Alăptatul în public

Sunt deja la a treia tură de mers alert prin parc. Ochii îmi fug în toate direcțiile și mă ustură puțin. Trebuie să îmi aduc aminte să clipesc mai des. În sfârșit văd o mamă singură, care-și plimbă copilul în cărucior. Mă apropii zâmbind.

– Bună, zic, rânjind din toți dinții. Ea dă din cap, obosită. Mă apropii.

– Ce simpatic e ăsta micu, zic.

– E fetiță, mă corectează ea.

– Mă rog, tot aia. Pare că îi e puțin fomică. Știi, s-a dat lege acum cu alăptatul în public deci chiar nu e nici o problemă dacă scoți o țâță și o hrănești chiar acum, haha, zic eu, lingându-mi buzele.

Începe să meargă mai repede. Întețesc și eu pasul.

– Dacă ți-e frică să nu apară un conservator de undeva care să comenteze aiurea, stai liniștită că îl pun eu la punct. E o nevoie fiziologică absolut normală. Copiii sunt cei mai importanți!

Zâmbesc prietenos în continuare și îmi șterg o bală din colțul gurii.

– Practic ai putea să mă alăptezi și pe mine și ar fi complet legal, haha!

Nu gustă gluma mea fină și împinge grăbită la cărucior. Oricât ar încerca, n-are cum să meargă mai repede decât mine. Am picioarele mai lungi și nu împing nici un cărucior. Un tip se apropie de noi. Zâmbește larg și are ochii puțin bulbucați. Îl opresc cu o mână în piept.

– Prietene, zic, dacă ai ceva de rău de zis despre această domniță care tocmai se pregătește să alăpteze în public, te rog să faci pași cu atitudinea asta retrogradă, că nu își are locul aici!

Tipul răsuflă ușurat.

– A, deci n-a alăptat încă, nu? Ce bine, mi-era frică că ratez. Stai liniștită, domniță, că sunt de-al vostru. Drepturile femeilor și ale pruncilor sunt cele mai importante! N-o să las pe nimeni să te întrerupă din alăptat!

E de-al meu. Progresist. Suntem din ce în ce mai mulți. Ce mă bucur.

– Practic ai putea să ne alăptezi și pe noi și n-ar fi nici o problemă legală, zice el.

– Și nici morală! completez eu. Acum că suntem doi chiar ești în deplină siguranță!

Ne lingem amândoi buzele. Vai de nesimțitul care ar avea tupeu să îi zică ceva acestei tinere domnițe, mamă eroină.

– Cred că ar fi bine și pentru tine să alăptezi, zic. Nu pot să nu observ că ai sânii foarte încărcați. Îți explodează din bustieră. Probabil te și dor puțin, nu? Observ eu puțin îngrijorat, plescăind din buze.

Deja ne-am strâns un alai de vreo zece progresiști. O flancăm solid din toate direcțiile. Copilul a început să scâncească. Frustrarea se adună.

– Da’ hrănește-l o dată, cucoană, n-auzi că scârțâie? Zice o voce pe care nu pot să o identific, din mulțime. Grupul aprobă printr-un murmur generalizat, care se întețește.

– Scoate țâța! Scoate țâța! începem toți să țipăm, bătând din picioare furibunzi. Copilul începe să plângă.


Femeia oftează și începe să se caute în poșetă. Scoate de acolo o sticluță cu lapte și i-o proptește copilului în gură, care începe să sugă mulțumit.

– Ia uite bă, ne chinuim să creăm mediu propice și ea ce face? Își bate joc de noi! mă trezesc eu vorbind, consternat.

– Nu știi fă că alăptatul e științific demonstrat a fi mult mai bun pentru copil decât laptele la sticlă, proasta dracu’! țipă un cetățean lângă mine, ștergăndu-și balele din bărbie cu o batistă.

Nu pot să nu-i dau dreptate. Săracul copil. Noi ne chinuim aici, doișpe pulărăi, să creem mediu adecvat și mă-sa e o denaturată. Ne oprim dezamăgiți. Deodată un alt cetățean responsabil se oprește lângă noi, gâfâind. Își trage sufletul și își plescăie buzele.

– Domnilor. Tocmai a intrat o tânără mamă în capătul celălalt al parcului și are doi gemeni grăsuni și rotofei. Și mă refer la ăia de pe piept, nu ăia din cărucior, haha!

Pornim toți în pas alert să o ajutăm. Poate nu e o zi pierdută, totuși.

***

Comentarii (18)

  • Ionut B. spune:

    Esti nebun in plm!

  • ion spune:

    Da’ ultima replica tot madam o are:

    „Da’ voi nu știți că nici o mamă nu mai are chef să stea cu sânii plini de lapte, cu venele umflate și-n la cheremul copilului? Există pompe de muls și ce vedeți în sticla asta de aici a ce mi-am muls azi dimineață când mă uitam la Răzvan și Dani”.

    • Radu Post author spune:

      ai nimerit-o bine cu razvan si dani ca lucram acolo si o mare parte din audienta erau mame tinere care stau acasa cu boracii

  • Bogdan spune:

    Deci.aia n-o alaptat-o de la san ca avea silicoane, si era de fapt tata-sau, care o insemanta-se pe ma-sa inainte de operatia de schimbare de sex. Si va mai tineti ca sunteti progresisti…

  • usturoi spune:

    haha, bun textul am ras

  • Jane Făe spune:

    @Bogdan N-ai cu cine… Niște țărani…

  • Progresism 2.0 spune:

    Peste 10 ani aceiaşi băieţi vor alerga tipele în parc cu pulile cu centură, pentru că va fi legal şi moral să îi fută femeia. La propriu. Desigur, nu în public, dar acasă. Şi vor filma pe onlyfans toată treaba. Să iasă şi un bănuţ cinstit din influecereală. Sunt destui simpi nonbinaripansexualisapiosexuali. Peste încă 10 ani va fi totul virtual. O să stăm toţi în nişte fotolii comode toată viaţa şi vom primi totul prin cablu conectat direct in cortex. Vom putea fi supereroi, actori porno, dinozauri etc Şi din noi se vor mina criptomonede de către corporaţia Skynet cu sediul în China. Şi vom primi la schimb o pastă roz, nişte supozitoare mov şi updateuri gratuite de software.

    Vom fi toţi fericiţi!

  • Andrei spune:

    @progresism2.o Respectele mele, ești cea mai woke persoana pe care am văzut-o pe internet. Se vede de la o posta ca tu nu înghiți propaganda.

    • Radu Post author spune:

      inghite propaganda deailalta

  • CoolAdam spune:

    MILKY MILKY WARM AND TASTY!

    MOMMY! MILKY! PLEASE BE HASTY!

    REFRESHING DRINK FROM MOMMY’S UDDERS!

    I WANT MOMMY’S AND NO OTHER’S!

    GIVE IT! GIVE IT! GIVE IT NOW!

    GIVE ME MILKY, LAZY SOW!

    UNTIL YOU DO I’LL SCREAM I’LL SHOUT!

    I’M CRY I’LL WHINE AND STOMP ABOUT!

    UNTIL MY BELLY IS FULL AND HAPPY!

    I REFUSE TO TAKE A NAPPY!

  • Hristos spune:

    Bun episod, am râs.
    Hai cu întreprinderea :)
    Salutări

  • Progresism 2.0 spune:

    Băieţi.. rezumaţi-vă la ce cunoaşteţi voi personal în chestiuni ce ţin de inghiţit. Dacă voi înghiţiţi, nu inseamnă că şi alţii înghit. Destul de logic. Şi nu fiţi pesimişti :) Peste 20 de ani când o să fim conectaţi la cabluri o să aveţi voie să înghiţi câte propagande vreţi :))))) Priviţi jumătatea plină a paharului cu propagandă pe care o inghiţiţi.

  • GP spune:

    Căcatul şi pişatul sunt de două ori mai naturale decât alăptatul. Dovadă: doar circa 50% din populaţie este capabilă de alăptat (în ciuda a ce zic aşa-zişii progresişti), pe când 100% din populaţie (inclusiv domnişoarele de pension cu carneţel de bal care numai îşi pudrează năsucul la toaletă) se cacă şi se pişă. Concluzie logică – eu aş fi de două ori mai îndreptăţit să stau cu ziarul în mână şi curul în pubelă lângă banca pe care mămica îşi hrăneşte odorul.

    Eventual să facem şi conversaţie, poate sunt curios de părerea ei depre transferul lui Creţu la Steaua.

  • Alex spune:

    Alaptau unele si inainte, fara jena si nici nu prea comenta lumea. E mai mult o chestie de bun simt decat de lege. Daca vrei sa stai cu tatele pe-afara subt pretextul ca ii e foame lui ala mic, din partea mea stai doamna, scuza-ma ca-ti spun doamna…

  • Cazma spune:

    Postarea asta imi aduce aminte de faza aia mai veche cu „i-ai trage-o unei mame singure intre tate?”

  • Zosa spune:

    Galeti de tatze cu lapte baieti, viitorul e deja aici!

Adaugă un comentariu