SENS e un partid foarte bizar.

Pe de o parte sunt de acord cu multe dintre propunerile lor. Da. Vreau mai mulți copaci în oraș. Da, vreau să se naționalizeze toate casele dărăpănate din centrul orașului că e clar că proprietarii n-au nici un gând să le facă ceva util cu ele și e de rahat ca în zonele cele mai scumpe ale orașului jumătate dintre clădiri sunt ruine.

Chiar nu mă interesează dacă facem acolo cazinouri, malluri, locuințe sociale pentru dislexici futăcioși sau centre de vindecare ale autismului prin dans interpretativ.

Important e să nu mai fie ruine mirosind a urină și pline de seringi. Ca hotelul Dunărea de lângă Gara de Nord, unde deja au crescut copaci pe balcon înalți de 2 m. Poți să faci livadă din el.

După care sunt aberații comuniste ale SENS.

Și nici măcar nu e un comunism ancorat în realitate. E comunism de copii de 20 de ani care-s în anul I la o facultate umanistă și se pierd în cifre că n-au mai fost atenți la mate din clasa a 6-a.

Nu stau la cămin să mai dea piept cu oamenii reali, că părinții au bani. Nici măcar într-un apartament cu alți oameni. Au garsonieră închiriată de tati, n-au prieteni, stau prea mult pe internet și au dezvoltat un fel de hivemind pe chatul unor impostori ca Faiar și imbecili ca Zlăvog.

Au intenții bune, dar lipsa completă de inteligență socială și perspectivă reală îi duce la concluzii cretine gen „copiii săraci au nevoie de terapie gratis”.

Da, fix aia e problema. Copiii pe care profesorii nu-i bagă în seamă că-s la o școală proastă și s-au pierdut pe drum, cărora tati le ia banii de alocație să bea și să bage la păcănele au nevoie de terapie gratis. Să îi întrebe o țoapă cu breton mov „ce simți în legătură cu asta”. Aia rezolvă. Clar.

Iar alte idei sunt atât de comuniste încât i-ar fi și lui Marx rușine când le-ar citi.

E fix gândire de copil socialist bogat, crescut de părinți elicopter și pompat cu Danonino și Minimarțieni până a ajuns pe spectru.

Iar concentrarea partidului SENS fix pe ăștia și pe ideile lor crețe rupte de realitate îl face mai mult o sectă pentru copii empatici care nu înțeleg cifre decât partid.

Nici n- au unde să crească mai mult. Că singurul lor public e „copii urbani pe spectru upper middle class de generație Z”. Care-s maxim 100 000 în toată țara. Mai mulți nu s-au născut și dacă ar ști cineva de la SENS mate cât să înțeleagă cifre și-ar da seama că n-ai cum să crești peste limita asta biologică decât cu clonat sau făcut o platformă care să atragă și alte categorii sociale.

Cu toate astea, mi-ar plăcea un 5% SENS în parlament. Să fie un partid balama care să forțeze o coaliție de guvernare să ia și măsuri verzi contra voturi.

Mai mult nu, că strică.

Chiar și în consiliile locale mi-ar plăcea SENS la 5-15%. Că acolo e cea mai mare nevoie de oameni care vor copaci in loc de beton.

Dar în poziții de conducere? Nu mulțumesc. Și de-aia nu înțeleg de ce candidează Ana Ciceală la primăria București.

E clar că n-are nici o șansă.

Nu, nu e acolo să rupă voturi. Voturi de la cine? De la Drulache? Păi nici dacă-i aduni pe amândoi și îi pui unul peste altul într-un parpalac nu scoți 15%.

Drulă suferă de sindromul Dan Barna. Adică e simpatic ca o clismă și ar pierde alegeri și dacă ar fi singurul candidat.

Deci toată agitația asta a lor o văd doar ca pe niște roleplaying. Orice sectă are nevoie de activități comune ca să crească coeziunea din cadrul ei. Și copiii socialiști pe spectru se joacă și ei de-a politica ca să se simtă parte din ceva.

De-aia când vezi unul că face campanie SENS îți vine să dai ochii peste cap și să oftezi. Încă unul care nu era atent la matematică în gimnaziu și la făcut prieteni în liceu care are impresia că un group chat ține loc de cerc social.

Problema României e ca nu are un partid moderat socialist de bun simț, ancorat în problemele adevărate ale săracilor. Nu în impresiile idealiste ale tineretului urban.

Avem partide de centru dreapta ca USR și partide de dreaptostânga populistă ca AUR și PSD care folosesc săracii ca masă de manevră. Le spun ce vor să audă și le dau mită electorală cât să le ia votul și atât. Fără să li se fâlfâie de probleme reale, sistemice.

Iar în lipsa unui partid de stânga reală, cresc ciudățenii ca SENS în care copii pe spectru urbani și cu bani încearcă să-și imagineze care-s problemele săracilor pe care nu i-au văzut în viața lor.

Poză cu hotelul Dunărea, o ghenă sinistră care îmi provoacă dureri oculare din prima zi când am ajuns în București și am ieșit din gara de Nord. Votez pe oricine promite că face ceva, orice cu el.

Oameni buni, mare atenție la neatenție! Și mai ales la buzunare, altfel pățiți ca mine!

Chiar nu mă așteptam, că mă știu destul de ager. Eram acum câteva săptămâni în autobuz, aglomerație, tot soiul de dubioși prin jur.

Evident că eram atent, mă pipăiam pe buzunare, să văd că mai e acolo telefonul, portofelul. Că doar nu m-am născut ieri.

Mă dau jos din autobuz, vine unul la mine, avea glugă în cap, nebărbierit, părea homeless, sincer.

Și zice: „Șefu, vezi că te-au făcut la buzunare.”

Îmi pică fața.

Bag mâna în buzunar, scot telefonul, dau pe știri: Înalta Curte de Casație și Justiție a mai scăpat de pârnaie, cu niște prescripție, vreo trei mari corupți.

Când, fratele meu? Între două stații? Vă dați seama, dibăcie maximă, că eram cu mâna pe buzunar și n-am simțit nimic.

Săptămâna trecută eram în centru. M-a oprit un străinez să-l ajut cu orientarea, nu găsea Teatrul Național. Îi explic eu, pleacă, tot așa, vine la mine un martor. Om oarecare, și zice:

„Băi, ți-au făcut ăia schema. Cât unul te ținea de vorbă, celălalt te-a făcut la buzunare.”

Îmi pică toată fața direct pe asfalt.

Bag mâna în buzunar, scot telefonul, dau pe știri: încă PATRU mari corupți scapă de pârnaie. S-au prescris faptele.

Și jur că-i explicasem lu’ ăla extrem de concis. Maxim 20 de secunde au avut la dispoziție și au reușit să mă lucreze! Pariez că nici nu era străinez, doar se prefăcea.

Ieri eram la magazin, să iau portocale. Coadă mare. Trece unul pe lângă coadă, fără să cumpere nimic, și simt cum se freacă de mine. Zic: gata, l-am prins.

Dă să fugă.

Mă duc după el.

Țipă:

„De ce mă alergi, bă?!”

Da’ ce, eu sunt prost?

Țip:

„Da’ tu de ce fugi, bă?”

Îl prind din urmă, dau să ne încăierăm când omul meu scoate telefonul, se uită pe el și zice:

„Băă, prostule, cât eram noi paranoici, ăștia ne-au făcut la buzunare!”

Scot telefonul, nu-mi vine să cred. Ne pică fețele amândurora de crapă asfaltul și ajung până în canalizare.

Cât ne tatonam noi, iar s-au prescris faptele. Încă CINCI mari corupți scapă de pârnaie cu ajutorul ÎCCJ.

Deja lista e aberant de mare: Udrea, Ioana Băsescu, Cosma, Manda, Blejnar, Bogdan Olteanu, Nelu Iordache, Darius Vâlcov, Boureanu, Dascălu, Mircea Costea, Sebastian Vlădescu.

Vă dați seama ce m-au lucrat la portofel? Cu toată vigilența, că am făcut tot ce ține de mine! Păi numai la Vâlcov a fost prejudiciu de zeci de milioane de euro. Miliarde de lei în prejudicii care erau în portofelele noastre și ne-am ras pe bot definitiv.

Nici nu se dau înapoi, nici măcar nu fac băieții ăștia puțină pușcărie, nimic. Ne-au făcut la buzunare fără drept de apel.

Păi de banii ăștia ajutam vreo trei Ucraine, cumpăram și tancuri, ba chiar plăteam și pensiile nesimțite ale ăstora din ÎCCJ, să nu mai fie nevoie să nu ne dea ei voie să le tăiem, ca acum.

Brigada Globohomo: SMIORC SMIORC Radu Gyr a fost comandant de cuib legionar și chiar dacă melodia aia nu zice nimic explicit legionar sau care să instige la ură, ba chiar multe surse zic că nici n-a scris el melodia, e urât!

Mai ales că BOR trebuie să se delimiteze de asemenea lucruri! Trebuie să fim atenți la asocieri și conotații și factori și aspecte și subtilități și microagresiuni și sugestii și aluzii!

Suveraniștii: LOL MELODIA PATRIOTICĂ FACE BRRRRRRR

Și nu înțeleg de ce sunteți surprinși că autorul unor versuri patriotice e legionar.

De parcă globaliștii scriu cântecele patriotice.

Parcă-mi și aduc aminte de superbele imnuri globaliste, ca:

„O, progresism frumos”

„Trei sute de sexe cunosc pe lume”

„Pe-al nostru steag e scris diversitate”

sau

„Doamne, ocrotește-i pe români, dar și pe celelalte etnii, în mod egal.”

Ce dracu’, mă, oameni buni? Trebuie să fii un anume tip de caracter ca să pui penița jos și să bălești pe foaie patetisme despre cât de mișto sunt oamenii fătați în proximitatea ta și ce proximitate mișto aveți împreună.

Oau, de ce toate animalele care măcăne seamănă cu o rață? Oare de ce?

Nu mai pot cu traficul din București. E inuman. Asta nu e civilizație!

Voiam ieri să iau pâine. Nici nu era departe. Peste stradă. Fratele meu, am luat mașina și mi-a luat 20 de minute să ies pe stradă și să fac stânga de două ori! Bară la bară tot! Să-ți bagi unghia în gât, nu alta, mi-a sărit toată foamea.

O las pe avarii pe banda I ca tot omul și ditamai namila de autobuz s-a chinuit 5 minute să mă ocolească. Tot traficul oprit de la namila aia. Ce caută în trafic? După ce că mai e cum e, bagă și primăria măgăoaile alea imense care nu se pot strecura. A trebuit prostul ăla să facă vreo 12 mișcări ca să reușească să treacă de mașina mea. Tot traficul oprit, să-l aștepte pe el.

Mă duc dimineață la cumătru să-l întreb ce facem de revelion, stă la 500 de metri de mine, tot așa, 20 de minute cu mașina. Ireal. Și ajung acolo, nici un loc de parcare. Numai de-alea albastre, cu taxă. Adică să plătesc eu parcarea de două ori? Că deja o plătesc pe aia de reședință.

Singurul loc cât de cât decent era sub un copac, la 50 de metri de scară. Să-mi cace mie păsările mașina și să merg pe jos. O bag pe de-a lungul printre două mașini parcate în fața scării, nici 3 metri între ele și o las așa în buză. Abia am deschis ușa să ies de gardurile lor tâmpite de la grădina scării. Ce dracu, suntem medievali? Punem garduri? Să nu intre vacile sau ce?

Când să cobor din scară, două ore mai târziu, un amărât în cărucior încerca să intre în scară, pe lângă mașina mea. Aproape să mi-o zgârie, nu altceva.

Ce căuta ăla pe afară în scaun cu rotile? Să încurce? Că ăștia pe ajutoare n-au ocupație toată ziua, stau numai să încurce. Își permit. A chemat trei vecini să-l ajute. Doi l-au luat de subraț și făceau mersul lateral, ca trei crabi lipiți cu scoci unul de altul în timp ce unul a ridicat căruciorul deasupra capului, să-l dea peste mașina mea.

Vă jur, dacă mi-o atingeau, ieșea mare scandal, că abia o spălasem. Ce să le ceri? Niște nesimțiți.

Vineri am dus copilul la grădiniță. O oră jumate am făcut din Metropolis până pe sud, unde e grădinița aia pentru copii cu talent pe care a văzut-o nevastă-mea pe tiktok la o influenceriță cu copii. Să-ți tragi palme cu piciorul, nu alta. Vrei să dai copilului o educație, numai tâmpiți în trafic.

Strada cu grădinița, o singură bandă, evident. Opresc, pun pe avarii, dau copilul jos și încep să verific că are pachețelul, planșa pe care o voia învățătoarea. Copilul zice că n-are planșa, că nu are nevoie azi de ea. Și o sun pe nevastă-mea pe video să dubluverific. Îmi zice și lista de cumpărături, dacă tot avem ocazia.

Băi și în tot timpul ăsta, fratele meu, toți proștii ăia de blocau strada în spatele meu făceau numai fețe. Unul a început să claxoneze. Așa, în fața unei grădinițe, ca un gherțoi. Abia auzeam ce zice nevastă-mea în telefon. Bine că era pe video și pot să citesc și pe buze.

Nici n-am putut să-mi pup copilul liniștit pe frunte și să-l mai întreb o dată dacă și-a învățat poezia de tâmpiții ăștia.

Am dat o fugă până la florărie, că na, copilul nu are planșa, trebuie să o îmbunez cumva pe educatoare, 10 minute am lipsit și deja un pâlc de țărănuși dădeau târcoale la mașină.

Băăi, ei la țară n-au avarii? Nu știu ce înseamnă când mașina e pe avarie? Ce e fratele meu cu toți pălmașii ăștia veniți la capitală să încurce traficul? Nu se mai poate. Trebuie făcut ceva. M-am săturat, vă zic.

Când eram mai tânăr, uram Catedrala Mântuirii Neamului.

Mi se părea un monument al parazitismului BOR: cum au reușit să-i strângă cu ușa și să-i ducă cu zăhărelul pe politicienii locali, promițându-le procente electorale în schimbul banilor noștri. Mă uitam la ea an de an, cum crește ca un cancer, în timp ce noi, organismul parazitat, ne ofilim, ne sugem la față și ni se înfundă ochii în orbite.

N-am fost niciodată destul de prost încât să cred propaganda mediocrilor fandosiți cu „hei, uitați câte școli și spitale s-ar fi construit din banii ăștia”.

Nu. Nu sunt și n-am fost niciodată atât de naiv încât să cred că există un univers paralel în care, din banii ăia, s-au construit chestii utile cetățeanului.

O vedeam doar ca pe o risipă de bani.

Acum, mai bătrân, îmi dau seama că, odată plecați din buzunar prin taxe, banii sunt deja risipiți, orice ai face. Sunt strânși de lipitorile nației, în aplauzele troglodiților care visează să ajungă și ei lipitori, și împărțiți la firme de casă, șoferi, amante, nepoți.

Din banii ăia s-ar mai fi plantat niște panseluțe în parcuri pe la țară în care nu intră nimeni, s-ar mai fi schimbat niște borduri, s-ar mai fi măturat niște străzi deja măturate (nu alea jegoase, să fim serioși) și cam atât.

Banii ar fi fost sifonați de grupuri de interese și, în loc de Catedrală, am fi avut o odaie în plus la 10.000 de vile ale 10.000 de corupți. Aia ar fi fost alternativa realistă. Niște mii de jacuzziuri și săli de biliard „budite” de gospodari din consilii locale.

Infrastructură n-a construit nimeni în țara asta de bunăvoie. Doar în silă, din bani europeni păziți prea bine ca să poți planta panseluțe din ei. Niște kilometri de autostradă trântiți în scârbă, cu lene și viteza ochiului de mort. Că, dacă nu poți să furi din ei, de ce să te chinui?

Catedrala aia e singura chestie vizibilă și concretă, construită de români din bani publici, în timpul vieții mele. Și probabil așa o să rămână până mor.

E urâtă ca o sobă de teracotă.

E un simbol al înapoierii. Suntem singurii europeni care mai produc monumente religioase megalomane în mileniul ăsta. Restul națiilor au evoluat mai departe, au trecut peste apucăturile medievale.

Dar e tot ce avem.

Singura dovadă că, în perioada de tranziție de la comunism la securism, s-a construit ceva.

Peste 100 de ani, Catedrala o să fie singurul semn că am existat și noi. Că, în generația mea, s-a construit ceva din bani publici. Altceva n-avem.

E piatra noastră de mormânt. Fără ea, am fi doar o masă de cadavre ambulante, aruncați într-o groapă comună, uitați de istorie.

Catedrala Mântuirii Neamului e singura dovadă că am fost și noi pe aici.