Poveste INTERACTIVĂ:
Ești un JANDARM în prima zi de muncă. Poți să salvezi DEMOCRAȚIA?

Tocmai ai absolvit prestigioasa Școală Militară de subofițeri jandarmi „Ivan Turbincă” ca vârf de promoție, magna cum laude cu nota 10 pe linie la Stat în Picioare, Mestecabile la Intimidare, Mers Amuzant, Pulanologie și Tactici de Război de Gorilă, resprectiv nota 7 la Legat Cascheta. Ești o tânără speranță supradotată a jandarmeriei. Ți se spune „fenomenul”. Un licăr ți se vede în ochi. Licărul care spune că ești gata să aperi DEMOCRAȚIA cu orice preț.

Pe maică-ta o dă plânsul de bucurie mereu când te vede în uniformă. Gagică-ta își umectează pe ea de fiecare dată când îți scoți cascheta.

Deodată idolul tău, Colonelul în Alb vine spre grupul de absolvenți printre care te afli și tu. Poartă haine de in atât de albe încât ar face orice publicitar care a lucrat la o reclamă la detergent să se spânzure de uimire. Vi se adresează.

- Bravi Jandarmi! Știu că mâine e prima voastră zi în viață ca jandarmi deplini, dar avem o misiune grea! O misiune în care va fi nevoie și de voi! Poporul s-a răsculat! Vrea să vină peste noi să ne ia DEMOCRAȚIA! Nu trebuie să lăsăm DEMOCRAȚIA să cadă în mâinile POPORULUI! Sunteți gata să apărați DEMOCRAȚIA cu propria viață, în limitele bunului simț?

Îți pui în fugă uniforma de țestoasă și te bulucești într-o dubiță, împreună cu echipajul tău. 20 de oameni. 40 de șosete. O singură dubiță Mercedes Sprinter 8+1 locuri. Jumătate de oră mai târziu sunteți toți la Victoriei, încolonați. Echipajul tău e prea puțin pregătit pentru a păzi Guvernul, însă e pus lângă girafa de la Antipa, punct strategic de importanță națională. Colonelul în Alb te privește în ochi pe tine și pe toată lumea. Are genul ăla de privire care pare că te privește în ochi din orice unghi. Ca un tablou mișto sau o icoană.

- Începătorilor, sunteți gata? Da' ce zic, normal că sunteți gata. Sunteți jandarmi! În curând o să apară poporul. Girafa asta reprezintă democrația și nu trebuie să cadă în mâinile lor! Sper că știți ce trebuie să faceți! Și dacă nu știți ce să faceți...

Colonelul vine spre tine. Cu o mână te apucă de guler, cu una strâns de breteaua de la chiloți și cu una te bate pe spate.

- Îl aveți chiar aici pe „fenomen”. Șef de pluton. O să vă spună ce să faceți, că doar a fost vârf de promoție. Nu mă dezamăgi, „fenomenule!”.

Se uită la tine ca și cum se așteaptă să zici ceva. Zi și tu ceva!

L -ai dezamăgit pe Colonelul în Alb în ultimul hal. Nici măcar nu se poate uita spre tine. Te trimite să stai la Colțul Rușinii cu o bască pe care scrie PĂCĂLICI în cap.

Vezi la televizor cum colegii tăi se distrează înăbușind revolta sfidător de pașnică cu lacrimogene și pulane pe spinare și oftezi.

Ești mutat la spălat wc-uri timp de 6 luni. E scârbos la început dar după primele săptămâni deja te desensibilizezi la fecale. Nu găsești fecalele mai scârboase decât salata de vinete, spre exemplu. În acele 6 luni lungi în care rașchetezi rahat întărit de pe pereții de WC, uneori uimit de înălțimea la care au ajuns și de bolta implicată în ecuație, ai timp să te gândești: Oare ai făcut alegerea bună? Oare rașchetatul de fecale este o activitate mai constructivă pentru tine și pentru omenire decât, spre exemplu, apăratul democrației?

Într-o zi îl prinzi pe Colonelul în Alb ieșind de la budă. Nu poți să nu observi că se cacă la fel de alb și luminos ca întreaga lui ființă. În timp ce se spală pe mâini te privește în ochi, cu ajutorul oglinzii.

- Cred că ți-ai învățat lecția, așa că sunt dispus să îți mai acord o șansă. Mâine este anunțat un nou miting în care POPORUL vrea să ne ia DEMOCRAȚIA din mâini. Te mai întreb o dată: Ești gata să aperi democrația cu propria viață, în limitele bunului simț?

Îți instruești trupa să se aranjeze în V în jurul girafei, cu tine în vârf. Respiri greu și simți borbonele de transpirație cum ți se scurg pe tâmple. Puhoiul de oameni vine. Sunt câtă frunză și câtă iarbă, dar clar mai puțini decât vrea presa soroșistă să se creadă că sunt. Cam jumătate.

Părinți, copii, bătrâni, corporatiști, muncitori și account manageri cu scolioză te înconjoară. Scutură steaguri agresiv. Unii se așează în fund agresiv. Câțiva în spate fac cumva o coreografie complicată din care reiese că corupția e rea. La modul agresiv. Se aud cântece de voioșie cu subtext agresiv cum se cântă din toate direcțiile. Mulțimea e placidă, dar instinctele tale de jandarm îți spun că sub aparentul calm se ascunde furie. Ca bulbucii de lapte dat în fiert pe sub caimac.

Ceilalți jandarmi se uită la tine expectativ. Se bazează pe instinctele tale de jandarm. E momentul să abordezi situația într-un mod jandarmeresc. Îți dregi vocea și te îndrepți către camarazii tăi:

Arunci cu lacrimogene în popor. Timid la început dar prinzi curaj când vezi că și camarazii tăi aruncă lacrimogene împreună cu tine. Asemenea muncă de echipă te emoționează de ți se adună o lacrimă în colțul ochiului. Ba nu, e de la lacrimogene. A adiat puțin vântul și spre grupul tău. Vrei să le arăți celorlalți de ce ți se spune „fenomenul”, ba chiar și „claviculă de fier” în anumite cercuri. Pe sub mână, peste mână, cu boltă, prin rostogolire, le arăți toate tehnicile și își ies desăvârșit. Vezi lacrimi de invidie în ochii camarazilor tăi. Ba nu, e tot de la lacrimogene.

Poporul nu pare însă la fel impresionat de tehnica ta. Deși ai aruncat cu lacrimogene în ei ca să se calmeze, gazul pare că mai mult îi enervează. A dracu' și poporul ăsta, cum vrea el să se comporte fix invers decât scrie pe ambalaj că ar trebui să se comporte.

Intri voios în mulțime, împărțind pulane pe cocoașă în stânga și în dreapta. Colegii tăi te urmează, după un mic moment de ezitare. Ceva pare greșit însă. Parcă protestatarii sunt mai sprințari decât ar trebui să fie. Poate din cauză că văd bine și respiră bine. Ți-e foarte greu să îi alergi în uniforma ta de țestoasă. Abia reușești să troznești câteva spinări. De primit nu primești nici o lovitură că ai scut și or fi având ei joc de picioare dar scuturi pula. Deodată auzi o voce mânioasă în spatele tău.

- Ce-ai făcut, „fenomenule”? Ai scăpat franzela-n căcat! Și aveam mari speranțe-n tine!

E Colonelul în Alb. Pare că ai zbârcit-o nasol.

Tu și plutonul tău ați făcut un cerculeț în jurul girafei. Vă țineți de mână. Colegul din dreapta are o strânsoare puternică dar fină. Sigur folosește o cremă sau ceva. Cel din stânga are o mână foarte transpirată. Între timp celelalte plutoane de jandarmi au început petrecerea. Lacrimogene zboară în toate direcțiile și țipetele de „au mă ustură ochii, au ochii, parcă mi se topesc ochii” fac mai ușor de reperat locurile unde să dai cu pulanul. Și se dă cu pulanul. Nu și plutonul tău, bine închistat în jurul girafei. Colonelul în Alb trece pe lângă voi, sărind de pe țeastă pe țeastă de protestatar. Frânează pe ceafa unui inginer de sistem pletos și vă aruncă o privire nedumerită.

- Ce faceți acolo, balerinelor? Jucați flori fete sau băieți? Lăsați pacifismul și călare pe ei! Girafa e in siguranta! Puteți să vă futeți din priviri și la sediu!

Arunci lacrimogenă după lacrimogenă. Brațele îți sunt amorțite dar nu vrei să te oprești. Nu poți să te oprești. Ești un bombardier nebun care bombardează toată noaptea. Animalul tău spiritual e un B52. Nici nu mai poți înțelege de unde scoți atâtea grenade lacrimogene. Nu ții minte să fi luat atât de multe. Pare împotriva legilor fizicii. Ai putea să te uiți în jos, să vezi de unde le tot scoți dar ți-e frică că dacă vei observa fenomenul, îi vei schimba starea și efectul magic se va opri. Poate nici măcar nu e magie. Poate e doar spiritul democrației care lucrează direct prin tine.

Deodată observi că ești ultimul jandarm care mai aruncă cu lacrimogene. Ceilalți au năvălit de mult la bătut defensiv protestatari. Colonelul în Alb te vede și se încruntă spre tine. Lasă din mâna dreaptă doi art directori pe care îi gâtuia simultan și scutură pumnul spre tine.

- Destul, „fenomenule”, ne-am prins, ai o claviculă de fier! Deja arunci cu lacrimogene în camarazii tăi. Lasă proiectilele, ia pulanul și treci în formație!

Îmbini utilul cu plăcutul și cari pulane în stânga și-n dreapta. Ești o mașinărie superbă de tocat spinări. Faci cărare printre protestatari cu pulanul tău și lași în urma ta o dâră de oameni frăgeziți ca șnițelele. Unii dintre colegii tăi au obosit, alții au făcut torticolis. Riscurile meseriei. Însă când te văd, inspirați de frenezia ta, recapătă puteri.

Tot ce faci este justificat. Îți aperi poziția. Ce nu știu ei e că poziția ta e peste tot. Te oprești să îți tragi respirația și să te ștergi de sudoarea care s-a adunat pe frunte. Vezi trei protestatari deosebit de periculoși, care trebuie neutralizați rapid. Din păcate sunt poziționați strategic în direcții diferite. Trebuie să alegi unul pe care să-l snopești.

Colonelul în Alb te pune la pământ cu o lovitură de picior prin rotire.

- Nu știu ce te-a apucat, „fenomenule”, dar nu e nici ziua, nici locul. O să îți arăt eu ție cine e cu adevărat bombardierul nocturn după ce te repartizez la spălat WC-uri. Te anunț din timp că am o căcare programată la 5.58 și o inspecție a latrinelor la 6.00. În fiecare zi! Și dacă nu e destul de curat încât să mănânci de pe jos, te așteaptă curtea marțială!

Te năpustești asupra femeii gravide, gata să te aperi de orice șiretlic de care cu siguranță e în stare. Fiind un gentleman suprem nu dai nici la burtă, nici la față, pentru că femeile țin foarte mult la aspect. Așa că îi cari pulane doar în ceafă. Dai cu sete și responsabilitate. De la pământ, agresoarea încearcă să te înduplece cu privirea. Ce tactică perfidă! Eziți însă, pentru o clipă. Timp suficient pentru agresoare să vorbească

- Jandarmule! Simt că sub armura aia zace un suflet bun! Și noi iubim democrația! Ajută-mă să mă ridic și să oprim nebunia asta! Cu toții suntem oameni!

Te năpustești asupra bătrânului, gata să te aperi de orice șiretlic de care cu siguranță e în stare, ținând cont de experiența lui vastă de viață. Lovești apăsat pentru că bătrânii au nervii obosiți și nu prea simt durerea. Dai cu sete și responsabilitate. De la pământ, agresorul încearcă să te înduplece cu privirea. Ce tactică perfidă! Eziți însă, pentru o clipă. Timp suficient pentru agresor să vorbească

- Jandarmule! Simt că sub armura aia zace un suflet bun! Și noi iubim democrația! Ajută-mă să mă ridic și să oprim nebunia asta! Cu toții suntem oameni!

Te năpustești asupra bărbatului paralizat și imobilizat într-un scaun cu rotile. În timp ce lovești, te macină o întrebare filozofică: Dacă bați un tip și nu simte, paralizat fiind, îl mai bați? De la pământ, agresorul încearcă să te înduplece cu privirea. Ce tactică perfidă! Eziți însă, pentru o clipă. Timp suficient pentru agresor să vorbească

- Jandarmule! Simt că sub armura aia zace un suflet bun! Și noi iubim democrația! Ajută-mă să mă ridic și să oprim nebunia asta! Cu toții suntem oameni!

Ridici presupusa „victimă” de pe jos. Instinctele tale de jandarm îți trimit furnicături în tot corpul. Ceva e greșit. „Victima” își scoate masca de latex. Caști gura de uimire. Nu e protestatar obișnuit, e Ionuț Sindile, jandarmul-fantomă. Colonelul cu o mie de fețe. Cameleonul din Teleorman. Mâna dreaptă a jandarmeriei, gata să își strângă corpul de gât dacă e absolut necesar. Era doar una dintre capcanele lui.

- Te-am prins, începătorule. Eram sigur că nu ai coloană vertebrală și spirit jandarmeresc! Aveai față de trădător din școală! Miroseai a trădător! Aveai gust de trădător! „fenomen” cică. Nu ești nici un „fenomen”, prietene, crede-mă pe mine! Păi măi idiotule, cum să fie democrația a tuturor, dacă momentan e a noastră? Chiar așa, pici la tactici de diversiune elementare? Nu-i nimic, n-o să fie nevoie de gândire și loialitate după ce te raportez Colonelului în Alb! Spălător de latrine etern scrie pe tine!

Nici măcar nu mai ții minte în cine dădeai și de ce. Te uiți sub tine și vezi doar o masă de umflături, cu o vagă formă umană. Ți-ai făcut treaba bine. Lângă tine vezi trei colegi care încearcă să rupă un protestatar agresiv, trăgând de membrele lui în toate direcțiile. Ești indignat. Ar trebui să știe că dacă nu tragi de toate cele patru membre se poate rupe asimetric. Ai învățat asta în primul curs de la școala de jandarmi, ce mama mă-sii. Țâșnești să îi ajuți, îl apuci pe protestatar de piciorul liber și tragi cu toată forța.

Protestatarul se rupe în patru perfect simetric și umple bordura de mațe și zemuri. Încerci să faci o întoarcere pe loc și aluneci pe zborșala de pe jos. Casca îți zboară din cap. Rahat. Rahat. RAHAT! Iar ai uitat să-ți legi breteluța de la cască sub bărbie. Singura ta slăbiciune. Și doar ți-a zis maică-ta să studiezi și la Legat Cascheta serios. Nu contează că ai luat 10 pe linie în rest. Toate materiile sunt importante. Of, dacă o ascultai pe mă-ta...

Casca aterizează sub tine și dai cu capul de ea în cădere. Lumea se înnegrește.

Sari în fața gloanțelor cu o viteză demnă de porecla „fenomenul”. Corpul ți se zguduie sub forța gloanțelor și cazi mort la pământ, într-o baltă de sânge. Din fericire asasinii își consumă toate gloanțele pe corpul tău deja mai greu cu jumătate de kilogram și rămân neînarmați. Colonelul în Alb îi pune la pământ cu o lovitură de picior din întoarcere pe toți trei. Dragnea Însuși e în siguranță. Democrația este în siguranță. Ai avut o viață împlinită.

Sacrificiul tău nu este uitat. Dragnea Însuși numește după tine o stradă lăturalnică din Turnu Măgurele. Nu este momentan asfaltată, dar există speranțe. La nouă luni jumate după moartea ta, fosta logodnică, actuală oarecum văduvă că n-ați apucat să vă căsătoriți naște un băiat perfect sănătos. Are același licăr de destin glorios în ochi pe care îl aveai și tu. Colegii de grădiniță îi spun „fenomenul junior” și vrea să devină jandarm când o să crească. Exact ca tatăl lui.

Te ascunzi sub cearșaf ca un căcăcios. Auzi împușcături. Scoți capul. Colonelul în Alb a reușit să îi decapiteze pe cei trei asasini cu o lovitură perfectă de picior prin rotire dar nu a fost destul de rapid. Dragnea Însuși zace mort pe podea, într-o baltă de sânge de culoarea rubinului. Democrația a murit o dată cu el. Cearșaful tău e pătat iremediabil. Colonelul în alb oftează spre tine.

- Asta schimbă tot. Asemenea lașitate. Nu ești nici măcar un sfert de jandarm. Cu siguranță nu ești fiul meu! Ești doar un spălător de latrine! Acolo îți e locul și asta o să faci toată viața!

Ești o dezamăgire pentru numele de jandarm. Pentru ideea de jandarm și pentru idealul de jandarm.

Anii trec și nu ești repartizat nicăieri în altă parte decât la spălat veceuri. Maică-ta nu îți mai răspunde la telefon. După ceva timp gagică-ta te lasă pentru un jandarm căruia nu îi e frică să apere DEMOCRAȚIA.Nu îți faci prieteni dar le dai câte un nume fiecărui WC pe care îl speli zilnic. Te uiți la ele ca și cum ar fi copiii tăi și cumva au o dependență de ciocolată. Salariul nu îți crește niciodată. Îmbătrânești spălând veceuri. O întrebare te obsedează în fiecare zi. Oare nu cumva am ales greșit? Oare nu ar fi fost mai frumoasă viața mea dacă aș fi apărat DEMOCRAȚIA?

Mori fix în ziua pensionării de fractură de coloană. După atâta aplecat cu pompa de desfundat în mâini, anumite vertebre pur și simplu s-au erodat prea tare să mai poată susțină un torso. La înmormântarea ta nu vine nimeni, nici măcar Mircea, Lolo, Ciocostel, Alună sau Jimmy cel Maro pentru că sunt WC-uri și WC-urile nu se pot deplasa. Ultimul tău gând te duce iar la Democrație. Cu toate că ai ales să nu fie responsabilitatea ta, speri totuși că a fost cineva acolo să o apere.

Poate într-un univers paralel evenimente s-au desfășurat altfel. Poate...