s-a terminat cu vaccinatu’

Haha toți panicoșii ăia care în ianuarie făceau excursii de 500 de km până la Frecăței-vale, ca să se vaccineze cu o lună mai repede decât restul, se smiorcăie de dimineață că campania de vaccinare din România s-a terminat. Ma rog, s-au terminat doritorii.

Păi dacă te smiorcăi, înseamnă că nu te așteptai să fie așa.

Ori dacă nu te așteptai ca marea majoritate a românilor să nu se vaccineze, înseamnă că trăiești într-o lume imaginară în care dintr-un sentiment cretin de autoimportanță ai impresia că toată lumea e ca tine. Gândesc ca tine, înțeleg cât întelegi tu și le e frică de ce iți e și ție frică.

Iar smiorcul vine din faptul că erai în așa hal de speriat de covizi, ai dat în așa hal de mult din coate sa fii primu de pe strada ta care se vaccinează încât te simți jignit personal de faptul ca prioritățile altora nu sunt fix ca ale tale.

Cumva îți dai seama ca ai fost fraier. Te-ai trezit de la 4 dimineața să te pui la coada la vaccin, ai stat ca fraieru în frig convins ca la 12 ziua o să fie coada și mai mare și o să regrete toți ăia de nu s-au trezit din timp, ca tine și țeapă. La 12 nu mai era nimeni la coadă. Ăștia care v-ați trezit la 4 erați toti.

Tristuț. Dar și meschin, bă. Meschin rau. Să moară capra vecinului de covid că eu am suferit pentru vaccinul ăsta, am avut palpitații, și nu sunt consecințe pentru miserupiști? Nu e corect!

Vă dați seama că oamenii ăștia speră, chiar speră să vină încă un val? Că dacă mai vine un val, ei sunt deștepți. Dacă nu vine, au fost proști.

Eu ca extremă centru am fost fix la mijloc. M-am vaccinat când deja nu mai era coadă. Am luat ce-i mai bun de la ambele pozitii. Și miserupismul și protecția.

Iar ăia care nu se vaccineaza acuma, treaba lor. Nu ma freacă pe mine grija. Ai mei sunt vaccinați și momentan nu sunt cazuri. Cine a vrut sa se protejeze a avut ocazia. Cine nu, treaba lor. Cine n-are cum si e victima colaterală, ghinion. Viatz. Csf. Clar nu ai ce decât smiorcăială impotentă. Daca apare o curbă ascendentă sunt convins ca o sa mai apară doritori. Nu toata lumea, evident, dar o sa mai fie.

Gata. Sterge smiorcul de la năsuc și maturizeăza-te, bebeluș de mărimea unui adult care ești.

***

Comentarii (25)

  • CoolAdam spune:

    Ok dar cum imi pot demonstra virtutea personala daca Oamenii Rai si Prosti™ nu sufera?? Adica eu ma sacrific din pur altruism fata de toti semenii mei si animalele astea nici macar nu vor fi pedepsite?

  • Gica spune:

    Stiam sigur ca asa va fi, cu interes scazut, etc., tot ce zici si tu aici.
    DAR tot am condus 680km dus + 750km intors (ca am ocolit) ca sa ma vaccinez cu Pfizer cu 2 luni inaintea momentului in care as fi putut s-o fac la mine in Bucuresti, ca voiam sa pot sa ma relaxez cat mai repede.
    Asa a vrut pula mea.
    Muie la prosti !

  • Panique Panique Panique spune:

    Dați-mi blogul în care se face mișto și se da cu pla la gura oilor care s-au vaccinat cu orice tip de vaccin, deși nu erau în grupa de risc. Ca știi ca și antigripalul clasic se tot modifica, în funcție de tulpina, dar anticovidul a rămas același deși deja sunt vreo patru tulpini.
    Beeeee Beeeee Beeeee.
    Si ce complicații apar ptr ăia de au băgat mrna cu linguriță.
    Beeeee Beeeee Beeeee.
    Toți care nu sunteți în grupa de risc și v-ați făcut vaccin degeaba încercați sa o dați ca nu ați făcut disperați ‘stand la coadă la 4 dimineața’ ca tot din disperare ați făcut și la drive trough și când guvernul nu mai știa cum sa justifice achizițiile de vaccinuri pe care nu și le dorea nimeni și venea sa ți le facă acasă când te căcai liniștit pe budă.
    Proștilor, dacă sunteți sub 65 de ani și aparent sănătoși, aveți șanse mai mici sa crăpați de la covid decât de la vaccinul netestat calumea.
    Beeeee Beeeee Beeeee

    • Radu Post author spune:

      ej cam prost tu, stiu multi sanatosi si fara grupa de risc care au zacut vo doua saptamani nasol si au sechele si acuma. da pulamea, unde ai facut facultatea de medicina, ca pari expert

  • Not Bill Gates spune:

    Eu nu ma vaccinez dar tot sper la un val nou si puternic care sa depopuleze planeta.

  • Cazma spune:

    Trebuiau sa bage micii si mustarul la inaintare din prima. Rezolvam toata problema in 6 luni si sustineam si industria locala de carne (crescatorii, abatoare, adaposturi de animale abandonate)

  • Claudiu spune:

    Si eu stiu pe una ce nu era in grupa de risc(early 30s), ce tot asa a ramas cu sechele, la modul ca nu isi mai poate ridica mainile de pe piept….

  • Panique Panique Panique spune:

    Beeeeeeeee beeeeeeeeeeeee, când o sa ți se umfle capul de la Pfizer o sa stau la coada sa îți aduc flori, ca pp ca ești șmek dinala care a zis ca astra zeneca e de căcat beeeee beeeeeeeee
    Am făcut medicina calare pe ma-ta, deșteptule. Beeeeeeee
    Si io știu cu sechele, mucea și io am făcut și nu am sechele grave, dar prefer la 30 de ani fără 5 minute sa nu ma panichez și sa bag în mine căcat netestat calumea, dat cu linguriță la fraierii panicați.
    Oooo vai vai vai.
    O sa vezi tu și toți ăștia de v-ați dus zâmbind și cu speranța ce câștigați o sa fiți, cobai prosti fricoși.

    • Radu Post author spune:

      cred ca te uiti zilnic in oglinda si te intrebi `ba, sunt foarte destept da de ce pula mea n-am prieteni? sigur raspunsul e ca toti sunt prosti in afara de mine”

  • sindi_cat spune:

    Acu se vede câți proști te citesc, dar nu înțeleg ce citesc. Semi-funcționali din ăia care ar pica la testele PISA, dar care și-o țin cât mai sus ca să le-o vadă toată lumea și să ne arate cât de inteligenți ”ie” ei. Ultra-babuini conducători de mașină SH, microbiști, experți în tot ce mișcă, ANALiști politici (vezi ce ironie fină făcui? wink, wink!) și în general buni la toate, dar idioți în esență.

  • Panique Panique Panique spune:

    Vai ce mi-ați Zoso, sa mor io de nu. =) sunt singur aici pe buda și nu ma tine nimeni de mana când ma cac și tirolez umorul fin ca zewa de la Sovata unde face Nicu armata. Înțelegi pun sindi_cat?
    Nu cois, e greață din fundul stomacului când vad căcatu asta care se crede deștept ca a stat pe dreapta pana a trecut hype cu vaccinat si acum o da lejer ca el a făcut la coltul străzii in vreme ce alții s-au înghesuit pe shestache la sute de km sa ia vaccin. Și da pulica frânar, sunt multe tulpini de covid și nu îți trebuie școală multă sa îți dai seama ca vaccinul proiectat în august anul trecut nu mai are efect pe tulpinile noi, da lasă că se da pătrat scenaristul de filme de copii și de la dimineața cu Răzvan și Dani ca el știe.
    Esti și tu la fel de panicat, fraiere, ca și aia care au apăsat pedala, au luat liber de la lucru doua zile sa își ia vaccinul.
    Beee Beee, asta ziceam, moldovean prost ce ești.
    Nu ești cu nimic mai bun, nu mai tot scoate capul pulii sa ne arăți cât ești de smecher.
    Plânge-te mai bine ca îți iei zukk când descoperi pe Facebook ca evreii is in oculta mondiala. Erai mai haios când erai sincer cu lumea din jur și cu tine implicit.
    Beeee Beeee. Vaccinatule, specialule, costumul de banana sa îl scoți de la naftalina și sa faci campanie de awareness in scoli.
    F r a i e r e.

  • Panique Panique Panique spune:

    https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1201971221003647

    Uite, proasto, ce citeam deștept, singur, făcând laba și ascultând goodbye horses fără nici un prieten în jur.
    Bag pula in ea constipație, ca ma face sa îți las atâta text justificativ, sa vina și cățelul sindicat sa facă pe grozavul și sa fie băgat în seama și mângâiat pe cap.
    Sciencedirect.com e școala de medicina unde am învățat sa le fac copiilor voștri autopsie după ce s-au înecat cu cuminecatura de la preot sau în oala de botez și sa ii scot nevinovați pe preoți. Asta e școală de medicina serioasa, care ma face sa ma simt mai deștept decât orice ipocrit care își bate joc de alții la fel, dar la fel de prosti ca el.
    Beeeeeeeee beeeeeeeee, intelectualilor.

  • Jane Făe spune:

    Din link-ul dat de ăla care face ca oaia:

    “Our findings are in line with previous evidence from animal models that immunization against SARS-CoV-2 by vaccination appeared to reduce the severity of pathogenesis, especially with regard to severe lung disease, while viral RNA persisted in nasal swabs (Van Doremalen et al., 2020, Vogel et al., 2021). Recently, Amit et al. (2021) published results on a clinical trial on healthcare workers using vaccine BNT162b2 that demonstrated substantial early reductions in SARS-CoV-2 infection and symptomatic COVID-19 rates following administration of the first vaccine dose.”

    Ce ai înțeles tu din studiu?
    Vreo conspirație?
    Niște cipuri de la Bill Gates?

  • Fabian spune:

    S-a întors Oana!!!! Acuma e oae.

  • cos spune:

    Eu m-am vaccinat in primele 2 saptamani pt cat. de populatie generala, la ora 14 si am stat 30 min. cu totul. in general centrele care au vaccinat de la inceput au fost decent organizate, puteai sa-ti alegi ora, aveai de ales intre 3 zile, deci am ales si ziua cu vreme frumoasa.

  • Gica spune:

    Interesant, cat de proasta este mama lui @Panique Panique Panique …
    Boule, stiu oameni care s-au vaccinat cu toate, pfizer, moderna, astra, jhonson. NIMENI nu a avut niciun efect advers mai rau decat putina febra sau putina durere la locul in jectiei o zi doua dupa. Nici vorba de „complicatii”, cretinule.
    Proasta rau ma’ta.

  • Gepa spune:

    Cine se vaccinează din alte motive decât să primească țidulă din aia oficială, mă-sa-i curvă

  • sindi_cat spune:

    Bă Panique Panique Panique, da’ de unde știi tu că m-am referit la tine? Ce, numai tu crezi că ești bou, doar dacă faci ca oaia? Mai sunt și alții p-acilișa.

  • Gica Contra spune:

    Astia care v-ati “vaccinat”, felicitari, gestul vostru de-a va oferii voluntari la faza 3 pentru o tehnologie complet noua, neutilizata pe oameni din cauza ca era considerata prea riscanta si nu se justifica, e de apreciat.Dar ati facut-o pentru voi si nu pentru mine sau restul asa ca de ce tot “voi” sunteti aia care urlati sa nu se termine restrictile si ca vai vine valul 4 hai cu lockdownul. De ce iti trebuie test sau vaccin cand ma duc undeva?
    Si pentru cei care “stiu eu”, pentru ca “nu cunosc pe cineva care”….sunteti imbecili, faptul ca tu nu cunosti nu inseamna ca nu exista, datele sunt publice, utat-te si vezi cate reactii adverse si decedati sunt. Eu sunt de parere ca cine vrea sa-l faca, nu are decat, cine nu, tot lafel, pandemia asta nu are sa se termine doar ca se vaccineaza sau nu, sau sunt cazuri noi sau nu,

  • Ganjaman spune:

    Boss ti-e frica de 0.05% sansa de moarte ? Stii vorba aia ? Why are you ghe ?

  • GigelCurDeFier spune:

    In alte scrieri mi-ai placut. Pana am realizat ca esti retard si ractic nu ai postare fara lgbt si migranti.

    Acum vad ca esti si anti vaxxer, deci ai completat sfanta treime a imbecilului mioritic neomarxist.

    P.S. daca vrei sa o arzi inca si mai retard de atat, baga si pro islam si explica-ne cat de prosti suntem ca nu ne plac mahomezii.

    • Radu Post author spune:

      daca tu ai inteles de aici cca sunt antivax e cclar ca ai inteles si cca o fut pe ma-ta ca ambele mesaje sunt la fel de evidente.

  • Cosmin spune:

    N-ai zis ba intro vineri pe 12 februarie 2021 ca nu te vaccinezi? Ce facusi?

    • Radu Post author spune:

      nu cred

Adaugă un comentariu