Cum să te simţi şi să pari deştept, deşi nu eşti.

E un fapt acceptat (de mine ) că majoritatea oamenilor, (voi spre exemplu) sunt proşti de respiră pe gură. Dacă m-aş căca în palmă şi l-aş modela ca pe plastilină într-o formă umanoidă, probabil ar fi mai deştept decât 95% dintre voi. Acuma toţi o să râdeţi că vă consideraţi în ăilalţi 5 %. Ei bine, nu, nu sunteţi. 

Da’ ce facem când vrem să ne simptem deştepţi dom’le? Că trebuie să ne simptem şi noi deştepţi, ca doar estem oameni!

Pasul 1. Înconjoară-te de idioţi. Cu cât sunt mai cretini oamenii din jur, cu atât mai deştept o să ai impresia ca eşti, prin comparaţie. E bine să ai şi idioţi în familie. Dacă ai un frate bătut în cap, spre exemplu, de mic o să ţi se para că eşti genial. La fel, poţi să te pui în bancă cu prostul clasei. Totuşi, ideal este să găseşti oameni doar vag mai proşti decât tine; să te crezi deştept, dar nu extrem de deştept, ca să nu dai în grandomanie supremă. Spre exemplu io când mă duc la ţară, fac o supradoză de proşti şi am impresia că ar trebui deja să pot să mut obiecte cu puterea minţii. Sunt în aşa hal de proşti oamenii de pe acolo că ţi se pare că dacă ei, cu creierul lor neted pot să meargă şi să respire în acelaşi timp, deja tu ar trebui să ai puteri nebăuite. “Ce rată de 3 fără un sfert să aştept mamaie? Deja mă deplasez prin dimensiuni paralele propulsat doar de voinţă!” Trebuie găsit un balans, să fie ceva mai deştepţi, dar, dacă au replică la afirmaţiile tale ai mers prea departe. Caută mai proşti. 

Pasul 2. Scrie poezii. Nu contează despre ce, câte, unde, cum şi de ce. Scrie poezii şi spune la toată lumea că eşti surmenat de atâtea poezii scrise. Merge şi cu făcut fotografii.

Pasul 3. Fă-ţi blog. La cât de mare şi prost e internetul, tot se va găsi cineva să îţi zică că eşti genial. Fă-l moderabil şi şterge toate părerile care nu zic că eşti genial. Scrie pseudointelectualităţi pe el: poeziile şi fotografiile de mai sus, filozofeli din categoria “cum e viaţa atunci când nu e” sau descrieri insipide ale unor concepte ca artă, tristeţe, relaţii inter-umane, ipocrizie, că oamenii una zic şi alta gândesc şi cât de grea e viaţa şi cât de neînţeles eşti tu. Atitudinea trebuie să fie de vexare detaşată, cu un iz de “uite cum observ eu banalităţi şi găsesc în ele nuanţe fine şi adevăruri noi”. Povesteşte ceva din viaţa ta şi apoi meditează pe baza evenimentului. Merge mereu. 

Pasul 4. Întreabă oamenii care vor să te fută dacă eşti deştept/deşteaptă. Tot timpul o să zică “da”, chiar dacă ai bale în bărbie de cretin. Oamenii care vor să te fută te văd mai deştept decât eşti. De aceea părerea lor contează. 

Pasul 5. Bagă citate peste tot, mai ales în blog. Găseşte citate pline de generalităţi, care nu înseamnă nimic clar şi foloseşte-le în conversaţie. Dacă nu au un sens clar, par înţelepte şi merg oriunde. Nu-i nimic dacă uitaţi cine a zis ceva. Spuneţi că a fost Oscar Wilde. Omul era genial şi oricum, dacă nu a zis-o el, s-a gândit la ea şi putea să o zică oricând. “Inteligenţa se naşte din mirare” – Oscar Wilde. Jur cu mâna pe inimă ca poţi să bagi această frază scurtă în ORICE conversaţie.

Pasul 6. Scarpină-te în bărbie 6 secunde înainte de a zice ceva. Efectul e amplificat de părul facial. De aia un bărbat pe gânduri va părea mereu mai deştept decât o femeie pe gânduri. De aia am io cioc. 

Pasul 7. Când eşti cu prietenii şi treci pe lângă o librărie, intră şi răsfoieşte două-trei cărţi vădit interesat. Nu le cumpăra. Spune că vroiai doar să vezi dacă e ceva nou în ediţia asta, că tu ai una mai veche acasă. Daca te grăbeşti, măcar uită-te în vitrină câteva clipe la cărţi. Dacă ai intârziat undeva, trânteşte un “scuze, am intrat puţin într-o librărie şi am pierdut noţiunea timpului” 

Pasul 8. Trei cuvinte: PIPĂ, PIPĂ, PIPĂ. Femeile, din păcate, sunt imune de efectul de elitism dat de suptul unui cotor de pipă. Trist. 

Pasul 9. Filme şi muzică indie. 

Pasul 10. Lasă barurile. Mergi în CEAINĂRII. Acolo comandă o CAFEA şi citeşte DILEMA VECHE. Sau măcar uită-te la poze. Încruntat ca şi cum chiar te concentrezi.

***

Comentarii (32)

  • julie spune:

    bai baiatule. eu nu te cunosc dar de mica am vrut sa fiu ca tine

  • Radu spune:

    cam tarziu sa mai devii, da’ pot sa te ajut sa faci unu 50% ca mine.

  • PureVanity spune:

    ai uitat sa zici de profil de deviantART.BR/BR/you suck.

  • Radu spune:

    dammit. BR/BR/mai uita omu’.BR/BR/da, ala te ajuta mai mult sa pari tenatativa de artist decat de intelectual…

  • apartamentu' spune:

    abilitatea ta de a inventa injurii e admirabilaBR/andra

  • PureVanity spune:

    ti-am zis, doar e un zeu.BR/BR/normal ca e misto.

  • Radu spune:

    semiBR/zeu.

  • Vlad spune:

    Am încercat şi eu o bună parte dintre aceste măsuri, dar aia cu muzica şi filmele indiene nu prea a mers. M-am uitat de 3 ori la Prietenii mei, elefanţii şi fredonez tot timpul cântecul ăla cu A HREF=”http://www.youtube.com/watch?v=ZA1NoOOoaNw” REL=”nofollow”Beni Lava/A, şi nu par mai deştept.

  • PureVanity spune:

    atunci esti doar semi.BR/misto.

  • hamlet spune:

    mie imi place sa imprumut carti sau muzica la colege. ca, daca-l imprumut pe patapievici, inseamna ca-l si citesc si deci, sint mai destept, nu?

  • PureVanity spune:

    ai putea la fel de bine imprumuta o GAzeta Sporturilor.BR/no aia da! aia chiar te-ar mai face mai destept. BR/ce patapievici visezi tu?

  • hamlet spune:

    percutati la gazeta sporturilor? ok, asta o sa va fac cadou de acum incolo. doar ca nu o sa mai par destept in ochii mei. si asta e jeg.

  • PureVanity spune:

    don’t worry, be happy, be gay.kill yourself.

  • Anonymous spune:

    Mi-e prea lene sa gasesc alt blog. prea lene sa fac user….

  • cezar spune:

    poti sa pari destept si daca pupi/musti un cur de blogger. sau nu? damn!

  • puttycat spune:

    am ras cu lacrimi, nu mi s-a mai intamplat asta de pe vremea lu’ abjectu (btw, sper ca stii cine e)

  • Stamate Bogdan Valentin spune:

    salut. Am avut un inceput cam sec, dar imi revin. Te pot contrazice, dat fiind faptul ca 99% din fiintele de pe acest glob sunt lipsiti de inteleginta, dat fiind faptul ca ne folosim doar 10% din capacitatea creierului, deci concluziile le tragi singur. Exceptie fac cocalarii, care isi folosesc 1% din creier, iar acel procent este dedicat pentru Valoare…

  • Radu spune:

    stii. din studiile mele de neuropsihologie pot sa-ti spun cu siguranta ca aia cu „folosim doar 10% din creier” e cea mai stupida legenda urbana existenta, si daca mi-ai spune-o in fata ti-as da un cap in gura pentru asemenea ineptie.

  • Stamate Bogdan Valentin spune:

    Nu e nevoie sa te enervezi Radu. Lasa ca decat sa te certi cu oamenii, mai bine incingi o beuta zdravana. Oricum daca vii la karaoke in coyote duminica ne vom intalni si nu as vrea sa ne cunoastem in conditiile pe care le-ai expus in comentul tau

  • Radu spune:

    ba tot ma invita lumea in coyote da e prea scump comparativ cu bautul in parc singur. nu de alta da ma distrez destul de bine si cu personalitatile mele multiple.

  • Dab spune:

    Ce tare e asta… cred ca e cayul sa dau iama prin libr[rii sau printre blogări ca sa aflu mai multe despre cum îmi poate ieşi in evidenţă „dăştăptăciunea” :)

  • bau spune:

    Al dracu’ destept ce esti tu…=))

  • Alex spune:

    abilitatea de a inventa noi injurii este nu admirabila, oricine poate inventa injurii…dar lucrurile pe care le faci si aduc folos celorlati sunt cele care conteaza de fapt….cat despre zeu sau semizeu e putin cam tras de par….pune-i cutitu in burta sa vezi de nu sangereaza, dai cu bata in cap sa vezi daca nu moare, ii place cand il flatati si va injura cand il criticati….cat despre mine ca un om crescut de parinti cu respect fata de alti oameni ma multumesc doar criticand-i articolele…..probabil ca asa il criticau si parinti inca de mic copil de aceea are aceasta oroare de critici.

  • Zeriz Nospun spune:

    pasul 3 e o particularizare a primului…

    acum la moda este CRIZA
    vrei sa fii destept? vorbeste despre ceva ce nu exista – CRIZA!!!

    bai ati auzit ce-a patit general motors?
    (l-au facut colonel, am auzit)

    frate e jale cu bancile!
    (sugi pula, in sectorul 3 cel putin s-au pus banci peste tot, practic poti sa mergi pe trotuar stand jos)

    fute-m-as in ea de criza; ai vazut mah cat s-a facut euroiul?
    (nasol… isi pierde romania statutul de superputere…)

    bai e nasol cu creditele si cu dobanzile!
    (banii ii castigi FURAND nu luand imprumut! bine, fie, si muncind, daca insisti)

    samd

    oameni dealtfel destul de sinapsati se dau destepti cu criza…

  • pizdamatii spune:

    Pulete misogin ! La pariu ca te-ai futut pe la 25 de ani prima data cand ai avut bani de o traseista . Acum esti maestru la futai. Sa ma pis pe rasa ta si a matii. Valabil si pentru toti cretinii care citesc cacatul asta regulat.
    Insa, la noi in Romania face banu’ cine se caca mai mult.

    • Radu Post author spune:

      esti idiot pentru ca
      1. n-am 25 de ani
      2. nu fac nici un ban de aici
      3. esti idiot

      da stiu. o ardem in tautologisme la ultima

  • Arnye spune:

    lasa-i radule…zica ce or vrea sunt doar invidiosi. :) eu sunt de accord cu tine cam in tot ce am citit aicea sa zic 99% sau poate chiar mai mult:) ma mir ce memorie ai totushi…si eu am idei d-astea „geniale„ da le cam uit…adevaru e k nici nu m-am pus sa le scuip pe foaie. da sper sa am vreme intr-o zi. U vad k ai :P

    ce stiu eu…e ca nu vreau sa par mai destept decat altu… k ai numa de suferit :)) in unele contexte… in majoritatea cazurilor, a grupurilor sociale cu care interactionez prefer sa par mai misterios,femeile adora asta.(sa fie din cauza k se gandesc k dak itzi sug pula nu o sa zici la nimeni) =)) samd. si mai e un avantaj… dak nu faci nimic la scoala nu vrei ca professori sa creada k esti dejtept da ti-e lene sa ridici un deget k apoi ie jale :)

  • iou spune:

    experienta proprie? ce te face sa crezi ca tu esti dasteptu’ p’aici? sau ce ma face pe mine sa cred ca nu esti? ei bine nu stiu

  • iou spune:

    puiule la inceput cand am citit cateva posturi am zis ca e ceva de capu’ tau, dar te dai prea destept esti prea ingamfat si incep sa cred ca te descrii pe tine cand vorbesti despre cei care se dau dastepti da nu’s. incerci sa fii mircea eliade sau ce? vezi numai cretini in jur si nu stii cum sa scapi de nenorocire? mai bine baga’ti un ciomag in cur si mai las’o cu povestile d’adormit copiii.

  • Alexxx spune:

    DA! Şi eu ma simt destept iar voi inclusiv Radu sunţeţi proşti cu toţii!ce mă impiedică să nu fiu?

  • Zamolxis666 spune:

    @Alexxx: citez din cvlasici: „DA! Şi eu ma simt destept iar voi inclusiv Radu sunţeţi proşti cu toţii!ce mă impiedică să nu fiu?” (prost?). Nimic nu te impiedica. Imi cer suze pentru comment. Insa exista o vorba: „daca nu iti place nu citesti”.
    Oricum, ideea surprinsa in posturi, dupa parerea mea umila, este realitatea cruda. Am observat ca oamenii ca Radu sunt introvertiti (in viata reala), frustrati, dar cu un deosebit simt critic si inteligenti. (Nu este nicio critica si nici un pupincurism la adresa lui).
    Pa!

  • polietilentereftalatdebere spune:

    În afară de 1 și 6 pe care pot sa le fac mai ai alte ideei ca mie scrisul imi face la fel de multa placere ca dormitul la cort in vama?

Adaugă un comentariu