Cine mai merita un bocanc dupa ureche si de ce

Sa incepem cu Ioan. Ala din postul de 1 aprilie. Mi-a dat toate planurile peste cap. Vroiam ca si anul asta, titlul de Ultimul Om™ sa i-l dau tot Pulifriciului™ dar Ioan l-a batut in idiotenie pe ultima suta de metri, castigand detasat. Pulifriciul™ n-a mai facut nimic spectaculos in ultimul an, in afara de faptul ca a inceput sa se imbrace in femeie. In schimb Ioan a compara dragostea cu o portocala si are si o poza cu o portocala pe care a gravat un fluture cu unghia. Felicitari Ioane, esti cel mai prost om din lume in 2008. Ai o ciocolata din partea mea. Si un pumn in stomac.

Cred ca exista undeva o zeitate care vrea sa ma inveseleasca. Cum incep o saptamana mai scarbit si plictisit, cum moare un idiot sa pot si io sa ma bucur. Saptamana asta a fost Sabin Balasa. Mare pictor. El se considera un reprezentant al „romantismului cosmic” dar, dupa ce am vazut multele lui tablouri reprezentand-o pe Sinistra zburand cu copii si alte abratii de-astea ubercomuniste eu l-as incadra mai mult la „pupincurism ceausist”. Daca il dezgropi acuma pe nea Nicu si pe nevasta-sa si le mirosi gaoazele, pariez ca inca mai au izul aftershaveului „maestrului” Balasa. Sa nu uitam ca prostul i-a predat pictura si Annei Lesko, si chiar i-a zis ca are talent. Oricum, oare cine moare saptamana viitoare? Hai cu Moculescu faranumar faranumar faranumar!

Cersetorii romani is de toata jena. Au ramas numa aia incompetenti pe aici. Nici macar nu mai inspira mila. Unde sunt dom’le clasicii ? Unde e copilul-caine ? Sau baiatul-cu-genunchii-invers ? Sau tipul-cu-skateboard-in-loc-de-picioare? Si-au dat seama de adevarata lor valoare si s-au dus sa cerseasca in tari mai dezvoltate. Am ramas doar cu omul-putin-jenat-ca-nu-are-loc-de-munca si omul-cu-o-buba care arata complet decent si demn. Fix invers decat ar trebui sa arate un cersetor. Toate valorile din romania pleaca bai si noi nu facem nimic! 

Totusi cei care merita cele mai multe calcari pe mecla saptamana asta sunt alarmistii cu summitu. „Vai daca vine teroristii si ne explodeaza pe strada!”. Am vrea noi ba sa fim asa de importanti incat sa ne explodeze teroristii da adevarul crunt este ca oricare terorist ce se respecta ar fi mult prea jenat sa se explodeze in romania cum o sa demonstrez in acest mic dialog imaginar intre doi teroristi care urmeaza in momentele urmatoare:

Ahmed sefu’ teroristilor si Yusuf cu bomba legata strategic de piept:
A: Hai ba esti gata? Azi explodezi!
Y: Is gata ba, Allah Ackbar! Unde explodez?
A: Pai la Bucuresti, e summit NATO!
Y: Unde e ba Bucurestiu asta?
A: Parca in Bulgaria, stai sa ma uit pe harta…. Nu, e Romania.
Y: Cum ba Romania? Tu stii unde a explodat taica-miu ? In SUA ba! Frate-miu in Anglia si var-miu in Spania la Madrid! Ar rade matusa-mea de maica-mea si cu curu daca as exploda in Romania pe cand fii-su a explodat in Spania!
A: Mai exact, ce vrei sa sugerezi?
Y: Mai exact du-te sa explodezi in Romania tu si cu ma-ta si cu neamurile lu’ ma-ta! Io ma duc in Belgia.
A: Bai, nu fi capos, vine si Bush in Romania!
Y: Sa-l frec si pe Bush imediat ce mi-o scot din ma-ta. Io ma duc in Belgia. La’ ca vine Bush si pe acolo eventual. Nu ma grabesc. Auzi la el. Romania. Ce tupeu de prost gust.

***

1 aprilie

MOTTO

„E incredibil să simţi că iubeşti pe toată lumea şi să simţi că vrei să fii bun cu toţi oamenii şi să contribui la fericirea lor, chiar dacă e doar printr-un un zâmbet cald sau prin faptul că eşti suficient de atent încât să nu îi faci să sufere… Şi e minunat să fii împăcat cu tine însuţi ştiind că ai făcut asta, că tot ce ai făcut a fost constructiv pentru tine şi pentru alţii… Să ştii că nimeni nu-ţi poate reproşa că nu ai avut inimă la un moment dat şi l-ai făcut să sufere, că atunci când cineva suferea şi avea nevoie de tine, ai făcut tot ce-ai putut să-l ajuţi, chiar dacă asta te durea enorm şi pe tine… Te face să poţi să primeşti răul în tine, ştiind că dragostea ce o simţi are puterea de a-l transforma în frumuseţe şi căldură…e care să le împrăştii apoi în toată fiinţa ta şi în jur…”

Ioan. Doar Ioan din jurnalul lui Ioan

Ieri am vazut un cersetor la metrou si era asa de trist ca mi-a venit sa plang. Am ingenunchiat langa el, l-am luat de mana lui murdara dar blanda si i-am pus-o pe inima mea in timp ce cu mana dreapta i-am atins pieptul prin haine. Am impartit un moment spiritual, ca doua fiinte cu suflet care suntem. I-am inteles durerea si el a inteles ca i-am inteles-o. Cred ca ar trebui cu totii sa facem asa ceva! Sa incurajam un cersetor, sa imbratisam un strain! Nu este greu, si chiar face diferenta! Toti suntem asa de tristi si singuri pe lumea asta.. cum ar fi sa vina un strain la tine dimineata si sa-ti spuna „salut, arati bine azi, barbia sus! o sa faci lucruri marete!” ? Si am putea sa facem si noi lucrul asta altora la randul nostru. Nu va mai pierdeti printre straini, cunoasteti-i, cum zicea si Iisus „iubiti-va aproapele”! Lumea deja este plina de insensibili. Unul in minus ar fi perfect. Si o data ce rezolvam aceasta problema si ne apropiem ca fratii putem sa rezolvam si celelalte probleme ale umanitatii. Putem sa inchidem centralele nucleare pentru ca sunt rele si sa aruncam uraniul in fundul raurilor unde sa nu-l mai gaseasca nimeni niciodata! Putem sa oprim violenta si sa spunem nu foametei mondiale! Sa adunam tot plasticul din lume si sa-i dam foc sa nu mai polueze si sa se inece caprioarele cu el! ESTE FOARTE USOR!

Va rog eu mult, haideti sa ne folosim sufletul pana nu e prea tarziu. Inceputul e mai greu, dar nici ala nu e asa de greu. Incercati macar, salutati o data un strain cu vorbe calde, sa vedeti cum se lumineaza la fata! De ce suntem 7 miliarde daca nu ne ajutam reciproc? Ganditi-va ce lucruri marete am putea creea ca oameni daca am lucra impreuna!

***

Maine e ziua pamantului.

Vroiam doar sa va anunt ca pentru fiecare lumina pe care o stingeti timp de o ora ca sa comemorati pamantul si sa trageti un semnal de alarma impotriva consumului de curent electric in exces eu o sa aprind trei.

.|..

hipiotilor.

***

A murit Pruteanu

Marele critic literar, profesor universitar, limbist si politician Pruteanu a decesat asta seara. Eu zic ca era in covalescenta de cand cu ultimul DOOM si ca moartea era inevitabila.

Tin minte, cand eram mic ca omul facea lucruri bune: corecta limba 5 minute pe zi. Trebuia sa se opreasca acolo ca de atunci a luat-o in jos urat. A trecut prin PSD si, spre mirarea tuturor oamenilor, acel partid de rahat nu i s-a parut destul de zemos pentru gura lui mare. A decis ca daca tot se balacareste putin, sa se scufunde de tot si sa o faca pe batiscaful, iar cacatul din PSD era doar pana la genunchi. Doar in PRM a gasit un cacat destul de consistent pentru ambitiile lui mari. A cantat pe la televizor, a propus o lege in care toate documentele din romania ar trebui sa fie si in romana, de parca ungurul Ianos daca vrea sa-i vanda o vaca lu’ ungurul Jula ar avea vreun sens contractul sa fie si in romana. Si multe alte tampenii.

Totusi realizarea lui cea mai mare a fost ca a reusit sa traduca computer cu calculator. Mie mi se pare jenant. Calculatorul e prostia aia mica care aduna si imparte! Ce legatura are asta cu computerul ? A ca poti sa calculezi chestii si pe computer? Bine ba, da poti sa vezi filme porno pe calculator? Vedeti? Aici zace diferenta. Computerul e computer iar calculatorul e calculator, si mi se falfaie de parerea defunctului. Iar cruciada lui de romanizare a termenilor imprumutati prin traducere (servitor in loc de server) sau scriere pe romaneste (sait in loc de site) mi se pare o imbecilitate profunda.

Fac iu!

Totusi de la furat zacusca la vecini pana la autoritate limbistica e ceva drum. Trebuie sa recunoastem ca a reusit sa ajunga departe…

Bine ca majoritatea lucrurilor nu i-au iesit. Oricum, omul o murit, asa ca voi spune un cuvant in memoria lui:

ţâţe

***

Am observat o chestie misto. Cu cat ma iau de un personaj mai cunoscut, cu atat mai inversunati sunt unii retarzi care lasa commenturi. De-a dracu’ cre-ca o sa fac unu despre mame si despre cat de najpa sunt la modul general si cat de terminaţi sunt oamenii care au mame sa vad câţi prosti se ataca.
dar pana atunci, un text vechi.

Drept urmare.. voi lasa aici un „teaser”, un extract scurt din ultima carte „Razbunarea ochiului maro” din trilogia „Ploaie de Oţel” („I Durere-n Pampas”, „II Mostenirea Tatalui”, „III Razbunarea Ochiului Maro”). Aceasta trilogie este formata din 3 romane dramatice de dragoste incadrate la categoria „thriller geopolitic” de catre critici , cu influente sf si fantasy, scris atat in stil clasic balzacian, cat si neomodernist. Actiunea este povestita atat la persoana I, de personajul narator, la a III, de catre un narator omniscient cat si in premiera mondiala, la persoana a II-a.

Mai exact, in continuare o sa va trantesc finalul trilogiei de peste 1724 de pagini A4.. sfarsitul extrem de final al aventurii.

„- Ia-ma! Ia-ma acum! Ia-ma de doua ori! Îi racni ea suav in ureche, gadilandu-i lobul cu limba ei timida si privindu-l adanc in privire, cu ochii ei calzi si umezi, aproape bovini.

Exploziile navei extraterestre intradimensionale încă mai brazdau cerul, ca niste vergeturi pe bucile unei muieri care s-a ingrasat mai repede decât i-a ingaduit pielea de pe buci. Se terminase, in sfarsit se terminase gandi Virgil si o lacrima i se strecură pe frunte. Era împacat cu sine. În decursul unei aventuri ale carei radacini se intindeau cu milenii inainte ca el sa se nască a reusit sa salveze pamantul, omenirea, si ce sa ne mai cacam pe noi, intreg universul! Si a facut toate acestea de unul singur, el, eroul suprem: Virgil Masculan, salvatorul existenţei!

Daca ar fi ca cineva vreo data sa scrie o carte despre aventurile lui, oricât de tare le-ar rezuma tot nu i-ar incapea in doar o singură carte, cugeta el. Ar trebui sa fie o trilogie de minim 1724 de pagini ca povestea sa poata fi inteleasa cum se cuvine. Îşi dădu seama râzând ca daca o asemenea trilogie va fi vreo data scrisă, va fi cu siguranţă cea mai suprem de inegalabila trilogie din istoria omenirii. El era însă un om modest. După toate cele întâmplate nu vroia decât să se întoarcă in satul lui mic, de pe malul Siretului, la gradina lui mică in care cultiva mărar cu femeia iubită. Ştia ca aşa ceva nu se va mai putea întâmpla in veci şi sufletul său brav se umplu din nou de durere.

Din nou lacrimile îi transformară faţa intr-un batiscaf. Tatal lui mereu îi spusese ca bărbaţii nu plâng. Nu era adevărat. Doar un barbat puternic ca un munte deţine tăria de caracter necesară să plângă, să verse din inimă lacrimi in memoria tuturor celor care l-au ajutat in aventura lui supremă şi au murit ca nişte adevăraţi martiri. Şi el era puternic ca un munte. Dar nu, nu erau morţi! Deveniseră, prin faptele lor, nemuritori! Virgil îşi aminti cu drag de cei doi pitici misterioşi norvegieni, de Bobo – câinele robot, şi de clona lui Oscar Wilde. Cu toţii îşi dăduseră viaţa ca el să traiască si de ce să ne mai cacam pe noi, pentru salvarea intregului univers!

Fară sa mai stea pe ganduri o luă pe Cerasela de şoldurile ei puternice, ca de prăşitoare şi o trânti cu fusta in sus, umplându-i crevasa unsuroasă cu cilindrul sau puternic de carne, şi vărsând în ea toata durerea adunată in atât amar de ani.

-Ştii, îi spuse ea înlacrimată plimbându-şi degetele durdulii prin cârlionţii lui de pe piept, dragostea noastra nu poate fi….

-Ştiu, raspunse Virgil. Şi asta il durea cel mai mult.”

SFARSIT.

***