FAMILIE

Înțeleg să fii deranjat de oamenii diferiți de tine. Chiar înțeleg. Eu personal sunt scârbit și deranjat de absolut orice ființă care nu e genetic identică cu mine. Ce nu înțeleg e de ce trebuie să târască mereu familia în problema lor.

Nu e nici o legătură sau antiteză între familie și LGBT. Sau măcar nu mai tare decât între LGBT și pescarii de apă dulce. Sau filateliștii amatori. Sau compozitorii de REBUS.

Îi urăști, înțeleg. Îți place să faci legături iraționale între ce urăști și alte chestii, iar înțeleg. Dar tocmai asta e frumusețea legăturilor iraționale: pot fi făcute între absolut orice două concepte. De ce să te limitezi la familie cănd deja ai stabilit că logica nu e nici măcar factor pentru tine, darmite impediment.

Și dacă tot se fac mitinguri PROFAMILIE așa, de ce nu aud, măcar de formă de la ei de alte amenințări asupra familiei tradiționale românești? Nici măcar nu mă bag să dezbat dacă ăștia-s amenințare sau nu, dar chiar asta e singura?

Oare programul de vaccinare național pus pe butuci nu e o amenințare pentru familie?
Programul ăla prima casă care a umflat prețul tuturor gheretelor și profită doar speculanții și băncile nu e o amenințare pentru familie?
Grădinițele și școlile alea fără autorizație ISU?
Nimic?
Chiar nimic?
Aia e singura amenițare? Niște băieți care se țin de mână și se îmbracă colorat? Aia e SINGURA PROBLEMĂ demnă de menționat în public?

Zic și eu, nu dau cu parul. Dar dacă aș da cu parul, aș zice că e în numele familiei tradiționale, evident.

***

Comentarii (14)

  • pish_ulica spune:

    unde plm e :
    Seria.02.ep05.aac2.0.h.264-ntb.mkv din VARVARA?
    Salam cel rapitor?
    Terente si Victorita?

    UNDEEE!

    Man. Do something. Pune mana. Strange un shurub. Baga un draft. Toarna ceva. SCRIE!
    Pentru numele lui Manitou! fa CEVA!

  • IPS spune:

    Cu prima casă au bunghi-o foarte la obiect

  • Oana spune:

    Treci de faza functionalista, mai sunt si alte abordari, daca tot este fan sociologie.

  • jos_cenzura spune:

    Sișu și Puya or fi o amenințare pentru familie?

  • a spune:

    Ironic sa critici niste oameni pentru ca sunt prosti si inchisi la minte cand nici tu nu intelegi problema decat la un nivel superficial. Trebuie sa fii orb sa nu vezi nivelul de propaganda globalista si corporatista care impinge degenerarea pe gatul oamenilor si sa nu intelegi cum lucrurile astea sunt incompatibile cu unitatea, familia, sa ai un singur partener si sa cresti copii intr-un mediu sanatos in loc sa mergi in club sa bei si sa te futi cu cine apuci sau sa fii homosexual cu 50 de boli care si-o trage in cur. In loc sa fii un useful idiot cu gandire de redditor care se crede ultra logic spre deosebire de alti oameni care sunt simpli si prejudiciati poate ar mai trebui sa studiezi istoria aia mai taboo care e ascunsa sub covor.

    • eironic spune:

      De ce vor corporatiile sa te degenereze? Care e scopul? Sa nu mai faca nimeni copii si sa dea toate corporatiile faliment?

      • Radu Post author spune:

        de fapt corporatiile vor sa mute discutiile publice si conflictul pe plan social nu economic, ca sa isi vada linistite de treaba cat tu iti faci portia de indignare sociala certandu-te cu tabara ailalta pe subiectul femei cu penis. cu cat esti mai indignat de un subiect, cu atat uiti mai tare de celelalte chestii care ar trebui sa te deranjeze.

  • radicalizatu spune:

    lasa.l ,,a,, in pace ca e prost de baune. da si el din copite pe net ca un centaur naravas ce e:) muuuuuuu!

  • varner spune:

    bai putzopalmistule iti ajunge ma muia zilnica cu labagii vlogosferei ? iti iese de un chistioc si-o buturuga mica? galatean coclit – mai e buna ciorba dupa felatie sau iti place gustul ulii? ai muncit ma o secunda in vata ta? ai o pregatire, stii sa cosi o soseta?sau nici asta nu v ainvata la jurnalismu curului?astept un vidio in care 5gang or sa se pise pe tine – sa vezi atunci apogeu – se urca banu pe tine bai tarfa mica de centura vlogo-blogosferei.La >30 tu si bro sunteti scursurile online-ului, sub nivelul lui enache la catena

    • Maka Naki spune:

      Centaure toti te bat toti te injura toti iti…Amnesty, asa i?

  • What About Georgica Soros spune:

    Din cate mi s-a explicat la sedinta USR, celor care pun problema la modul „de ce X e rau? tu nu vezi Y?” trebuie sa raspunzi „whataboutism”. Faptul ca Y se intampla nu este o scuza pentru X, mai ales daca Y e facut de ai nostri.

    De exemplu, nu poti sa spui „Iliescu a fost OK pentru ca educatia politica din Frunze e probabil mai utila unui est-european decat Stefan Gheorghiul american absolvit de Maia Sandu si Coltilda Oceanoloaga”, pentru ca asta ar insemna ca X=Iliescu si Y=Maia Sandu, deci ai facut comparatii, deci delict de gandire, Cadrele tinere useriste raspund la astfel de provocari cu un scurt „whatabautism”, care e o combinatie letala de argument suprem si „te bag in ma-ta” sorosist.

    La fel e si in cazul X=ghei casatoriti vs Y=scoli nevaruite fara autorizatie ISU. Auzi, ba pitici, te whataboutism.

    • Radu Post author spune:

      absolut,. orice problema e problema si alte probleme nici nu o scad nici nu o cresc. dar daca nu esti handicapat mintal tratezi problemele in functie de importanta. ori baietii astia cu homofobia au homofobia ca singura problema esentiala a vietii lor. si nici macar nu e inca problema. e din categoria `daca se intampla x si y s-ar putea, desi nu exista nici o dovada ca ar fi asa, ca peste 20 de ani o sa avem problema z`.

      deci esti handicapat mintal ca 1 nu tratezi problema proportional
      ca 2 nu e o problema reala momentan ci una ipotetica, ipoteza bazata pe chestii irationale.

      deci handicap mintal.

Lasă un răspuns la Ma bag si eu in seama Ascunde