E două noaptea când ieșim din grotă. Eu cu Chioru și Treidegete. Capii de familie. Anul trecut eram patru. La anul e posibil să fim doar doi.
Căldura urcă infernal din nisipul gros. Ni se cațără pe picioare și ne pătrunde în nări. Mă ustură creierul cu fiecare respirație. Suntem toți lihniți, însă Treidegete e cel mai disperat. Dacă nu vânăm nimic nici de data asta, e rândul familiei lui să renunțe la un membru. De mâncat trebuie să mâncăm. Nu încape discuție.
Scorpionii sunt din ce în ce mai agresivi și mai mari. Calc pe unul care încearcă să mi se suie pe bocanc și troznește a zeamă verde și putredă. Ce bine ar fi să fie comestibili. Unul se îndreaptă spre Treidegete, care oftează spre lună. Se vede că e la căpătul puterilor și gata să renunțe. Poate ar fi mai simplu pentru toată lumea să renunțe. Vânătoarea asta inutilă e doar consum de calorii. Nu am mai văzut ceva viu și comestibil din aprilie.
Dar veninul ar strica carnea. Ar fi doar o risipă. Mă înțeleg cu Chioru din priviri și aruncă cu sulița în scorpionul impertinent. Are o țintă letală chiar și așa, cu un singur ochi. Nu ezită niciodată. N-a supraviețuit degeaba. Îmi dau seama că am nevoie de Treidegete. Dacă rămân doar eu cu Chioru, e cam clar familia cui mănâncă familia cui.
Cicadele croncăne asurzitor din copacii uscați. Abia ne auzim unul pe altul. Ne înțelegem din semne. Astăzi vânăm spre sud. Nu ne oprim până nu ajungem la cicatricea care fusese pe vremuri Dunărea. N-am mai vânat pe sud de două săptămâni. E o zonă grea. Prea multe hiene, prea multe vipere și dacă ne prinde o furtună de nisip fără adăpost, ne jupoaie de piele. Dar poate de data asta avem noroc.
În prima zi dormim într-un beci părăsit dintr-o rămășiță de sat. După oasele din el, pare că nu suntem prima trupă care face asta. Dar oasele sunt vechi. Cinci ani minim. N-avem de ce să ne temem. În afară de scoropelnițe și urechelnițe chiar n-a mai intrat în beciul ăsta nimic de ani buni.
În a doua noapte Treidegete găsește niște urme. Le-am fi ratat fără el. E cel mai bun la urmărit, chiar dacă stă prost cu moralul și cu fizicul. Are o tuse seacă care doar se agravează de pe o zi pe alta.
În a treia noapte îl găsim. Om, singur. Și-a făcut un mic culcuș dintr-o piele veche de cămilă și fluieră vesel, numărând stelele. N-am mai văzut cămile prin zonă de ani buni. Blana aia o să fie foarte utilă în februarie, când înghețul se strecoară în peșteră. Treidegete n-a avut tot timpul doar trei degete. E atât de ușor. Îl văd pe Chioru cum ridică sulița. Mereu se grăbește. Stă prost cu planificarea de lungă durată. De-aia mi-e așa frică de el. Îi fac semn să se oprească și scot plasa pe care au împletit-o copiii. Prada e mai ușor de cărat vie. Nici nu se strică, nici nu trebuie să-ți rupi spatele. Ba chiar dacă amputăm și cauterizăm membru cu membru, ne poate ajunge și o lună.
Iau plasa de un capăt, Treidegete de cealaltă și ne năpustim pe pradă. Nu opune rezistență. Are o privire așa senină. Sigur e nebun. I-au fiert creierii.
M-am săturat de toată diversiunea asta cu „schimbări climatice”, voi nu? Zice nebunul, în timp ce-l legăm.
Totul vine de la NASA, continuă el, în timp ce-l târâm după noi prin deșert. Am văzut cu ochii mei cum au modificat temperatura înregistrată în trecut în rapoartele oficiale, ca să pară că planeta se încălzește.
Suntem din nou în beci. Îl păzim cu rândul. Treidegete plânge de bucurie într-un colț. Are un băiat și o fată în grotă. E o șansă să prindă amândoi toamna. Prea sentimental. Risipește apă.
Vine de la Klaus Schwab și World Economic Forum toată treaba, zice nebunul. Încearcă să ne păcălească cu mizeria asta de „încălzire globală” pentru marele reset. Vor să ne țină închiși în casă. Să renunțăm la mașini, să renunțăm la carne și să mâncăm doar praf de insecte. Nu îmi vine să cred câți proști pun botul la diversiunea asta.
Praf de insecte sună bine. Am încercat tot soiul de metode să facem scorpionii, cicadele, miriapozii și scoropelnițele comestibile. Dar orice le-ai face, mai mult borăști. Risipă de calorii.
Ne apropiem de grotă când suntem încercuiți de o haită de hiene costelive. Poți să omori una, două, trei, dar nu douăzeci. Și cu siguranță ălea vii nu te lasă să pleci cu hoiturile fârtaților lor. N-are rost. Risipă de sulițe. Chioru urlă și se bate cu pumnii în piept. E un animal turbat. Sperie hienele doar cu prezența lui dementă.
Tot timpul a fost așa cald în Iulie, insistă nebunul. De-aia se cheamă luna lui cuptor, ce naiba! Dar așa lucrează ăștia, la percepție. Spre exemplu, la meteo, înainte, arăta cu verde toate temperaturile, chiar și dacă săreau de 30 de grade. Acum ni le arată cu roșu, cu vișiniu, deși sunt aceleași temperaturi! Ca să ne panicheze. Să punem botul la vrăjeala lor. Să zicem că da, domnule, minciuna asta cu încălzirea globală e reală. Așa controlezi o populație: prin frică.
Ajungem acasă. Suntem primiți cu urale. Victorioși. Mă uit în ochii familiei mele și scrâșnesc din dinți. E o victorie temporară. Nu e destulă mâncare cât să ne ajungă până-n toamnă. Dar trecem luna. Luna lui cuptor.
Suntem recunoscători zic, cu satârul în mână. Sacrificiul tău e viață pentru familiile noastre.
Până la urmă Pământul se încălzește și se răcește de când e el. Așa e planeta, asta nu înțeleg proștii ăștia spălați pe creier. Nu e nici o dovadă că omul are vreo influență. Ete fleoșc, dacă mă fac vegetarian și merg pe jos te pomenești că se răcește planeta. Ăștia chiar au impresia că suntem idioți și punem botul la orice. Pe deasupra, măsurarea temperaturii nu e știință exactă. Că e la soare, că e la umbră, că e o temperatură dar se simte ca altă temperatură, ce e vrăjeala asta, serios? Dacă vrei să convingi pulimea că planeta se încălzește e atât de ușor să măsluiești datele. Cald a fost tot timpul, doar că nu mai ținem noi minte, ne lăsăm păcăliți. Faptul că planeta nu s-a încălzit e demonstrabil științific. Istorie, geologie, fizică. Dar parcă ne-am tâmpit cu toții. Credem ce zice vaca aia de Greta Thunberg. A verificat cineva vreun termometru sau luați de bun ce vi se zice la televizor?
Chioru iar mănâncă prea mult. O să fie o problemă pe termen lung. Treidegete e melancolic. Suge măduva dintr-un femur și se uită în gol.
Băi, pe mine m-a convins băiatul ăsta. Chiar e foarte posibil ca treaba asta cu schimbările climatice să fie doar de percepție. Ne-au manipulat cu mass media. Sincer, poate vreunul dintre voi să jure pe apa familiei lui că era vremea mai bună când eram noi tineri?
Mă opresc din molfăit o falangă. Într-adevăr, la cât m-a bătut soarele în cap, nici nu mai pot spune cu siguranță că ce țin minte e adevăr. Poate serile de vară răcoroase cu greieri și licurici au fost doar o iluzie. Ceva ce am citit într-o carte de ficțiune și am interiorizat, crezând că e real. Adevărul e că viața îmi pare exact la fel ca acum de când mă știu.
Nu poți fi niciodată sigur de nimic, zic. E important să rămâi sceptic și să nu iei de bun tot ce ți se bagă pe gât a fi „adevăr”, mai ales când n-ai nici o dovadă palpabilă. Tot ce e posibil.
