Hei, tinere amețit!
Analizând datele GPS ale telefonului tău și chitanțele plătite cu telefonul am observat că ți-ai cumpărat iaurt cu fructe și ciocolată cu alune între orele 01:00 și 02:00 trei zile din ultimele zece. Am ales pentru tine special niște produse pe care ai putea să le cumperi chiar acum și se potrivesc perfect cu stilul tău de viață: ulei CBD, bonguri, vaporizatoare și tricouri cu rick and morty chiar aici, doar pentru tine!
Hei, tinere confuz!
Atât microfonul din telefonul tău cât și din boxa smart au detectat că ai pronunțat cuvântul „spatulă” prin somn aznoapte. Nu știm dacă vrei să te apuci de gătit sau nu dar uite un set pentru începători de tigăi, palete și teluri. În caz de a fost doar o bășină a creierului obosit, uite niște albume de muzică relaxantă și un program de monitorizare a somnului REM care ar putea să te intereseze!
Hei, tinere consternat!
Cookiurile noastre au observat că în ultimele zile cauți cu disperare pe interent „cum să opresc hegemonia corporatistă din a îmi monitoriza fiecare mișcare”. Admirăm tenacitatea ta. De când ai oprit cookiurile agresive de pe telefon și le-ai lăsat doar pe alea neopționale, ne este cu 2% mai greu să te monitorizăm predictiv spre binele tău. Ar putea să te intereseze un serviciu VPN care ne va face monitorizarea cu 2% și mai grea. Pentru doar 20 de euro pe lună poți să îți întărești iluzia de viață privată și autodeterminare care e atât de importantă la oameni. Pachet avantajos, doar pentru tine!
Hei, tinere contrarian!
Am observat că ai renunțat să-ți faci update-uri la smartphone și îl folosești din ce în ce mai puțin. De pe microfoanele telefoanelor prietenilor tăi am auzit chiar că fraza „mai bine mă mut în pădure, să nu mă mai monitorizeze ăștia”. Sperăm că e doar o fază. Statistic vorbind e o fază absolut normală în tineri contrarieni ca tine. În caz că nu e, uite totuși o ofertă de cărți despre cum să trăiești în pădure. O să descoperi că e mai greu decât pare să renunți la toate facilitățile vieții moderne doar pentru moftul de a nu fi monitorizat permanent în vederea împănării existențiale cu reclame personalizate. Sunt la super ofertă, special pentru tine!
Hei, tinere contrarian!
E super drăguț că ai încercat să instalezi un adblocker și susținem puseul tău de independență. Însă lupta asta cu propriile rețineri poate duce la depresie. Faptul că dai like-uri la memeuri cu sinucidere ne-a atras iarăși atenția. Uite o selecție de audiobookuri motivaționale care ar putea să te scoată din starea asta. Big Data zice că funcționează la 86% din tinerii exact ca tine. Orice ai face, nu uita că nu ești singur! Gen, niciodată!
Hei, tinere anarhist!
Big Data zice că te-ai hotărât să protestezi împotriva modului în care consumerismul folosește Big Data. Admirăm modul în care vrei să-ți construiești personalitatea în antiteză cu trendurile globale. Uite, special pentru tine am făcut un pachet de produse care se potrivesc perfect cu stilul tău de viață. Adidași cu ACAB scris pe ei, spray-uri de graffiti, ediția cenzurată la Anarchist Cookbook și tricouri cu Exploited la super ofertă. Nu uita că noi te susținem orice ai face. Avem chiar o ofertă de pancarte împotriva controlului populației prin Big Data de către Hegemonia Mondială Corporatistă care au toate sloganurile anti-noi la care te-ai putea gândi. Design ergonomic, făcute în china de mânuțe mici dar agile, te ajută să îți exprimi furia impotentă într-un mod cool și fresh la doar 19,99 euro. Uite 10 influenceri pe care-i respecți cum le poartă nonșalant pe umăr. Vin bine, nu? Nu uita, ești important pentru noi indiferent de tiparul de consumare în care te-ai încadra!
Comentarii (11)
misto. era misto si video, tho
Și la care sistem de încadrare faci referire, Radu? Statistic vorbind, orice aglomerare de indivizi la un moment dat își poartă ca proprietate grupul de abatere standard, deținând intregul.
Nu continui pentru că tot statistic vorbind, statistica dovedește că o imagine determinată de o sumă de imagini nu reprezintă suma aritmetică a acestora.
Oriunde ai fi Florin, pacea fie cu tine!
Mi-a placut articolul, like!
Just. Trist, dar just.
Excepțional!
Nimic pentru tinerii brucanieini ?
Oana,tu ai urgent nevoie de un penis potent în interiorul tău.Lipsa contactelor sexuale te face să debitezi fraze de-astea pseudo-filosofice…Avem la ofertă o gamă largă de vibratoare în diverse culori și dimensiuni pentru tine!
Iar pentru restul…chiar n-ați auzit de Tor?Personal mi se rupe că-mi monitorizează ăștia prin niște algoritmi,locurile prin care navighez și-mi arată apoi subtil,reclame la adidași,ceasuri,telefoane etc.Dar când se trezește demonul din mine și are chef de chestii mai bizare,Tor-ul e scula!
algoritmii pulii
Nu cred că își poate permite vreo firmă din astea din Tech să folosească algoritmi / programe care să acceseze microfonul device-urilor tale, ca să știe ce cuvinte folosești și să te tăguiască în consecință cu reclame. Nu că nu i-ar duce capul, pur și simplu e (mult) prea mare riscul ca vreun expert să facă reverse engineering cu programele lor și să demonstreze că se ocupă cu așa ceva, i-ar arunca pur și simplu în aer. Rămân căutările de pe net și modelul ăla de personalitate Big Five. Rămâne lista de contacte din telefon, cu toate datele posibile, pe care gherțoii o încarcă liniștit pe toate serverele rețelelor sociale. SmartWatch-urile. Trackerele de antrenament sportiv (studiu de caz Strava, care are și multe din caracteristicile unei rețele sociale). Vibratoarele conectate la internet (există așa ceva și au fost hăckuite, We-Vibe). Las lista perversiunior deschisă :)
(;^ω^)ƪ(˘⌣˘)ʃw(°o°)w♥╣[-_-]╠♥
Macar VPN-ul te ajuta sa te uiti la Netflix si sa descarci jocuri 16+ de pe Xbox store. 😂