Asta nu e o recenzie de film, e o teorie a conspirației. Și nu e una la mișto, vorbesc serios când zic că cred în ea.

Cred că toate filmele cu buget mare produse original de Netflix sunt scrise de roboți. Am văzut deja chestii tip deepmind cărora le dai niște parametri și îți generează o imagine derivată, compusă din elemente din mai multe imagini din baza de date a robotului. Nu este aberant să presupui că un robot poate face același lucru cu un scenariu.

Am avut senzația asta de la primul film cu buget mare produs de Netflix: Bright. Mizeria aia cu orci moderni și Will Smith. Aseară am văzut Red Notice, cu The Rock, Gal Gadot și Ryan Reynolds și m-am convins. E scris de roboți. Roboți care analizează tendințele de piață după popularitatea produselor anterioare și vomită un scenariu derivat din alte 4-5 scenarii. Cu listă de actori care prind la public, cu tot.

E un film extrem de prost. Dar filme extrem de proaste găsești peste tot. Nu e mare chestie să găsești un film prost. Însă când e evident că un film prost e prost pentru că e doar o compilație de situații și personaje din alte filme, lipite cu scuipat între ele cât să pară o narațiune legată, nu neaparat coerentă, e clar că e scris de roboți.

The Rock joacă o combinație din ce a jucat în Jumanji, Jungle Cruise și Fast & Furious: profesor/polițist/piramidă de mușchi care le face pe toate corect. Twist-ul e că de fapt nu vrea să o prindă pe Gal Gadot, ci lucrează în secret cu ea. E un twist din categoria „moș crăciun e de fapt tac-tu”. Adică dacă ai peste 12 ani, îl miroși de la prima scenă.

Ryan Reynolds e literalmente același personaj din „the hitman’s bodyguard”. Singura diferență e că e hoț, nu e bodyguard. Rolului lui în principal e să facă lucrurile amuzante. 80% dintre glume sunt cam așa:

– se întâmplă ceva care nu are sens

– omul zice cu voce tare că ce se întâmplă nu are sens

– Piatră-ul îi dă o explicație trasă de păr la prima mână

– trecem peste că deja s-a întâmplat alt lucru care nu are sens.

Iar Gal Gadot joacă un personaj care e practic Dumnezeu. Suferă de omnisciență și omnipotență. Bate pe toată lumea fără efort și știe exact ce o să gândească și ce o să facă toată lumea. Ea nu face nimic. Doar îi așteaptă pe toți, după o cutie, cu pistolul în mână, să le fure obiectul pe care-l caută în capitolul ăla. De unde știe că ăia o să ajungă exact acolo, ca să-și amplaseze cutia după care se ascunde? Simplu, a citit scenariul. Ai crede că exagerez, dar face chestia asta la finalul actului I, la începutul actului II, la finalul actului II și la jumătatea actului III. Patru bucăți de ascuns după cutie și așteptat să apară fraierii cu obiectul căutat.

În rest robotul a tras de manetă și la generatorul de scopuri aleatoare ale personajelor a ieșit „trebuie să furați oul cleopatrei din buncărul nazist din argentina”. Nu cred că are rost să menționez că Gal Gadot e deja în buncăr, după o cutie, și îi așteaptă pe ăștia doi să ajungă acolo.

Pentru absolut nici un motiv, deși se trădează între ei foarte mult, cumva toți trei se întâlnesc la final și se împrietenesc, ca să se îndrepte spre un sequel. Pentru că regula filmelor regurgitate pe bandă rulantă e că orice ar fi, la final tease-ui un sequel. Poate pun proștii botul și vor să-l vadă. Doar că sequelul nu o să existe niciodată. Pentru că peste 2 ani, când o să tragă de manetă la robot, alți trei actori și alte trei filme o să iasă la compilat. O să fie Chris Pratt, David Bautista și Lupita Nyongo, și n-o să mai fie oul cleopatrei în buncărul nazist din Argentina ci papucii lui Genghis Khan în baza militară secretă din groapa Marianelor.

Singura mea nelămurire e una tehnică: robotul care generează scripturi, generează tot scriptul sau dă un outline scenă cu scenă cu ce trebuie să se întâmple și pică pe un scenarist frustrat să le dezvolte ca să pară scris de oameni? Habar n-am. Outline-ul 100% a fost robotizat, nu am nici cea mai mică îndoială. În rest, numai Netflix știe.

Un solid 1/7, nu vă uitați decât cu laptopul în brațe și un joc relaxant pe el.

Prieteni, acum câteva săptămâni am avut o revelație spirituală. După care n-am făcut nimic, pentru că eram foarte nesigur că e o idee bună.

Însă faptul că nu eram sigur că e o idee bună e o dovadă că revelația a fost corectă și că am mirosit ADEVĂRUL.

Și Adevărul poate fi rezumat în două idei:

1. Trăim vremuri incerte.
2. Bisericile sunt mișto și utile, pentru ăia care fac parte din ele.

Să le luăm pe rând.

1. Ne aflăm în vremuri de post. Postabsurdism, postadevăr, postconsumerism. Orice idee, oricât de cretină, va fi susținută de un grup mare de ciudați, pentru că e foarte ușor să găsești ciudați care cred în orice în zilele noastre. Orice idee, oricât de normală, va fi combătută de un grup mare de ciudați. Pentru că e foarte ușor pentru ciudați să te găsească.

Adevărul nu mai e ceva absolut. Adevărul e ceva personal. Fiecare cu adevărul lui. Demersul de a convinge pe alții de adevărul tău e cretin, absurd și complet inutil. Pentru că, deși trăim vremuri foarte incerte, toți proștii sunt foarte siguri pe ei.

2. Bisericile chiar sunt mișto pentru enoriași. Ești scutit de taxe pe afaceri din cadrul bisericii. Ești scutit de restricții la adunări religioase. Iar restricții tot o să mai fie. E o pantă pe care am coborât ca specie și urcarea înapoi o să dureze de zeci de ori mai mult.

Și mai au o chestie foarte mișto bisericile. Comunitatea. Grupul ăla de oameni care se ajută și se susțin între ei. Ăla e motivul principal pentru care funcționează cultele. Partea spirituală e secundară. Iar în zilele noastre de Post, din ce în ce mai mulți oameni suferă de lipsa unei comunități extinse. De oameni cu destin comun, în care au încredere. Atei și agnostici, la voi mă uit. Voi aveți nevoie cel mai tare de spiritualitate și grupurile din care faceți parte momentan put a autosuficiență și superioritate moral-spirituală mai tare decât cea mai infectă biserică.

Dar ce este Biserica Incertă?

Știu ce gândiți acum. Nu sunteți siguri că vreți să faceți parte din Biserica Incertă. FOARTE BINE! Nici nu căutăm oameni siguri pe ei. De fapt, asta e condiția esențială pentru a face parte din Biserica Incertă. Să nu fii sigur pe tine de chestii. De-aia, Biserica Incertă este prima entitate spirituală din istoria omenirii care nu îți cere să renunți la credința anterioară, ca să fii primit. Poți fi dual-class. Multi-religie. Tot ce îți trebuie este un dram de dubiu. Să nu fii 100% sigur că religia ta actuală îți oferă toate răspunsurile. 1% dubiu e tot ce ai nevoie.

Și ai nevoie. Pentru că toate cultele promit certitudini și livrează incertitudini. Noi promitem ce livrăm: INCERTITUDINE. Pentru că certitudinile nu există și căutarea lor e un demers toxic și inutil.

Tatăl nostru sau mama noastră
Care ești sau nu ești în ceruri sau în altă parte, că nu știm
Sfințească-se numele tău, dacă ai un nume și se sfințește în vreun fel
Vie împărăția ta, dacă ai una și e mișto și pentru noi

Ați prins ideea, da?

Semnul nostru distinctiv, cu care o să ne salutăm și o să ne recunoaștem este ridicatul din umeri. Prima icoană, când o va face cineva, îl va conține pe Iisus, Buddha și un extraterestru, toți trei ridicând din umeri spre privitor. Poate existăm toți, poate există doar unul, doi, niciunul, nimeni nu știe și nici n-are rost să căutăm.

Despre scopul bisericii incerte, vă pot spune cu siguranță că habar n-am. Poate e o glumă absurdă și atât. Poate evoluează într-o comunitate reală de oameni care au abandonat căutarea adevărului și și-au dat seama că e cel mai sănătos lucru pe care l-au făcut în viața lor.

Poate ajungem la nivelul la care căpătăm legal beneficiile celorlalte culte: dreptul la adunare indiferent de restricții, bani de la stat, scutiri de taxe, fără dezavantajele celorlalte culte, gen doctrină imbecilă. Cine știe? Depinde doar de gradul de implicare și organizare a membrilor. Iar aici, eu n-o să contribui prea mult, pentru că sunt profet, nu implicator și organizator.

Dar avem cu toții nevoie de comunitate și spiritualitate. Și de liniște. Să săpăm niște tranșee și să ne distanțăm de oamenii care pretind că au certitudini. Sunt toxici pentru noi toți și trebuie izolați. Asta e cert.

Momentan am făcut un grup de facebook pe care ne vom organiza, în funcție de interes.

Și na, serverul de discord care e important pentru că acolo nu ne poate bana zucc din varii motive. Ambele vor fi folosite pentru nevoi spirituale și nu numai.

Să vedem ce iese. Aleluia?

Doar ochii bătrânului luptător mai luceau a tinerețe. Fiecare zâmbet ridica și repoziționa mii de riduri. Pete negricioase își schimbau poziția și formau constelații noi pe fața lui, bătută de timp și de absolut nimic altceva, în toată istoria ei. Își sprijini toiagul în pământ și întinse un deget ca o gheară spre tânărul războinic, care nu era chiar tânăr, dar părea tânăr prin comparație.

– Țin minte tot, de parcă s-a petrecut ieri, tinere. Eram de vârsta ta. Tărâmul era la capătul puterilor. M-am pus în genunchi și m-am rugat zeilor roșii să îmi dea puterea să fac ce trebuie făcut și ruga mi-a fost ascultată. O sabie a căzut din ceruri și o voce a tunat spre mine. „Aceasta este sabia puterii absolute. Cu ea poți înfrânge forțele răului. Ești singura speranță a tărâmului. Du-te întins!”.

Bătrânul horcăi și tremură din toate ciolanele. Era greu de imaginat, uitându-te la el, eroul vajnic de odinioară. Se sprijini de perete și continuă povestirea.

– Așa că m-am dus spre mișei. Singur. Cu sabia în mână. Erau câtă frunză câtă iarbă. Mârâiau la mine. Arme luceau din toate direcțiile, dar niciunul nu avea curaj să facă primul pas. Vedeau Sabia Puterii în mâna mea și le era frică. Am ridicat-o deasupra capului și am urlat la ei. „Măi băieți, cum ar fi, dar cum ar fi, să fac eu o gaură în steag cu sabia asta. După care vă schimbați toți tricourile și le zicem la toți că nu mai sunteți voi, sunteți ăia care v-au bătut pe voi”. Era o propunere temerară. Dar au acceptat. Au urmat anii de pace. Tărâmul era liniștit din nou. La fel de nașpa, dar liniștit.

Un acces de tuse îl opri pe bătrânul luptător din poveste. Se șterse în colțul gurii cu o batistă și continuă.

– Dar sabia. Sabia Puterii. Se dovedi atât o binecuvântare cât și un blestem. Simțeam cum suge viața din mine în timp ce o mânuiesc. Mi-am dat seama că e prea multă putere pentru un singur om și că nimeni nu ar trebui să aibă în mână destinul întregului ținut. Așa că cu toată vlaga mea am luat Sabia Puterii, Feseneul, cum i se spunea, și am dat-o de pământ. S-a spart în două jumătăți perfect identice. Stânga și Dreapta. Pesedeul și Peneleul.

– Știu, bătrâne!, icni oarecum tânărul erou. Legenda spune că la vremuri de ananghie, un luptător temerar va uni din nou cele două jumătăți! Mentorul meu mi-a spus că eu voi fi acela!

– Victor Viorel, măi animalule!, urlă bătrânul cu o forță neașteptată, din punga de oase care-i era cutia toracică. Și mentorul tău, Adrian, credea că el este Alesul, când era de vârsta ta. Știu pentru că eu l-am crescut. Dar te-a mințit. Cum l-am mințit și eu pe el. Altcineva este destinat să reunească Feseneul. Un vajnic luptător de pe alte tărâmuri.

Bătrânul căzu în genunchi. Se apropia de moarte. Bine, se apropia de vreo 20 de ani, dar tot ezita să facă ultimul pas. Cât-de-cât oarecum tânărul luptător se apropie de el și îl scutură.

– Zi-mi numele lui! Zi-mi numele lui, bătrâne Iliescu!

Un ultim suspin se strecură printre buzele stafidite de vreme ale luptătorului din altă eră.

– Klaus!