Ca să nu dau idioților apă la moară, deși găsesc ei cum să interpreteze prost orice, crimele de război sunt nasoale. E normal să ne enerveze, să ne dezguste și să ne facă să îi urâm pe cei care le fac.
Ce nu e normal e să ne mire. Pentru că n-a existat război în istoria omenirii fără crime de război. Fără niște masacrat civili, jafuri, viol, tortură și victime colaterale. Că așa e războiul. Războiul nu e o chestie civilizată. Dacă vrei ceva civilizat, te duci la ceai dansant, nu la război, în morții ei de treabă. Războiul este cea mai josnică exprimare a naturii umane. Ne arată că omul cu cât e mai organizat, cu atât se scurge mai tare moral. Că o masă de oameni poate să facă decizii atât de atroce încât niciunul dintre ei nu ar fi în stare să le facă de unul singur. E prin definiție opusul civilizației.
Atunci de ce se tot miră politicienii, pseudopresa și păreriștii că se fac crime de război în Ucraina? Păi ori sunt proști ori o fac pe proștii pentru a sublinia situația.
Cum ar fi, totuși să avem un război civilizat?
– Mă scuzați, domnule soldat inamic, nu aș vrea să vă inoportunez.
– Nu face nimic, spuneți, vă rog.
– Aș dori să vă împușc în cap dar am observat că vă aflați destul de aproape de niște civili și nu aș vrea, doamne ferește, să se întâmple un accident.
– Vai, scuze eu! Nu mi-am dat seama. Am să mă mut deîndată!
– Este de înțeles, vă rog să nu vă faceți griji.
– Că tot veni vorba, să știți că și dumneavoastră stați foarte aproape de un bloc de locuințe iar grenadele acestea au rază destul de mare. N-aș vrea să spargem geamuri sau să speriem vreun civil.
– Vai, dar scuze eu, încercam să iau un unghi cât mai bun și chiar nu mi-am dat seama.
– Nu face nimic, să știți că am făcut și eu așa de multe ori. Nu este absolut nimic rușinos.
– Domnule, ce ați zice să mergem pe acel câmp viran de la marginea orașului?
– Am eu o idee mai bună! Știu un cimitir în apropiere. Să nu traumatizăm un civil. Ar fi urât să vadă un cadavru.
– O propunere excelentă! Jos pălăria! Putem și săpa gropi, ca să nu inoportunăm pe nimeni!
* 2 ore mai târziu*
– M-ați împușcat drept în inimă, domnule. Sunteți un țintaș formidabil!
– Vai, mulțumesc. Sunt sigur că și dumneavoastră ați fi tras la fel de bine în locul meu!
– Apreciez complimentele dumneavoastră, dar se pare că nu am tras la fel de bine. Ați fost mai bun, domnule.
– Chiar am avut noroc. Vă bătea și soarele în ochi. Am avut unghi mai bun. A fost o victorie pur circumstanțială. Să știți că am apreciat la dumneavoastră atât caracterul cât și dârzenia. Sunteți un adevărat gentleman și un soldat redutabil. Respectele mele.
– A fost… o… onoare…
Comentarii (16)
Ce-ai descris tu nu e opusul unei crime de razboi, e doar o elucubratie fara logica.
Alternativa la „se intampla crime de razboi” nu ar fi aberatia descrisa de tine, ci un scenariu in care soldatii se omoar intre ei si nu poposesc sa violeze si niscai civili.
Daca se intampla sa moara si civili (ca s-a intins explozia) sau daca soldatii omoara civili inamici care i-au atacat cu toporul, aia nu se pune crima de razboi.
Crima de razboi e ce-au facut rusii:
– legat civilul cu mainile la spate si dupa aia omorat.
– sau violat civilul pentru ca putea.
Om curajos. Faptu ca n ai inteles textu nu te a oprit din comentat
Păi nu se miră, bre, e tot un fel de propagandă. Pentru ucrainieni e bună că îi ajută să tragă fără ezitare cu javelina. Pentru politicieni e combinație că ies, privesc cu îngrijorare și condamnă, ca să-i perceapă oaia mai umani. Când se fură din spitale și mor oameni pe capete din cauza asta sunt tot atrocități, dar e ok, că nu sunt crime de război și nici nu e cu gropi comune și generic dramatic.
Cât despre războiul civilizat, era civilizat când lupta se dădeau față în față și puteai să îți privești inamicul în ochi în timp ce îi înfigeai sau îți înfigea șuriu în inimă. Era traumatic, era bărbătește, era oarecum demn. Make swordfight great again.
e hanicapat, da-i pace
nu mai stiu unde am citit o propunere interesanta din secolul trecut, cel cu 2 razboaie devastatoare si alte zeci mai mici: toate razboaiele sa se tina in sahara, pentru a evita pagubele colaterale! guess what: nu a avut succes. scopul intrinsec al razboiului e distrugerea, panica, jaful, violul, furtul si mai pune tu ce vrei
A dat nea Zalmoxe arme la toți cetățenii? A dat. Mai poți să-i consideri cetățeni non-combatanți, sau devin un fel de paramilitari?
Vorba lu’ Radu, la război încerci să o mierlească ceilalți și nu tu, nu să se simtă pulimea bine
Cine zice ca violenta nu e o solutie sigur ajunge doar o nota in subsolul unei pagini de istorie.
Asta dupa ce si-a luat-o peste bot.
Violence is the ONLY historically proven effective solution for resolving conflict.
Cand mațe fripte ala de actoraș anunta ca tot poporu va primi arme ca sa apere pamantu sfant…..cam ce reactie ar trebui sa aiba un soldat rus cand vede un civil ucrainean?
Si cand acelasi mațe fripte, tinut in palma de bidon, se rățoiește la toate tarile europene ca nu-l ajuta, iar aia il ajuta ptr ca nato si UE, nu ca i-ar da afara din casa grija fata de ucrainieni, cam ce reactie sa aiba rusu?
E razboi. Si umbla vorba ca la razboi se mai si moare.
True!
Dar vezi că ai uitat să bagi disclaimar și pentru handicapații care o să citească și o să înțeleagă că ce fac acum rușii acum face cam toată lumea.
Crimele de război săvârșite de o țară civilizată, diferă în intensitate și frecvență față crimele săvârșite de o țară (relativ) necivilizată.
Soldații ruși din Ucraina sunt cam echivalentul băieților noștri din cele mai rurale zone ale Vasluiului. Adică vin tot din zone în care la discotecă se merge cu toporul. Putin a avut grijă să nu trimită oameni din marele centre urbane, să nu se simtă lipsa acolo unde sunt cele mai mari șanse să apară proteste.
Crimele de război sunt un instrument de măsură al civilizației soldaților.
Apropo, cică în unele clădiri folosite ca adăpost de ruși, în Ucraina, au fost găsite anunțuri prin care soldații erau rugați (de alți soldați ruși) să nu se mai cace pe scări. Că na, eroii nu se cacă pe scări.
Mai e o chestie, lipsa presei libere din Rusia îi cam lipsește pe ofițerii ruși de responsabilitatea păstrării aparențelor, lucru care chiar contează.
Clar, crime de război vor exista in orice război, dar până și aici trebuie făcute diferențe. Și de asta viața e grea.
Textul tau e un „reductio ad absurdum” de 2 lei. Fenta clasica pentru imbecili.
Vrei sa-i faci de cacat pe cei care condamna crimele de razboi.
Si deci ii asociezi cu niste idei absurde, toata diareea aia in format text cu „Mă scuzați, domnule soldat inamic”.
Cand de fapt ei nu sustin aia, sustin doar SA NU FIE CRIME DE RAZBOI.
(comentariul cu nota 4 e pentru gica)
Gica esti prost ai nota 4 stai jos
„Pentru că n-a existat război în istoria omenirii fără crime de război. Fără niște masacrat civili, jafuri, viol, tortură și victime colaterale.”
Ei, au fost citeva, dar vad ca nici istoria, dupa teoria multimilor, nu e punctul tau forte.
Dar am inteles, cititorii tai sint automate Turing nedeterminate capabile sa recunoasca si sa proceseze gramatici de tipul unu dependente de context, absolventi de profil uman.
Ah, nu mai gasesc acum link-urile alea de pe LiveLeak cu atrocitatile comise in timpul Marelui Razboi 1914-1918. Mai erau si cateva clipuri pe dailymotion cu niste chestii nasoale intamplate in timpul invaziilor otomane si chiar zilele trecute am vazut un reel pe insta cu ce faceau spaniolii prin America Centrala prin 1600 si ceva. Chestii aiurea rau, toate filmate in ultraHD 60 fps.
Tehnologia din ultimii zeci de ani (post WW1, sa zicem) ne permite sa obtinem poze si clipuri, live sau nu, cu chestiile care se intampla ORICUM de mii de ani in timpul unui razboi. Se incepe cu strategii si tactici si lupte intre corpuri de armata, iar in spatele liniilor se lasa cu jafuri, violuri, tortura si moarte pentru toti cei implicati. Difera doar metodele de tortura si sadismul celor cu astfel de apucaturi grotesti.
Costel, putin mai sus, a surprins foarte bine esenta.
Am simtit faza cu toporul la discoteca pentru ca am fost martor la astfel de evenimente. Daca ati stii cat de rele sunt lucrurile cu adevarat.
smfm, unii dintre voi n-ati crescut cu ogrish si rotten si se vede..
@cosmin esti prost si ma-ta suge puli de cai morti asa ca ai nota 4 stai jos
Rușii sunt mici copii față de japonezi! Japonezii au babardit un sfert din chinezoaice cu vârste între 2 și 90 de ani!
Prima dată le babardeau cu jdremeleacu apoi cu sabia.