Legătura șocantă dintre situația politică critică din România și transplanturile de păr ale lui Mihai Trăistariu

Dom’le, se întâmplă lucruri grave în țara asta. Lucruri grave și serioase despre care trebuie să știe fiecare român și pe care e impetuos să le înțeleagă.

 

Dar întâi să vorbim despre Mihai Trăistariu și părul lui.

Poate că oamenii născuți după 2000 nu știu cine e Trăistariu.  E absolut normal. E un băiat de-ăla din negura barbară a muzicii românești numită anii 90′ în care muzica… era la fel de proastă ca și acuma. Doar că neexistând acces serios la muzică străină, era o muzică proastă în felul ei. Similară cu ce ar ieși dacă ai închide niște maimuțe într-o cameră cu niște instrumente. Acum cumva muzica proastă românească are o formă, că imită ce e popular și comercial la nivel global într-un mod simplu și insipid. E o imitație de mediocritate. Pe atunci nu imita nimic. Era o dubioșenie complet retardată dar retardată în felul ei, fără a se lua după nimeni.

Și ăsta era un băiat efeminat pe care toți îl bănuiam că-și sparge curul dar fiind anii 90 nu se vorbea nicăieri la televizor despre asta, care cânta cele mai penibile manele-pop cu alde Costi Ioniță. După care s-a orientat spre Eurovision, concursul ăla care adună crema muzicii proaste de pe continent doar așa, ca să se crucească mapamondul cât de înapoiați muzical și lipsiți de orice simț al penibilului au ajuns europenii. N-ați auzit voi de el, dar întrebați-o pe mamaie, că se uită.

După care și-a atins forma finală de penibil devenind invitat în emisiuni mondene ieftine și obsedat de transplanturi de păr, cu toate că chelia nu intră nici în top 100 cele mai ridicole defecte ale lui.

Dar Radu, o să spuneți voi. Situația din țară este critică! Ce legătură are asta? Avem noi timp să discutăm acum, în situația asta critică despre chelia lui Trăistariu?

Stați că încă nu am ajuns la punctul forte. Construiam. O să vedeți că se leagă tot.

Revoluția tehnologică a omorât mondenul. Știrile generice despre păcălici pe care îi știe toată lumea, care au un efect calmant asupra creierului. Care îți reamintesc că oricât de nasoală e situația, oricât de necontrolabilă e viața ta, oricât de groază îți e de ziua de mâine, Mihai Trăistariu e în continuare un imbecil sinistru care a ajuns la al patrulea transplant de păr, spunând senin că „Luam puțin rimel de la prietenă și îmi dădeam pe pielea capului cu negru. Sau mascham cu o pudră. M-am săturat de asta și simțeam nevoia să scap de povară. Mi se părea un chin: desenează, colorează. Domnul doctor mi-a spus că se pot face șase implanturi într-o viață. Cred că al patrulea va defini chipul și capul meu și voi scăpa și de complexe”. sau că „Am făcut deja implant și rămăsese că mă întorc pentru o ultimă intervenție, vortexul. A rămas descoperit și necesită o ultimă intervenție. La ora asta umblu mereu cu un recipient la mine, ce conține o pudră formată din firimituri de păr. E destul de incomod și plictisitor să te dai zilnic cu pudra aia. Așa că am decis să-mi fac un nou implant ca să nu mai am niciodată problema asta”.

Dar Radu, o să spuneți voi, legile justiției…

Da, da, ajungem și acolo. Am zis că ajungem și acolo! Nu e fascinant însă că idiotul ăsta se dădea cu praf gri în cap ca să pară că are păr? Că a ajuns la al patrulea transplant perfect convins că e ultimul deși probabil a crezut asta și despre celelalte trei? Că după trei transplanturi de păr încă nu a înțeles că transplantul de păr nu e o chestie? Că degeaba îți bagi tu fire de păr acolo când corpul tău nu e capabil și nu o să fie niciodată să producă altele noi și că transplantul ăla funcționează doar până mor jumătate din firele transplantate, adică în medie vreo doi ani? Cât de prost trebuie să fii? Dar mai ales cât de prost trebuie să fii să ai atâtea defecte și să îți concentrezi toată viața pe reparat doar unul care e imposibil de reparat și absolut nederanjant comparativ cu restul?

Dar Radu, chiar așa de jos am ajuns, să vorbim despre monden? Știm și noi că doar oamenii simpli discută alți oameni. E irelevant. Suntem oameni complecși. Hai să discutăm evenimente și idei. Spre exemplu codul penal…

Oamenii simpli discută despre alți oameni și mediocrii discută evenimente și idei pe care nu le pot influența. Dar e în natura umană să crezi că dacă ești informat despre un pericol, cumva ești mai protejat de el decât dacă nu ești informat. Dar în cazul pericolelor pe care nu le poți controla, e doar o iluzie. Singura utilitate a discuției despre evenimente și idei în raport cu care ești pielea pulii e că poți epata în fața altor mediocri și te lăuda cu cunoștințele tale complet inutile, pielea pulii fiind.

Era mai simplu pe vremuri, înainte de boți și tehnologie gata să servească omului doar informațiile pe care le cere. Că înainte aveam toți presă serioasă și monden. Și toți citeam pe sărite presa serioasă, să înțelegem ideile, după care ne uitam spre monden și exclamam „hai dom’le, ce e căcatul ăsta! transplantul de păr al lui Trăistariu? De ce e ăsta relevant pentru mine când uite ce face guvernul Adrian Năstase?”. După care purcedeam liniștiți în a citi în detaliu articolul despre transplantul de păr al lui Trăistariu.

Pentru că mondenul tot timpul a fost plăcere vinovată. Te bucuri să citești despre cât de inimaginabil de proști sunt unii. Te face să te simți bine. Dar nu dai cu like. Nu spui la alții. Ca să nu pari grobian. Spărgător de semințe de joasă speță care e interesat de subiecte de coafeze.

Și ipocrizia asta funcționa bine și frumos pe vremuri, când ni se punea mondenul sub nas, serveam din el și strâmbam din nas public. Ca să vadă ăia de la altă masă că nouă nu ne place. Îl servim doar așa, că ne-a fost adus și e păcat să se arunce.

Dar boții nu înțeleg ipocrizia. Au văzut că țipăm că nu vrem monden și nu ne-au mai dat.

Cu toții am fost aici la primul transplant de păr al lui Trăistariu. Al doilea și al treilea au trecut pe lângă noi. Am fost prea ocupați cu lumea sumbră a știrilor pe care le-am comandat de pe meniu ca să părem deștepți. Am ratat aceste două elemente esențiale din viața lui.

Și cu ce ne-a ajutat? Suntem de 10 ori mai informați de ce măgării face Dragnea decât de ce măgării făcea Băsescu sau Năstare. Așa. Și? Putem face ceva în legătură cu asta doar pentru că suntem mai informați?  Nu. Doar suntem mai triști. Mai nervoși. Mai investiți în știrile astea pe care le citim doar pentru că ne-am convins că asta ne face cetățeni responsabili.

Subiectiv, din ce informație se lovește de noi momentan, viața e mai sumbră ca pe vremuri.

Obiectiv nu e. Doar că pe vremuri între feliile amare de știri nasoale mai serveam și o feliuță de transplant de păr cu Trăistariu. Să ne îndulcim puțin. Acum suntem prea snobi pentru asta. Ne dedicăm atenția știrilor CARE CONTEAZĂ. Fiind complet păcăliți că A FI INFORMAT e un pas intermediar spre A REZOLVA PROBLEME. Când e la fel cum e căzutul pe scări pas intermediar spre zburat. Vă rog io nu mai fiți pseudointelectuali serios acuma.

Fix cum ăia care nu-s siguri pe sexualitatea lor sunt homofobi, exact așa și ăia care nu-s siguri pe inteligența lor sunt mondenofobi.

Dar Trăistariu, cum e Trăistariu băoamenibuni. În ce an credeți că va veni al 5-lea transplant de păr „ca să nu mai aibă niciodată problema asta”?

Oare dacă facem cumva un fond și îi dăm ăstuia destui bani încât să-și facă toate operațiile pe care le vrea, am putea crea un monstru de tip Bogdanoff? Dă-le în pula mea de legi ale justiției. Și nu, dacă nu vorbești despre ele încruntat nu înseamnă că ești de acord cu ele sau ceva. Pur și simplu înseamnă că înțelegi impotența poziției tale în raport cu ele. Deci dă-le în pula mea. Nu ați vrea în momentul ăsta, cu toată ființa, să ajungă Trăistariu un monstru inuman de tip Bogdanoff și să poți spune la final, mândru, „bă, am cotizat pentru a întruchipa această atrocitate din lumea ideilor în chipul unui om”?

 

 

 

***

Ghidul protestatarului milenial: 5 metode garantate de a da jos guvernul

Băă, îmi pare rău să zic dar nu prea avem rezultate sau gen.

Nu îmi săriți în cap! Știu că putem. Suntem vreo 200 000 de oameni în țara asta care consideră corupția a fi ceva nasol. Și încă vreo 200 000 care nu înțeleg mare chestie dar le place să fie contrarieni și vor și ei să facă parte dintr-un grup anti-ceva și să se simtă incluși. Și evident încă 200 000 ceva mai leneși da’ cu ceva sentiment de vinovăție la care putem apela și pe care ne putem baza dacă nu plouă și ne rugăm puțin de ei.

Și ei au ce? 3 500 000 de votanți dintre care vreo 2 000 000  nici măcar nu concep a vota altceva?

Am putea părea încercuiți, dar asta înseamnă doar că putem ataca în orice direcție!

Din păcate alergăm ca găinile fără cap cu încruntat la garduri și clădiri, scene, strâns gunoaie, mălinbotisme, #fărăpenalisme, bădițisme și alte curente de-astea fără sens care se nasc spontan în rândul nemulțumiților ca ciupercile în balegă.

SE SIMTE NEVOIA DE O DIRECȚIE, DE O ACȚIUNE COMUNĂ, DE O SOLUȚIE FINALĂ CUM AR ZICE UNII, NU ZIC CINE.

Nu sunt singurul care a simțit asta. Am văzut că în ultima săptămână tot se nasc propuneri de-astea de acțiuni destabilizatoare care ar dărâma guvernul.

Boicotăm produsele care au reclamă la antena 3 în pula mea mai ales milka în pula mea!

Luăm mașinile și mergem foarte încet și blocăm toate străzile.

Ne plimbăm prin intersecții lent ca să blocăm străzile.

Orice cu blocat străzile, aparent așa cade guvernul.

Nu venim toți la muncă o zi două și sperăm să nu ne dea șeful afară.

Facem grevă fiscală dacă ne convingem angajatorii să nu mai plătească contribuțiile și să riște amenzi în numele a ce credem noi pentru că contribuțiile sunt la angajator, nu la angajat

Toate ideile astea au intenții bune, dar sunt foarte cretine. Vrem să dăm jos guvernul sau să ne futem în cur? Și dacă a doua, nu putem să o facem după ce dăm jos guvernul?

Așa că fără și mai mult preambul

5 METODE SĂ DAI JOS GUVERNUL APROAPE INSTANTANEU

1. GREVA VERBELOR

Cum: Pur și simplu ne toți din a verbe. Până nu țara înapoi, pula verbe! N-o să se mai nimeni cu noi și nici noi cu ei. Exasperați ori o să ori o să. Altă variantă n-.

În cât timp guvernul: 2-3 luni.

 

2. GREVA INDIANĂ

Cum funcționează: Te oprești din a îți face nevoile într-o căcăștoare civilizată, desemnezi o stradă apropiată reședinței și una apropiată locului de muncă pentru căcare și pur și simplu de acum înainte te caci doar în stradă. Tragi pantalonii, te pui pe bordură cu curul spre stradă ca să câștigi câțiva centimetri de siguranță să nu dai cu bucile peste grămăjoară și asta a fost. Dacă te întreabă cineva de ce faci chestia asta, urli la el „PENTRU CĂ ÎN PUNCTUL ĂSTA AM AJUNS CA SOCIETATE!”. Ei fac România de căcat la figurat, noi o facem la propriu. La un moment dat tot o să cedeze. Ca bonus, confuzăm complet și populațiile migratoare. Țiganii o să se scarpine în cap și memoria lor ancestrală o să le zică că au mers în cerc sau ceva și s-au întors înapoi la Bombay, de unde au plecat acum 1000 de ani.

În cât timp pică guvernul: Până în 2020 ori pică guvernul, ori ajungem superputere mondială.

 

3. GREVA MILKA. ÎN PULA MEA!

Cum funcționează: Urăsc să dau altor oameni dreptate, dar ăla avea dreptate cu lista lui de produse de boicotat. Problema e că e o listă. Nimeni nu ține minte o listă. Dar dacă alegem doar un produs de pe listă, cum ar fi Milka în pula mea și îl boicotăm la sânge de să-i dea borșu’ pe nas e mult mai simplu. Pur și simplu le dăm ăstora să zacă și nu mai cumpărăm niciunul niciodată milka sau ciocolată la modul general ca să fim siguri că ăștia sunt perverși și schimbă numele. Imediat încep să dea faliment și sună la Antene să zică „Bă, ce facem, pentru ce vă plătim atâtea reclame dacă nimeni nu mai cumpără Milka în pula mea, ia hai sictir că nu vă mai dăm nici un ban.”. Moment în care Antena 3 începe să dea faliment și sună Dragnea la ei și  le zice „Bă, ce facem, pentru ce l-am scos pe varan din pârnaie pe scris cărți dacă voi nu ne mai faceți propagandă în pula mea” la care ăia o să zică ”N-auzi că nu mai cumpără hipsterii Milka în pula mea, cum să facem propagandă dacă ne-au picat încasările!” moment în care Dragnea o să zică „Vai de pula mea înseamnă că trebuie să renunțăm la guvernare și să ne mai moderăm ca partid. Poate chiar să facem niște curățenie”.

În cât timp pică guvernul: maxim 3 zile

4. NE ȚINEM RESPIRAȚIA

Cum funcționează: Ne ținem cu toții respirația și nu cedăm până când nu pică guvernul.

În cât timp pică guvernul: În 20 de minute ceva clar pică. Am citit pe interneți că recordul la ținut respirația e peste 20 de minute, ceea ce m-a surprins în ultimul hal că eu am încercat să îmi țin respirația și am ajuns pe la 90 de secunde așa și deja m-am simțit superman. Dar îți dai seama că pică guvernul. N-o să ne lase să leșinăm ca proștii aiurea, ce dracu’.

5. PLECĂM DIN ȚARĂ

Cum funcționează: Te pricepi la ceva, orice? Lași totul acum și cauți două chestii. Un prieten deja mutat în altă țară care să te țină o lună la el pe canapea și un loc de muncă pe acolo. Îți iei catrafusele și pleci. După prima luna îți iei chiria ta, îți chemi nevasta și copiii (dacă îi ai) și asta a fost. Tot ce trebuie e să te pricepi la ceva, orice, și o să câștigi în orice altă țară la vest de Ungaria minim dublu decât aici. CAPUL NU TE DOARE. Nu e greu. 4 000 000 de români au făcut-o în ultimii 10 ani. Poți și tu! Poate e puțin mai greu la început dar sigur e mai ușor decât să stai aici, să plătești taxe și să înghiți căcat de la analfabeți. O să spuneți că nu rezolvă problema de fond. Că nu pică guvernul. Dar mai contează dacă pică guvernul sau nu, atât timp cât nu mai plătești taxe în țara asta de căcat? Păi vezi că ești prost? Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. Dar cade și guvernul.

În cât timp și cum cade guvernul: Dacă ne cărăm toți și lăsăm în țară doar politicieni, bugetari și pensionari, la un moment dat o să se strice sistemul. Că nu o să mai existe bani produși pe care să-i ruleze de la unii la alții să-și facă vile respectiv să cumpere voturi pe o lingură de ciorbă. Așa că populația o să ajungă înfometată și inevitabil o să se răscoale. Or fi ei șmecheri, dar nu te pui cu 7-8 milioane de bugetari și pensionari care nu înțeleg nimic mai departe de foame. O să se mânânce între ei, după care o să moară de variate boli pentru care sistemul medical românesc încă nu e pregătit, gen răceală și unghie încarnată și țara o să devină frumoasă și, din fericire, nepopulată. În maxim 20 de ani. Deci o să te poți întoarce atunci dacă ai rămas  cu o fixație sau ceva. Proști nu-s ăștia de-l susțin pe Dragnea. Prost ești tu că în loc să îți dai seama că oricum ai număra, sunt minim 5 pesedei pentru fiecare om care crede că corupția e ceva nasol și că ar trebui să te cari din epava asta de țară, te cramponezi pe metode cretine și inutile de protest. Ți-a luat supărarea mințile și nu-ți dai seama că singurul mod în care poți câștiga jocul ăsta e să renunți să mai joci, și să găsești alt joc pentru că ăsta e de căcat.

***

O lecție de publicitate (cu clickbait porno)

Publicitatea e un domeniu trist.  E peste tot (în afară de site-ul ăsta), n-ai cum să scapi de ea și e făcută fix de băieții ăia pe care îi eviți la petreceri pentru că le place să se audă vorbind singuri despre avocado și bere artizanală și alte căcaturi neinteresante pentru orice om normal.

De cele mai multe ori publicitatea e făcută prost pentru că se uită două principii de bază ale publicității:

1. Dacă tot te ajută bazele de date făcute de absolut toate site-urile, targetează omu’. Măcar după țara de proveniență. Nu durează mult să dai mesajul tău prin google translate și să iasă o bastardizare la care omul să se bucure și să zică „uite bă, ăsta vorbește pe limba mea. nu înțeleg clar ce vrea de la mine, dar e pe limba mea!”.

2. Spune o poveste. Fă-l pe gușter să se simtă protagonist într-un film frumos.

Despre asta e toată publicitatea. Fă-l pe om să se simtă personaj principal și fă produsul să pară indispensabil unui personaj principal. E atât de simplu. Am să vă arăt două exemple excelente de publicitate cu care m-am întâlnit des pe site-urile dubioase pe care le frecventez ca un dubios.

OK, e clickbait porno care probabil te duce la un virus sau la un site unde poți vedea contra cost aceleași filmulețe pe care le vezi gratis pe pornhub. Dar haideți să intrăm în pielea naivului care vede chestiile astea două și se gândește că ar putea fi pe bune. Există cu siguranță omul ăsta, că dacă nu exista, nu existau nici reclamele de genul.

Aș vrea să apreciați că am muncit să le fac worksafe, pentru toți corporatiștii și muiștii ăia care îmi blochează site-ul pe la corporații că cică ar fi „tasteless”.

Reclamele astea au avut bunul simț să bage textul pe google translate. Să îți arate că apreciază că ți-ai lăsat GPS-ul pornit cu aplicații în fundal care înregistrează traseul tău ca să ghicească ce specie ești. Dar asta fac toate reclamele de forma „Femei excitate din [LOCAȚIA TA AICI] vor să te cunoască”. Ce le face chiar speciale pe astea două e că SPUN O POVESTE.

Femeia urâtă care caută pulă e clar pentru masculul antisocial, scârbit existențial, care doar vrea o gaură caldă. Nu caută vreo frumusețe că de obicei frumusețile vor să investești în ele măcar atenție și efort. El nu are timp de așa ceva. De-aia are nevoie de o urâtă. O urâtă atât de urâtă încât știe că nu ar putea spera vreodată să aibă vreun mascul cu ea o conversație doar de dragul conversației. De-aia ea nici măcar nu mai caută așa ceva. S-a obișnuit cu ideea că socializarea cu sexul opus e ceva intangibil. La fel ca și atracția reciprocă.  Așa că urâta caută doar pulă. Și el are pulă. Și e disponibil să o dea așa, fără să știe cum o cheamă pe aia sau să se obosească să își spună numele. Pentru genul de om care vede sexul mai mult ca pe o nevoie decât ca pe o plăcere.


Mama divorțată în schimb e complet altceva. E o femeie care are o poveste. Care vrea să se simtă dorită. Obosită după o zi grea de muncă și treburi de mamă singură, dar nu prea obosită pentru pulă, mama divorțată e pentru complet alt tip de mascul. Unul mai social. Mai empatic. Care vrea să aibă o experiență umană. Să asculte oful mamei divorțate care la final, mulțumită că a fost ascultată și înțeleasă, îi va strânge pula în brațe ca pe un copil pierdut la partaj.

Ce duce această reclamă dinspre excelență spre geniu e că e o întrebare, nu o afirmație. Ai fute o mamă divorțată între țâțe? Ca mascul te oprești instinctiv să calculezi răspunsul. Stai câteva secunde pe gânduri și auzi dup-aia vocea aia internă afirmând. „Da, pula mea, de ce nu? Aș fute o mamă divorțată între țâțe. Nu văd nimic greșit moral în a fute o mamă divorțată între țâțe și nici nu cunosc vreun om care să mă judece la modul negativ pentru că am făcut asta. Până la urmă e divorțată și bănuiesc că nu vrea futută între țâțe cu copilul în cameră sau ceva pentru că doar atunci ar fi ciudat dar în rest, sigur, de ce nu?”.

Două povești diferite, opuse chiar, dar care se completează, ca yin și yang. Te lasă să înțelegi că în orice direcție mergi, tot la site-ul lor ajungi. Așa se face publicitate, prieteni, nu influensăr marketing care pe cifre nu a funcționat niciodată nicăieri la nimic.

***

Discursul înpăratului

România, 2038

Își mângâie a patra nevastă pe creștet. Avea doar 15 anișori dar o sugea lejer ca una de 17. Asta însemna talent. Desigur, o erecție ar fi ajutat, dar îi plăcea și așa, molfăită la flasc. Existau pastile, dar pastilele îl amețeau și astăzi avea un discurs de ținut.

Se mai uită o dată în ochișorii ei simpatici de doamnă profesor doctor. Ar fi putut fi și academiciancă dar muiștii ăia de la academie insistau că ai nevoie de buletin ca să aplici și că trebuie să treacă minim doi ani ca cererea să fie aprobată. Legi aberante care vor fi schimbate în curând.

Se îndreptă spre balcon. Trase cortina și păși în soare, fără să spună nimic. Peste 20 000 de români îl așteptau jos, în soare, cu gurile deschise, bale șiroind printre o medie de 3 dinți. Erau costelivi, rahitici. Dar asta ii ajuta. Carențele nutritive le dezvoltaseră tuturor niște abdomene rotunde și nesănătos umflate care rezonau puternic când erau lovite de mânuțele lor subțiri ca stixurile. Îl văzură și își îndreptară țestele teșite spre el, pocnindu-se bucuroși cu membrele superioare peste burtă. Era un zgomot undeva între aplauze și bătut la tobe. Tribal, primordial, bolând.

 

Nu avea nici un chef să le țină un discurs, dar trebuia. 20 000 de oameni era deja jumătate din populația adultă care putea să se deplaseze. Știa că pentru fiecare dintre ei mai erau acasă 500 de pensionari prea loviți de scorbut și peleagră să se poată deplasa. Dar îl susțineau și ei, din fața televizorului.

Pe deasupra, trebuia apreciat efortul. Anunțase mitingul de susținere a propriei persoane de luni de zile, ca să aibă timp toată lumea să se târască spre capitală cu tărăbuțe, căruțe și trenuri ruginite. Fiecare 100 de km distanță de capitală însemnau 7 zile de drumeție.

Ridică o mână, să se facă liniște. 40 000 de ochi tulburi și gălbui, înfundați în orbite și lipsiți de orice sclipire de inteligență sau umanitate erau îndreptați spre el.

– Dragi bugetari! începu el pe un ton semeț și cald, arătând spre ei și cumva în sus, într-o direcție imaginară. Salarii, pensii. Românitate! Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Arsenie Boca!

Deja simțea bucuria din ochii lor. Continuă.

– Familie tradițională! Credit doar cu buletinul! Creștinătate! Decebal, Dunărea și Carpații!

Românii plescăiau din limbă aprobator. Se încruntă și se mută în capătul celălalt al balconului. Arătă undeva în spate și în jos.

– Europa, marxism cultural! Colonie homosexuali! Statul paralel, Soroș! Justiție aservită!

Românii începură să croncăne a dispreț și să scuipe în față, mare parte din salivă scurgându-li-se în bărbii. Continuă furios.

– ONG-uri, corporatiști, tefeliști, sataniști, progresiști!

Românii deja orăcăiau speriați. Mugeau și se bălăngăneau pe loc a jale. Se întoarse în cealaltă parte a balconului și începu să arate din nou în sus.

– Gratis! Mici. Bere! Moaște! Mihai Eminescu! Festivaluri! Ajutoare sociale! Partidul! Patrie! Popor! 

Românii începură să se tăvălească pe jos de bucurie, lovind cu tătrăcuțele lor teșite în ciment. Un clic*clic*clic* aprobator răsuna în aer. Era ca un orgasm colectiv. Înpăratul suspină și își puse mâna la inimă. Fusese un discurs desăvârșit. Se întoarse înapoi în palat și trase cortina. Își dădu seama că avea pantalonii în vine. Uitase să îi tragă în sus înainte de a ieși. Pula flacidă și plină de pete negre i se bălăngănise spre public în tot timpul discursului. Din fericire nu mai exista nimeni capabil să observe asemenea detalii mărunte în toată țara.

 

 

***

Prințesa

Mereu a vrut să fie prințesă și să aibă un palat dar acum, în fața palatului, se simțea speriată. Era foarte mare. Neașteptat de mare. Își apucă rochița cu mânuțele și strânse materialul în pumni. Era un palat prea mare și toți oamenii se uitau la ea.

Neneabun veni și îi puse o mână pe umăr.

-Ce-i cu tine, prințeso?

– Hehe? răspunse ea, simțind cum îi bate inima tare, până în gât.

-Nu fi speriată, prințeso. Toți oamenii ăștia au venit să te vadă pe tine. Uite ce am eu pentru prințesele care nu sunt speriate.

Neneabun îi dădu mâna pe după ureche și scoase o bomboană cu ciocolată de acolo. O apucă și o mâncă cu poftă. Parcă și uitase că era speriată. Se uită la degetele ei murdare de ciocolată și văzu șnurulețul roșu pe care și-l legase la încheietură, să nu o deoache nimeni. Nu îi mai era frică deloc. Niciodată nu îi era frică când îl avea pe Neneabun lângă ea.

– Hehe! strigă ea vioi. Îl apucă de mână și intrară în palat.

***************

Avea cel mai mare birou din tot palatul. Și era înconjurată de oameni care se uitau la ea. Simți iar un nod în gât.

– Hehe…, oftă ea. Nu îi plăcea atenția, cu toate că era prințesă.

Scoase din sertarul biroului niște foi și carioca ei preferată și începu să deseneze. Întâi o față zâmbitoare, apoi un cerc în jurul ei și la sfârșit niște raze. Era un soare. Un soare mai frumos decât orice soare desenase vreodată.

– Hehe! aprecie ea propria operă, pe un ton semeț.

Se duse mândră la Neneabun să i-l arate și îl trase de mânecă. Vorbea cu niște oameni. Era ocupat. Îl trase iar de mânecă.

– Hehe! îi atrase ea atenția, temătoare.

Neneabun se întoarse cu ochii lui și mustața sclipind de bunătate și îi mai dădu o bomboană de ciocolată din buzunar.

– Ia să vedem măi Vio, ce avem aici. Of. Ți-am mai zis să nu mai desenezi pe documentele oficiale. Ăstea trebuie doar să le semnezi. Știi să semnezi, nu? Ții minte că am exersat! Hai, semnează acolo unde scrie ”Prim Ministru” și desenăm după. Am luat niște cărți de colorat foarte frumoase pentru tine. Au căluți! 

Oftă. Greșise iar. Dar Neneabun nu se supăra niciodată pe ea. Era așa bun. Și cu toate astea foarte mulți oameni aveau ceva cu el. Își desfăcu șnurulețul roșu de la mână și i-l legă la încheietură lui Neneabun. El avea nevoie de protecție împotriva deochiului mult mai tare decât ea, că se certa cu mulți oameni. Ea chiar nu mai simțea că ar avea nevoie. Era o prințesă și nu îi era frică de nimic.

– Hehe! plescăi ea mândră.

Premierul Viorica Dancila (D) paraseste biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, din Palatul Parlamentului, miercuri, 9 mai 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

***