Se apropie alegerile europarlamentare şi, ca orice cetăţean turmentat care se respectă, mă intreb şi io retoric “Da io cu cine votez?” . Mint. Ma doare in pix. Nu votez cu nimeni. Campania de informare asupra acestor alegeri a fost scurta si lipsită de acoperire a punctelor esenţiale, ca fustele Laurei Andreşan şi, la fel ca fustele Laurei Andreşan ascunde adevaruri cavernoase si urat mirositoare unde colcăie nişte “candidaţi” ce rar au văzut lumina zilei şi, oricât i-ai farda şi parfuma, tot a păduchi laţi arată. Am să fiu imparţial şi o să prezint câte un candidat de la fiecare din partidele esenţiale plus PNG si PC, care, deşi nu sunt partide esenţiale, sunt nişte partide hazlii, un fel de Lolek şi Bolek ale vieţii politice româneşti. Nu, niste personaje secundare intr-un film Disney conduse de un Donald gras, peltic şi antipatic din orice directie şi un Goofy cu complexul lui Mesia.

Să începem cu PNL, să se rasuceasca Brătianu în mormânt, nu de alta. Sărim suspecţii de serviciu şi candidaţii cunoscuţi şi trecem direct la anonimi. Găsii într-un ziar reclama politică a super-candidatului Stejăreeeel Ooolaruu! Cu link, sa-I admiraţi şi mecla de harry potter la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului.

http://www.mariromani.ro/images/top10/olaru.jpg

Littleoak Potter ăsta, ruda lu’ Harry de la şcoala de vrăjeli a PNL-ului suferă. Suferă de PR prost şi de părinţi şi mai proşti. Cum dom’le să te cheme Olaru şi să te gândeşti să-i pui lu’ fii-tu numele Stejărel. Cre-că era mârlanu’ matol într-o zi, s-a uitat la burta umflată a nevesti-si, a înjurat decretul impotriva avortului şi reflexele lui lente care nu i-au permis să o scoată în timp util şi a zis că “bă, dacă tot e să iasă, hai sa-i pun un nume idiot, să aibă de ce să-l bată copii la şcoala” Acuma săracul om nu are nici o vină că are nume de cherestea, da’ ştiţi voi, inteligenţa e destul de genetică. Cât de mai deştept poate ăsta să fie decât tac-su ? Nu cu mult, şi asta e prea puţin. Vă daţi seama că e Stejărel acuma, da’ când era mic il striga tac-su Ghindă.

Pe lângă problemele genetice, omu’ suferă şi de PR. Daca angajezi studenţi la FF de la Spriu, aşa îţi trebuie dom’le. După ce că are meclan de pămpălau, piaristul de serviciu recunoaşte asta şi combate preconcepţia cu povestiri eroice. Aflăm din textul de prezentare ca foioasa asta mică a fost in Asia pe jos! S-a întâlnit cu pigmei în Africa! Vai să moară Lara Croft ce tare eşti tu bă! Păcat că postul e de europarlamentar nu de Indiana Jones. E vorba mai mult de promulgat legi de interes European şi de reprezentat România în lume, şi mai puţin de furat comori din temple aztece pline de capcane. Complet ne la subiect faptul ca ai fost tu în Africa. Stai acasă că pleci degeaba in Europa. Te votez la Africoparlamentare, pe cuvantul meu.

Buun sărim la PSD. Trecem de feţele arhicunoscute şi arhiscuipate (Titus Corlatean, Adrian Severin şi matroana Rovana Plumb care învârte aşa de multe mânării că e şi Shiva invidioasă) şi ajungem la candidaţi mai puţin cunoscuţi. Doamnelor şi domnilor, în premieră pe o listă de lângă casa voastra Ludmila Sfîrloagă !

Ludmila a fost o fată năpăstuită de soartă. Crescută de părinţii abuzivi, care făceau experimente genetice pe ea pentru a creea soldatul perfect şi abandonată în pădure când experimentele au eşuat, ea a fost adoptată de o familie binevoitoare de viezuri antropomorfici care au educat-o în ştiinţe politice şi stilul Kung-Fu Shaolin Cocorul Pivotant. Bineînţeles că am inventat toata biografia. Singurul lucru pe care poţi sa-l afli despre Ludmila Sfîrloagă de pe tot internetul este că are cel mai penibil nume de la inventarea jenei incoa. Până şi Stejărel râde de ea. E candidat europarlamentar şi atât. Ce, vrei mai multe informaţii pe internet? Du-te bă de-aici! Ce treabă au votanţii PSD cu internetul? Singura utilizare a electricităţii descoperită de ei e becu’ ala din beci care te ajută să scoţi un bidon de Frutti Fresh de două kile jumătate de la promotia de craciun din 95 plin cu vin fără să te împiedici pe scară. Vreţi informaţii de la PSD ? V-AU MĂRIT PENSIILE BĂĂĂĂ! Hai, ştampila pe ei daca nu, marş la numărat ouale prostănacului (unu), ălea roşii (secerel şi ciocănel) ale bunicuţei, ovarele lu’ Năstase sau, pentru cei cu spirit arheologic, a lu’ Marean, ascunse bine sub stratul de jeg.

Hehee, PC. Ce avem noi aici ? Mihai Leu!

http://www.alegeri.tv/europarlamentare-2007/leu-mihai

Mihai Leu vrea parlamentar european. Daca alţii face mişto de Leu, Leu dă cu Pumnul. Când România nu primeşte fonduri europene, Leu supărat. Dacă Leu supărat, Leu sparge! Votaţi Leu, dacă nu, Leu vă îndoaie mecla in 5 runde!

Citat pe bune din Leu „M-am gândit să fac o paralelă între box şi politică, si vreau să vă anunţ pe toţi că pe 25 avem meci!” Miştourile mele pălesc în faţa adevărului.

Continuam maine cu alte partide.

Zilele de nastere… un mod bun de a ne aduce aminte de unde am pornit cu toţii: alunecând dintr-un vagin hidos contorsionat pe tot soiul se secreţii şi excremente ( pentru că, deşi puţină lume ştie, când femeia impinge cu toată forţa ies şi copiii maro). Goi, urâţi, cu faţă de broască, legaţi de singurul nostru prieten, placentă. Ah placentă, tovarăş de nepreţuit, doar unul din noi ajunge acasă, să observe rudele cum fac feţe idioate (ca de, e social acceptat sa faci feţe ca un imbecil/Teo de faţă cu copii), celălalt va fi cremat, sau gătit şi mâncat dacă părinţii is mai ciudaţi…

Unii părinţi cretini filmează momentul naşterii. Mi se pare normal, zic eu, cine nu ar vrea pe casetă un moment jenant/gore, care continte si genitalele materne să arate la prieteni, peste 25 de ani, intr-un moment de beţie? “Uite bă ce am filmati ieri cu telefonu, un caine cum se cacă!” “Stai ba să vezi ce am io pe VHS!”. Bine că ai mei, oameni relativ normali nu m-au filmat la ieşire. Singura plată corespunzătoare pentru o asemenea jignire ar fi să-i filmezi când mor, amândouă situaţiile fiind momente clasice Kodak.

Nimeni nu îşi aduce aminte de ziua mea de naştere. E doar o dată aleatoare in calendar, cine dracu’ o ţine minte de la un an la altu ? Dacă vrei să îşi aducă aminte le spui cu câteva saptamani înainte, şi dup-aia tot e naşpa că îţi trimit mesaje fix când dormi „la mulţi ani bla bla“, şi vor să-i scoţi şi la o bere şi n-ai bani şi chef de toţi şi mai bine că nu îşi aduce aminte nimeni de ziua mea de naştere. Mă enervează fraza „La mulţi ani!“. Cred că e de la sine înţeles că o să traiesc mulţi ani, nu sufăr de nimic terminal. Cum adică “la mulţi ani” ? Aveţi vre-un dubiu ?

Toţi îşi aduc aminte în schimb de ziua de nume. Vine sfântu’ Andrei, te uiţi la A in telefon, scrii un mesaj şi îl trimiţi la toţi calificaţii din listă, şi ăia se bucură ca proştii ca ţi-ai adus aminte de ei. Nu bă, e sărbătoare mare şi ai un nume generic! Ar trebui să facă ăştia şi un sfântu Radu, să mă bucur şi io ca prostu. Şi unu’ mai mic pentru Raul, Sfântul Raul, patronul spiritual al skiului nautic, fesurilor de mohair şi mustăţilor latino (alea subţiri, care se mulează pe buza de sus).

Ar trebui să fie partea cea mai importantă la canonizare. “Ce ziceai că ai făcut ? Salvat 40 de orfani dintr-un azil în flăcări ? Cum te cheama ? Vasile ? Avem! Următoru! Cum zici că te cheama ? Stamate? Ia zi mă Stamate, fapte bune ai făcut ?”

Sa-i scoată din calendar pe Vasile cel mic, Vasile mijlociul, Taierea capului lu’ Ioan botezatoru’, Ştefan Reloaded şi alţi de-ăştia, ce dracu’ e seria Rambo sau e calendar? Şi dacă tot e, să bage acolo mic, un Radu pe undeva, preferabil vara, să am un pretext în plus de aruncat cu bere sub nas.

Oricum, îs cu un an mai bătrân, şi asta e cea mai mare realizare a mea in ultimele 12 luni.

Au înnebunit babele. Tocmai am venit de la mare, ştiţi voi, locul ăla unde inoţi printre tampoane si faci plajă pe coji de seminţe şi am observat că, din 5 toplesoase, 3 is băbăciuni. DE CE? Toplessul are 2 utilităţi: ori vrei sa te bronzezi uniform, să se vadă bine când te dezbraci, ori vrei să îţi arăţi ţâţele pe plaja poate-poate hipnotizezi un fraier cu bani. Sănătos nu e, ba din contra; şi atunci… ce vor babele? Să arate bine dezbrăcate? Imposibil. Să agaţe jmekeri pă plajă? Improbabil.

DE CE? E cel mai mare mister din lume, mai ceva ca Atlantida.

Mulţi idioţi pe lumea asta. Mă uitam pe un ziar, Adevărul parcă, şi am văzut că au ăştia un sondaj de opinie la care poţi să răspunzi pe net. Nu mai ţin minte întrebarea, irelevant, dar variantele de raspuns erau : Da, sunt de acord; Nu sunt de acord şi Nu ştiu. Ei bine, aproape 3 % din poporul care a răspuns a apăsat pe nu ştiu! Să vă explic mai clar: oamenii cu pricina au deschis pagina de internet a ziarului, au dat click pe sondajul de opinie, l-au citit frumos, şi-au dat seama că nu au nici o părere coerentă, nimic interesant de zis, au bifat căsuţa cu “u ştiu”si au apăsat pe ok. Nu au fost mulţumiţi cu faptul că nu au nimic de zis, au ţinut să ştie şi alţii, nu puteau să apese pe back. Cât de idiot poţi sa fii? E ca şi cum ar întreba doamna învăţătoare între ce ani a domnit Mihai Viteazul şi elevul idiot să ridice mâna şi să spună tare “doamnaa invăăţătooaaaree eu nu ştiiu răspunsuuul!”. Asta e problema principală a idiotului din ziua de azi: Nu are nimic de zis, dar simte că ar trebui să spună la toată lumea acest lucru.

Îmi plac reclamele care laudă produsul cu nişte calităţi pe care daca nu le-ar avea, ar fi ilegal. “Nou, din ingrediente proaspete şi selecţionate!” Normal băi puţă ca-s proaspete şi selecţionate, că dacă erau vechi, stricate şi luate cu crengi şi moloz vă sărea Sanepidul in cap. V-aţi prins probabil că e vorba de iaurtul ăla marfă facut din apă, o lingură de lapte praf şi gelatină.O să se laude în curând că nu conţin ouă de paianjen. Aştept cu nerăbdare prima bancă care o sa facă reclamă “De la noi poţi scoate banii pe care i-ai depus!”. Când n-ai nimic nou şi interesant, te lauzi cu strictul necesar. NOUL şi îmbunăţitul Radu! Poate să meargă şi să respire în acelaşi timp. Veniţi de vedeţi această minune a naturii!

Vreau să lansez un nou cuvânt la modă. Când ceva este eminamente pozitiv, nu vreau sa se mai zică “marfă”, “mişto”, “super”, “cool” şi alte de-ăstea. Vreau să se zică “Ţâţe!”

-Uite bă ce adidaşi mi-am luat!

– Da bă, îs ţâţe rău!

Sună bine nu?

Tot la mare, am descoperit o metodă ţâţe rău pentru o persoană relativ complexată de fizicul propriu de a face plajă fără să se simtă prost. Mergi pe plajă până găseşti cea mai monstruoasă fiinţă posibilă, (o babă grasă care face topless, un moş cu burtă căruia i se vede un smoc de păr ieşind dintre buci şi are pielea cojită pe spate, se găseşte..) şi te aşezi lăngă oripilos. Pe lângă faptul că toţi o să se zgâie la ăla şi nu te observă nimeni, arăţi şi bine prin asociere.

Vă doresc o zi ţâţe.

Aţi observat vreo dată că babele sunt coloana vertebrală a oricarui buletin de ştiri ? Dacă nu fac parte din ştirea propriu-zisă, se găseşte un reporter să întrebe o babă ce părere are în legătură cu ce se întâmplă sau, daca e ceva tragic, semitragic sau tragicomic, se găseşte o babă să plângă în faţa camerei de să se scuture costumul bun, de dus la biserică pe ea. De ce? Pentru că babele nu au absolut nimic mai bun de făcut toată ziua decât să caute dezastre şi să se învârtă în jurul lor ca muştele la căcat poate le bagă cineva în seamă. Cum ia foc casa vecinului Costel, toate babele pe o rază de un kilometru îşi pun capotu’ de duminică, ăla cu flori roz, şi baticu’ ăla fain de le întreabă toată lumea de unde şi l-au cumpărat şi ţup călare pe tot ce miroase a reporter, poate-poate le bagă în seamă.

Şi mai sunt şi inutile. Dacă ar fi să se facă o scară de măsurare pentru cât de tragic e un eveniment, plânsul unei babe ar trebui să aibă valoarea 1; cam cât are o băşină de-a mea pe scara Richter, sau budinca pe scara durităţii (cum dracu s-o fi chemând), pentru că o babă plânge la fel de extrem din absolut orice; chit că e vorba de o bombă atomică într-un oraş mare sau un căţel şchiop. Baba nu se încurcă cu jumătăţi de măsură, dă din ea tot ce poate în orice circumstanţă, nici o tragedie nu e destul de mică să nu merite un plâns dedicat de minim juma’ de oră. Nu stă să o frece dom’le ca ăştia tineri, dă randament, ce pizda măsii dacă o treabă merită facută, apăi merită facuta bine! Plus, cum ziceam, nu au nimic mai bun de făcut. O ştire cu babe în ea e o ştire proastă. Apropo, pe scara asta a tragediei, plansul lui Bruce Willis ar trebui sa aiba 10, pentru ca daca plange el, e grav.

Bineînţeles, se întâmplă foarte des ca babele să se afle la capătul greşit al unei ştiri, mai exact ăla de victimă. E normal, daca te tot plimbi în hainele de duminică în juru casei în flăcări vecinului Costel să te ia ăsta de batic şi să te trântească in coteţul găinilor, care nu e în flăcări, şi să-şi înece amaru’ în grotele bătătorite ale unui corp de 75 de ani. De fapt, nu e normal deloc. Eventual tot te prind ăştia după un viol şi faci la fel de multă închisoare şi pentru una de 75, şi pentru una de 25. Dacă aş fi io în locu’ lor, să zicem că vreau tare de tot să violez pe una ca să experimentez cum e să fii curva cuiva la pârnaie pentru 5-7 ani, apăi m-aş duce la cel mai apropiat concurs de miss/prezentare de moda/orice adunătură de muieri care să arate decent şi mi-aş alege victima de acolo. Dacă tot e să faci puşcărie pentru viol, măcar să i-o vâri lu una care să arate bine, zic io, că după ce te prind miliţienii, băbăciune-bunăciune, tot aia păţeşti.

Are Cartarescu o carte “De ce iubim femeile?”. Evident ca n-am citit-o, da’ pot sa-mi dau si io cu parerea. Eu zic ca noi, barbatii, iubim femeile pentru ca au vagin. N-as putea iubi o femeie cu penis. As putea iubi o femeie saraca, proasta, sau cu 6 degete la picioare, da’ una cu penis sigur n-as putea. Mi se pare aberant conceptul de carte a lu’ asta. Uite am raspuns la intrebarea lui in 3 randuri, nu ma cac pe mine cu best sellere ca Cartarescu (oare o fi acceptata cacofonia?)

Urasc paianjenii dar le inteleg rolul. Lumea ar fi diferita fara ei, pe mine insa nu ma deranjeaza rolul ci mai mult aspectul asa ca daca as fi Dumnezeu™ sau orice alt omnipotent imaginar i-as modifica fizic pastrandu-le insa rolul. Paianjenii mei vor arata ca niste clovni mici si veseli si vor aluneca usor cu monocilul lor micut, pe plasa lor multicolora catre muste, pe care le vor devora cu zgomote hazlii de trompeta. Astia da paianjeni, nu ca astia reali care abia asteapta un accident nuclear sa se faca cat vaca si sa te scuipe cu acid in ochi.

Ştiţi păsărelele alea mici şi simpatice care zburdă prin copăcei şi ciripesc suav de cum crapă de ziuă? Când munceşti nocturn şi vrei să dormi până la 12-1 îţi vine să arunci cu pisici în ele.

Dar să incepem cu alte păsări, ceva mai intunecate, tuciurii chiar, care te scoală din somn când ţi-e lumea mai dragă: Ţiganii ăia cu “fiaaaaaare luăăăăăăăăăăam, fiaaaaaare veeeechi luăăăăăăm”. Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi cu un fier prin casă, invechit brusc peste noapte, ruginit şi inutil şi să vă gândiţi : “La naiba! Unde e ţiganu’ ăla borât care cumpăra fier vechi când ai nevoie de el!?”? Nici mie. Întrebarea este “DE CE?”, de ce trebuie să treacă IN FIECARE ZI ţiganul borât pe stradă şi să îmi strice mie somnul ? O dată pe săptămână nu e de-ajuns ? E concurenţa aşa de mare încât dacă lipsesc o zi, vine altu’ şi profită de cutiile noastre de mazăre ruginită, dispărând în ceaţă bucuros cu prada, râzând satisfăcut? Ce fier vechi ar putea să aibă un om normal în apartamentu de la bloc ? Un plug ruginit ? Un gard de sârmă ghimpată expirat? E complet absurd! Cred că babele care s-au debranşat de la reţeaua de încălzire şi-au vândut caloriferele de la prima brumă, deci… DE CE ?

Mă enervează oamenii care încuie uşa de la intrare de două ori. Îmi şi imaginez hoţul cum scoate unelta lui secretă de deschis uşi, o bagă în gaura cheii, roteşte o dată, aude clamp, apasă pe clanţă şi rămâne blocat, gândindu-se: “Acuma ce? La şcoala de hoţi nu m-a învăţat ce să fac daca e inchisă uşa de doua ori! Să repet acţiunea anterioară ca să se mai rotească butucul o data? Prea greu, mai bine plec la altă uşă!”, şi apoi scuipând printre dinţi ofuscat şi mormăind: “Perfidă capcană mi-ai întins meştere!”. Dacă cineva vrea să îţi intre în casă, îţi intră. Încuiatul de doua ori nu ajută la nimic, ba chiar poate fi diferenţa dintre maronit chiloţii şi o salvare la limită când vii acasă în fugă cu o căcare monstruoasă în măruntaie.

Să vorbim puţin despre corpul uman; această minune neînţeleasă a naturii. Mi-a venit ideea să dezbat puţin acest subiect acu vreo săptămână, când am descoperit o metodă mai bună decât abdomenele pentru a întări muschii burţii: vomitatul – dacă-l faci cum trebuie, te trezeşti cu o febră musculară pe care nici aparatele ălea excepţionale de la teleshopping nu pot să ţi-o provoace.

Buun.. corpul uman: Misterios. Nimeni nu ştie cum funcţionează; la ce folosesc plămânii? Nimeni nu ştie! De ce e sângele roşu, sărăţel şi îţi dă pe nas dacă te scobeşti mult ? Nimeni nu ştie! Vi s-a întâmplat vreodată să găsiţi pe corp ceva, o excrescenţă neidentificabilă? Să găsiţi ceva, pe undeva, probabil când sunteţi singuri acasă şi faceţi elicpoterul nud prin faţa oglinzii, care nu ştiţi cum a ajuns acolo şi ce este, şi apoi să o scobiţi cu unghia până la sânge şi să o arătaţi la prieteni şi cunoscuţi ? Câte conversaţii faine poţi isca pe tema asta la petreceri, la muncă, în metrou… sau oriunde! Puteţi chiar agăţa gagici cu o povestire de-asta: “Hei, papuşa, vrei să vezi ce coajă mi-am găsit pe ceafă aseară ? Seamăna cu Iisus din anumite unghiuri!”

Spre exemplu io, am găsit acu ceva timp, un fir de păr la 1.7 cm la stânga (stânga mea, deci dreapta dacă te uiţi spre mine) de sfârcul meu stâng. Nu am putut să-l categorisesc. Putea fi, prin proximitate, şi păr de la subraţ, şi păr de pe piept, şi păr din juru’ sfârcului. Firul ăla de păr era freelancer. Nu era constrâns de nici o normă socială sau prejudecată, putea avea, în orice context, orice funcţie vroia muşchii lui. Nu era limitat de nici o origine, era liber ca pasărea cerului să-şi urmeze idealurile în viaţa şi să devină ORICE!

Şi vorbind de păr: nu îmi convine mentalitatea lui actuală şi direcţia lui de dezvoltare. Când m-am născut, era cuminte şi comunist, desfăşurându-se după toate normele ceauşiste: Stătea cuminte şi îngrămădit tot pe cap, ca să ocupe cât mai puţin loc. Se dezvolta armonios, intr-o societate în care nimeni nu vroia să fie special şi mai cu moţ decât vecinul lui. Toţi erau la fel. Acum, în schimb a fost întinat de idealurile capitaliste şi migrează, de deasupra frunţii, de la grămadă, în locuri mai puţin locuite. Vrea spaţiul lui personal, cu grădină şi curte, unde poate să crească gros şi semeţ. Nu le mai place în cap, se mută pe burtă şi pe spate, unde poate fiecare să aibă căţiva milimetri pătraţi personali unde să se dezvolte şi să se cârlionţeze.

Tendinţele ăstea decadente îmi strică mie tot planul cincinal.