INSIST
7. Evoluție
Era trecut de 12 noaptea când Mihăiță auzi clinchete de clopoței venind din sufragerie. Inima îi stătu în loc de bucurie. În sfârșit avea să îl prindă pe Moș Crăciun! Avea deja 6 anișori, era băiat mare și de data asta chiar reușise să rămână treaz, nu ca în alți ani. Mihăiță se dădu jos din pat și porni tiptil spre sufragerie. În drum trecu pe lângă camera părinților. Dormeau duși. Ceva mișca lângă brad. Îl auzi și se întoarse.
– Crăciun Fericit, Mihăiță! spuse creatura, întorcându-se spre el.
Era un bărbat scund si rotund, chel, cu o mustața extrem de lungă și albastră, cu clopoței în vârfuri. Purta un costum decoltat, de toate culorile curcubeului și, cel mai șocant, avea un singur ochi în mijlocul frunții. Începu să danseze prin cameră bălăbănindu-se pe niște picioare subțiri și crăcănate, vesel, pe ritmul clinchetului clopoțeilor din mustață. Clipi din singurul lui ochi și rânji la Mihăiță. Fiecare dinte avea altă culoare.
– Mihăiță, spuse creatura, nu știi că nu e politicos să-l pândești pe Moșul? Of, of, of, măi Mihăiță, păi eu te știam de copil cuminte!
– Tu nu ești Moș Crăciun, se pițigăie Mihăiță speriat, gata să țipe.
– Ba chiar Moș Crăciun sunt, măi Mihăiță. Cum să nu fiu?
– Păi… nu arăți ca Moș Crăciun.
– Of, măi Mihăiță, tu știi cum funcționează poveștile?
– Nu… spuse Mihăiță, ștergându-se la nas, puțin speriat.
– Oamenii, de cand sunt ei, și-au spus povești unul altuia. Problema e că de fiecare dată când un om povestește o poveste mai departe, o modifică puțin. Fiecare modificare e micuță micuță, așa ca tine, Mihăiță, dar când povestea trece prin zeci de mii de oameni, timp de sute de ani, se schimbă de nu o mai recunoști! Eu sunt Moș Crăciun și așa am arătat tot timpul. Doar că poveștile s-au schimbat și s-au tot schimbat de Moș Crăciun ăla din povești nu mai arată deloc ca mine!
– Deci tu tot timpul ai avut mustața albastră și un singur ochi, Moșule?
– Da, măi Mihăiță. Cum arăt eu cu adevărat e al doilea cel mai neînțeles lucru despre mine.
– Să știi că chit că nu arăți cum credeam, tot îmi ești simpatic, Moșule!
– Și tu îmi ești simpatic, măi Mihăiță!
– Și, ce mi-ai adus?
– Uite că am ajuns și la asta. Nimic, măi Mihăiță. Eu nu vin în seara de ajun să aduc jucării la copii, măi Mihăiță. Nu am făcut asta niciodată. E iar o poveste de-aia care s-a povesitit de așa de multe ori încât nu mai are nici o legătura cu realitatea. Nu e ușor să fii Moșul, măi Mihăiță.
– Dar de ce vii, atunci?
– Ca să fac ce fac de când mă știu: să mănânc garniturile de la țevile de apă și să mă cac în mijlocul bucătăriei. Sincer nu știu cum s-a ajuns de la asta la adus cadouri, dar cred că orice poveste poate deveni orice altă poveste, dacă o povestesc destui oameni, măi Mihăiță.