Trag din țigară adânc, de mă ustură sufletul și mă uit în ochii ei. Are niște craci în așa hal de alambicat de lungi încât nu poți ghici uitându-te la ei nici măcar pe care scaun s-a așezat mai exact cu curul. Sting țigara și îmi șterg monoclul cu batista de bumbac cu pătrățele albastre din buzunarul de la piept. Îmi dau jos melonul de pe cap și îmi aprind pipa.
– Uite ce e, duduie. N-am să te mint, e un caz dificil. Dar ai noroc că ai apelat la Albert Baldovin, detectiv de renume internațional. Am detectivismul în sânge. Bunicul meu, Franț l-a prins în 34 la Sighet pe temutul cuțitar tunisian Milyei Milybei. Tatăl meu, Ricardo a fost singurul inspector care în ’62, când a dispărut Cloșca cu Puii de Aur de la muzeul național de istorie s-a prins că a șters-o femeia de serviciu de praf și a pus-o în vitrina greșită. Justiția mi-e în sânge.
Mă las pe spate cu trabucul între dinți și aștept să văd cum îi pică fața de ce impresionată e. Scot o pensetă din buzunarul de la vestă și pun exact zece bobițe de zahăr în cafea. Amestec de șaisprezece ori. Beau o gură și scuip dramatic. Chelnerul nu mă observă așa că mai beau o gură și mai scuip o dată dramatic. Vine și face o plecăciune.
– Nu e pe gustul dumneavoastră cafeaua? mă întreabă .
Îmi scot scobitoarea din gură, mă ridic în picioare și îl împing ușor cu ea.
– Mă agariciule, eu sunt un om ocupat și mi-e silă să fie nevoie să explic de două ori. Ți-am zis să pui întâi cafeaua în ibric și apoi apa peste ea, nu invers. Ia-o de aici și fă-mi alta. Și fii atent că-s detectiv. Dacă simt cea mai mică intenție că ai vrea să-mi scuipi în cafea, îi spun nevesti-tii că spargi banii de bacșiș pe păcănele zi de zi.
Se uită la mine speriat.
– Dar cum de știți…
Îmi frec vârful musteții între degete și zâmbesc la el.
– Elementar, dragă Mirciulică. La cum iti protejezi mâna dreaptă de hiperextensie e clar că ai ligamentul carpian transvers inflamat de la o mișcare care nu poate fi decât trasul de manetă la păcănele mai mult de două ore pe zi. Îi zici că muncești peste program, nu ?
Face ochii mari la mine. Îmi sting țigara și o pun după ureche. Îmi dau ochelarii jos și îl privesc fără să clipesc. De obicei ăstora de inteligență medie le ia cam șapte secunde să proceseze ce vorbesc. Trei. Doi. Unu.
– De unde știți că mă cheamă Mirciulică? Doar mama mă striga așa!
Îl bat pe umăr și îi pun cafeaua în brațe.
– Chiar nu am timp și de asta. Ia zi, ouă știți să fierbeți aici?
– Bineînțeles, mă minte el. Văd o broboană de transpirație cum i se formează pe tâmplă. Habar nu are să fiarbă un ou. Ridic un călcăi și îmi scutur pipa de el. Desfac un trabuc, pun un smoc de tutun din el în pipă și îl aprind cu bricheta zippo a lu’ taică-miu, gravată cu numele lui, pe care o port tot timpul în veston, lângă ceasul de buzunar.
– Fii atent, tinere, că-ți explic o singură dată. Ibric îngust, 500 de mililitri de apă. Pui patru linguri de sare în ea, ca să fiarbă la 104 grade fix. Când începe să fiarbă, aduci un ou de țară, mărime XL, nu L, nu XXL și îl bagi ușor, cu vârful în jos pentru exact 55 de secunde. Vreau să fie gălbenușul moale în interior dar tare în exterior, mă înțelegi?
– Înțeleg, bâlbâie el pe un ton din care deduc clar că nu înțelege. Îi suflu un rotocol de fum în față.
– Lasă emoțiile, tinere, stai liniștit, îl îmbărbătez. O să-l trimit înapoi de câte ori e nevoie, până vă iese.
Chelnerul pleacă, nesigur pe el și mă așez la loc. O privesc pe clientă direct în sfârcuri și apoi în ochi. În continuare nu zice nimic, de impresionată ce e. Sting pipa și scot trei monede din buzunar pe care încep să le joc nonșalant între falangele de la mâna stângă.
– Uite ce e, țâțe-dulci. Hai să vorbim direct. Eu nu sunt un detectiv obișnuit. Metodele mele sunt neconvenționale. Tipicăriile mele de comportament sunt destul de particulare și sinceritatea mea adeseori repugnă. Dar sunt cel mai bun detectiv pe care ți-l poți permite. Eu sunt sigur că îl pot găsi pe fratele tău dispărut. S-ar putea să nu-ți placă cum îl găsesc și ce găsesc, dar îți promit eu..
– Știi ce, m-am hotărât să abordez problema în altă direcție.
Îmi cade trabucul din gură de uimire direct pe pantalonii mei culoarea oului de rață.
– Cum adică? Te joci cu viața fratelui tău, duduie!
– Poate. Da’ n-am întâlnit în viața mea om mai antipatic și și enervant. De când m-am așezat aici doar o faci pe interesantul. De ce trebuie să ai mereu ceva în gură? Serios acuma. Prefer să mă descurc singură. O zi bună.
Se ridică de la masă și pleacă cu picioarele alea lungi de parcă se despică direct din gât. Asta e viața de detectiv particular. Îmi iau jobenul și bastonul din cuier și ies din restaurant. Îi arunc o monedă cerșetorului de la colț. Nu mă pot abține și îi zic.
– Știu că te prefaci că ești orb.
Respir adânc și mă uit în stradă. Strada e mamă, tată și uneori amantă perversă. Ea aduce cazuri, ea ți le ia. Domnul în bej de vis-a-vis are un costum nou, scump, dar cu două numere mai mari. Recent a dispărut un import de costume Armani în port la Constanța. Doamna cu perucă de la colț cară în plasă ceva ce nu poate fi, judecând după forma plasei, balansul ei în mers și anvergura bicepsului decât o mașină de cusut Singer originală. Tocmai au dispărut trei de la Muzeul Național al Broderiei. Trag aer în piept și mirosul de București îmi inundă nările. Gunoi ars, benzină și canalizare. Orașul e frate, cumnat și uneori vecin care-ți dă cu căcat pe clanță. Trebuie să am încredere în el că îmi va aduce un nou caz. Nu poți să le câștigi pe toate.
Comentarii (11)
Domnul in bej purta o jioarsa capotata de la Zara. Si latul ei triumfa mogorat.
Tzesatorics academics, index.
Amanda perfecta is the neighbor who shits on you. Diz iz gugle transleit.
imi imaginez ca dl Baldovin avea la un moment dat in gura simultan si scobitoarea si pipa/trabucul/tigara
also, MIRCIULICA <3 pisoiul doamnei Melania
Ai talentul să dâmbovițezi de la Odiseea spațială la câinele din baskeville. Poți și invers ? Aștept un Dorel occidentalizat
And, sa iti iasa din cap orice idee de antrenament, dupa ce prietenii tai de la Plump Media……..never.
Oana i mai smechera ca Baldovin!
fii antena, modovene….ce este acest fragment:
(…)senzual, al Deliei. Şi câinele, şi nefericitul
183
Dionisie Rădăuceanu. Şi clubul de bridge. Şi filmele prin satelit.
Dar înainte să plec de aici, victorios (căci nu asta înseamnă numele nostru?) şi înfrînt, am ţinut să te mai văd o dată, Victor. Am mers la baie şi te-am privit din nou, cum am făcut-o întreaga săptămînă. Faţa ta uscată şi brună, ochii tăi atenţi şi severi. Amurgul etern care-ţi înconjoară capul ca o aură. Vei rămîne oare mereu lîn-gă mine? Sau vei pleca, aşa cum toţi ado¬lescenţii îi părăsesc pe cei ce se dizolvă, încet, în maturitate?
înainte să plec, am suflat aburi peste imaginea ta şi am scris cu degetul pe oglindă:
DISPARI.
La preţul de vînzare se adaugă 2%, rcprezentînd valoarea timbrului
literar ce se virează Uniunii Scriitorilor din România,
Contnr. 2511.l-l71.1 / ROL, B.C.R. Filiala sector I, Bucureşti
Apărut 2003 BUCUREŞTI – ROMÂNIA:
Personajul asta imi aduce aminte de Dr. House si, prin urmare, ma enerveaza.
Misto scris, totusi.
Sweet tits 😂
tate dulci! superbissim! :)))