(articol banat pe interneți că cică am făcut bullying cu căpcăunul suveranist)

Imaginează-ți să fii atât de prost încât să-ți iei părerile de la acest gunoi uman, care, după ce a mâncat 20 de ani ce firimituri îi cădeau din colțul gurii lui Mazăre și găștii lui de corupți și interlopi, acum s-a trezit că e suveranist și că i se fură țara.

Da, fălcosule. Ți s-a furat țara. Ți-au furat-o ăia cărora le-ai fost slugoi. Și tu aplaudai și îi lingeai pentru o lingură de ciorbă. Cum s-a terminat lingura de ciorbă și ți-au fost scoși stăpânii de la butoane, cum ai descoperit că ești subteranist. Că doar n-aveai cum să faci foamea. Zece lei și schimbi ideologia.

Dacă îi dau niște canibali o felie de parizer, face zece clipuri despre cum canibalii sunt singurii patrioți adevărați care vor să salveze țara.

Cât de terminat să fii, bă, să ajungi să aplauzi un om în halul ăsta, doar pentru că zice ce-ți place să auzi?

Asta e problema principală cu suveranismul. Sunt atât de proști și disperați, încât acceptă orice om care le spune că sunt deștepți și au dreptate. Nu contează că ăla e ultimul fomist care ar peria orice interlop ce-i finanțează subzistența. Totul se acceptă.

Garcea, care are trei baruri în Centrul Vechi, dar vrea bani de chirie de la stat?

Un pitic cu delir mistic care făcea spirale cu Bivolaru?

Șoșoacă și Ana Maria Gavrilă? Două isterice care nu știu să numere nici măcar până la câte pastile ar trebui să ia într-o zi?

Un șef de galerie care se vede cu ei doar cinci minute pe lună, cât să facă ședințe foto?

Se acceptă tot. N-au standarde, n-au pretenții. Au doar o nevoie atât de disperată de lideri, încât și dacă monstrul din Caracal s-ar declara mâine suveranist, ar țipa toți că e nevinovat și că l-a lucrat „sistemul”, că el doar voia să le citească poezii fetițelor.

Chiar dacă am presupune, prin maximul de absurd, că tot ce zic suveraniștii e 100% adevărat: cum, bă, să accepți ca lideri și formatori de opinie ultimele dejecții, ultimii scamatori și șarlatani, cei mai oportuniști nebuni și cei mai nebuni oportuniști?

Nu vă e rușine, bă, că aveți o nevoie atât de disperată de confirmare, încât ați accepta pe oricine vă dă dreptate?

Ăsta e adevăratul pericol suveranist: nu ideologia în sine, ci toleranța lor extremă pentru orice jeg uman care le dă dreptate.

SNSPA trebuie desființat pentru siguranța femeilor de pretutindeni!

Ce faci dacă unul își dezpieleanu bulaiul la tine?

Mă scuzați, din superficialitatea specifică, abia ieri mi-am dat seama că Bulai și Pieleanu sunt două persoane diferite.

Am tot văzut articole despre un moș rotofei, chelios și libidinos care le predă mâna pe bucă studentelor de la SNSPA și am crezut că e aceeași persoană. N-am stat să studiez pozele celor doi tipi cărora le lipsește doar o barbă de vată și un costum roșu ca să fie fix Moș Crăciun de mall, să găsesc 10 diferențe și să îmi dau seama că nu e același creepălău.

Nici la nume nu am făcut prea mare distincție. Ce mi-e Bulai, ce mi-e Pieleanu. Tot un nume cu conotație de cuc vioi. Și dacă auzeam de profesorul Mătărângă, Măciucaru, Balubă, Cosor, Ștangă, Vieru sau Știulete, tot că-s aceeași persoană mă gândeam.

Totuși, ce se întâmplă la SNSPA? De ce atât de mulți moși odioși libidinoși osânzoși ajung în poziții de putere fix acolo?

Fix în locul unde găsești cele mai multe fete de inteligență medie, care ascultă Lana del Rey, se îmbracă de pe Temu, își cumpără zăngănele de la Pandora și când ajung la mare, o dată la doi ani, se pozează cu o carte de Cărtărescu într-o mână și un prosecco în cealaltă?

Fix în locul de unde spawnează toate tipele care fac spume la gură și istericale când citesc pe internet ceva cu conotații misogine, dar în viața reală intimidezi chiloții de pe ele în zece minute, dacă le iei tare?

E ca și cum ai întreba de ce se adună urșii fix după cascadă, unde e apa mică și pică somonul în cap direct amețit.

Simt deja cum tipele foarte agresive pe internet dar pe pe care le scoți din haine în trei cuvinte dacă dai un ordin dintr-o poziție autoritară sunt pregătite să țipe că-s misogin și fac victim blaming.

În nici un caz. Calmați-vă țâțele. Nu e vina somonului că visează să-și depună icrele la izvorul râului cum nu e nici vina femeii mediocre și maleabile că visează să ajungă intelectuală la SNSPA. E natura lor. Să fie victime ușoare. Să se adune ca molia la veioză fix în locurile unde colcăie prădătorii.

Că știu și prădătorii ce fac. Nu e ca și cum bărbații hidoși și odioși au vreo șansă să deschiloțeze cu șarm. Poziția autoritară într-un loc frecventat de fete naive și ușor de dominat e singura lor șansă să-și golească vintrele de lapți. E complet vina lor și știu exact ce fac.

Totuși, n-ai cum să elimini bărbații hidoși și odioși din societate. Trebuie să înțelegem că dacă nu exista mereu o masă critică de femei care se crăcănează de frică atunci când cineva ridică vocea la ele, ar fi dispărut de mult gena de pitic, gena de chelios și gena de grăsun păros cu mâini scurte moșcrăciuniform. Genele astea nu s-au dat mai departe în alt mod.

Natura vrea ca cei mai scârboși bărbați să găsească cele mai cârpe femei. Bineînțeles, societatea nu vrea așa ceva. Dar e greu să repari împotriva naturii. N-ai cum să pui coloană vertebrală pe o tipă născută cârpă cum n-ai cum să faci un Budaipieleanu să fie suplu, înalt, cu mandibula sculptată și zâmbet șarmant.

Poți doar pune un gard între ursul fomist și somonul amețit.

Așa că propun desființarea locului unde cade peștele-n cap în apă mică. SNSPA. Ce nevoie avem de o facultate de „științe politice”? Știm clar că toate absolventele ajung secretare. Că societatea păcălește secretarele că nu-s secretare dându-le tot soiul de titluri cretine ca „specialist resurse umane” sau „assistant manager” e altă discuție. Dar știm cu toții că toate ajung secretare.

Nu pot să ajungă secretare din altă parte? Nu putem înțelege că e periculos să aduni toate spinalizatele naive cu pretenții intelectuale în același butoi? Că doar creezi un festin pentru orice prădător care nu și-a mai văzut penisul de burtă de pe vremea când credeam că pagerele sunt o tehnologie revoluționară?

Sigur, o soluție mult mai bună ar fi să identificăm ursul, și să-l scoatem de acolo. Să-l trimitem într-un mediu unde sunt urși înalți, cu mușchi, șarm și relaxare care să-i domine și să îi umilească pe acești pieleanu bulaiului.

Să-i scoată din mediul ăla unde gunoaie ca ei ajung șefi și să-i ducă în pădurea adevărată, unde n-au nici o șansă să prindă ceva, că prada fuge bine și competiția e urs adevărat, nu mistreț cu hernie și pretenții, ca ei.

Din păcate nu se poate. Somonul are un sistem cognitiv atât de primitiv încât îi ia 15 ani să-și dea seama că a pățit ceva și încă 10 de terapie să identifice exact ce.

Ce dracu să mai faci mistrețului cu boală de piele după ce s-a îndestulat 25 de ani?

Hai să desființăm SNSPA. E cel mai simplu.

Și să amintim tuturor feministelor că degeaba vițăie pe internet dacă atunci când se rostogolește spre ele un gras pitic cu mâinile băloase, bagă capul între umeri ca țestoasele și fac tot ce zice ăla, sperând că trece repede.

Dacă ești Femeie Puternică și Independentă™, fii când trage unul de tine în viața reală. Nu doar pe internet, unde ești în siguranță în spatele tastaturii. Că în viața reală te deschiloțează libidinoși din vorbe, nu pe internet.

Bineînțeles, trebuie să reiterez la final că victimele nu au nici o vină și agresorii au 100% din vină. Nu că nu aș fi zis deja de vreo 3 ori în textul ăsta. Dar știți cum e cu feministele când se ambalează. Nu prea mai înțeleg cuvinte.

Mă trezesc pe la 9, mă spăl pe dinți, ies pe ușă, un fraier de la ENEL tocmai îmi sigila contorul pentru neplată, așa că-i dau o șpagă de supraviețuire.

În stație la autobuz văd că un gospodar are portofelul gros și ieșit jumate, așa că bag o buzunăreală accidentală. Doar de reziliență, fără să mă reprezinte ca esență. Mă fac cu 50 de lei.

Mai încolo dau peste doi băieți încrâncenați într-o înjungheală jovială așa că mă sui pe bicicleta unuia dintre ei cât sunt ocupați dau o pedală imorală.

Mă vede un milițian, îmi bate obrazul. Îi scap 50 de lei ăia într-o șpagă de adaptare la continuitate și pedalez mai departe.

Îmi termin monster drinkul, nu văd nici un coș de gunoi prin jur așa că fac o aruncare ilegală de deșeuri din nevoie criticală.

Mă vede iar polițistul, îi dau o gumă de mestecat, șpagă de persistare în autoconservare, mă lasă în pace, îmi face o favoare.

Se uită un fraier urât la mine așa că pornesc o altercație pentru educație. Ajung la spital, mult mai educat decât el.

Asistenta e bunăciune așa că îi comit la buci o ciupeală instinctuală și trag o fluierătură ca pe centură. Îi propun niște sex, dar doar din reflex. Ca fapt necesar, nu gest voluntar.

Mă aruncă ăștia în stradă, bătut. Nu regret nimic. Au fost doar gesturi absolut imperative, vag intempestive. Nu e șpagă și nu-s fapte ilegale. E o metodă de înfruntare a realității care doare. Mișcări vitale. Fundamentale.

Mă bag să mă uit la știri. Aud de oameni care fură mai mult decât mine. Oameni care dau șpăgi de îmbogățire, nu de supraviețuire. Mă enervează că în societate asemenea oameni au prezență. Schimb pe porno. Dau o labă de subzistență.

România, 1970, Comisia de Alimentație Publică. Tovarăși vorbind unii peste alții:

– Tovarăși, vă prezint noile sortimente de salam, destinate consumului de către clasa muncitoare. Primul: salam Sinaia. L-am denumit așa pentru că are izul stațiunii, dacă mă înțelegeți. Acesta e salam Bănățean, inspirat de rețete din Banat. Avem în continuare salam de Sibiu și salam săsesc. Cred că nu are rost să intru în detalii, se înțelege, tovarăși!

– Bineînțeles, tovarășe!

– În continuare avem salam de vară, mai aerat așa, merge bine pe căldură. Și salam Trapez.

– Văd că are formă de trapez, tovarășe, dar cum se cheamă?

– Așa se cheamă. Salam Trapez.

– Tovarășe, ești cretin? Deja se vede că e trapez. Ce rost mai are să-i pui și numele tot „Trapez”, dacă se vede?

– Pentru că… Trapez.

– Totuși, de ce e trapez?

– Încap mai bine unele peste altele.

– Mă scuzați, tovarăși. Țin să sesizez că, tehnic vorbind, doar o felie este trapez. Trapezul e în două dimensiuni. Forma salamului în sine e o prismă trapezoidală isoscel, dacă ar fi să fim cinstiți.

– E o denumire prea lungă și prea pompoasă, tovarășe. „Trapez” sună mult mai bine!

– Sună mai bine pe dracu. Sună ca un cur.

– În absolut, sună ca un cur. Dar sună mai bine decât „prismă trapezoidală isoscel”.

– Tovarășe, totuși, de ce nu dreptunghi?

– Paralelipiped!

– Paralelipemă-ta, ai înțeles ce vreau să zic, tovarășe!

– Mă, da’ nu am venit să discutăm forme geometrice. Am venit să denumim viitoarele salamuri ale oamenilor muncii!

– Așa e! De ce n-ai pus și tu, tovarășe, un nume cinstit acestui salam de o formă discutabilă? De Zalău. De toamnă. Nu știu.

– Pentru că e o înghesuială de gingii și pleoape de porc și vită, tovarăși. O aglomerare de carne dintre unghie și os, capete de cartilaj și tuburi care nu-s mațe. Nu există regiune pe tot globul care s-ar asocia cu asemenea batjocură culinară. Nici anotimp, nici dată în calendar. Nici un loc, idee, concept sau trăire nu se poate asocia cu asemenea zămislire nesfântă fără a fi spurcată permanent. Așa că i-am dat numele unei forme geometrice care n-are absolut nicio reputație de protejat.

– Hmm, are sens, tovarășe. Îmi pare rău că ți-am zis că ești cretin. O să îmi fac autocritica. Totuși, cum am putea să-l facem mai comestibil? Să se simtă mai puțin timpanele de vacă și pleura pulmonară de porc? Idei?

– Doar o idee, tovarăși. Cum ar fi să-i acoperim toată coaja cu piper?

– De-ăla bun, care pișcă la limbă?

– Nuuu! De-ăla care la gură n-are niciun gust, zici că e rumeguș cu cenușă, dar când iese pe partea ailaltă să te usture de să bați din picior. Să te caci ca dragonul.

– Trapez. Mda. Nu e rău.

– Trapez, tovarăși!

Abia se trezise când bătură la ușă. Coborî scările de marmură în maiou, pantaloni scurți și șlapi. N-avea cum să fie poliția — îl anunța cineva dacă voiau să-l salte iar. Dar băteau în ușa mare de stejar cum doar autoritățile bat: cu tupeu.

Își aprinse un trabuc, deschise ușa și le suflă fumul direct în ochelarii de soare. Erau doi, la costum, Mercedes negru în curte, parcat ostentativ la 10 centimetri de petuniile lui. Atletici: primul — înalt și cocoșat, al doilea — mai scund, cu un început de burtă. Secu. Era destul de clar.

— Agent Marcu și agent Anton, de la servicii, se prezentară ei.

— De la care servicii? întrebă el.

— De la NUTE. Nu te freacă pe tine grija de la care servicii suntem noi, clar? punctă Anton, cel înalt.

— Stai, mă, agitatule, că vrem să ne ajute. Ce ești așa recalcitrant? îl dojeni Marcu. Domnul meu, situația e gravă. Suntem de la serviciile alea mari. Țara are nevoie de dumneavoastră.

— Fix de mine? rânji proprietarul, mângâindu-și mustața.

Anton începu să facă ture mici în jurul celuilalt, plin de nervi.

— Uite-l, mă, face mișto! Situația e gravă și el face mișto!

Marcu îl apucă de umăr, să-l calmeze, și se întoarse spre cetățean.

— Domnul meu, e vorba de un incident internațional. S-au întrecut niște limite. S-a sărit calul. Trebuie puși la punct.

— „Incident”, pufni și Anton. Incident! Auzi la el! A fost o provocare clară. O escaladare. Escaladează ei, trebuie să escaladăm și noi! România nu e preșul nimănui! Mai ales al unor neajunși ca ei! Trebuie să răspundem rapid și năpraznic!

Omul nostru ridică o sprânceană.

— Cine sunt „ei” ăștia și ce-au făcut?

Anton deja făcea spume la gură.

— Ăsta nu citește știri. E incredibil. E bătaie de joc! Bulgarii, domnule! Bulgarii cu pantera lor.

— Aia de-au scăpat-o, a trecut Dunărea și-acum e în Giurgiu, spuneți?

— Au scăpat-o? râse Marcu. N-au scăpat nimic, domnul meu. A fost o provocare, o sfidare și o escaladare. Ei cred că le merge așa cu noi?

— Bulgari. De când e istoria au impresia că-s șefi pe-aici. Că-s șmecheri. Că fac ce vor ei. Trebuie să le arătăm că există o limită și există consecințe, completă Anton.

Omul nostru oftă.

— Bun, dar nu înțeleg ce legătură are cu mine.

Agentul Anton își dădu ochelarii jos. Deveni serios.

— Domnul Nuțu Cămătaru, țara are nevoie de dumneavoastră. Este necesar să „scăpați accidental” doi tigri peste Dunăre. Pe la Ruse, ideal.