M-am saturat până în gât de circul politic al ultimelor zile. Deja nu mai e hazliu de mult, e doar jenant cum oameni in toată firea aruncă cu rahat unul în altul ca nişte copii retardaţi.

Politica e o curvă bătrână, şi fiecare partid politic reprezintă câte o parte a acestei curve.

PSD-ul e ca vaginul. Înainte atrăgea poporul şi făcea banu’ ghebos, dar nu a avut grijă cu cine s-a încurcat şi acuma s-a lăsat de la uzură şi s-a umplut de bube de nu mai e nimeni interesat de el. Încearcă săracul să se reinventeze cu apă şi săpun dar problema e mai jos de dermă şi nu rezolvă nimic, totuşi mai atrage câte un nostalgic uneori, deşi acesta e în medie mai bătrân decât insăşi curva.

PRM-ul e ca anusul. Neschimbat din tinereţe, in ochiul prostului pare strâmt şi valid, dar trebuie să fii extrem de dobitoc să nu îţi dai seama că oricât ar încerca să-ţi facă binele va sfârşi prin a te umple de rahat.

PNL-ul e ca sânii. Toţi îşi aduc aminte de istoricul lor glorios, când erau rotunzi şi puşi pe fapte mari, dar din păcate au trect 70 de ani de atunci, şi au devenit doar o stafidă a fostei lor glorii, lăsată şi sfrijită care se agaţă obsesiv de amintirea dulce că “intr-o vreme eram tari”

PD-ul e gura. Promite plăceri neasemuite dar nu produce cine stie ce, şi, deşi buzele sunt rujate bine, înauntru nu mai e decât un singur dinte care se clatină şi el şi, dacă cade nu mai rămâne nimic.

UDMR-ul e degetul mic, sprinţar de la mâna stângă, care scarpină orice parte a corpului mănâncă mai mult dar a sărit dintr-o gaură în alta aşa de mult că deja nu-i mai poţi recunoaşte traseul după miros, dar ştii că a cam fost peste tot şi lucrul ăsta te scârbeşte.

Am uitat ceva? Poate PC-ul cu cei 4 parlamentari ai lor, care formează un neg păros pe obrazul curvei bătrâne dar, privindu-se în oglindă se vede aluniţa lui Marilyn Monroe, în rest, detalii nesemnificative.

_____________________________________________________________________

Şi gata cu fina satiră politică, pentru că este un subiect mult prea vulgar şi pentru mine.

Aveam treabă pe la Romexpo acu’ câteva zile şi am văzut prin faţă cârdul mitologic de taximetrişti ţepari de care a auzit toată lumea dar puţini au avut nenorocul de a-i întâlni: Ştiţi voi, ăia cu 7.99 lei km. Băieţei descurcăreţi cu tenul măsliniu, probabil de provenienţă iberică sau peloponeză şi ceafa groasă care ascunde între faldurile ei lanţuri groase de aur. Crăpau seminţe şi omorau trecătorii cu amabilitatea, invitându-i în taxi. Hazliu e că unii guşteri chiar se urcau. Mi se pare într-un fel că meriţi, dacă nu te uiţi pe uşă, să te plimbe ţiganul 20 de minute şi să-ţi ia 800 de mii, dar totuşi, parcă e prea uşor…

O oră mai târziu eram în metrou şi, lucru mai rar pentru mine, mă gândeam. Mă gândeam la multe chestii… Cum ar fi că în înghesuiala aia doar câţiva milimetri de haine mă despart de genitalele unor necunoscuţi, că nu îmi place numele Oana pentru că este între Ioana şi Ana, iar mie nu îmi plac soluţiile de compromis şi mă întrebam dacă o să ajungă vreo dată “deget sau pulă” joc de societate.

Cel mai mult mă gândeam însă la un panou publicitar pe care-l văzusem la intrare. Nu, nu mă impresionase reclama, ci panoul. Un rahat de tablă de 2-4 metri, care stătea acolo pur şi simplu, şi doar prin chestia asta producând mai mulţi bani decât majoritatea românilor. E o realizare destul de tristă aceea că tu, sau majoritatea cunoscuţilor tăi valorează mai puţin decât o aglomerare de sticlă, tablă şi plastic de câţiva metri şi că, oricât te-ai strofoca să alergi, să munceşti, să produci într-o lună, panoul ăla probabil o să facă mai mult doar stând acolo şi nefăcând nimic.

Mă gândesc de ceva timp la o formulă universală a şoului perfect; ceva care să fie aşa de fain încât să se uite absolut oricine cu o plăcere aproape orgasmică. Cred că în esenţă sunt pe drumul cel bun

Conceptul l-am modelat pentru prima categorie demografică pe care am avut-o in cap: bărbaţii de orice vârstă: sport, violenţă şi ţâţe; daca ai astea trei elemente, orice barbat de pe mapamond lipeşte pupila de ecran, şi cum de obicei ei au telecomanda, formatul trebuie să-i atragă pe ei primii. Bun.. inventăm un sport nou, un fel de box da’ cu topoare, sporim brutalitatea, că până la urmă de-aia se uită orice bărbat la orice sport, să vedem cum se calcă ăia în picioare pentru bani. La prima vedere pare un sport cam uşor, care a dat primu’ a câştigat, cam greu să ajungi în repriza a doua.. de-aia băgam nişte factori disruptivi care să lungească meciul şi să atragă telespectatori în acelasi timp.

În primul rând le punem la combatanţi câte o ţeastă de personaj de desene animate de pluş în cap să nu vadă nimic; aşa se taie mai greu unu’ pe altu’ şi se benoclează şi ăia micii: “uite tată se bate michi maus cu scubi du în topoare!”. Copii sunt proşti şi se uită la orice are legătură cu desenele animate, ţin minte din copilărie, putea să fie şi o animaţie despre menstruaţie de o oră jumate că tot mă uitam, plus, cu o sfeclă mare de cauciuc trasă sub breton de nu mai vezi nimic şi îţi transpiri în gură e greu să dai cu toporu’ în cineva. Aici vine un element nou ajutător auditiv pentru combatanţi şi visual pentru telespectatori: Fiecare din ei are o echipă de 5 gagici în ţâţele goale în colţul lui care ţipă la el informaţii despre unde e duşmanul şi cum să dea din topor. Un fel de copilot cu 10 ţâţe. De ce 5 femei ? Nu ne-aparat din cauză ca în ochii unui bărbat ţâţele se măsoară cantitativ mai mult decăt calitativ şi mai mult pentu simplul motiv că daca pui 5 muieri în acelaşi cadru fiecare ţipă în treaba ei să le acopere pe celelalte şi să se dea mai interesantă şi nu se înţelege absolut nimic (vezi talk şourile cu pseudovedete autohtone) şi ajutorul lor este destul de nul. Nu vrem să se omoare combatanţii noştri prea repede nu ?

Boon, am definit conceptul de bază, am captat atenţia barbaţilor şi copiilor, fiinţe simple cu nevoi previzibile şi banale, acum vine misiunea dificilă de a face programul atractiv şi pentru femei, fiinţe mult, mult mai complexe.

Să nu mă înţelegeţi greşit, complex nu este o calitate, şi noul cod rutier este complex pentru că nu poţi să scoţi o idee din el print-un proces simplu, logic şi coerent pe axa cauză-efect. Nooo, orice idee rezultă printr-un proces alambicat inutil şi stufos de confuz în care mai mult dai cu banu’, scuipi în zar şi dai cu el de perete şi apoi citeşti horoscopul şi îi aplici o metodă de decodare a la aparatul Enigma din al 2lea război mondial în baie pe întuneric şi nici aşa şansa ta de a prevede rezultatul nu depăşeşte 12%. Cam aşa e şi complexitatea femeii.

Un fapt cunoscut încă din vremea lui Aristotel este că femeilor le plac extrem de mult copiii. Cum văd unul li se piţigăie glasul şi o dau în onomatopee oligofrenice de se miră şi bietul copil. Cercetătorii contemporani cred că este cauzat de o deteriorare iremediabilă la nivelul cromozomului X. Oricum, cauzele defectului sunt neinteresante, rezultatul exploatabil. Deci, umplem arena, groapa de bătaie sau în ce dracu’ se căsăpesc ăia cu bebeluşi. Numa bine, ăia eschivează mai greu printre puradei şi se omoară mai greu şi fiecare din familie are la ce se uita:

“Vaai ce draguţ e ăla cu pampers bleo!”

“Taati taati, de ce îi curge sânge din cap lu’ Daffy ?”

“Taci bă puţă, te-n măta cu desenele tale, nu vezi ce ţâţe are aia?”

În final, pentru cetăţenii cu o vârstă destul de înaintată să îi recunoşti după miros şi lipsa de ocupaţie, băgăm 4 ore după meci cu interviuri la corazon cu rudele, prietenii, vecinii şi cunoscuţii lu’ ăla care a pierdut, bineînţeles îi căutam pe ăia care o dau în pişat ochii cu “vai că era om bun la suflet” dirijaţi de zâmbetul mai fals ca părul lui Donald Trump a zânei Andreea Marin.

Succes pe pâine născut direct din transpiraţia creierului meu, fura-mi-aţi ideile.

Ieri mi-am pictat unghia de la degetu’ mic de la stanga cu un marker negru. A fost cel mai black metal lucru pe care l-am vazut in viata mea.

Studiez piaţa de muncă in ultimul timp, poate poate găsesc ceva care să mi se potrivească, dar, din păcate “mâncător de căcat profesionist” nu prea se caută in ziua de azi. Se caută în schimb o grămada de alte chestii. În continuare extracte din anunţuri:

1.“Daca esti o persoana comunicativa,serioasa, rezistenta la stres, capabila sa faca fata unui refuz, genul de om care daca e dat afara pe usa intra pe fereastra atunci AVEM NEVOIE DE TINE. Avem nevoie de persoane carora sa le placa acest tip de job, respectiv vanzari telefonice de servicii in mediu international.”

Traducere: Daca eşti capabil să spui aceiaşi frază prestabilită de 21314 de ori, 12 ore la rând, şi să nu te deranjeze, ba chiar să te taie o plăcere masochistă când eşti mai înjurat decât mama lu’ Iliescu, dacă eşti genul de om care ar răspunde la “futu-te-n inimă pe tine şi pe mă-ta” cu “sunteţi sigur că nu doriţi să vă explic beneficiile programului nostru ?” şi care nu şi-ar taia venele şi ar scrie cu sânge pe oglinda de la baie “sunt ultimul om!” înainte de a muri, la 6 luni după angajare AVEM NEVOIE DE TINE.

“atitudine pozitiva, dinamic, sociabil si perseverent
– abilitati foarte bune de comunicare
– flexibilitate”

Traducere: Căutam peon fără şira spinării care să zâmbească din toate măselele la toate ordinele date şi să se mişte ca Speedy Gonzalez

“CANDIDATUL IDEAL VA FI O PERSOANA CARE DORESTE SA ISI PERFECTIONEZE CALITATILE DE RELATII CU CLIENTII. VA STI SA PREZINTE O BIJUTERIE DE ARGINT CU SAU FARA PIETRE

PERIOADA IN CARE SE VA DESFASURA ACTIVITATEA ESTE 25 februarie- 1 martie, in puncte centrale ale Bucurestiului.
SALARIU: 200.000LEI / ZI + 10% COMISION DIN VANZARI (poate ajunge la 1.000.000 / zi)”

Partea hazlie la acest anunţ este că a fost pus pe 16 martie. Şi au aplicat la el vreo 70 de candidaţi. Cineva ori a cam întârziat, ori îşi face treaba foarte, foarte, foarte, foarte din timp. Candidaţii nu au nici o scuză; şleahtă de fraieri care respiră pe gură.

“Descrierea JOB-ului:
Contactarea si vizitarea clientilor (in urma unui instructaj de specialitate), prezentarea catalogului de produse, obtinerea comenzilor si livrarea acestora, mentinerea legaturii cu clientii, dezvoltarea portofoliului”

Ştii genul ăla de bastard care vrea să îţi vândă ceva, cu toate că ţie nici prin cap nu-ţi trece că vrei să cumperi ceva, şi căruia vrei sa-i dai un picior in stomac? Felicitări, ăla o să fii tu, sper că ai abdomenul ca piatra.

“Cerinte:
1. Candidatul trebuie sa aiba experienta solida in lucrul cu Visual FoxPro 6.0.
2. Candidatul trebuie sa aiba cunostinte de gestiune comerciala.
3. Candidatul trebuie sa aiba bune cunostinte de algoritmi si structuri de date.
4. Candidatul trebuie sa fie atent la detalii, sa fie perseverent, organizat si sa fie un om care stie sa duca lucrurile pana la capat! “

La 40 de ani candidatul se va întreba dacă norii sunt pe 32 de biţi sau pe 64.

Aşa-s toate. Mai bine dau în cap la babe pentru bani de covrigi.

Unul din lucrurile care mă enervează obscen de mult, da’ asa de mult incât îmi vine să calc pe cineva pe splină este expresia “până la”… stiti voi: dobândă de până la 50%, reduceri de până la 77%, până la 5000 de minute în reţea, etc. “Până la” inseamnă o limită superioară, dar nu oferă nici o informaţie despre cât de aproape sunt anumite elemente de acea limită. “Toţi oamenii au până la 300 de metri înălţime” este o frază la fel de corectă si cu valoare de adevăr ca şi “toţi oamenii au pâna in 2.5 metri înălţime”. Deci, mai exact o frază cu “până la” nu te informează cu nimic, e frecţie la piciorul de lemn care deşi dă bine în materialele publicitare, e o risipă cruntă de litere în esenţă. Deci îmi bag organu’ meu de până la un metru lungime în mintea creaţă a genialilor din publicitate care au născut pe cur asemenea aberaţie dezinformantă. O să îmi fac un magazin cu de-toate şi o să scriu mare pe uşă “Reduceri de până la 99%” şi o să vând totul la preţ triplu în afară de scobitori, pe care o să le dau la preţ de dumping cu 1% din valoare. Publicitate faină! Laser frate!

Mă enevează gravidele. Mare chestie, îs borţoase şi gata să fete. Aşa şi ? De ce ar trebui să aibă privilegii ? Imi fac mie vre-un favor? Îşi fac lor şi familiei lor, pentru mine orice copil in plus, care nu e al meu e încă un consumator pe o planetă cu prea puţine resurse şi un viitor papagal care o să aglomereze metroul şi mai tare peste 15 ani când o să vreau io să ma duc undeva. Să nu înţelegeţi greşit, nu am nimic cu copiii, dar singurul motiv pentru care cineva ar face copii, este egoismul pur. Societatea nu are nevoie de mai mulţi indivizi, ba din contra, suntem 7 miliarde pe o planetă mult prea mică. Oamenii ar trebui descurajaţi să se înmulţească ca iepurii, nu să le dea vacanţă 2 ani cu salariu mediu pe economie pentru magica realizare de a creea o problemă nouă pe glob. Stau toate proastele cu pizda în sus şi fată şi iau mai mulţi bani decât unii care muncesc, ce sistem imbecil. Aş înţelege dacă am fi specie pe cale de dispariţe, ca urşii panda, da aşa nu… mama eroină… pe dracu… curvă egoista mai exact.

Şi vorbind de urşii panda, mă enervează la culme, şi ei şi dobitocii care încearcă să ii salveze. Nu vedeţi mă că natura i-a abandonat? Îs terminati, ceasul biologic le-a spus că le-a expirat vremea şi ei respectă chestia asta, da’ hipioţii aia care vor sa-i salveze nu pot să înţeleaga. De unde ştiu eu că natura nu-i mai vrea? Simplu. Nu se fut. Îi pui el cu ea, într-o cuşcă 2 ani de zile şi nu se fut. Ăsta e clar animal căruia i-a căzut steagul. Păi, uite animale care vor să supravieţuiască: câinii – ăştia în călduri fut orice, pisici, oi, găini, piciorul stăpânei; daca nu au ce, fut aerul şi tot fut ceva, de ce? Vor să prolifereze ca specie. La dracu’ şi doi oameni daca-i pui în aceiaşi cuşca 2 ani de zile se fut, nici nu trebuie să fie de sexe diferite (vezi puşcăriaşii), şi nu ştiu alţii cum sunt, da io, dacă aş sti ca mai sunt 1500 de oameni pe planetă, şi aş găsi una, chit că ar fi grasă, cu o singura sprânceană groasa pe toată fruntea, un neg sub buză şi cosuri pe ţâţe, mi-aş lua inima în dinţi şi alcoolul în tromf şi i-aş da-o din datorie. Lasă-i bă chinezu’ să moară cu demintate, vezi că ai nişte adidaşi de cusut pentru Europa, treilazecemii şi pierzi timpu’ la zoo. Cred că oamenii ăştia de neştiinţă tratează problema greşit. Doua fiinţe bete in aceiaşi cameră eventual se fut. Io zic să imbete urşii.

Şi vorbind de alcool… nu ştiu alţii cum sunt da’ la mine are un efect malefic: Râd la chestii care în mod normal mă amuză marginal, oamenii mi se par mai frumoşi şi mai deştepţi ca de obicei şi dau uşor din cap pe muzică pe care o urăsc foarte, foarte, mult. Alcolul îmi scade standardele. E bine, e rău, dar e soluţia la toate problemele din lume: Îţi scazi standardele până când orice rezultat poate fi considerat satisfăcător, şi apoi treci într-un plan nou de existenţă… vrei 100 de mii dar te satisfaci şi cu un pumn în stomac. Transcendenţă prin alcool. Dalai Lama nu ştie nimic.