„Adăugați sare după gust” mi se pare cea mai mare mizerie posibilă. E în toate rețetele și de-aia nu pot să iau bucătăria în serios nici ca știință nici ca artă.
Adică trebuie să am un gust format în prealabil despre sare care să-mi dicteze ce cantitate să pun? Păi dacă aveam gusturi nu stăteam să copiez rețete. Inventam eu. Logic, nu? Nu mă pricep dom’le. M-am ocupat cu alte chestii în viață, nu cu formatul unui gust la cantitatea de sarie în funcție de cantitatea de ingrediente și tipul de mâncare. De-aia apelez la o rețetă, plm.
E exact ca taximetriștii ăia care mă întreabă dacă am un traseu preferat. Nu, nu am. Dacă aveam preferințe la domeniul ăsta îmi luam mașină. Faptul că chem un taxi e dovadă suficientă că NU AM un traseu preferat. Nu am ajuns la nivelul ăla.
Scamatori și șarlatani în toate domeniile. Păi așa fac și eu cursuri de scris. Veniți cu o idee și adăugați narațiune dupa gust. Bam. Gata. Dă-mi bani.
Oameni neserioși, bă, care nu-și respectă domeniul de activitate ales. #piureinstant #gourmet #foodie
Comentarii (10)
Ok
Ok
bucataria e ca blogingu sau ce cacat faci tu aici. unii prefera pe cineva care mananca o cantitate mai mare de cacat, altii mai mica. dupa gust.
asa si sarea. pui pana cand iti vine sa zici: da’impulamea, asta as manca.
Cel mai enervant e când comand friptură cu piure și salată, și-mi aduc niște varză tocată simplă. Nu am cerut varză tocată, vreau sa fie deja amestecată cu ulei, oțet, sare, niște mărar eventual, dacă e de 4****. Adicăceva mâncabil.
dacă nu e în meniu tu vrei să-ți citească gândurile? sunt mai multe rețete.
Ok
Dupa gust. Cand am gustat câteva beri, chem un taxi. Și atunci prefer să mă întrebe pe unde vreau să mă ducă. Că întotdeauna drumul direct e mai ieftin decât plimbarea pe jde străduțe. Dar când bulevardele sunt complet blocate de trafic, prefer s-o ia prin cartiere, pe după blocuri, ca să ajung acasă înainte de a adormi.
Mai sunt formule magice: unt cat o nuca si drojdie de 25 de bani…
Sau cum e si aia, un varf de cutit de sare. Plm eu folisesc maceta la bucătărie, dupa ce am pus sare in ciorba statea polonicul in picioare!
pune bre cata sare vrei adica. poti sa nu pui deloc adica. la prajituri sau unde chiar conteaza cantitatile de sare ca sa NU AIBA GUST INFECT FARA, e specificat cam cat. la piureul tau instant poti sa nu pui deloc sau poti sa pui o tona ca tot piure instant e. ce postare de cacat