Circulară Organizaţia Anarhistă de pe Raza Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov Momentan Devenit Judeţ, filiala sector 3, 3 Dec. 2008

Subsemnatul Eusebiu „Moarte-n flăcări” Ilarian consemnează
18:25 Dani zis și „Un kil de durere” Popescu iar chiulește și nu are cine să facă prezența. Are 6 săptămâni de când nu a mai venit. Dorian maniaco-depresivul zice că cică s-a întâlnit la coadă la farmacie cu taică-su când s-a dus să-și ia un unguent pentru ciuperca urât mirositoare de pe piept de care tot nu mai scapă și care îl împiedică să fie intim cu o femeie și cică taică-su a zis că ăsta s-a făcut monarhist și că nu mai vine să facă prezența. Ce scârbos. Monarhist.
18:30 Ședința s-a deschis cu tradiționalul uitat pe pereți confuz timp de 10 secunde. Ne trebuie o nouă tradiție de deschidere a ședinței. Marcu de o lună tot joacă de pe un picior pe altul, „pavlovian cu un dor vezical de eliberare străbună” cum zice Mirel Gulie, zis și „Nepoetul” pentru că scrie poezii dar nu recunoaște, în lipsa fostei tradiții.
18:35 Orlando Iordache, zis și „Brutalizatorul” i-a dat o palmă după ceafă cu pumnul neofitului Grigore Avramescu, zis și „Fraierul ăla” pentru că prăjiturile anarhiste pe care trebuia să le facă „Fraierul ăla” nu prea sunt în formă de simbolul anarhiei cum trebuie și că au gust de covrigi. Fraierul ăla a răspuns că cică unu la mână, e greu să faci un A într-un cerculeț din cocă așa că nu îi ieșea decât cerculețu și decât să facă cerculețe mai bine cumpără covrigi că el e competent logistic, doi la mână că se opune schimbatul poreclei lui din „Scalpatorul de cadavre în putrefacție cu un cuțit ruginit” în „Fraierul ăla” că lui nu i se pare prea lungă și e dreptul lui să-și aleagă orice alias vrea el și trei la mână să nu îl mai lovească Olando că el e împotriva violenței simțite. La care Orlando i-a zis că are niște idei de tot rahatul, și i-a mai dat un zdupac pe spinare, să îi mai amestece din idei.
18:50 S-a discutat liber pe tema „Ce am făcut de 1 Decembrie”, Marcu „Violatorul de cranii” a zis că a vomitat pe un bancomat la care Mirel Gulie, zis și „Nepoetul” a zis că acel gest a fost citez „o inspirantă reprezentare sublimă a urei față de sistemul iudeo-masonic ce controlează toate băncile și că dacă ar scrie poezii, aș scrie o poezie pe tema asta, dar nu scriu poezii că e o activitate gay și eu nu-s gay”. La care Gheo Andrieș, zis și „Anarhistul gay”, pentru că e singurul anarhist gay din tot orașul a zis că această remarcă îl ofensează că el nu scrie poezii, el se fute în cur și asta te face gay, nu scrisul poezii, la care Marcu a zis că depinde la ce capăt al pulii te afli când te fuți în cur și că Gheo, le fața lui probabil se află tot timpul la capătul greșit al pulii, după care a adăugat că a borât pe un bancomat pentru că era beat pulă și i s-a părut că e un veceu înalt și cu ecran, nu ca gest anarhist. Nea Vasile măturătorul, zis și „3 coaie” care încă nu e oficial din organizație, a zis că e bine că nu a borât prin sala de ședințe, cum face de obicei că e greu să strângi voma cu mătura. La care Orlando a zis că toată discuția asta e de căcat și mi-a zis să nu mai notez toate căcaturile și să mă duc să cumpăr niște sticle de Jamaica.
sfarsit.

***

Bastardul meu retardat

Știu că azi e ziua României, da’ nu îmi pasă. Nici ea nu mi-a dat macăr un telefon de ziua mea. În altă ordine de idei, v-ați șters vreodată la cur cu un bulgăre de zăpadă?

Nu înțeleg oamenii cu câini. Adica noah, îmi plac câinii. Le arunci chestii și le aduc înapoi, și te privesc cu dragostea aia lipsită de obligații în ochi, de care o ființă umană nu e capabilă. Da’ nu e de ajuns ca să stai ca prostu’ pe frig, dimineața să aștepți câinele să se cace. Îmi plac câinii. Da’ a altora. E prea mare responsabilitate.
Dacă vreau o responsabilitate mare, mai bine fut o persoană imbecilă și îmi trag un bastard retardat. Of, ce bine m-as distra eu cu bastardul meu retardat. Ne-am juca aruncând pietre de la unul la altu’ și l-aș învăța să facă sculpturi duioase, sensibile din scoarță de copac. Cu dinții. Și i-aș pune un scutec pe gât, ca să nu se murdărească pe piept de bale.

Și ar crește mare, și s-ar îndrăgosti. Și fiind bastard retardat, și puțin psihopat, că de, tot ce ar ieși din sămînța mea ar fi puțin psihopat (cunoscătoarele știe), ar încerca să o seducă pe aleasa inimii lui prin aranjamente făcute din inimi de animale. Și ar fura-o în miez de noapte și ar aduce-o la mine, speriată și îmbrăcată sumar. Și eu i-aș spune:
-Sper că ai intenții nobile cu bastardul meu retardat. E un suflet sensibil și dacă simte că e indus în eroare de cineva începe să crape țeste.

Și în curând aș avea o droaie de nepoți păroși pe spate și cu mâinile mai lungi decât picioarele. Ce fericiți am fi cu toții!

***

TATOV

Nu obisnuiesc sa bag munca altora pe aici, dar clipul e prea bun sa nu fac o exceptie.

***

Banc

(Ăsta e un banc clasic. Bag şi eu o variantă)
Un tip musculos, îmbrăcat în pompier intră într-o agenţie de impresariat, tot numai un zâmbet. Trece de secretară, intră în biroul şefului, şi încuie uşa după el. Impresarul, complet nedumerit, se uită la el din cap până-n picioare şi-l întreabă.
– E vreo problemă, domnule pompier?
– Nu-s pompier, răcneşte ăsta entuziast, da am pentru tine, prietene, un număr GENIAL! E cu animale, de fapt cu un măgar.
– Îmi pare rău, răspunde impresarul, enervat brusc. Noi nu impresariem decât muzică, şi nu lucrăm cu animale că-s greu de controlat.
– Moşule, să moară Vespassian dacă nu am cel mai bun număr din istorie, continuă ăsta. Are şi muzică, ba chiar o avem şi pe Mihaela Rădulescu. E şi pregătit un teatru acum, să-l vezi dacă te interesează.
Impresarul cum aude de Răduleasca imediat îi sclipesc ochii. Se suie repede în maşină cu pompierul şi direct la teatru. Se aşează pe un scaun gol şi pompierul dispare după perdea.
Se ridică cortina, scena e goală, în afară de un pian în partea stângă şi un dulap în spate. Pe scenă intră un măgar şi se opreşte în mijloc. Deodată se deschide dulapul, şi din el iese un pitic îmbrăcat în frac. Ia taburetul de la pian, îl pune în spatele măgarului, se descalţă şi îşi suflecă pantalonii până la genunchi. Apoi escaladează măgarul şi îi introduce piciorul drept în cur, în timp ce îi masează tandru penisul cu celălalt picior, ţinându-se cu ambele mâini de coada animalului, pentru echilibru. Intră în scenă un tip morbid de obez, la vreo 300 de kile, îmbrăcat într-un costum de spider-man, dar fără mască, fumând o ţigară şi ţinând un borcan cu benzină într-o mână. Se duce la pitic şi îi toarnă toată benzina pe haine, apoi aruncă borcanul. Piticul se lasă pe spate, în continuare masând penisul măgarului cu un picior şi cu celălalt adânc înfipt în curul lui. Grasul îl ia de mijloc şi îl coboară puţin. Piticul dă drumul la coada măgarului şi îi dă pantalonii jos grasului, începând să i-o sugă. După 5 minute, grasul ejaculează pe sacoul îmbibat cu benzină a piticului, fix când termină ţigara, şi o stinge în acelaşi loc. Moment în care piticul ia foc instant şi îi dă un şut în coaie măgarului. Măgarul, surprins, dă să lovească piticul dar este e în unghi mort aşa că îi freacă o copită în gură grasului, şi începe să alerge în cercuri pe scenă, răgind, cu piticul în flăcări încă atârnând de curul lui. Grasul, năuc de lovitură şi cu faţa plină de sânge, îşi bagă o mână în gură, şi scoate un dinte, pe care îl aruncă pe scenă. Scuipă încă doi dinţi şi o baltă de sânge, şi se duce la pian, şi începe să cânte „Trei culori cunosc pe lume”. Se tot îneacă cu sânge şi e complet afon la voce, deşi la pian se descurcă perfect. Pompierul intră pe scenă, smulge piticul în flăcări din curul măgarului, îl aruncă pe jos, îşi scoate penisul şi urinează pe pitic, stingându-l cu jetul gros. Apoi ţipă de trei ori:
– Regele a murit! Trăiască regele!
Se duce în faţa scenei şi rămâne acolo, împietrit, cu pantalonii în vine şi cu ultimele picături de urină scurgându-se din penisul lui. Lumina aproape se stinge, un spot îl luminează pe obez în deplină glorie. El pleacă de la pian, se duce la cadavrul piticului, se apleacă şi începe să plângă. Din spate se aude „Dunărea Albastră”. Bucuros, grasul ridică cadavrul piticului şi începe să valseze cu el, la care pompierul zice tare şi răspicat, către public:
– Fumatul chiar este singura ta plăcere?
Cortina cade, lumina se aprinde, impresarul aplaudă frenetic.
– Interesant numărul acesta al vostru! Cum se cheamă?
La care pompierul răspunde:
– Aristocraţii!

***

Herpes

No, începem cu un anunț de mica pulicitate:
Care ești făh, de mi-ai dat herpes?
De fapt, rămânem la herpes, că e fain subiectul și-s prea mahmur să mă taie o idee genială. Oamenii cu herpes sunt oameni sociabili. Cu cât ești mai sociabil, cu atât mai mare e șansa să-l iei. Și dacă tot îl ai, de ce să fii egoist și să nu-l dai mai departe? Doar l-ai primit și tu moca, ce? Mi se pare de bun simț. Mai ales că nu se vede pe întuneric, prin baruri. Și nici nu trebuie să stai la mozoleală cu tot poporu, e mult mai simplu. Bei și tu din toate sticlele și zici „scuzoaie, credeam ca e sticla mea. Hai ca n-am herpes, poți să bei în continuare”.
E o senzație așa, glorioasă, de continuitate a ființei să știi că herpesul pornit de la tine, se tot duce mai departe, și o să fie pe buza oamenilor mult după ce tu o să fi murit. E ca un moștenitor care crește singur. Plus, am acțiuni la o fabrică de Aciclovir, și mi se pare că e în interesul meu să împrăștii herpes, mai ales cu criza asta.
Mă întreb, istoric, care a fost primul herpes, ăla genital sau ăla de pe bot. Mai exact, la fatidica muie ce a spar barierele în care era virusul îngrădit, care era partea infectată? Din ce parte a sărit virusul?
Da gata. Nu mai am chef de scris. Care vrea herpes de la mine? O sa valoreze incredibil de mult când o sa fiu faimos.

***