Despre feministele urbane cărora le pasă doar de feministe urbane

La țară tați vitregi lasă gravide fiice de 12 ani și judecătorul le dă cu suspendare că a fost „consimțământ”.

Violuri și abuzuri în familie se termină „amiabil” că dom’le, din ce mai mănâncă copiii ăia, dacă agresorul ajunge la pârnaie.

Recidiviști sunt lăsați liberi să dea foc victimelor care i-au reclamat pentru viol.

Și pe ce se concentrează feministele noastre discriministe din asociații? Pe revenge porn și instigări de pe internet. Astea-s problemele stringente ale femeilor românce din punctul lor de vedere.

De ce? Simplu. Că astea-s probleme care le vizează și pe ele. Dacă într-o zi când caută pulă bete pe tinder, trimit niște poze cu țâțele lor lăsate la un fraier și fraierul trimite și la alții și le strică lor reputația de feministe independente cu breton puternic? Dacă într-o bună dimineață la cafeluță citesc pe net păreri NEPLĂCUTE?


Astea-s problemele importante, că-s problemele lor. Ele-s fete urbane de capitală. Nu stau la țară într-o casă cu un unchi violator, n-au recidiviști pe stradă, le doare în pizdă de problemele reale ale femeilor și fetelor abuzate, aflate de obicei într-un sat de la capătul țării, în sărăcie cruntă.

Genul ăla de fete care n-au cum să aibă probleme nici cu revenge pornul, nici cu părerile de pe net, că n-au telefon. Au doar bătaie, un unchi căruia i sa scoală la beție și trei copii făcuți până la 18 ani care trebuie îngrijiți. N-au timp să-și pozeze găoaza și să o arate la alții.

Să-și facă și ele ONG feminist dacă vor să li se rezolve problemele. Există probleme mai importante decât problemele lor. De-astea, de imagine, de feministă urbană. Acolo e urgența cu dat legi noi, nu în altă parte. Greu de imaginat ipocrizie mai scârboasă.

***

Poor Lives Matter

Am citit multe știri și am văzut extrem de multe filmulețe cu acte de brutalitate ale poliției, abuzuri și linșări la viața mea. Și în SUA și în România (a fost unul chiar anul trecut). M-a interesat subiectul.

Sigur, mulți care o pățesc în SUA sunt de origine africană și sigur e și de la rasism. Însă știți care caracteristica comună a TUTUROR oamenilor abuzați de poliție și în SUA și în România și cam peste tot în lume?

Toți arătau a săraci și a membri cam neproductivi ai societății. Toți arătau ca și cum nu aveau destui bani încât să-și apere legal drepturile fundamentale umane.

Peste tot în lume dacă nu arăți și te comporți ca un „contribuabil cuminte”, poliția se pișă pe tine cum are chef. Poliția nu există ca să păzească pe toată lumea. Poliția există ca să îi apere pe bogați de săraci.

Peste tot în lume dacă ești sărac, n-ai ce face în legătură cu asta.

Legea se aplică altfel pentru bogați decât pentru săraci. Atât în instanță cât și față în față cu Garcea.

Black lives matter. Complet de acord. Dar discriminarea aia mare, numitorul comun e tot bogați VS săraci.

Și atunci de ce toată mass-media controlată de bogătași tot împinge narațiunea cu rasa? Păi e destul de simplu de dedus. Dacă o faci o problemă rasială, se împarte clasa de jos pe culori și se ceartă între ei. Nu deranjează bogații. Dacă începi să te gândești că principalul motiv de discriminare în lume e sărăcia și că principalul privilegiu din lume e bogăția moștenită, se apucă lumea să se uite în sus la bogătași cu ură.

Cum să se întâmple una ca asta? E doar o problemă rasială. Certați-vă între voi!

***

Despre minore care se îmbracă provocator

Daca te calca unu cu masina pe trecerea de pietoni e 100% vina lui.

Cu toate astea, ar fi bine sa te uiti stanga-dreapta inainte sa traversezi. Ca sa scazi sansa sa te calce unul din 100% vina lui. Ca pe bune nu mai conteaza a cui e vina cand te calca masina. Important e sa eviti, nu sa tipi ca e dreptul tau sa treci strada pe la trecere fara sa te uiti stanga dreapta.

Exact asa si cu „imbracatul provocator” si violurile de tot sunt pusi la colt toti agaricii cu afirmatii cretine zilele astea. Da, in orice circumstanta 100% e vina violatorului si doar a violatorului.

Dar tinand cont ca scopul nu e sa fii nevinovata ci sa nu o patesti, da in plm, e bine sa nu umbli noaptea pe strada cu gaoza la vedere ca o patesti complet nevinovata. Pana la urma asta inseamna comportament preventiv. Sa previi ceva nasol care probabil o sa se intample din vina altcuiva.

Ma fac muncitor pe santier si nu port casca. Pentru ca singur nu pot sa imi dau cu o caramida in cap si daca imi da altu e vina lui. Deci rusine alora care imi zic sa pun casca! Tin cu neatentii care scapa caramizi!

Serios, nu mai fiti in asa hal. Cel mai important e sa te protejezi de nasoale, nu sa fii nevinovat. Ca nu te dezvioleaza nevinovatia. Cretini libidinosi sunt peste tot. Nu o sa ai nici o satisfactie ca ai curul spart 100% din vina lor.

***

Jurnal de carantină 2025 (V)

Astăzi a fost o zi complicată.

După ce săptămâna trecută autoritățile au înlocuit starea de alertă cu o stare de confuzie care m-a debusolat teribil, astăzi s-a ajuns chiar și mai rău. Când au început să urle sirenele de schimbare de stare eram pe balcon, gata să revin la starea normală de alertă cu care m-am obișnuit. În loc de stare de alertă, sirenele au anunțat stare de panică. Imediat am simțit cum îmi bate inima mai tare și m-am grăbit la dulăpiorul de la baie, să iau pastilele standard pentru stare de panică. Apoi m-am apucat să bat scânduri în ferestre.

*

Cum băteam eu scânduri așa, văd pe geam o băbuță pe care starea de panică o prinsese în drumul spre casă de la farmacie. Panicată fiind de starea de panică, femeia se prăvălea într-un fel de alergat, troznind din toate articulațiile când deodată îi alunecă bastonul, cade pe spate și începe să urle horcăit. Cred că își fracturase șoldurile, pentru că se auzise o pârâială așa ca de vreascuri când a dat cu fundul de pământ. Pe deasupra mai și urla „văleu maică, mi-am rupt șoldul!”

*

Fiind un om săritor, îmi trag masca pe față, îmi iau termometrul la cingătoare și fug pe scări să o ajut. Ajung în stradă, era la fel de lată pe jos. Scot termometrul, îl rotesc pe deget și-l îndrept spre țeasta ei.

„Doamnă, am venit să vă ajut. Vă rog să îndreptați fruntea spre termometrul meu, ca să știu dacă mă pot apropia” zic eu.

„Tu primul, tinere”, zice ea, scoțând un termometru de la cingătoare. Oftez și insist.

„Doamnă, cred că sunteți rănită serios. Vă rog să dați fruntea la scanat!”

„Nu mă scanează nimeni pe mine, dacă nu l-am scanat eu întâi”, zice ea, târându-se pe un cot, cu mâna încleștată pe termometru.

Încerc să negociez cu dementa: „Doamnă, vă las să îmi luați temperatura imediat ce vă iau eu temperatura”

„Auzi, băi căcat cu ochi…” începe ea, printre horcăituri. I-o tai scurt și rațional.

„Atunci haideți să ne scanăm amândoi în același timp. Numărăm până la doisprezece…” zic eu și văd un licăr de înțelegere în ochii ei. După care baba dă ochii peste cap și leșină.

Nu apuc să mă îngrozesc când aud mașina de poliție în spate. Patru polițiști mă încercuiesc, cu termometrele îndreptate spre mine. „Mâinile sus”, zice unul.

Dau să mă explic „Doamna a căzut și încercam să-i iau temperatura, ca să pot să o ajut”.

”Lasă ușor termometrul ăla din mâini și du-le la ceafă, sau îți zburăm creierii” zice un polițist. Încep să tremur și scap termometrul din mână.

„Arătați cam înfierbântat, domnule, alte simptome aveți?”, zice altul.

„N-am nici o simptomă!” mă ambalez eu.

”Nu vă ambalați că și ambalatul e o simptomă”, mă liniștește unul.

Sughiț speriat. Ridic mâinle la ceafă, polițiștii mă iau și mă trântesc de asfalt. Mă țin apăsat cu bocancii și încep să-mi ia temperatura. „32,5”, „33.4”, „29,6”, „al meu arată er er”, aud în spatele meu. „Nu-s bune de nimic astea, adu-l pe ăla mare, rectal, din portbagaj”, zice o voce mustăcioasă.

Ăilalți trei încearcă să mă ridice. Mă zbat timid și unul dintre ei scapă pe jos termometrul. Și atunci nu știu ce mă apucă, probabil de la starea de panică, mă reped după termometru, îl iau și i-l lipesc de țeastă. „Nici o mișcare că-i iau toată temperatura”, zic. „Tinere, nu cred că îți dai seama ce faci” zice unul, și toți trei încep să îmi dea ture, cu termometrele scoase, în timp ce al patrulea transpiră speriat, cu tâmpla lipită de termometrul meu. Trag aer în piept, fac cruce cu limba-n gură și apăs pe trăgaci.

„37,4”, arată displayul. Polițistul vițăie și scapă de lângă mine. Ceilalți trei îndreaptă termometrele spre el. Potențialul prefebril face ochii mari, scoate pistolul și trage după ei. Ceilalți trei se aruncă pe burtă. Prefebrilul profită de ocazie și o zbughește prin gangul dintre blocuri. Ceilalți trei se ridică, scot pistoalele și fug după el. Rămân doar eu cu baba, care între timp se ridicase de jos. Aparent nu era fractură, doar așa mai troznea ea când cădea. Mă salută și pleacă.

*

Eu am mai stat vreo patru ore, convins că o să vină cineva să-mi ia o declarație. Când s-a înserat m-am întors acasă. E aproape miez de noapte și nu m-a căutat nimeni. În schimb trec elicoptere peste bloc încontinuu. Îl caută pe prefebril. Cred că au uitat de mine.

*
Spre dimineață au sunat sirenele iar. Ne-am întors la starea normală de alertă. În sfârșit!

 

***