Sunt deja la a treia tură de mers alert prin parc. Ochii îmi fug în toate direcțiile și mă ustură puțin. Trebuie să îmi aduc aminte să clipesc mai des. În sfârșit văd o mamă singură, care-și plimbă copilul în cărucior. Mă apropii zâmbind.

– Bună, zic, rânjind din toți dinții. Ea dă din cap, obosită. Mă apropii.

– Ce simpatic e ăsta micu, zic.

– E fetiță, mă corectează ea.

– Mă rog, tot aia. Pare că îi e puțin fomică. Știi, s-a dat lege acum cu alăptatul în public deci chiar nu e nici o problemă dacă scoți o țâță și o hrănești chiar acum, haha, zic eu, lingându-mi buzele.

Începe să meargă mai repede. Întețesc și eu pasul.

– Dacă ți-e frică să nu apară un conservator de undeva care să comenteze aiurea, stai liniștită că îl pun eu la punct. E o nevoie fiziologică absolut normală. Copiii sunt cei mai importanți!

Zâmbesc prietenos în continuare și îmi șterg o bală din colțul gurii.

– Practic ai putea să mă alăptezi și pe mine și ar fi complet legal, haha!

Nu gustă gluma mea fină și împinge grăbită la cărucior. Oricât ar încerca, n-are cum să meargă mai repede decât mine. Am picioarele mai lungi și nu împing nici un cărucior. Un tip se apropie de noi. Zâmbește larg și are ochii puțin bulbucați. Îl opresc cu o mână în piept.

– Prietene, zic, dacă ai ceva de rău de zis despre această domniță care tocmai se pregătește să alăpteze în public, te rog să faci pași cu atitudinea asta retrogradă, că nu își are locul aici!

Tipul răsuflă ușurat.

– A, deci n-a alăptat încă, nu? Ce bine, mi-era frică că ratez. Stai liniștită, domniță, că sunt de-al vostru. Drepturile femeilor și ale pruncilor sunt cele mai importante! N-o să las pe nimeni să te întrerupă din alăptat!

E de-al meu. Progresist. Suntem din ce în ce mai mulți. Ce mă bucur.

– Practic ai putea să ne alăptezi și pe noi și n-ar fi nici o problemă legală, zice el.

– Și nici morală! completez eu. Acum că suntem doi chiar ești în deplină siguranță!

Ne lingem amândoi buzele. Vai de nesimțitul care ar avea tupeu să îi zică ceva acestei tinere domnițe, mamă eroină.

– Cred că ar fi bine și pentru tine să alăptezi, zic. Nu pot să nu observ că ai sânii foarte încărcați. Îți explodează din bustieră. Probabil te și dor puțin, nu? Observ eu puțin îngrijorat, plescăind din buze.

Deja ne-am strâns un alai de vreo zece progresiști. O flancăm solid din toate direcțiile. Copilul a început să scâncească. Frustrarea se adună.

– Da’ hrănește-l o dată, cucoană, n-auzi că scârțâie? Zice o voce pe care nu pot să o identific, din mulțime. Grupul aprobă printr-un murmur generalizat, care se întețește.

– Scoate țâța! Scoate țâța! începem toți să țipăm, bătând din picioare furibunzi. Copilul începe să plângă.

Femeia oftează și începe să se caute în poșetă. Scoate de acolo o sticluță cu lapte și i-o proptește copilului în gură, care începe să sugă mulțumit.

– Ia uite bă, ne chinuim să creăm mediu propice și ea ce face? Își bate joc de noi! mă trezesc eu vorbind, consternat.

– Nu știi fă că alăptatul e științific demonstrat a fi mult mai bun pentru copil decât laptele la sticlă, proasta dracu’! țipă un cetățean lângă mine, ștergăndu-și balele din bărbie cu o batistă.

Nu pot să nu-i dau dreptate. Săracul copil. Noi ne chinuim aici, doișpe pulărăi, să creem mediu adecvat și mă-sa e o denaturată. Ne oprim dezamăgiți. Deodată un alt cetățean responsabil se oprește lângă noi, gâfâind. Își trage sufletul și își plescăie buzele.

– Domnilor. Tocmai a intrat o tânără mamă în capătul celălalt al parcului și are doi gemeni grăsuni și rotofei. Și mă refer la ăia de pe piept, nu ăia din cărucior, haha!

Pornim toți în pas alert să o ajutăm. Poate nu e o zi pierdută, totuși.

f bine.
purtatul de masca e mai mult decizie de fashion decat de orice altceva.

toti astia care tipa la altii sa poarte masca sau sa nu poarte masca sunt tampiti.

fiecare cu fashionu lui.

pana la urma transmisia se face in spatii inchise in care stai perioada lunga, nu in magazine si pe strada. acolo rata e mai mica decat aia la castig la loto. si nu vezi pe nimeni sa tipe la altii despre cum si cand sa-si puna bilete la loto.

deci fiecare cu gusturile lui.

sub nas, pe barbie, in buzunar, doua una peste alta, treaba lui.

nu te iei de fashionu altora.

important e sa ii amendeze pe astia care tipa la altii ca si cum treaba lor nu se termina unde li se termina si nasul.

Imagineaza-ti un tren foarte mare.

In trenul asta e un compartiment in care s-au strans cei mai ingrijorati oameni, care simt ei pericolul iminent si trag incontinuu semnale de alarma.

De fiecare data cand trag semnalul de alarma, lumini stridente palpaie puternic si se aude un tignal de-ti tiuie timpanele: WEEEEH.

Doar ca semnalul ala de alarma nu e conectat la restul trenului. Baga lumini stridente si racnet mecanic doar la ei in compartiment.

Cu toate astea ei sunt convinsi ca sunt o forta a binelui, vocea ratiunii si singura salvare a intregului tren. Deja le curge sange din ochi si din urechi dar asta doar ii ambitioneaza mai tare. Se simt martiri. Trag incontinuu, cu doua maini.

Cam asa e bula voastra de ingrijorati de facebook.

Dupa care sunt martorii lu Adina Alberts.

*cioc cioc*
*cioc cioc*
….
*cioc cioc cioc cioc cioc*

-ce vrei coaie nu vezi ca nu vreau sa raspund? Ce dracu insisti atata?

– a mai spus adina alberts o ineptie! Trebuie sa vezi!

– de ce?

– pentru ca multi oameni ii cred ineptiile! E un pericol public!

-asa si? Daca ma informez riguros zilnic despre ce ineptii zice, o sa o creada mai putini?

– …. …. – zi ba. Cu ce ajuta sa stiu eu ce ii mai caca mintea?

– hai ca a mai zis ceva! Incredibil nu o sa iti vina sa crezi. Cum poti sa zici asa ceva.

– coaie, rateaza-ma cu vrajeala.

*cioc cioc*
* cioc cioc*

după care e Cristian Presură.

Undeva un trol sau un pacient, nu știm și nici nu suntem curioși în care categorie se scaldă mai tare, a trântit inepția că „sunt viermi în mască”. Nu a prins prea tare afirmația că na, trebuie să-ți curgă scuipat din gură să pui botul la așa ceva.

dar Cristian Presură, eminent fiind, s-a pus să explice stufos și să demonstreze și mai stufos că nu sunt viermi în mască.

Mai mulți gospodari îngrijorați au aplaudat angajamentul acestuia decât gospodari au pus botul la vrăjeala inițială.

Practic aș vrea să lansez conspirația că dacă bei urină șapte zile la rând capeți superputeri doar ca să-l văd pe Cristian Presură cum îmi demontează supoziția cu argumente raționale, metoda științifică și experiment pe propria persoană.

Jurnal de carantină 2026

Au trecut șase ani de când suntem mai mult sau mai puțin în carantină. Sunt și vești bune. Autoritățile au anunțat că am depășit valul treișpe al infectărilor și avem un mic moment de respiro. Din păcate se apropie valul paișpe și cumva valul treișpe a reușit să se lovească de mal fără să se spargă și se întoarce înapoi, să ne lovească din nou, concomitent cu valul următor.

*

Personal însă, sunt foarte optimist. Astăzi în sfârșit îmi vine rândul la ieșit afară la aer. Am depus cererea acum trei luni, cu dosarul medical și poze cu costumul de protecție conform cu ultimele reglementări. Cererea a fost aprobată alaltăieri și mi s-au alocat zece minute de plimbare, fix la ora 19:22. Vă dați seama? O să văd apusul! Ce noroc pe mine!

*

Din păcate Ultrabarrier 10 000 pe care dădusem ultimii mei bani anul trecut a fost declarată neconformă ca mască, fiind prea grea să poți sări cu detentă în primul boschet când auzi sirenele, ca să nu deranjezi vizual vreo ambulanță.

*

Acum am luat Ultrabarrier X-treme light. Nu are buton de panică de vidat plămânii și folosește duraluminiu și PWC în loc de titaniu, dar are mobilitate. Poți întoarce capul 15 grade în orice direcție cu ea. Teoretic e puțin mai ieftină dar practic am luat două, ca să nu ratez cele 10 minute de plimbare în aer liber care mi-au fost alocate în caz de se întâmplă ceva neprevăzut. Mă simt pregătit pentru orice.

*

S-a întâmplat ceva neprevăzut.

*

E groaznic. S-a anunțat carantină fix în zona mea. Ca de obicei, ministerul a comunicat zece puncte cu latitudine și longitudine care să delimiteze zona carantinată și am verificat cu trei hărți și patru busole. Orice aș face, unul dintre puncte nimerește undeva la mine în sufragerie. Acum am unit punctele în toate modurile posibile și oricum ai da-o, am minim un metru de sufragerie în carantină. E deja ora 14. Doar o minune mă mai poate salva acum. E total vina mea. La ce mi-au trebuit mie două camere? Ca să ce? Iar plătesc pentru excese. Așa îmi trebuie. Să mă învăț minte!

*

După o discuție telefonică lungă cu un funcționar public și doi bitcoini șpagă, am găsit totuși o soluție. Voi declara că sufrageria nu este folosită și renunț la dreptul de proprietate asupra ei. Am dărâmat rapid un perete de la baie, am zidit ușa de la sufragerie și am trimis poze. Oficial nu mai am sufragerie și nu mai sunt în carantină!

*

Acum trebuie doar să pun o scândură de pe geamul de la dormitor în lateral spre balcon, ca să pot ajunge la el, că avea acces doar din sufragerie. Dar o las pe altă zi. N-am nevoie de balcon acum. E deja 17:35. În mai puțin de două ore o să ies afară! O să pun costumul de protecție pe mine de pe acum, ca să nu existe probleme.

*

Este ora 18:14 și a apărut o mică problemă. Simt o nevoie stringentă de a urina și fermoarul de la Ultrabarrier X-treme Light s-a blocat. Singurul mod în care pot scoate costumul de pe mine fără să-l stric ar fi să descos fermoarul și să-l cos la loc după ce urinez. E complet vina mea. Cine naiba m-a pus să beau atâta apă?

*

Ora 18:56. E grav. Simt că îmi pleznește vezica. Am testat pe costumul de rezervă cât mi-ar lua să descos fermoarul și să-l cos la loc. Minim 31 de minute. Groaznic. Mai am doar 26 de minute până la ieșire. E absolut imposibil să o fac în atât de scurt timp.

*

Retrospectiv aș fi putut să descos direct costumul meu în loc să pierd timp testând pe celălalt costum cât timp mi-ar lua să-l descos.

*

Retrospectiv aș fi putut să-l rup de pe mine și să-l pun pe cel de rezervă direct. Acum e prea târziu, că l-am stricat și pe ăla. De la urină cred că e. N-ai cum să gândești logic când simți că-ți explodează vezica.

*

19:23. Sunt afară și e bine. Nimic nu mai contează. Aș vrea să pot să simt vântul, să miros plantele, dar nu se poate prin costum. Văd totuși frunzele cum se mișcă și e bine, îmi imaginez că în loc de mirosul ăsta înțepător din costum, miroase a copaci. Mintea e cel mai puternic mușchi. Își poate imagina orice. Merg pe străzile pustii spre parc. Încă patru minute, după care va trebui să mă întorc, ca să ajung înapoi până la 19:32. Un sentiment călduț îmi umple sufletul. Călduț și umed, de la suflet în jos, până la cizme, care băltâcăie cu fiecare pas. Aburii urcă și-mi încețoșează viziera de la costum, dar cumva reușesc să văd soarele. E minunat și roșiatic. Atinge vârfurile copacilor. E primăvară. E bine. Nimic nu mai contează. Merg agale, merg crăcănat, dar merg. Pe afară. Pe trotuarele pustii. Am nevoie de un duș urgent.

La 20j de milioane de români sau câți suntem, statistica zice că sunt lejer câteva zeci de mii de nebuni.

Da’ nebuni de-ăia cacapișu spumelagură, nu nebuni amuzanți ca-n filme sau ”ia uite-o pe Maria cum poartă un pantof de-un fel și unul de alt fel ce nebunie!”. Nebuni cu o nebunie tristă, căreia n-ai ce-i face și cu care n-ai ce discuta.

Acuma unul dintre ei a trimis un mail antisemit lu’ Maia Morgenstern și ăstora de la teatrul evreiesc. Nimic anormal aici. Asta fac nebunii.

Ce e anormal e că diva septuagenară s-a gândit să-l publice și să se victimizeze. Să o prezinte ca și cum ar fi fenomen social. De parcă are vreo relevanță asupra societății ce cacă mintea unui nebun.

Evident că și-a luat ban pe Facebook. Și evident că toți gânditorii timid clociți au început să se tânguie public. Ofofof uitați ce a zis nebunul ăsta! Dacă devine un drob de sare care cade peste omenire ce ne facem?

Păi momentan drobul de sare e altul. E faptul că orice cretin, orice nebun, orice redus mintal care spune , atenție, DOAR SPUNE, nu FACE, o atrocitate, e scos în față de gânditorii de serviciu și prezentat ca pericol și fenomen social. Pentru like-uri de frică (omg e pericol să conștientizăm cu toții) și like-uri morale (omg ce gândire greșită haideți să vă spun eu care e gândirea corectă)

Și așa se indundă spațiul public de cotcodăceală alarmistă bazată pe nimic. Procentul ăla de nebuni o să existe tot timpul. Că le propagi tu deviațiile irelevante de statistic nesemnificativi nu ajută pe nimeni cu nimic. Ba chiar e profund toxic. E toxic că încerci să transformi în percepția publică un delir al unui pacient într-un fenomen social.

E toxic că sperii oameni degeaba. Nimic nu e mai toxic și nimic bun nu a venit din oameni speriați.

Eu am primit în cariera mea sute de amenințări cu moartea. Știți ce am făcut cu ele? Le-am citit până m-am prins unde se duc și am apăsat pe X. Pentru că știam că sunt refulări de nebuni care n-au legătură cu mine, doar sunt în direcția mea și că n-o să ducă nicăieri. De ce să mă panichez? De ce să panichez pe alții?

Am făcut și practică la spitalul 9. O grămadă de oameni cu idei delirante pe acolo. Ar ajuta pe cineva să le culeg și să le împrăștii în societate?

E timpul să conștientizăm adevărata problemă aici. Care e faptul că niște timizi încearcă să sperie opinia publică cu nebuni inevitabili dar complet irelevanți. Că 99% dintre „pericolele sociale” ale epocii sunt doar gargară impotentă și gargară alarmistă despre gargara impotentă. Nimeni nu face nimic dar toți suntem alerți, că drobul ăla de sare poate să cadă din toate direcțiile.

Cel mai trist e că genul ăsta de gândire, gen „ia uitați ce cuvinte atroce a folosit anonimul ăsta” e o găndire foarte troglodită. Era utilă când eram trib de 40 de troglodiți. La 40, părerea unuia dintre noi era statistic relevantă. Conta că Ogbog Herpderp crede că oamenii cu ochi albaștri trebuie mâncați. Dar la 20 j de milioane de români, dacă unul ar avea gânduri specific-canibale, ar fi absolut statistic normal și absolut social nesemnificativ.

Haideți să ne concentrăm pe ce fac oamenii, nu pe ce spun, și să scuipăm cu dispreț spre oricine împrăștie frică nejustificată, hyperboreenii mei.