Șordan

Văd secția.

Horcăi și îi dau un picior ușii fix în plex. Mă prăvălesc înăuntru.„Șordan!” răcnesc la comisie, „am venit să votez cu Șordan și să salvez țara de pesediști, tuvămumancur de lepre!”.

Membrii comisiei se uită la mine timorați. Se vede că nu se așteptau să apară un cetățean în așa hal de vertical ca mine. „Domnule, nu avem Șordan. Aici e județul Dâmbovița. Mergeți dumneavoastră spre autostradă și de acolo spre București. Acolo au Șordan”

„De-aia nu putem să avem lucruri frumoase” scrâșnesc eu, printre dinți. „Vreau o țară ca afară”, trântesc eu verdictul, ieșind țanțoș.

Ajung în oraș. Ochii îmi joacă în cap ca la maniaci. Văd secția de vot. Mă arunc asupra ei.„Șordan!” urlu ca un posedat. „Dați-mi un buletin de vot pe care scrie doar Șordan că atât votez, hoților!”

Doi membri ai comisiei se uită unul la altul. „Încă unul” oftează amândoi. Un membru mai bătrân se ridică și mă ia de umăr.„Domnul meu, aici e Ploiești. Probabil ați fost la munte pe weekend, v-ați îmbătat ca un porc și vi s-au amestecat ideile în cap. Mai aveți până la București. Acolo au Șordan.”

„Rasa și cristoșii voștri de paraziți. Normal că n-aveți Șordan, slugoi ai pesedeului!”

Ies triumfător. Inima îmi bate în piept. Mă simt în ultimul hal de român. Continui drumul.

Văd secția.

În fața mea un cetățean responsabil, la fel de țanțoș și pintenog ca și mine. Merge flexat și încordat de parcă cară toate greutățile lumii în spate dar sunt ușoare pentru brandul lui. Dărâmă ușa de la secție. Intru după el.

„Șordan!” țipă el la comisie din toți rărunchii. Mă pun în patru labe pe o masă și urlu și eu. „Șordan!”. Străinul se oprește, mirat și se întoarce la mine. „Șordan?” mă întreabă el cu o voce de aproape om. Are ochii injectați și gâtul umflat de vene. „Șordan” răspund și eu cu vocea direct din stomac, ca un animal rănit.

Șeful secției de vot oftează și ne întinde două buletine de vot. Noi ne transformăm. Urlăm la luna necruțătoare de pe cer, prin geamul de la grădinița cu program redus în care ne aflăm. Suntem glorioși. Suntem cetățenii responsabili ai viitorului. Din depărtare, de pe un deal ni se răspunde în noapte „Șordan!”. Abia se aude urletul, dar noi avem auzul ascuțit. Ciulim urechile bucuroși. Nu suntem singuri. Suntem peste tot.

Respirăm greu. Avem fețele buhăite de efort și vocile dogite de răcnit. La urnă ne întâlnim cu buletinele completate iarăși. Se uită pe al meu cu coada ochiului. Vede ștampila pe „Șordan”. Mă uit și eu la al lui. Tot „Șordan” a ștampilat. Ne luăm limbile în gură.

***

Cum să abordezi o turmă de idioți

Pentru că tot apar ca ciupercile grupuri de idioți (acum anti-botniță, spre exemplu), am să fac câteva observații despre grupurile de idioți și cum trebuie ele abordate la modul general.

1. Grupurile de idioți nu se definesc prin interese comune ci prin dușmani comuni. Antibotnițarii se adună pentru că urăsc știința care e în așa hal de complicată încât dacă ar fi reală, ar însemna că ei sunt reduși mintal, și nu se poate. justițiarii sociali se adună împotriva rasiștilor care evident sunt peste tot și tradiționaliștii se adună împotriva identității de gen care și ea e evident peste tot. Să găsești țeluri comune cu un om e greu. Să găsești un dușman comun e foarte ușor.

2. Scopul principal al intrării într-un grup de idioți nu este împrăștierea unei idei ci sentimentul de apartenență. Cu cât e mai ratat un om, cu atât simte mai tare nevoia de a face parte dintr-un grup. Le spune și instinctul că ratații sunt relevanți doar dacă formează o masă. Asta face grupurile de idioți mult mai puțin periculoase decât par la prima vedere. Au ajuns acolo ca să se bucure că sunt de acord unii cu alții, nu să schimbe lumea. Satisfacția că în sfârșit au găsit o gașcă le ocupă tot timpul. Lăsați în pace, idioții formează un cerc și se aplaudă reciproc. În cel mai rău caz îl formează în public, ca să îi vadă și alții cum se aplaudă reciproc. Dar în stare de acțiuni real nocive nu prea sunt. Pentru că na, ratați fiind, voința lor e destul de limitată. Devin periculoși doar dacă societatea îi tratează ca și cum ar fi și începe să reacționeze excesiv la gălăgia lor impotentă.

3. Grupurile de idioți trebuie mereu puse în perspectivă. Gălăgia pe care o fac îi face să pară mai mulți și mai relevanți decât sunt cu adevărat. Adevărul e că majoritatea oamenilor, normali fiind, cam tac. Nu stau să țipe aiurea. Dacă închizi ochii și ciulești urechile, îi auzi doar pe idioți. Dacă deschizi ochii, vezi că sunt sub 1% din populație.

4. Nu ai cum să discuți rațional cu idioții când sunt grămadă. Dacă dezbați cu ei, pierzi timp și îi convingi mai tare că au dreptate. Dacă le oferi doar argumente și logică, pierzi oricum. E ușor să îi arzi cu logica dar îi arzi doar în capul tău și în interiorul grupului de oameni care sunt de acord cu tine. Ei o să simtă doar că le e grupul atacat, deci e bine că au format un grup și își țin spatele reciproc. Nu uita că ei sunt acolo pentru sentimentul de apartenență la grup, de care au nevoie, ratați fiind. Cum nu ai cum să le oferi asta, orice zici îi radicalizează mai tare.

5. Știind toate cele de mai sus, poate cea mai bună strategie când vezi grupul de idioți ratați e să nu îi antagonizezi, să nu stai să te cerți cu ei, să nu îi prezinți altor oameni ca fiind relevanți doar pentru că te-a speriat gălăgia făcută de ei și în nici un caz să nu îi consideri o problemă reală care necesită contrareacție. Fix așa îi validezi. Considerând că dacă îi lași în pace vor atinge o masă critică și vor deveni o problemă reală. Ca drobul de sare din „prostia omenească”. Problema e că singura contrareacție logică e să formezi un grup cu ei ca dușman comun. Ceea de duce conform celor stabilite mai sus la încă un grup de ratați idioți.

***

pentru că tablete

Cred că ați auzit zilele astea toți semidocții cum se cacă pe ei pe subiectul tabletelor pentru elevi.

„Ohhh nu se cumpără tablete la elevi!”

„Ahh cineva a cumpărat tablete la elevi!”

„Vai, nu-s destule tablete la elevi!”

„Ar trebui să domle să ministeru să ceva să nu se poate în țara asta 2020 nu sunt tablete la elevi nu se poate asa ceva suntem în UE și am văzut seriale inteligente pe HBO la viața mea și consider în calitate de om cult că Societatea ar trebui să genereze mai multe tablete în direcția elevi!”

Îi știți și voi, au dat ochii peste cap peste tot. Le făceau ochii în cap ca păcănelele la free spinuri.

Două observații mici am.

1.
De ce nu smartphone și tabletă? Care e diferența? La ochii lor mici și apropiați de copii chiar n-au nevoie să vadă mai clar.

Aa, voi aveți impresia că tableta e o sculă pe care o poți folosi la învățat mai tare decât un telefon? La ce, mai exact? Că tot n-are tastatură. Nu poți să-ți faci temele. Nu poți să iei notițe la clasă. Nu poți să nimic. E o bășină. Nu are nimic în plus față de un smartphone decât un ecran mai mare.

Ce ar ajuta pe bune ar fi un laptop. Cică școala trebuie să te învețe pentru viitor. Și toate joburile de viitor aparent sunt de birou. Lucrează cineva la birou de pe tabletă? Nimeni? Tastatura e sfântă, nu?

Atunci ce rahat ne tot cramponăm pe tablete?Eu cred că avea un politician niște tablete nașpa luate de la chineji și le-a dat cadou la săraci, după care s-au apucat și alții că părea mișcare populistă. Mai ales că aplaudau ca focile oamenii duși la bibliotecă dar rupți de realitate.

Există laptopuri low end aproape la prețul unei tablete. Poți face un program de recondiționare de laptopuri vechi pentru elevi săraci. S-ar strânge zeci de mii numai din Pipera.

2.
Știți la ce sunt folosite cel mai mult tabletele școlarilor? Intrați pe youtube românia, la trending și o să vedeți. Aia fac. Văd mai clar sfârcurile lui Dorian Popa. Abia se văd pe un telefon. Trebuie tabletă să le apreciezi. La învățat nu prea ajută. Dar pentru spart semințe pe youtube la ultimul clip al lui jador e perfectă.

***

Rahatul discriminist al premiilor Oscar m-a adus în punctul în care să recunosc că fac parte dintr-o minoritate

Pentru că nu erau destule filme și seriale despre cât de gay sunt niște africani sau cât de africani sunt niște gay, deși jumătate dintre producțiile borâte de bogătași pentru mulțimea cu bale în colțul gurii în ultimii zece ani sunt fix pe subiectul ăsta, tovarășii de la hollywood au desemnat niște cote pe care trebuie să le respecți dacă vrei filmul tău să fie aplaudat.

Acuma na, premiile Oscar au fost un căcat tot timpul care n-a avut legătură cu calitatea filmelor ci cu ce voiau să împingă în față niște Weinsteini care au fost prinși cu pantalonii în vine și acum vor să rezolve problema cu discriminarea da’ nu la sursă, ci la rezultatul final, că acolo e mai simplu și mai departe de ei.

Fără legătură, Black Panther a fost probabil cel mai prost film Marvel dar a fost împins în față și aplaudat pentru că Wakanda.

Fără legătură, Captain Marvel a fost probabil cel mai prost film Marvel, dar a fost împins în față și aplaudat pentru că femeie.

Dar lucrurile minoritare trebuie aplaudate mai tare și forțat, așa că băieții pe propagandă au impus niște cote. Să nu mai ajungă aplaudate filme ca Nașul, Odisee Spațială 2001 și Big Lebowski pentru că știm cu toții că sunt filme care glorifică viața masculului alb heterosexual și n-au destui actori cu origini în Papua Noua Guinee.

Minim 30% dintre posturile de la un film, alegi tu care cât de cât, trebuie să fie ocupate de transformerși, boșimani sau oameni născuți cu genunchii invers, altfel filmul tău e nazist și nu va fi luat în considerare de prestigioasa academie americană de aplaudat teme frumoase în filme.

Acuma o să zic niște chestii care dacă ți se par de bun simț, înseamnă că ești un extremist care vrea să oprime lucruri frumoase:

Egalitatea de șanse e diferită de egalitatea de rezultat. Atât timp cât un aborigen albinos bisexual are deschiderea la educație și oportunități egală cu un oribil heteromascul caucazianoid și poate ajunge astronaut la fel de tare, e de ajuns. Nu e necesar când angajezi astronauți să îi verifici la culoarea pielii și direcția în care își aruncă chiloții, și să angajezi 30% minoritari.

Discriminarea pozitivă e tot discriminare. Problema se rezolvă asigurând o lume în care toată lumea pornește la aceeași linie de start, nu mutând linia finală mai aproape de minorități, ca să ajungă acolo și dacă aleargă mai lent, că of săracul a fost discriminat istoric.

Iar ideea următoare e de-a dreptul fascistă: la angajare, singurele criterii de departajare ar trebui să fie competența pentru post, nu ce-are unul în chiloți și de pe ce insulă aiurea a venit bunică-sa altuia.

Urât din partea mea să gândesc în așa hal, știu.

Sincer cel mai tare mă deranjează criteriul ăla la povești. Prin faptul că ăștia cer 30% povești despre dramele minorităților, implică că cumva restul poveștilor sunt despre dramele majorității și trebuie să compenseze. Cum nici Star Trek nici Star Wars nu-s despre dramele minorităților, înseamnă că-s despre cât de șmecheră e majoritatea. Cum, nu știați?

Dacă la oameni mai înțelegi, că na, există doar câteva tipare de oameni, la povești chiar nu e nimic rațional acolo. Există o infinitate, sper, de povești pe lume și cele mai multe nu-s despre dramele minorităților. Asta nu le face împotriva dramelor minorităților. Dintre jdebiliardele de teme posibile să blochezi 30% într-o direcție propagandistică e crunt, oricât de pozitivă ar fi propaganda aia. Poveștile ar trebui să fie despre stimulat imaginația și răsturnat într-un mod plăcut și surprinzător realitatea, nu despre majorități și minorități.

Cel mai grețos e că Hollywoodul pe de-o parte aplaudă discriminismul și împinge cote, pe de altă parte face filme sterile conforme cu doctrina chineză, să nu le cenzureze Partidul Comunist piața de desfacere imensă din china. Da, e mișto să ai filme cu gay, dar dacă se pupă doi bărbați în film, nu îl mai primesc ăștia în china, așa că hai să evităm așa ceva la blockbustere.

Dar asta e direcția lumii, cel puțin la nivel mass-media mainstream. În direcția asta vor ei să tragă căruța, indiferent de ce părere au oamenii din căruță. Așa că ce e de făcut dacă nu faci parte dintr-o minoritate și nici nu te gâdilă să promovezi vreo minoritate că na, ai avut ghinionul de a nu te naște acceptabil și curajos de diferit de majoritate?

Răspunsul e simplu, prietenii mei:

Îți găsești o minoritate.

E timpul să recunosc că fac parte dintr-o minoritate, am fost discriminat și forțat să mă schimb. Viața mi-a fost grea și de rușine am ascuns această parte neplăcută a vieții mele însă contextul social mă obligă să fiu sincer. Am o orientare diferită de majoritate.

M-am născut stângaci. Nu a fost ușor. Bunică-miu îmi dădea peste mână mereu la masă când apucam furculița cu stânga. Țipa la mine când mă dădeam de pe bicicletă pe partea dreaptă. Se uita cu ură la toate stângăciile mele.

Ajuns la școală am dat să scriu cu stânga. Învățătoarea mi-a pus stiloul în dreapta. Mă simțeam atât de rușinat de apucăturile mele stângace încât n-am protestat. Nu am avut vocea, nu am avut curajul de acum. M-am conformat cu așteptările societății și am ascuns cine sunt cu adevărat. Am plâns în mine cu lacrimi de crocodil.

Scriu cu dreapta, cum m-a forțat societatea să scriu. Dar scriu foarte urât. Nici eu nu înțeleg ce scriu de mână. De-aia sunt semianalfabet. N-am putut niciodată să îmi citesc propriile notițe de la școală. Erau scrise prea urât. Sunt sigur că dacă m-ar fi lăsat să scriu cu stânga, aș fi scris mai frumos. Dar am fost forțat să îmi ascund Adevărul. A rămas doar în intimitate. Pula și periuța de dinți le țin cu stânga. De ceva ani am reînceput să mănânc cu stânga pentru că simt cum a reînflorit în mine mândria de stângaci.

Pe cifre suntem exact atât de puțini încât să fim o minoritate. Pe cifre se vede discriminarea. Credeți că e coincidență că în țări rigide și conformiste ca Japonia și China sunt atât de puțini stângaci? Sunt mai mulți dar au fost discriminați și forțați să se schimbe. De drama lor de ce nu vorbește nimeni?

Da. Sunt din această minoritate și nu mi-e rușine să recunosc. De drama noastră nu i-a păsat nimănui.

De ajuns, prieteni. De ajuns. Până când să rabd? Cât să mai aștept până când cei ca mine vor fi considerați normali?

Aplaud cotele pentru minorități cu ambele mâini, dar mai mult cu stânga. Lupta mea nu e cu datul lor jos ci cu recunoașterea minorității mele ca minoritate validă.

Iar dacă ești genul supărat pe împinsul artificial în față a minorităților, vreau să te gândești bine. Nu cumva te deranjează doar pentru că nu faci parte dintr-una? Nu cumva aveai tendințe de stângaci când erai mic care au fost oprimate de o societate crudă?

La luptă stângacii mei! S-a făcut loc special pentru minorități la cașcaval. E timpul să fim minoritari și noi!

***

Spuneți! „Nu?!” Bulingului

Oameni buni! Cred că în sfârșit am găsit o soluție să scăpăm de fenomenul bullying!

În primul rând trebuie să stabilim ceva care e clar. Bullyingul este o problemă serioasă a omenirii, nu doar un comportament tipic uman de reglaj social la fel de instinctiv și natural ca zâmbitul când vezi o femeie cu țâțe mari, cum ar zice unii care sunt răutăcioși. E ceva ce se poate schimba din bătut obrazul și pedepsit excesiv alea 1% cazuri care ajung în opinia publică, cât să le fie frică și ălorlalți 99% pe care nu îi vede nimeni.

E clar că abordarea actuală, aia în care vezi pe net niște bullying și țipi tare „of of foarte urât nu sunt de acord” ca să te aplaude prietenii tăi care și ei nu sunt de acord nu funcționează. Adică te face să pari super vertical și simțitor, dar nu scade cu nimic numărul de cazuri din lume.

Ca să scădem numărul de cazuri, întâi trebuie să identificăm problema. Asta e ușor și problema e clară. Problema e că există prea mulți oameni în lume care sunt pămpălăi, betălăi, timizi, ciudați, fricoși, cu fizic nefiresc, defecte de vorbire sau pur și simplu o față antipatică.

Dacă am scădea numărul de pămpălăi, betălăi, flaușați, timizi, ciudați, strâmbi, fricoși, fraieri, sensibili, oameni cu defecte de vorbire sau pur și simplu o față antipatică, CLAR ȘI EVIDENT ar scădea numărul de cazuri de bullying.

Deci propun așa. Întâi, pasul unu, identificăm cât mai mulți oameni care se încadrează în categoriile pămpălăi betălăi flaușați, timizi, ciudați, strâmbi, fricoși, fraieri, sensibili, peltici, bâlbăiți, fomfăniți, chiompălăi, prea grași, prea slabi, prea înalți, prea scunzi, roșcovani sau care au pur și simplu o față antipatică și apoi punem ușor presiune pe ei să se schimbe.

Poate așa, cu puțină terorizare fizică și psihică, să știe că nu-s conformi cu idealurile umane și trag specia în jos prin insistența lor de a păstra carcateristici aiurea și nasoale. Îi arătăm cu degetul, râdem de ei, le lipim gumă în păr, le dăm interdicție de a frecventa locuri, etc.

Motivați de noi, ei vor fi forțați-obligați să se schimbe. Moment în care numărul cazurilor de bullying de pe mapamond o să scadă drastic, pentru că nu o să mai existe potențiale victime.

Puterea este la noi, oameni buni. Spuneți nu bullyingul! Haideți să facem acest fenomen să dispară!

***