Biopicul e smegma cinematografiei

De fiecare dată când apare un film biografic, seminteligenții încep să se smiorcăie de lipsa de acuratețe istorică.

-12 momente din filmul Napoleon care au fost pe lângă istorie!

– De fapt Freddie Mercury nu s-a certat cu restul formației înainte de Liveaid ca în Bohemian Rhapsody!

– De ce Oppenheimer de fapt, ca să vezi, cand a explodat ciumperca aia n-a scuipat gumă de mestecat pe jos să zică „oh yeah it’s oppenheiming time!”

Nu, nu au făcut producătorii, scenariștii și regizorii greșeli. Ai tu niște așteptări nerealiste de sfertodoct de la un biopic.

Biopicul e, prin definiție, smegma artei cinematografice. Pentru că oricare ar fi personajul și subiectul, trebuie să iasă un film.

Trebuie să aibă structură în trei acte, să vedem personajele cum se cunosc în actul I, eroul nostru că e pe cai mari dar și-o ia în freză în actul II și se regrupează, învață și își depășește obstacolele în actul III.

Trebuie să aibă și o poveste de dragoste acolo și pașii poveștii de dragoste trebuie să fie fix în același ritm cu pașii poveștii principale.

Cu mici excepții, viața NIMĂNUI nu are fix ritm de film. Povestea de dragoste se întâmplă la 15 ani distanță de povestea eroică, certatul și împăcatul cu prietenii la 15 ani distanță de marea provocare și confruntarea cu marele dușman.

Așa că dacă vrei să iasă film, trebuie să delirezi. Să faci sărituri temporale, să amplifici sau să muți prin timp anumite conflicte ca să se pupe cu cum curge narațiunea. Să exagerezi și să inventezi acolo unde lipsa de informație istorică îți permite.

Altfel nu iese film.

Așa că dacă vrei istorie, citește o carte. Uită-te la un documentar. Da documentar real, nu mizerie de-aia cu actori care îți „reimaginează” dialoguri istorice.

Și dacă vrei un film, încearcă o ficțiune bazată pe nimic. Că aia le permite autorilor să facă ce le trece lor prin cap acolo.

Nu păcălești pe nimeni că ești cult că te uiți la biopicuri. Că nu-s culte. N-au fost niciodată. Numai sfertodocții cred că e activitate de oameni inteligenți să te uiți la astea. Sunt doar niște struțocămile în care structura cinematografică îți limitează acuratețea istorică și istoria îți limitează libertatea creativă.

De aia sunt făcute pentru idioți. Idioți cărora le fug ochii când citesc litere. Care au impresia că pot să fenteze cititul și să devină culți uitându-se la filme. Care pleacă de la biopicuri complet convinși că au învățat niște istorie când tot ce au reținut e că Napoleon era un băiat cu o pălărie ciudată.

Știu că la voi în cercurile de mediocri e admirabil să te uiți la biopicuri. Că simțiți că e activitate culturală. Dar așa simțea și Becali când răsfoia cărți și sublinia cu carioci colorate părțile pe care le înțelegea.

***

Comentarii (4)

  • Lopata spune:

    By order of the peaky oppenheimers!

  • Tot Ala spune:

    De aia nu ma uit io la biopice nici nu citesc biografii. Ca-s puturoase si plictisitoare: O mers, o dres, o vazut, o zis, o fa, o murit.
    fucking boring.

  • Alexandra spune:

    Este o perspectivă interesantă și poate invita cititorii să reflecteze la modul în care filmele biografice sunt realizate și să-și ajusteze așteptările în ceea ce privește acuratețea istorică.

    • Carmen spune:

      Nu am reușit să termin Oppenheimer. Am încercat să îl văd după ce așteptările crescuseră mult și mi s-a părut dezamăgitor.

Adaugă un comentariu