Despre libertatea de exprimare a ursului din pădure

Mă sperie cât tineret autoritar și mai ales oameni care lucrează în media (că jurnaliști nu mai există) sar în trenul cu „heei există teroriști în lume care își justifică acțiunile prin idei aflate în spațiul public așa că haideți să cenzurăm exprimarea anumitor idei în spațiul public.

Bă, voi sunteți pe bune? Păi câți artiști, scriitori și jurnaliști au murit pentru libertatea voastră de exprimare și voi vă pișați pe ea că na, anumite idei pot ajunge la anumiți oameni și ăia pot justifica acțiuni antisociale cu ele?

Păi pedepsiți-i pe ăia care FAC chestii, nu pe ăia care ZIC chestii. Combateți propagarea de idei nocive prin educație, nu cenzură, extremiștilor.

Când dracu’ am decis ca specie că e mai de vină manipulatorul decât ăla manipulat? Că e OK să fii prost și dacă te lași păcălit de cineva e doar vina lu’ ăla? Că e responsabilitatea societății ca la urechiușa ta sensibilă de redus să ajungă doar idei constructive, și nu e responsabilitatea ta individuală ca om să filtrezi ideile nocive și să nu le iei în seamă?

Și de ce crede tot tineretul ăsta autoritar extremist că cu cenzură o să se rezolve ceva? Spre exemplu, tocmai a devenit ilegal pe facebook să fii mândru că ești alb. Poți fi mândru că orice. Poți să fii mândru că ești mexican, trisexual, deținător de mențiune la concurs de schiat invers, absolut orice. Poți să fii mândru și că te scobești în nas, dar nu poți să fii mândru că ești alb, că îți dă zucc cu zucc.

Ce credeți voi că vor face oamenii conflictuali care se definesc doar în opoziție cu chestii când o să le îngrădiți libertatea de exprimare?

a) o să se calmeze și o să își vadă liniștiți de consumat ca celelalte drone placide
b) o să simtă și mai tare că violența e singurul mod de exprimare publică care le-a rămas la dispoziție

Pentru că mie mi se pare că toți amețiții ăștia hrăniți cu avocado cu pâine prăjită și îndoctrinați că toți oamenii sunt născuți egal de superbi în drepturi și maximizați în potențial tocmai au descoperit ursul din pădure și încearcă să-l calmeze cu un deget în cur.

***

Textul ăsta trebuia să fie despre cum Antman îl bate pe Thanos dar dup-aia Tudor Chirilă a pocnit un tip

Circulă o teorie pe net despre următorul Avengers și cum o să reușească eroii noștri să îl bată pe Thanos care pare invincibil. Soluția e simplă. Antman. Se face mic, intră în curul lui Thanos, se face mare, poc, asta a fost. Oricum ai privi teoria, stă în picioare. Dar nu am cum să intru în detalii pentru că un tip s-a oprit să se ia de Tudor Chirilă că promovează „identitatea de gen” și Chirilă s-a lăsat provocat și l-a pocnit. Și așa au început întrebările.

E normal ca Tudor Chirilă să pocnească un băiat care s-a oprit pe stradă să se ia de el?

E vina lu’ ăla că e prost spălat pe creier care crede site-uri diversioniste care cultivă propagandă bazată pe frici iraționale? ( gen vine identitatea de gen să îți fure copii)?

Are omul manipulat vină în faptul că se lasă manipulat?

Păi. Da. fiecare e responsabil de acțiunile lui. De-aia își și permit oamenii să creadă toate prostiile. Că dacă fac o nasoală ca gloată de idioți care cred prostii, cumva societatea le zice că nu e vina lor. E vina ălora care i-au convins. dar știm cu toții că asta e o imbecilitate promovată de oameni în poziții de conducere care nu au o problemă cu manipularea ÎN SINE ci ci faptul că o fac și alții. În orice păcăleală păcălitul e 90% vinovat și păcălitorul 10%. Era responsabilitatea păcălitului să înțeleagă destule de la viață cât să nu se lase păcălit. Trebuie să pedepsim toți păcăliții din lume până când prostului de rând îi va fi prea frică să mai creadă ceva vreodată. E singura soluție de a stârpi manipularea de pe lume. Să dresezi omul că există consecințe în a te lăsa manipulat și e doar responsablitatea ta să nu te lași.

Bagi un politician la pușcărie pentru corupție? Bagi și toți oamenii care l-au votat. Sunt complici în egală măsură responsabili. Aaa, ei chiar credeau că o să fie bine și n-o să fie rău? Păi cine i-a pus să voteze dacă nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor? Și ce rahat e cu votul anonim? Vrei putere de decizie, ți-o asumi. Listă publică cu fiecare om ce și când a votat. Hai să n-o mai ardem cu difuziunea responsabilității că nu funcționează.

De-aia e lumea de căcat. Că mereu tragem la răspundere omul care implantează idei în cap, nu prostul care pune botul și execută. Și până când nu schimbăm asta, o să fim o specie de proști manipulabili care tot timpul găsesc scuze și alți vinovați pentru ce sunt până la urmă decizii proprii. Deci da, dacă unu delirează spre tine și e în rază pocnibilă, îl pocnești, nu stai să te gândești că vai, e vina lu criticatac că l-a convins că soroș vrea să-i fure pantalonii și să-i înlocuiască cu fuste.

Acuma o să vină niște oameni și o să zică, coaie, n-are cum. Îți dai seama că dacă pielea lui Thanos e impenetrabilă, e la fel de puternic și intestinul lui. Dacă Antman intră acolo și se face mare, nu Thanos e ăla care va pocni ca un pepene ci antman va fi ăla transformat în pastă roșie.

Dar nu e chiar așa. Pentru că atunci când Antman se face mare sau mic, el intră în tărâmul quantic care îi păstrează stabilitatea formei prin supralegături între atomi. Deci e clar că Thanos e ăla care va exploda mov în toate direcțiile.

WHATEVER IT TAKES

 

View this post on Instagram

“Whatever It Takes…” 💜✨ I’ve been wanting to make a fitting tribute to Avengers: Endgame since before seeing Infinity War, but every time I sat down and tried to draw something, I got so overwhelmed by how much I fucking love the Avengers, that I just couldn’t do it justice. 😭💕💕 So instead, I drew this terrible shitpost and I just want you all to know… I love the Avengers. 🤩🌈✨💗💗 I get so exhausted when I even try to think about how to properly exude how much I love the Avengers. I love everything about the Avengers and sometimes it’s so overwhelming that I just need to sit down and take a breath. 😓 Thank you for reading, I hope you enjoy my drawing of Ant Man preparing descend into the depths of Thanos’s asshole. 🚨⭐️PS, there’s merch of this, link in bio 🤙🏻⭐️🚨 . . . . . #avengers #endgame #infinitywar #antman #thanos #thanosmemes #marvelfanart #meme #antmanmemes #avengersmemes #drawing #digitalart #photoshop #artistsoninstagram #illustration #illustrator #illustratorsoninstagram #artist #avengersendgame #fanart #avengersfanart

A post shared by Shannon Howes✨🦄🌈💖 (@honeyweeaboochild) on

***

Confesiunile unui agresor agresiv și obsedat de filme cu oameni goi

Despre cum Casa Jurnalistului s-a gândit să se apere de acuzația mea că mint și inventează pe subiectul cu revenge porn mințind și inventând despre mine.

Băi ăștia care țipați la mine că n-am dreptate când am mirosit că ăia de la Casa Jurnalistului au inventat 90% povestea cu „umilința supremă”, aceiași oameni tocmai au ieșit să declare în public, la fel de fără dovezi, că eu sunt un agresor obsedat de pornoșaguri cu copii.

Ce simțiți în legătură cu acuzația asta bazată pe nimic? Nu le știrbește cu nimic credibilitatea? Nu vă pune pe gânduri că cel mai probabil intră într-un tipar de acuzații nefondate, făcut pe victima și țipat că toți care nu cred 100% ce debitează ele sunt agresori?

Sau ce, despre mine își permit să mintă și să manipuleze scoțând trei cuvinte din context, făcând implicații super oribile, dar despre alții nu? De fapt, de ce să dovedești că ce zici e adevărat când toți care te contrazic sunt niște agresori, ce dracu’.

Articolul meu despre subiect.

Cum să faci jurnalism de răzbunare cu un caz de revenge porn

Articolul lor de jurnaliști
https://casajurnalistului.ro/umilinta-suprema/

***

Elefanții

Domnul Ionescu nu deținea conceptul de „elefant”.

Să nu înțelegeți greșit, domnul Ionescu nu era un om prost. Ba chiar puțin peste medie la toate testele de specialitate în inteligență. Nu mult, dar peste medie. Deci era capabil să înțeleagă ce e ăla elefant. Nu era un animal complicat. Domnul Ionescu nu era nici genul paranoic, să poți presupune că pur și simplu nu crede în ideea de elefant și i se pare o conspirație absurdă. Nici nu trăia într-un loc rupt de lume, să crezi că poate informațiile despre animale exotice nu au ajuns la el. Fusese doar o chestie de hazard. Pur și simplu nu se întâlnise în viața lui cu elefantul nici ca animal, nici ca reprezentare, nici ca metaforă, nici ca descriere. Nici măcar contextual. Pentru el elefanții nu au existat niciodată.

Știu, pare puțin absurd să crezi că un om normal, crescut la oraș, în lumea oarecum civilizată, să nu se fi întâlnit în viața lui cu ideea de elefant. Dar dacă ne gândim puțin, cât de des, totuși, ne întâlnim cu elefanți în viața noastră? De câteva ori? Sigur, îi vedem la TV, în poze, îi auzim în povestiri. Dar cât de des? O dată pe săptămână? De două ori? De câte ori în viața lui, în medie, ajunge creierul în fața conceptului de elefant? 5000 de ori ? 10 000 de ori? Suntem vreo 5 miliarde de oameni în lumea oarecum civilizată. Dacă din 5 miliarde ăștia, în fiecare săptămână câteva mii câștigă la loterii și cazinouri cu șanse astronomice, bunul simț ne spune că deși e o șansă astronomică ca un om ca domnul Ionescu să existe, existența lui e atât posibilă cât și probabilă.

Pe parcursul vieții lui, domnul Ionescu aproape dăduse nas în nas cu elefantul de câteva ori. O dată la cinci ani, într-o carte cu animale, în care s-a nimerit ca pagina cu elefantul să fie lipită de altă pagină și neglijată la răsfoire. Apoi la șapte ani, la școală. Când învățătoarea ajunsese la litera E, tânărul Ionescu era învoit să se ducă la baie. La doisprezece ani, la ora de biologie, unde pachidermele au fost menționate sumar, elevul Ionescu era la dispensar. Se scobise în nas și îi dăduse sângele. La șaisprezece ani junele Ionescu vizitase chiar și grădina zoologică a orașului, care avea și un elefant, că orice grădină zoologică de oraș care se respectă. Din păcate fix în ziua aia elefantul era bolnav și fusese izolat, ca să nu îmbolnăvească și alte animale. Trecuse chiar pe lângă cușca goală pe care scria mare „ELEFANT”, dar nu o observase. Era de mână cu o fată pentru prima oară și creierul lui se chinuia foarte tare să găsească ceva interesant de spus spre ea.

Așa că reacția lui zece ani mai târziu, când același elefant de la grădina zoologică, care se făcuse foarte bine între timp, reușise să scape de la Zoo și tropăia furios prin mijlocul orașului, a fost la fel de improbabilă ca toată viața lui. Mai mulți martori oculari au atestat că în timp ce alți oameni urlau și alergau, să se dea din fața animalului imens, Ionescu rămăsese pe loc și se uita mirat, fără să înțeleagă de ce fug toți oamenii în toate direcțiile. Apoi s-a uitat direct spre elefantul care alerga spre el ca și cum n-ar fi fost acolo. Și atunci s-a întâmplat ceva foarte bizar. Mulți dintre spectatori au spus că, cumva elefantul a alergat astfel încât domnul Ionescu i-a trecut fix printre picioare, scăpând nevătămat.

Un grup de martori, aflați mult mai aproape de incident au relatat o poveste și mai ciudată. Au jurat că deși se uitau unul spre altul, animalul și omul nu păreau a fi conștienți unul de celălalt. Apoi, în alergare, animalul a trecut prin domnul Ionescu ca două umbre, una prin alta. De parcă moleculele lor ar fi făcut parte din două universuri separate, care nu se pot întâlni.

***