Pitici Gratis

Ok golani și golance, știu că n-ați mai citit o carte din pandemie, așa că a venit vremea. TEHNIC nu e carte dar TEHNIC, dacă le-ai pune într-o carte ar fi una destul de subțire, dar ar fi carte. AȘA CĂ SE PUNE. Deci lăsați jocurile tâmpite cât stați pe WC, puneți bookmark și în 10-15 căcări veți fi mai culți și mai râși.

În caz că ați ratat primul volum, E AICI. L-am mai editat puțin recent, are vreo pagină în plus, e marcata cu italice pentru compleționiști, dar nu prea ai cum să citești volumul II fără să citești volumul I.

Cele două bunici, Tibia și Lombara o strângeau în brațe de o sufocau. Mai în spate, bunicii Adipos și Sternu se țineau de mână plângând, așteptându-și rândul.

Toți patru locuiau împreună, într-o casă mare cu un atelier de yoga care mirosea a vopsea permanent sau un atelier de pictură în care se mai făcea și yoga. Depindea cum privești problema. Două cupluri de stânga cu câte un singur copil fiecare. Copil care s-a nimerit a fi de dreapta.

Lombara și Sternu nu-și mai văzuseră fiica de 35 de ani, de la ceremonia de desemnare. Tibia și Adipos își văzuseră fiul în urmă cu zece ani, la înmormântarea lui.Singurul ritual comun la care pot participa atât membrii din societatea Dreptacilor cât și din cea a Stângiștilor. Moartea nu avea orientare sociopolitică. După ce îți cădea colierul colorat de pe gâtul rece, putea să-și ia adio toată lumea de la tine. Inclusiv rudele care nu te mai văzuseră de la desemnare.

Cele două cupluri se întâlniseră în urmă cu 19 ani, când fuseseră cu toții informați că, în societatea Dreptacilor, copiii lor hotărâseră să întemeieze o familie. O familie pe care cei patru bunici nu aveau cum să o cunoască. În schimb, se puteau cunoaște reciproc.

În ziua în care Areola se născu, fură înștiințați că au devenit bunici. Petrecură și băură până dimineață, împărtășind speranța ca Areola să devină de stânga și să ajungă la ei. Apoi băgară niște MD și făcură sex în patru o noapte și o zi, până în seara următoare. De atuncii, cei patru bunici de stânga ai Areolei formară un patruplu plin de dragoste și înțelegere reciprocă. Îi povestiră că în general, la partidele de sex, bunicul Adipos stătea pe un scăunel și se uita, intervenind fizic abia la final. Areola nu consideră că era necesar să afle și detaliul ăsta, dar așa era societatea Stângiștilor: se vorbea foarte mult și foarte deschis despre sex.

Într-o seară, Areola se sui pe casă cu bunicul Adipos, care obișnuia să își fumeze acolo paiul de culcare. Bunicul Stere nu urca niciodată pe acoperiș. Era un om masiv, cu picioare scurte. În schimb bunicul Adi, un om uscățiv, cocoșat și negricios, părea făcut special pentru cățărat pe clădiri. Stătea ghemuit, cu genunchii la bărbie, ca un gargui și pufăia din mahoarca de hidroponică cu CBD, scărpinându-și chelia pe sub bască cu degetele lui paianjenoase. Încă rânjea cu gura până la urechi. Începuse în momentul în care se treziseră cu Areola la ușă și aflaseră că procesul de desemnare fusese eronat, și nu plănuia să se oprească prea curând. În seara în care cei patru aflaseră că Areola a fost numită de dreapta, fusese doliu în casă. Bunica Tibia nu se mai putea opri din plâns. Dar acum, șase luni mai târziu, situația stătea cu totul altfel.

Rotocoale groase de fum dansau prin aer cu moliile de noapte. Spre diferență de aerul din New Curești, aerul din Scrotopeni avea personalitate. Mirosea a iarbă proaspăt cosită și găinaț. Pretutindeni se auzeau insecte și păsări, nu doar aparate de aer condiționat, ca în metropolă. Lipseau, în schimb, zgârie-norii și smog-ul. Luna se apleca limpede asupra clădirilor mici ale stângiștilor cu tot cerul după ea. Cel mai tare, Areolei îi lipseau împușcăturile constante, semnul că dreptacii se apără. Aici, fără clădiri impunătoare și împușcături ocrotitoare, Areola se simțea expusă. Fragilă. Bunicul îi întinse ciotul piponului, făcându-i semn că mai are un fum. Ea refuză politicos.

– Chiar e toată lumea comunistă pe partea asta, cum se zice?

– Prostii. Cu adevărat, suntem toți socialiști. Și împărțim totul, bineînțeles. Complet cu familia și apropiații, în mare măsură cu vecinii și comunitatea și într-o oarecare măsură cu restul societății. Într-adevăr, există și comunism pur, în orașele mari de stânga, dar aici la marginea Scrotopeniului, n-ar avea sens. Suntem prea răsfirați. Ar fi prea multă birocrație. Și așa avem prea mulți angajați la stat.

Areola își aminti de mama ei, care se plângea tot timpul de același lucru: prea mulți angajați la stat. Părea că numărul lor crescuse în ultimii ani în ambele emisfere umane. Bunicul o simți că se înmoaie și îi trânti o palmă pe spinare, drăgăstos.

– Fiul meu, tatăl tău, odihnească-se în pace, s-a născut cu un singur coi. Nu pe stânga, nu pe dreapta, aci fix pe mijloc. Nimeni nu mai văzuse așa ceva. Fiind rezident la spital pe atunci, am tras niște sfori, m-am milogit de niște oameni și am trecut coiul în dosarul medical ca fiind pe stânga. I-am făcut transplant cu un coi de plastic 15 ani mai tărziu, când tatăl tău a ajuns la o vârstă la care coiul să fie de mărime cât de cât adultă – evident, să nu aibă unul mai mare și unul mai mic. Dar operația n-a fost doar din motive estetice. Mă gândeam că dacă îi pun coiul de plastic pe dreapta, îl împinge pe ăla real pe stânga și-l face coi de stânga. Ca tu să te naști de stânga. Însă coiul ăla era de mijloc. Nu poți forța orientarea politică a unui coi.

Bunicul Adi oftă. Areola oftă și ea.

– Cred că viața tot timpul o să mă tragă în două direcții. Și mi-e dor de mama. Nici nu am apucat să îmi iau adio și e doar vina mea. Că n-am putut să le zic dreptacilor ce vor să audă.

Bunicul Adi o luă de umăr și o trase lipită de el.

– Ăștia de dreapta sunt niște tâmpiți. Nu ai tu nici o vină, scumpa mea. Erai în pericol și asta era singura soluție. Să renunți la colierul de dreapta. Acum n-au voie să te atingă, n-au voie să vorbească cu tine, crede-mă. Suntem cu toții bine dresați. Deja ne-am învățat, atât noi cât și ei, nici să nu-i mai vedem pe cei de orientare opusă. Practic, e ca și cum n-ar fi persoane.

O scutură puțin, parcă să se convingă că e reală, și continuă.

– Plus, e viață aici la Stânga. Viață frumoasă, fără discriminare. Trăiești bine. Marți, spre exemplu, la cantina comunală unde ne luăm masa se dau spaghete. Și nici măcar nu trebuie să produci ceva neaparat. Poți să trăiești bine dintr-o bursă de autodezvoltare prin pictură, ca bunică-ta. Sau prin yoga, ca cealaltă bunică-ta.

Bunicul Adi se ridică în picioare și bobârnăci tacticos chiștocul pe sub streașină, fix în contanerul de reciclare nr 26, de culoare ciclam, care știa toată lumea că e pentru chiștocuri.

– Dacă dădeam pe lângă, îmi scădeau puncte sociale. Și mai zice lumea că după o vârstă nu-ți mai place adrenalina.

—––––––––––

Duoden era bronzat și lat în spate. Mâinile sale aspre și tenul bătut de soare îl făceau să pară mai matur decât era în buletin. I-ai fi dat lejer 19 ani și 3 luni, el având doar 17 ani și 11 luni. Viața îl bătătorise. Când nu lucra în pământ, se antrena cu gherilele de juni pentru Ziua Judecății. Societatea de stânga știa clar că n-are nici o șansă să se bată pe față cu societatea de dreapta. De aceea, planul lor pentru Ziua Judecății era unul simplu și pervers: să se dea înfrânți din prima, după care să atace și să hărțuiască dreptacii pe la spate cu război de gherilă.

– Zici că abia ai făcut 17 ani? Întrebă Duoden, șuierând a pagubă.

Areola încuviință, dând din cap în stilul ei caracteristic. Erau abia la prima întâlnire, dar simțea că-l cunoaște de o veșnicie.

– Uf. Ce aiurea. Că eu într-o lună devin major și sexul cu minore e problematic. Acuma e super ok, peste 12 luni iar e super ok dar fix de luna viitoare până peste 11 luni e super problematic.

Areola începuse să se obișnuiască cu cuvântul problematic. În lumea stângistă se folosea foarte des. Descrisul de situații ipotetice problematice era principala lor formă de socializare.

– Din câte minorități faci parte? Continuă el.

– Nu știu, răspunse ea rușinată, nu m-am gândit la asta vreodată. Sunt nouă pe aici.

Duoden culese un fir de mohor și și-l înfipse în gură.

– Ciudat, noi ăștia de stânga de obicei ne simțim minoritari de mici. Eu fac parte din 12 minorități. Doamna prim-secretarx din 41. Îți dai seama? 41. Normal că a ajuns prim-secretarx. Trebuie să faci o listă, altfel nu ajungi nicăieri.

– Nici nu știu de unde să încep, se fâstâci ea.

Duoden o apucă de o mână. Avea palmele mari și aspre.

– Poți să începi cu faptul că ești femeie. Asta e o minoritate.

Areola căzu puțin pe gânduri.

– Parcă sunt totuși mai multe femei decât bărbați pe planetă, nu?

Pe Duoden îl bufni râsul. O luă în brațe și o roti.

– A fi minoritate nu ține de cifre. Ține de cum te simți.

– Uiiiiiiiiii!, făcu Areola în timp ce se rotea. Duoden o puse jos brusc și îi spuse pe un ton serios, puțin timid.

– Știi, eu chiar duc o viață simplă, dar cinstită. Lucrez pământul la cooperativa de rucola bio. Știu că nu fac parte din destule minorități încât să ajung vreodată vreun lider, dar de fapt, pe dinăuntru, sunt mai familist, așa. Din câte puncte fac la cooperativă, aș putea întreține o familie chiar cu trei neveste, să zicem, dacă ar încasa și ele ajutor de șomaj.

Areola nici nu-și dădu seama când intraseră în oraș. Blocuri mari cu apartamente mici se înălțau semețe pe marginea drumului. Un trecător desfăcu un pachet de biscuiți lângă ei și până să termine de mestecat primul biscuite, alți trecători îi asaltară pachetul, luând fiecare câte unul.

– Omul ăla tocmai a fost jefuit! exclamă ea.

– N-ai înțeles tu bine, explică Duoden. E jaf doar dacă iei de la cineva cu mai puțin decât tine. Dacă are mai mult, e privilegiat și când iei, doar redistribui etic și moral. Niciunul dintre ei nu avea biscuți deci ce ai văzut n-a fost jaf. Doar comunism.

– Nu prea înțeleg comunismul, șopti Areola rușinată.

– Comunismul e simplu de înțeles. Să zicem că tu ai doi pantofi în picioare, da? Și vine la tine cineva în picioarele goale. E dreptul lui moral să îți colectivizeze un pantof și să-l redistribuie pe piciorul lui.

– Păi și cum? Mergem amândoi cu câte un pantof? E chiar mai incomod decât să mergi în picioarele goale.

– Până găsești pe cineva cu trei pantofi și îi colectivizezi un pantof, explică Duoden.

Areola vru să îl întrebe cine naiba merge pe stradă cu trei pantofi, dar își dădu seama că nu are sens. Se hotărî să îi zică să o rotească din nou, pentru că era distractiv, dar simți cum îi ghiorțăie mațele. Biscuiții ăia îi făcuseră foame.

– Aș mânca și eu ceva, cugetă ea cu voce tare.

Duoden se scărpină în bărbia lui proeminentă.

– Ar trebui să mâncăm. Știu eu o cantină bună, unde burgerul din derivat de pui e doar 85% soia, însă trebuie să știi, aici pe stânga, mesele se plătesc jumi-juma. Să plătești unei femei masa în oraș e o formă de misoginie și patriarhat scârbos peste care societatea noastră a trecut de mult timp.

– Dar nu am nici un ban, oftă Areola, cu capul în pământ.

Dudoden chiui, își aruncă pălăria în aer și începu să se tăvălească pe jos de râs, dând din mâini și din picioare ca un gândac blocat pe spate.

– Bani? Bani?! Ahaha, săraca de tine, te-au debusolat bine demenții ăia de dreptaci, hai că ești simpatică.

Se ridică de jos, își șterse o lacrimă de prea mult râs din colțul ochiului și o luă în brațe strâns și empatic, fără să profite de ocazie să-i strecoare mâna pe o bucă, cum făcea Pelvis când o lua în brațe.

– Aici, la stânga, banii nu există. Merităm lucruri în funcție de câte puncte sociale avem. Punctele scad când luăm ceva de la societate și cresc când dăm înapoi la societate. Este atât de simplu încât și un copil ar înțelege. Doar dreptacii ar gândi ceva atât de complicat, ca sistemul financiar, pe care un copil nu l-ar înțelege.

Areola își mușcă buza.

– Mi-au spus câte ceva bunicii despre puncte, gen că se adună prin muncă sau autodezvoltare. Dar eu nu cred că am timp de muncit și autodezvoltat în timpul date-ului nostru, nu?

Duoden îi pocni un țânțar de pe frunte, o luă de braț și începu să o conducă vesel spre bulevardul central al Scrotopeniului.

– Există multe moduri de a face puncte sociale, nu doar muncă și autodezvoltare. La noi, ăștia tineri, cel mai ușor mod de a face puncte e prin activism.

– Ce-i ăla activism?

– Activismul este cea mai nobilă chemare a omului. Activismul e atunci când explici tuturor ce e bine și ce e rău, chiar dacă nu te-a întrebat nimeni, sau îi susții pe cei care fac asta. Să-ți arăt.

Duoden ochi un copăcel mai central și din trei mișcări se sui pe o cracă solidă. Își drese vocea și începu să țipe:

– Oameni buni! Oameni buni! Eu cred că toți oamenii ar trebui să fie liberi să facă ce societatea a hotărât că e mai bine pentru ei!

Majoritatea trecătorilor nu îl băgară în seamă, dar câțiva dădură din cap aprobator, unii chiar mormăiră un aproape convins „așa este”. Colierul lui Duoden începu să pâlpăie, semn că încasa puncte sociale. Îi făcu un semn discret Areolei și ea nu-l înțelese. Îi făcu un semn mai puțin discret, lovindu-și ușor mâinile una de alta. Areola în continuare nu înțelese. Exasperat, Duoden îi șopti:

– Aplaudă, fată!

Areola începu să aplaude mesajul pozitiv transmis de Duoden, întâi timid, apoi mai apins și simți cum colierul roșu de la gât începu să-i zbârnâie, vibrând puternic de două ori. Făcuse primele ei două puncte sociale, pentru aprobarea mesajelor pozitive.

– Putem mânca acum? Întrebă ea.

Dudoen chicoti.

– Nu încă, e prea devreme. Trebuie să mai facem niște activism!

Porniră amândoi pe bulevardul mare, pe care biciclete abia se strecurau, printre mașini electrice puse la încărcat. Întâlniră multe ocazii de activism. Întâi se intersectară cu o persoană impunătoare ca greutate și Areola o opri să-i spună că e frumoasă și că toate tipurile de corp sunt frumoase. Apoi întâlniră o persoană în scaun cu rotile și Areola îi spuse că e perfectă așa cum e. Apoi întâlniră un fel de masturbator public, care alerga furnici cu o lupă, își strângea puternic ambele testicule între propriile coapse, în timp ce chicotea și își mușca buza de plăcere. Areola îl întrerupse, spunându-i că toate sexualitățile sunt valabile și că nu e nimic rușinos în a fi mândru de kink-urile proprii. Punctele sociale curgeau.

– Putem mânca acum? Întrebă ea din nou.

Duoden o mângâie pe cap, ocrotitor.

– E abia miezul zilei, mai avem mult activism de făcut!

Bulevardul se lăți și mai tare. În față, se intersecta cu alte bulevarde. Toate dădeau într-un parc imens și labirintic, în care mii de tineri mărșăluiau în grupulețe compacte, cu pancarte în mână. Fiecare grup țipa altceva și când se intersectau, țipetele se amestecau într-o cacofonie fără sens. Trecură pe lângă un grup cu pancarte pe care scria „opriți discriminarea oamenilor care n-au o problemă cu manelele”, altul care răcnea „puncte sociale egale pentru psihiatri și oameni care se autodiagnostichează” și un grup foarte mare cu pancarte care spuneau „da, să te încrunți la mine când mă vezi că îmi mănânc mucii e o formă de abuz psihologic”, altul cu „nimeni nu ar trebui să discrimineze alți oameni, în afară de acei oameni care discriminează alți oameni, pe care ar trebui să îi discrimineze toată lumea” și alte câteva zeci de grupuri ale căror cauze erau imposibil de explicat în doar câteva propoziții așa că pancartele lor erau pline de text cu font prea mic să poată fi citit.

– Uite! Ăla e un protestatar profesionist! Spuse Duoden, arătând cu degetul spre un tip cu o pancartă pe care scria „sunt de acord cu tot ce se strigă în jurul meu”.

Omul stătea pe loc și lăsa diferitele grupuri să treacă pe lângă el, alăturându-se temporar tuturor cauzelor prin care trecea. Pe spatele pancartei desenase un steag complex, alcătuit din 16/16 căsuțe, fiecare cu steagul ei, care la rândul lor formau alte steaguri în locurile unde se întâlneau.

– E un adevărat erou, șopti Dudoden, cu vocea tremurândă și o lacrimă în colțul ochiului de impresionat ce era. Susține peste 300 de cauze!

După ce Duoden îi ceru omului un autograf, traseră amândoi aer în piept adânc și se scufundară în marea de protestatari. Duoden făcea cărare, cu trupul lui tonifiat și Areola îl urma, ținându-se cu o mână de cureaua lui. Câteva minute mai târziu erau în mijlocul parcului.

– Uite, acolo! Un protest la care sigur o să vrei să te alături! spuse Duoden, arătând spre un pâlc de oameni care stăteau la coadă la o gheretă cu înghețată în timp ce protestau.

Areola citi una dintre pancartele lor mari. „Opriți discriminarea oamenilor cu strungăreață”. Puse mâna la gură rușinată. Oare făcea parte dintr-o minoritate discriminată și nu își dădea seama?

– Nu știam că strungăreața e ceva rău!

Duoden îi dădu părul după ureche și o sărută pe frunte.

– Nu te preocupa! Oamenii cu strungăreață sunt la fel de frumoși ca oamenii fără strungăreață!

Colierul roșu al lui Duoden clipi de două ori, semn că afirmația anterioară îi conferise puncte sociale. Un membru al grupului de protestatari îi întinse cât putu repede două pancarte, îngrijorat să nu-și piardă rândul la coadă. Areola mai citi o dată mesajul de susținere adresat minorității din care tocmai își dădea seama că face parte.

– Nu m-a discriminat nimeni până acum pentru că am strungăreață, suspină ea. Ești sigur că discriminarea asta există?

– Nu fi prostuță, o dojeni Duoden, suntem zece miliarde de oameni pe planetă. E statistic imposibil ca cineva undeva să nu discrimineze oamenii cu strungăreață.

Unul dintre protestatari, veni spre ei, lingând înghețată. Se băgă în conversație.

– Din păcate, discriminarea oamenilor cu strungăreață e cât se poate de reală. Un tovarăș al grupului a găsit în arhivă o postare pe internet de acum 150 de ani în care, la o poză cu o tipă cu strungăreață, cineva numit insultan420 a întrebat „poți să o sugi printre dinți?”. Dacă nici asta nu e dovadă a discriminării sistemice prin care minoritatea ta a trecut, nimic nu e.

Areola se simți brusc copleșită de răutatea speciei umane, de care până în acel moment nu fusese pe deplin conștientă, și începu să plângă. Toți protestatarii care apucaseră să-și ia înghețată veniră în jurul ei și începură să o încurajeze cu complimente și să danseze. Se vedea că și restul ar fi vrut să participe dar mulți dintre ei erau la coadă de peste zece minute și nu voiau să-și piardă rândul. Energia pozitivă o ridică din starea proastă și începu și ea să danseze cu ei, cu pancarta în mână. Protestul o făcea să se simtă bine. Punctele sociale curgeau.

O oră mai târziu, ea și Duoden erau într-o cantină, molfăind de zor niște burgeri în care gustul de pui, dacă închideai ochii și te concentrai, nu era complet acoperit de cel de soia.

– Crezi că protestul funcționează? Adică, oamenii ăia care îi discriminează pe cei ca mine, o să discrimineze mai puțin de la faptul că am țipat noi într-un parc cu pancarte în mână?

– E vorba de energia pozitivă și de faptul că dacă te simți bine, explică Duoden între două înghițituri, înseamnă că faci ceva bine. Dacă faci ceva bine, înseamnă că e mai puțin rău în lume și cumva ai redus cantitatea de discriminare, relativist vorbind. Destul de problematică întrebarea ta, să știi. Doar dreptacii chestionează utilitatea activismului.

Areola se simți insultată, apoi puțin confuză. Avea oare gânduri de dreapta fără să-și dea seama? Oare inchizitoarea Rotula nu se sinucisese chiar degeaba?

– Nu chestionez utilitatea activismului, zâmbi ea, aruncând cu un cartof prăjit în el. Glumeam și eu cu tine!

Duoden prinse cartoful în gură.

– Grijă mare cu glumele, că e problematic să le faci pe subiecte serioase, ca activismul. O să îți înțelegi tu mai clar cum stă treaba, cu timpul. Trei luni cu dușmanul te-au debusolat puțin. Trebuie să spălăm spălarea pe creier pe care au încercat să ți-o facă.

O sărută pe frunte, unde dimineață o ciupise țânțarul și încă mai avea o umflătură roșie, apoi o luă de mână. Se plimbară veseli, fără nici o direcție, absorbiți de cum celălalt îi face să se simtă. În scurt timp ajunseră la marginea orașului unde, pe o pajiște se întindeau, cât vezi cu ochii, pături lângă pături, cu mici culoare lăsate printre ele, prin care mișunau sute de oameni. Majoritatea păturilor erau goale, dar răzleț, se mai vedeau obiecte pe ele. Un samovar coclit, un capac de wc crăpat, snopi de banane pline de pete negre, tricouri vag găurite și multe alte minunății luceau ca nestematele în lumina roșiatică a apusului.

– Ce e aici? Se miră Areola.

Duoden clefăi și dădu ochii peste cap, fălos de ce vede.

– Ăsta e motorul economiei de stânga: păturile mărinimiei. Le găsim la fiecare colț de stradă, dar aici, în piața principală a orașului, sunt cele mai multe. Dacă ai nevoie de ceva de pe o pătură, iei și e al tău. Dacă ai ceva în plus, lași și e a oricui o ridică. Este cel mai bun sistem economic, pentru că nu discriminează pe nimeni. Dacă planeta ar fi plină de pături ale mărinimei, toate problemele omenirii ar fi rezolvate. Dar ăștia de dreapta nu vor să fie bine pentru toată lumea. Că dacă ar fi, n-ar mai avea de ce să se simtă elitele superioare.

Areola se uită uluită la oamenii din jur. Arătau atât de diferit de oamenii din societatea de dreapta din care plecase, încât nu-i venea să creadă. Dacă în partea cealaltă toți erau îmbrăcați aproximativ la fel și aveau cam aceeași freză, aici se putea vedea tot spectrul de îmbrăcăminte și freze de care e capabilă specia umană. Nici un om din jur nu avea părul de aceeași culoare cu altul, sau de culoare lui naturală. Și la tipologia corpului erau foarte diferiți, mai nimeni, în afară de Duoden, nu era în formă. Majoritatea erau ori plinuți, ori aschilambici. Se vedea că în societatea de stânga, ora obligatorie de înviorare matinală nu exista.

– Știu, e sublim, punctă Duoden. Fiecare arată și se mișcă altfel. Asta e frumusețea oamenilor de stânga. Avem identitate proprie, la un nivel superficial suntem cu toții unici. Dar în străfundul nostru, gândim cu toții exact la fel și avem aceleași principii sănătoase. Spre exemplu, mai toți ascultăm manele fără să știm clar dacă o facem ironic sau nu.

Un cetățean trecu printre ei puțin temător, împingând la o roabă acoperită cu un cearșaf mare. Se apropie de o pătură mare, dădu cearșaful la o parte și răsturnă întreg conținutul roabei. Era plină de avocado. Sute de cetățeni se năpustiră cu ochii bulbucați pe pătura cu avocado, îmbrâncindu-se și trăgându-se de păr. Din când în când, din mulțime mai zbura câte un pantof pe o traiectorie periculoasă și Duoden o proteja pe Areola de impact, cu pieptul lui musculos.

Deodată, un elicopter apăru peste gloata furibundă și începu să împrăștie gramada cu tunuri de spumă. Presiunea spumei împinse fără prea multă rezistență corpurile de grăsani și slăbănogi care alunecară umede unele printre altele Grăsani se rostogoleau peste tot și slăbănogi erau propulsați printre ei, cu toții nimerind cu picioarele în sus pe câte o pătură. Din elicopter sări o femeie corpolentă la vederea căreia Areola nu putu să nu-și aducă aminte de Oracolul dreptacilor. Dacă i-ai fi dat la o parte bretonul de culoarea curcubeului, cele două femei ar fi fost leite.

Femeia, cu două pulane cauciucate în mâini, începu să facă cărare printre cetățeni, pocnindu-i strategic în părțile moi ale corpului, gen ficat sau rinichi. Se opri, cu un bocanc proptit pe mormanul de avocado, și urlă din toți rărunchii.

– Vă jur, în numele tuturor normelor sociale, că bat la voi ca la fasole dacă nu se oprește orice formă de violență!

– E chiar comisara supremă Hernia, de la Liga Antibullying! Exclamă Duoden extrem de admirativ. Se aplecă și îi șopti Areolei mândru: am avut onoarea să lucrez cu ea în calitate de informator.

Gloata începu să se calmeze, atât de la argumentele aduse de Comisara Supremă cât și de la barbituricele din spuma anti-bullying cu care erau năclăiți din belșug. Hernia lăsă bastoanele și continuă pe un ton calm.

– Acum, faceți vă rog o coadă ordonată, în funcție de numărul de minorități din care faceți parte și luați doar câte un singur avocado bio, să ajungă la toată lumea!

Duoden îi făcu cu mâna și Comisara se apropie de ei, veselă.

– Opa! Duoden și-a tras situationship! Ce mă bucur. Să știi că ai ales bine, draga mea. Duoden este arhetipul tovarășului stângist de viitor. Egal cu toată lumea, evident, dar mult mai egal decât majoritatea tinerilor pe care i-am întâlnit.

Areola făcu o plecăciune și Comisara Hernia se uită puțin dezamăgită la părul ei de un blond spălăcit.

– Știi, ar trebui să faci ceva cu părul ăla, draga mea, măcar o șuviță colorată. Altfel cum ai vrea să știe lumea că ai o personalitate unică?

– Are timp să-și dezvolte o personalitate unică, tovarășa comisar! O apără Duoden. Abia a venit printre noi. Dintr-o eroare fusese întâi desemnată a fi de dreapta.

– Oribilă eroare, oftă comisara, luând-o de mână pe Areola. Dar ce bine că s-a rezolvat și ai ajuns printre ai tăi.

În momentul în care o atinse, Hernia sări trei pași înapoi ca friptă. Ceva era greșit. Începu să hâsâie ca un șarpe opărit.

– Nu simt nimic de stânga în tânăra asta!

Cetățenii din jur se opriră din păruială pe ultimii avocado și se strânseră într-un cerc amenințător în jurul ei. Duoden o luă pe Areola de mână, gata s-o apere cu mâna lui grea de fermier aflat sub media de înălțime a speciei. Un murmur ostil începu să se întețească.

– Un spion de dreapta!

– Să o trimitem într-un centru de reeducare!

– Să sape la canal!

Duoden luă o mână de praf de jos și se pregăti să îl arunce în ochii oricărui potențial atacator. Răcni:

– Oameni buni! Haideți să ne calmăm puțin! Să practicăm niște mindfullness! Fata asta abia a scăpat de nebunii de dreapta! E normal să fie puțin confuză!

Comisara Supremă se apropie și ea.

– Acest brav tânăr are dreptate! Am zis doar că nu simt nimic de stânga, nu că simt gânduri de dreapta! Ochiul minții e obosit după atâta confruntat violență. Mai poate da eroare. Nu ești de dreapta, draga mea, nu?

– În nici un caz! Exclamă Areola insultată și puțin confuză. Oare chiar avea gânduri de dreapta fără să-și dea seama? Oare plecase dintre ei degeaba? Oare băiatul ăla pe care nu mai ținea minte cum îl cheamă de când îl întâlnise pe Duoden își riscase toată reputația pentru ea fără nici un motiv? Simți o senzație puternică de deja-vu, fără să-și dea seama de ce.

Comisara Supremă le făcu tuturor un semn să se așeze

– Să facem un mic test clasic, o întrebare simplă. Ești de acord, draga mea?

Areola încuviință. Comisara făcu o tură de mers lent în jurul ei, cu mâinile la spate, căzută profund pe gânduri. În jurul ei nu se auzea nici măcar un zgomot. Toți așteptau cu sufletul la gură întrebarea.

– Un om sapă o gaură. Alt om cade în ea. Cine e de vină?

– Caca, exclamă Areola. Fix caca. La fel au făcut și ăilalți.

Hernia se încruntă.

– Draga mea, te rog să te concentrezi și să dai un răspuns serios, pentru că întreaga ta soartă depinde de asta.

Areola trase aer în piept și băgă capul în pământ. Prima oară când i se pusese această întrebare era mult mai tânără și lipsită de experiență. Practic un copil. Acum, patru luni mai târziu simțea că absorbise destule cunoștințe încât să poată răspunde mult mai informat. Mai ales că apucase să înțeleagă atât mecanismele de dreapta cât și pe cele de stânga. Își angrenă toate rotițele minții în operațiune și produse un răspuns.

– Nu știu!

Cutremurarea și oroarea se citea pe fețele tuturor. Duoden o strânse puternic de mână.

– Cum adica nu știi? E atât de simplu încât oricine ar putea răspunde. Este vina individului care sapă groapa, pentru că nu a respectat toate normele legale de săpare ale unei gropi care ar trebui să se asigure că operațiunea nu prezintă absolut nici un pericol pentru nimeni. Dacă omul a respectat toate reglementările în vigoare și altcineva tot a căzut în gaură, înseamnă că reglementările au fost făcute greșit și e un eșec al întregii clase politice, dar și a societății care și-a pus încrederea greșit în ea.

– Se știe! Încuviințară și ceilalți tovarăși, uitând complet că veniseră acolo pentru avocado.

Cu toții scoaseră telefoanele și se pregătiră să scrie texte lungi în care să ceară cancelarea Areolei.

– Lăsați telefoanele jos! Nimeni nu cancelează pe nimeni, mișeilor! Ați văzut-o mai sensibilă și mai confuză și gata, cancelare? Voi știți că fata asta a crescut fără tată? Că dintr-o eroare de sistem a fost nevoită să trăiescă printre lipitori de dreapta mai multe luni? Areola, sentimentele pe care le provoci în mine mă răscolesc. Spune-le acestor tovarăși slab informați că vezi adevărul adevărat și că vina este a celui care sapă groapa și a statului că nu a avut grijă ca groapa să fie săpată în siguranță!

Areolei începu să îi transpire palmele. Faptul că prezența ei îl răscolea pe Duoden o răscolea și pe ea la rândul ei. Se uită în ochii lui negri și mici, își luă inima în dinți și se adresă mulțimii nervoase.

– Înțeleg argumentele voastre și cu siguranță minim parțial e ca voi, dar chiar nu cred că lucrurile sunt așa simple. Adică cum, dacă eu închid ochii acum și merg aiurea până cad într-o gaură, e vina societății?

– Bineînțeles, icni Comisara. Într-o societate ideală n-ai avea nici un motiv să îți vină un gând atât de stupid ca ăla de a închide ochii și a merge aiurea până cazi într-o gaură! Te mai întreb o dată: un om sapă o gaură. Alt om cade în gaură. A cui e vina?

Areola se ridică pe vârfuri și răcni din tot pieptul ei suav.

– Îți mai răspund o dată! Nu știu!

Comisara începu să se dea cu curul de pământ de furie

– Prindeți nazista! Să o cancelăm și apoi să o reeducăm!

Duoden își trânti pieptul bine lucrat între ea și gloată.

– Ați simțit vreodată dragoste atât de puternică încât să nu mai țină cont de orientarea politică? Știți că sunt la vârsta la care dacă îmi place tare de o tipă, sunt de acord cu orice zice, oricât de cretin ar fi, da? Ei bine, dacă aveți de gând să invadați spațiul personal al domnișoarei cu scopul de a o discrimina, întâi va trebui să îmi invadați mie spațiul personal și să mă discriminați pe mine!

Gloata începu să dea înapoi.

– Orice ai face, să știi că noi suntem victimele! Țipă unul.

– Ba noi suntem victimele! i-o întoarse Duoden răspicat.

– Ba noi! Contracară comisara supremă Hernia. Noi suntem victimele!

– Ba nu! Urlă Duoden furibund. Noi suntem victimele!

Gloata dădu și mai tare înapoi. Tânărul fermier de rucola se întoarse spre ea, cu o lacrimă în ochi. Arăta la fel de bine ca în dimineața când îl cunoscuse, cu trei zile înainte, când soarele dimineții îi dezmierda trupul vag transpirat și mâinile murdare de pământ, în timp ce scormonea printre răsaduri și s-a întors spre ea, care doar trecea pe drum și i-a zis: „hai salut!” După care s-a întors iar la muncă. Dar acum situația era opusul unui salut. Areola își simți inima în gât. Era un „adio”.

– Areola, fugi! Găsește-ți destinul. Se pare că nu e nici aici!

– Dar n-are cum! Se răzvrăti ea. Că sunt doar două părți! Dacă nu-i nici acolo, nici aici, atunci unde rahat e?!

Areola simți cum colierul roșu se desprinde singur și îi cade de la gât. Duoden înțelese îndurerat.

– Nu știu, dar găsești tu! Ești cea mai completă persoană pe care am cunoscut-o în viața mea! Ai o întreagă serie de trăsături distincte și capacități! Acum fugi, că nu pot să-i mai țin mult cu victimizarea!

Fugi din nou, cu lacrimi șiroind pe obrajii ei palizi de mărime medie. Muci îi curgeau în paralel din nasul ei de mărime și formă medie, cele patru șiroaie de afluenți întâlnindu-se în streașina de deasupra buzei de sus și curgând de acolo, direct în gură.

6 luni mai târziu

Cele două femei corpolente se băteau de mai bine de jumătate de oră și niciuna nu părea să câștige. Gâfâiau greu, ambele cu câte un ochi umflat. La o privire atentă, toate rănile uneia păreau reflectate în cealaltă. Parcă era o singură persoană, care se bătea în oglindă.

Cancelarul Axilar se uita pierdut la bătaie, trosnindu-și degetele distrat. Camera era în formă de potcoavă, cu două tronuri mari, paralele, în capetele potcoavei și un spațiu mare în mijloc, în care Oracolul Fistula și Comisara Supremă Hernia se înfruntau, pentru probabil a suta oară. O sută de bătăi terminate în egalitate perfectă.

– Mai cu ură! țipă prim-secretara Perineea de pe celălalt tron, apoi șopti către echivalentul ei de dreapta: E ireal, parcă sunt aceeași persoană.

Cele două femei se opriră o secundă, încercând să-și calmeze respirația. Se uitau una la alta cu scârbă și respect și apoi se năpustiră una spre cealaltă, cu un răcnet identic. Cancelarul încuviință, zâmbind parșiv.

– De câte ori trebuie să îți demonstrez? Teoria potcoavei este adevărată. Avem aici un exemplar perfect de extremă dreapta și un exemplar perfect de extremă stânga. Sunt echivalente. Sunt aproape identice. Fistula și Hernia practic sunt aceeași persoană.

Prim-secretara rânji la fel de pervers.

– Nu a negat nimeni! E clar că noi, extremiștii, avem mai multe în comun ca oameni unii cu celălalți decât cu semenii noștri mai moderați, de aceeași orientare.

Cancelarul bătu cu pumnul în cotiera tronului.

– Destul cu amabilitățile! Spionii mei spun că cercetătorii stângiști au făcut o descoperire importantă legată de acel anormal testicul de centru pe care l-ați furat de la noi.

– Rapoartele mi-au spus că l-ați lăsat intenționat să fie furat, sperând că noi vom avea mai mult noroc cu cercetarea decât voi. Hai să lăsăm subterfugiile și să vorbim cinstit. Știm și că voi ați aranjat accidentul care a dus la moartea posesorului acelui testicul, acum 10 ani. Știm și că ați fost atât de incompetenți încât ați lăsat singurul copil născut natural din acel testicul să vă scape!

Cancelarul râse fals, apoi scrâșni din dinți.

– De fata aia, Areola, zici? Sursele mele îmi spun că nici voi nu ați fost în stare să o controlați. Că a fugit și de la stânga. Deci incompetenții, la final, ați fost voi! Dar deja nu mai contează, dacă serul pe care l-ați dezvoltat din testiculul anormal funcționează.

– Funcționează, confirmă Perineea. O dată injectat într-un mascul, acesta va produce doar copii de stânga. Sau de dreapta, cu mici modificări pe care chiar și cercetătorii tăi limitați le pot face. Întrebarea e, ce e dispusă dreapta să ofere în schimbul lui?

Axilar se ridică în picioare și trânti un râs malefic. Nelăsându-se mai prejos, Perineea se ridică și ea, râzând și mai malefic.

– Nimic. Absolut nimic nu o să vă dăm în schimbul lui, răcni Axilar. O să ni-l dați gratis pentru că este în interesul tuturor extremiștilor să existe. Dreapta va produce doar copii de dreapta. Stânga va produce doar copii de stânga. În două generații nimeni nu va mai avea rude de partea cealaltă a spectrului, să le pese de soarta celorlalți și Ziua Judecății poate veni. Războiul Final va fi în sfârșit aici!

– Există zvonuri că Areola umblă prin comunități periferice, atât de stânga cât și de dreapta. Că are un colier la gât care își schimbă culoarea de la roșu la albastru atât de repede încât pare mov și toți oamenii sunt neliniștiți când îl văd. Că răspunde la întrebări cu alte întrebări care îl fac pe cel care a pus primul întrebări să își pună singur întrebări! Ar putea deveni problematic.

Axilar se înfoie pe scaun. În ring, Hernia și Fistula continuau să se bată în zadar. Încercau să se lovească una pe alta dar nimereau pumn în pumn, picior în picior, frunte în frunte. Păreau amândouă gata să-și piardă conștiența, ceea ce cu siguranță s-ar fi întâmplat simultan.

– Planul nostru secret e în desfășurare de mai bine de 10 ani. Am reușit să convingem majoritatea liderilor atât de stânga cât și de dreapta să fie de partea noastră și ție îți este frică de o fătucă?

– Ție ar trebui să îți fie frică! mârâi Perineea. Doar tu ai plătit toți apropiații tatălui ei să-l convingă că numai bărbații cu penisul mic poartă cască pe șantier. Ești deplin responsabil de moartea lui și dacă va afla, tu vei fi fi dușmanul ei principal!

– A fost alegerea lui să asculte de societate și să nu poarte cască!

Perineea dărâmă măsuța pe care se aflau ceștile de cafea cu piciorul, nervoasă.

– Alegerile făcute la presiunea societății nu sunt alegeri!

Axilar dădu și el un picior măsuței, ca să nu pară dominat, apoi se calmă.

– Am venit aici să punem la cale o conspirație globală, nu să discutăm a cui e vina dacă un om nu poartă cască sau cade într-o groapă. Areola e o nonproblemă. Situația e sub control. Sunt sigur că oamenii tăi sunt cu ochii pe ea.

– Să fii cu ochii pe ea e destul de dificil. Trece prin comunități atât de stânga cât și de dreapta. I se pierde urma.

– Atunci trebuie să accelerăm planul.

Axilar bătu din palme. Cele două femei se opriră din încercările nereușite de a se omorî reciproc. Cancelarul continuă.

– Voi două veți forma o unitate de operațiuni speciale comune stânga-dreapta. Îi vom spune Directiva Potcoavă. Urmăriți, interogați, manipulați, sabotați. Trebuie să știm fiecare mișcare a Areolei. E singura variabilă necunoscută din ecuația asta.

Cele două femei scrâșniră din dinți la unison și se îndreptară spre ușa imensă din colțul opus al camerei. Perineea așteptă ca ușa să se inchidă în urma lor și se întoarse spre echivalentul ei, aruncându-i o ocheadă.

– Cred că ar trebui să facem sex, spuse ea. Acolo, în ringul murdar de sânge și transpirație.

—–––––––––––––––––––––

Duoden se trezi cărat de subrațe de doi cetățeni solizi, îmbrăcați din cap până în picioare în armuri de luptă urbană, care le acopereau inclusiv colierele. Holul clădirii era întunecos și umed. Instinctul de fermier îi spunea că se afla undeva sub pământ. Putea fi oriunde. Fusese cărat cu duba din Scrotopeni timp de mai multe ore. La un moment dat, după ce duba se oprise, își pierduse conștiența de la lovituri. Ar fi putut fi la sute de kilometri de orășelul natal. Camere cu zăbrele la uși se scurgeau pe lângă el, pe stânga și pe dreapta. Era într-o închisoare.

O ușă se deschise în fața lui și se trezi aruncat pe podeaua rece. Auzi ușa cum se închide în spatele lui, greoi și parcă final. Ochii i se acomodau cu întunericul. Ceva se mișca într-un colț al camerei. Era un om. Blondiu, uscățiv, tânăr. Poate cu vreo doi ani mai mare decât el. Părea la fel de bătut. Duoden dădu să deschidă gura dar un detaliu îl opri. Colierul celuilalt prizonier era albastru.

– Ce ghinion pe mine, spuse Duoden către un perete. Singur în celulă cu un tip necunoscut și nu pot vorbi cu el, pentru că e de dreapta.

Străinul râse, amar. Se vedea că orice contracție a pieptului era dureroasă.

– Bineînțeles că n-aș vorbi în viața mea cu un tip de stânga. E imoral și ilegal. În schimb să vorbești singur e absolut normal. Mai ales după ce ai fost bătut și sechestrat săptămâni la rând.

– Practic eu fac un monolog intern cu voce tare acum, vorbi Duoden cu peretele. Habar n-am cine sunt dubioșii ăștia de m-au ridicat. Am văzut un simbol nou pe uniforma lor. O potcoavă. Și nici n-am înțeles ce vor. M-au întrebat încontinuu de gagică-mea. Încercau să mă întoarcă împotriva ei. Să îmi spună minciuni despre ea. Să ma determine să îmi trădez sentimentele.

Celălalt tânăr se ridică în picioare, șocat de ce aude accidental în monologul celuilalt.

– Zilele se contopesc în temnița asta. Adevărurile și minciunile se amestecă. Dar știu cu siguranță că mă cheamă Pelvis, sunt un tânăr de dreapta din New Curești, vreau să mă fac polițist mililitar la o corporație mare și javrele astea de o lună încearcă să mă convingă că gagică-mea, pe care n-am mai vazut-o de jumătate de an, e o persoană rea. Și nu e. E lumina din ochii sufletului meu și amintirea ei mă ține viu!

Duoden își mușcă buza și aruncă o privire cu coada ochiului, cât îi permitea sistemul lui moral de stânga, celuilalt prizonier. Cu siguranță vorbea de Areola. Era singura persoană care poate fi descrisă ca lumina ochilor sufletului a cărei amintire te ține viu. Acest Pelvis nu era, ca și el, o victimă. Era un rival.

sfaturi gratis se reintoarce

Șoșoacă în Parlamentul European e un lucru frumos

de ce încălzirea globală e fake

Trilogia testiculară: Vol II: Torsiune Testiculară

la cancan cu problemele