Prea multe povești cu Moș Crăciun 7:

INSIST

7. Evoluție

Era trecut de 12 noaptea când Mihăiță auzi clinchete de clopoței venind din sufragerie. Inima îi stătu în loc de bucurie. În sfârșit avea să îl prindă pe Moș Crăciun! Avea deja 6 anișori, era băiat mare și de data asta chiar reușise să rămână treaz, nu ca în alți ani. Mihăiță se dădu jos din pat și porni tiptil spre sufragerie. În drum trecu pe lângă camera părinților. Dormeau duși. Ceva mișca lângă brad. Îl auzi și se întoarse.

– Crăciun Fericit, Mihăiță! spuse creatura, întorcându-se spre el.

Era un bărbat scund si rotund, chel, cu o mustața extrem de lungă și albastră, cu clopoței în vârfuri. Purta un costum decoltat, de toate culorile curcubeului și, cel mai șocant, avea un singur ochi în mijlocul frunții. Începu să danseze prin cameră bălăbănindu-se pe niște picioare subțiri și crăcănate, vesel, pe ritmul clinchetului clopoțeilor din mustață. Clipi din singurul lui ochi și rânji la Mihăiță. Fiecare dinte avea altă culoare.

– Mihăiță, spuse creatura, nu știi că nu e politicos să-l pândești pe Moșul? Of, of, of, măi Mihăiță, păi eu te știam de copil cuminte!

– Tu nu ești Moș Crăciun, se pițigăie Mihăiță speriat, gata să țipe.

– Ba chiar Moș Crăciun sunt, măi Mihăiță. Cum să nu fiu?

– Păi… nu arăți ca Moș Crăciun.

– Of, măi Mihăiță, tu știi cum funcționează poveștile?

– Nu… spuse Mihăiță, ștergându-se la nas, puțin speriat.

– Oamenii, de cand sunt ei, și-au spus povești unul altuia. Problema e că de fiecare dată când un om povestește o poveste mai departe, o modifică puțin. Fiecare modificare e micuță micuță, așa ca tine, Mihăiță, dar când povestea trece prin zeci de mii de oameni, timp de sute de ani, se schimbă de nu o mai recunoști! Eu sunt Moș Crăciun și așa am arătat tot timpul. Doar că poveștile s-au schimbat și s-au tot schimbat de Moș Crăciun ăla din povești nu mai arată deloc ca mine!

– Deci tu tot timpul ai avut mustața albastră și un singur ochi, Moșule?

– Da, măi Mihăiță. Cum arăt eu cu adevărat e al doilea cel mai neînțeles lucru despre mine.

– Să știi că chit că nu arăți cum credeam, tot îmi ești simpatic, Moșule!

– Și tu îmi ești simpatic, măi Mihăiță!

– Și, ce mi-ai adus?

– Uite că am ajuns și la asta. Nimic, măi Mihăiță. Eu nu vin în seara de ajun să aduc jucării la copii, măi Mihăiță. Nu am făcut asta niciodată. E iar o poveste de-aia care s-a povesitit de așa de multe ori încât nu mai are nici o legătura cu realitatea. Nu e ușor să fii Moșul, măi Mihăiță.

– Dar de ce vii, atunci?

– Ca să fac ce fac de când mă știu: să mănânc garniturile de la țevile de apă și să mă cac în mijlocul bucătăriei. Sincer nu știu cum s-a ajuns de la asta la adus cadouri, dar cred că orice poveste poate deveni orice altă poveste, dacă o povestesc destui oameni, măi Mihăiță.

***

Proiectul „prea multe povești cu Moș Crăciun” 6: Egalitate.

6. Egalitate.

Moș Crăciun se trezi din picoteală. Pipa i se stinsese în mână. Se uită relaxat spre ceasul de pe perete. Luă aspiratorul din mijlocul sufrageriei și îl băgă înapoi la subsol, clefăind a lene. ușa de la intrare se deschise fix când urca înapoi scările. Doamna Crăciun intrase fără să zică nimic. Cu ochii bulbucați, o privire tâmpă de gazelă care tocmai a văzut o explozie nucleară și pielea vineție de frig. Avea muci întăriți în barbă sub formă de țurțuri. Moș Crăciun o ajută să își dea haina jos vesel, cu mișcări de balet. Doamna Crăciun se prăvăli în fund pe jos, ca un sac de cartofi.

– Draga mea, să știi că aveai dreptate. Nu știu pe ce site de femei deștepte ai citit tu de ți-a venit ideea, dar a fost o idee excelentă. Chiar eram un porc misogin care avea impresia că face toată treaba grea în casa asta. Dar ideea asta, de a schimba pentru o zi rolurile, a fost excelentă. Chiar mi-a pus în perspectivă toată relația noastră și mi-a arătat că ce faci tu nu e deloc ușor.

-Îhî, mormăi ea, cu gâtul încleiat de frig.

– A fost foarte multă treabă. Am aspirat, am pus rufe la spălat, am spălat vase, am pus o găină la cuptor, să știi că n-a fost ușor! Am muncit ceva ore. Abia am avut timp să pipez puțin și să văd două-trei seriale. La tine cum a fost? Sunt sigur că te-ai descurcat de minune!

-Îîh, nu îm fimt dinfii!

– Da, chiar, că mi-am adus aminte că tot faci glumițe că mă îmbrac așa de gros când plec la muncă că arăt ca o gogoașă. Si barba asta de tot zici că e dizgrațioasă, habar n-ai ce cald îți ține la față când zbori iarna într-un vehicul descoperit. Sper că nu ți-a fost friguț cu jacheta aia a ta care îți stă bine.

-Mh!

– Lasa, ca te incălzești tu. Am făcut și o ciorbiță de pui…..

– Nu me foabe….

– După atâta drum? Mă mir. Mie tot timpul mi-e foame când termin de împrăștiat cadourile de Crăciun. Mai mânânc o felie de cozonac, o prăjitură, ce-mi mai lasă copiii, dar nu prea țin de foame dulcurile. Singura dată când n-am putut să mănânc după era pe la început, țin minte, abia începuse obiceiul ăsta cu lăsat prăjituri pentru mine. Câte să mănânc? Și îți dai seama că le luam pe toate, ca să nu creadă copiii că nu îmi plac prăjiturile lor. Și mă tot amușinau renii și făceau ochii ăia mari și umezi la mine să le dau și lor. Cu ce poftă mâncau! Câteva ore mai târziu au început bășinile. Te-ai aștepta ca un ierbivor să nu se bășească prea neplăcut, dar zahărul ăla fermentează instant în ei. Puțea de se cojea vopseaua de pe sanie. Incredibil cât se pot băși 12 reni și la viteza aia, descoperit….

– Intenționat nu mi-ai zis!

– Ce să-ți zic? N-ai zis tu că ce mare chestie? Că o să te prinzi tu de cum funcționează toată schema mai repede decât mă prind eu cum se aprinde aragazul?

– Încă le simt pe cerul gurii…

– Bășinile de ren?
– Da…

– Ei, lasă, că trece în două trei zile gustul. Trauma rămâne, dar gustul trece. Știi, că mă gândeam, 2018, egalitate, una alta. N-ar fi o lovitură bună de imagine să împărțim de acum treaba? Un an Moș Crăciun, un an Doamna Crăciun. Prea instituție patriarhală. Mă scuzi, dar am avut mult timp liber azi și am citit niște articole, cred că o să devin feminist! Chiar cred sincer că femeile pot face orice!

Moș Crăciun observă tacticos groaza din ochii nevestei și o sorbi, bucuros, direct în suflet.

 

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 5: Trasul de timp

ÎN CONTINUARE NIMENI NU MAI GĂSEȘTE DOPUL DE LA BUTOIUL CU POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN.

5. Trasul de timp

– Doctore, am o problemă mare cu programul. Nu sunt în stare să mă organizez și mă termină. Pe lângă perioada Crăciunului, când fac traseu, mai am și muncă de birou. Dosare, lista de copii buni și copii răi, treburile alea din spate care nu se văd dar necesită multă muncă. De fapt tocmai asta e. Că nu necesită chiar atât de mult de muncă. Aș putea să fac toată treaba lejer, o oră pe zi tot anul. Doar că na, în ianuarie sunt epuizat după traseu, vă dați seama. Nici nu mă ating de muncă. Și o lungesc așa până în februarie, când mă hotărăsc că trebuie să mă apuc. Dar credeți că mă apuc? Pe dracu’. Mă prinde mereu 1 septembrie cu munca neîncepută. Dar să nu credeți că mă distrez în perioada aia. Mă stresez încontinuu, că știu cât am de muncă, de nu pot să mă bucur de nimic. Dar nici de muncă nu mă apuc. În septembrie mă gândesc că tot e lejer, cu vreo 3 ore de muncă pe zi o dau până-n Crăciun dar asta mai mult mă convinge să nu mă apuc. Doar să mă stresez din ce în ce mai tare. Prin noiembrie deja fierbe ficatu-n mine și nu pot să dorm de stres. Dar tot nu mă apuc. Abia când se face Decembrie mă taie panica și mă pun la muncă. Când deja e prea târziu să o faci ca un om normal. Și aici intervin zilele de 16 ore de muncă și drogurile grele, termin fix înainte de a începe traseul și mă prinde ianuarie epuizat și cu 40 de kilograme mai slab. În fiecare an îmi promit că n-o să mai fac așa și în fiecare an fac exact la fel. De 500 de ani mă trec an de an prin același chin. Spune-mi doctore, ce e defect la mine? Că nu înțeleg de ce mă pedepsesc în așa hal!

– Haideți, vă rog, să luăm problema de la rădăcină. De cât timp aveți impresia că sunteți Moș Crăciun?

– Ce? De când mă știu. Cum adică? Eu chiar sunt Moș Crăciun. Nu înțeleg ce vreți să ziceți.

– Haideți, domnule, știți că nu există Moș Crăciun!

– Ba poftim?

– Serios, aveți perucă și barbă falsă!

– Păi stați, domnu’ doctor, că încă n-am ajuns acolo. De la stres așa prin octombrie încep să îmi smulg tot părul, și barba, tot, e ca un tic așa, nici nu-mi dau seama. Până-n Crăciun am capul ca un ou, ce să fac?

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 4: Marțipan

SFINTE RAHAT CÂTE POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN MAI ARE NEBUNUL ĂSTA PE ȚEAVĂ? ȘI PARCĂ SUNT DIN CE ÎN CE MAI BUNE.

4. Marțipan

– Marțipan, șovăi Moș Crăciun, palid și cu ochii bulbucați, încă ne aflăm într-o situație din care ne putem întoarce la normal. Nu ai rănit încă pe nimeni. Te înțeleg și înțeleg prin ce treci. Haide să lăsăm arma jos, să ne calmăm și îți promit că trecem cu toții peste acest incident minor!

Spiridușul Marțipan își șterse fruntea transpirată cu mânecuța lui mică cu dungi albe și roșii, ca o acadea, și măsură camera cu o privire maniacală. Dacă mișca vreunu’, era hotărăt să îi zboare tărtăcuța.

– Las-o, Moșule, că nu ne cunoaștem de ieri! Au murit 6 copii, Moșule! 6 copii!

Marțipan tremura vizibil.

– Nu a fost vina noastră, Marțipan. Așa erau tabletele alea chinezești din design. N-aveam de unde să știm. Au explodat și ale lor, și ale noastre. Știm cu toții că n-avem cum să schimbăm designul jucăriilor pe care le copiem la noi în atelier. Dacă sunt defecte ale lor, sunt defecte și ale noastre.

– Da. Teoretic n-avem nici o vină, dar cine a copiat design-ul și trebuia să vadă că se supraîncălzește și explodează dacă îi blochezi cooler-ul? Marțipan, în pula mea! se pițigăie Marțipan agitat.

– Marțipan, nu dă vina nimeni pe tine…

– Cât timp a avut alocat Marțipan să verifice fiecare design? 10 minute, în pula mea!

– Marțipan, îți promit eu…

– Ce-mi promiți, umflatule? Ce-mi promiți? Crezi că nu te știu? Cum ai aflat că au murit copiii ăia cum te uitai în jur după un țap ispășitor. Cine oare să fie? Marțipan, în pula mea! Păi dacă așa stă treaba, să mi-o iau numai eu pentru toată lumea, pentru tot sistemul, păi vă trag pe toți după mine, bă, tuvăninimă de mișei!

– Marțipan, te rog eu, măcar lasă ostatecii să iasă. Sunt reni. Sunt nevinovați!

– Nevinovați? Nimeni nu e nevionovat, omule! Ne naștem și murim vinovați toți pe planeta asta mizerabilă, de la cel mai gras om la cea mai sfrijită amibă! O să regretați ziua în care m-ați cunoscut, fiecare dintre voi, uitați-vă bine la mine!

***