Mihail Neamțu ar fi putut ajunge un om rezonabil. Femeile sunt de vină. Sunt egoiste și le lipsește solidaritatea.
Nici nu era cine știe ce efort: doar trebuia ca, în liceu, colegele lui de clasă să facă o mică tombolă. Cea care trăgea bățul cel mai scurt, să stea puțin cu el, să-i zică „ce colecție mișto de timbre ai!”, să-l asculte cum povestește despre evangheliștii lui preferați și să i-o atingă puțin. Așa, prin blugi, cu spatele palmei. Nici măcar nu trebuia să pună mâna pe ea.
Atât. Nu era mare lucru. Dar nu s-a întâmplat și Mihail Neamțu a crescut urând femeile. Mă rog, „crescut”. Vorba vine. Hai să zicem că a îmbătrânit mai degrabă decât a crescut.
Dar situația actuală ar fi putut fi evitată cu un minim de efort. Dar n-ai cu cine. Femeile sunt rele și se gândesc numai la ele însele. Cât de greu era, mă, să-i pună una dosul palmei peste dânsa, prin blugi? Să știți că nu e prea târziu. Micuțul încă așteaptă să se întâmple.
Ieri, Neamțu a luat o poză modificată grotesc cu noua ministră de externe, Oana Țoiu, și a început să facă mișto de aspectul ei fizic fictiv. N-o să intru aici în explicații suplimentare, pentru că absolut orice om normal de pe planetă își dă seama singur de ce ăsta e comportament de cel mai prost din curtea școlii.
Dar trebuie să apreciem curajul micuțului Mike. Să fii în halul în care e el și să te iei de aspectul altora, trebuie să ai ouțe.
Sau să fii complet inconștient de cum arăți.
Să-i provoci pe alții să se coboare la nivelul tău și să facă mișto de năruiala aia căreia îi zici trup.
De fața aia de băiat din Stuart Little dacă ar fi fost crescut de Andrew Tate și hrănit doar cu corcodușe crude.
Mike Neamțu e doar un homuncul dichisit și fandosit.
Un pitic de grădină din curtea lui Elton John.
Găsești poza lui în enciclopedie la cuvântul „bărbățel”.
Genul de om care, când face pipi, își trage pantalonii în jos până la glezne.
Care, când își măsoară înălțimea, se dă cu gel și pune rigla din vârful țepișorilor.
De când s-a scurs pe piciorul mumă-sii, Mike a vrut să devină un om important. Din păcate, nu l-a ajutat nici fața, nici caracterul și nici inteligența. Când se dădea gânditor creștin, râdeam toți. Abia după ce a început să se înroșească și să-și țină respirația de nervi ne-am dat seama că micuțul era serios — nu făcea un număr de comedie în personaj.
Înțelesesem noi greșit.
Dar degeaba ne-a părut rău: era prea târziu. Se enervase și jurase să se răzbune pe toată lumea care a făcut mișto de el.
Așa că s-a pus pe căutat cururi de oameni puternici după care poate să se ascundă și să schelălăie spre dușmanii lui ideologici, ca un cotei.
A încercat să se aciueze pe lângă diferite partide, diferite mișcări. A fost ușuit repede, pentru că toată lumea s-a prins că singura lui utilitate e să proptești cu el o ușă să n-o închidă vântul.
Într-un final, a ajuns la AUR. O fosă septică în care alunecă natural toate dejecțiile. Loc călduț pentru genul lui de pechinez recalcitrant. Aici nu trebuie să se mai abțină. Poate fi oricât de cringelord vrea. N-au standarde; nu trebuie să-i tremure bărbia de frică că va fi dat afară de fiecare dată când fecalizează ceva pe gură, cum s-ar întâmpla în orice loc normal.
Ar fi putut să aibă coloană vertebrală. Dar el urăște femeile și „coloană” e de gen feminin. Așa că a ales să aibă colon vertebral. Să-și construiască întreaga ființă în jurul unui maț plin de căcat.
