I-ai închis. N-au cum să contraargumenteze. Ce, urăsc copiii? Vor să fie copiii în pericol?

Cum adică nu vrei ca UE să aibă acces la toate comunicările tale private de pe internet, mailuri și DM-uri?

Ce ai de ascuns?

Cumva tu ești pedofilul pe care îl vânăm?

Mi-e puțin răuț că sunt în aceeași tabără cu Zucc în momentul ăsta. End to end encryption e tehnologia aia care asigură că atunci când nevastă-ta îți trimite lista de cumpărături pe whatsapp, tovarășu milițian de la stat n-are cum să intre să vadă că ai rămas fără curpapir și săpun lichid. Păi trebuie să poată să vadă, ești nebun? Dacă ai scăpat cumva accidental niște pedoporno pe listă? E pentru protecția ta.

Zucc tocmai a făcut o aplicație nouă, Threads. Care e practic twitter de pe Wish sau facebook lite. S-au gândit ei că na, nimeni nu mai vrea facebook că acolo s-au mutat toți pensionarii, twitter e periculos că acolo e plin de hatespeech și poți să îi zici cuiva că merge ca o rață* și nu îți șterge nimeni contul, deci sigur e loc pe piață.

Doar că piața UE a zis „Păi nu nenicule, adică cum, tu vrei să faci încă o aplicație în care oamenii pot vorbi între ei fără să vadă statul ce vorbesc? Adică stai liniștit că nu vrem să vedem ce vorbesc adversarii politici sau niște cetățeni care vor să organizeze un prostest, ca să-l subminăm înainte să se întâmple. Doar vânăm pedofili, ce-ai?”

Și zucc a zis „ok, atunci n-o mai lansez la voi, luați niște mumu”

Argumentul cu pedofilii e cel mai bun din istoria omenirii. Poți justifica ORICE măsură autoritar-abuzivă cu el.

Percheziții aleatore pe stradă. Poate are cineva material pedofilos la el.

Camere de filmat peste tot cu face recognition, ca să știm tot timpul unde sunt și ce fac potențialii pedofili.

Declarație să ieși din casă după 10 seara. Ce cauți tu afară după 10 seara? Nu cumva știi că atunci copiii dorm și vrei să te uiți la ei pe geam și să dai o lăbuță?

De ce nu vrei să trecem la monedă digitală ca toate achizițiile tale de la prezervative la laxative să fie monitorizate de stat? Nu cumva vrei tu să cumperi chestii ilegale, gen pedoporno cu banii jos și de-aia nu vrei ca Gigi Secu să-ți verifice chitanțele?

DACĂ NU AI NIMIC DE ASCUNS NU ARE DE CE SĂ-ȚI FIE FRICĂ.

O să ziceți, „Bă centaure, ăsta e argumentul cancer”, poți argumenta orice cu pantă periculoasă”. Statul funcționează doar pe pantă periculoasă. Orice atribuții în plus îi dai, orice renunțare la drepturile tale cetățenești (intimitate, liberă exprimare) va fi folosită ca punct de plecare pentru îngrădiri în plus pentru tine și atribuții în plus pentru stat.

În Irlanda deja e ilegal „deținutul” de hate speech. Adică nici nu trebuie să te exprimi. Poți să faci hate speech fără speech. Dacă, spre exemplu, ai o memă rasistă pe telefon, ești deja pușcăriabil. Ți-a trimis un băiat o glumă cu un evreu un mexican și un transgender care intră într-un bar? Ai râs, n-ai râs, ești săltabil. Nici nu contează dacă ai citit bancul. E la tine pe telefon. Cum ne-am dat seama? Păi vedem tot ce conversezi cu prietenii tăi, eștiprost?

Acuma vă dați seama că nu-s în halul ăla de paranoic încât să cred că o să salte cetățeni așa, aleator, pentru meme ilegale. Dar să zicem că exprimi multe păreri anti sistem. Poate vrei să boicotezi ceva al sistemului. Sau să protestezi împotriva lui. Brusc te poți trezi cu milițianul la ușă care te ia la secție să te țină la interogări o zi-două. Ia arată-mi pe bancul ăsta rasist unde exact ai râs și de ce. Ce aveai de gând să faci cu el. Cumva voiai să i-l spui unui copil?

Dacă te șicanează destul, îți trece cheful de răzvrătire împotriva statului care e bun și frumos.

DACĂ NU AI NIMIC DE ASCUNS NU ARE DE CE SĂ-ȚI FIE FRICĂ.

E suspect texul ăsta, tovarăși. Cine l-a scris? Nu cumva e pedofil? Ce îl freacă pe el grija de atribuțiile statului? Ia verificați la ce meme s-a uitat pe discord, poate trebuie reeducat puțin că vorbește prea mult.

* Pe platformele lui Zucc e ilegal să asemuiești un om cu un animal. Mi-am luat delet la un cont că am zis de una din fundalul unei poze care era cu spatele și netaguită că are spate de mistreț, deci grijă mare cu cuvinte care dor.

A început cu o groapă. Nici măcar nu era o groapă mare. Am intrat cu roata din față în ea, mașina a hurducăit puțin, am înjurat în gând și mi-am văzut de drum. La care tovarășul cu care mă duceam la fotbal zice din dreapta:

– Cristoșii și rasa mamii lor ăștia de la transporturi. E aici de ani de zile groapa aia și n-o repară nimeni. Ce căcat păzește ministrul ăla?

Sunt de acord cu el și vreau să-i zic pe nume prostului, însă nu-mi vine nimic. Așa că o dau obscur, poate își amintește el.

– Ce te-aștepți de la dobitocul ăla? E ultimul prost.

Tovarășul încuviințează cu un horcăit apoi face o pauză. Nici el nu-și amintește.

– Chiar, cum îl cheamă pe ăla de la transporturi? Că am un lapsus.

Tac. Și eu am un lapsus. Îmi prima repriză tot îmi fuge gândul la întrebare. Cine dracu e la transporturi? Când mă gândesc în direcția aia e doar un vid. Îmi dau seama că au trecut ani buni de când m-a interesat ultima oară politica. Nu m-am mai gândit în direcția aia de dinainte de pandemie. Îmi iau o minge în cap. Nu-s bun la fotbal nici când sunt atent la meci.

În pauză suntem toți transpirați bine ca orice gospodar trecut de 30 de ani. Pauza se lungește. Băieții se uită pe telefon la boarfe de pe instagram. Eu scot telefonul și caut „ministerul transporturilor”. Google nu îmi dă nimic. Voiați să spuneți „misterul teleportoarelor?”. Nu, chiar nu voiam să spun asta.

– Bă, cine e ministrul transporturilor? Că am un lapsus și mă stresează.

Băieții se uită mirați la mine. Se vede pe fața lor că e genul de întrebare la care se așteptau să știe răspunsul și totuși nu îl știu. Se lasă liniște. Zece masculi de vârstă tânără dar nu prea tânără pică pe gânduri. După un minut unu’ zice senin.

– Băi, sincer eu nici nu știu cine e prim ministru, darmite la transporturi.

Mi se fac ochii mari. Nici eu nu știu cine e prim ministru și după privirea lor, niciunul dintre ceilalți nouă. Rămânem pe bancă și desfacem niște beri. Nimeni nu mai are chef de fotbal oricum. La cât de ieșiți din formă suntem, o repriză ajunge. Nu mă așteptam să fim în halul ăla de ieșiți din formă și mintal.

– Ok, hai să o luăm logic. Care e ultimul prim-ministru pe care îl ținem minte?

– Ponta, zice unul și toți încuviințează.

Într-adevăr, îl țin minte pe Ponta. După Ponta nimic.

N-am avut somn în noaptea aia. Poate de la căldură. M-am foit până au dat primele raze pe geam. La un moment dat se trezește nevastă-mea să bea niște apă și o întreb:

– Auzi, tu știi cine e prim ministru?

– Habar n-am, zice ea. Parcă era Ponta la un moment dat.

– Dar președinte?

– Nu știu. Știu că nu mai e Băsescu.

Îmi dau seama cu groază că habar n-am cine e președintele țării. La fel și eu, îl țin minte pe Băsescu că a avut două mandate și după nimic. Mă trezesc și deschid calculatorul. Dau pe google „politician român 2023”. Zero afișări. „Președintele româniei 2023”. Zero afișări. Îmi aprind o țigară în bucătărie și fac ture. Țin minte ceva de Băsescu, după că Muie PSD și că Dragnea era un rahat cu ochi, după nimic. Vid. Îl sun pe tovarășul cu care eram în mașină.

– Coaie, ce-ai pățit?

– Nimic. Zi-mi și mie cine e președinte.

– Pula mea, e 5 dimineața, ești tâmpit?

– Coaie lasă asta că știm amândoi că sunt. Zi-mi cine e președinte. Sau premier. Sau ministru. Sau șef de partid. Zi-mi un politician din ultimii 10 ani.

Pauză. Pauză lungă.

– Pula mea, coaie, nu pot să-mi aduc aminte acuma. E 5 dimineața. Dă cu google.

– Am dat cu google. Nimic.

– Înseamnă că ești prost.

Pe la 6 mă sună înapoi.

– Băi, ești prost la modu general da aici nu. Am dat și eu cu google. Nimic. Să mor de îmi amintesc ceva. Da tu nu lucrasei în presă?

Nu mai lucram în presă de 10 ani. Dar mi-am adus aminte de un amic, fost coleg, cu care mai stăteam la beri la ziar. Era pe politic și na, n-am mai vorbit prea des în ultimii 10 ani, dar știam că încă e ziarist. Aștept să se facă 8 și îl sun. După ecou îl prind pe WC.

– Ce-i cu tine așa matinal? Te-a prins bătrânețea din urmă? Zice el.

– Băi, mă mănâncă o întrebare. Cine e președinte?

– Asta mă întreb zilnic, zice el. Chiar ieri am scris un articol despre păcăliciul ăsta. Zici că nu există. Marionetă. Om de paie. Mutulică. Iar premierul e exact la fel.

– Bun. Asta știu, dar cum îi cheamă, cum arată?

Pauză.

– Ce căcat contează? E ca și cum n-ar exista oricum.

– Deci nici tu nu știi?

– Căcat nu știu. Normal că știu dar am un lapsus acuma.

Îl las în pace. La muncă, ședință de la 9. Sunt complet defazat și nedormit. Încerc să cristalizez, cu mintea mea încețoșată un nume, o față. Nimic. E ca și cum aș încerca să apuc spaghete ude cu o mănușă de box. Simt că informația e acolo dar îmi alunecă. La a doua cafea îmi vine un nume și țip de bucurie.

– Nicușor Dan!

– Autistu ăla? Cel mai prost primar, zice un coleg pe care nu-l observasem.

Așa o fi, dar e un nume. E un om. E un început. După muncă îl iau pe tovarășul meu și mergem la primărie. E neașteptat de goală. Luminile sunt stinse și soarele abia intră pe ferestrele murdare. Nimeni la poartă. La etajul unu întâlnim primul om. Nu îmi dau seama dacă e o femeie de serviciu îmbrăcată bine sau o secretară îmbrăcată prost. E bătrână și croșetează pe un taburet, rezemată de perete. E la fel de mirată că ne vede cum suntem noi că o vedem.

– Domnul Nicușor Dan e?

– E la el în birou, dar n-aveți voie să intrați fără programare.

Râd și deschid ușa. Ce-o să facă? E doar o cucoană. Nici măcar nu pare că îi pasă. Se întoarce la croșetatul ei. Intrăm amândoi în birou. Praful e gros de câțiva milimetri și un miros de lemn mâncat de vreme ne apasă plămânii. Nu e nici un om în cameră. De scaun e sprijinit un mop, cu feșteleul în sus. Mă uit la tovarășul meu, el se uită la mine. Cucoana intră după noi.

– Unde e Nicușor Dan?

Femeia îmi arată spre mop.

– Ăla e un mop, zic.

Ridică din umeri și pleacă. Tovarășul îmi arată telefonul lui. Dăduse pe google „nicușor dan” și erau doar poze cu un mop. Mă uit la mop-ul din cameră și îl recunosc după plasticul albastru scorojit de pe băț.

– Cum căcat? zic.

Ne uităm prin poze și articole. Peste tot unde e menționat Nicușor Dan e aceeași poză cu un mop năclăit și cu fleoațele uscate în poziții nefirești, ca o claie de păr. Ieșim din cameră. Cetățeanca se întorsese deja la croșetat.

– De când e Nicușor Dan un mop? o întreb.

– A fost tot timpul un mop, doar nu v-ați uitat voi cu atenție la el.

Mă întorc în cameră. Într-adevăr, dacă te uiți doar cu colțul ochiului la mopul ăla și te gândești la altceva, pare un om. Un profesor de matematică slăbănog, îmbrăcat într-un costum albastru ponosit. Ce iluzie optică cretină.

A doua zi îmi iau concediu. Scot ultima legitimație de presă pe care o aveam, expirată în 2013 și o modific în Photoshop. Acum expiră în 2023. Știu din experiență că nu verifică nici dracu’. La ora 9 suntem în fața Casei Poporului. Acolo ne întâlnim cu fostul coleg. Nici el nu pare că a dormit bine în ultimele zile. Cumva o luase mai personal decât noi când aflase că Nicușor Dan fusese tot timpul doar un mop sprijinit de un scaun. Pentru el era mai mult decât o anecdotă. Era un eșec personal. Până la urmă era jurnalist și analist politic de peste 20 de ani. Legitimația lui de presă era chiar legitimă, așa că o arătăm pe aia întâi singurului paznic de la poartă, un nene bătrân care teoretic completa un sudoku dar practic doar se uita la el. Era și de-ăla de o singură steluță dificultate. Zero cifre completate. Cere și legitimația mea, o ia în mână și mi-o dă înapoi fără să se uite spre ea. Apoi aruncă o privire tovarășului, căruia îi proptisem un aparat foto de gât, să pară parte din gașcă.

– Avem interviu cu domnul senator.

Nu ne întreabă care. Ne face semn să intrăm.

Iarba din curte e crescută sălbatic. Smocuri de jumătate de metru țâșnesc prin spărturile asfaltului. Ne apropiem de Casa Poporului și observăm geamuri sparte. Nici o lumină aprinsă pe nicăieri. Ușa e întredeschisă și scârțâie la cea mai mică adiere.

În holul mare de la intrare găsim o colonie de porumbei. Găinaț pe covoare. O bancă dărâmată și graffiti pe pereți. Clasicele „privește cerul” și „muie steaua”. Multe puli strâmbe desenate prost. Ne plimbăm o oră prin namila de clădire fără să dăm de nimeni. La un moment dat auzim niște foială și alergăm spre sursa zgomotului. Doar porumbei care se coțcăie și își zburătăcesc penele. Dăm să plecăm când marele jurnalist de investigații ne arată cu degetul spre un hol din care pâlpâie un bec. Mergem spre el. La capătul holului, o ușă. O deschidem și după ea găsim doi bărbați de 50 de ani, rotofei și ponosiți, la o masă. Joacă șeptică și nu ne bagă în seamă. Ne mai aruncă din când în când câte o privire în lehamite.

Primul pare un ou care și-a dorit să fie om. Pinguinos la trup și în mișcări, are o pereche de ochelari care par prea mici pentru căpățâna lui gumoasă. Brațele ochelarilor îi presează tâmplele și intră în ele adânc, de parcă capul lui masiv n-are oase. Celălalt în schimb are o țeastă foarte osoasă. Pare că osatura a crescut doar pe grosime, nu și pe suprafață. Are o frunte de două degete din păr până în sprâncene dar bombată așa, de parcă dacă ai băga bormașina în ea ți-ar lua un sfert de oră să treci de os.

– Bună ziua, unde e toată lumea? zice jurnalistul.

– Noi suntem toată lumea, zice pinguinosul, fără să-și ia ochii din cărți.

– Păi.. politicienii?

– Aa, ăia. Zice și țeastă-tare și râde spre oul uman, care râde înapoi spre el. Da, alte vremuri. Eram șofer pe atunci. Am dus mulți la pescuit, la curve, una alta.

– Vremuri bune, completează pufosul. Ca șofer ăia au fost cei mai frumoși ani din viața mea.

– Și acuma unde-s? Zic și eu.

– Căcat, de unde să știm noi? Madagascar, Brazilia, Costa Rica. Fiecare pe unde a apucat. N-a mai călcat nici un politician pe aici de vreo 10 ani.

– Păi și n-a zis nimeni nimic?

– Cine și ce să zică? râde șoferul cu frunte de neanderthalian. Nu i-a păsat nimănui. N-a observat nimeni că au dispărut toți politicienii și nimeni nu le-a dus nimeni lipsa.

– Atunci cine căcat conduce țara asta? Țipă de lângă mine jurnalistul. Se vede că e nervos și se simte prost. Măcar el ar fi trebuit să observe, că e în domeniu.

– Noi doi, zice șoferul obloid.

– Prin rotativă, completează șoferul cu meclan troglodit. Care pierde la șeptică azi e premier mâine.

Salut. Sunt Cetățeanul Ideal și doresc să trăiesc într-un stat autoritar pentru că m-am născut cu micropenis. Penisul meu se termină cam în același punct în care începe și de aceea iubesc autoritatea și aș dori cât mai mulți polițiști, cât mai bine înarmați și gata să împuște orice lucru mă sperie. Și lista de lucruri care mă sperie e foarte lungă. Spre diferență de penisul meu care nu e.

Când eram copil aveam un penis extraordinar de mic în comparație cu ceilalți copii de vârsta mea. Toată lumea râdea de mine din cauza asta și sincer, de atunci consider că ar trebui să fie ilegal. Nu să ai micropenis, ci să râzi de alții.

Ce păzește poliția? Ar trebui să bată bine, să îi facă șnițel și să le scoată măselele tutor oamenilor care râd de alți oameni. Sau se uită urât la alți oameni. Sau pur și simplu umblă pe stradă cu privirea aia ca și cum sunt cumva superiori oamenilor care au micropenis.

Bineînțeles, când se uită cineva urât la mine, aș putea să o rezolv singur. Să zic „ce plm te uiți așa la mine, ți-e cald cu dinții în gură?”. Dar nu am cum, pentru că nu am destul sânge în instalație să îmi rezolv singur conflictele, oricât de minuscule ar fi. Pentru că nu am destulă instalație cât să am sânge în ea.

De aceea e important ca cel puțin doi din trei oameni să fie polițiști, înarmați până în dinți. M-aș simți mai în siguranță pe stradă să știu că sunt înconjurat de polițiști care stâlcesc în bătaie orice om care are privire sfidătoare. E ok, eu nu am cum să pățesc nimic, pentru că atunci când merg pe stradă mă uit numai în jos de frică să nu întâlnesc privirea altor oameni și să-mi citească micropenisul din ochi.

Bineînțeles că nu sunt în stare să fac o flotare sau să urc două etaje fără să gâfâi. De ce aș avea nevoie? Pentru asta sunt polițiștii. Dacă mi-e frică de ceva care e la etajul doi, sun la poliție și urcă ei.

Nu, nu am reușit niciodată să rezolv un conflict, o dispută sau o discuție în contradictoriu singur. Și nici nu am încercat. Pentru asta avem poliția doar, nu? Dacă un vecin parchează pe locul meu de parcare, sun la poliție si sper să îl bată până se cacă pe el.

E treaba poliției să rezolve tot. De ce să ne certăm când poate statul să știe direct cine are dreptate și să-l bată până îl bagă în comă pe ăla care nu are?

Ideal fiecare polițist ar avea cu el un manual de PĂRERI ȘI ATITUDINI ADECVATE și ar fi obligat de lege să împuște în plină stradă orice om nu e conform cu manualul. Eu sunt în stare să învăț și să respect manualul. Alții de ce să nu fie?

Cel mai tare mi-e frică de oamenii cu antecedente. De ce să riști cu ei, știind că au antecedente? Ar trebui să li se tatueze în frunte „antecedente” ca să știm să îi ocolim. Și fiecare polițist să fie obligat de lege să îndrepte pistolul spre tâmpla infractorului. Pentru că nu ai cum să știi când explodează și o ia razna.

Adică cum, să se suie infractorul la volanul unei mașini? Împușcați-l repede, vă rog, să nu cumva să îi vină ideea să intre cu mașina în cineva!

S-a aplecat infractorul? Dacă ia o piatră de jos și lovește cu ea un Cetățean Conform ca mine? Nu mai bine îl mitraliați până are mai multe gloanțe în corp decât oase, ca greutate, ca să fiu în siguranță?

Acel infractor a scuipat pe jos! Să fie linșat vă rog, nu are rost să ne chinuim cu amenzi și procese că nu e timp. Dacă nu se oprește din scuipat și face o baltă din ce în ce mai adâncă de scuipat și ne înecăm toți în scuipat? Chiar are rost să ne riscăm noi, cetățenii conformi, viața, pentru un infractor?

Voi chiar nu înțelegeți cum e viața când ai micropenis. Mi-e frică de orice. Uneori și de umbra mea. M-aș simți mult mai în siguranță să am doi polițiști, preferabil dotați cu grenade, care să mă escorteze peste tot ca nu cumva să îi vină umbrei idei și să mă atace.

Până la urmă ăsta e rolul statului. Să mă țină de mânuță ca un tătic atotștiutor cu putere absolută și deplină. Să îmi șoptească suav în ureche „o să fie bine. am eu grijă de tine”. Singura soluție la toate problemele societății e să avem mai mulți polițiști și mai multe reguli.

Cu micropenisul am rezolvat-o între timp. Nu pot să îl apuc cu degetele dar mi-am lăsat unghia mai lungă la degetul mic de la stânga și încape sub el. N-am mai urinat pe proprii galoși de zile bune. E o soluție temporară, dar sper că vine și soluția aia finală. În care statul e atât de autoritar și plin de polițiști încât doar cetățenii servili și umili ca mine, care respectă orice regulă, oricât de absurdă ar fi, fără să pună întrebări pot supraviețui.

Visez la ziua în care toți cei fără micropenis vor fi împușcați în gât de poliție pentru că nu îi lasă mătărânga să aibă atitudine Absolut Conformă de Cetățean Ideal ca mine. Abia atunci, când țara va fi formata doar din polițiști și oameni ca mine, problema o să se rezolve. Pentru că atunci când toată lumea are micropenis, practic nimeni nu are micropenis.