Mereu am urât atingăcioșii: oamenii ăia care te iau în brațe când te văd, te ating în conversație, ăia/alea care dau să te pupe pe obraz de salut sau haipa, oamenii care se apropie prea tare de urechea ta când vor să șoptească ceva, chiar și ăia care ating obiecte aiurea. Gen pun mâna pe chestiile la care se uită. M-au enervat toți.
Motivele sunt absolut banale: lipsă de afecțiune în copilărie, educație de Galați și scârbă generală față de specia umană la nivel biologic dar și la altele. Dacă nu ne futem sau suntem rude super apropiate, stai dracu’ la distanță de mine.
Mă rog, nu contează motivele. Important e că în sfârșit am ajuns într-un punct ca societate în care nu mai avem nevoie de atingăcioși. În sfârșit atingăcioșii sunt la fel de detestabili pentru toată lumea cum au fost tot timpul pentru mine. Nu zic neaparat că singura soluție la molima asta sunt lagărele pentru atingăcioși, dar n-ar strica să încercăm.
Comentarii (3)
Amin.
acum cateva luni era ca mor doar batranii… acum nasol?
De pe 20 martie pana acum doar un singur comentariu. Grav. Se pare ca cititorii de aici sunt în carantina unde nu au acces la net.