Luna sublinia gheața ca un reflector cosmic de putere mică. Patru siluete alunecau pe suprafața înghețată bocnă a Dunării. Dacă te uitai mai atent, erau de fapt opt siluete. Doar că patru erau cai și patru erau călare pe cai și cumva siluetele se uneau. Dar dacă nu te-ai fi uitat la siluete ci direct la ei, ai fi văzut clar că de fapt erau opt.

Șaisprezece picioare tropăiau pe gheața care troznea sub greutatea lor și zăpada fărmântată de copite se amesteca ușor cu picături răzlețe de sânge.  Opt picioare doar se bălăbăneau, câte două bălăngăninde la câte patru tropăinde. Și sudoarea aburea în frigul nopții de ianuarie, doar că nu se vedea atât de concret, pentru că luna nu lumina în așa hal de puternic. În spatele lor, la o distanță din ce în ce mai puțin considerabilă se putea vedea o ceată mult mai consistentă de siluete care arătau mult mai ticălos, pentru că erau romani. 

Dacii noștri călăreau în linie. Primul dac, spre surprinderea misoginilor care ar crede că femeile nu se pricep la treburi de haiduci daci vârcolaci, era femeie. Geta, sora cea mai tânără a haiducilor daci vârcolaci. Avea fix 18 ani, ca să nu existe dileme morale și era genul de tipă care arată foarte foarte bine dar e îmbrăcată într-o armură de piele foarte serioasă și fără decolteu și era machiată natural, ca să se poată identifica și fetele urâte cu ea. Dar se vedea clar că dacă aventura lor ar obliga-o la un moment dat să se aranjeze, dar să nu pară gratuit așa, adică chiar să fie nevoie de asta, ar face mulți bărbați să bălească și în același timp feministele n-ar putea să zică nimic, pentru că probabil până atunci ar demonstra deja că e puternică și independentă, deci n-ar fi gratuit. 

Avea chiar și părul scurt, ca să pară mai băiețoasă, deși frații ei erau foarte pletoși și practic părul scurt, în epoca aia, nu spunea nimic despre sexul unei persoane.  Părea genul de personaj care în prima variantă a poveștii era băiat, dar genul i-a fost schimbat în ultimul moment, ca să rezoneze și femeile cu povestea. Și funcționa foarte bine, pentru că era foarte competentă și cool. Chiar nu se simțea deloc că personajul ar fi fost modificat pentru a prinde la o audiență mai largă. Avea un arc în spate, apropo. 

Geta sări din șa direct pe capul calului, dintr-o mișcare lipsită de efort dar foarte impresionantă. Era ușoară și calul era dacic, cu gâtul gros, deci nu era o problemă pentru el. Se uită în zare la romani, se încruntă într-un mod simpatic și își mușcă buza sexy. Își avertiză frații:

– Se apropie! 

– Doar ți se pare, frate! rosti optimist al doilea dac din coloană, demonstrând că schimbarea personajului anterior fusese făcută pe genunchi în ultimul moment și încă mai erau scăpări în text. 

Era Bujor, fratele cel mare, de 21 de ani, și defectul lui principal era că era foarte romantic și vedea doar partea bună a lucrurilor. Era blond, înalt, mlădios și un falx lung și curbat îi zăcea la cingătoare. Falxul, sabia tradițională a dacilor era net superioară săbiilor drepte romane, mai ales când voiai să te bați cu cineva de după un colț. 

– Nu, chiar se apropie!, spuse și Gelu, al treilea din coloană și mijlociul ca vârstă. 

Gelu avea pletele ca pana corbului și barba tot ca pana corbului, dar alt corb, și mai închis la culoare. Două toporiști îi atârnau la brâu și era cunoscut pentru faptul că putea toca un urs de la bot la coadă cu ele în mai puțin de douăzeci de secunde. Dar nici ferocitatea, nici pesimismul nu erau caracteristicile lui principale. Caracteristica lui principală era că era foarte, foarte divers. 

Într-adevăr, oricât de mult i-ai fi studiat trăsăturile, era atât de divers încât era absolut imposibil să-i ghicești complet etnia. Era clar că era doar jumătate dac și că tenul era mult prea închis pentru un dac, dar mai departe de atât puteai doar să speculezi. După culoarea pielii ar fi putut avea origini persane, sau egiptene, sau poate chiar de grec mai măsliniu cum sunt unii greci. Însă dacă te uitai la forma ochilor, te băga în ceață și mai tare. Că părea puțin mongol, sau poate din sud-estul asiei. Ar fi putut fi chiar și amerindian lejer. Era probabil cea mai ambiguu-diversă față zămislită vreodată din fondul genetic uman. Însă cumva trăsăturile ne-europene erau atât de cu bun simț așezate încât arăta destul de european. Nu avea nasul borcănat, părul prea creț sau frunte bombată aiurea, spre exemplu.  

Horcăi și trase o flegmă în zăpadă. 

– Caii noștri sunt net superiori, că sunt cai dacici. Mai mari, mai odihniți. Armăsari serioși.

– Deși și iepele aleargă la fel de repede ca și armăsarii, să nu uităm! completă Geta.

– Evident!, fu de acord și Gelu, deși mai mult așa, de complezență. În schimb caii lor sunt mult mai bine motivați. 

Bujor îți scărpină murgul după ureche. 

– Prostii! Murgul Murgu este cel mai bine motivat cal! Îi scarpin după ureche, îi dau ovăz, îi spun că ar putea și să zboare dacă ar vrea destul de mult. Și că toți caii care aleargă mai repede decât el sunt hateri și o fac din invidie. Nu există cal mai motivat!

Gelu scrâșni din dinți. 

– Trezește-te frate! Degeaba îți motivezi tu calul acolo! Romanii au un imperiu! Au o întreagă industrie motivațională! Filosofi motivaționali, citate, melodii despre cum caii conduc lumea. La ei orice mârțoagă se crede pegas. Nu te compari tu un biet dac cu întreaga societate romană. 

– Gata, copii, spuse și al patrulea dac, și spuse așa pentru că era fix tatăl lor. 

Deceneu era un munte de om și păr, atât de masiv încât calul lui aproape își târa burta de pământ. Dar era doar mușchi, ca să fie clar. La spate avea prins un paloș imens, lat cât un braț de om și lung de zgâria gheața din când în când. Genul de săbioi pe care un om puternic abia l-ar fi putut ridica în două mâini. Și lui Deceneu dreapta îi lipsea din cot. Pur posibilitatea că ar fi putut ridica și învârti arma aia cu o singură mână părea demență. 

Cailor li se înmuiau genunchii. Se apropiau de o mică insuliță de lângă malul dunării, cu o salcie mare pe ea. 

– Ne oprim acolo puțin, să-și tragă caii sufletul, altfel pică sub noi, ordonă patriarhul familiei.

Săriră de pe cai. Geta respira greu și se trase de-o parte. Puse o mână în stânga abdomenului, unde o durere surdă o chinuia din ce în ce mai tare. Simți sângele cum îi șiroiește printre degete. Zâmbi amar dar tot cumva sexy. 

– Familie! Continuați voi drumul. Eu o să rămân aici, să-i țin ocupați și să vă câștig niște timp. 

– Prostii! tună Gelu cu spume la gură. N-o să o las pe soră-mea vitregă să se bată cu romanii în timp ce noi fugim. 

– De ce, pentru că sunt femeie? se răsti Geta la el. Crezi că ce, că doar bărbații au dreptul să se sacrifice pentru familie?

– Nu! se apără Gelu pe un ton foarte calm, ca să nu pară misogin. Doar că ești cea mai mică dintre noi. Mi-ar fi rușine ca frate mai mare să mori aici ca să scăpăm noi. 

– Trebuie să scăpăm toți. Nu încape discuție. Doar suntem haiduci daci vârcolaci! completă și Bujor.

Geta oftă și își desfăcu armura. Celorlalți trei le stătu inima în piept. O săgeată o străpungea pe sub coaste, cu vârful ieșind prin dreapta buricului. Sângele șiroia în jurul rănii.

– Frații mei, se încrâncenă Geta. N-am vrut să vă sperii cu cadoul ăsta de l-am primit de la romani de când eram partea ailaltă a Dunării. Dar zilele îmi sunt numărate. Lăsați-mă, cu ultimele puteri, să vă câștig niște timp o să-i țin ocupați cât fugiți! 

Bujor se încruntă și înghiți în sec.

– Prostii, soro. Aia e doar o julitură. Dacă e cineva care are soarta pecetluită și trebuie să rămână în urmă ca să câștige niște timp familiei, ăla sunt eu. 

Bujor își desfăcu și el armura ce ascundea șiroaie de sânge și le arătă săgeata care-i străpungea abomenul, sub coaste.

– Asta-i de azi dimineață, când ne-au găsit romanii. N-am zis nimic ca să nu vă îngrijorați. Dar simt viața cum se scurge din mine. Lăsați-mă în urmă. Să vă câștig timp cu ultimul meu stop de vlagă!  

Gelu scoase o ploscă de la cingătoare plină cu rachiu și o dădu pe gât dintr-o înghițitură. 

– Aia-i doar o zgaibă, fratele meu. 

Își desfăcu și el armura o săgeată îi străpungea abdomenul, sub coaste și sânge năclăit se prelingea din rana care deja avea un început de gangrenă. 

– E de săptămâna trecută, dacă mai țineți minte, când am dat de romanii ăia. N-am zis nimic, că nu-s genul care se plânge din toate prostiile. Dar Zamolxe mă cheamă la el. Cred că s-ar bucura să nu vin cu mâna-n cur și să aduc niște țeste de romani. Suiți pe cai că eu am de făcut niște văduve!

Văzându-i pe toți trei, lui Deceneu îi dădu o lacrimă de mândrie.

– Copiii mei. Un tată nu trebuie niciodată să-și vadă copiii murind. Sacrificiul ăsta e al meu și numai al meu. Lăsați atitudinea asta. Ce aveți voi sunt doar niște bube. 

Își desfăcu și el armura și o săgeată îi străpungea abdomenul sub coaste. Rana era tumefiată și necrozată în jur. 

– O am aici de peste 15 ani. Eram tânăr și nechibzuit. Nu mi-am proptit arcul bine și s-a descărcat accidental. 

Cei trei frați icniră de uimire, frică și respect față de tatăl lor. 

– 15 ani! exclamă Geta. Tot respectul, tată, dar ai fi putut să o scoți și să îți dezinfectezi rana de atunci. 

– N-am avut timp, suspină Deceneu. Aveam trei copii mici cu trei mame diferite pe care soarta le-a răpus înainte de vreme. Aveam de trăit. Aveam de iubit. Aveam atât de multe să vă învăț. Atât de multe clipe de petrecut alături de voi. Pur și simplu nu a fost timp să scot săgeata asta și nu regret nimic. 

Își scoase paloșul și chiar părea că-l ține într-o singură mână fără efort. 

– Vreau doar să știți că sunt mândru de voi și n-am nici cea mai mică îndoială că veți reuși, voi trei, să apărați toată Dacia de toți Romanii. 

– Asta pentru că suntem haiduci? întrebă Geta.

-Parțial, răspunse grizonatul cap de familie

– Pentru că suntem daci? întrebă și Bujor.

– Și asta e parte din răspuns, spuse Deceneu.

– Știu eu, cugetă și Gelu. E din cauză că suntem vârcolaci. 

– De fapt, e o combinație de toate trei. Acum sus pe cai! Nu uitați, copiii mei. Atât timp cât lucrați împreună și vă transformați în vârcolaci doar când e momentul, nimeni nu vă poate opri. Și nu uitați să scoateți săgețile alea când aveți timp! 

Cei trei își luară în brațe tatăl pentru ultima oară și săriră în șei. 

Trei siluete urcau malul dunării în lumina lunii, dar dacă te uitai mai atent vedeai că sunt de fapt șase, dintre care trei cai. Doisprezece picioare tropăiau și șase se bălăngăneau. Între timp, de pe o insulă mică și înghețată de pe Dunăre se auzeau urlete îngrozite de romani. 

Zodii? Astea-s pentru analfabeți.

Indicatorul Myers-Briggs? Băă, ălea erau două secretare cu 12 clase de la facultatea de psihologie. Mai rău decât zodiacu’, că astea par chiar știință, dacă ești sfertodoct și nu știi nimic despre nimic. Am eu un test perfect și simplu. E cam așa: tu iți zici în cap când crezi tu că o să se termine războiul din Ucraina și în funcție de asta, eu îți zic cine ești. Ești gata?

Hai, închide ochii, pune degetul imaginar pe calendarul imaginar și mai departe îți spun eu.

Înainte de sfârșitul anului. Până de Crăciun e gata:

Salut, fată! Cum mi-am dat seama că ești fată? Păi doar o fată poate fi în halul ăsta de naivă. Una de-aia care n-a înțeles nimic de la viață și nici măcar de ce dau cu seen toți băieții ăia care jurau că vă mai vedeți și că felațiile chiar au fost marfă. Sigur n-ai o viață ușoară. Nu e ușor când tot procesul tău logic e – am o emoție –> emoția mea indică ce o să se întâmple în lume deși până acum n-am nimerit-o niciodată. Aș putea să îți recomand niște pași care să te ajute să-ți scoți ochelarii ăia de emoții roz de pe ochi și să vezi realitatea așa cum e, dar degeaba ți-i zic că oricum n-o să îi înțelegi.

Cam până la finalul lui 2023 pică Putin.

Oau avem aici un bebeluș gigantic. N-a evoluat cu înțelegerea lumii de când a reușit să facă căcuță la oliță prima oară. Cetățean, problema ta e simplă. Te-ai înconjurat cu oameni exact la nivelul tău de inteligență și naivitate și citiți împreună doar păreri de la alți oameni la nivelul vostru de inteligență și naivitate. După care aveți impresia că aia e lumea reală. Aia e partea grea când trăiești într-o bulă. Când apare discordanța masivă dintre bula ta și realitatea oamenilor care nu-s ca tine. Dar e ok, că bula se susține motivațional prin oftat în grup când e dezamăgită de lumea reală. De-aia e frumos să ai o comunitate. Și de-aia e toxic să ai o comunitate de oameni care-s exact ca tine.

Undeva până în 2025 se retrag trupele rusești.

N-o zici rău. Adică nu ești chiar prost, dar cam suferi de optimism. Zi sincer, ești dezamăgit des, nu? Hai că nu e așa grav, probabil ești încă tânăr. Te mai blazează viața până în 2025. O să fie bine. Nu pentru ucrainieni lol, dar pentru alții o să fie.

Prinde 2030 lejer. O să fie pentru ruși cum a fost afghanistanul pentru americani. Sau pentru ruși mai înainte, lol.

Pesimistul de serviciu. Of, cel mai probabil ai dreptate. Dar poate n-o sa fie așa nasol, dracu’ știe. Oricum, ești de acord cu mine că ne doare la pulă la nivel macro. Cred că deja te-a sictirit viața în așa hal încât nici nu-ți mai vine să vorbești cu oameni despre chestii. Dacă nu ți-ai făcut încă o familie, să-ți găsești liniștea și mediul controlabil, ar cam fi vremea să o faci.

Cum adică să se termine războiul lol războaiele de secol 21 nu se termină. O să fie o stare permanentă de semirăzboi acolo. Mai o bombă, mai o atrocitate, și tot așa până la adânci bătrâneți.

Meam. Cinicul maxim. E o posibilitate să fie așa, dar cam mică aș zice. Știu, ești șmecher, mereu crezi că se întâmplă varianta cea mai proastă și nu ești niciodată dezamăgit. Că ori e fix ca tine, ori e o surpriză plăcută și câștigi în ambele situații. Dar e foarte obositor pentru oamenii din jur. Și viața chiar nu e despre cine câștigă cel mai mult. Mai ieși dracu din casă.

Toți gânditorii de serviciu s-au apucat să facă cercuri de sare în jurul propagandei putiniste și să se dea cu curul de pământ că de acolo vine pericolul. Nu e așa. Propaganda rusă mai mult e imbecilă decât periculoasă. În schimb niște idei complet bazate pe nimic și foarte periculoase sunt împinse la greu de presa mainstream, în principal de aia americană și traduse de zor de ratații noștri din presă ca adevăruri universale:

1. Dacă cucerește Ucraina, Rusia va continua cu Europa de est și nu cu siguranță nu se va opri acolo.

2. Războiul e inevitabil, deci mai bine ne băgăm acuma decât să așteptăm să vedem ce se întâmplă.

3. Nu e nici o diferență între ajutoare UMANITARE pentru Ucraina și ajutoare MILITARE.

4. Războiul e INEVITABIL, deci trebuie SUA și NATO să trimită cât mai repede trupe acolo, ca să avem un avantaj.

5. Impunerea de către NATO a unui spațiu de restricție aeriană e total o idee bună și pacifistă, nu o escaladare și practic o declarație de război.

6. Ai o datorie morală când vezi că unul își ia bătaie să sari la bătaie la agresor, nu doar să duci victima la spital.

7. Războiul nuclear e o posibilitate reală.

8. Conflictul nu are nici o nuanță, e 100% băieți buni VS. 100% băieți răi.

9. Ce vezi în presă e 100% ce se întâmplă în Ucraina, nu e nici o exagerare pe acolo pusă special să te stoarcă emoțional și să ajungi la una dintre concluziile de mai sus.

10. RĂZBOIUL E INEVITABIL.

11. Dacă ai vreo îndoială asupra valorii de adevăr a vreunei afirmații de mai sus ești trol putinist sau idiot util al rusiei.

În rest 100% nasol ce se întâmplă în Ucraina, 100% muist Putin, dar dacă în curând o să vezi obuze pe geam, ideile de mai sus o să fie de vină. Războiul devine inevitabil doar când 51% din populația europei ajunge la concluzia că războiul e inevitabil. Iar la cât împinge presa sponsorizată de state și corporații care ar profita de pe urma războiului ideea că e INEVITABIL, e doar o chestiune de timp. Iar dacă se ajunge la canibalism, eu încep cu oamenii care împing ideile de mai sus.

Nu fi idiot. Prioritatea ta #1 e să nu îți treacă tancuri prin curte. Să îi ajuți pe alții care se află în căcat e #2. Să faci dreptate în lume e undeva de la 3 în jos. La mine nu e nici măcar în top 100.

M-am dus pe la un prieten acu’ câteva zile și zic să trec pe la un supermarket, că era în drum, să iau niște bere, să nu mă duc cu mâna-n cur. Că așa-s io băiat țiplă. La intrare stătea pe o băncuță un tataie foarte boschetăros. Zice.

– Băiatu’, ajută-mă și pe mine!

Îi arunc privirea clasică plină de dispreț pe care o arunc eu la boschetari dar cred că era prea întuneric să se citească dezgustul cum trebuie așa că tipul insistă. Zic.

– N-am.

Normal. Orice ar vrea, n-am.

– Nu vreau, mă, bani. Am, îți dau eu, zice.

Aici mă blochez puțin că na, nici la așa ceva nu-s curios. Omul îmi întinde 20 de lei și continuă.

– Ia-mi și mie o votcă la jumate, că mă doare piciorul rău și nu pot să intru. Uite ce umflat e.

Și mă pune pe gânduri timp de vreo 2 secunde. Că știți care e politica mea cu ajutat oameni. Nu ajut oameni decât dacă-i simt că într-un fel sunt foarte similari cu mine sau egali pe vreun plan. Că dacă-s sub mine n-ar trebui să existe și dacă-s peste mine, dă-i în plm. Și omu era clar sub mine. Dar stau să mă gândesc.

Dacă era refugiat ucrainean, îl ajutam? Dar dacă fix ăsta e omul ăla de care vorbesc pe net ăia cărora le curge scuipat din gură că „bine că-i ajutăm pe ucrainieni și nu-i ajutăm pe români!”. Ia mă să o fac pe aia și să ajut românu. Mare căcat, pierd 2-3 minute din viață dar la final practic sunt egal moral cu toți voluntarii din univers.

Plus că omu mi-a dat 20 de lei pe mână, clar mai mult decât costă o votcă penală la jumate. Mare curaj, că în zona aia central-bronzată a capitalei 9/10 oameni ar fi plecat cu banii râzând. Ce să zic, m-a emoționat încrederea aia interumană. M-a și insultat puțin, adică ce, par genul de fraier căruia dacă-i dai 20 de lei nu pleacă cu ei? Urât. Dar am ales să trec peste, din spirit civic.

Intru în magazin, caut votcă peste tot și nu găsesc. Eu nu prea-s sportiv cu de-astea și habar n-am unde se pune votca într-un supermarket. Mă îndreaptă o pazincă de 70 de ani cu mâinile umflate spre un paznic de 60 de ani cu capul umflat. Multe inflamații în seara aia, mai bine luam aspirină de 20 de lei și o împărțeam la toți trei bătrânii. Era un raft separat, după o tejghea, să nu ajungă toți terminații la alcoolul tare. Trebuia să-l pui pe paznic să-ți dea. Zic.

– O săniuța la jumate.

– N-am.

– Atunci orice votcă la jumate.

– Nu-ți dau că te-am văzut, vrei să-i duci lu ăla cu picioru și iar se îmbată și face scandal, m-am săturat de el.

Și atunci mi-am dat seama că n-am nici o miză acolo, că probabil am stat prea mult în casă, m-a apucat plictiseala și de-aia accept questuri de lvl mic de la randomi de pe stradă. M-am dus să-i dau ăia 20 de lei înapoi că na, totuși sunt un stâlp moral al societății care n-a furat nimic în viața lui în afară de hârtie igienică și mâncare de la muncă și săpunuri și papuci de unică folosință din hoteluri că mă respect și mi-am văzut de treaba mea. Na, sper că v-a emoționat această poveste de autentică apropiere umană plm.

Să zicem că vinzi șosete cu 3 lei perechea. Toată viața ta ăsta a fost prețul și așa se vând de 200 de ani. Într-o zi ai o urgență și vrei să scapi de ele mai repede. E situație excepțională. Le dai cu 2 lei.

A doua zi nu mai e situație excepțională și vrei să te întorci la prețul inițial de 3 lei. Ei bine, o să te trezești cu o răscoală în cârcă. O să urle toată piața la tine că ești un speculant care vrea să le fure lor leuțul, că ei s-au obișnuit cu prețul de 2 lei și încerci să profiți de ei, speculantule.

Exact așa s-au trezit studenții din Cluj să protesteze. Cum dom’le să ne chemați să fim FIZIC prezenți la facultate?!?! Păi chirile sunt SCUMPE!!!Erau scumpe și înainte de pandemie. Așa e facultatea. Nu e pentru toată lumea.

Păi eu la primu’ job din primu’ an de facultate luam mai puțini bani pe lună decât era chiria la garsonieră în București. Nu era pentru toată lumea. Trebuia să dai din coate. Bine, s-au schimbat multe în anii ăștia. Chiar e pentru toată lumea facultatea. O fac de două ori mai mulți oameni decât ar fi nevoie. De-aia un macaragiu câștigă mai bine decât un copywriter și un faianțar mai bine decât un contabil. Că avem foarte mulți copywriteri și contabili, macaragiu nu vrea să se facă nimeni. Că na, ieși de la muncă cu negru sub unghii și e urât sau ceva.

Făbricuțele de diplome scot licențe și doctorate pe bandă rulantă pentru toți angajații în administrație, instituții publice, poliție și armată. Că au nevoie de ele ca să le crească salariul. Toate lucrările sunt plagiate și plagiatorii lucrează de zor să se protejeze legal de consecințe

. Iar facultățile serioase sunt pline de țărănuși făcuți grămadă care tot ce trebuie să facă e să învețe papagalicește niște texte și să copieze niște chestii și gata. Ajung intelectuali cu diplomă. Gata să lucreze pe 2000 de lei pe lună, cât face un instalator serios într-o săptămână.

Nici măcar nu intru în subiectul ăla că 80% dintre absolvenții de facultate ajung să lucreze toată viața în domenii care nu au absolut nici o legătură cu facultatea terminată. Deci tot ce face diploma aia e să confirme că avem de-a face cu un cetățean conformist, care poate să vină la program, să papagilicească texte și să copieze frumos ideile altora. Ce na, e absolut de ajuns să te angajezi la corporație. Că asta practic e diploma aia. O dovadă că poți să funcționezi în niște parametri dictați de alții fără să pui întrebări.

Așa că cumva sunt de acord cu studenții din Cluj. Facultatea nu mai înseamnă nimic, o face oricine are chef, deci de ce să fie un stres? Propun o schimbare mai radicală care ar face pe toată lumea fericită. Îi luăm de la grădință și îi întrebăm:

– Costeluș, ce vrei tu să te faci când o să fii mare?

– Eu vleau să mă fac astronaut!

– Perfect! Ia de aici din oficiu diplomă de doctor în astronautică! Bravo Costeluș.

– Te log flumos, domnu doctol Costelus!

Bam. Și am rezolvat. Toată lumea fericită. Dacă toată ideea de studii superioare e deja dusă în derizoriu, de ce să mai chinuim săracii tineri? Să se elibereze doctorate cu certificatul de naștere dracu, să fie bine la toată lumea. Să pui niște oameni să plătească chirii, să se ducă la cursuri, pentru ce. Pentru 2000 de lei pe lună la final? E absurd.