Mulți oameni mă roagă „Centaure, explică-mi și mie cum funcționează sistemul electoral american, că pare complicat”.
Dragă prietene, dacă ți se pare complicat, e de la tine. Sistemul este foarte simplu și intuitiv. Nu-mi vine să cred că are cineva vreo problemă în a-l înțelege, serios.
Fiecare american votează cu unul dintre cei doi candidați. Apoi fiecare stat ia și numără voturile și le pune în saci diferiți. Albastru pentru democrați și roșu pentru republicani. Nu-mi vine să cred că se poate pierde cineva la înțeles asemenea banalitate.
Apoi fiecare partid desemnează pentru fiecare stat câte trei membri. Aceștia șase formează Consiliul Statal Electoral. Sacii cu voturi sunt împărțiți în două silozuri, pe partide și fiecare partid lansează în picaj cei trei membri ai consiliului electoral care îi aparțin din vârful silozului pe mormanul de saci. Doi doctori omologați de la OMS apoi îi inspectează pe cei șase electori și aleg dintre ei pe patru cei mai puțin răniți. Aceștia sunt trimiși mai departe la Consiliul Federal Electoral.
50 de state ori 4 electori, înseamnă 200 de electori în total. M-ați urmărit până acum, da? E super simplu, nu-mi vine să cred că există om care să nu înțeleagă ceva așa de simplu.
Cei două sute de electori sunt legați la ochi și băgați într-un patinoar cu lumina stinsă cu căști la urechi în care e băgat imnul americii la maxim. Toate ușile de la patinoar sunt blocate în afară de una și primii 100 de electori care reușesc să iasă pe orbecăite de acolo sunt considerați Electorii Federali. Ceilalți 100 sunt grupul de Electori de Rezervă și Control.
Iar de aici înainte totul e absolut banal și intuitiv. Cei 100 de electori dau cu banul și țipă, în aer, candidatul pe care îl susțin. Dacă cade cap, votul se contorizează pentru candidatul lui. Dacă cade pajura, nasol, se pune pentru celălalt. Dacă cade muchie, electorul este băgat înapoi în patinoar și se extrage altul în locul lui și se repetă procesul.
Și avem 100 de voturi. Nimic mai simplu. Apoi fiecare cetățean din fiecare stat reprezentat de unul sau mai mulți electori va trebui să țipe în Țipometrul omologat de la secția de vot și fiecare stat va primi o notă, de la 1 la 10, în funcție de ce tare s-a țipat. Iar nota asta finală determină numărul de voturi.
Spre exemplu să zicem că Alabama nimerește trei electori, unul trump – cap, unul biden – pajură și unul biden – cap și scorul lor la țipometru este 7. Atunci evident că statul va avea 14 voturi valide pentru Trump și 7 pentru Biden.
După care, nimic mai simplu, se adună scorurile și fiecare candidat adună un punctaj. Apoi fiecare dintre cei doi candidați dă cu două zaruri cu 20 de fețe și adună scorul de pe zaruri la punctaj. Aceasta dă punctajul final.
Și care are mai multe puncte aici, ajunge președinte. Sincer nu înțeleg ce nu ați înțeles. E democrație în cel mai pur sens al cuvântului.
Comentarii (6)
Ai greșit, anul ăsta sunt 3 candidați, nu 2, în fiecare stat.
Să aleagă dinozaurul preferat
Râdem, glumim, dar, plm… chiar nu sună neplauzibil…
Da, totul imi suna corect. Voi accepta aceasta explicatie.
In schimb, cred ca ar fi misto daca si-ar desemna conducatorii pe baza a ceva Mortal Kombat intre cate un reprezentant al fiecarui partid sau ceva de genul. Sau chiar intre candidati, daca se doreste asta.
Lupta pana la moarte, free for all, all in, fara reguli.
Te poti dopa, pompa, modifica cat vrei. Nu exista limite. Lupta animalica cu mainile goale, intr-o arena, impotriva restului de 3-4 candidati / reprezentanti ale celorlalte partide.
Beneficiile sunt multiple:
– se termina rapid, deci nu stai cu stres si cu emotie pana se numara voturile.
– este interesant de urmarit in general. Plus ca apuci sa vezi ce modificari ale corpului au mai aparut pe piata, pentru respectiva runda de alegeri.
– stimuleaza cercetarea in tehnologii ce privesc trupul omului.
– zero campanie electorala si discutii interminabile despre nimic.
– circ pentru mase.
M-ai pierdut la ”mulți oameni”…
Centaure Fara-de-umor, prostia ta n-are limite. Cu aricolul asta ai futut un cal in pizda si-a iesit un urs de lemn. Cu parere de rau ti-o zic, ca pamfletul de acum cativa ani (buni) despre Oana Pellea e genial.