Chestii

Uite o chestie pe care bag mâna în foc că a trait-o toată lumea: Aşteptam un lift cu încă vreo 10 oameni când vine al unşpelea, se uită la noi restu’ şi apasă pe butonu’ de la lift. Ce dracu era în capu’ lui ? Din aştia care eram nu dusese pe nimeni dibla să apese pe buton ? Il aşteptam pe deşteptul de dânsu’ sa apese în timp ce noi admiram peisajul? Cât de dobitoc poţi să fii să ajungi în faţa unui lift unde-s un maldăr de oameni şi să te trăsnească ideea “poate n-a apăsat nimeni butonul!”. Noi, ăştia mai săraci cu duhul ne rugam la Mbnutu, zeul aztec al ascensoarelor să deschidă cutia magică care să ne poarte spre etajele superioare, bine că ai venit tu, Mesia lifturilor să apeşi pe buton că pe noi nu ne-ar fi dus capul în vecii vecilor!

enervează hedoniştii. Cum adică curent filozofic dom’le ? Zi clar : “suntem leneşi si facem numa’ ce vrea pula noastră”. Ce e filozofie în asta?

La Eroilor era expoziţie de fotografii cu clovni. Urăsc clovnii. Nu îi înţeleg. Sunt fericiţi fără nici un motiv. Asta mă sperie. Adică, înteleg sa fie fericiţi dacă ar fi câştigat la loto sau au tras heroină, sau măcar daca ar fi făcut un secs. Eu nu i-aş trage-o în vecii vecilor unui clovn. Decât dacă ar fi foarte, foarte hazliu…..

Mereu când mă aşez pe scaun în metrou vreau să surprind şi de aceea mă aşez pe scaunul pe care se aşteaptă cel mai puţin lumea din jur să ma aşez. Vreau să se uite la mine miraţi şi să se gândească “Ce tip senzaţional! Nici cu gandul nu gandeam că se va aşeza pe scaunul ăla! Cât de imprevizibil!”

Urăsc eufemismele legate de moarte, genul ăla din ziar de la rubrica decese. Zi-le bă pe nume că nu eviţi finalitatea morţii cu metafore. “S-a stins” doar dacă a ars de viu, în orice caz e mort. “Nu mai e printre noi”, ba e, da’ e mort. “A încetat din viaţă”, mai exact a încetat prin moarte. “S-a ridicat la ceruri”, pai cum dom-le ca io-l văd acolo mort? Mă înşeală ochii ? Plus toate metaforele ăstea îs fumate. Trebuie ceva nou, ceva fresh. Uite, pornesc eu cu una: “Se trage de şireturi cu sfântu’ Vasile”. Să elaboreze pe tema asta.

Am văzut una în staţie care avea un tricou pe care scria “Cute”. Cred că ăsta e unul din atributele pe care le descoperă privitorul, iar mesajele de genul ăsta nu-s destul de subliminale să te împingă spre această categorisire împotriva voinţei tale. Adică îmi insultă inteligenţa! Ce, is prea prost să îmi dau seama singur aşa ca îmi spune ea?. Cred că am destulă putere decizională să hotărăsc singur daca e “cute” sau nu. Jos cu judecăţile de valoare externe care hotărăsc pentru tine! Jos cu caracterizările prestabilite de alţii care te iau de prost! Putere poporului! ANARHIEEE!

Am văzut un moş în autobuz care citea meticulos un articol despre cum să ai un păr frumos. După ce l-a terminat a trecut la unu’ despre flexii şi extensii. Fix ce are nevoie un om de 70 de ani cu păr în urechi şi destulă piele atârnată pentru o canapea: Şampon cu extra volum şi strălucire şi nişte pillates.

“ – Tocmai ţi-ai depus CV-ul la compania internaţională a durerii!

Scuipând dinţi şi sânge pe linoleumul jegos de dinainte de revoluţie Mirel nu putu să nu realizeze că tocmai a auzit cea mai proastă figură de stil a tuturor timpurilor.”

***

Voma Veche

Prima dată când m-am dus la Vamă eram vesel. Mare, soare, oameni ca mine, muzica bună, ce putea să fie neplăcut? Cel puţin in viziunea mea defect de optimista….

Vama Veche e de căcat:

Aţi observat ca la vama oameni intre 20 si 45 de ani nu prea există? Daca nu esti in criza varstei (sau la 25 de ani cu creier de 16) nu prea ai ce cauta acolo. Personal nu am o afinitate spre oameni generici care vor sa pară interesanţi. Sunt un adept al educaţiei alternative. Mai exact, multi oameni merita un viol bun şi/sau o bătaie soră cu moartea să le scoată aerele din cap. Multi din ăştia se duc la vamă.

La 48 de ore de cand am ajuns in vamă, viziunea optimista se cam topise.

Crapam de somn deoarece in vama e zgomot pana la 2 dimineata si apoi e frig de te caci pe tine in cort de mai mult tremuri decat dormi… da’ nu-i nimic, că la 6 cand dă soarele temperatura in cort se ridica cu 30 de grade si iti vine sa iti dai pielea de pe tine de la efectul de seră, si daca reusesti sa-l suporti pe asta ei bine, pe la 8 incepe programul în baruri si, daca nimeresti cu cortul pe langa unu’ observi ca au acelasi playlist in fiecare dimineaţă. Sculare cântată ca la armată. Daca scapi de playlist nu-i nimic, se nimereste un dobitoc sa urle lângă cortu’ tau de te trezeste. Chiar si cu un noroc miraculos, de la efectul de seră pe la 9 dimineata incepe sa iti fiarba urina in vezica. Daca prinzi 5 ore de somn chinuit pe noapte in vama esti sef. Cortul e pentru tigani. Nu e nici igienic. Sa presupunem ca eşti unul din puţinii oameni care au cu cine sa si-o traga. Unde te speli inainte? Sau dupa? Iti scoti genitalele la chiuveta publică să le speli de scârmâz pentru 10 mii? Sau dai 50 sa faci un dus? Da’ dacă esti mai viril si poţi mai mult de o dată in cele 3 zile (sau mai mult) de stat la vama? Ajungi la sapă de lemn cu duşurile sau un mârlete cu sloboz uscat pe coaie.

Buun.. sa continuăm….

Avem ochii roşii mai puţin de la vânt, nesomn şi nisipul ala care îmi intra în cur şi mai mult de la nudişti. Nudiştii nu-s ca-n filme. Sau sunt ca-n filme.. ca-n alea horror. Toţi oamenii care arată cât de cât uman ştiu că cineva ar da bani să îi vadă dezbrăcaţi şi nu o fac gratis. La vamă 90% din nudişti sunt bărbaţi de peste 50 de ani şi restul femei nasoale de toate vârstele, zbârcite, cu burtă, varice pe ţâţe şi destul păr pubian să se înece un măgar cu el. Aproape mi se dezlipise retina de la atâtea genitale fleoşcăite perpelite în soare şi în câmpul meu vizual. Nu e vorba de decenţă ci te estetic. Mai exact, dacă nu eşti imbracă-te dracu’ bine să nu îţi văd fizicul greţos…. În 3 zile de vama am vazut destui nudişti nasoi sa-mi ajungă o viaţă.

A .. da şi deja pierdusem o avere pe taxa la veceu. Ăia lucrează clar mână în mână cu mârlanii de la fast fooduri care-s aşa salubre că m-am căcat praştie 3 zile de la o plăcintă de-aia cu carne. Gingia porcului de acu’ 2 ani.

Dar să ne întoarcem la oameni. Nu înţeleg de ce se mergi 300 de km ca să bei într-un bar şi să te faci de ruşine când poţi să o faci la tine în oraş, sau acasă. Faini tare pokemonii ăia care poşteau o bere la 5 oameni şi răcneau ca idioţii, sa-i vezi a doua zi adormiţi în nisip şi căcaţi pe ei. Grei frate! Şi toate barurile din vamă îs de rahat. Au playlist pentru alzheimer. Aceleaşi 10 melodii toată vara, cam ce auzi pe mtv si nu e dance, de la good charlotte la coldplay. Muzica de 2 bani. Şi dobitocii ţopăie pe aceleaşi melodii, beau şi adorm in propriile excremente. Adica, nu zic că nu e distractiv să faci asta… da poţi şi acasă, eu dacă e să ma duc undeva, apăi sa fie ceva de făcut diferit că alfel m-am dus degeaba, nu ? Oricum îs jalnici oamenii, genul de jalnic care te face să o chemi pe mama lor sa-i ducă de ureche acasă. Şi se cred aşa de interesaaaaaaanţi şi coooool că merită nişte terapie de-aia de care vorbeam mai sus cu ingredientul secret “durere”. Teribilişti cu tuleiele abia mijite care au auzit şi ei la radio o melodie roc, şi-u tras tricoaie cu Linkin Parc şi vorbesc tare, poate îi observă cineva ce personalităţi mişto au. Vamaioţi.

Să nu îi uităm şi pe băşinoşii care rad o fasole la Şoni, se uită cu jind la drăcărime şi se gândesc că şi ei îs tineri pe dinăuntru şi pe hipioţi, ultima cărămidă în piramida valorică a omenirii de aproape 50 de ani care dansează pe acolo în iile lor slinoase şi belesc dinţii galbeni la toate bălăriile, fericiţi în sânul naturii care i-a înzestrat cu un intelect de ferigă. A da şi nebunii… tot timpu’ vezi câte un sărit la vamă. Un fel de spitalul 9 cu nisip.

Şi dup-aia îl auzi pe idiot: “Vai frate am fost la vaaamăăăă, ce m-am distraaat!” Cum mai exact? Ce e distractiv acolo ? Sunt doua categorii de lucruri la vamă: Ălea mizerabil de neplăcute şi ălea pe care poţi să le faci şi acasă. Deci, de ce se duc câteva mii de dobitoci în fiecare an de 1 mai acolo?

Răspunsul mă depăşeşte. Probabil nu îmi pasă destul de mult să îl caut. Dacă pui o pancardă în vamă cu “Intraţi în mare să respiraţi apă şi câştigaţi o bere” in 5 minute mor toţi.

***

Pulifriciul

Urmatoarele doua paragrafe sunt plictisitoare si seci, dar mi-a fost milă sa le tai pentru ca am muncit la ele, asa ca le-am facut foarte, foarte mici, aşa că oricine în afară de ăia greţos de lipsiţi de ocupaţie o să îşi îndoaie ochii în ele. Roz le-am făcut de-adracu’ ce sunt.

Instinctul de turmă e un fenomen foarte hazliu, uneori trist, dar în mare parte hazliu. El ajută oamenii limitaţi să se integreze în societate, îi ajută să se definească prin apartenenţa la nişte norme deja stabilite, la nişte standarde deja formate. Ăsta este un lucru foarte bun pentru că majoritatea oamenilor sunt proşti de behăie şi lăsaţi doar in seama encefalului lor plăpând probabil şi-ar da singuri în cap cu un par sau ar mânca azbest. Cu ajutorul instinctului de turmă însă ei interiorizează nişte principii născute din inteligenţa colectivă umană ( care în medie este ceva mai inteligentă decât majoritatea oamenilor pentru că aportul la ea se aduce calitativ, nu cantitativ, mai exact, in caz că faci parte din categoria de oameni pe care o descriu şi nu înţelegi ce vreau să zic: un inteligent schimbă mai mult mentalitatea generală decât 10 idioţi.. boon.. unde eram..) pe care le adaptează nevoilor lui cam cât îl duce pe el capul. Astfel societatea le spune cu ce să se îmbrace, ce să manânce, cum să se distreze, ce e frumos, ce e urât, pe ce să îşi cheltuie banii, etc.. şi cum ziceam, ăsta e un lucru bun pentru că majoritatea oamenilor sunt în aşa hal de idioţi că s-ar îmbrăca cu copaci daca n-ar avea cine să le spună ce se poartă.

No, acuma, tipul ăsta de gândire e general uman, toţi facem aşa, mai mult sau mai puţin, în funcţie de inteligenţă: ăia care au mai multă, adaptează aceste informaţii din societate la nevoile proprii, selectând ce li se pare mai bun sau mai rău în funcţie de ce au ei între urechi. Când nu ai nimic între urechi, caz comun, faci şi tu ce fac cei mai mulţi oameni. Astfel vezi pe stradă turme de oameni îmbracaţi şi tunşi la fel, cu aceeiaşi geacă cu guler pufos şi aceiaşi ochelari care le acoperă tot din falcă până în marginea de sus a frunţii înguste pentru că “se poartă frate”, deşi dacă îl iei pe unul la bani mărunţi, departe de confortul turmei, probabil ca poţi să-l faci să-şi dea seama că e mai mult homo-erotism în ţinuta lui decât în tot “Brokeback mountain”. Totuşi, în mai mică masură toţi facem chestii pentru că “se fac” pentru că asta e natura umană, singura modalitate să scapi de ea e să te muţi în pădure să faci comunitate cu veveriţele.

Bun, trecem de generalităţi şi sărim la ultimii oameni din lume: Populaţia emo-goth.

Ăştia se definesc prin neapartenenţa la “mainstream” şi asta li se pare lor că îi face unici.

Spre exemplu: www.vampirefreaks.com

Aproape un milion de oameni unici şi nonconformişti care se îmbracă la fel, ascultă aceiaşi muzică, scriu aceleaşi poezii generice despre cum “viaţa e un borcan gol de murături negre”, se cred toţi artişti şi dispreţuiesc tot ceea ce este “mainstream”. Îs singurul care vede ironia? E doar un alt tip de turmă, ce e unic în asta? Sunt sigur că bunic-ta e şocată de crucea întoarsă de la gât, ce răzvrătit eşti tu mâncate-ar mama de ceghevara în miniatură care eşti! Ce unici sunteţi voi cu părul vostru colorat de parcă v-a borât curcubeul în creşet şi cu hainele voastre negre de vinil+prostovol şi belciuge în rât ca porcu’ lu’ tatae! E fain rău să fii nemulţumit şi neînţeles tot timpul deşi îţi dă mă-ta tot ce ai nevoie şi eşti simplu în gândire ca un triunghi echilateral.

Hai să vă dau un exemplu de de-ăsta, ca să nu ziceţi că mă iau de oameni degeaba:

http://www.vampirefreaks.com/u/_darkened_heart_

Am dat de bastardul ăsta accidental, linkul rămânand în recent dupa ce mi-a folosit compul o cunoştinţă antipatică (dacă vă uitaţi pe pozele bastardului, aia cu’ păru’ roşu şi faţă de Leana Ceauşescu în mizerie). Personajul va fi cunoscut de acum înainte sub numele de cod Pulifriciul, şi vă voi prezenta complexitatea lui în detaliu.

Pulifriciul este extrem de narcisit, are 50 de poze cu dânsul pe site-ul ăla, din care multe la bustul gol, probabil extrem de mândru de sfârcurile lui mari ca farfuriuţele de cafea şi roz ca babuinul la cur, unele sunt photoshopuite deoarece pulifriciul nu are nimic mai bun de făcut toată ziua decât să-şi facă poze şi să le modifice, o ocupaţie destul de normală pentru un mascul. Ca sex noi, bărbaţii suntem faimoşi prin fascinaţia faţă de propria imagine. (e sarcasm, probabil pulifriciul e homosexual latent)

Pulifriciul scrie poezii, într-o engleză agramată, de clasa a 6-a, evident fără rimă şi măsură, pentru că aceste concepte îl depăşesc pe pulifrici. Din poeziile lui aflăm că toate criticile la adresa lui sunt datorate invidiei. Aici recunosc că sunt invidios pe sfârcurile lui cărnoase şi lipsa completă a simţului penibilului.

I like being in the presence of someone that can always understand me, someone i can always talk to. I like spending time in the dark or with a candle lighting just a little. I like wondering in the nature, with someone close be me. Staring at the moon while listening to Coldwave, Dark Ambiental, Darkwave, Dark Neo-Classical or Etherial Gothic makes me feel above all and powerful. I like composing music, writing lyrics, poems and essays in ord ideas, to feel as someone is listening to me when I need to express whatever I write. I like feeling dizzy after consuming something. In that state I can let out alot of energy when talking or writing.”

Pulifriciul este un romantic. El se uită la lună. Probabil se uită şi in soare ziua, încercând să vadă daca clipeşte primul. Ascultă nişte genuri de muzică aşa de obscure că sunt aproape inexistente pentru că “da bine şi e cvlt”. Scrie mult, citeşte puţin (nici nu e menţionată activitatea asta), şi ameţeşte după ce mănâncă probabil de la un diabet zaharat incipient.

“I dislike most people that surround me. Dislike seeing everyone being happy, having a good time, letting me see that on their faces. I dislike that narrow mindness that has taken over the majority. I dislike people that try to change me, that try to make me think „normal”, as they say, that try to take me out of my world and put me into their world, the world of stupidity, the world which has been taken over by the wave of money, the wave of materialism. I dislike their world in which all have forgotten the rights we all have, the world of monotony. I dislike not having ways to travel to some places, places where i can feel at home, places where i can find a refuge. I dislike almost everything.”

Pulifriciul este extrem de snob, şi se crede aşa de unic că mă taie pişarea. “I dislike almost everything”. Cât de COOOL!

Pulifriciul face şi muzică:

http://www.darkenedsyprian.altpro.net/darkenedsyprian/tracks/Ditch.mp3

Pe lângă cunoştinţele abismale de fruity loops pe care le dovedeşte se observă şi faptul că ţine microfonul prea aproape de gură, de parcă incearcă sa-l satisfacă nu să cânte în el, rezultatul fiind un foşnet afon pe un fond sonor de camion care dă cu spatele.

Jur cu mâna pe inimă că personajul ăsta e ultimul om din lume, dar ultimul. Nu e nimic sub el pe scara valorică. El e zero absolut pentru măsurarea calităţii unui om. Dar ce pot să zic…

Pentru final, contul meu de vampirefreaks, facut la mişto

http://vampirefreaks.com/Necrociupanezu

nu ma intrebati cine e in poză că habar n-am; un idiot care îşi lasă pozele pe share pe dc, trist e că oricât de strigător la cer e contul ca glumă, toţi mă iau în serios, ceea ce îmi demonstrează teoria că idioţii sunt imuni la sarcasm.

***

politica si alte vulgaritati

M-am saturat până în gât de circul politic al ultimelor zile. Deja nu mai e hazliu de mult, e doar jenant cum oameni in toată firea aruncă cu rahat unul în altul ca nişte copii retardaţi.

Politica e o curvă bătrână, şi fiecare partid politic reprezintă câte o parte a acestei curve.

PSD-ul e ca vaginul. Înainte atrăgea poporul şi făcea banu’ ghebos, dar nu a avut grijă cu cine s-a încurcat şi acuma s-a lăsat de la uzură şi s-a umplut de bube de nu mai e nimeni interesat de el. Încearcă săracul să se reinventeze cu apă şi săpun dar problema e mai jos de dermă şi nu rezolvă nimic, totuşi mai atrage câte un nostalgic uneori, deşi acesta e în medie mai bătrân decât insăşi curva.

PRM-ul e ca anusul. Neschimbat din tinereţe, in ochiul prostului pare strâmt şi valid, dar trebuie să fii extrem de dobitoc să nu îţi dai seama că oricât ar încerca să-ţi facă binele va sfârşi prin a te umple de rahat.

PNL-ul e ca sânii. Toţi îşi aduc aminte de istoricul lor glorios, când erau rotunzi şi puşi pe fapte mari, dar din păcate au trect 70 de ani de atunci, şi au devenit doar o stafidă a fostei lor glorii, lăsată şi sfrijită care se agaţă obsesiv de amintirea dulce că “intr-o vreme eram tari”

PD-ul e gura. Promite plăceri neasemuite dar nu produce cine stie ce, şi, deşi buzele sunt rujate bine, înauntru nu mai e decât un singur dinte care se clatină şi el şi, dacă cade nu mai rămâne nimic.

UDMR-ul e degetul mic, sprinţar de la mâna stângă, care scarpină orice parte a corpului mănâncă mai mult dar a sărit dintr-o gaură în alta aşa de mult că deja nu-i mai poţi recunoaşte traseul după miros, dar ştii că a cam fost peste tot şi lucrul ăsta te scârbeşte.

Am uitat ceva? Poate PC-ul cu cei 4 parlamentari ai lor, care formează un neg păros pe obrazul curvei bătrâne dar, privindu-se în oglindă se vede aluniţa lui Marilyn Monroe, în rest, detalii nesemnificative.

_____________________________________________________________________

Şi gata cu fina satiră politică, pentru că este un subiect mult prea vulgar şi pentru mine.

Aveam treabă pe la Romexpo acu’ câteva zile şi am văzut prin faţă cârdul mitologic de taximetrişti ţepari de care a auzit toată lumea dar puţini au avut nenorocul de a-i întâlni: Ştiţi voi, ăia cu 7.99 lei km. Băieţei descurcăreţi cu tenul măsliniu, probabil de provenienţă iberică sau peloponeză şi ceafa groasă care ascunde între faldurile ei lanţuri groase de aur. Crăpau seminţe şi omorau trecătorii cu amabilitatea, invitându-i în taxi. Hazliu e că unii guşteri chiar se urcau. Mi se pare într-un fel că meriţi, dacă nu te uiţi pe uşă, să te plimbe ţiganul 20 de minute şi să-ţi ia 800 de mii, dar totuşi, parcă e prea uşor…

O oră mai târziu eram în metrou şi, lucru mai rar pentru mine, mă gândeam. Mă gândeam la multe chestii… Cum ar fi că în înghesuiala aia doar câţiva milimetri de haine mă despart de genitalele unor necunoscuţi, că nu îmi place numele Oana pentru că este între Ioana şi Ana, iar mie nu îmi plac soluţiile de compromis şi mă întrebam dacă o să ajungă vreo dată “deget sau pulă” joc de societate.

Cel mai mult mă gândeam însă la un panou publicitar pe care-l văzusem la intrare. Nu, nu mă impresionase reclama, ci panoul. Un rahat de tablă de 2-4 metri, care stătea acolo pur şi simplu, şi doar prin chestia asta producând mai mulţi bani decât majoritatea românilor. E o realizare destul de tristă aceea că tu, sau majoritatea cunoscuţilor tăi valorează mai puţin decât o aglomerare de sticlă, tablă şi plastic de câţiva metri şi că, oricât te-ai strofoca să alergi, să munceşti, să produci într-o lună, panoul ăla probabil o să facă mai mult doar stând acolo şi nefăcând nimic.

***

superprogramul TV

Mă gândesc de ceva timp la o formulă universală a şoului perfect; ceva care să fie aşa de fain încât să se uite absolut oricine cu o plăcere aproape orgasmică. Cred că în esenţă sunt pe drumul cel bun

Conceptul l-am modelat pentru prima categorie demografică pe care am avut-o in cap: bărbaţii de orice vârstă: sport, violenţă şi ţâţe; daca ai astea trei elemente, orice barbat de pe mapamond lipeşte pupila de ecran, şi cum de obicei ei au telecomanda, formatul trebuie să-i atragă pe ei primii. Bun.. inventăm un sport nou, un fel de box da’ cu topoare, sporim brutalitatea, că până la urmă de-aia se uită orice bărbat la orice sport, să vedem cum se calcă ăia în picioare pentru bani. La prima vedere pare un sport cam uşor, care a dat primu’ a câştigat, cam greu să ajungi în repriza a doua.. de-aia băgam nişte factori disruptivi care să lungească meciul şi să atragă telespectatori în acelasi timp.

În primul rând le punem la combatanţi câte o ţeastă de personaj de desene animate de pluş în cap să nu vadă nimic; aşa se taie mai greu unu’ pe altu’ şi se benoclează şi ăia micii: “uite tată se bate michi maus cu scubi du în topoare!”. Copii sunt proşti şi se uită la orice are legătură cu desenele animate, ţin minte din copilărie, putea să fie şi o animaţie despre menstruaţie de o oră jumate că tot mă uitam, plus, cu o sfeclă mare de cauciuc trasă sub breton de nu mai vezi nimic şi îţi transpiri în gură e greu să dai cu toporu’ în cineva. Aici vine un element nou ajutător auditiv pentru combatanţi şi visual pentru telespectatori: Fiecare din ei are o echipă de 5 gagici în ţâţele goale în colţul lui care ţipă la el informaţii despre unde e duşmanul şi cum să dea din topor. Un fel de copilot cu 10 ţâţe. De ce 5 femei ? Nu ne-aparat din cauză ca în ochii unui bărbat ţâţele se măsoară cantitativ mai mult decăt calitativ şi mai mult pentu simplul motiv că daca pui 5 muieri în acelaşi cadru fiecare ţipă în treaba ei să le acopere pe celelalte şi să se dea mai interesantă şi nu se înţelege absolut nimic (vezi talk şourile cu pseudovedete autohtone) şi ajutorul lor este destul de nul. Nu vrem să se omoare combatanţii noştri prea repede nu ?

Boon, am definit conceptul de bază, am captat atenţia barbaţilor şi copiilor, fiinţe simple cu nevoi previzibile şi banale, acum vine misiunea dificilă de a face programul atractiv şi pentru femei, fiinţe mult, mult mai complexe.

Să nu mă înţelegeţi greşit, complex nu este o calitate, şi noul cod rutier este complex pentru că nu poţi să scoţi o idee din el print-un proces simplu, logic şi coerent pe axa cauză-efect. Nooo, orice idee rezultă printr-un proces alambicat inutil şi stufos de confuz în care mai mult dai cu banu’, scuipi în zar şi dai cu el de perete şi apoi citeşti horoscopul şi îi aplici o metodă de decodare a la aparatul Enigma din al 2lea război mondial în baie pe întuneric şi nici aşa şansa ta de a prevede rezultatul nu depăşeşte 12%. Cam aşa e şi complexitatea femeii.

Un fapt cunoscut încă din vremea lui Aristotel este că femeilor le plac extrem de mult copiii. Cum văd unul li se piţigăie glasul şi o dau în onomatopee oligofrenice de se miră şi bietul copil. Cercetătorii contemporani cred că este cauzat de o deteriorare iremediabilă la nivelul cromozomului X. Oricum, cauzele defectului sunt neinteresante, rezultatul exploatabil. Deci, umplem arena, groapa de bătaie sau în ce dracu’ se căsăpesc ăia cu bebeluşi. Numa bine, ăia eschivează mai greu printre puradei şi se omoară mai greu şi fiecare din familie are la ce se uita:

“Vaai ce draguţ e ăla cu pampers bleo!”

“Taati taati, de ce îi curge sânge din cap lu’ Daffy ?”

“Taci bă puţă, te-n măta cu desenele tale, nu vezi ce ţâţe are aia?”

În final, pentru cetăţenii cu o vârstă destul de înaintată să îi recunoşti după miros şi lipsa de ocupaţie, băgăm 4 ore după meci cu interviuri la corazon cu rudele, prietenii, vecinii şi cunoscuţii lu’ ăla care a pierdut, bineînţeles îi căutam pe ăia care o dau în pişat ochii cu “vai că era om bun la suflet” dirijaţi de zâmbetul mai fals ca părul lui Donald Trump a zânei Andreea Marin.

Succes pe pâine născut direct din transpiraţia creierului meu, fura-mi-aţi ideile.

***