La 20j de milioane de români sau câți suntem, statistica zice că sunt lejer câteva zeci de mii de nebuni.

Da’ nebuni de-ăia cacapișu spumelagură, nu nebuni amuzanți ca-n filme sau ”ia uite-o pe Maria cum poartă un pantof de-un fel și unul de alt fel ce nebunie!”. Nebuni cu o nebunie tristă, căreia n-ai ce-i face și cu care n-ai ce discuta.

Acuma unul dintre ei a trimis un mail antisemit lu’ Maia Morgenstern și ăstora de la teatrul evreiesc. Nimic anormal aici. Asta fac nebunii.

Ce e anormal e că diva septuagenară s-a gândit să-l publice și să se victimizeze. Să o prezinte ca și cum ar fi fenomen social. De parcă are vreo relevanță asupra societății ce cacă mintea unui nebun.

Evident că și-a luat ban pe Facebook. Și evident că toți gânditorii timid clociți au început să se tânguie public. Ofofof uitați ce a zis nebunul ăsta! Dacă devine un drob de sare care cade peste omenire ce ne facem?

Păi momentan drobul de sare e altul. E faptul că orice cretin, orice nebun, orice redus mintal care spune , atenție, DOAR SPUNE, nu FACE, o atrocitate, e scos în față de gânditorii de serviciu și prezentat ca pericol și fenomen social. Pentru like-uri de frică (omg e pericol să conștientizăm cu toții) și like-uri morale (omg ce gândire greșită haideți să vă spun eu care e gândirea corectă)

Și așa se indundă spațiul public de cotcodăceală alarmistă bazată pe nimic. Procentul ăla de nebuni o să existe tot timpul. Că le propagi tu deviațiile irelevante de statistic nesemnificativi nu ajută pe nimeni cu nimic. Ba chiar e profund toxic. E toxic că încerci să transformi în percepția publică un delir al unui pacient într-un fenomen social.

E toxic că sperii oameni degeaba. Nimic nu e mai toxic și nimic bun nu a venit din oameni speriați.

Eu am primit în cariera mea sute de amenințări cu moartea. Știți ce am făcut cu ele? Le-am citit până m-am prins unde se duc și am apăsat pe X. Pentru că știam că sunt refulări de nebuni care n-au legătură cu mine, doar sunt în direcția mea și că n-o să ducă nicăieri. De ce să mă panichez? De ce să panichez pe alții?

Am făcut și practică la spitalul 9. O grămadă de oameni cu idei delirante pe acolo. Ar ajuta pe cineva să le culeg și să le împrăștii în societate?

E timpul să conștientizăm adevărata problemă aici. Care e faptul că niște timizi încearcă să sperie opinia publică cu nebuni inevitabili dar complet irelevanți. Că 99% dintre „pericolele sociale” ale epocii sunt doar gargară impotentă și gargară alarmistă despre gargara impotentă. Nimeni nu face nimic dar toți suntem alerți, că drobul ăla de sare poate să cadă din toate direcțiile.

Cel mai trist e că genul ăsta de gândire, gen „ia uitați ce cuvinte atroce a folosit anonimul ăsta” e o găndire foarte troglodită. Era utilă când eram trib de 40 de troglodiți. La 40, părerea unuia dintre noi era statistic relevantă. Conta că Ogbog Herpderp crede că oamenii cu ochi albaștri trebuie mâncați. Dar la 20 j de milioane de români, dacă unul ar avea gânduri specific-canibale, ar fi absolut statistic normal și absolut social nesemnificativ.

Haideți să ne concentrăm pe ce fac oamenii, nu pe ce spun, și să scuipăm cu dispreț spre oricine împrăștie frică nejustificată, hyperboreenii mei.

Greu de imaginat că există pe toată planeta asta ceva mai inutil, risipă mai mare de spațiu tridimensional și materie organică decât păreriștii nesărați care subliniază fără absolut nici o glumă sau observație interesantă subiectul zilei.

Ca să aducă aminte care e poziționarea corectă unei mase de oameni care deja sunt poziționați corect. Nu vorbesc nici într-un loc unde se află ăia din tabăra opusă, nici într-un mod convingător pentru ăia din tabăra opusă. E doar o modalitate de stors aplauze de la mediocri care erau deja de acord cu păreristul.

– ”Frații mei în mediocritate! Există o doctoriță la TV care spune lucruri greșite despre coronavirus și e greșit că spune lucruri greșite!”

„- Bravo, amin! Aleluia! Bine fratele meu! Ai zis exact ce gândeam și eu și toată lumea care te urmărește fără absolut nimic nou sau original! Excelent! E exact ce avem nevoie!”

Nu convingi pe nimeni. Nu amuzi pe nimeni. Doar spui ceva ce știe toată lumea în afară de redușii mintal și care e aplaudat doar de submediocrii ăia atât de apropiați ca inteligență de redușii mintal încât se simt constant amenințați de ei.

Bravo, părerist. Mai spune-mi cu cuvintele tale ce știu deja. Nu băga nimic nou sau distractiv. Doar turuie acolo păreri pe care le are toată lumea ca un aparat de reformulat gânduri simple și transformat mâncarea în căcat ce ești.

Oficial următorul superman o să fie negru.

Nuj csz. E și asta o strategie de inclusivitate. Să iei povești scrise de albi cu personaje albe și să-i faci „minorități”. Superman, mica sirenă, etc.

Acuma știu că vreo 50 de ani hollywoodul a luat povești de la alte etnii și le-a albificat și că a fost super jenant. De la „asiaticii” jucați de albi mijind ochii prin anii 60 70, până la ridicol de caucazianul iron fist de acum câțiva ani. Dar ajută cu ceva să faci exact același lucru ridicol pe care-l făceau bunicii, dar invers?

Mă rog, mi se pare mai mult o strategie de inflamat rasiști, rasiști light, tradiționaliști și na, în general oameni cărora le plac căcaturile să fie așa cum le știu ei decât de a ajuta ceva cu ceva.

Poate o strategie mai bună ar fi, nu știu, să adaptezi povești scrise de oameni de o anumită etnie ca să îi reprezinți etnia, nu să schimbi etnia la personaje deja stabilite. Cred ca Hans Christian Andersen n-a văzut african în toată viața lui. E puțin ciudat să-i colorezi personajele.

Dar na să adaptezi o poveste scrisă și gândită pentru a reprezenta o etnie e complicat. Că implică să riști povestea nouă să nu rezoneze cu publicul. E mai simplu să regurgitezi ceva deja clasic și să îi schimbi culoarea în funcție de trendul social al decadei. Nu e vreo conspirație acolo cu hollywoodul care are planuri de schimbat modul de gândire a societății. E doar lene și monetizare. Se mulează și ei pe ce cred că ar mulge cât mai mulți bani. E un trend care a început cu Black Panther și a mers. De departe cel mai slab film din categoria capeshit din ultimii 20 de ani dar cel mai aplaudat. Pentru că africani.

Am pus minorități în ghilimele că vorbim de chestii la nivel global. Iar la nivel global 10% dintre oameni sunt albi și restul minorități. Iar grija asta de a reprezenta în mod egal pe toată lumea este doar a albilor. N-o să auzi nici un chinez zicând „bă, nu cumva avem prea puțini caucazieni în filmele noastre? când am făcut ultima oară un film în care personajul central e est-european?”

Mie mi-e clar că presa ține cu virusul sau măcar e superfan.

În primul rând, vorbește de virus fix cum vorbește șefu de galerie despre echipa preferată. Când e pe urcare, nu poate să termine o propoziție fără semn de exclamare. Șoc! Cazuri record! Tulpină nouă! Practic se scurg oameni pe geam de ce aglomerat e la ATI ca carnea tocată prin găurelele de la mașina de tocat!

Iar când e pe scădere, presa ori e pe nostalgie de gloria trecută, numărând morții și valurile, ori ne amenință că lasă că se întoarce el virusul. A fost doar într-o fază proastă săptămâna asta. N-a putut să se antreneze bine, n-a ținut terenul cu el, au fost și arbitrii ostili, da’ echipa e solidă și cu tradiție. Glorie corona eterna!

Iar ultimul argument e cel mai evident. Încă îi zic „noul coronavirus”. După un an. Fix acum am auzit la știri sintagma, nu aberez. Păi bă, dacă aș avea un prieten care are un telefon de un an de zile și tot îi zice „noul meu telefon”, imediat l-aș retrograda la statutul de cunoștință. Las-o dracu’ că nu mai e nou. Pentru cine e nou, pentru proaspăt ieșiții din comă? Pentru suferinzii care au rămas fără memorie de lungă durată după un accident? Ai tu o sclipire în ochi când te uiți la el, că ești obsedat, de-aia ți se pare nou.

Da’ așa e presa, îl ține în țiplă, doarme cu el sub pat și se spală des pe mâini, ca să nu-i lase amprente. „noul” Coronavirus. Marș bă, superfanule, că echipa ta e de căcat rău.

2001, undeva într-un birou mic, doi programatori HTML se întâlnesc ca în fiecare zi lucrătoare.

– Și, ce-ai făcut aseară?

– Bă, am stat pe mIRC, am vrăjit o olandeză și între timp am reușit să downloadez de pe Napster două melodii de pe albumul nou Shaggy. Mișto rău. Poate mai prind două diseară dacă merge bine dial-up-ul. Ia zi, ce voiai să-mi arăți?

– Știi ziarul ăla care ne-a pus să îi facem site? Fii atent, i-am băgat secțiune de comentarii.

– Cum adică?

– Adică oricine are chef, își lasă mailul și poate să comenteze sub articole orice îi trece prin cap.

– Sub toate?

– Da.

– Păi la ce dracu’ ne trebuie? Cui îi pasă de ce părere sau comentariu are un oarecare anonim?

– Absolut nimănui, dar mă gândeam că așa îl ții mai mult pe site, face mai multe clickuri, crești traficul. Nu văd care e problema.

– Nu e niciuna, cred. Dar mă gândesc așa. Dacă prinde obiceiul?

– Și dacă prinde, ce? Nu vrei să citești păreri, nu le citești.

– Dacă, spre exemplu, în prostia lor, oamenii chiar o să creadă că a-ți da cu părerea e o acțiune utilă și că părerea lor contează? Dacă ajung să se blocheze în bucle infinite de dezbătut probleme și clefăit păreri? Dacă ajunge toată specia dresată să țipe unii la alții pe toate subiectele, încurajată de toată presa care vrea clickuri? Mă gândesc că ar putea chestia asta să le mănânce destul timp și să le dea destulă satisfacție încât să nu mai facă nimic concret legat de problemele alea. Să creadă că răcnitul pe internet e destul de important încât să bifeze în capul lor că au fost persoane utile și să se culce liniștiți dup-aia, crezând că au combătut o problemă reală țipând pe internet fără direcție.

– N-are cum, bă. Maxim o să discute pe net de chestiile care nu contează. La ălea care contează o să se activeze, cum s-au activat tot tipul.

-Îți dai seama ce distopie ar fi să se răsfrângă dup-aia obiceiul și în viața reală? Gen, la proteste, în loc să se bată cu polițiștii și să intre peste autorități, oamenii doar să se plimbe și să țipe păreri spre aer, exact ca pe internetul ăsta sinistru pe care-l propui tu. – N-are cum, bă. Să mor eu, cum la toate ideile bune vii cu scenarii de-astea. Te uiți la prea multe filme cu sfârșitul lumii, eu ți-am mai zis. Prost obicei.