Pașnic

Am găsit soluția supremă împotriva violenței. 

Nudismul. Oamenii dezbrăcați nu s-ar cafti niciodată. Io aș ezita să mă iau la bataie cu unu dezbrăcat. Mi-ar fi puțin cam jenă să nu-l ating în locuri în care nu vreau să pun mâna. Cum să dai un genunchi în coaie pe niște coaie goale? Să atingă genunchiul tău, sau al pantalonului tău coaiele altui tip fără un strat apărător de textilă ? Scârbos! Să dea să fugă și să vezi cum îi flopăie în alergare printre picioare; Nici nu-ți mai vine să alergi după el să îi dai un șut în cur să nu te faci de păr pe bocanc.

Și asta daca doar adversarul ar fi nud. Dacă ar fi amândoi combatanții, totul ar deveni atât de gay ca ideea în sine de a te bate cu un tip te-ar face să vomiți. Până și clasicul șut în cur cu piciorul gol ar avea brusc conotații sexuale. 

De-aia îs așa de pașnici hipioții ăia din vamă. Îi doare la bască. Știu clar că, chit că îs deranjanți vizual, nu se încumetă nimeni să-i bată.

Totuși cel mai periculos e să VREA să se bată cu tine unul dezbrăcat. La un moment dat era să sară la mine la bătaie un zdrahon in vamă pe care îl întrerupsese un idiot din sex făcând strigături la ușa cortului Tipu’ a crezut ca io eram ăla și venea amenințător spre mine cu pula încă semi-sculată. A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viața mea. Am vrut să negociez cu el, să-i zic „faraoane, pune niște pantaloni pe tine și te las să mă bați cât vrei tu”. Dar am zis că mai sănătos e să fug pâna nu mai aud *flopa flopa* in spatele meu. Cât curaj să am și io ?

***

Ajutaţi arta: Împuşcaţi o bloggeriţă

Galaţiul e un oraş periculos pentru dezvoltarea unui copil. Ăştia mici găsesc bile de cox prin pământ, de la combinatu’ siderurgic, le halesc ca pe pătrăţelele de ciocolotă şi, cu vârsta, coxul se depune în jurul a ce neurologii numesc “chestii din interiorul sfeclei”, dând impresia adolescentului că e artist. Exemplul clasic rămâne tot a Pulifriciul, care tot prost a rămas şi după atâta timp.

Dar azi ne ocupăm de alt copil teribil de idiot al aceleiaşi urbe. Descoperit accidental de colegu’ Manţi, blogul acestei sinistre schiloditoare de idei ne-a impresionat pe amândoi până la lacrimi. Nu ne-am bătut care să scrie despre ea că nu are rost. E destul material pentru amândoi. El, fiind mai finuţ aşa, a ales să dea citate fără să le comenteze. Just, vorbesc de la sine dar NU MĂ POT ABŢINE să nu zic ceva. (Totusi uitati-va si pe citatele scoase de el. Sunt mai bune, ca a ajuns primu)

După cum povesteşte, a şi început să scrie o carte pe la 11 ani (oau) s-a lăsat după o pagină dar deja se vedea dând autografe. Doar asta e esenţial, nu ? 

Tehnica ei e simplă: Idei dezarticulate, alipite tip Frankenstein şi condimentate cu cuvinte care sună bine. Majoritatea sunt doar stupizenii, dar unele au o sclipire de idioţenie cruntă care nu are cum să nu te facă să zâmbeşti. Destulă introducere. Să trecem la comentariul literar: 

„„Vreau să adorm între falduri de tine”, ziceam în nopţile cu coşmar mucegăit în trecuturi multe şi lacrimogene.”
Aici, autoarea ne explică cum se fute cu oameni morbid de obezi, adormind între faldurile de osânză ce le acoperă corpul diform. Acolo, din cauza umezelii permanente se ascunde mucegai. Mirosul o face să plângă. 

“Practic, nu cred în nimic din ce e cunoscut societăţii,”
Cum ar fi gravitatia, cele 3 dimensiuni si focul. 

„M-am uitat în oglindă. Picura cu raze deasupra mea. Reflexia mea înota într-o mlaştină. De fapt, nici nu ştiu cine eram, dacă eram realitate sau proiecţie, consistenţă sau iluzie.”
Unul din zecile de exemple în care autoarea filozofează în faţa oglinzii. Pai na, unde în altă parte să îţi petreci timpul când ai o părere aşa de bună despre tine?

„Eu nu văd talent în nimic, pentru că talentul e o noţiune precum fericirea. Talentul implică de toate, de la imaginaţie până la muncă silnică în mina artei.”
Eu nu văd talent în tine. Doar talente.

Uneori mai comentează şi cărţi, să ne arate cât de cultă e. Aici o impresie după ce a citit o carte de citate (am mai zis io ce mişto e să te dai intelectual citind citate, simptom clasic al a pseudointelectualei coclite): “Imaginaţi-vă că mintea mea e un cerc. Cartea asta nu mi l-a umplut cu nimic (pentru că era deja plin), ci doar mi l-a reconturat. Pentru mine cele 20 de principii „predate” acolo n-au fost o noutate (şi am fost tare mândră să observ cât de bine mă încadrez în tiparul omului de succes).”
Mândră mi-s fute-maş. 

“În acelaşi timp, fragmentele de durere îmi năvăleau în minte, infestându-mi dorinţele cu temeri, îmbolnăvindu-mi visul de leucemie. Mi se derulau săgetând secvenţe de durere personală, trecută sau actuală, viitoare, poate nici măcar a mea, ci a noastră sau a întregii lumi, dureri ale strămoşilor sau ale urmaşilor, dureri trupeşti sau sufleteşti, dureri copilăreşti sau serioase, agravate sau atenuate, dureri exagerate sau subestimate. Dureri. Coşmarurile sunt proiecţii ale durerii pe pânza subconştientului nostru. Noaptea, cinematograful e deschis şi publicul meu cerebral vine la film ca să se distreze oferindu-mi mâzga produsă diurn şi servită nocturn.”

NU ARE NICI UN SENS, E O ALIPIRE DE CUVINTE CARE SUNĂ BINE ŞI ATÎT, CURVĂ PROASTĂ CE EŞTI! 

No, hai, o faptă bună acolo, un efort colectiv. Intraţi pe a blogu’ ei şi explicaţi-i cât de dobitoacă e.

***

Fo tha ladies

Marele filozof chinez la plă Man Tzi îmi tot zice că dom’le, nu-s sensibil. Că de-aia fug femeile de mine că-s lipsit de orice urmă de sensibilitate. A, şi cică-s prea misogin. Aşa că m-am gândit io, cu mintoşenioziciunea mea să scriu o poezie sensibilă, de romanţă ca să impresionez gagicăciunile până la umezenie. 

Recunosc, am fost inspirat şi de această poezie. Metafora “trupul tău devastator de atractiv” m-a facut să râd singur 10 minute. Îmi tot imaginam tancuri, că alte lucruri devastatoare nu cunosc. Dar să trecem la poezia mea romantică. De sensibilizare.
Dragoste 

Ca un val nestăvilit
Ştremeleag azur pe coamă
Te pătrunde ca o lamă
Explodând al tău zenit

Se retrage gol de zeamă
Să se uite plictisit
În adâncu-ţi ostoit
Şi se-ntoarce ca să doarmă

–––––––––––––––––
Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. Ştiu. Sunt epic de sensibil. Deci cum să fiu eu misogin? LIEZ!

***

Cum să te simţi şi să pari deştept, deşi nu eşti.

E un fapt acceptat (de mine ) că majoritatea oamenilor, (voi spre exemplu) sunt proşti de respiră pe gură. Dacă m-aş căca în palmă şi l-aş modela ca pe plastilină într-o formă umanoidă, probabil ar fi mai deştept decât 95% dintre voi. Acuma toţi o să râdeţi că vă consideraţi în ăilalţi 5 %. Ei bine, nu, nu sunteţi. 

Da’ ce facem când vrem să ne simptem deştepţi dom’le? Că trebuie să ne simptem şi noi deştepţi, ca doar estem oameni!

Pasul 1. Înconjoară-te de idioţi. Cu cât sunt mai cretini oamenii din jur, cu atât mai deştept o să ai impresia ca eşti, prin comparaţie. E bine să ai şi idioţi în familie. Dacă ai un frate bătut în cap, spre exemplu, de mic o să ţi se para că eşti genial. La fel, poţi să te pui în bancă cu prostul clasei. Totuşi, ideal este să găseşti oameni doar vag mai proşti decât tine; să te crezi deştept, dar nu extrem de deştept, ca să nu dai în grandomanie supremă. Spre exemplu io când mă duc la ţară, fac o supradoză de proşti şi am impresia că ar trebui deja să pot să mut obiecte cu puterea minţii. Sunt în aşa hal de proşti oamenii de pe acolo că ţi se pare că dacă ei, cu creierul lor neted pot să meargă şi să respire în acelaşi timp, deja tu ar trebui să ai puteri nebăuite. “Ce rată de 3 fără un sfert să aştept mamaie? Deja mă deplasez prin dimensiuni paralele propulsat doar de voinţă!” Trebuie găsit un balans, să fie ceva mai deştepţi, dar, dacă au replică la afirmaţiile tale ai mers prea departe. Caută mai proşti. 

Pasul 2. Scrie poezii. Nu contează despre ce, câte, unde, cum şi de ce. Scrie poezii şi spune la toată lumea că eşti surmenat de atâtea poezii scrise. Merge şi cu făcut fotografii.

Pasul 3. Fă-ţi blog. La cât de mare şi prost e internetul, tot se va găsi cineva să îţi zică că eşti genial. Fă-l moderabil şi şterge toate părerile care nu zic că eşti genial. Scrie pseudointelectualităţi pe el: poeziile şi fotografiile de mai sus, filozofeli din categoria “cum e viaţa atunci când nu e” sau descrieri insipide ale unor concepte ca artă, tristeţe, relaţii inter-umane, ipocrizie, că oamenii una zic şi alta gândesc şi cât de grea e viaţa şi cât de neînţeles eşti tu. Atitudinea trebuie să fie de vexare detaşată, cu un iz de “uite cum observ eu banalităţi şi găsesc în ele nuanţe fine şi adevăruri noi”. Povesteşte ceva din viaţa ta şi apoi meditează pe baza evenimentului. Merge mereu. 

Pasul 4. Întreabă oamenii care vor să te fută dacă eşti deştept/deşteaptă. Tot timpul o să zică “da”, chiar dacă ai bale în bărbie de cretin. Oamenii care vor să te fută te văd mai deştept decât eşti. De aceea părerea lor contează. 

Pasul 5. Bagă citate peste tot, mai ales în blog. Găseşte citate pline de generalităţi, care nu înseamnă nimic clar şi foloseşte-le în conversaţie. Dacă nu au un sens clar, par înţelepte şi merg oriunde. Nu-i nimic dacă uitaţi cine a zis ceva. Spuneţi că a fost Oscar Wilde. Omul era genial şi oricum, dacă nu a zis-o el, s-a gândit la ea şi putea să o zică oricând. “Inteligenţa se naşte din mirare” – Oscar Wilde. Jur cu mâna pe inimă ca poţi să bagi această frază scurtă în ORICE conversaţie.

Pasul 6. Scarpină-te în bărbie 6 secunde înainte de a zice ceva. Efectul e amplificat de părul facial. De aia un bărbat pe gânduri va părea mereu mai deştept decât o femeie pe gânduri. De aia am io cioc. 

Pasul 7. Când eşti cu prietenii şi treci pe lângă o librărie, intră şi răsfoieşte două-trei cărţi vădit interesat. Nu le cumpăra. Spune că vroiai doar să vezi dacă e ceva nou în ediţia asta, că tu ai una mai veche acasă. Daca te grăbeşti, măcar uită-te în vitrină câteva clipe la cărţi. Dacă ai intârziat undeva, trânteşte un “scuze, am intrat puţin într-o librărie şi am pierdut noţiunea timpului” 

Pasul 8. Trei cuvinte: PIPĂ, PIPĂ, PIPĂ. Femeile, din păcate, sunt imune de efectul de elitism dat de suptul unui cotor de pipă. Trist. 

Pasul 9. Filme şi muzică indie. 

Pasul 10. Lasă barurile. Mergi în CEAINĂRII. Acolo comandă o CAFEA şi citeşte DILEMA VECHE. Sau măcar uită-te la poze. Încruntat ca şi cum chiar te concentrezi.

***

nebunatic

Negociam azi, cand lumea normală doarme, pe la 9:20 cu un prof, o restanţă. De gaşcă, omul îmi zice că nu-i bai, să-i fac un referat mic acolo, după proiectul care l-a pus pe grup. 

Îi zic că io n-am acces pe grup că m-au dat băjeţii afară de 2 ani(punea o proasta poezii feministe de auto-afirmare a sinelui gen “I’m a woman hear me roar”şi i-am zis că e imbecilă şi ar trebui să slăbească 15 kile să îşi îmbunătăţească stima de sine, nu să folosească chestii artificiale).

Şi profu’ cică : – Aa, ai fost mai nebunatic aşa!

Oau 
Nebunatic  
Uite un cuvânt pe care nu îl auzi des. Mai ales de la un bărbat. 
Singurul context în care acest cuvânt e acceptabil e din gura unei tipe după ce i-ai băgat un deget în cur. 
NEBUNATICULE!

***