. Sunt vreo 3 case de producție în total care fac seriale la TV la noi. Toate au câteva agenții de casting cu care lucrează. Googalești, găsești, bați la ăia la ușă și asta a fost. Și ei vor să aibă un insectar mai vast de dubioși pentru castinguri. Nici măcar nu trebuie să duci o ciocolată sau ceva.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

18: Salut,
Am 26 de ani si nu prea am prieteni. Am trei cu care ma inteleg bine, dar de multe ori ma simt ca fiind usor desconsiderat. As vrea sa o cam rup cu ei, dar sunt si social dubios, deci imi e greu sa fac legaturi cu oameni noi. Ma simt usor prizonier aici.Problema merge mai adanc, ca unul dintre prieteni (o tipa) este un fost crush de-al meu, dar in continuare o ridic usor pe un piedestal si cred ca din cauza asta imi cam iau gaslight de la ea. Cred ca dorinta/nevoia de a rupe prietenia cu ei, porneste de la ea.Trebuie sa-mi gasesc alti prieteni? Daca da, cum?
Trebuie sa trec peste my issues? Daca da, cum?

Of. Ai aruncat spre mine un snop de probleme și o să încerc să îți răspund schematic la ele că par subiecte lungi.

a. Mai important decât un cerc de prieteni este, pentru adulți, un cerc de amici. Diferența între prieten și amic e ca aia dintre relație și fuck-buddy. Sigur, sună bine să ai un prieten care e acolo LA BINE ȘI LA RĂU dar după o vârstă îți dai seama că îți menajezi mai bine singur răul și cu siguranță nu vrei să te încarce altcineva cu răul lui. De-aia prietenii devin inutili. Începe perioada amicilor. Oameni cu care te vezi doar LA BINE. Nu te bazezi pe ei, nu se bazează pe tine, nu vă împărtășiți greutățile vieții. Doar ieșiri, caterinci, glume, amuzament. Amicii nu te vor desconsidera niciodată, pentru că nu le pasă destul și nici ție nu îți pasă destul încât să fii super sincer cu ei.

b. Rupe orice contact social care nu te mulțumește. E ușor să cunoști oameni noi, e plină lumea de ei. Nu există nici un motiv pentru a menține relații sociale care conțin nepotriviri, oricât de mici. Problema la cei mai mulți oameni și am să mă hazardez să zic că și la tine nu e că „le e greu să facă legături cu oameni noi” ci că pur și simplu nu se află prea des în situații în care să fie facil să facă legături cu oameni noi. Că doar nu te duci pe stradă și zici la oameni „heisal hai să fim amici”. Așa că găsește un grup de oameni cu hobbyuri similare cu ale tale. O echipa de fotbal să joci, un bar unde se face trivia de filme mute, un forum de furfaggotry, orice. Du-te spre ce îți place și acolo o să găsești oamenii tăi. Fără frică. Dacă te simți prizonier acolo e destul de clar care e situația.

c. Niciodată nu păstrezi relații sociale cu foste și mai ales cu nefoste. Adică ălea pe care ai fi vrut să, dar ele nu. De ce? De ce să îți forțezi creierul să își aducă aminte de chestii cu încărcătură emoțională și prelungești încărcătura emoțională a lucrurilor moarte? Niciodată două persoane nu vor fi prietene dacă la un moment dat una a fost atrasă de cealaltă. Mereu o să fie ceva bolnav din categoria ea te vede ca plasa de avarie în caz de o calcă mașina și o să fie nevoie să o șteargă cineva la cur ( oare cine altcineva decât Sir Friendzone), și partea beta din tine mereu va țipa că într-o zi aia o să te vadă așa cum vrei tu să te vadă și te vei urî singur și cerc vicios și bla bla bla. Deci nu-i mai răspunde la telefon când te sună să se plângă de chestii la tine și dă-i flit duduii la modul general.

d. Relațiile sociale sunt întreținute de pasiuni comune, obiceiuri comune, interese comune și o viziune comună asupra vieții. Inevitabil oamenii când se maturizează deviază cu astea în direcții diferite. Prieteniile funcționează doar cât cei doi oameni sunt purtați de curent în aceeași direcție comună. Când asta nu se mai întâmplă natural fiecare va simți că drumul lui a fost ăla drept și că celălalt a deviat. Și de aici râci, reproșuri și judecăți gratuite. Nu forța prietenii doar pentru că acum ceva timp aveai lucruri în comun cu niște oameni. Mai bine o prietenie frumoasă care s-a terminat decât o prietenie forțată și scremută la infinit.

e. O altă problemă a relațiilor sociale e că țin să te tragă spre cine erai când le-ai făcut. De-aia drogaților li se spune să rupă contactul social cu alți drogați. Că îi trag în tipare anterioare. Asta fac relațiile vechi. Te trag în tipare anterioare. Dacă tiparele anterioare sunt chestii plăcute și frumoase, păstrează relațiile. Dacă simți că nu mai ești cine erai când i-ai cunoscut pe oamenii ăia și că vrei să devii altceva, să evoluezi în altă direcție, renunță la ancorele alea care te trag în jos.

f. Contrar părerilor pop, nu e atât de important să ai prieteni. E important să ai relații sociale, e important să vorbești cu oameni, să faci activități de grup, să fii membru al comunității și să nu e izolezi în casă ca un ciudat. Dar poți să faci astea fără prieteni. Ei sunt un bonus de care te poți lipsi oricând nu e comod.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

19 – Ar trebui sa ma ocup de niste probleme mai presante acum, dar ma gasesc ca ii scriu unui necunoscut despre framantarile mele cotidiene. Inca putin si termin o facultate care ar trebui in viziunea generatiei trecute sa fie un factor financiar prolific pe viitor. Mie mi-e greata numai cand ma gandesc. Politehnica. Bleah, nu? Cea mai cretina ambitie pe care am avut-o vreodata. Am realizat tarziu ca aspiratiile mele in viata sunt la polul opus de munca sa creasca altii, pupincurisme si absolut nicio satisfactie. Presupun ca o sa-mi gasesc calea mai devreme sau mai tarziu. Problema reala e alta, am devenit destul de antisociala, nu gasesc nimic in comun cu multi oameni si imi face o reala placere sa stau in casa. Din cercul meu retrans de prieteni, o singura persoana ma intelege pentru ca nu are oricum alta perspectiva, are tendinte sinucigase, este depresiva si usor mai mult psihopata, isi plange existenta in fiecare zi si si-a pus sensul si scopul vietii intr-un singur om care cred ca isi doreste acum sa ii nege existenta. Ceilalti oameni sunt toti in relatii serioase, au un serviciu stabil si serios, au copii si/sau caini sau alte responsabilitati de genul. Tough crowd. Nu am nevoie de o solutie sau o schimbare ci doar te intreb daca ti se pare ca am eu o problema sau nu. Mai contemplez eu dupa daca e cazul, nu vreau sa te chinui.

Si inca ceva, de ce se grabeste toata lumea spre obligatii si angajamente? S-ar putea ce-i drept ca „toata lumea” pentru mine sa fie o plaja mica de cetateni si de asta sa-mi formez eu o parere distorsionata….

După cum vezi la ABSOLUT toți care mi-au scris, toți deveniți mai antisociali.

Aceeași criză existențială a omului de 20-30 care simte că se depărtează de prietenii adevărați care de fapt erau doar niște oameni cu care împărțea o închisoare (școală, job) și cu care nu a avut niciodată cu adevărat prea multe în comun. Menține-te deschisă la relații sociale noi, fără așteptări și obligații. Există oameni cu care ai chestii în comun. Trebuie doar să îi cunoști. Nu o forța cu unii care au singura calitate că deja îi cunoști. Și nu sta în casă deampulea (aia e nesănătos).

E ok să te simți bine singur. Mulți oameni învață să fie fericiți singuri și se sperie de cât de bine se pot simți singuri. Pare anormal. Mai ales că societatea îți spune cu disperare CĂ NIMENI NU POATE FI FERICIT SINGUR. Trebuie să fie ceva în neregulă cu mine dacă nu mă plictisesc doar cu mine însumi, nu? Uite că nu e. Te-au păcălit. Ești absolut normală. Ăia codependenți sunt anormali.

Și nu se grăbește nimeni spre nimic. Doar interiorizezi presiunea socială ca vină și îți sare în ochi exemplul „pozitiv”. Presiunea socială îți spune că ar trebui să vrei să fii ca ei și te enervează că nu vrei. Și te simți vinovată. Și de-aia îi vezi mai tare decât îi vezi pe alții. Lumea e plină de oameni care nu se grăbesc spre nicăieri.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

20 – Salut,Radu!

Am facut de curand 30 de ani,de 10 ani sunt la facultate iar de un an m-a luat un prieten sa lucrez la el(pe acelasi domeniu pe care studiez)Dupa cum ai citit in prima propozitie cred ca ti-ai dat si tu seama ca sunt un ratat care nici la momentul asta nu si-a gasit drumul.In astia ultimi 10 ani am avut o gramada de oportunitati de care mi-am batut joc.La 20 de ani eram un baiat cu apartament cumparat de parinti,studiam la o facultate buna si aveam o gagica frumoasa si desteapta.De-a lungul timpului, insa, am inceput s-o dau din rau in mai rau.Am inceput sa repet anii la facultate si sa-i mint pe ai mei.Eram macinat tot timpul de gelozii in legatura cu prietena,gelozii care-mi afectau restul vietii.Intr-un final am ajuns la 26 ani in 2015 ca m-au descoperit ai mei ca nu mai dadeam pe la facultate.Totodata relatia cu prietena era over.Relatia cu tipa s-a terminat,am reinceput scoala.

In astia 4 ani de la acel moment ma tot chinui sa termin facultatea.Ideea e ca in timpul petrecut de atunci singurul lucrul pe care l-am descoperit e doar ca sunt extrem de prost si foarte plin de defecte.Aceste trasaturi mi-au afectat si imi afecteaza viata.Incepand de la cele mai banale lucruri pana la aspecte importante de viata tot dau gres ca nu stiu cum sa ma comport,cum sa vorbesc cu oamenii ,cum sa intretin niste relatii normale cu ei.Tot timpul simt ca nu am control asupra vietii mele si ma comport ca un retardat.Orice persoana pe care am intalnit-o in viata mi s-a parut ca imi este superioara intr-un fel sau altul.

Efectiv nu simt placere pentru absolut niciun lucru si nu sunt capabil de nimic.Pentru mine este frustrant pentru ca pe de-o parte ma simt dator sa fac ceva cu viata mea avand in vedere faptul ca toti de pe langa mine ma ajuta si ma sustin dar pe de alta parte nu pot sa fac acest lucru din cauza limitelor mele intelectuale ,limite care sunt foarte joase .In anul petrecut la firma prietenului meu n-am progresat cu nimic,omul ma tine mai mult din mila.Am probleme mari de concentrare si sunt mereu distras cand am ceva de lucrat.Zilnic in drum spre casa ma gandesc ca asta o sa fie ultima zi pe care o s-o traiesc asa pentru ca dupa aia s-o iau de la capat nefacand nimic.Efectiv simt ca n-am niciun control asupra vietii mele si ca doar plutesc in deriva nefacand nimic rau dar nici bun.

Salut, posibil sinucigaș! Aș fi mega șarlatan să am tupeul să zic că îți pot rezolva problema în vreun fel. Pare adâncă și genul de chestie care se poate rezolva doar prin pași mici și treptați. Pot doar să îți dau o direcție și să sper că o urmezi. Hai să o luăm întâi cu partea bună.

Partea bună e că ai un simț autocritic. Îți conștientizezi propriile eșecuri. Asta e bine. Înseamnă că te urăști mult și că ești capabil să te urăști foarte mult. Ura de sine este cel mai constructiv sentiment. Psihologia mainstream o evită că uneori dă în spânzurat de lustră și dat mărunt din picioare.

Dar combinată cu niște voință, ura de sine este cea mai constructivă forță din univers. Dacă te urăști foarte tare, la un moment dat ori te omori, ori devii cineva mai bun.

Și aici ajungem la partea proastă. Voința. Pare că ai probleme cu voința și asta faultează cel mai mult. E și mai greu să negociezi cu o voință slabă când scopurile sunt vagi și problemele generale. De-aia, singura soluție în cazuri de-astea, cel puțin găsită de mine, e să îți setezi scopuri mici zilinice și săptămânale. Și să ai tăria de caracter să te pedepsești când nu te ții de scopurile tale. Să-ți dau un exemplu mic. E 8.30. Mi-am propus să termin textul ăsta până seara și ca să mă constrâng singur am hotărât să nu mănânc până nu-l termin. Acum sunt lihnit și nervos, dar dacă nu făceam asta, îl lăsam pe mâine. Fără trucul ăsta de autopedepsire și ură de sine n-aș fi fost productiv.

Fă-ți o listă în fiecare seară de lucruri care vrei să te faci a doua zi. Fă-o realistă și realizabilă. Interzice-ți singur lucrurile care-ți fac plăcere până nu îți termini lista și le meriți.

Recomand foarte foarte tare ca pe lista aia să intre și niște activitate fizică. Măcar niște alergat, o tură cu bicicleta, orice. Mișcarea e temelie în construitul voinței. Începe ușor și fără planuri mari. Dacă ai un minim de voință și de tărie de caracter, lucrurile se vor schimba. Nu brusc, nu spectaculos, dar se vor schimba. Succes!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

21: Am si eu nevoie de un sfat/ o poveste daca sunt gratis. Cand te-ai apucat de scris prima data si ai inceput sa postezi pe piticigratis ai fost vreo clipa nesigur? Am avut intr-o zi o idee, am inceput sa scriu niste texte care sper sa devina un roman si nu reusesc sa trec peste senzatia ca tot ce imi caca mintea este penal/fara valoare sau complet lipsit de interes pentru oricine altcineva ar citi. Cand/cum ti-ai dat seama ca scrisul este ceva pentru care ai o inclinatie si ca ar trebui sa faci asta?

Normal că am fost nesigur. Că de-aia se chema piticigratis și nu „Radu Alexandru, uitați și o poză cu mine”. Eu mi-am dat seama accidental, după ce m-a futut la cap un băiat că ar trebui să mă apuc de scris. Doar trolam pe forumuri până atunci. El zicea că trebuie să îmi fac blog, eu ziceam că e idiot. Până la urmă istoria a arătat că amândoi am avut dreptate. Ce sfaturi am pentru tine pe scurt:

a) Arată la prieteni în care ai încredere să nu fie drăguți cu tine.
b) scrie căcaturi pă net scurte. daca e ceva de curul lor, la un moment dat o să se adune oameni să se mire
c) nu te aștepta să scrii beton din prima. nimeni nu a făcut asta vreodată, în afară de mine.
d) STRUCTURĂ. Orice scrii, începe dracu cu o listă de idei principale. Dacă nu știi clar de la început care e premiza și care e concluzia la ce scrii, NU MAI SCRIE.
e) Nu te încorda la romane. Scrie întâi o povestioară de două pagini care să curgă bine. După mai scrie 10. După scrie una de 10 pagini. Vezi ce iese. Dar dacă te arunci la scris romane ca proasta la pulă, în cel mai bun caz o să iasă ceva rușinos și incoerent.