Eu nu stau să caut zilnic despre ce se smiorcăie subcultura de 10 000 de hipsteri ai țării. Pur și simplu mă spameaza lumea cu linkuri. Să-mi arate mie ce-au mai smiorcăit ăia. E blestemul meu și trebuie să trăiesc cu el, așa că o să vă stric și vouă liniștea.
Marea smiorcăială a săptămânii trecute a venit ca de obicei de la secta de activiste șomeriste cu breton colorat care au început să orăcăie de la o mare poveste de la mare victimă care victimă, în drumul ei spre muncă a trecut pe lângă o pizzerie și băieții de la pizzerie dădeau note cu voce tare la tipele care treceau pe lângă ei.
Așa și victima asta s-a simțit ea f f agresată de note și au început toate să urle că trebuie dați afară pizzarii. Complet de acord, pițarii ăia nerușinați trebuie dați afară și înlocuiți cu niște masteranzi în egalitate de șanse și studii de gen că oricum nu-și găsesc de muncă. S-ar putea să iasă pizza mai prost da nu de pizza bună ducem noi lipsă în lume ci de interacțiune empatică, deci ar fi bine.
Și s-a apucat toată subcultura să-și dea cu părerea cum și cât e hărțuire dacă ești femeie și îți adresează un necunoscut cuvinte pe stradă.
N-am citit nici o părere, evident, pentru că știu că e un subiect sensibil. Hărțuirea, ca și avortul sau menstruația sunt niște subiecte de-astea care-s foarte apropiate de spiritul feminin și de-aia părerile pe subiecte de-astea trebuie să vină doar de la bărbați.
Pentru că femeile sunt ființe foarte emoționale și fiind subiectul aproape de ele, o să-l judece isteric. Trebuie o minte de bărbat să lămurească situația.
În primu rând, dacă dai note cu băieții cum fac toți băieții, fă-o acolo închis, între voi. E cocălăreală dacă se aude. Și la strigături e cocălăreală oricum ai da-o. Dacă aș merge cu un prieten pe stradă și ar face strigături gen „nu te preocupa, ești frumoasă azi”, i-aș zice bă, dă-te mai încolo că mă faci de rahat prin asociere.
Acu mulți ani am intrat cu un prieten într-un club și ăsta fiind foarte hotărât pe el de nefutut ce era, prima masă pe care a văzut-o le-a zis, vă salut frumoaselor. Și frumoasele nu erau neaparat frumoase da l-au luat în serios și s-au ținut după noi să se bage-n vorbă. Și m-am abținut să zic bă, vezi că ăsta nu vorbea serios, o dădea și el de antrenament, să-și facă curaj pentru când intră unele chiar frumoase. Da n-am zis nimic, să nu se simtă prost fetele și n-am avut de ales și până la urmă le-am luat de neveste că suntem domni.
Acuma eu înțeleg că strigăturile sunt hărțuire, dar am eu o variantă de mijloc: Benoclatul. Trece pe lângă tine, te benoclezi. Nu zici nimic, doar benoclezi. Ea la un moment dat simte, că așa-s femeile, sensibile, și se uită la tine. Și atunci îi arunci privirea galeșă. Tot e un compliment dar fără verbalizare, deci nu se simt amenințate. Acuma na, ălea mai nebune tot o să se simtă amenințate cu privirea dar ălea mai urâțele chiar o să o ia ca pe un compliment. O să zică mama, lu băiatu ăla i-a plăcut de mine da a fost prea rușinos să zică ceva.
Eu fac asta în fiecare zi când ies, cu prima urâtă pe care o văd. Mi se pare așa, că-i înseninez ziua. E fapta mea bună zilnică. Atenție, nu încercați să faceți fapte bune dacă sunteți urâți că femeile nu apreciază complimentele de la urâți în nici o circumstanță.
Acuma unghiu de femeie. Înțeleg, e deranjant să-ți zică unu pe stradă „ce ți-aș da-o între țâțe”. Dar dacă n-ai probleme la mansardă, te enervezi 5 secunde și uiți. Cum faci cu toate deranjurile mici că viața e plină de ele. Să ții minte și să povestești la alții înseamnă că chiar nu se întâmplă nimic mai interesant nici în viața ta nici în capul tău și e jenant.
Și știu că unele se sperie. Că așa-s femeile, se sperie și orice chestie mică li se pare că duce la o chestie mare. Azi face strigături, mâine îmi pune mâna pe fund și poimâine îmi bagă limba-n ureche. N-ai cum să discuți cu un om cu raționament de-ăsta că e patologie de panicos.
Tot timpul o să fie panicoși în societate și ca societate ne putem duce în două direcții: ori îi învățăm prin expunere repetată și normalizare să ignore deranjurile mici și să se concentreze pe lucrurile care contează, ori facem gărdulețe pentru panicoși peste tot ca să nu existe nimic în societate care să-i sperie.
Eu propun soluția a doua, că e mai amuzantă. pentru că atunci când panica e patologică și dispare motivul de panică, panicosul găsește altul mai mic. Dacă de mâine facem ilegal strigatul după femei pe stradă, toți care făceau strigături o să se benocleze. Și toate care se speriau de strigături, o să se sperie de benoclat.
Așa că singura soluție o să fie să interzicem benoclatu și bărbații să meargă pe stradă cu ochii în sus, ca să nu agreseze cu privirea. N-o să poți detecta femei decât după mirosu de parfum. Si asta o să ducă la altă formă de agresiune, agresiunea olfactivă. Că o să mai amușine câte unu ca un libidinos aeru prin care a trecut o femeie. Deci cleștișor pe nas, ochii în sus, respirat pe gură, bâjbâit pe stradă. Și dacă te ciocnești de o femeie, dai un pas în spate și o întrebi.
Am permisiunea să te văd și să te miros?
Și dacă zice da, scoți cleștișoru și te uiți la ea. Și abia dup-aia o întrebi „am permisiunea să ți-o dau între țâțe?”