Ziua se ridica încet, de nicăieri. Copitele cailor se scufundau în praful înmuiat de rouă. Un corp atârna moale, scuturându-se în ritmul calului. Bujor se scurgea spre pământ, așa că Bubu îl apucă de guler și-l propti mai bine pe șa. Fratele lui mai mare era mai mult mort decât viu. Se agăța de gâtul […]

Luna aluneca printre nori ca untul pe o tigaie deloc încinsă. Ținându-și cămașa de noapte cu o mână, ca să nu calce în balegă, tânăra se strecură în grajd. Nici unul dintre soldații tatălui ei nu o văzuse. Era bine. Nu ar fi lăsat-o să umble noaptea în afara conacului. Pentru că nu o înțelegeau. […]

Dacia, anul 144 Soldatul Dorelus își șterse sudoarea de pe frunte și își înfipse casca bine, la loc, peste ea. Apoi trase ușor de frâiele calului, domolindu-i pasul. Drumul intra în pădure și se strâmtora, pierzându-se printre copaci. ”Mai repede, că ne prinde dimineața!” răcni decanus Cornelius, uitându-se urât spre grupa lui de soldați romani. […]