Jurnal de carantină 2026

Au trecut șase ani de când suntem mai mult sau mai puțin în carantină. Sunt și vești bune. Autoritățile au anunțat că am depășit valul treișpe al infectărilor și avem un mic moment de respiro. Din păcate se apropie valul paișpe și cumva valul treișpe a reușit să se lovească de mal fără să se spargă și se întoarce înapoi, să ne lovească din nou, concomitent cu valul următor.

*

Personal însă, sunt foarte optimist. Astăzi în sfârșit îmi vine rândul la ieșit afară la aer. Am depus cererea acum trei luni, cu dosarul medical și poze cu costumul de protecție conform cu ultimele reglementări. Cererea a fost aprobată alaltăieri și mi s-au alocat zece minute de plimbare, fix la ora 19:22. Vă dați seama? O să văd apusul! Ce noroc pe mine!

*

Din păcate Ultrabarrier 10 000 pe care dădusem ultimii mei bani anul trecut a fost declarată neconformă ca mască, fiind prea grea să poți sări cu detentă în primul boschet când auzi sirenele, ca să nu deranjezi vizual vreo ambulanță.

*

Acum am luat Ultrabarrier X-treme light. Nu are buton de panică de vidat plămânii și folosește duraluminiu și PWC în loc de titaniu, dar are mobilitate. Poți întoarce capul 15 grade în orice direcție cu ea. Teoretic e puțin mai ieftină dar practic am luat două, ca să nu ratez cele 10 minute de plimbare în aer liber care mi-au fost alocate în caz de se întâmplă ceva neprevăzut. Mă simt pregătit pentru orice.

*

S-a întâmplat ceva neprevăzut.

*

E groaznic. S-a anunțat carantină fix în zona mea. Ca de obicei, ministerul a comunicat zece puncte cu latitudine și longitudine care să delimiteze zona carantinată și am verificat cu trei hărți și patru busole. Orice aș face, unul dintre puncte nimerește undeva la mine în sufragerie. Acum am unit punctele în toate modurile posibile și oricum ai da-o, am minim un metru de sufragerie în carantină. E deja ora 14. Doar o minune mă mai poate salva acum. E total vina mea. La ce mi-au trebuit mie două camere? Ca să ce? Iar plătesc pentru excese. Așa îmi trebuie. Să mă învăț minte!

*

După o discuție telefonică lungă cu un funcționar public și doi bitcoini șpagă, am găsit totuși o soluție. Voi declara că sufrageria nu este folosită și renunț la dreptul de proprietate asupra ei. Am dărâmat rapid un perete de la baie, am zidit ușa de la sufragerie și am trimis poze. Oficial nu mai am sufragerie și nu mai sunt în carantină!

*

Acum trebuie doar să pun o scândură de pe geamul de la dormitor în lateral spre balcon, ca să pot ajunge la el, că avea acces doar din sufragerie. Dar o las pe altă zi. N-am nevoie de balcon acum. E deja 17:35. În mai puțin de două ore o să ies afară! O să pun costumul de protecție pe mine de pe acum, ca să nu existe probleme.

*

Este ora 18:14 și a apărut o mică problemă. Simt o nevoie stringentă de a urina și fermoarul de la Ultrabarrier X-treme Light s-a blocat. Singurul mod în care pot scoate costumul de pe mine fără să-l stric ar fi să descos fermoarul și să-l cos la loc după ce urinez. E complet vina mea. Cine naiba m-a pus să beau atâta apă?

*

Ora 18:56. E grav. Simt că îmi pleznește vezica. Am testat pe costumul de rezervă cât mi-ar lua să descos fermoarul și să-l cos la loc. Minim 31 de minute. Groaznic. Mai am doar 26 de minute până la ieșire. E absolut imposibil să o fac în atât de scurt timp.

*

Retrospectiv aș fi putut să descos direct costumul meu în loc să pierd timp testând pe celălalt costum cât timp mi-ar lua să-l descos.

*

Retrospectiv aș fi putut să-l rup de pe mine și să-l pun pe cel de rezervă direct. Acum e prea târziu, că l-am stricat și pe ăla. De la urină cred că e. N-ai cum să gândești logic când simți că-ți explodează vezica.

*

19:23. Sunt afară și e bine. Nimic nu mai contează. Aș vrea să pot să simt vântul, să miros plantele, dar nu se poate prin costum. Văd totuși frunzele cum se mișcă și e bine, îmi imaginez că în loc de mirosul ăsta înțepător din costum, miroase a copaci. Mintea e cel mai puternic mușchi. Își poate imagina orice. Merg pe străzile pustii spre parc. Încă patru minute, după care va trebui să mă întorc, ca să ajung înapoi până la 19:32. Un sentiment călduț îmi umple sufletul. Călduț și umed, de la suflet în jos, până la cizme, care băltâcăie cu fiecare pas. Aburii urcă și-mi încețoșează viziera de la costum, dar cumva reușesc să văd soarele. E minunat și roșiatic. Atinge vârfurile copacilor. E primăvară. E bine. Nimic nu mai contează. Merg agale, merg crăcănat, dar merg. Pe afară. Pe trotuarele pustii. Am nevoie de un duș urgent.

La 20j de milioane de români sau câți suntem, statistica zice că sunt lejer câteva zeci de mii de nebuni.

Da’ nebuni de-ăia cacapișu spumelagură, nu nebuni amuzanți ca-n filme sau ”ia uite-o pe Maria cum poartă un pantof de-un fel și unul de alt fel ce nebunie!”. Nebuni cu o nebunie tristă, căreia n-ai ce-i face și cu care n-ai ce discuta.

Acuma unul dintre ei a trimis un mail antisemit lu’ Maia Morgenstern și ăstora de la teatrul evreiesc. Nimic anormal aici. Asta fac nebunii.

Ce e anormal e că diva septuagenară s-a gândit să-l publice și să se victimizeze. Să o prezinte ca și cum ar fi fenomen social. De parcă are vreo relevanță asupra societății ce cacă mintea unui nebun.

Evident că și-a luat ban pe Facebook. Și evident că toți gânditorii timid clociți au început să se tânguie public. Ofofof uitați ce a zis nebunul ăsta! Dacă devine un drob de sare care cade peste omenire ce ne facem?

Păi momentan drobul de sare e altul. E faptul că orice cretin, orice nebun, orice redus mintal care spune , atenție, DOAR SPUNE, nu FACE, o atrocitate, e scos în față de gânditorii de serviciu și prezentat ca pericol și fenomen social. Pentru like-uri de frică (omg e pericol să conștientizăm cu toții) și like-uri morale (omg ce gândire greșită haideți să vă spun eu care e gândirea corectă)

Și așa se indundă spațiul public de cotcodăceală alarmistă bazată pe nimic. Procentul ăla de nebuni o să existe tot timpul. Că le propagi tu deviațiile irelevante de statistic nesemnificativi nu ajută pe nimeni cu nimic. Ba chiar e profund toxic. E toxic că încerci să transformi în percepția publică un delir al unui pacient într-un fenomen social.

E toxic că sperii oameni degeaba. Nimic nu e mai toxic și nimic bun nu a venit din oameni speriați.

Eu am primit în cariera mea sute de amenințări cu moartea. Știți ce am făcut cu ele? Le-am citit până m-am prins unde se duc și am apăsat pe X. Pentru că știam că sunt refulări de nebuni care n-au legătură cu mine, doar sunt în direcția mea și că n-o să ducă nicăieri. De ce să mă panichez? De ce să panichez pe alții?

Am făcut și practică la spitalul 9. O grămadă de oameni cu idei delirante pe acolo. Ar ajuta pe cineva să le culeg și să le împrăștii în societate?

E timpul să conștientizăm adevărata problemă aici. Care e faptul că niște timizi încearcă să sperie opinia publică cu nebuni inevitabili dar complet irelevanți. Că 99% dintre „pericolele sociale” ale epocii sunt doar gargară impotentă și gargară alarmistă despre gargara impotentă. Nimeni nu face nimic dar toți suntem alerți, că drobul ăla de sare poate să cadă din toate direcțiile.

Cel mai trist e că genul ăsta de gândire, gen „ia uitați ce cuvinte atroce a folosit anonimul ăsta” e o găndire foarte troglodită. Era utilă când eram trib de 40 de troglodiți. La 40, părerea unuia dintre noi era statistic relevantă. Conta că Ogbog Herpderp crede că oamenii cu ochi albaștri trebuie mâncați. Dar la 20 j de milioane de români, dacă unul ar avea gânduri specific-canibale, ar fi absolut statistic normal și absolut social nesemnificativ.

Haideți să ne concentrăm pe ce fac oamenii, nu pe ce spun, și să scuipăm cu dispreț spre oricine împrăștie frică nejustificată, hyperboreenii mei.

Greu de imaginat că există pe toată planeta asta ceva mai inutil, risipă mai mare de spațiu tridimensional și materie organică decât păreriștii nesărați care subliniază fără absolut nici o glumă sau observație interesantă subiectul zilei.

Ca să aducă aminte care e poziționarea corectă unei mase de oameni care deja sunt poziționați corect. Nu vorbesc nici într-un loc unde se află ăia din tabăra opusă, nici într-un mod convingător pentru ăia din tabăra opusă. E doar o modalitate de stors aplauze de la mediocri care erau deja de acord cu păreristul.

– ”Frații mei în mediocritate! Există o doctoriță la TV care spune lucruri greșite despre coronavirus și e greșit că spune lucruri greșite!”

„- Bravo, amin! Aleluia! Bine fratele meu! Ai zis exact ce gândeam și eu și toată lumea care te urmărește fără absolut nimic nou sau original! Excelent! E exact ce avem nevoie!”

Nu convingi pe nimeni. Nu amuzi pe nimeni. Doar spui ceva ce știe toată lumea în afară de redușii mintal și care e aplaudat doar de submediocrii ăia atât de apropiați ca inteligență de redușii mintal încât se simt constant amenințați de ei.

Bravo, părerist. Mai spune-mi cu cuvintele tale ce știu deja. Nu băga nimic nou sau distractiv. Doar turuie acolo păreri pe care le are toată lumea ca un aparat de reformulat gânduri simple și transformat mâncarea în căcat ce ești.

Oficial următorul superman o să fie negru.

Nuj csz. E și asta o strategie de inclusivitate. Să iei povești scrise de albi cu personaje albe și să-i faci „minorități”. Superman, mica sirenă, etc.

Acuma știu că vreo 50 de ani hollywoodul a luat povești de la alte etnii și le-a albificat și că a fost super jenant. De la „asiaticii” jucați de albi mijind ochii prin anii 60 70, până la ridicol de caucazianul iron fist de acum câțiva ani. Dar ajută cu ceva să faci exact același lucru ridicol pe care-l făceau bunicii, dar invers?

Mă rog, mi se pare mai mult o strategie de inflamat rasiști, rasiști light, tradiționaliști și na, în general oameni cărora le plac căcaturile să fie așa cum le știu ei decât de a ajuta ceva cu ceva.

Poate o strategie mai bună ar fi, nu știu, să adaptezi povești scrise de oameni de o anumită etnie ca să îi reprezinți etnia, nu să schimbi etnia la personaje deja stabilite. Cred ca Hans Christian Andersen n-a văzut african în toată viața lui. E puțin ciudat să-i colorezi personajele.

Dar na să adaptezi o poveste scrisă și gândită pentru a reprezenta o etnie e complicat. Că implică să riști povestea nouă să nu rezoneze cu publicul. E mai simplu să regurgitezi ceva deja clasic și să îi schimbi culoarea în funcție de trendul social al decadei. Nu e vreo conspirație acolo cu hollywoodul care are planuri de schimbat modul de gândire a societății. E doar lene și monetizare. Se mulează și ei pe ce cred că ar mulge cât mai mulți bani. E un trend care a început cu Black Panther și a mers. De departe cel mai slab film din categoria capeshit din ultimii 20 de ani dar cel mai aplaudat. Pentru că africani.

Am pus minorități în ghilimele că vorbim de chestii la nivel global. Iar la nivel global 10% dintre oameni sunt albi și restul minorități. Iar grija asta de a reprezenta în mod egal pe toată lumea este doar a albilor. N-o să auzi nici un chinez zicând „bă, nu cumva avem prea puțini caucazieni în filmele noastre? când am făcut ultima oară un film în care personajul central e est-european?”

Mie mi-e clar că presa ține cu virusul sau măcar e superfan.

În primul rând, vorbește de virus fix cum vorbește șefu de galerie despre echipa preferată. Când e pe urcare, nu poate să termine o propoziție fără semn de exclamare. Șoc! Cazuri record! Tulpină nouă! Practic se scurg oameni pe geam de ce aglomerat e la ATI ca carnea tocată prin găurelele de la mașina de tocat!

Iar când e pe scădere, presa ori e pe nostalgie de gloria trecută, numărând morții și valurile, ori ne amenință că lasă că se întoarce el virusul. A fost doar într-o fază proastă săptămâna asta. N-a putut să se antreneze bine, n-a ținut terenul cu el, au fost și arbitrii ostili, da’ echipa e solidă și cu tradiție. Glorie corona eterna!

Iar ultimul argument e cel mai evident. Încă îi zic „noul coronavirus”. După un an. Fix acum am auzit la știri sintagma, nu aberez. Păi bă, dacă aș avea un prieten care are un telefon de un an de zile și tot îi zice „noul meu telefon”, imediat l-aș retrograda la statutul de cunoștință. Las-o dracu’ că nu mai e nou. Pentru cine e nou, pentru proaspăt ieșiții din comă? Pentru suferinzii care au rămas fără memorie de lungă durată după un accident? Ai tu o sclipire în ochi când te uiți la el, că ești obsedat, de-aia ți se pare nou.

Da’ așa e presa, îl ține în țiplă, doarme cu el sub pat și se spală des pe mâini, ca să nu-i lase amprente. „noul” Coronavirus. Marș bă, superfanule, că echipa ta e de căcat rău.