Haideți să vă povestesc cum sufla taică-miu în morți.
Pornind de la cazul ăla de la galați cu polițiștii ăia nesimțiți care au sunat la salvare ( spre diferență de cetățenii revoltați care doar filmau) și care s-au oferit să o bage în mașină pe fata plină de sânge de la un accident sexual ( nu viol cum țipa toată lumea) dar nu au luat-o cu de-a sila când au fost refuzați.
Teoretic au procedat aproximativ cum trebuie. Practic s-a văzut ca și cum erau niște javre fără suflet.
Când lucrezi la urgențe există două tipuri de acțiuni pe care trebuie să le faci. Alea utile și alea de ochii lumii. Degeaba îți faci treaba dacă martorii semidocți știu din filme că altfel ar trebui să arate când îți faci treaba. Dacă nu îi convingi, toată lumea te va ști de monstru fără suflet.
Și de-aia sufla taică-miu în morți.
Era paramedic pe ambulanță la combinat în galați. De multe ori a ajuns la locul faptei să constate că victima era moartă de mult. Gen se intoxicase cu monoxid, era mort de ore bune când l-au găsit colegii și au sunat la salvare.
Dar taică-miu era și să își ia o țeavă în cap de la colegi de mort. Că nu s-a apucat să facă resuscitarea pe cadavru și l-au alergat pe acolo cu ce au apucat la mână. Că așa știau ei, ghiolbanii, că atunci când vine salvarea, ăia trebuie să facă manevre de resuscitare orice ar fi. Oricât de mort e mortul. Dacă nu făceai asta, deveneau agresivi.
O dată a ajuns și la ziar. S-au plâns colegii mortului că nu avea tubul de oxigen la el și nu a făcut manevre de resuscitare. Pe el nu l-a sunat nimeni să afle că tubul de oxigen era în mașină și că nu l-a scos pentru că mortul era in ultimul hal de mort de ore bune.
La ziar povestea a fost despre un paramedic câinos care a ieșit din ambulanță cu mâinile în buzunar și a refuzat să salveze un pacient în stare critică. Nu era internet pe atunci din fericire că sigur apăreau petiții despre cum trebuie dat afară și băgat în pușcărie.
De atunci taică-miu a învățat să sufle în mort oricât de mort ar fi. Să facă teatru de resuscitare cu cadavrul ca să nu aibă probleme cu gloata furioasă care știe mai bine decât el cum se procedează în situații de urgență.
Era mai simplu decât să explici unor analfabeți că dacă ăla e în stop cardiorespirator de mai mult de o oră singurul care îl poate resuscita e Iisus.
Comentarii (13)
ai dreptate, trebuie sa faci parada ca sa vada lumea ca iti pasa, dar pe mine m.a apucat un caine fugit dintr.o curte cu poarta deschisa de gamba, noaptea, in plin centrul bucurestiului. mai incolo erau doi militieni prijoniti de masina care au vazut totul. cu sangele siroind pe picior m.am dus la ei si le.am spus ce s.a.ntamplat. raspunsul a fost: pai, suna la 112!!! acum vad ca nu numai ca nu fac nimic sa te ajute, dar oplosesc si retele de interlopi care pun in pericol societatea si pe colegii lor de bine, impuscati de nenorociti care ar fi trebuit sa infunde puscaria. nu stiu ce sa zic, or fi legi, or fi proceduri, dar per total sunt niste animale lipsite de orice empatie de care imi e din ce in ce mai scarba!
Bai ce jegosi miitienii aia. Trebuiau sa iti faca respiratie gura la gura. In definitiv, tu mureai (si acum ne scrii prin ouija).
Ia uite, pitici, cam care-i nivelul in comunitatea ACAB pe care o atragi si cultiuvi. Vaca de mai sus crede ca politia e un fel de specialitate chirurgicala.
Bravo, bă, ăia sunt semidocți că nu știu procedurile de pe salvare.
Dar tu, deși ești prost grămadă și ceri să între jandarmii la bulău că au dat cu spray pe la nasul infractorului care se lupta cu ei, deși n-ai habar de procedurile jandarmilor, tu nu ești semidoct, nu?
Ești la fel de prost ca ăia care l-au alergat pe tac-tu cu țeava. Dacă ai fi fost tu acolo, tu ai fi fost ăla care a pus mâna pe țeavă să dea în cap la paramedic. Prostul pulii.
Jane Făe, mă-ta cum pula mea te-a lăsat liber?
Când e un om pus la pământ, cu 2 grămadă pe el, de ce morții mă-tii ai da cu spray paralizant de la 10 cm?
Nu știi că poate provoca asfixiere?Nu știi că spray-ul se dă de la distanță?
Poate n-ai habar, pentru că nu ai fost băgat într-o încăierare generală, că nu ți-ai luat niciodată un jet paralizant în muie sau n-ai inhalat gazul dat.
Dacă ăla imobilizat nu putea fi stăpânit, puteau să-l decapiteze, fix la pulă mă durea.
Dar in cazut ăla, aplicarea coerciției a fost disproporționată.
Înainte de toate, suntem oameni, nu animale, coisan.
Dacă ne-am băgat pula-n orice urmă de empatie, deja ne putem căca pe el de steag.
Contrar a tot ceea ce zice lumea și suge pula, sistemul 112 încă își face treaba bine.
Am sunat la 112 pentru accidente de mașină, oameni beți, oameni bătuți, oameni cu probleme de sănătate, oameni care aveau nevoie de ajutor.
Și au venit Poliția, Ambulanța, Pompierii.
Nu spun că nu sunt servili politicului, nu spun că nu sunt o grămadă de imbecili în poliție, care nu au ce căuta, dar știu destui oameni de bine, care-și fac treaba, care-s dedicați meseriei și profesioniști buni.
Singura mențiune este că, ăia nu sunt capete de cretă, sunt ofițeri, băieți golani școliți la Academie.
Și repet Jane, esti doar un al cretin muist, care-și dă cu părerea despre chestii.
nu trebuia sa dea cu spreiul in muia pedofilului!!! trebuia sa se mai fugareasca cu el prin parc ca niste copii retardati de 11 ani!!!! daca nu murea, facea si asta plangere ca pedofilu care a luat raie in puscarie si acum cere daune de osutadoojde milioane…
@ radicalizaua-ș pă mă-ta
Ești doar un alt prost.
Până când judecătoru spune, că ăla-i vinovat, e nevinovat, deci merită un minim respect.
Setea de sânge a maselor trebuie potolită prin circ televizat.
După ce zice că-i vinovat și a futut copii, doamne ferește, să i se smulgă unghiile cu pantentul.
Dacă zici ceva de faptul că am pomenit divinitatea, sugi pula.
M-am conectat doar pentru asta: „radicaliza-o-as”.
Te rog, injura-ma cu toate cratimele puse bine.
multumesc
ba, frankenstein! vad ca ai mare respect fata de lege! si organul reprezinta legea, nu numai judecatorul! daca organul te retine, zic sa colaborezi, nu sa te joci leapsa cu el prin parcuri. daca crezi ca ai fost abuzat, te duci la judecator s.ti face dreptate, asa cum ii da lu jegu ala osutadoojde meleoane pentru ca a facut raie in parnaie. mai faci si tu un ban cinstit pe tema de abuz, daca nu esti destul de dobitoc sa mori in timpul abuzului
De unde stii ca ala era pedofil? Ca o zis ma-sa? Mai nou dupa spusele unor parinti crizati decapitam?
„Haideți să vă povestesc cum sufla taică-miu în morți.” – cea mai buna deschidere dintotdeauna. Acum nu ma pot gandi decat la aerul acela statut din plamanii mortului, care va trebui sa iasa, la un moment dat, in timpul unei astfel de operatiuni de suflat in mort. Intrebarea e: ajunge un pic din acel aer si in plamanii salvatorului? Sau doar se pierde in atmosfera?
Oricum ar fi, treaba asta imi aduce aminte de-o faza la care am fost martor, acum multi ani.
Eram la o facultate de medicina veterinara, in tara. Nu mai stiu ocazia, ceva vizita sau asistare la un laborator, nu mai stiu. Chestia era ca pe holul anexei unde urma sa se desfasoare laboratorul respectiv era o carcasa integrala de vita sau cal, cel mai probabil sacrificata cu o zi in urma pentru ca era deosebit de curata si nu era nici un pic de sange pe platforma cu roti pe care zacea. Singurul lucru care deosebea acea carcasa de un animal care doarme era o incizie vizibila, curata si profesionista, la nivelul gatului.
Curiozitatea era mare asa ca oamenii se adunasera in jurul carcasei, o priveau si o atingeau. Platforma tocmai fusese scoasa din ceva frigider, deci nu era nici o problema de miros. Eu mancam un sandwich mai intr-o parte, cand am observat urmatoarea scena: un individ se apropie de gaura aproape perfect rotunda din gatul carcasei, probabil pentru a privi inauntru sau ceva. Exact in acelasi timp, un coleg de-al lui a sesizat posibilitatea de umor a situatiei si a dat un mare pumn in pieptul carcasei, provocand evacuarea unui jet de aer statut din interiorul plamanilor animalului, fix prin acea incizie si direct in muia individului curios.
Nu mai trebuie sa zic ca era sa ma inec cu sandwichul, nu?
Vremuri frumoase..
lol
Ieșeau lichide.Gaze nu.