Despre cum se ajunge la dictatură de la interzicerea pocnitorilor

E jenant că cea mai zgomotoasă discuție de pe internet de sărbători n-a fost despre mâncare, n-a fost despre familie, tradiții, planuri pe noul an și alte lucruri relaxante.

A fost despre pocnitori.

Cred că 10% dintre români dau cu pocnitori. Pe 89% dintre ei îi doare la bască de ele și le ignoră ca niște oameni normali. Eu sunt printre ăștia.

Dar 1% smiorcăie. Se dau cu curul de pământ, se tăvălesc și își smulg părul. Vaivaivai ce problemă socială mare sunt pocnitorile.

Așa sunt smiorcăiții. Deși sunt puțini, fac zgomot cât să acopere pe toată lumea. Un singur bebeluș ajunge la un avion de oameni ca tot ce auzi să fie plânsete de bebeluș.

Acum o să spuneți că putem să ignorăm bebelușii smiorcăiți la fel cum ignorăm și pocnitorile. Doar că smiorcăitul este cea mai periculoasă creatură din lume.

Nu de la extremiști se ajunge la regimuri autoritare, ci de la smiorcăiți. Că extremiști sunt tot timpul. Acolo nu e nimic nou. Doar că într-o zi smiorcăiții încep să îi voteze și să îi aplaude. Pentru că sunt controlați de frici și singurul tip de regim căruia îi pasă de fricile iraționale ale plebei e unul autoritar.

Ei visează cel mai tare la un stat autoritarian cu extrem de multe reguli și cu 3 polițiști pe cap de locuitor, gata să spargă rotule când cineva spune cuvinte urâte pe stradă.

Cum să spună cuvinte urâte pe stradă? E ilegal. Să vină miliția să îi spargă rotula. De-aia smiorcăiții nu trebuie lăsați să se adune, să-și confirme unul altuia fricile cretine și să urle în grup. Că ajungem să ne luăm toți bastoane pe cocoașă de la miliție că n-avem gulerul de la uniformă călcat și e ilegal să ieși pe stradă cu uniforma vraiște.

Dar hai să interzicem pocnitorile oameni buni. Să nu mai deranjeze oile placide din rumegat zgomotele alea puternice. Că sughiță oile și le stă fânețul în gât dacă sughiță.

Sigur, mor anual de la pocnitori cam câte animale mor pe străzi de la mașini în 10 minute. Problemă majoră.

Sigur, din 3 500 000 de minori pe care îi are țara, cu 35 000 000 de degete și 7 000 000 de ochi, se pierd de la pocnitori anual cam 7 degete și 3 ochi. Chiar nu e important deloc pentru un minor să se joace cu ceva periculos și să înțeleagă pericolul. Trebuie ferit de orice traumă și să ajungă la 18 ani la fel de timid și neexperimentat cum era când a ieșit din mă-sa.

Sigur, pocnitorile sunt deja reglementate. N-ai voie să le arunci lângă locuințe și între anumite ore. Dar în loc să tragem de urechi pe ăia care nu respectă regulile, e mult mai ușor să le interzicem de tot.

Să interzicem tot ce e periculos. Știați că doi români pe an mor înecați cu mici la bâlciuri locale? Să interzicem micii și bâlciurile. Pentru protecția tuturor.

Știați că peste 90% dintre agresiunile sexuale se întâmplă noaptea? Să interzicem ieșitul din casă între orele 22 și 6 dimineața ca să salvăm oamenii molestați.

O societate trebuie să-și găsească echilibrul între libertate și protecție. Cu cât comportamentul populației e mai reglementat, cu atât populația este mai în siguranță, dar în același timp mai anostă și mai robotizată.

Smiorcăiții urăsc neprevăzutul. Situațiile care îi iau prin surprindere. Ar renunța la orice libertate pentru siguranța că nu se întâmplă nimic neplanficat niciodată.

Nu trebuie validați, nu trebuie luați în serios, că așa ajungem la dictatură. Problema e că fac foarte mult zgomot și autoritățile abia așteaptă să-și justifice niște restrângere de libertăți cu smiorcăiala lor. Și dup-aia pierdem toți.

Ăștia care urlă să se interzică pocnitorile sunt aceiași care acum 3 ani urlau să fie băgați la pușcărie toți care nu vor să se vaccineze sau să poarte mască pe stradă.

Dar nu ai cum să le explici asta, că lor le e frică și atunci când ți-e frică, nu mai contează nimic.

***

Comentarii (53)

  • gigiultra spune:

    Toate posturile centaurului pot fi rezumate la „hey man you see that guy over there” meme.

  • kerehome spune:

    Daca ti-ar ateriza in curte zeci de pocnitori, daca nu ai putea scoate de sub pat copii speriati, poate ti-ai schimba parerea!

    • Poppy spune:

      Pisi și cuțu nu sunt copii.

    • sindi_cat spune:

      Serios?!? La tine copiii se bagă sub pat când se dau pocnitori? De ce?

      • Cotton Eye Joe spune:

        Copiii lui kerehome se bagă sub pat când se dau pocnitori din 2 motive: 1) Au PTSD de la bubuituri, pentru că tot anul bubuie kerehome de prost prin casă; și 2) Se bagă sub pat pentru că sub canapea stă kerehome, tocmai ce a scăpat vecinul lui o bășină și kerehome a scris comentariul de sub canapea.
        Kerehome e genul de om care n-ar trebui să stea în ceva ce are curte, ci într-un buncăr subteran. De asemenea e genul de om care mă determină să încep și eu să dau pocnitori numai de dragul de a le da în curtea lui, numai așa, ca să văd în cât timp comandă de la Ikea niște paturi și pentru restul familiei.
        Mai era unul/una care scria pe un alt site ceva de genul „pisica mea nu mai reușește să închidă gura de la șocul pocnitorilor, iar eu mă sufoc de frică”. Adică plm, pisica risca hiperventilația, iar prostul/proasta risca să se sufoce… e fascinant cum viața găsește mereu un mod de a stabili echilibrul natural.

        • afilon spune:

          Cea mai prolixa solicitare de sex oral receptiv anonim ce mi-a fost dat s-o citesc vreodata.

          • Cotton Eye Joe spune:

            @afilon N-ai citit încă testamentul mătii, acolo să vezi prolixitate, zece pagini numai de termeni juridici a căror concluzie e că măta îți solicită să-i fuți un pic cadavrul în bot și s-o înmormântezi cu botul plin de sloboz, sub amenințarea dezmoștenirii.

          • afilon spune:

            17 zile ca sa ticluiesti un ba pe-a ma-tii de 42 de cuvinte care ti-ar fi luat cel mult 3 zile, cu tot cu o zi in care sa te hotarasti unde pui cratimele, daca n-ai fi fost un autofelator fortuit.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon „Dragul meu Afilon, băiatul mamii,
          Să nu-ți pară rău c-a murit mama, că nici mie nu-mi pare rău că m-am dus. C-o lepră ca tine pe post de fiu, fătat numai pentru că țiganii din sat dădeau pufoaică la fete poate o sta vreuna la o poștă, de-abia așteptam să crăp dracului odată să nu te mai văd.
          Nu te mai supăra pe cine îți răspunde cu întârziere, că n-a durat 17 zile să îți scrie omul mesajul, ci a trebuit și mama să sugă ultima pulă în astea doua săptămâni, și cred că i-a fost greu să scrie când eram eu cu sorbul activat, că tot dădeam cu ceafa de laptop.
          Încearcă să nu mai numeri tot ce vezi, zilele, cuvintele, cratimele și etc, că nu pari inteligent, ci pari un căcat pretențios care merită un genunchi în gât. Știu că a trebuit să îți petreci o bună parte din copilărie numărându-ți tații, dar până la urmă mai marș în gâtu mătii cu lăbărelile tale de limbric care-ți dai importanță.
          Cu drag, mama.”

          • afilon spune:

            In locul tau l-as fi rugat sa-mi spuna cum trezesti reflexul faringian la ouroborosi, in 10 (zece) pasi simpli.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon „Ouroboroșii n-au reflex faringian, microcefalul mamii, nu mai ții minte când erai tu mic și tactu #4 susținea că reflexul faringian e o caracteristică genetică ce se pierde după suficiente generații care au înghițit pulă încontinuu, așa că te-a pus să i-o sugi până te-a slobozit în stomac, completând astfel cercul, confirmându-și teoria și ilustrând circuitul spermei în natura.”

          • afilon spune:

            Mai, eu zic ca se poate activa si atunci o sa fie sarbatoare si pe ulita ta. E pacat sa te irosesti solipsist.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon Pe ulița ta ar trebui să fie deja sărbătoare, pentru că în sfârșit ați scăpat de pocnitori acolo, de când a murit măta.

          • afilon spune:

            De patru emanatii incoa’ vad ca inregistrezi progrese serioase. De la nuveleta ai promovat la fraza. Daca urmatorul deces matern il poti relata intr-o propozitie inseamna ca ai o sansa sa-ti depasesti conditia de ixionid lotofag.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon Dacă ai fi în stare să scrii măcar o frază în care să te scremi pentru relevanță fară să fie nevoie s-o arzi pseudointelectual ca ultimu’ prost care își dă importanță ar însemna că ai o șansă să-ți depășești condiția de căcat pretențios care merită un genunchi în gât.

          • afilon spune:

            Constat regres catre psittaciforme, familia cacatuidae. Voliera e dimensionata incorect? Muesli-ul a mucegait? Distanta cioc-cloaca impiedica mentinerea moralului prin autoerotism? Iti urez evolutie grabnica inapoi in ordinul ungulatelor si redobindirea flehmen-ului aferent.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon Zici că sunt întrebări la care a trebuit să răspundă măta la psihiatru, după ce i-a povestit despre familia de cioroiforme care i-au spart cloaca.
          E de-a dreptul superb felul în care boul ăsta demonstrează cum poți să vomiți ostentativ numai cuvinte pompoase dar să rezulți oricum un imbecil sinistru, care are la fel de mult rost pe lume cam cât a avut și himenul măsii.

          • afilon spune:

            Trecerea la persoana a treia e o ciozvirta pentru escadronul de majorete pre-op insarcinat cu pastrarea sanatatii prostatei centauriene sau sase replici afiloniene la a doua au fost suficiente pentru a inunda cu cortizol pohreburile corpilor cavernosi care-ti infrumuseteaza gitul si a determina o aruncare de privire circulara in jurul proximitatii apropiate in cautare de mingiietori profesionisti de crestete?

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon Trecerea la persoana a treia este fix ceea ce n-au făcut cioroidaele care s-au mulțumit să se spele la coaie numai în gura mătii și a ta, semi-analfabet care crezi că dacă scuipi dicționare nu se mai observă că ai creierul la fel de ofilit ca lindicul mătii.

          • afilon spune:

            O tetina sau un sfirc ti-ar mai inmuia cerbicia? Ma gindesc la retinele matale, sa nu se dezlipeasca.

        • Cotton Eye Joe spune:

          @afilon Mai bine te-ai gândi la măta, care e așa de curvă că și în mormânt s-a plasat cu curul în sus la 2 cm sub pământ și acuma încearcă să ghicească unde or să înfigă rudele lumânările. Ca într-un joc sinistru de Whack-A-Mole inversat, inventat de cea supranumită „Prefer lumânările de botez”.
          P.S. Era să scriu un comentariu care să nu se termine în „măta”. Ceea ce ar fi păcat, că de când a împlinit măta 3 anișori e în firea lumii să se termine în măta.

          • afilon spune:

            Retinele ca retinele, dar un prolaps rectal e iminent daca nu te decomprimi in viitorul apropiat. Un simptom e ca incepi sa folosesti post scriptum-ul pentru ca tot timpul ramine cite ceva pe teava.

    • Iacupaine spune:

      Besi ma, iti aterizeaza tie pe dracu

  • kosk cristi spune:

    eu puşcam cu carbid si diuze de tractor pe vremea lui Ceausecu (aveam 10 ani in 89) nu ma ascundeam sub pat ca speriatii astia de acum..alte vremuri.

  • GP spune:

    Falsă analogie.
    X iese pe stradă noaptea. Noaptea au loc violuri. Deci X este violator. (Eroare de logică elementară).
    X dă cu petarde. Petardele sperie animalele. Deci X îmi sperie pisica. Altfel spus, acţiunea lui X are o consecinţă directă şi imediată, nu una posibilă.

    Ca fapt divers, în ciuda a ceea ce spun minţile luminate (Dane, MK47NK, ce mai face fetele?), vaccinarea chiar salvează vieţi. Petardele nu prea.

    TL;DR: dacă tot sunt atât de pasionaţi petarzii de sportul ăsta, să facă o vizită prin Ucraina. Acolo e noaptea dintre ani în fiecare noapte, va fi paradis pentru ei.

    • kerehome spune:

      acolo stau ei sub pat, observand ca adrenalina e maro si pute

    • MK47NK spune:

      Cumpara o petarda scrie pe ea Pfizer aprinde o și bag o n groaza sa studiem efectele adverse . Promit pe cuvantu me de șoim al patriei c o sa trimit sa fie publicat in Lancet. La mulți ani și lu mata globalist onanist!

    • Cotton Eye Joe spune:

      @GP Cu aceeaşi logică pot să îţi spun şi eu că dacă tu eşti atât de pasionat de linişte marş la kkt în Platoul Tibetan.

    • Coroner spune:

      Vaccinarea salvează vieți în capu tău bă oaie spălată pe creier… dacă ai zis asta sigur te-ai injectat cu serul experimental… acum tu spuneți că ești ok, ești superprotejat și ignoră toate morțile alea subite, ignoră miile de sportivi morți (perfect sănătoși) și mai auzi una, eu nu m-am vaccinat și n-am pus botul la PLANDEMIE, și nici măcar n-am răcit… ce e sigur în cazul nostru, al nevaccinaților e faptul că nu o să murim în somn, nu o să avem turbocancere etc. tu în schimb, ai jucat la ruleta rusească,,, ceasul ticăie :-)

  • Lopata spune:

    Cand dadeau baietii cu petarde in anii 90, de incepeau orasele sa rasune de prin noiembrie, nu se plangea nimeni. Toti erau afara sa dea cu petarde sau sa-i alerge pe baietii care dau cu petarde.

    • Claudiu spune:

      Amatori. Sa vezi de paste cum se da cu carbit. Teava ca de tun, de fier, 3 metari. Urcata pe un deal si bubuituri ca din artilerie, de se scutura pamantul sub tine.

  • afilon spune:

    Unde-s Clăudiţa şi vibratorul ei, Chomsky, că simţ nevoia să-mi fac formaţie prog rock şi-mi trebe guristă pentru The Formol Grammars.

    • Claudiu spune:

      Zaganul, pasare maiastra. De la inaltime da drumul din gheare femurului de cerb. Ca sa manance doar maduva dupa ce se sparge osul zdrobit de stanca.

      Plesuvul, in schimb, nu are penaj inflacarat in jurul capului, asa ca zaganul. E chel si mananca perituri, cururi de animale moarte.

      Sa gandim cartesian. Cu cat e mai grasa carnea intre fibre, nu intre muschi. Cu atat e mai moale si o poti consuma cat mai cruda, nu iti rupi dintii in ea si o digeri facil. Cu cat o gatesti mai cruda, ea isi pastreaza mai bine calitatile (vitamine, proteine, minerale…) dupa prajire.

      De aia e scumpa friptura de cornuta grasa. Nu de gust sau fite. Aia e forma optima de alimentare cu nutrienti suficienti si de calitate superioara. De aia mananca americanii steak si de aia au nevoie de grane din Ucraina, ca vitele alea se cresc cu cereale.

      Ca sa nu dai in depresie sau sa te sinucizi ca victimele lui Epstein. O dai pe copium gen – vai dar eu mananc vegan ca sunt minimalist. nu. nu esti minimalist. esti sarac.

      Cine, in loc sa construiasca rezidentiale din turnuri de sticla, imprejmuite de un arboretum(nu cauta, gradina botanica cu multe specii doar ca cu arbori), te invata cum sa-ti bati un cui in cap?

    • Claudiu spune:

      E un serial tv american, Generation Kill, din 2008. despre razboiul din Irak
      Am citit ca in film sunt prezentate foarte realist relatiile dintre soldati si jargoul, slangul, limbajul si tot cum vorbesc intre ei.

      Zicea un american, undeva pe internet, ca dupa razboiul din Irak, toti au inceput sa vorbeasca intre ei ca aia din Generation Kill.

      Asa ca mai afiloane, sa intelegi de unde ti se trage atitudinea. Nu e a ta. e subcultura americana de razboi.

      uite aici o analiza faina

      https://journals.openedition.org/tvseries/1293?lang=en

      • afilon spune:

        2008? Of puiule, la ora aia mi se osificase de mult ultimul neuron. Poate daca era vorba de Scinteia Tineretului si escaladarea conflictului din Vietnam loveai mai aproape de temelie.

        • strapon spune:

          Singurul neuron.

          • afilon spune:

            …ala responsabil cu erectia!

        • Claudiu spune:

          eu stiam de niste conspiratii legate de legile date de Bush, dupa 2001, „patriotic act”

          si cum ca chestia aia a influentat mult societatea Americana

  • Vale spune:

    Dar ar fi ok ca pentru o noapte legea sa se suspende si sa faca toti ce vor ?(e si un film cu unii ce se omoara intr-o noapte)
    Pentru ca, regimul petardelor si artificiilor e destul de reglementat in Romania. Ai voie da „dai” cu petarde si artificii de un anumit tip. De aceea le poti cumpara legal din fata de la mall sau de pe emag. Faza e ca pe langa fasaitorile alea, sunt aduse in tara (si vandute ilegal) sute de tone de materiale pirotehnice. Daca cumva te duci pe un stadion cu o baterie din aia, iti iei interzicere de intrare pe ani de zile si, daca judecatorul vrea sa dea un exemplu, inchisoare.
    Sa ne aducem aminte ca la colectiv s-a intamplat nenorocirea si pentru ca unii (cica autorizati sa faca asta) au folosit artificii necorespunzatoare.
    Nu cred ca oamenii vor interzicerea cu totul a petardelor, ci mai mult o folosire a lor in spatii si locuri sigure. Daca vrei sa iti bubuie alea in cap te duci in locul X, daca nu stai linistit acasa.

  • brandfind spune:

    nu interzise, dar limitat tipul si puterea de explozie a acestora

  • wfwef spune:

    sofism.eroare grava de rationament( in sau voluntara )pentru a-si confirma temeri si pareri subiective pe baza analogiilor gresite.lipsa unui rationament logic duce la concluzii gresite pentru a confirma autorului o parere, nedemonstrata ca adevar.in plus, istoric, arata ipocrizie. exagerarea ( 10% folosesc pocniori) este folosita ca deruta de autor pt a convinge mai mult, facand in aparenta concesii pt a intari ideea bazata pe rationamentul fals. in plus – legiferarea si controlul sunt 2 lucruri diferite – daca e legiferat dar lipseste controlul nu inseamna ca gata, case closed. de la avea reguli pana la extremism sau stat autoritar ( cele 2 nu sun acelasi lcuru) e cale lunga, si nu se intelege alternativa. alternativa – lasa ca lucrurile se regleaza singure este total falsa si gresita – chair daca a functionat uneori in anumite cazuri, anarhismul celor salbatici/minoritari dar galagiosi/vizibil este demonstrat a fi contagios.iar cand ai logica afectata sau nedezvoltata si cutuma ta este sa stai spart din alcool si iarba devii catatonic si nu ontelegi ce se intampla in blocul tau, nu mai vorbesc de cartier, oras sau tara

  • Dan spune:

    Nu cred ca esenta lui smiorc este in frici si in neprevazut, eu as tinde sa cred ca este o ramasita de pe vremea comunismului. Vezi tu, in comunism nu puteau doar sa fii gospodar si sa iti vezi de treaba; daca erai prea asezat sau prea linistit veneau 2 baieti de la partid sa te intrebe ce anume ascunzi; asa ca era de dorit un spirit de intiativa, de un AUTO-CONFIRMARE a succesului cauzat de comunism in absolut oricarui aspect al vietii.

    Problema petardelor este sunetul; sunetul este ceva ce apartine de social, caci nu poate exista o bubuitura in castile individului sau doar in casa lui. Pentru ca este social, afecteaza intreaga comunitate, oamenii sunt impinsi de sentimentul de a se declara vocal si public impotriva lui. Daca petardele sunt trimise de la spioni ca sa disturbe linistea gloriosului nostru cartier denumit in cinstea tovarasului Stalin? Pai asta fac. Nu este ceva decent, nu este ceva benefic pentru comunism sau pentru noi insine, pentru societatea noastra. Asa ca smiorc. Dar smiorc nu de frica petardelor (sau a efectelor lor), ci smiorc de frica a ce ti se poate intampla daca nu te declari impotriva lor. Diferenta este subtire insa semnificativa.

    Ai dat exemplul cu carnatii – este amuzant si adevarat, da, nu exista roman pe an sa nu moara inecat cu un carnati sau mic pe gratis. Dar acest factor nu este public; nu apartine comunitatii, ci este individual. Omul a murit, nu comunitatea. Iar pentru ca a fost un accident tragic, ba chiar s-ar putea invinui comunitatatea (de ce nu au fost paramedicii acolo, de ce nu au fost rugati oamenii sa manance mai linistiti etc), societatea se dezice urgent de el, pentru ca s-ar putea trage concluzia ca comunismul a esuat. Asadar, individul este de vina, el nu a respectat indicativele Partidului, a mancat carnati in loc sa cante ode secretarului de partid, si, de altfel, asa ii si trebuie, sa se inece si sa moara, ce treaba este asta, sa manance asa, ca un animal hamesit?

    Revin: da, cea mai importanta problema a romanului este cu sunetul. Nu poate vecinul sa-si puna un tablou ca la primele secunde cu bormasina ii sare toata scara in cap. Pai sa veniti voi in America sa ascultati ZI DE ZI pe timp de vara cum merg masinile de taiat iarba in cartierul rezidential, de-ti suna apa in cap, si nimeni nu are nicio problema…

  • jos_cenzura spune:

    Ca fapt divers, trebuie să fii extrem de handicapat să ai bucurii la chestii care fac poc poc. La popoarele mai inteligente (gen japonezi sau scandinavi) nu prea vezi astfel de manifestări. In schimb la mexicani sau români, chiuitul și sunetele stridente sunt necesare pentru o dispoziție bună.

    • Claudiu spune:

      Yonshakudama

      • ipo spune:

        Ăsta a fost un smiorc că unii oameni smiorc. Miau logica.

    • Dan spune:

      trebuie sa fii extrem de handicapat ca sa te inclontezi impotriva celor care se bucura de chestii care fac poc poc. comentul meu nu justifica pe cei ce rad la poc poc, ci determina cauzele pentru care cei ce fac ca closca la oamenii ce fac poc poc fac ca closca.
      si anume o meteahna socialista ramasa de pe vremuri.
      de exemplu, toate popoarele inteligente, americani [albi], japonezi, europeni vestici dau cu boambe de anul nou. la romani si la mexicani se practica chiuitul ca sunt prea saraki de petarzi, dar romanii pocnesc din bici si mexicani trag cu pistolul, deci e tot poc poc. Iar ideea este sa nu ne comparam cu altii si sa preluam pe nemestecate de la altii ca pe o moda, ci sa ne gasim noi interesele si placerile noastre sincere.
      iar eu traiesc in America si habar nu ai ce este aici de 4 iulie.

      • Claudiu spune:

        spune drept, ai prins de futut ceva americance ?

    • Cotton Eye Joe spune:

      Trebuie să fii extrem de handicapat ca să spui că la japonezi sau scandinavi nu prea vezi astfel de manifestări.

  • Bogdan spune:

    Excelentă postare! Parcă aș fi scris-o eu.

  • Tot Ala spune:

    Trendul asta de a ilegaliza artificiile la purtator e trend EU. 20 de ani locuind intr-o tara vestica, si pentru prima oara s-a oprit vanzarea de petarde de Sarbatorile de Iarna.
    La fel, in vara, in alta tara vestica, pentru celebrarea Midsommer se interzisera in Danemarca atat petardele cat si focurile de tabara: herp derp muh global warming, Canada, Greece are Burning we can’t risk it” in timp ce toata vara ploua cu galeata.
    Concluzie:
    Pe fondul pierderii controlului narativei si a propagandei globohomo, putzoii de la sefia EU simt frica sa nu cumva plebeii sa acumuleze/fabricheze explozibili din petarde, asteptandu-se la revolte populare.
    Deocamdata doar revolte cu tiruri si tractoare prin EU.

    • Dan spune:

      @Tot Ala:
      aia este o interesanta ipoteza la care nu m-as fi gandit niciodata (explozibili), doar ca sunt complet total impotriva ei.
      trendul pornit impotriva petardelor are de-a face cu oameni incompetenti si complet deconectati de realitate pusi in pozitii cheie. un exemplu epitom al naivitatii si aiurelii UE este cel cu incarcatorul de la iPhone: ca sa salvam planeta, haide sa il facem tip USB, ca sa fie universal si cu celelalte telefoane. abisul de prostie se explica prin proximitate: oamenii aia aveau iphoane si tot li se rupea gatul la cablu, asa ca pac, „salveaza lumea” prin rezolvand problema [lor personala], asta in timp ce femei sunt violate si injunghiate de imigranti si natalitatea este negativa (implicit, extinctie).

      urmatorul pas este sa puna diplomati UE pe femei cu sindromul Down sau o alta femeie literalmente adusa de la curul oii, ah, deja au pus.
      nu, boss; nu este pentru s-ar putea naste grupuri paramilitare sau teroristi domestici. nu ii duce capul sa prevada si sa estimeze asa ceva, dar, in acelasi timp, rasa europeana este mult prea domesticita sa produca indivizi de genul asta. afganul iti face din 2 sarme si o baterie un explozibil (IED) care sa-ti zboare piciorul, romanul de-abia stie sa citeaca, cei care citesc nu inteleg mesajul, germanii se masturbeaza la cuck porn cand cioroiul le fute nevestele, in Franta au ramas doar negri si arabi, iar majoritatea sunt pe droguri. pericolul de asa ceva este extrem, extrem de mic daca nu chiar zero, indiferent de cate exemple insignifiante imi dai, de tipul Breivik, ca sunt toate niste exceptii. Si pana si exceptiile alea omoara minoritari si nu arunca in aer guverne sau diplomati.

  • Viorelis spune:

    Super de acord. Cred ca am aruncat in viata mea o pocnitoare in clasa a 6-a. Artificii nici atat. Nu-mi plac. Dar astia care latra anti pocnitori ma enerveaza maxim. Da hai sa interzicem totul in plm.
    De la anul ma apuc de aruncat pocnitori cat mai aproape de javre maidaneze. Baga-mi-as pula.

  • Claudiu spune:

    E simplu, schimbati legea daca va plac bubuielile.

Adaugă un comentariu