Să vă spun un secret: nu se exclud reciproc.

Am văzut când eram mai mic un filmuleț cu o grasă care cădea pe o scară rulantă care urca și vă spun sincer cu mâna pe inimă că lucrurile pot fi și tragice și amuzante în același timp. Spre exemplu, piticii. Tragedia și amuzamentul se exclud doar dacă ești atât de simplu încât nu îți încap amândouă în minte. Majoritatea lucrurilor tragice au un unghi amuzant din care pot fi văzute și majoritatea lucrurilor amuzante au un unghi tragic din care pot fi văzute.

Mulți cocalari dau vina pe ea. Ca și-o caută. Și adevărul e că dacă scoți în cantonament toți fotbaliștii care au caftit-o sau au ars-o cu țigara pe Daniela Crudu la viața ei, scoți de vreo două echipe. Cumva asta e tipologia ei de bărbat: fotbalist de la țară cu palma grea.

Oamenii sensibili sunt profund revoltați de asemenea insinuare. Niciodată în cazurile de violență domestică nu e vina victimei, animalelor!

Să vă spun un secret: mai mulți oameni pot fi vinovați de o faptă, fiecare în felul lor.

Daniela e genul ăla de femeie crescută în sărăcie, cu tată alcoolic și abuziv care venea seara acasă și lua la scatoalce tot ce mișca. În repetate rânduri și-a exprimat în public idei de genul „dacă nu te bate înseamnă că nu te iubește”. Că așa defect a fost crescută și formată. Asta caută când se simte neiubită: să fie bătută și dominată ca dovadă de dragoste. În capul ei defect, bărbatul trebuie provocat din când în când la violență și dacă nu prestează e desconsiderat.

Îl scuză asta pe gherțoiul care i-a umflat capul? Bineînțeles că nu. Animalul ăla e 100% vinovat de acțiunile lui. La fel cum mediul ei familial e 100% vinovat pentru ideile proaste cu care a fost formată și ea e 100% vinovată că nu a reușit să-și depășească traumele din copilărie.

Așa e vina asta, un căcat complicat. Dacă un om cade într-o groapă care nu trebuia să fie în drum e 100% vina lui că nu s-a uitat pe unde merge dar și 100% vina ăluia de a săpat-o.
Viața e complicată. E tragică și amuzantă în același timp. Nu se exclud reciproc. La fel cum vina clară a cuiva nu exclude vina celorlalte părți implicate.

Doar că guvernul micșoră taxele de import la grâne și piețele se umplură de grâne din Turcia, unde e mâna de lucru mai ieftină și agricultura ceva mai bine automatizată. Furnica pur și simplu fu nevoită să scadă la preț sub costul de producție, altfel risca să rămână cu grânele nevândute, așa că intră în toamnă pe minus. Pe deasupra subvențiile pentru agricultură de la guvern întârziară și furnica pur și simplu nu dispuse de destule lichidități cât să cumpere semințele necesare pentru următorul sezon. Fu nevoită să subînchirieze ogoarele și să vândă teren doar ca să-și plătească creditul ipotecar la casă. Iarna o găsi aproape în faliment.

Între timp greierele își făcu cont de instagram și începu să cânte trap. Followerii veneau organic și mulți. Nebunia începu când îi dădu Dorian Popa tag într-un post, cu descrierea „ia fii atent ce le zice băiatu meu #greierele, jonule!”. Direct viral. După începură să vină contractele promoționale. Ba un suc, ba o bere, ba o schemă piramidală, important e că veneau. Odată conscarat pe piața de influnceri, greierele începu să facă challenge-uri, rap battle-uri și provocări cu ceilalți vloggeri faimoși, își găsi reprezentare și brusc prețurile pentru promoții și activări crescură. Greierele intră în iarnă cu un Mercedes CLS luat cu banii jos și un teren pe care se ridica ușor o vilă cu două etaje.

Furnica în schimb ajunsese la sapă de lemn. Așa că fu nevoită să vândă tot ca să-și acopere datoriile și se angajă săgeată la greiere. Șofa, făcea cumpărături și ducea acasă gagicile pe care le agăța greierele în cluburi. Se apucă să învețe montaj, ca să fie mai utilă greierelui cu videoclipurile dar nu avea nici un talent la asta. Trăia cu groaza constantă că greierele o va da afară și va rămâne pe străzi așa că acceptă să trăiască din salariul minim pe economie, ca argat de casă până la adânci bătrâneți.

„De ce miroase a ghimbir?”, se revoltă el.

„Știți, patronul e chinez și a venit cu rețeta lui”, răspunse nepalezul evident într-o română stricată.

Atunci nu mai putu și dădu cu colacul de pământ. Un paznic îl văzu și se grăbi spre el. Paznicul avea un poncho, mărgele la gât și era foarte, foarte sudamerican. „Que ora es!?”, țipă imigrantul. „Nu vorbesc mexicană!” se apără omul nostru în timp ce paznicul îi sucea mâna. „Ay caramba! La cucaracha!” urlă sudamericanul, evident bucuros de oportunitatea de a pune un localnic la pământ.

„De când terenul ăsta e cumpărat de arabi care-l subînchiriază, securitatea e la maxim pe aici. Așa e la ei.” se scuză nepalezul în româna lui strâmbă, în timp ce omul nostru era târât spre o dubă. Pe lângă ei trecu un vietnamez care scuipă în bătătură țipând „Dacii sunt o invenție a naționaliștilor!”.

Dan Puric se trezi plin de sudori. „Ce-ai pățit?” îl întrebă Tudor Gheorghe îngrijorat. „Nimic. Am avut iar coșmarul ăla” îi răspunse cunoscutul mim. Folcloristul îl pupă pe frunte și îl luă în brațe, ca să îl calmeze. „O să înfrângem multiculturalismul mâine. E tărziu. Hai să lingurim și să ațipim”, mormăi el pe sub mustață.