Ghidul micuțului părerist: tu și sfânta Parascheva

În fiecare an se adună înapoiați cu gândire magică să se târască în genunchi în jurul pastramei sfintei Parascheva. Un festival grotesc care ne aduce aminte că epoca de piatră e încă în floare, cel puțin ca mod de gândire, chiar dacă avem becuri.

În fiecare an păreriștii scriu texte extrem de lungi, care spun exact ce am spus eu în trei rânduri mai sus, doar că folosind mai multe cuvinte. Și în fiecare an textele astea sunt aplaudate până li se tocesc mâinile de aceeași categorie de oameni. Sute de shareuri. Mii de like-uri.

Îți troznești degetele și te gândești cum să scrii exact același căcat ca anul trecut, doar că puțin diferit, ca să primești exact același like-uri de la exact aceiași oameni. Până la urmă e ceva diferit anul ăsta la text. E și virusul. Nu numai că gospodarii fani pastramă umană sunt la fel de proști ca în fiecare an, de data asta se mai și pun în pericol. Întâi pe ei, apoi pe apropiații lor și na, societatea. Deci textul nu e exact la fel ca în fiecare an. Are pe lângă observațiile evidente standard o observație evidentă nouă. Specifică anului.

Dar înainte de a te apuca să chinui tastatura, micuțule părerist, aș vrea să te uiți puțin la oamenii care aplaudă an de an genul ăsta de texte: mediocrii cu spume. E clar că sunt mai deștepți decât ăia care se târăsc în genunchi dar e clar că nu semnificativ mai deștepți.

Adică na, trebuie să fii destul de prost să te uiți în fiecare an la cei mai proști dintre noi și să te simți deștept. Că până la urmă ăsta e scopul tuturor textelor astea evidente. Să le citească un om care la modul absolut e prost făcut grămadă, să vadă că oricât de prost grămadă este, există în jurul lui oameni mult mai proști, și să se simtă bine.

Chiar vrei aplauzele lor, micuțule părerist? Chiar vrei like-uri de la oameni care apreciază cele mai evidente observații posibile? Care se bucură la ele doar pentru că masa aia de proști e singura masă de ființe față de care, în comparație, sunt deștepți?

Mediocrul e cel mai periculos animal. Născut prost dar nu cel mai prost, mediocrul va căuta tot timpul dovezi că e deștept. Dovezile astea nu pot exista decât în comparație cu cei mai proști oameni din lume. Singurii care-i depășesc în prostie în așa hal încât diferența e sesizabilă. Asta caută ei. Să citească despre oameni mult mai proști decât ei, ca să se simtă deștepți.

Luat de sine stătător, mediocrul e absolut detestabil. Înțelege foarte puține, papagalicește ca prostul tot ce aude și îi sună vag isteț, chiar dacă ce aude e atât de evident încât ar putea fi observat și de o gorilă dresată. Săracul mediocru n-a fost în stare să lege două idei una de alta cu creierașul lui de când există. Dar simpla existență a troglodiților mistici îl face să pară inteligent, prin comparație.

La fel cum fetele care arată de 6 au în cercul social hidoase, ca să pară frumoase prin comparație, la fel și ei citesc texte despre foarte proști ca să schimbe punctul de referință în măsurătoare și să nu mai pară proști.

Asta vrei să faci cu cariera ta, micuțule părerist? Să validezi niște proști spunându-le ce știu deja, ce poate oricine observa deja? Nu mai bine taci dracu’ din gură și sari peste subiect? Chiar atât de tare vrei like-urile lor?

Și așa identificăm o nouă categorie de prost: supramediocrul. Luat de sine stătător și judecat doar pentru ce poate, e prost făcut grămadă. Dar când supramediocrul scrie texte pentru mediocri despre submediocri, pare chiar deștept.

Îți dai seama că dacă n-ar exista proștii ăia care se târăsc în genunchi, ar exista două categorii peste ei dar mult sub linie care n-ar avea nici un motiv să se simtă eminente? Asta vrei să faci cu viața ta, micuțule părerist? Să validezi proști în comparație cu foarte proști?

***

Teatru VS păcănele

Multă lume țipă că de ce se închid teatrele dar nu se închid păcănelele. (spoilere, s-au închis și unele și altele până la urmă) . Ca să lămurim acest subiect, o să facem o listă cu asemănările și diferențele dintre cele două.

————————————————————–

Păcănelele funcționează pe iluzia de îmbogățire. Săracul vede păcăneaua ca singura lui șansă de a-și depăși condiția materială. Șansa e acolo, dar practic e atât de mică încât trebuie să fii cretin să crezi în ea.

Teatrele funcționează pe iluzia de cultură. Hipsterul vede în ele o șansă de a se culturaliza. Pe cifre însă șansa să ajungi la teatru și să vezi ceva care se încadrează la cultură e mai mică decât aia de a intra jackpotul la păcănele.

————————————————————–

Păcănelele sunt în 100% din cazuri un act care nu are nici o legătură cu arta.

Doar 90% dintre piesele de teatru nu au nici o legătură cu arta.

—————————————————————-

Păcănelele sunt o boală socială care sug ultimii bani de la cei mai săraci și proști dintre noi.

Teatrul e o boală socială care umple de bășini pe cei mai pseudointelectuali dintre noi.

—————————————————————–

Deși sunt toxice atât pentru societate cât și pentru individ, păcănelele produc bani serioși la buget. Legea e făcută însă în așa fel încât taxele din păcănele se duc la cultură. 3% la ministerul culturii, 2% la fondul cinematografic. Deși pare puțin, sumele rulate sunt imense. Practic fără taxele astea n-ar exista finanțare pentru o grămadă de biblioteci publice și alte activități culturale. Gen teatru.

Deși e complet benign pentru societate și pentru individ, teatrul produce găuri serioase la buget. Ca orice activitate finanțată de stat, banii se duc clientelar la tot soiul de prieteni ai sistemului care produc piese jenante, în care joacă aceiași bășinoși abonați la banii statului și pe care nu le vede mai nimeni. Fiecare teatru finanțat de stat are angajații lui care nu fac nimic util dar încasează salariu. Mulți paraziți au burta plină degeaba, doar așa, ca să păstrăm iluzia că avem cultură și facem teatru.

———————————————————————

În tot sistemul ăsta de căcat există totuși actori și regizori buni, care produc chestii valoroase și care au cam murit de foame anul ăsta. Din păcate sunt legați ombilical la tumoarea asta finanțată de stat și e greu să îi separi de slugoii numiți politic și acoliții lor. Nu ai cum să îi hrănești decât la pachet cu ei.

———————————————————————

Pseudointelectualul de rând nu se duce la teatru, dar îi place ca teatrul să existe. Să știe el că e acolo și e cult. Se simte cult prin osmoză așa, doar știind că merge pe stradă pe lângă locuri care, în capul lui, produc cultură. Dacă te prinde un de-ăsta, o să îți explice clefăind cum teatrul e de mii de ori mai cult decât filmul deși el personal n-are destul discernământ și cultură cât să diferențieze o piesă proastă de una bună. Un film prost de unul bun.

Orice piesă bună de teatru poate fi transformată într-un film bun. Nu aduce valoare artistică în plus faptul că publicul respiră același aer cu actorii.

În ultimii 10 ani am fost de două ori la păcănele și o dată la teatru. ———————————————————————

Dacă mor de coronavirus toți oamenii care bagă la păcănele, omenirea nu pierde nimic.

Dacă mor de coronavirus toți oamenii care au impresia că teatrul e esențial culturii și nu doar cinematografie rudimentară tehnologic, omenirea nu pierde nimic.

—————————————————————–

Sper că v-am lămurit.

***

Șordan

Văd secția.

Horcăi și îi dau un picior ușii fix în plex. Mă prăvălesc înăuntru.„Șordan!” răcnesc la comisie, „am venit să votez cu Șordan și să salvez țara de pesediști, tuvămumancur de lepre!”.

Membrii comisiei se uită la mine timorați. Se vede că nu se așteptau să apară un cetățean în așa hal de vertical ca mine. „Domnule, nu avem Șordan. Aici e județul Dâmbovița. Mergeți dumneavoastră spre autostradă și de acolo spre București. Acolo au Șordan”

„De-aia nu putem să avem lucruri frumoase” scrâșnesc eu, printre dinți. „Vreau o țară ca afară”, trântesc eu verdictul, ieșind țanțoș.

Ajung în oraș. Ochii îmi joacă în cap ca la maniaci. Văd secția de vot. Mă arunc asupra ei.„Șordan!” urlu ca un posedat. „Dați-mi un buletin de vot pe care scrie doar Șordan că atât votez, hoților!”

Doi membri ai comisiei se uită unul la altul. „Încă unul” oftează amândoi. Un membru mai bătrân se ridică și mă ia de umăr.„Domnul meu, aici e Ploiești. Probabil ați fost la munte pe weekend, v-ați îmbătat ca un porc și vi s-au amestecat ideile în cap. Mai aveți până la București. Acolo au Șordan.”

„Rasa și cristoșii voștri de paraziți. Normal că n-aveți Șordan, slugoi ai pesedeului!”

Ies triumfător. Inima îmi bate în piept. Mă simt în ultimul hal de român. Continui drumul.

Văd secția.

În fața mea un cetățean responsabil, la fel de țanțoș și pintenog ca și mine. Merge flexat și încordat de parcă cară toate greutățile lumii în spate dar sunt ușoare pentru brandul lui. Dărâmă ușa de la secție. Intru după el.

„Șordan!” țipă el la comisie din toți rărunchii. Mă pun în patru labe pe o masă și urlu și eu. „Șordan!”. Străinul se oprește, mirat și se întoarce la mine. „Șordan?” mă întreabă el cu o voce de aproape om. Are ochii injectați și gâtul umflat de vene. „Șordan” răspund și eu cu vocea direct din stomac, ca un animal rănit.

Șeful secției de vot oftează și ne întinde două buletine de vot. Noi ne transformăm. Urlăm la luna necruțătoare de pe cer, prin geamul de la grădinița cu program redus în care ne aflăm. Suntem glorioși. Suntem cetățenii responsabili ai viitorului. Din depărtare, de pe un deal ni se răspunde în noapte „Șordan!”. Abia se aude urletul, dar noi avem auzul ascuțit. Ciulim urechile bucuroși. Nu suntem singuri. Suntem peste tot.

Respirăm greu. Avem fețele buhăite de efort și vocile dogite de răcnit. La urnă ne întâlnim cu buletinele completate iarăși. Se uită pe al meu cu coada ochiului. Vede ștampila pe „Șordan”. Mă uit și eu la al lui. Tot „Șordan” a ștampilat. Ne luăm limbile în gură.

***

Cum să abordezi o turmă de idioți

Pentru că tot apar ca ciupercile grupuri de idioți (acum anti-botniță, spre exemplu), am să fac câteva observații despre grupurile de idioți și cum trebuie ele abordate la modul general.

1. Grupurile de idioți nu se definesc prin interese comune ci prin dușmani comuni. Antibotnițarii se adună pentru că urăsc știința care e în așa hal de complicată încât dacă ar fi reală, ar însemna că ei sunt reduși mintal, și nu se poate. justițiarii sociali se adună împotriva rasiștilor care evident sunt peste tot și tradiționaliștii se adună împotriva identității de gen care și ea e evident peste tot. Să găsești țeluri comune cu un om e greu. Să găsești un dușman comun e foarte ușor.

2. Scopul principal al intrării într-un grup de idioți nu este împrăștierea unei idei ci sentimentul de apartenență. Cu cât e mai ratat un om, cu atât simte mai tare nevoia de a face parte dintr-un grup. Le spune și instinctul că ratații sunt relevanți doar dacă formează o masă. Asta face grupurile de idioți mult mai puțin periculoase decât par la prima vedere. Au ajuns acolo ca să se bucure că sunt de acord unii cu alții, nu să schimbe lumea. Satisfacția că în sfârșit au găsit o gașcă le ocupă tot timpul. Lăsați în pace, idioții formează un cerc și se aplaudă reciproc. În cel mai rău caz îl formează în public, ca să îi vadă și alții cum se aplaudă reciproc. Dar în stare de acțiuni real nocive nu prea sunt. Pentru că na, ratați fiind, voința lor e destul de limitată. Devin periculoși doar dacă societatea îi tratează ca și cum ar fi și începe să reacționeze excesiv la gălăgia lor impotentă.

3. Grupurile de idioți trebuie mereu puse în perspectivă. Gălăgia pe care o fac îi face să pară mai mulți și mai relevanți decât sunt cu adevărat. Adevărul e că majoritatea oamenilor, normali fiind, cam tac. Nu stau să țipe aiurea. Dacă închizi ochii și ciulești urechile, îi auzi doar pe idioți. Dacă deschizi ochii, vezi că sunt sub 1% din populație.

4. Nu ai cum să discuți rațional cu idioții când sunt grămadă. Dacă dezbați cu ei, pierzi timp și îi convingi mai tare că au dreptate. Dacă le oferi doar argumente și logică, pierzi oricum. E ușor să îi arzi cu logica dar îi arzi doar în capul tău și în interiorul grupului de oameni care sunt de acord cu tine. Ei o să simtă doar că le e grupul atacat, deci e bine că au format un grup și își țin spatele reciproc. Nu uita că ei sunt acolo pentru sentimentul de apartenență la grup, de care au nevoie, ratați fiind. Cum nu ai cum să le oferi asta, orice zici îi radicalizează mai tare.

5. Știind toate cele de mai sus, poate cea mai bună strategie când vezi grupul de idioți ratați e să nu îi antagonizezi, să nu stai să te cerți cu ei, să nu îi prezinți altor oameni ca fiind relevanți doar pentru că te-a speriat gălăgia făcută de ei și în nici un caz să nu îi consideri o problemă reală care necesită contrareacție. Fix așa îi validezi. Considerând că dacă îi lași în pace vor atinge o masă critică și vor deveni o problemă reală. Ca drobul de sare din „prostia omenească”. Problema e că singura contrareacție logică e să formezi un grup cu ei ca dușman comun. Ceea de duce conform celor stabilite mai sus la încă un grup de ratați idioți.

***

pentru că tablete

Cred că ați auzit zilele astea toți semidocții cum se cacă pe ei pe subiectul tabletelor pentru elevi.

„Ohhh nu se cumpără tablete la elevi!”

„Ahh cineva a cumpărat tablete la elevi!”

„Vai, nu-s destule tablete la elevi!”

„Ar trebui să domle să ministeru să ceva să nu se poate în țara asta 2020 nu sunt tablete la elevi nu se poate asa ceva suntem în UE și am văzut seriale inteligente pe HBO la viața mea și consider în calitate de om cult că Societatea ar trebui să genereze mai multe tablete în direcția elevi!”

Îi știți și voi, au dat ochii peste cap peste tot. Le făceau ochii în cap ca păcănelele la free spinuri.

Două observații mici am.

1.
De ce nu smartphone și tabletă? Care e diferența? La ochii lor mici și apropiați de copii chiar n-au nevoie să vadă mai clar.

Aa, voi aveți impresia că tableta e o sculă pe care o poți folosi la învățat mai tare decât un telefon? La ce, mai exact? Că tot n-are tastatură. Nu poți să-ți faci temele. Nu poți să iei notițe la clasă. Nu poți să nimic. E o bășină. Nu are nimic în plus față de un smartphone decât un ecran mai mare.

Ce ar ajuta pe bune ar fi un laptop. Cică școala trebuie să te învețe pentru viitor. Și toate joburile de viitor aparent sunt de birou. Lucrează cineva la birou de pe tabletă? Nimeni? Tastatura e sfântă, nu?

Atunci ce rahat ne tot cramponăm pe tablete?Eu cred că avea un politician niște tablete nașpa luate de la chineji și le-a dat cadou la săraci, după care s-au apucat și alții că părea mișcare populistă. Mai ales că aplaudau ca focile oamenii duși la bibliotecă dar rupți de realitate.

Există laptopuri low end aproape la prețul unei tablete. Poți face un program de recondiționare de laptopuri vechi pentru elevi săraci. S-ar strânge zeci de mii numai din Pipera.

2.
Știți la ce sunt folosite cel mai mult tabletele școlarilor? Intrați pe youtube românia, la trending și o să vedeți. Aia fac. Văd mai clar sfârcurile lui Dorian Popa. Abia se văd pe un telefon. Trebuie tabletă să le apreciezi. La învățat nu prea ajută. Dar pentru spart semințe pe youtube la ultimul clip al lui jador e perfectă.

***