O observaţie inteligentă: piticul e ca un rezumat al omului: are toate părţile esenţiale pentru a inţelege despre ce e vorba, fără nimic de umplutură.

Mă enevrează denumirea de “atentat cu bombă”. Din câte ştiu eu, atentat e cand încerci să faci ceva şi nu îţi iese. No, în cazul ăsta, daca un musulman îşi leagă 7 kile de C4 de torace, intră intr-un magazin şi omoară 48 de oameni e deja un “reuşit cu bombă”… bine depinde şi câte victime avea ăla in plan… da’ io zic că in mare e un reuşit cu bombă. Alea de la 11 septembrie nu sunt atentate teroriste, sunt clar reuşite teroriste, ce să ne căcam pe noi cu trucuri psihologice? Ce, daca-i zicem atentat pe cine păcălim ca nu le-a ieşit ?

Vaginul şi anusul sunt două găuri prea apropiate. Creează confuzie. Adică, depinzând de poziţia femeii, ba e unu’ deasupra, ba dedesubt, ba la stânga, ba la dreapta… Nu sunt nici cartograf, si nici nu am o înclinaţie specială către orientare în spaţiu, ca taximetriştii, plus, femeea nu este un sistem care să se deplaseze pe o traiectorie previzibilă, sau măcar vectorial constant. Sunt un om simplu cu abilităţi comune, şi nu sunt făcut pentru asemenea responsabilitate de a nimeri pe care trebuie. Până la urmă e ruletă rusească. Ar trebui să evolueze nişte distanţă intre ele.

Vânătorii sunt ultimii oameni. Nu am o atitudine hipioată, să zic că ţin cu animalele, ăstea tre să crape atâta timp cât tragi din ele foloase din categoria laptecarnebrânzăouă, dar să le omori din plăcere, ba chiar să spui că e sport mi se pare o tâmpenie. Eu din câte ştiu, intr-un sport, ambele părţi pornesc cu şanse egale, nu îi dă nimeni o puşcă cu lunetă la unu’ din portari să se asigure el că nu are tupeu nimeni sa-i dea gol. În schimb bastarzii aştia groşi in burtă şi subţiri in pulă simt nevoia să-şi reafirme bărbăţia greu încercată de criza vârstei stând juma de zi intr-un boschete ca să impuşte o caprioară. Nu văd ce e aşa de satisfăcător sau sportiv. Cică are şanse şi vânatul dom’le e corect. Şanse să ce? Să fugă? Corect ar fi să aibă şanse să il mătraşească pe stimabilul vânător, nu să scape. Eşti centaur? Du-te şi taie ursu cu cuţitul, atunci eşti bărbat, nu când stai in copac ca veveriţa şi împuşti mistreţul în timp ce se cacă. Îs enervante muistele ălea ipocrite care au haina de blană in şifonier şi se uită la animal planet şi exclamă ca vacile “vaai ce simpatică e marmoţicaaa!”. Să mori tu! E simpatică ea aşa, da’ dacă o omoară altu’ şi o face haină nu ai nimic împotrivă, atâta timp cât nu eşti de faţă la procedeu nu ? Iarăşi, să nu mă inţelegeţi greşit, nu am nimic împotriva exploatării animalului atâta timp cât, ipotetic ai putea să o faci şi tu. Eu nu am nici o reţinere să sucesc gâtu’ la o gaină daca e nevoie, şi singurele motive pentru care nu am călcat pe cap 35 de marmote ca să imi fac o haină de blană sunt că nu ştiu unde traiesc marmotele şi haina de blană arată homo pe un bărbat. Vai, da’ mie imi plac animaluuuţeleee; sărim peste faptul că au murit câteva duzine pentru aţi satisface egoul dărâmat, femeie proastă, ai patruj de ani, deja atârnă carnea pe tine şi barbac-tu oricum nu mai e atras de tine, ţi-a luat haina ca să scape de gura ta cât să se întoarcă la bostănit secretara. Din punct de vedere sexual prezinţi la fel de mult interes cât un gard de sârmă, şi haina aia de blană nu schimbă nimic. Rezumat: profită de animal atâta timp cât ai, măcar ipotetic, destule vene pe coaie cât să îl omori singur, pentru că, până la urmă chit că nu ai dat tu cu cuţitul, atâta timp cât il foloseşti, TU l-ai omorât. Dacă nu poţi accepta asta, fă-te vegetarian.

I-am lăsat pe pescari la urmă pentru că trebuie sa fii un tip special de idiot să te scoli cam când mă culc eu, să te duci pe lac şi să stai ca prostul 10 ore în soare şi ţânţari cu băţul în baltă să prinzi un peşte. Fute-maş, ce deştept eşti! Ai reuşit să păcăleşti un animal de 400 de ori mai prost ca tine! Să mor io de nu e satisfăcator! Mă-ta tre să fie extrem de mândră de tine, eminentule! Peştele nici măcar nu are gust bun.

V-aţi gândit vreo dată serios dacă aţi mânca pe cineva? Am vazut multe scârboşenii, mai ales în asia, pe care populaţia de pe-acolo le halea ca pe ambrozie: şobolani, câini, viermi, caracatiţe, insecte şi chiar penix de taur. Nu stiu alţii cum sunt, da’ io aş prefera să rod carnea de pe un femur de om decât să bag în mine scârboşeniile alea. Fizic omul e un porc mai dichisit şi cu mai puţină grasime. Pariez ca e cel puţin la fel de gustos ca porcul aşa că în continuare vă prezint două categorii de oameni pe care le-aş hali cu cea mai mare plăcere… cu reţete exacte.

Vegetarienii. Orice om care in viaţa lui a făcut, cel puţin temporar decizia imbecilă de a renunţa la proteinele animale care ne-au asigurat evoluţia cerebrală de la stadiul de animal grohaitor la animal metropolitan şi de a mânca conştient ca iepurii automat cade sub mine în lanţul trofic. Logică de clasa a 9-a: Toate mamiferele ierbivore se mănâncă. Eşti mamifer ierbivor = adă nişte ketchup când vii pe la mine. Plus, se pierde evidentul: Vaca manâncă furaj şi iarbă; hipiotul vegetarian mănâncă cele mai alese şi mai nutritive bălarii de pe planetă… deci e net mai gustos. Aş vrea să găsesc un de-ăsta intre 15 şi 25 de ani, ca să fie fraged… preferabil şi pocăit bine cât să nu consume alcool (pentru un ficat sanătos) şi sa-i frec ficatul copt cu gălbenuş de ou fiert şi mirodenii. Pate de casă de calitate excepţională, întins pe pâine de secară şi cu un vin alb.

Culturiştii. Mereu când ii văd la teveu mi se face foame. E normal… un muşchi de-ăla lucrat zilnic şi umflat de atâtea proteine şi hormoni, pariez pe orice că bate la cur de la distanţă mare orice cotlet din lume în materie de gust. Probabil nu e sănătos de la hormoni, creatină şi alte prostii cu care e umplut dar în ultimul timp se folosesc substanţe asemănatoare la toate fermele de porci, vaci şi găini aşa că nu aş băga in mine ceva nou pentru organism. No… ce fain ar fi să ies în faţa blocului cu halca de deltoid de culturist pe un umăr şi cu grătarul pe celălalt, să stau cu bidonul de bere în mână cât se perpeleşte, sa-l întorc cu furculiţa, să-l condimentez şi să mă uit cum salivează toţi vecinii de la miros…

Şi aş şi împuţina populaţia de dobitoci din lume… dacă stau să mă gândesc bine e şi bun pentru ecologie. Aş face parte din soluţie, pentru prima dată in viaţa mea.

uneori o poza face cat o mie de cuvinte.
aici nu e cazul. dar e hazliu.

“A gândi înainte de a vorbi e ca a te şterge la cur inainte de a te căca”

Trăim într-o epocă sinistră. Hazlie, dacă eşti masochist sau ai umorul mai negru decât cerul gurii lu’ Iliescu, dar în mare sinistră. Blogul este expresia supremă a acestei epoci, o invenţie jenantă prin care se pot exprima semipublic oameni care nu au nimic de zis.

În ziua de azi, omu’ scrie mai mult decat citeşte şi 3 din 4 oameni se cred artişti, da’ artişti compleţi, ca Leonardo, nu vrăjeală; în mintea lor lejeră ei cred ca pot scrie poezii, picta, cânta şi toate cele până la împletit coşuri din nuiele subacvatic de talentaţi ce sunt. Oamenii ăştia fac bloguri; şi nu numai ei. Mai sunt şi alte categorii, de la proasta care vorbeşte mult şi ţine blog despre viaţa ei complet comună şi este citită de 3 fraieri care vor sa i-o tragă şi 4 proaste de rang inferior care vor să o imite până la luzăru cu ochelari care pe internet a descoperit sensul vieţii dar in viaţa reală îi scuipă lumea in senvişul pregătit pachet de mă-sa cât se duce pe la baie. Toţi ăştia au ceva în comun: se cred speciali; şi nu speciali ca cerşetorul ăla de la metrou cu un picior invizibil, ci speciali ca Neo, şi simt că este datoria lor civică sa ne insulte corneea şi lobii parietali (mamă câtă biologie ştiu) cu excrementele lor cerebrale. Handicapabili. Nu eşti poet daca ai publicat o poezie la ziarul şcolii, pentru că e o maculatură de rahat pe care nu dă nimeni doi bani; nu eşti pictor pentru că a zis mă-ta ca desenezi frumos, maică-ta te minte să te simţi bine şi nu eşti următorul Elvis dacă torturezi o chitară in faţa prietenilor tăi şi ei spun că sună “super”. Prietenii tăi sunt la fel de proşti ca tine.

Eu dau vina pe sistemul de învăţământ care le bagă între urechi de mici ideea că sunt unici şi speciali, capabili de lucruri măreţe. FALS. Dacă aş fi profesor aş incepe fiecare lecţie cu monologul următor: “Dragi copii, şi spun dragi pentru a vă da un sentiment de siguranţă emoţională, pentru că v-aş strânge de gât pe toţi şi aş plânge de fericire in timp ce o fac, vă rog să vă uitaţi la elevii din jurul vostru. La prima vedere vi s-ar părea ca sunteţi diferiţi unul de altul, dar nu este aşa. Sunteţi variaţii pe aceiaşi temă cu o altă meclă, şi este o şansă mai mare sa imi iasă mie acum ficatul pe cur şi să facă un dans interpretativ decât ca vre-unul din voi sa facă sau să zică ceva interesant sau inteligent pe parcursul intregilor voastre vieţi mizeabile, scurte şi lipsite de conţinut.” Uneori adevărul doare.

Şi totuşi, cu toate cele spuse mai sus, de ce totuşi m-am apucat eu să-mi fac blog? Mă cred mai special decât restul oamenilor care se cred speciali ? De ce aş face ceva de care fac mişto ?

Raspunsul e simplu, şi aici am să o citez pe prietena mea: “eşti ipocrit”. Da, sunt, şi am şi un ego de hranit.