Poverile lui Marțipan

Marțipan tocea zăpada pe loc și dădea din mâini alarmat, gata să le dizloce. Se vedea că situația îl stresa teribil. Clopoțel se scărpină în spatele uneia dintre urechile lui comic propoționate și se hotărî să-l mai asculte puțin, convins că nu pierduse cine știe ce din poveste în minutele în care îl lăsase pe mai tânărul lui coleg să vorbească singur.

– Era pur și simplu peste puterile unui spiriduș să fac ce mi s-a dat să fac într-un timp atât de scurt. Gândește-te că acum nouă luni habar n-aveam despre biologie decât că animalele au o gaură pe care mănâncă și o gaură pe care se cacă. A trebuit să o iau de la zero. De la zero! Știai că hidra de apă dulce are aceeași gaură pe care și mănâncă și se cacă? Eu nu știam. E un animal real. Nici asta nu știam. Ce, de la zero. De la minus unu! Nici măcar puținul pe care-l știam nu era adevărat. Acuma să învăț biologie de la zero și să și dezvolt un vaccin? Știu că mi s-au alocat fonduri și personal, dar serios, o sută de spiriduși care maxim știau la fel de puțină biologie ca și mine?

Clopoțel îi aruncă o privire blajină, care părea că doar îl agită mai tare.

– Măi Marțipan….

– Șefu, tot respectul, dar nu mă lua cu „măi Marțipan” că nu mă încălzește cu nimic. Nici n-am avut cum să-l testăm cum trebuie. Că fiziologia de spiriduș e complet diferită de aia de om. Găsește voluntari. De unde dracu’. Eu am fost voluntarul. Au fost efecte secundare, Clopoțel. Multe efecte secundare. Severe. Habar n-ai prin ce am trecut! Mi-ai promis revoluție, Clopoțel. De cinci ani îmi zici că îl dăm jos pe bărbos de la putere! Când, Clopoțel, când? Că eu nu mai pot cu exploatarea asta!

– Nu e așa ușor, Marțipan. Știi și tu. Îl izgonim pe Moș Crăciun dar îl înlocuim cu ce? Că fiecare spiriduș are altă idee și copiii sunt mai mulți de la an la an. Trebuie planificat un sistem alternativ, stabilit cu spiriduși-cheie, nu e așa de ușor cum îți dictează ție heirupismul tinereții. Zi-mi dacă vaccinul ăla funcționează sau nu.

Marțipan deja făcuse o gaură în zăpadă cu bocănceii lui verzi, țuguiați la vârf, cu ciucuraș de beteală. Deși se așezase pe o buturugă, Clopoțel era nevoit să se uite în jos ca să-l privească în ochi de tare ce se îngropase.

– Să-mi bag cuculețul dacă știu! Miroase plăcut, a scorțișoară și ambalajul e foarte zglobiu colorat. La partea asta mă pricep. Teoretic ar trebui să funcționeze și din punct de vedere medical. Vedem dup-aia cât crește numărul de autiști.

– Lasă că nu se moare de la autism, completă Clopoțel. A fost un an dificil din multe puncte de vedere. Am avut de făcut și Playstation 5, nu doar vaccine. Știi cum e. Copiii își doresc ceva de Crăciun, noi trebuie să facem. Asta e meseria de spiriduș. N-ai ce să faci.

Marțipan se chinuia să iasă din gaura din zăpadă făcută de propria mișcare și Clopoțel îi întinse o mână, să-l ajute. Marțipan icni pițigăiat, se propti în paravanul de zăpadă și își eliberă trupul firav din gaură.

– Știu că la toți ne e greu, dar de ce trebuie mereu să pice ce e mai greu fix pe mine? De ce mereu trebuie Marțipan să tragă bățul cel mai scurt?

Clopoțel se ridică nervos.

– Bai, nătăfleață, uite că mă faci să vorbesc urât, tu chiar crezi că asta cu vaccinurile a fost cea mai complicată chestie de anul ăsta?

Marțipan se întărâtă foarte vehement. Un deget îi tremura în aer, la o distanță aproape agresivă de fața lui Clopoțel.

– Clar!

– Vai, săracul Marțipan, cum cad toate grelele în cârca lui! Mergi puțin cu mine, te rog.

Drumul până la grajd era lung și alunecos. Clopoțel tăcea dramatic și Marțipan, intimidat, tăcu și el. Grajdurile erau suspect de pustii. Într-un colț era Mușețel, care suspina într-o batistuță brodată, de culoarea fisticului și spre capăt, în întuneric, se înghesuiau câteva capre cu niște crengi legate de coarne.

– Unde sunt renii lui Moș Crăciun și de ce au caprele astea crengi legate de cornițe? întrebă Marțipan cu o expresie foarte perplexă pe fățuca lui simpatică.

Clopoțel oftă greu.

– Am aplicat metoda daneză.

– Ce-i aia?

– Știi că danezii au eutanasiat recent 17 milioane de nurci, pentru că virusul suferise o mutație la ele și exista riscul să se transmită și la om? Metoda daneză.

Deși deja avea niște ochi de proporții care sfidau anatomia, Marțipan făcu ochii și mai mari.

– Ai omorât renii!

– Eutanasiat! , corectă Clopoțel. N-au simțit nici o durere, nu-i așa, Mușețel?

Mușețel bufni în plâns și își umplu batista de muci. Dădu din cap că „da”. De mai mult nu era în stare. Clopoțel ridică din umeri.

– Știi că aveam peste o mie de reni aici. Se strănuta, exista transmisie comunitară, n-am avut ce face. Unul dintre ei avea și nasul roșu….

– Rudolph mereu avea nasul roșu!, pufni Marțipan.

– Da. infecție cronică. Ăștia-s cei mai periculoși, că are timp virusul să sufere mutații. N-a fost o decizie ușoară, dar cineva trebuia să o facă. Crezi tu că tragi bățul cel mai scurt, dar bățul cel mai scurt e la Clopoțel din oficiu. Tu mereu îl nimerești pe al doilea.

Marțipan își luă câteva minute să proceseze situația, în special caprele.

– Bun, să zicem că moșul nu se prinde că-s capre în loc de reni, că e chior. Oricum erau de decor și toată magia e din sanie. De jos se vede cam la fel. Da’ nu o să atârne?

– Le legăm bine de oiște. Behăie puțin la decolare, după care leșină de panică când se depărtează de sol și n-ai probleme cu ele.

Mușețel se apropie de ei, sughițând. Mucii i se înnodau în barbă.

– Măi spiriduși buni, eu cred că trebuie să-i spunem lui Moșul! Nu putem să-l lăsăm așa, să plece cu capre! Să nu știe… să nu știe că renii lui… că renișorii lui…

Mușețel se îneca cu sughițe și muci. Clopoțel îl luă de umeri, părintește.

– Sunt de acord, măi Mușețel, dar e ziua de ajun. Moșul are o treabă importantă de făcut în seara asta. Nu putem să-i punem în cârcă asemenea lovitură emoțională fix acum. Misiunea noastră comună este mai importantă decât dramele prin care trecem fiecare. În plus, renii o să fie la fel de morți și când se întoarce. Trebuie să fim pragmatici. Pentru revoluție.

Mușețel oftă și recăpătă o poziție cât de cât demnă, ținând cont de corpul lui hilar construit și de hainele colorate.

– Aveți dreptate, domnu’ Clopoțel, dar eu vă zic sincer că dacă-l văd pe Moșul, n-o să pot să mă abțin. O să mă bufnească lacrimile.

Clopoțel zâmbi la el.

– Promit că îi dau eu vestea proastă cum se intoarce. Până atunci n-o să te întâlnești cu el. Ai liber de la mine azi, toată ziua. Ai muncit prea mult. Du-te la cantină și toarnă-ți o halbă mare de ciocolată caldă. Din partea mea!

Clopoțel îl bătu peste umăr de îmbărbătare. Mușețel se îndreptă posomorât spre ieșire. Marțipan îl urmări cu privirea, frământându-și fesulețul în pumnișori.

– Am belit toți cuculețul, Clopoțel. Suntem în răhățel până la gât!

– Uite ce e, Marțipan. Tu ești spiriduș bun, dar ești prea atent la problemele tale și prea puțin la cele ale spiridușilor din jur. Puteam să nu-ți zic de reni, dar am vrut să știi, pentru că am încredere în tine. Dacă mi se întâmplă ceva, vreau ca tu să-mi ții locul în fruntea revoluției.

– E o onoare, bâigui Marțipan, evident depășit de situație.

– Acum să vorbim de problema reală. Mușețel. Este mult prea apropiat de Moș Crăciun și mult prea slobod de gură. Și știe prea multe despre revoluție. Asta îl face foarte periculos.

– Ce putem face?

Clopoțel scoase o bucată de turtă dulce și mușcă cu sete din ea.

– Mâine dimineață, până să se întoarcă moșul, îl trezești pe Mușețel. Îi spui că ai găsit în pădure un petec de ghiocei atât de frumoși încât pur și simplu trebuie să-i vadă. Ajuns singur cu el în pădure, știi ce ai de făcut.

Marțipan înghiți în sec. Știa ce are de făcut.

***

Comentarii (6)

  • sandu spune:

    exceptional, fratelo

  • ilie spune:

    vezi cois, daca bagi postare de calitate, parca nici mizeria din comentarii nu mai e aceeasi.

    • Radu Post author spune:

      pentru ca nu o citeste nimeni lol

  • Marius spune:

    Fals ;) “silent majority” never left ;)

  • sindi_cat spune:

    Mă aștept ca Moșul să iasă de după un colț, să îi taie capul lui Marțipan, apoi să îi scoată mațele lui Clopoțel și, în timp ce ăsta se uită îngrozit la grămada aburindă de intestine care îi iese din burtă, Moșul să se aplece aproape de el și să îi zică:
    https://www.youtube.com/watch?v=X00djifIj9s

  • Un banatean ingrijorat spune:

    Ejnebun. Am citit asta cu falsa intonatie teatrala (ca atat pot) la femeie si la sfarsit mi a dat o lacrima. Fmm de birjar al sentimentelor ce esti. Toata stima!

Adaugă un comentariu