Nu contează cine-i președinte nici 1% cât contează că avem localele într-un singur tur

Ultima părere pe anul ăsta despre „înfrângerea” PSD:

Pe baronași îi doare la bască de prezidențiale și europarlamentare. De-aia au scos ce scoruri au scos. Ăstea-s ca geamurile fumurii de la merțan: e frumos să fie, dar merge și fără. Șmenurile adevărate se fac din parlament și de pe plan local. De acolo se întorc cu lopata jumătate din banii tăi și se fac să dispară în diferite afaceri de securiști cu frunte mică.

Iar ultimele locale și parlamentare le-au câștigat. Interesul lor e să facă sistemul cât mai propice ținutului pe poziție a acelorași oameni. Căpușele au fost înfipte, acum trebuie făcute greu de scos. Cea mai mare victorie în lupta asta împotriva democrației a fost pe vremea lui Băsescu, când au reușit să scoată turul doi de la locale. În turul 1 opoziția e mereu divizată și ăla care scoate 30% câștigă. Până se prind ăia ce și cum deja s-a terminat gluma pe următorii 4 ani. Sau 5. Că e proiect de lege prin senat acum să mărească mandatul la 5 ani. După ce greu e să scapi de ăștia deja înfipți, facem și alegerile cu 20% mai rare.

Ai crede că PNL-ul o să se pună să schimbe niște legi să facă căpușele astea mai ușor de scos. Ai crede prost. N-au nici un gând să dea OUG și să facă primarii iar în două tururi.

Pentru că la nivel local PNL și PSD sunt cum sunt UPC și RDS cu internetul: la tine pe stradă ori e una, ori e alta. Nu-s amândouă că nu e în interesul lor să aibă competiție. E mai profitabil să își împartă teritoriile pe tip cartel și să nu se calce pe bombeu unii pe alții.

Strategia PNL la locale nu o să fie să vină cu un contracandidat în teritoriul PSD și să-i smulgă primăriile. Strategia o să fie aia care a fost tot timpul: momești căpușa bătrână cu promisiuni să schimbe partidul. Acapararea de teritoriu se va face prin traseism, nu prin schimbare. Același primar, altă culoare. Noi, pulimea, o să vedem aceleași fețe odioase în primării pe care le vedem de 30 de ani, doar că purtând tricouri de la altă echipă.

Da’ să-l vedeți pe Sică Mandolină și guvernul Space Jam cum se împiedică cu limba-n dinți când încearcă să explice de ce nu se poate da OUG pe alegerile locale. Păi nu se poate că PNL tocmai a dat cu mătura prin ogradă, și-a pus hainele de duminică și așteaptă să vină traseiștii de la PSD. Vrem noi democrație să le stricăm combinațiile. Păi nu ne-a ajuns că nu e Dăncilă președinte? Ne întindem aiurea.

***

Propaganda de fidelizare

 
 
Spre deosebire de propaganda normală, care e făcută să împrăștie un mesaj în cadrul unei populații susceptibile la acel mesaj, cea de fidelizare e făcută pentru oameni care deja cred în mesajul tău.
 
De obicei e atât de extremă încât trebuie deja să fii de acord cu multe idei extremiste ca să o iei de bună. Are două scopuri. În primul rând coalizează fanaticii și îi întărâtă. Le reconfirmă Adevărul Mesajului. E ocazie să-și dea un ping și să se vadă împreună toți, ca masă hotărâtă.
 
Al doilea efect e de a scârbi și îndepărta atât moderații cât și oamenii din cealaltă direcție, ca să convingă pe toată lumea că nu poate exista dialog între cele două părți. Că diferențele de gândire între tabere sunt atât de mari încât inevitabil cineva o să își impună global punctul de vedere. Ori noi ori ei. Dialogul între părți e cel mai mare dușman al propagandei. Trebuie evitat.
 
Un exemplu clasic recent de propagandă de fidelizare sunt absolut toate știrile cu transgenderi. În funcție de goarna care le prezintă cam toate sunt ori la o extremă, ori la alta în așa hal încât toți oamenii rezonabili care refuză să aleagă tabere în conflicte cretine sunt revoltați direct citind titlul. Din păcate oamenii rezonabili sunt din ce în ce mai puțini.
 
E doar un exemplu, nu rămâneți fixați pe el. Orice tip de „știre” care prezintă orice problemă socială ca un conflict ireconciliabil între două tabere distincte dintre care evident una are dreptate și alta nu e doar propagandă de fidelizare.
***

Viorica are un efect pozitiv asupra românilor. Face mediocrii să se simtă deștepți. Când ești mediocru viața e grea. Pentru că vrei să te simți deștept dar efectiv jumătate din omenire e mai deșteaptă decât tine. E greu să te păcălești.

Dar când o persoană mediatizată, un lider pe ceva domeniu iese în public și, spre exemplu, nu știe să calculeze aria cercului, ți se umflă inima de mediocru în tine cât o mămăligă. Ți se luminează fața și simți o căldură în piept.

Un lider nu știe un rahat de clasa a 5a! Eu știu acel rahat de clasa a 5a! Liderul ăla e un etalon pentru majoritate, de-aia e lider deci extrapolând sunt mai deștept decât majoritatea! În sfârșit! Dovada pe care o căutam toată viața!

Care ești, bă, de m-ai catalogat drept mediocru?! Cum, bă, să fiu mediocru dacă știu aria cercului?! De fapt tu ești mediocru pentru că nu ți-ai dat seama până acum în ce hal de deasupra mediei sunt! Se pare că șoseta e pe celălalt picior acum, ha!


Dezinformatori și postaci plătiți! Jos labiile de pe Democrație! Ștampila de vot nu e doar un buttplug mai mic! E cea mai importantă unealtă cu care ne făurim viitorul!

Nu vă puneți cu videochatistele patriei! Dacă fac astea grevă, în maxim o săptămână explodează testiculele tuturor cetățenilor de vârsta a treia din Germania, Olanda și Canada!

Nu am înțeles niciodată de ce scobitoarele de dodoașcă insistă să-și zică modele. Un model e ceva ce ajută la prezentarea unui act artistic. De-aia e model în modă. Că e un suport pe care se prezintă haina. De-aia e fotomodelul fotomodel. Că e un fond pe care fotograful își expune arta.

Acum dacă videochatistele sunt modele înseamnă că laba e un act artistic și eu sunt un autor cu o operă mai vastă decât Sadoveanu.

***

Diaspora și votul

 
 
Când se gândește la România, emigrantul se simte puțin cu musca pe căciulă. Știe că ca făcut decizia înțeleaptă să se care ca un șobolan de pe o navă care se scufundă dar în același timp simte că și-a dezamăgit apropiații. Că în loc să rămână aici, cu ei, să ajute la cârpit barca aia care se scufundă, și-a luat catrafusele și s-a cărat.
 
Când se uită în oglindă vede românul dezamăgit din el cum se uită înapoi și raționalizează înțepat. „Ce, barca se scufundă oricum, ce rost are să mă scufund și eu cu ea? La ce ajută?”. Dar îl macină. Începe să urmărească ce se întâmplă în țară chiar mai atent decât o făcea când era în țară.
 
Apoi îl găsesc băieții cu votatul. La fel cum sectanții îi găsesc pe ăia labili psihic și cu nevoie de apartenență. la fel și zeloții votului îi găsesc și îi convertesc pe diasporenii care vor să-și facă datoria față de țară, dar fără prea mult efort. Și le oferă o soluție de a transforma jena aia în mândrie. Un gest simbolic care nu mănâncă nici timp nici resurse și care dă senzația de cetățean util în câțiva pași simpli și ușor de înțeles. Brusc emigrantul începe să voteze la fiecare alegeri. Suportă cozi, soare, ploaie. Se interesează de candidați. Chestii cu care nu-și bătea capul cât avea domiciliu în țară.
 
Gata, nu mai e dezertor. E român responsabil de la distanță. Mai responsabil decât ăia mulți care nu votează. Probabil mai responsabil decât tine, fraiere. Așa că nu te mai uita urât la el ca și cum a fugit, da? El ajută de la distanță, da? Chiar foarte mult, da? Că votul este super super super important.
 
Nu mă înțelegeți greșit. Votul e important. Uneori. La parlamentare, la locale. La alegeri strânse între care e de ales între răul tolerabil și răul monstruos. Dar nu mereu. Nu și acum spre exemplu, când e o labă tristă fără miză și fără pericole. Nu, votul la prezidențiale turul I 2019 chiar nu e important deloc.
 
Iar când chiar e nevoie de vot, votul e minimul necesar pe care îl poți face ca să te poți numi cetățean. N-ai cum să te lauzi că faci minimul necesar. Nu poți fi mândru de minimul necesar. Nu te poți bate cu cărămida în piept pentru că faci minimul necesar.
 
Și totuși diaspora o face. Pentru că ideea că votul e un gest grandios, un sacrificiu și un act de patriotism le surâde. Îi unge fix unde îi doare pe ei. În senzația aia că și-au trădat și dezamăgit locul unde s-au născut. Așa că aleg să-i umfle importanța acestui gest minuscul, să-l paseze între ei și să se bată pe umăr. Ei, votanții de afară sunt mult mai români decât cel puțin ăia 40% dintre românii din țară care nu votează! Nu are cum să nu fie așa, pentru că se simte bine când o crezi.
 
Așa reușește emigrantul să se culce liniștit. Are nevoie de asta. Viața de emigrant nu e ușoară. Să te adaptezi, să zâmbești frumos la străini. Să fii servil cu oameni, că e mai mult țara lor decât a ta.
 
Încearcă să convingă și pe alții de credința lui naivă. Țipă la oameni care nu votează. Se pozează în timp ce votează. Face troc de aplauze cu alți votanți și insistă că votatul e f f f f important. Trăitul în țară? Eh, marginal. Votatul e miezul. Și el îl face. La maxim. Gestul maxim la intensitate maximă. E un român desăvârșit.
 
Anii trec, emigrantul dă cu ștampila zelos la fiecare alegeri de la distanță și se minte că nu face minimul necesar ci maximul. Tot ce îi stă în putință ca să fie bine în țară. Doar votează, nu? Și e dispus să se întoarcă dacă se schimbă lucrurile. Ce vreți mai mult oameni buni? Insistă să te implice și pe tine în iluzia pe care și-o construiește ca să se suporte. 
 
Începe să se adapteze la viața de afară. În țară tot nu se schimbă nimic. Sentimentul ăla de datorie degajat pe supapa credinței iraționale în importanța maximă a votului se transformă ușor în oboseală și aroganță. El tot dă și dă și dă tot ce poate prin vot 20 de minute pe an și nesimțiții ăia tot nu se schimbă? Păi ei nu vor ca el să se întoarcă în țară? De ce nu se schimbă?
 
Ia mai dă-i în rahat de ingrați. Ce tot atâta chinuială? De 20 de ani el votează și ei nimic?!?
Și atunci emigrantul simte că gata. A ajuns. Și-a dat porția lui de datorie față de țară. 10 voturi, 15. Trebuie să fie de ajuns. Dacă vor mai mult, să merite și ei, nu? Tot întind mâna după voturi.
 
Mai votează de câteva ori și se lasă. Moare liniștit și lasă în urmă o familie de cetățeni cu „origini române”.
 
That’s a strange family name.
Yeah, my parents were from Romania.
Cool. Have you ever been there?
Nah, it’s a shithole.
***

Tehnica de somn Yeti

Life Hacks pentru hyperboreeni:

1. Tehnica de somn Yeti

Vrei să îți maximizezi agerimea cerebrală, să-ți faci overclocking la tărtăcuță și să ajungi să gândești cât un snop de oameni laolaltă de unul singur? Totul ține de cum dormi și cum îți irigi creierul în timpul somnului.

În primul rând nu trebuie să dormi la temperaturi mai mari de 20 de grade. Scade temperatura în dormitor la 17-19 grade și învelește-te gros. Important e capul să nu stea la căldură. Răcoarea va cauza vasoconstricție în capilarele exterioare ale capului și va crește presiunea sângelui în creier. Un creier bine oxigenat se recuperează mai repede și face legături între neuroni mai rapid.

Dormi pe spate sau pe burtă, fără pernă sub cap dar cu pernă sub picioare, care trebuie să fie măcar la 5cm mai sus decât capul. E o tehnică clasică de prim ajutor când cineva a pierdut sânge. Îi ridici picioarele și mai mult sânge ajunge la creier, care e vital. Merge și pe oameni sănătoși. Abundența de sânge la creier îi amplifică toate procesele.

Dacă le faci pe amândouă corect, în câteva zile ar trebui să simți diferența. O să te trezești mai odihnit și mai iute în gândire. O să îți vină răspunsuri la întrebările la care nu aveai răspuns. Și nu așa, de nicăieri. Pentru că, repet, dacă o faci corect, o să începi să ai un vis recurent cu un yeti care te strânge de cap de parcă ar vrea să-ți pocnească țeasta. Ține mult de subconștient, nu e la toată lumea yeti. La unii e urs polar, la alții e un Moș Crăciun rău. Dar de obicei e o entitate percepută a fi malefică, blănoasă și cu legătură cu zăpada. Ține de imaginație. Repet, în general e yeti. Important e să nu te sperii de yeti și să îți dai seama că e doar imaginația ta care desenează pe fondul de frig și cap inundat de sânge.

Aici vine partea importantă. Trebuie să lași frica și să îl întrebi pe yeti întrebările tale la care nu ai găsit răspuns. E doar subconștientul tău bine hrănit, care știe tot ce știi tu doar că e mult mai deștept decât tine din cauză că funcționează la 200% din capacitatea ta normală de la tehnica de somn yeti, atât. Nu mereu când te trezești ții minte yeti-ul, dar răspunsurile lui rămân cu tine și te pot ghida în viața mult mai bine decât o faci tu cu mintea ta de creatură care stă vertical și-și risipește tot sângele pe picioare, de la gravitație.

***