Vulpea care nu ajunge la struguri (fabulă veche românească)

Era weekend și vulpea stabilise să se vadă cu niște prieteni în oraș. Voia să bea și un pahar de vin, două, așa că se hotărî să lase mașina acasă și să ia autobuzul. Și cum stătea vulpea pe bancă, în stația de autobuz, pierdută pe gânduri, auzi o voce.

-Te-a furat frumusețea podgoriei mele, zi sincer!

Era bursucul, de după un gard înalt și frumos, de pe partea cealaltă a străzii de stația de autobuz.

– Poftim? se miră vulpea. Vorbiți cu mine?

Bursucul arătă cu ambele mâini spre dealul din bătătura lui, din spatele gardului, pe care se lăfăiau niște rânduri de tămâioasă, cu boaba care aproape pleznea de zemoasă ce e.

– De poftit poftesc mulți. Da‘ nu puneți voi botul. Sunt strugurii mei și numai ai mei. Cei mai dulci struguri din tot județul! se lăudă bursucul, plesnindu-se peste burtă cu degetele, mulțumit.

Vulpea se foi puțin pe bancă, stingheră.

– Eu doar așteptam autobuzul…știți cumva cât de des vine?

– Așteptai autobuzul cu ochii beliți fix în podgoria mea. Îți ploua în gură, crezi că nu te-am văzut? pufni bursucul, bătând pasul pe loc în spatele gardului.

– Era în fața mea. Nu eram atentă, sincer, nici n-am observat-o. Mă gândeam la ale mele, se scuză vulpea, încercând să încheie conversația. Sincer nici nu-mi plac strugurii.

Bursucul pufni nervos.

Sigur, sigur! Ce-o să zici și tu acuma, știind că neam de neamul tău n-o să pună botul pe strugurii mei? Te pomenești că-s și acri!

Vulpea se scărpină cu o lăbuță după ureche și oftă.

– Poate sunt, poate nu sunt. Nu știu și nu mă interesează. Doar așteptam autobuzul să mă duc în centru, domnule bursuc.

Bursucul începu să râdă forțat. Ridică un deget în aer și-l scutură spre vulpe, ca și cum se pregătea să emane un verdict important.

– Te justifici prea mult, domnă vulpe! Da‘ e normal. Așa face toată lumea când minte!

Vulpea se ridică nervoasă de pe bancă.

– Auzi, știi ce? Mă doare fix în cur de strugurii tăi. Ia vezi-ți matale de treaba ta!

– Normal. Te prind bălind la strugurii mei și ajungi la invective. La ce să mă aștept dacă atâta te duce capul? i-o trânti bursucul, sprijinindu-și bărbia pufoasă de gard.

Vulpea încercă să adune o argumentație dar tocmai venea autobuzul. Zâmbi politicos spre bursuc și se urcă în el. În seara aia nu apucă să se distreze prea tare. Tot îi fugea mintea la discuția stupidă pe care o avusese cu bursucul despre struguri. A doua zi, duminică, se hotărî să o lase uitării, dar luni, la muncă începu să audă colegi că bârfesc și râd despre cum ea, vulpea, nu a ajuns la niște struguri și a spus că sunt acri.

Zvonul se răspândea repede și vulpea observă, descumpănită, că, cu cât încerca mai tare să explice ce s-a întâmplat cu adevărat din punctul ei de vedere, cu atât lumea devenea mai sceptică. Se vedea pe fețele lor că nu o cred. Prea se ambala, prea se justifica și prea dădea din lăbuțe când explica. Știa toată lumea că așa face doar cineva care e prins cu musca pe căciulă, ceea ce o făcu pe vulpe să se gândească dacă nu cumva și musca aia de pe căciulă fusese înțeleasă greșit și catalogată pe baza unor zvonuri.

În zadar încercă vulpea să oprească răspândirea zvonului. Era mai zemos decât strugurii bursucului. Până la sfârșitul săptămânii deja tot orășelul vorbea despre vulpea cea penibilă care n-a ajuns la struguri, după care a zis că-s acri. Pur și simplu era o poveste mai clară și mai distractivă decât varianta ei. Suna prea bine să mai poată fi oprită.

Cam pe atunci se apucă vulpea de băut serios. Apoi de băut singură. Nu mai ieșea cu prietenii în oraș, stătea mai mult în casă și saluta pe toată lumea cu o figură acră în rarele momente când era văzută în public. La sfârșitul anului își dădu și demisia și își schimbă numărul de telefon. În anul următor fu zărită doar de câteva ori, singură, noaptea și cu o față neîngrijită.

Apoi, vreo jumătate de an n-a mai văzut-o nimeni. După care, pe la început de septembrie, vulpea a fost prinsă în miez de noapte, în podgoria burscului, încercând să injecteze strugurii cu acid citric. S-a împotrivit arestului, a mușcat doi polițiști, apoi a fost condamnată pentru ultraj. În urma testelor psihiatrice a fost mutată într-un sanatoriu pentru bolnavi mintal cu tendințe agresive, legată cu o cămașă de forță și închisă într-o cameră capitonată cu o singură fereastră mică, cu zăbrele, care dădea fix spre podgoria bursucului.

***

Comentarii (10)

  • Gica spune:

    Cine se crede ca Vulpea, ca ea sa sfarseasca !

  • Coroner spune:

    hmm,normal vulpilor nu le plac strugurii,nu stiu cum a aparut zicala aia…e bine ca ne-ai luminat putin centaure!

  • Jane Făe spune:

    Care e faza cu textul ăsta de s-au atacat atâția?
    E vreo aluzie la ceva?

    • Gica spune:

      Radu este vulpea cea inteleapta careia societatea proasta ii rastalmaceste aiurea vorbele si sfarseste ca un geniu neanteles din cauza asta…

    • alex spune:

      Strugurii sunt o metafora pentru beamveuri si gipuri.

  • Han soros spune:

    Morala: Cine e scuza se acuza, sau, vorba licuriciului, “never cuck”.

  • Cazma spune:

    Ma asteptam si speram sa fie o morala din-aia: nu raspunde tuturor dubiosilor care incearca sa lege o conversatie cu tine pe strada.
    Ce dracu’, e regula de baza… Si vulpea toanta.

    Din ce oras zici ca era?

Adaugă un comentariu