Problema principală cu fake news-ul e că cea mai mare parte a oamenilor rămân la prima concluzie, dată de primul text citit pe subiect. Degeaba vine trei zile mai târziu cetățeanul să zică „băi, vedeți că de fapt era bicicletă nu mașină și nu am furat-o, mi-a fost furată”. Nu mai contează. Marea majoritate a citit întâi că ăla a furat o mașină, așa le rămâne povestea în cap și n-ai ce să faci. Treburile se complică și mai tare dacă acuzațiile implică fapte penale. Până verifică polițistul, procurorul și judecătorul dacă acuzațiile au fost fondate, trec ani. Nu îi mai pasă nimănui. În afară de mine, că na, m-am enervat.
Decembrie 2018 – Venera Dimulescu de la Casa Jurnalistului publică o „anchetă” la emoție despre un agresor demn de thrillere de mâna a doua pentru femei la menopauză care a forțat o fată să fie într-o relație cu el, a abuzat-o sexual, a urmărit-o până săraca fată a cedat psihic și când sărăcuța și-a strâns curajul să îl părăsească pe acest Sauron cu chip de om, acesta a făcut nefăcutul. I-a distrus reputația punând poze intime cu ea pe internet și i-a dezvăuluit identitatea la toți ciudații și psihopații pe site-uri de escorte. După care a urmat o perioadă nedefinită dar lungă de hărțuire în care săracei victime îi era frică să iasă pe stradă, de toți nebunii care evident știau de ea și o urmăreau să-i facă rău. Tot internetul se pișă pe el de emoție și furie. Băiatul e scos în față cu nume și poză, familia e pusă la zid, maică-sa își dă demisia din USR din cauza presiunilor.
Ianuarie 2019 – Nefiind scăpat în cap când eram mic, să ud chiloții de emoție când citesc de suferințele altor oameni până îmi dispare tot discenământul, observ o grămadă de neregularități în text care-l fac mult mai beletristic decât jurnalistic. Faptele sunt sugerate fin, cu apel la emoție, fără date concrete. De parcă autoarea știind că bagă din burtă are grijă să nu arate clar cu degetul în nici o direcție, de frica repercusiunilor legale ale mâncatului de căcat despre oameni. Vorbesc cu acuzatul, iau faptele la puricat, declarațiile și comportamentul tuturor părților implicate și îmi dă cu virgulă. Povestea e 80% beletristică și 20% exagerări crunte pentru apel la emoție.
Jumătate de internet mă crede și se enervează că au fost manipulați de o fată de la țară care scrie beletristică tragică pe ideologie feministă de valul paișpe pentru atenție, jumătate de internet țipă la mine că țin cu acuzatul deci la rândul meu sunt agresor. Cum e genul de poveste unde nu există dovezi clare nici că e ca mine nici că e ca Venera, povestea se termină în coadă de pește și așteptăm toți finalizarea dosarului penal, ca să vedem CU DOVEZI cine avea dreptate.
Iulie 2020 – În sfârșit se termină cu dosarul penal (ajuns la investigații criminale din cauza circului mediatic) și pot publica din el cu dovezi, să ne lămurim: Spoilere – Aveam 100% dreptate și toți care m-au contrazis sunt idioți fără discenământ care s-au lăsat manipulați emoțional ca niște bebeluși.
Dovezile
Toată partea aia cu abuz sexual, urmărit și forțat într-o relație abuzivă și bolnavă e băgată din burtă de Venera ca să stoarcă o lacrimă. A fost o relație absolut normală, întreținută și dorită de ambele părți – zice și victima sub jurământ.
Martorii ăia trei care au declarat în ce hal de abuzivă a fost relația erau de fapt un singur băiat, citat de venera cu trei apelative ca să pară trei surse.
Acești trei martori sunt de fapt unul singur, prieten de-al acuzatului, ofticat pe el în momentul ăla. Așa e în „jurnalism”. Când n-ai trei surse, o dai pe una ca și cum ar fi trei. Și nici măcar martorul cu trei capete nu e de acord cu ce a ieșit. (click aici pentru părerea lui care confirmă pe lung și stufos ce zic) Mare demers jurnalistic.
Pozele erau făcute de ea cu mâna ei și urcate pe un tumblr public, de unde i le-a trimis și lui. Fapt confirmat și de fosta avocata a victimei. (mai pe larg în articolul inițial că n-am chef să mă repet)
Singurul element de identificare al victimei de pe tot internetul a fost numărul de telefon. Nu adresa unde locuiește, cum zice Venera în articol și nici măcar fața ei. Care nu se vedea în nici o poză. Că nu era în așa hal de proastă să urce singură pe internet poze nud în care i se vede fața. Acuma atât Venera cât și cordacul ei, Vlad Ursulean de la Casa Jurnalistului au insistat la momentul ăla că victimei i se vedea fața în poze. Jurau pe roșu. Făceau spume la gură. În același timp refuzau orice variantă de bun simț prin care eu să pot verifica că există acele poze cu fața ei și n-au fost doar inventate ca să pară amenințarea mea mare. Fața e un element de identificare. Dacă era în poze, zicea poliția că e. Dar nu e. Doar numele și numărul de telefon. Deci toată perioada aia în care victimei îi era frică pe stradă e băgată din burtă. Fabulă și atât. Nimeni nu s-a simțit amenințat și hărțuit în viața reală pentru că nimeni nu avea cum să fie amenințat și hărțuit în viața reală. Narațiune de manipulat prin lacrimi. Repet. În articolul ăstora scria mare că victimei i s-a pus adresa pe net. Polițiștii de la investigații criminale zic că nu.
Toată hărțuirea aia care în articol părea infinită a fost făcută în două seri. O tură la apropiații ei și o tură pe site-urile de escorte, nu luni de zile de hărțuire constantă, așa cum afirma articolul ăla ridicol. De fapt, aici sunt trecute toate faptele.
Când Venera s-a apucat de publicat, victima și acuzatul deja o dăduseră la pace. A fost târâtă de articol într-un proces pe care nici nu-l voia. Drept dovadă tot evita să se ducă la audieri, în repetate rânduri.
Deci avem așa. Martorul care e trei băieți zice că articolul e un rahat. Fosta avocata victimei zice că e un rahat. 
Polițiștii zic că e un rahat pueril și că nu e penal. Probele și mai ales lipsa unor probe care există doar în articol și n-au putut fi găsite pentru dosar zic că e un rahat. Probabil și victima consideră că e un rahat. Melodrame adolescentine clasice.
Procurorii și apărarea au decis că faptele nu sunt penale. Mai e un termen în care se va stabili dacă e bază legală pentru o pedeapsă civilă (amendă, scuze publice, muncă în folosul comunității), știți voi, chestii de-astea proporționale cu fapta, nu linșaj mediatic în care numele omului apare permanent pe internet, împreună cu familia, ca psihopat declarat și dușman al tuturor oamenilor de bun simț din lume.
Și de partea ailaltă e Venera și moțul ei. Ia uite și o poză cu ea și freza standard de „urăsc sexul masculin” care e la fel de jurnalistic necesară aici cum a fost și târâtul familiei acuzatului în rahat în articolul inițial.
Evident, fiecare minciună și exagerare din articol e mică, luată de sine stătător. Dar adunate cap la cap, sunt cam 80% din acuzații și cam toată carnea articolului inițial. Toată senzația aia de pericol real, de hărțuire susținută în timp, de dat peste cap viața unei biete fete care tocmai a ieșit din adolescență e bullshit. Dintr-o răzbunare de căcat care a jenat victima la orgoliu și i-a deranjat minimalist viața s-a transformat în thriller psihologic.
Scopul
Venera nu e o jurnalistă. E doar o activistă feminazistă care a văzut că în 2018 revenge pornul era subiect de activism feminist pe afară și a zis că trebuie să găsească un caz similar, să se dea cu curul de pământ pe subiect și în România. A căutat de zor și n-a găsit nimic care să se potrivească bine, așa că a luat un caz mic și l-a potrivit din pix.
Avea ea de făcut educație prin frică la populație. Să găsească un vinovat, să îl pedepsească excesiv și să-l scoată ca exemplu. Ca să bage spaima în toți porcii misogini cărora ar putea să le vină gânduri. A funcționat. A fost aplaudată, și-a construit o carieră începând cu articolul ăsta. A primit și premii pentru el. Din păcate la categoria jurnalism, nu la ficțiune. O amețită de la USR s-a apucat chiar și să dea lege, să facă revenge pornul faptă penală. Legea a trecut și de la fabula asta a pornit.
Păi și ce, nu e bine să fie penal? Rivengipornu e nasol și lucrurile nasoale trebuie să fie penale, o să ziceți. Caz în care probabil sunteți analfabeți legislativ. Era și înainte destul de lejer să dai pe cineva în judecată pentru revenge porn pe civil. Că e penal înseamnă doar că e de pușcărie. Dacă ai impresia că toate faptele antisociale necesită pușcărie, s-ar putea să fii extremist.
Dar
Dar omul chiar a comis-o o să ziceți. A făcut-o pe aia de căcat la familie și i-a pus numărul de telefon pe site-uri de escorte. Probabil a fost nevoită să respingă 10 apeluri și să dea explicații lu tac’su și au râs prietenii lu frate’su de el și de ea. Just. E imoral. Discutabil mai mult sau mai puțin imoral decât faptul că ea l-a înșelat dar irelevant. Imoral.
Și de acord că e genul de chestie care trebuie pedepsită. Proporțional. Să zici că merită să fie linșat mediatic împreună cu familia cu minciuni și exagerări intenționate doar pentru că a făcut 10% din ce a fost acuzat că a făcut e ca și cum ai zice că Floyd ăla merita linșat de poliție că avea cazier și încercase să schimbe bani falși.
Pedeapsa trebuie să fie proporțională cu fapta și jurnalismul trebuie să prezinte fapta, nu melodrame inspirate din faptă cu scop manipulator.
Desigur, ăia, cei mai idioți dintre voi o să aveți și acum o explicație. Fapta de fapt a fost exact cum a prezentat-o zeloata, dar poliția a ținut cu acuzatul că e cu f f multe pile și e interese mari la mijloc. Sau poate patriarhatul sistemic își bate joc de femeile victime ca de obicei. Mă rog, găsesc ăia care vor să găsească o explicație cretină una cum găsesc tot timpul. Între timp procesele se mută pe civil și Venera pe banca acuzaților, pentru calomnie și defăimare.
Dar restul, cum vă simțiți că ați fost duși de nas de o extremistă cu breton ciudat care a scris propagandă și a dat-o ca jurnalism? Că ați aplaudat niște minciuni și acum propagandista se mângăie la premii?
