Tot aud de la oameni care sunt întruchiparea 3D a lu’ soyjack că cică ăștia care zic că NATO are parte din vină că l-a provocat pe Putin sunt prorusia.
Haideți să vă zic ce cred eu.
America este cel mai sângeros și expansionist imperiu din ultimul secol. A pornit mai toate rahaturile de pe glob și a lăsat dezastru în urmă.
A dat america centrală cartelurilor ca să nu prindă comunismul acolo.
A transformat iranul dintr-o țară progresistă în dictatură religioasă paranoică doar ca să nu se apropie de ruși.
A transformat orientul mijlociu într-un cimitir.
Și NATO e doar câinele de pază a americii. Sunt 100% sigur că i-au provocat și întărâtat pe ruși cu adus de rachete din ce în ce mai aproape de ei. Nu, nu cred că invazia Ucrainei a fost un răspuns proporțional dar asta nu înseamnă că provocarea nu a existat.
Și cu toate astea sunt 100% de partea SUA și NATO în căcatul ăsta global. Știți de ce? Pentru că economic și social viața e mult mai ofertantă în SUA decât în oricare dintre competitorii ei globali (china, rusia).
Economic și social viața e mult mai bună în țările protejate de NATO decât în vecinii lor care n-au prins cupola.
Nu am 8 ani să cred că planeta e ca-n desene animate cu lupta dintre bine și rău. Nu am nevoie să mi se pară că tabăra mea e MORAL superioară celeilalte ca să țin cu ea. Că nu e moral superioară cu nimic. Dar viața e mai bună la noi decât la ei. Și pentru mine e de ajuns.
Toată propaganda asta care încearcă să prezinte conflictele globale ca îngerași vs sătănei mă scârbește în ultimul hal.
Comentarii (21)
Sper ca de data asta să aterizăm de partea bună pentru noi a cortinei de fier. Am fost de partea ailaltă și a fost de căcat.
Ce a făcut SUA în Iran?
Cum i-a făcut habotnici?
Și cum adică „a dat America centrală”?
A avut SUA controlul în America centrală?
oau vezi si tu ce si cum a facut america in razboiu rece. cauta pe google in plm
bai, depinde. fara moralitate, un imperiu, oricat de confortabil ar fi el, ajunge sa se degradeze, vezi Imperiul Roman.
Adica e doar o chestiune de timp pana cand Vestul sa intre in colaps civilizational. Deja se simte cum polul de putere al planetei se misca spre Asia.
Doar ganditi-va ce se intampla daca Rusia taie gazele, petrolul, energia, granele, fertilizantii si tot ce mai exporta ei si le redirectioneaza spre China.
Ganditi-va ca si China face la fel.
Practic Vestul e in curul gol, poate mai putin America insa Europa ar fi falita. Cu cine sa supravietuiesti? cu socialistii detasati de realitate care cred ca economia Europeana poate sa functioneze pe panouri solare si eoliene?
Pff
America nu a mutat un metru granita.
Rahaturile de pe glob au fost pornite de comunisti, aia voiau sa acapareze tot globul, „proletari din toate tarile, uniti-va”.
In doctrina lor erau incurajate destabilizarile si toate ororile posibile.
America a fost pe defensiva.
Rachetele Nato nu au capuri cu explozibil. Alea sunt facute sa loveasca rachetele balistice Rusesti folosit forta bruta, capul de fier loveste fizic racheta.
Daca cade in Moscova una din aia, cel mult faca o gaura de 2-3 metrii patrati.
@Jane: Da, America Centrala si restul emisferei americane este considerat teritoriu american. In 1823, in al saptelea discurs despre starea Uniunii, in momentul in care SUA nu ajunsese nici la jumatea drumului dintre Atlantic si Pacific, cand Spania inca lupta cu Bolivar, Monroe a spus ca celelalte imperii trebuie izgonite.
Si izgonite au fost.
Venezuela e o exceptie temporare. Iar Cuba este ocupata din 1898. Chiar daca pe harta ti se pare ca e independenta, in Cuba sunt trupe americane, motiv pentru care nu mai sunt nici trupe spaniole, nici ruse, nici chineze. Decat trupe americane.
@Radu: Imperiul britanic a fost mult mai sinistru pentru ca inainte de 1941 era acceptabil sa iti maresti teritoriul, in loc sa trimiti satrapi gen Ciolos. Britanicii au casapit milioane si milioane de indieni, din simplul motiv ca aia sunt multi, slabanogi si totusi cu chef de razboi.
Tu ai tras un loz castigator, pe moment. Nu faci genul de munca care te baga pe handicap la 45 de ani, si probabil ai vreo doi lei. Dar crede cineva ca locuitorilor din Sintesti le place mirosul de fum? Stau sa ma uit in gura unui prost care imi vorbeste de puritatea aerului de la imobiliara din Tunari?
Din 2000, populatia Romaniei a scazut cu o cincime, in timp ce cea a Irakului s-a dublat. Durata de viata a romanului este mai scurta decat a libianului. Saptamana trecuta citeam ca sotul unei senatoare americane (Feinsten) a murit dupa 6 ani cu un cancer de plamani, care in mod normal te curata in un an. Cum se compara asta cu povestea vietii lui Culita Tarata? Cum crezi ca va muri Becali, cu tratamente de la Athos si Viena? Cum crezi ca vei muri tu, unionistule? Cum ti se par azilele romanesti?
E o tara de luzari, de la un capat la altul. Schimbarea taberelor nu face nicio diferenta. Eram pielea pulii in CAER, si suntem ultima gaina a UE, impreuna cu bulgarii. Daca ne-ar lua iar rusii, nu am fi mai mult decat data trecuta. Daca ne-ar lua chinezii, am fi mai rupti in fund decat mongolii.
Ne trebuie imperiul nostru in plm.
Poftim exemplu, trei comentaci din categoria ” dasteptilor cu internet”…
Cati d-astia or fi ? 90% ? 99% ? Si cand te gandesti ca specimenele astea respira…
@Dacian Julien Soros
Culita Tarata a murit la 61 cu tot cu tratamentul facut la Viena!
„Nu, nu cred că invazia Ucrainei a fost un răspuns proporțional ”
ma radu dar tie chiar ti-e frica sa mai ai opinii. atatea disclaimere absurde ti-ai pierdut de tot coltii. ca si stii tu ce inseamna raspuns proportional sau cu ce amenintari se confrunta rusia. nu stii, dar te-a apucat frica. poate de la prea mult facebook sau cine stie prin ce grupuri umbli tu
poate mi s-a facut frica de la cat de adanca e ma-ta
Iranul pe vremea șahului era pro Occident. După revoluția islamică s-a apropiat de sovietici. Deci nu are sens să blamezi americanii pentru tot ceea ce se întâmplă în lume. Și, a propos, cum a spus un comentator mai sus, puterea cea mai globalistă care a stârnit rahat peste tot pe glob a fost Uniunea Sovietică, iar Occidentul, în cea mai mare parte, a luptat defensiv. Merita citite cărțile despre fișierele Mitrokhin, un KGB-ist care a fugit în Occident cu o grămadă de fișiere din arhiva KGB. După 1991 s-au publicat și apar foarte multe lucruri care ne pot ajuta să înțelegem lumea de astăzi (inclusiv acțiunile americanilor în Orientul Apropiat).
copil
Zi în plm că nu știi, dacă nu știi.
#traiascaluptapentrupace #mueludujmani
Cred ca ai găsit filmelete cu Vladimir Pozner pe Youtube și ai înghițit tot ce a regurgitat. Omul e coerent. Nu ți-a fost greață pentru ca ai fost pregătit de propaganda rusa vomitata agresiv în timpul pandemiei. Rusul ‘intaratat’ de SUA prinde și la votantul AUR și la romanul mediu. Pueril… Treci în beci!
esti handicapat, daca asta ai inteles din text, pulamea, handicapat sinistru analfabet cu pareri
Coite, pana si in regimul sovietic, viata era foarte buna pentru cine era membru de partid.
Avantajul vestului e ca, mai mult sau mai putin, viata era decenta pentru oricine, neconditionat. Adica berea nu era servita doar membrilor de partid.
Acum, se pare ca vestul a recuperat acest ecart ideologic, incercand marea cu degetul certificatului digital si n-are nicio problema sa lase oameni sa moara de foame din motive arbitrare sub o umbrela de minciuni si sofisme de-ti sangereaza ochii cand le citesti.
Tu, dupa cum realitatea foarte bine a demonstrat-o, esti ok cu toate astea: adica preferi sa fii in echipa castigatoare sau macar sa mergi pe tampon, atata timp cat nu pierzi trenul.
Csf, mladierile firii umane sunt surprinzatoare si cumplite. Ma mir ca deja nu te dor salele.
Deocamdată, și superficial privind, e războiul slavilor estici. Categoric, n-avem ce căuta în el. Dincolo de geopolitică, o cauză a lui e că ucrainenii și rușii seamănă ca două picături de sânge. Ambii se poartă odios cu cei pe care îi stăpânesc, într-o combinație de patimă sufocantă și calcul rece. Pe unde calcă, rusifică sau ucrainizează. De-asta au ajuns să se măcelărească între ei de ani de zile înainte de război. Da, sunt popoare sofisticate, inteligente, mai ales rușii au produs o uriașă cultură. Dar, ca toate imperiile, au concentrat bogățiile în metropole (ca în muzeele de la Sankt Petersburg și Moscova). Nu îmi vine în minte nicio țară ridicată de înfrățirea cu Rusia (nici cu Ucraina).
De cealaltă parte e caracterul imperial al Vestului, aflat în spatele puterii de la Kiev. E un imperialism mai soft, atrăgător pentru politicieni și mase, exponentul culturii populare dominante. Problema e că acest imperiu occidental nu mai e unul civilizator, care să te ajute să te dezvolți. Ci unul distructiv la vedere. Sub acest capitalism de pradă, al competiției trucate, al monopolurilor invincibile, cu politicile sale anti-demografice, e doar o chestiune de timp până vom dispărea ca neam. Vom fi poate un stat, dar nu o națiune închegată, cel mult un popor sub stăpânire. Cum sunt toate popoarele euro-americane, de facto cetățeni de rangul doi față de minoritățile de tot felul, ocrotite de stat.
Deci nu se înfruntă nici democrația cu dictatura, nici un naționalism cu altul. Ci se înfruntă două imperialisme, estic și vestic, ambele având o finalitate globalistă pe termen îndelungat. Imperialismul Vestic ne garantează distrugerea lentă. Imperialismul Estic poate aduce distrugerea rapidă sau o stăpânire la fel de sălbatică. Niciunul din cele două nu are o propunere decentă de aranjament pentru popoarele mici.
Mai țineți minte steagul în curcubeu, arborat pe ambasada americană din Kabul? Și armata națională afgană, dotată cu armament de ultimă oră de americani? Și batalionul de femei afgane, decise să lupte cu talibanii pentru drepturile femeii? Toate acele forțe, care s-au topit caraghios în fața tăvălugului taliban, care combina de fapt islamul cu patriotismul și dorința de independență. Asta ne propune „aliatul strategic” să fim noi.
Lui Zelenski și echipei de păpușați de la Kiev i-a reușit. În sensul că în ultimele decenii s-a reușit montarea psihologică a ucrainenilor pentru război și fapte de vitejie. Ei se vor trezi din această vrajă, când vor contempla dezastrul țării lor post-conflict. Dacă va mai exista țara respectivă. Momentan, același actoraș e folosit pentru a seduce publicul din alte țări. Iar scopul „farmecului” său e limpede pentru orice om lucid: să atragă în război, de partea sa, cât mai multe părți. Altele decât SUA și Marea Britanie, care s-au retras discret când a început dezastrul. Altele nu pot fi decât vecinii. Cu riscul unui război mondial.
scy esti un troll rus