Problema principală cu fake news-ul e că cea mai mare parte a oamenilor rămân la prima concluzie, dată de primul text citit pe subiect. Degeaba vine trei zile mai târziu cetățeanul să zică „băi, vedeți că de fapt era bicicletă nu mașină și nu am furat-o, mi-a fost furată”. Nu mai contează. Marea majoritate a citit întâi că ăla a furat o mașină, așa le rămâne povestea în cap și n-ai ce să faci. Treburile se complică și mai tare dacă acuzațiile implică fapte penale. Până verifică polițistul, procurorul și judecătorul dacă acuzațiile au fost fondate, trec ani. Nu îi mai pasă nimănui. În afară de mine, că na, m-am enervat.
Decembrie 2018 – Venera Dimulescu de la Casa Jurnalistului publică o „anchetă” la emoție despre un agresor demn de thrillere de mâna a doua pentru femei la menopauză care a forțat o fată să fie într-o relație cu el, a abuzat-o sexual, a urmărit-o până săraca fată a cedat psihic și când sărăcuța și-a strâns curajul să îl părăsească pe acest Sauron cu chip de om, acesta a făcut nefăcutul. I-a distrus reputația punând poze intime cu ea pe internet și i-a dezvăuluit identitatea la toți ciudații și psihopații pe site-uri de escorte. După care a urmat o perioadă nedefinită dar lungă de hărțuire în care săracei victime îi era frică să iasă pe stradă, de toți nebunii care evident știau de ea și o urmăreau să-i facă rău. Tot internetul se pișă pe el de emoție și furie. Băiatul e scos în față cu nume și poză, familia e pusă la zid, maică-sa își dă demisia din USR din cauza presiunilor.
Ianuarie 2019 – Nefiind scăpat în cap când eram mic, să ud chiloții de emoție când citesc de suferințele altor oameni până îmi dispare tot discenământul, observ o grămadă de neregularități în text care-l fac mult mai beletristic decât jurnalistic. Faptele sunt sugerate fin, cu apel la emoție, fără date concrete. De parcă autoarea știind că bagă din burtă are grijă să nu arate clar cu degetul în nici o direcție, de frica repercusiunilor legale ale mâncatului de căcat despre oameni. Vorbesc cu acuzatul, iau faptele la puricat, declarațiile și comportamentul tuturor părților implicate și îmi dă cu virgulă. Povestea e 80% beletristică și 20% exagerări crunte pentru apel la emoție.
Jumătate de internet mă crede și se enervează că au fost manipulați de o fată de la țară care scrie beletristică tragică pe ideologie feministă de valul paișpe pentru atenție, jumătate de internet țipă la mine că țin cu acuzatul deci la rândul meu sunt agresor. Cum e genul de poveste unde nu există dovezi clare nici că e ca mine nici că e ca Venera, povestea se termină în coadă de pește și așteptăm toți finalizarea dosarului penal, ca să vedem CU DOVEZI cine avea dreptate.
Iulie 2020 – În sfârșit se termină cu dosarul penal (ajuns la investigații criminale din cauza circului mediatic) și pot publica din el cu dovezi, să ne lămurim: Spoilere – Aveam 100% dreptate și toți care m-au contrazis sunt idioți fără discenământ care s-au lăsat manipulați emoțional ca niște bebeluși.
Dovezile
Toată partea aia cu abuz sexual, urmărit și forțat într-o relație abuzivă și bolnavă e băgată din burtă de Venera ca să stoarcă o lacrimă. A fost o relație absolut normală, întreținută și dorită de ambele părți – zice și victima sub jurământ.
Martorii ăia trei care au declarat în ce hal de abuzivă a fost relația erau de fapt un singur băiat, citat de venera cu trei apelative ca să pară trei surse.
Acești trei martori sunt de fapt unul singur, prieten de-al acuzatului, ofticat pe el în momentul ăla. Așa e în „jurnalism”. Când n-ai trei surse, o dai pe una ca și cum ar fi trei. Și nici măcar martorul cu trei capete nu e de acord cu ce a ieșit. (click aici pentru părerea lui care confirmă pe lung și stufos ce zic) Mare demers jurnalistic.
Pozele erau făcute de ea cu mâna ei și urcate pe un tumblr public, de unde i le-a trimis și lui. Fapt confirmat și de fosta avocata a victimei. (mai pe larg în articolul inițial că n-am chef să mă repet)
Singurul element de identificare al victimei de pe tot internetul a fost numărul de telefon. Nu adresa unde locuiește, cum zice Venera în articol și nici măcar fața ei. Care nu se vedea în nici o poză. Că nu era în așa hal de proastă să urce singură pe internet poze nud în care i se vede fața. Acuma atât Venera cât și cordacul ei, Vlad Ursulean de la Casa Jurnalistului au insistat la momentul ăla că victimei i se vedea fața în poze. Jurau pe roșu. Făceau spume la gură. În același timp refuzau orice variantă de bun simț prin care eu să pot verifica că există acele poze cu fața ei și n-au fost doar inventate ca să pară amenințarea mea mare. Fața e un element de identificare. Dacă era în poze, zicea poliția că e. Dar nu e. Doar numele și numărul de telefon. Deci toată perioada aia în care victimei îi era frică pe stradă e băgată din burtă. Fabulă și atât. Nimeni nu s-a simțit amenințat și hărțuit în viața reală pentru că nimeni nu avea cum să fie amenințat și hărțuit în viața reală. Narațiune de manipulat prin lacrimi. Repet. În articolul ăstora scria mare că victimei i s-a pus adresa pe net. Polițiștii de la investigații criminale zic că nu.
Toată hărțuirea aia care în articol părea infinită a fost făcută în două seri. O tură la apropiații ei și o tură pe site-urile de escorte, nu luni de zile de hărțuire constantă, așa cum afirma articolul ăla ridicol. De fapt, aici sunt trecute toate faptele.
Când Venera s-a apucat de publicat, victima și acuzatul deja o dăduseră la pace. A fost târâtă de articol într-un proces pe care nici nu-l voia. Drept dovadă tot evita să se ducă la audieri, în repetate rânduri.
Deci avem așa. Martorul care e trei băieți zice că articolul e un rahat. Fosta avocata victimei zice că e un rahat.
Polițiștii zic că e un rahat pueril și că nu e penal. Probele și mai ales lipsa unor probe care există doar în articol și n-au putut fi găsite pentru dosar zic că e un rahat. Probabil și victima consideră că e un rahat. Melodrame adolescentine clasice.
Procurorii și apărarea au decis că faptele nu sunt penale. Mai e un termen în care se va stabili dacă e bază legală pentru o pedeapsă civilă (amendă, scuze publice, muncă în folosul comunității), știți voi, chestii de-astea proporționale cu fapta, nu linșaj mediatic în care numele omului apare permanent pe internet, împreună cu familia, ca psihopat declarat și dușman al tuturor oamenilor de bun simț din lume.
Și de partea ailaltă e Venera și moțul ei. Ia uite și o poză cu ea și freza standard de „urăsc sexul masculin” care e la fel de jurnalistic necesară aici cum a fost și târâtul familiei acuzatului în rahat în articolul inițial.
Evident, fiecare minciună și exagerare din articol e mică, luată de sine stătător. Dar adunate cap la cap, sunt cam 80% din acuzații și cam toată carnea articolului inițial. Toată senzația aia de pericol real, de hărțuire susținută în timp, de dat peste cap viața unei biete fete care tocmai a ieșit din adolescență e bullshit. Dintr-o răzbunare de căcat care a jenat victima la orgoliu și i-a deranjat minimalist viața s-a transformat în thriller psihologic.
Scopul
Venera nu e o jurnalistă. E doar o activistă feminazistă care a văzut că în 2018 revenge pornul era subiect de activism feminist pe afară și a zis că trebuie să găsească un caz similar, să se dea cu curul de pământ pe subiect și în România. A căutat de zor și n-a găsit nimic care să se potrivească bine, așa că a luat un caz mic și l-a potrivit din pix.
Avea ea de făcut educație prin frică la populație. Să găsească un vinovat, să îl pedepsească excesiv și să-l scoată ca exemplu. Ca să bage spaima în toți porcii misogini cărora ar putea să le vină gânduri. A funcționat. A fost aplaudată, și-a construit o carieră începând cu articolul ăsta. A primit și premii pentru el. Din păcate la categoria jurnalism, nu la ficțiune. O amețită de la USR s-a apucat chiar și să dea lege, să facă revenge pornul faptă penală. Legea a trecut și de la fabula asta a pornit.
Păi și ce, nu e bine să fie penal? Rivengipornu e nasol și lucrurile nasoale trebuie să fie penale, o să ziceți. Caz în care probabil sunteți analfabeți legislativ. Era și înainte destul de lejer să dai pe cineva în judecată pentru revenge porn pe civil. Că e penal înseamnă doar că e de pușcărie. Dacă ai impresia că toate faptele antisociale necesită pușcărie, s-ar putea să fii extremist.
Dar
Dar omul chiar a comis-o o să ziceți. A făcut-o pe aia de căcat la familie și i-a pus numărul de telefon pe site-uri de escorte. Probabil a fost nevoită să respingă 10 apeluri și să dea explicații lu tac’su și au râs prietenii lu frate’su de el și de ea. Just. E imoral. Discutabil mai mult sau mai puțin imoral decât faptul că ea l-a înșelat dar irelevant. Imoral.
Și de acord că e genul de chestie care trebuie pedepsită. Proporțional. Să zici că merită să fie linșat mediatic împreună cu familia cu minciuni și exagerări intenționate doar pentru că a făcut 10% din ce a fost acuzat că a făcut e ca și cum ai zice că Floyd ăla merita linșat de poliție că avea cazier și încercase să schimbe bani falși.
Pedeapsa trebuie să fie proporțională cu fapta și jurnalismul trebuie să prezinte fapta, nu melodrame inspirate din faptă cu scop manipulator.
Desigur, ăia, cei mai idioți dintre voi o să aveți și acum o explicație. Fapta de fapt a fost exact cum a prezentat-o zeloata, dar poliția a ținut cu acuzatul că e cu f f multe pile și e interese mari la mijloc. Sau poate patriarhatul sistemic își bate joc de femeile victime ca de obicei. Mă rog, găsesc ăia care vor să găsească o explicație cretină una cum găsesc tot timpul. Între timp procesele se mută pe civil și Venera pe banca acuzaților, pentru calomnie și defăimare.
Dar restul, cum vă simțiți că ați fost duși de nas de o extremistă cu breton ciudat care a scris propagandă și a dat-o ca jurnalism? Că ați aplaudat niște minciuni și acum propagandista se mângăie la premii?
Comentarii (40)
Vezi tu ba Radule, o singura chestie nu sta in picioare deloc, ba da DELOC DELOC: TU ba.
Ce plm te fute grija de te agiti atata pe subiectul asta ? Nu e genul tau in plm.
Eu vad doua variante de explicatie aici:
– ai ceva cu Venera, personal (nu s-o fi futut cu tine mai demult, cine stie….)
– te-a platit tipul sa-i faci putina publicitate, sa se vada ca tine si cu el cineva din tot internetul romanesc.
Ești prea penibil coaie, uneori chiar mă gândesc ce viață grea trebuie să aibă oamenii că tine, proști de te minunezi că au reușit să rămână în viață atâția ani.
Ce zici acolo venero? N-ai auzit de luptatori pentru dreptate? Zzzzat!
Exact. Alta varianta nu exista. Cum ar fi ca Radu a vazut o multime de oameni contrariati pe net care latrau la cineva, si s-a gandit sa joace pe avocatul diavolului. El nu face asta niciodata. Ba, da niciodata!
explicatia a 3-a : s-o fut pe ma-ta
> Ce plm te fute grija de te agiti atata pe subiectul asta ?
Daca lasi mizerii de genul asta nesanctionate, intr-o zi o sa ti se intample si tie. N-o sa fie „revenge porn” pretextul, dar principiul va fi acelasi: fake news mascat in bune intentii menit sa manjeasca pe unii sau pe altii in functie de interesele autorilor. Cu atat mai mult cu cat asta pretinde ca-i jurnalista.
A uitat omul sa mentioneze cand a facut rezumatul, dar tanti Venera Dimulescu se intampla asa, ca printr-o minune sa fie prietena cu o alta tanti care dintr-o coincidenta absolut incredibila era adversara mamei acuzatului pentru candidatura la europarlamentare. Asa ca Venera Dimulescu a stiut bine ce face, iar genul asta de practici de jeg trebuiesc reamintite pana cand numele ei este sinonim cu „fake news”. Pentru ca asa-i corect.
Interesanta informatie.. Jocuri politice
Cine-i tanti asta?
Sau poate a vrut omu sa fie corect. La cum arata venera aia nu cred ca ar fute o nici sa l plateasca sau sa i dea avon vreun premiu
Tu ești prost rău de tot daca nu înțelegi de ce merita publicată prostia asta.
Și nefutut daca consideri că un mascul normal ar investi sa futa o așa creatura.
Bravo ma, nu ne-am vazut de mult dar dau de baut cu prima ocazie. Imi pare bine ca ai pastrat subiectul la vedere. Este de tinut la panoul de oanoare.
Duduia in 2016, laudata de Casa Jurnalistului:
Venera Dimulescu, rezidenta noastră, a fost în Bruxelles, la o școală de activism și feminism. A povestit pe blogul Casei cum a fost acolo:
„Am înțeles că, pentru a se urni să construiască ceva împreună, oamenii nu trebuie să-și arate CV-urile, ci vulnerabilitățile. Solidaritatea a crescut când am început să vorbim despre suferințele noastre.”
#rezidentlacasă
Dar moțul ăla de pe țeasta urâtei cu urechea aia handicapată nu e faptă antisocială?
Nu ar trebui să fie și asta faptă penală?
Nu fi ba prost, ca tara geme. Normal ca Radu are ceva cu oamenii, ca l-o tarait si l-o facut de cacat pentru nimic, doar din cauza ca o indraznit sa-i contrazica.
Sau poate, dacă iei și citești articolul, vezi că e despre principii, despre cum și TU ai putea să faci un mic șto printre niște emoții puternice, regretabil, desigur, și să ajungi sub urmărire penală, și părinții să-ți fie lăsați fără slujbă, și toată lumea să te știe degenerat sexual.
E vorba de faptul că abuzul e real, însă persoanele de genu’ Venerei și ”victimei” nu ajută deloc cauzei.
I am trimis venerei si casei jurnalistului 3 cazuri grave ale unor tipe de prin sate, violate in grup, filmate, umilite de toti chiar si de politie, i am lasat contactele si detaliile necesare, nu a facut nimic in privinta cazurilor cu adevarat dramatice
Foarte bun articolul asta, si macar spre jurnalism nu povesti de adormit zane…
Urmarisem si povestea initiala si parea foarte tesuta cu fir rosu asa, pacat de oamenii aia, si ma refer la ambele parti implicate.
N-am rabdare sa citesc toate prostiile alea (desi admir ca te-ai documentat), dar vreau sa zic ca pentru asta am apreciat mereu Wikipedia: ca pot sa caut un subiect si sa gasesc informatii actualizate despre ce s-a publicat in presa.
Nu e fake news e un fel de revolutie franceza, deocamdata dau jos statui o sa urmeze si capete. Wait and see!
Tu, Radu, eu extrem de rar comentez aici, dar felicitări pentru articol și documentare. Jos pălăria și toată stima.
Mai bine tot neamul Centaure, dacă mă-sa o fi ulcele?
Eu as avea grija mare in locul tau. Din 7 cazuri Venera a ales 3 cu care sa ilustreze fenomenul. Tu ramasesei pe dinafara, dar te-ai bagat singur inapoi in poveste deja de prea multe ori. Dupa articolul asta sigur va fi prezentat pe larg si cazul tau, agresorule pasionat de pornografie infantila aparator al altor agresori si revenge pornist dovedit care esti.
Cand a aparut articolul inital de pe CJ eu am crezut-o pe Venera 210%, dar acum cand vad cati aveti boala pe ea fara motiv pe aici o cred 350%.
Oricum, boala pe Venera e ca boala venerica pentru agresori, si-o transmit unii la altii imediat prin simplul contact cu textele alt right si antifem.
abia astept lol
P.S. Si sterge in plm prenumele real al fetei (Stefania) din poza cu raspunsul pe wapp al martorului (la pct. 2 al raspunsului).
Sau esti si tu la fel de atent la detalii ca Venera in articolul initial, care i-a „blurat” atat de bine numele fetei in declaratia fotografiata pe care a postat-o pe CJ incat l-am intuit fara probleme, dupa care am gasit olteanca roscata cu tot cu cont de Facebook si cu diverse informatii personale pe internet ca un sandilau curios si inofensiv ce sunt?
(Evident, comentariul asta ce are legatura cu identitatea fetei e doar pentru tine, nu il afisa in plm)
is 15 000 de stefanii numa in craiova. nobody cares.
De ce-s femeile asa de proaste?
Ok, deci i-a pus pe net/ pe site-uri escorte poze nud si numarul de telefon, adica elemente care o fac identificabila in minutul 2.
Dar nu a fost supusa unui revenge porn deloc, ca doar el nu a zis explicit niciodata cum o cheama doar i-a pus numarul pe net si n-a zis sa o hartuiasca toti labarii si violatorii doar i-a pus niste poze pe un site.
Am inteles.
Iar un proces inseamna ca a avut ala avocati mai buni, nu ca fapta nu exista. Daca ma violeaza unu de ex si justitia il scapa nu inseamna ca ala e curat ca lacrima.
Radu, ai vorbit serios când ai spui că ai să scrii pentru miliție. Cine este aceasta căministă?
Gala Avon și o postare fais reprezintă premii? Faci reclama cu Venera la Avon?
Și mă opresc aici. Te sărut.
marefuckers, Radu apără demult jurnalismul ăla pe bune, doar e o pâine pe care îi place și lui să o halească, și îi place să aibă competiție ok, nu doar minitechnicuși care asamblează storyuri pe valuri. apoi, în stilul ăsta prost al venerei de inducție-deducție: știu că oamenii când primesc premii (chiar și de la avon…) au o privire mai împlinită, nu una de „omg, i m not worth it”.
mușcă din ei, dă-i în plm, că fac domeniul de căcat.
când vorbim de a 4-a putere în stat vorbim și ne-o dorim serios, nu vorbim de venera și de subminare din interior.
PS – loserilor, dacă ați dat nr de telefon vreodată pe net, sigur e vândut deja și la firme de porn. v-a sunat cineva până acum? și dacă vă sună, nu știți să vb?
e valabilă în continuare imaginea lu Radu cu „oameni cărora le curge scuipat din gură”. app, mai folosește-o și tu, că pare că ai uitat-o, și e clasică :)))
Incepe si la noi fenomenul woke cu SJW si feminisme si pule-n cur.
O sa urmeze cu rasism si tigani si sclavie. Wait for it.
Pentru ca ONG-uri si oculta mondiala reptiliana care este. Muie soros.
RADU PRESEDINTE!!!1 <4
Madam Venera seamana cu uratii aia din Numele trandafirului.
Nu ma mira ca este feminizda.
Daca arata ca Monica Belluci ma miram.
Bebeluşii n-au pus niciodată botu’ la articolul ăla.
Contra comentatorii din fir sunt Venera si Ursulean ala, sotto. Vlade te-aveam la follow ca pareai istet si investigativ, ca mi ai pl de fraer
deci Venera vieții ar trebui și ea acționată in judecată și vedem ce și cum, adică dacă nu o dai in judecată n-ai ambitie, după ce văd eu aici e material penal in ce a făcut ea și merită oprite din fașă practicile astea imorale ale jurnaliștilor care își fac publicitate și carieră in mon imoral și ilegal and they get away with it.
In mod normal Venera asta ar trebui repudiată de forrurile jurnaliștilor și să-și caute altă carieră să inceapă o viață normală in care sa iși câștige legal pâinea fără să ruineze viața altor oameni.
Dar mă tem că aici vine lobby-ul feminist – cu foruri, zeci de ong-uri plătite gras, structuri in aparatul de stat și in universități care vor să comntroleze narativul si nu vor să lase povestea asta să fie reglată legal, așa că vor ține ideologia imppotriva eticii profesionale.
Bărbatii sunt proști va fi nevoie de multe victime până să se trezească, asta e.
e deja, da nu de mine, ce treaba am io. de aia despre care a mancat cacat cel mai mult.
Exista un singur raport de autopsie a lui Gica Floyd, facut a doua zi dupa deces, inainte de manifestarile gen maidan. In el scrie ca avea vreo 4 nacotice in el, din care fentanil in concentratie dubla celei letale.
Cauta pe youtube un drogat cu PCP ca sa intelegi de ce unii arestati trebui tintuiti exact asa cum a fost tintuit Gica Floyd.
Ai stricat un articol extraordinar de informativ, cu o referire la ceea pare kendama anului 2020. Martirajul Sf Gica a fost drogangeala maxima.
Ok, so avem o prosta mincinoasa cu o frizura naspa. O face asta feminazista? Nu. Pentru ca feminismul si nazismul au ceva in comun asa cum ai tu cu sexul ZERO!
Apoi avem un retardat care a facut un soft revenge porn. Merita tot ce a patit? Nu. A meritat o parte? Da.
Legea anti revenge porn este rea? NU! Un idiot care spune ca este rea pt ca E DeJa o LeGe iMpOtrIva AcEsTor FapTe, suna ca un retardat cu pula defecta, ofticat ca revenge porn este oficial ilegal, cu nume si prenume. Cat de infecta sa iti fie peepee-ul ca sa gandesti asa?
Ahhh dar stai, aproape uitasem ca sunt pe piticigratis, un blog al unui misogin FRROO0OOSTRATTTT.
Esti exact ca articolul Venerei: some true facts sprinkled with lots of hate and fr00stratio0n. Zau ca ar trebui sa va dati unul altuia in cap si sa scapati societatea de articolele voastre imbecile.