Sunt radu și sunt marșoscârb

Da, am zis scârb. Eu sunt cu semantica. Înțeleg diferența dintre fobie și scârbă. Nu vreau să văd salată de vinete, nu vreau să fie în cameră cu mine, nu vreau să o ating, nu vreau să o miros, numai gândul la ea îmi provoacă greață. Mi-e scârbă de vinete. 

În schimb viespile, dacă vine una spre mine alerg și urlu ca o fetiță de grădiniță. Aia e fobie. 

Uf, hai să lămurim, că iar îmi sare lumea în cap. N-am absolut nimic cu LGB-ul, să mor de înțeleg T-ul dar nici cu ăia n-am nimic. Să facă ce vor ei în intimitatea lor ca toată lumea. Ce zic eu e că ăia care nu-i tolerează mai mult se comportă cu ei cum mă comport eu cu salata de vinete decât cu viespile. 

E scârbă, nu fobie. Înțeleg, e un termen mai avantajos pentru ei, să se prefacă că e vorba de frică. Sună mai umilitor așa. Au de-a face cu fricoși, nu cu scârbă. Mie îmi place să le zicem lucrurilor pe nume, chiar dacă nu sună plăcut.

Dar repet, eu n-am treabă cu asta. Minoritățile sexuale nu-mi provoacă nici frică, nici scârbă. Îmi provoacă exact ce-mi provoacă cam toată specia umană: nepăsare. Nu e imoral să nu îți pese, atât timp cât nu deranjezi sau discriminezi pe nimeni.

Și de discriminat, eu discriminez o tonă de oameni, nu mi-ar fi rușine să zic dacă ar fi cazul.

Discriminez următoarele categorii:

Oamenii cu strungăreață

Ăia cărora li se vede gingia de sus când zâmbesc

Ăia care zic „body pozitivity” la boala obezitate

Masculii care în baia publică se duc să se pișe la WC și să stropească colacul când sunt pișoare libere

Ăia care merg lent în fața mea

Oamenii care filmează tiktokuri în public

Comuniștii

Zoomerii

Zoomerii comuniști

Mă rog, e listă lungă. Mi-ar lua trei interneți să o termin, dar vă promit că nu e nici o minoritate sexuală pe ea. În schimb sunt două categorii mari pe care recunosc că le urăsc din toată ființa mea: 

Oamenii care o fac pe interesanții

Oamenii care n-au nici o valoare individuală așa că se strâng în turme ca să se simtă puternici.

De-aia sunt marșoscârb.

Acuma na, aș fi zis același lucru despre orice marș. S-a nimerit să fie ăsta lgbt. Și vă asigur că mi-e în egală măsură scârbă și de „marșul normalității”. N-ai ce să mai zici. Mi-e scârbă și de unii și de alții. Asta nu e discriminare, e egalitate. 

Că domle ei sunt comunitate marginalizată. Atunci de ce nu mărșăluiesc pe la marginea orașului? Că erau fix prin centru. Cine altcineva mărșăluiește prin mijlocul bucureștiului? Numai ei. Unde e marginalizarea?

Că domle ei sunt discriminați și e multă homoscârbie în țară. Este. Dar e de-aia light. Știți câți minoritari sexuali au fost spitalizați în urma unei bătăi legate de sexualitatea lor în ultimii 10 ani? ZERO. 

Păi n-au mai fost incidente de-astea de pe vremea când l-au tuns cocalarii ăia pe Naomi, rest in power. Pe atunci chiar era nasol. Fără mișto mi-a fost milă de multe ori de Naomi. A îndurat săracul o grămadă. Grea și chinuită viață. Merita măcar înțelegere și respect omul ăla. Ca și toată lumea. 

Dar nu mai e ca pe vremuri. România s-a curățat. Sigur, își mai iau unii palme după ceafă, înjurături, flegme. Dar ne luăm toți. Așa e viața. Sunt niște oameni care asta vor să facă cu viața lor. Să dea palme flegme și înjurături. Și dacă nu e motivul ăla e altul. Îmi iau și eu, vă luați și voi, nimeni nu e mai cu moț, așa e viața. Dar nu, n-o să intimidezi homoscârbii prin marșuri. Mai mult îi întărâți.

Dar, lifehack, ai putea să îi ignori. Cum face orice om cu oamenii de căcat. Atât timp cât nu te bagă în spital, ignoră-i, treci peste. Smiorcăiala nu ajută cu nimic.

Uite niște motive pentru care homoscârbia a scăzut la noi în țară:

1. A scăzut foamea. Cocalarul e agresiv când îi ghiorțăie mațele. Dacă cocalarul e sătul n-are chef să se ia aiurea de oameni. 

2. TIKTOK: cocalarul are entertainment. Nu se mai plictisește o secundă. Cum îi vine să caște, cum scoate telefonul și se uită la filmulețe cu frații lui troglo. 

Motive pentru care NU a scăzut homoscârbia în țară:

1. Plimbărici ale tineretxului cu păr colorat.

2. Fasoleală publică a șomerului Antonelu. 

Dar urăsc marșurile. De orice tip. Dacă ar mărșălui pitici îmbrăcați amuzant care țin în brațe cățeluși și pisicuțe, chiar și atunci m-ar enerva. 

Adunatul și plimbatul în turmă dă unor oameni individual nonvalorici ocazia să capete puterea turmei. Și turma e cea mai periculoasă chestie din istoria omenirii. Nu a existat niciodată o turmă inteligentă sau rațională. Și dacă aduni cei mai savanți oameni de pe planetă într-o turmă, devin dobitoci agresivi și iraționali instantaneu. Așa e turma.

Poate o să sune a ceva ce ar zice un sociopat, pentru că sunt, dar oamenii nu ar trebui lăsați să se adune. Dacă ești cineva, te impui și singur. Nici un om valoros nu s-a adunat în turme. Numai ăștia care n-au nimic individual. Nonvalorile. S-au prins din cele mai vechi timpuri că dacă aduni destui ratați, devin o forță de temut. Ca insectele. Bate-te unu la unu cu viața, insectă, nu veni cu stupul. 

(ăsta ar fi trebuit să fie filmuleț dar am covizi și n-am nici un chef de filmat chestii)

***

Trilogia testiculară: Vol I: Bijuteriile familiei

Am reușit!

Oameni buni, am terminat de scris volumul III al trilogiei mele Sci Fi romantică pentru adulți tineri. 3 volume a 900 de pagini fiecare. Am deja contract pentru publicarea lor în 14 limbi și editorii spun că o să rupă fâșul la categoria 14-25 ani de o să facă Twilight, Maze Runner, Divergent, Hunger Games și încă niște serii de-astea să plângă de ciudă că ceva în halul ăsta de derivat poate să prindă. 

Seria e atât de bine scrisă încât nici nu trebuie să citești cele peste 2500 de pagini să o înțelegi perfect. Voi pune aici fragmentele cele mai edificatoare, din care oricine își poate face o idee completă.

Notă foarte importantă! Numele nu se citesc așa cum ai crede! Așa e în seriile young adult. Numele au accentul altfel decât ai crede. Nu mă mai frecați la cap cu asta, dacă nu înțelegeți genul, nu vă băgați! O să fac un ghid despre cum se citește fiecare nume o dată cu ecranizarea, dar până atunci țineți minte regula simplă: accentul nu e acolo unde îți vine natural să îl pui la prima vedere. E oriunde în altă parte.

PREFAȚĂ

În anul 2057 profesorul Ludwig Von Schlitz face o descoperire epocală, care schimbă fundamental cursul întregii specii umane. Acesta demonstrează irevocabil că predispoziția omului spre gândire de stânga sau de dreapta este înnăscută. Ba mai mult, este determinată direct de testiculul din care a pornit viitorul om. Cei porniți din testiculul stâng devin de stânga, cei porniți din testiculul drept de dreapta. 

Curând se inventează Mașinăria Omega, un aparat care poate determina predispoziția ideologică a fiecărui om, în funcție de testiculul de baștină. Societatea profund divizată ideologic acceptă Mașinăria Omega ca determinator suprem al destinului uman și se împarte de bunăvoie în două societăți profund diferite. Dreptacii și Stângacii. 

La vârsta de 16 ani, fiecare om este testat cu Mașinăria Omega și repartizat celor mai apropiate rude cu care împarte orientarea politică. Uneori părinți, alteori bunici sau unchi. Familiile fără membri în ambele orientări sunt extrem de rare, cum orientarea este complet aleatoare.

Încercările de a limita geografic cele două societăți eșuează, însă oamenii își dau seama că nu e nevoie , toate paralele. Singura chestie comună rămâne infrastructura, care nu poate fi împărțită, dar poate fi menajată tacit, de ambele părți, fără prea multă comunicare. 

O dată desemnat într-o tabără și cetățenia asumată, omului îi este intezis să discute cu membri ai societății rivale, să citească cărți sau să participe pe social media de sens opus. 

Mulți dintre masculii mai vehemenți pe orientarea socio-politică aleg să își taie coiul dușmănos, ca să se asigure că progeniturile lor gândesc în aceeași direcție ca și părinții lor. Nu funcționează. Rămas singur, un testicul începe să producă aleator progenituri atât de stânga cât și de dreapta. 

O ură mocnită dar liniștită se așterne în societate. Fiecare dintre tabere consideră că cealaltă e o problemă reală pentru viitorul omenirii. În același timp fiecare om are rude în tabăra opusă cu care nu are voie să vorbească, dar cărora le dorește binele. Războiul este evitat însă ambele tabere sunt înarmate până în dinți, așteptând ca conflictul mocnit să se aprindă și să vină mult așteptata Zi a Judecății, când una dintre tabere o va nimici pe cealaltă, salvând astfel omenirea de deviere bolnavă. La această parte absolut toți oamenii sunt de acord. Care e partea deviată și bolnavă dintre cele două însă rămâne adevărata întrebare care bântuie omenirea. 

Secolul următor este cunoscut de istorie ca Secolul Liniștii. Conflictele interumane scad aproape de zero, interacțiunea cu un om din tabăra opusă, singurii cu care te-ai putea certa pe bune, fiind ilegală. 

100 de ani însă crăcănează și mai tare prăpastia dintre cele două societăți. În anul 2163, ambele societăți sunt pregătite de război. Pacea pare mai instabilă decât ultimul dinte de lapte din gura unui copil de 11 ani. În acest an se naște Areola, cea care avea să schimbe totul. Fiica a doi părinți de dreapta. O mamă optimistă, plină de speranțe ca fiica ei să adopte idealurile meritocrației și competiției ce o definesc și un tată temător, pentru că ascunde un secret cutremurător. Ambele perechi de bunici sunt înștiințate de nașterea ei prin sistemul de comunicare bisocial reglementat de AI. Nu au voie să o vadă, fiind Stângiști, însă speră ca Mașinăria Omega să le aducă nepoata pe calea corectă la împlinirea vârstei de 16 ani.

Volumul I: Bijuteriile Familiei

Inchizitoarea Rotula scrâșni din dinți și mai luă o mostră de păr de la Areola, care stătea liniștită și temătoare în scaunul de testare. Era drăguță, dar nu extrem de drăguță. Fix cât de drăguță ar fi nevoie ca să se poată identifica orice fată cu ea, fără să se simtă amenințată. Mașinăria Omega hârâi și bâzâi din nou anormal, producând același rezultat absurd, care nu existase niciodată în istoria omenirii.

„Subiect de orientare nedefinită”, afișă ecranul din nou. 

– Trebuie să fie o greșeală, bombăni ea. Așa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria omenirii. Ori ești Dreptaci ori ești Stângist. Nu există orientare nedefinită. Ce e prostia asta? 

Își aprinse o țigară. Simbol suprem al Dreptacilor. Dreptul de a face ceva complet dăunător și inutil, doar așa, că e dreptul tău să faci ce vrei cu corpul tău. 

– Draga mea, spune-mi tu cum te simți. De dreapta, ca oamenii normali, sau de stânga, ca toți terminații?

– Nu știu, chiar nu știu, răspunse Areola sincer, mușcându-și buzele. 

– Dar îți iubești părinții, nu? 

– Normal. Pe mama. Tata a murit de mulți ani, într-un accident de muncă. Își exercitase dreptul de a nu purta cască pe șantier.

– Atunci a murit erou. Dreptul de a nu respecta reguli care sunt făcute doar pentru propria siguranță e un drept fundamental uman. Am să te trec de dreapta. Ca să îți fie bine. Rămâne secretul nostru, da? 

Areola încuviință, nesigură pe ea. Rotula scuipă țigara, o apucă de umeri și începu să o scuture. 

342- Fetiță, bagă-ți mințile în cap. Ce s-a întâmplat în camera răstoarnă tot ce știm despre specia umană! Dacă află cineva ești moartă, sunt moartă, părinții tăi sunt morți. Practic toată lumea e moartă, mă înțelegi? Se fute tot căcatul într-un hal în care devine imposibil de dezfutut! 

– Sunt de dreapta! Urlă Areola, încercând să se convingă mai mult pe sine. 

La ieșirea din cameră fu luată în brațe de mama ei. Plângea de fericire că are un copil de aceeași orientare ca și ea. După moartea soțului, cea mai mare groază a ei era ca destinul să nu cumva să îi fure fiica și să o ducă spre scârbavnica și greșita orientare Stângistă. 

Din camera de testare se auzi un singur foc de armă și un trup cum se îndoaie, frânt pe podea. Inchizitoarea Rotula înțelesese că singurul mod în care doi oameni pot păstra un secret este acela prin care unul dintre ei e mort. Soarta societății era prea importantă să zacă în mâinile ei. Știa prea multe. 

 ******

Areola era la al treilea date cu Pelvis și simțea fiorii îndrăgostelii cum o gâdilă din vârful degetelor de la picioare până la rădăcinile firelor de păr din cap. Pelvis era un tânăr de dreapta destul de standard. Blondiu spălăcit, înalt, uscățiv, acneic dar cu o față simpatică, de intelectual. Faptul că era și memelord îi creștea mult șarmul. 

Avea acea umbră sexy pe suflet pe care o aveau toți bărbații de dreapta. Știa că războiul e inevitabil și iminent. Toată societatea de dreapta se pregătise pentru el. Erau înarmați până în dinți și dețineau destule bombe cât să rașcheteze fiecare atom de pe fața planetei de minim două ori. Ar fi fost însă imposibil să bată stânga fără să omoare și civili de-ai lor. Deși majoritatea orașelor mari, ca New Curești ajunseseră să fie populate în totalitate de doar una dintre ideologii, când ieșeai din urban dădeai de o lume pestriță în care cele două realități se întreprătrundeau.  Când populația globului renunțase la granițele geografice în favoarea granițelor ideologice, conceptul de teritoriu se transformase radical. Globul aparținea în totalitate atât celor de stânga cât și celor de dreapta, dacă reușeau să se ignore reciproc. 

Dușmanii lor, deși la fel de bine înarmați ideologic, la capitolul armată stăteau mult mai prost. Toate simulările arătau că în cadrul unui conflict deschis, Dreptacii ar fi ieșit învingători, cu vreo 5% dintre ei chiar și supraviețuind războiului. Superioritatea morală nu îi lăsa însă să atace primii. Orice om de dreapta știa că armatele sunt doar pentru apărare. Așa că planul macro era unul destul de simplu. Să aștepte până când ăia se pregătesc să atace primii și să atace înaintea lor. O privi ocrotitor.

– Ți-e foame?

Areola dădu din cap și Pelvis o luă de mână, conducând-o pe o stradă plină de restaurante mici și street food. Își dădu seama că nu are bani. Încă nu-și găsise job și abia începuse cursul de economie elementară. Habar n-avea cum funcționează un portofel virtual. Îl strânse de mână.

– Stai liniștită, că dau eu masa asta. Sunt gentleman, spuse el, dându-i o șuviță de păr după ureche. Oricum, notez aici toate cheltuielile pe care le fac pe relația noastră și dacă nu ajungem la sex într-o perioadă rezonabilă de timp, îți facturez jumătate din cât am cheltuit pe tine. E doar cinstit.

Areola încuviință, oarecum. Îi plăcuse gestul cu părul. Să deții bani era ușor. Să îi înțelegi însă, era aproape imposibil. Dreapta avea 147 de cryptomonede oficiale care fluctuau spastic în sus și în jos ca valoare. Meniul pizzeriei la care se opriseră se agita în fața lor, atât valoarea fiecărui produs cât și moneda în care era calculată schimbându-se de mai multe ori pe secundă. Îi arătă  în meniu o pizza vegi și Pelvis se aplecă peste el ca un mare vânător. Își trozni degetele și se opri din respirat și clipit. Pocni meniul cu două degete în dreptul pizzei Vegi și în dreptul selecției lui, câteva secunde mai târziu, blocându-le prețul și confirmând tranzacția. După rânjet, nimerise prețuri bune. 

– Să știi că dacă ai în portofelul virtual puțin din fiecare monedă și îl iei ca pe un tot unitar, fluctuațiile sunt mult mai mici. Eu ajung falit sau miliardar maxim de 2-3 ori pe zi. Te obișnuiești, explică Pelvis, molfăind. Ridică o felie de Quattro Stagioni, băltind în ketchup și continuă, uitându-se din nou în telefon la fluctuațiile crypto: Spre exemplu aș fi putut cumpăra o garsonieră acum cu banii pe care i-am dat pe felia asta de pizza acum 5 minute. 

– Îmi pare rău că ai pierdut o garsonieră pe mine, mormăi Areola, uitându-se în pământ.

Pelvis începu să râdă înecându-se cu pizza. 

– N-are legătură cu mine, cu tine, cu garsonierele sau cu pizzele. Nu poți judeca valoarea actuală bazat pe valoarea anterioară. Se vede că nu înțelegi încă economia dinamică. Stai liniștită, și mie mi-a luat ani buni până am ajuns în punctul în care să mă pot preface într-un mod credibil că o înțeleg.

Pelvis era versat. Tendințele lui de dreapta fuseseră evidente din fașă. Îi povestise maică-sa că plângea când vedea bebeluși de altă culoare și dacă aceștia îi atingeau jucăriile, se înroșea tot și se oprea din respirat de parcă stătea să explodeze. Desemnările începeau de la vârsta de 4 ani și se făceau anual. Verdictul de „conclusiv de dreapta” se dădea doar dacă tendințele erau covârșitoare. Dacă nu, se considera că copilul mai are de dezvoltat. Abia la 16 ani se întâmpla desemnarea finală, cea la care erau repartizați unei tabere chiar și cei mai centriști dintre stângaci și dreptaci. Pelvis purta cu mândrie colierul albastru de la vârsta de 7 ani. Termină de hăpăit și o luă iar de mână:

– Hai să te duc într-un loc frumos!

– E o adunare naționalistă?

– Bineînțeles.

Și la celelalte două date-uri Pelvis o dusese la adunări naționaliste. Părea mare fan. Străzile erau pline de oameni cu coliere mari la gât, care luminau albastru, semn că sunt de dreapta. Areola își pipăi propriul colier și se întrebă ce rost au. Toți oamenii pe care îi văzuse vreodată erau de dreapta. Simți că încheietoarea colierului joacă. Era ciudat. În mod normal colierele erau imposibil de scos, o dată puse. Se desfăceau singure doar când purtătorul nu mai avea puls. 

O tăiară printr-o alee lăturalnică unde un pompier freelancer negocia cu o doamnă bătrână valoarea salvării unei pisici blocată într-un copac. În același timp amândoi negociau cu un jurnalist freelancer procentele monetizării videoclipului ulterior pe rețelele de socializare. Două străzi mai încolo ocoliră un spital privat în fața căruia se desfășura o licitație pentru organe. Un copil zburătăci pe lângă ei, cărând cu grijă o mică lădiță frigorifică. Îi zâmbi până la urechi Areolei. Era la vârsta la care își schimba dantura. Avea doar câțiva în gură și toți prea mari pentru capul lui.

– Fata, nu cumperi un rinichi?

Pelvis îl ciufuli puțin și-i dădu un bobârnac.

– N-avem noi bani de rinichiul tău. Dar îți urez baftă! Să-l vinzi cât mai scump!

Copilul plecă mai departe și Areola căzu puțin pe gânduri.

– Nu ți se pare că e cam mic să-și vândă un rinichi?

Pelvis își ridică tricoul, râzând, arătându-i cicatricea mare de pe abdomen. 

– Naah, eu eram chiar mai mic decât el când mi-am vândut rinichiul. Mi-am plătit în avans facultatea cu el. Altfel n-aș fi avut nici o șansă. Dacă o să am succes în carieră și o să fac mulți bani, îmi cumpăr altul până fac 40 de ani. Te descurci cu unul până la vârsta aia.

– Și dacă n-o să ai succes în carieră?

– Dacă ajung ratat, faptul că am un singur rinichi o să fie ultima problemă. Dar eu sunt optimist. Unchi-miu vinde mașini și are deja trei rinichi. Sunt antreprenori de succes care au chiar cinci. 

Areola fluieră a pagubă.

– Cinci rinichi? Nu-s cam mulți?

– Dacă-i lași la săraci oricum nu-i folosesc, că n-au bani să bea. Într-adevăr clasa de sus a acumulat cam mulți rinichi în ultimul timp. Se estimează că 1% dintre Dreptacii planetei dețin 35% din rinichii Dreptei. Dar va avea grijă economia de piață să regleze cererea și oferta. Dacă nu, o reglăm noi.

Areola încuviință. Deși abia începuse să învețe despre principiile fundamentale ale Dreptei, știa că unii dreptaci, mai autoritarieni, considerau că aceste principii fundamentale trebuie reglementate și supravegheate de stat. Alții, mai libertarieni, considerau că fiind niște principii fundamentale ale speciei umane, omul ajunge natural la ele, fără a fi nevoie de reglementare. Chiar dacă, în teorie, corporațiile dreptacilior libertarieni erau foarte puțin reglementate, în practică, dacă puterea armată a Dreptei le cerea ceva, nu puteau să zică nu.

Totuși, atât dreapta mai libertariană cât și dreapta mai autoritară aveau o coloană vertebrală solidă comună: cultura locală, care în fiecare loc al globului fusese dramatic modificată de secolul tumultuos anterior. Spre exemplu, în New Curești, portul tradițional consista într-un kimono, continuat cu ițari bufanți, băgați în șosete lungi, colorate, băgate la rândul lor în sandale. Ținuta era completată de un sombrero. 

Cu toții știau aceleași cântece tradiționale, ca cel despre un gospodar care i-a dat un pumn în gură unui urs, crezând că e nevastă-sa sau cel despre negustorul cu penis detașabil. Ambele necesitau un banjo pentru a suna tradițional și existau multe remixuri și reinterpretări. Într-una nevasta confunda ursul cu bărbatul și în alta ursul îi bătea pe amândoi fără motiv.

Aveau aceleași superstiții. Ca cea că dacă auzi o gravidă bășindu-se, ai noroc toată săptămâna. Sau că dacă dai o boală venerică mai departe la trei oameni, îți trece. Aveau aceiași eroi populari, reprezentați peste tot în statui călare, deși mulți dintre ei veneau din epoci în care nu prea se mai călărea. Aceleași zicale, aceeași mâncare tradițională care conținea atât măr cât și maioneză pentru un motiv pierdut în negura timpurilor și chiar și câteva sărbători locale, în care onorau faptele călăreților anteriori. Ocazie bună să își tragă kimonourile pe ei și să mărșăluiască la pas coordonat până în cel mai apropiat bar, să se îndoape cu bere și mâncarea aia tradițională cu măr și maioneză, care în mod normal ar fi putut să se ascundă prin multitudinea de ingrediente, dacă n-ar fi contrastat atât de odios una cu alta.

Pe vremuri, cultura era strâns legată de etnie. Areola era de etnia majoritară districtului RO003, în care atât ea cât și Pelvis se născuseră, dar nu e etnia la care te-ai fi așteptat. După secolul de haos anterior, nici o etnie nu mai era unde te-ai fi așteptat să fie. 

Un bărbos năclăit dormea într-un cort în grădina unui bloc. Colierul perfect rotund de la gâtul lui lumina roșu și Pelvis îi făcu semn să nu se uite spre el. Era primul cetățean de stânga pe care Areola îl văzuse în viața ei. Traiul paralel funcționa doar în locuri cu densitate mică. Orașele deveniseră, organic, de o singură culoare, în trei generații. Stângiștii fuseseră aproape 40% din populația New Cureștiului cu 100 de ani în urmă. Ultima familie de stângiști emigrase de acolo în urmă cu peste 20 de ani. 

Era și normal. Cum nu aveai voie să interacționezi cu ceilalți, trăitul printre ei era practic trai în pustietate. Areola își dădu seama că cel mai probabil stângistul de mai devreme era doar un drumeț. Din punctul drumețului de vedere, era singur într-un cartier plin de proprietăți private în care nu are voie să intre și gol de oameni. Normal că venise cu cort și provizii. Nu e ca și cum te poți caza la un hotel dacă nu ai cum să interacționezi cu angajații lui. 

Încă două străzi și ajunseră în fața unei clădiri brutaliste impunătoare. Era extrem de similară cu celelalte două clădiri în care o dusese Pelvis la date-urile anterioare. Erau într-un cartier administrativ, unde dreapta mai autoritară își făcea simțită prezența. Pâlcuri de oameni cu diferite uniforme treceau pe lângă ei. Chiar și poștașii aveau trese pe umeri. 

– Am ajuns.

– Pariez că are amfiteatru, îi ciripi ea, oarecum încântată, dar doar oarecum. 

– Are chiar mai multe, se făli junele, conducând-o spre o intrare atât de înaltă încât pe ea ar fi încăput două tancuri, unul în cârca celuilalt. . 

Pe ușa mare de lemn se lăfăia un basorelief cu un om musculos, îmbrăcat doar cu un chilot de blană care plătea cu o bucată de os un om mai puțin musculos să spargă pietre. Pe cealaltă ușă, musculosul vindea pietrele unui gras pe zece bucăți de os.

Într-un amfiteatru se adunaseră mulți tineri îmbrăcați la fel. Exersau coregrafia pentru un dans ideologic ce aveau să-l prezinte de Ziua Autodeterminării. 

– Ce sublim că arătăm la fel și ne mișcăm la fel, continuă el. Asta e frumusețea oamenilor de dreapta. Ne place să fim uniformi la un strat superficial, ca să ne simțim parte din ceva mai mare decât noi, dar în străfundul nostru, fiecare dintre noi e super-super freaky într-un mod unic. Nimic ilegal sau imoral, bineînțeles. Majoritatea dintre noi suntem foarte BDSM, spre exemplu. 

Areola era foarte impresionată. Se uită la el cu gura întredeschisă, ca și cum nu știe clar dacă vrea sărutată sau doar să zică ceva. Pelvis continuă.

– Tu, spre exemplu, pe ce aptitudini ești cel mai competitivă?

– Nu știu, răspunse ea.

Un gând îi străfulgeră prin minte și se opri din a-l verbaliza în ultimul moment. Nu era atrasă de competiție în mod special. Poate nu competiția era cel mai important lucru în existența umană? Știa că asemena afirmație poate fi lejer privită ca blasfemie. 

– Trebuie să știi pe ce aptitudini ești competitivă. Altfel nu o să răzbați apele tulburi ale capitalismului. Eu, spre exemplu, am un plan clar. Vreau ca până la 30 de ani să dețin dreptul de închiriere al unui apartament de minim 60 de metri pătrați. Să îmi intemeiez o familie. Nu sunt ca toți ăștia de vârsta mea. Toți vor să se facă corpopolițiști, corpomilitari sau corporatiști simpli. Eu vreau totul deodată. Aș vrea să mă bag în poliția militară a unei corpo. 

Areola zâmbi. Îi plăcea că e familist. S-ar fi văzut crescând copii alături de el într-o familie tradițională. Ea, educând copiii și având grijă de casă, cu pasiuni mici care să-i ocupe timpul ca fotografia, psihologia, mindfulnessul sau băutul pe timpul zilei. El, bătând mercenari care încearcă să vândă secrete militare private poate ca partener într-o corporație, poate ca freelancer. Și cu o grădină de flori și plante aromate în spatele casei.

O femeie masivă și bătrână apăru între tineri și aceștia făcură cerc în jurul ei. Începu să dea feedback constructiv dar nenecesar de agresiv.

– E Oracolul Fistula! Exclamă Pelvis încântat. Tu știi ce rar vine la repetiții? Haide! 

Pelvis porni vesel, trăgând-o de mână și Areola se lăsă trasă. Era foarte curioasă.

– Ia uite! Pelvis și-a făcut o prietenă! Exclamă Oracolul încântată. Ai ales bine, draga mea. Pelvis este arhetipul tânărului de viitor!

Pelvis roși și își șterse ochelarii, rușinat. 

– Vorbind de viitor, mărite oracol, poți să ne prevezi viitorul? 

Fistula zâmbi blajin și se apropie de Areola. Se uită în ochii ei și deodată calmul înțelept se transformă în frică. Făcu un pas în spate.

– Fătucă, eu nu simt nici un strop de dreapta în tine!

Muzica se opri.

– Un spion de stânga printre noi! Țipă alarmat un tânăr. 

Oracolul ridică o mână să-l liniștească.

– Să nu ne impacientăm. Nu simt nimic de stânga în această cameră. Poate doar sunt obosită. Poate ochiul minții nu vede azi atât de clar. Nu ești de stânga, draga mea, nu?

– În nici un caz! Exclamă Areola insultată.  Apoi puțin confuză. Avea oare gânduri de stânga fără să-și dea seama? Oare inchizitoarea Rotula nu se sinucisese chiar degeaba?

Oracolul făcu semn tuturor să se așeze.

– Să facem un mic test clasic, o întrebare simplă. Ești de acord, draga mea?

Areola încuviință. Fistulal făcu o pauză dramatică apoi continuă pe un ton teatral.

– Un om sapă o gaură. Alt om cade în ea. Cine e de vină?

Areola căzu pe gânduri și începu să calculeze în cap. Întrebarea, deși simplă la prima vedere, avea ramificații și variabile. Observă uimită că toți din jur erau deja enervați. S-ar fi așteptat să răspundă deja. Își luă inima în dinți și răspunse. 

– Nu știu!

Șoc. Groază. Pelvis o luă de mână.

– Cum adica nu știi? E simplu, ce naiba. Știe și un copil mic. E doar vina celui care a căzut în gaură, fiind responsabilitatea lui deplină să se ferească de gropi și orice alte pericole. E misiunea familiei tale să te pregătească să te ferești de toate gropile care pot apărea în viață. Omul e deplin responsabil de soarta lui, se știe!

– Se știe! Încuviințară și ceilalți tineri, încordați.

– Deci orice om poate să sape o gaură  oriunde are chef?, se miră Areola. 

– Drept fundamental, se știe!, murmură gloata într-o singură voce.

– Chiar și pe proprietatea altuia?

Fistula clefăi în scârbă.

– Chiar și pe proprietatea altuia. Dar atunci e și dreptul ăluia fundamental să te împuște în figură dacă are chef. Trebuia deja să știi lucrurile astea!

– N-a apucat să le învețe, se băgă Pelvis. Abia a fost desemnată!

Vocea Oracolului se ridică, furibund.

– Astea sunt lucruri fundamentale pe care ți le spune instinctul. Nu trebuie să le înveți. Se știe!

– Se știe! îngână gloata întărâtată. Câțiva începură să scoată cătușele. Mulți aveau cătușe la ei, fiind foarte ahtiați după BDSM. Pelvis făcu spre ei.

– Potoțiți-vă! E doar confuză! A crescut fără tată. N-a fost ușor! E genul care își arată aptitudinile mai târziu! Areola, spune-le că de vină e cel care cade în groapă, baby!

Areola roși puțin. Îi spusese baby! Își luă inima în dinți și mai tare.

– Chiar nu știu!

Oracolul hâsâi ca un cauciuc de bicicletă când face pană.

– Eretica! Puneți mâna pe ea! 

Areola se făcu mică în spatele lui Pelvis, care scoase cu lejeritate aruncătorul de grenade pe care-l ținea tot timpul pe spate pentru că e dreptul fundamental al omului să care un aruncător de grenade oriunde are chef. Îl armă.

– Eu zic să ne calmăm puțin! Știți că sunt la vârsta la care îmi place în așa hal de o tipă, deși o cunosc doar de câteva zile și habar n-am dacă am ceva în comun cu ea la nivel fundamental, încât sunt în stare să îmi dau viața pentru ea! 

Gloata furibundă dădu înapoi. Pelvis o sărută pe frunte pe Areola, cu aruncătorul de grenade bine țintit spre adidașii oracolului. 

– Areola. Fugi. Găsește-ți destinul! Nu cred că este aici! 

Cu cealaltă mână îi desfăcu de la gât colierul luminos care o desemna ca pe o persoană de dreapta. Se desfăcu ușor, ca și cum n-ar fi vrut să fie pe gâtul ei.

Fugi, șiroaie de lacrimi scurgându-se pe obrajii ei diafani. Îi curgeau și mucii și cum nu putea să respire pe nas și alerga, având nevoie de mult oxigen, respira pe gura deschisă. Și muci i se scurgeau în gură.  

***

circuitul votului în natura umană

Prima dată la vot: Generația anterioară a eșuat. Sunt cinici, sunt blazați, sunt egoiști. Din cauza lor societatea e belită. Dar noi suntem tineri, informați și entuziaști. Vom vota și vom schimba lumea!

(4 ani mai târziu)

II: Ok, data trecută nu s-a schimbat nimic. E din cauza absenteismului. Dar acum suntem și mai mulți, și mai informați, și mai pregătiți să schimbăm lumea! Vom vota și va fi bine!

(4 ani mai târziu)

III: Data trecută oricât ne-am chinuit, nu numai că nu s-a schimbat nimic în bine, ba chiar e mai rău. De data asta va fi diferit. Votatul chiar va face o diferență și vom schimba lumea! Haideți la vot tinerii mei!

(4 ani mai târziu)

IV: Încep să cred că rahatul ăsta nu funcționează, dar îmi fac datoria. Votez cu răul cel mai mic, aia e. Ce-o fi o fi.

(4 ani mai târziu)

V: Ok, s-a demonstrat că răul cel mai mic de fapt era același lucru cu răul cel mai mare. Nici nu-mi mai bat capul. Votez și eu cu unu’ care n-a fost penal încă și aia e.

(4 ani mai târziu)

VI: Știți ce? Rahatul ăsta chiar nu funcționează. Nu mai am chef să îmi bat capul cu el. Azi m-am întâlnit cu un grup de tineri care mi-a zis că din cauza mea societatea e belită. Că sunt cinic, blazat și egoist. Că nu îmi fac datoria de cetățean. Dar ei vor schimba lumea, că sunt tineri, informați și entuziaști. Oare și eu eram așa prost?

***