Pitici Gratis

miercuri, noiembrie 23, 2011

Sunteţi împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi, retardaţilor?

Bun. Vor ăştia să cureţe câinii maidanezi de pe străzi şi voi sunteţi împotriva acestui lucru. Vă căcaţi pe voi cu spume la gură, alergând indignaţi în cercuri că e un măcel, că e inuman, că nu se poate aşa ceva.

Vă rog să vă daţi puţin jos de pe piedestalul de martirism etic autosuficient de pe care v-aţi urcat fără să vă roage nimeni, să trageţi nişte aer în piept, să nu mai daţi ochii peste cap ca demezele ofuscate, şi să tăiaţi sonorul două minute, cât vorbesc şi eu.

Bun. Sunteţi gata?

.

.

.

Salut. Aţi mâncat porc, vită sau oaie în ultimii ani şi vi se pare normal, dar vă ofuscaţi dacă cineva vrea să omoare maidanezi? În acest caz sunteţi nişte ipocriţi cretini care merită împuşcaţi în gât. Sărim peste găini şi peşti, că-s animale retardate. Le faci un bine dacă le spinteci. Dar oaia, vaca, şi porcul, sunt nişte mamifere la fel de drăguţe, inteligente, sufletiste şi iubăreţe ca şi câinii. Mai ales porcii. Sunt demonstrat mai inteligenţi decât câinii. Au un intelect apropiat primatelor şi un porc matur depăşeşte în gândire, percepţie de sine şi înţelegere a universului un copil de 3 ani.

Singura diferenţă între porc şi câine e că porcul e gustos, şi câinele nu.

Şi dacă diferenţa asta ţi se pare în aşa hal de esenţială încât să fii OK cu jumărul dar să se umfle guşa în tine când zice cineva de eutanasiat câini, meriţi bătut cu scaunul peste muie.

La fel cum e o nevoie umană să arunci şorici sub nas, e o nevoie la fel de umană să nu calci în rahat de câine şi să nu te latre o potaie când te poticneşti beat spre casă.

Şi am scăpat simplu şi logic de 95% dintre indignaţi. Au rămas doar vegetarienii. Ei bine, părerea lor nu contează. Dacă nu mănânci carne eşti un animal ierbivor, sub mine în lanţul trofic, deci automat 1. nu îmi pasă de părerea ta şi 2. te-aş face pe grătar şi mânca fără nici o mustrare de conştiinţă.

Tot aud argumentul ăla imbecil: că există o firmă SF, care se cheamă Protan şi e plătită la kil la eutanasiere. Şi omoară doar câinii mari iar căţelele le lasă vii ca să se împuieze, să aibă o recoltă bună şi la anul. De acord, dacă schema asta piramidală cu câini există, deşi mie mi se pare prea SF să fie plauzibilă, e o agerime nesimţită făcută să sugă bani de la buget.

Dar asta nu înseamnă că nu trebuie omorâţi maidanezii. Înseamnă doar că soluţia actuală de omorâre a lor e proastă. E ca şi cum ai afla că ăia de la şaormeria din colţ pun căcat în kebab şi ai deduce că soluţia e să te laşi de mâncat. Nu. Soluţia e să găseşti un loc cu kebab fără rahat în el.

Şi dacă vă roade compasiunea, luaţi-l pe Azorel în casă şi ţineţi-l în baie. Să îi strângeţi voi căcatul şi să-i suportaţi lătratul, dacă tot îl iubiţi aşa de mult.

S-au trezit toţi hipioţii nespălaţi din ONG-uri că se bagă ei să-i strângă, să-i spele şi să-i hrănească drăguţ şi uman. Hai, nu, zău? Dacă puteaţi să faceţi asta, o făceaţi până acuma, nu vă trezeaţi fix în ultimul moment.

E foarte uşor să o faci pe pilonul etic şi moral într-o problemă, când acea problemă nu e a ta, ci a altora, şi când nu ai ridicat nici un deget petru a face ceva.
Sper să vă atace un urs polar, să fie 10 poliţişti cu pistoalele pe capul lui şi eu să ţip că ursul ăla pe mine nu mă deranjează, e foarte drăguţ şi pufos şi ar fi un barbarism inacceptabil să fie omorât.

Şi da. Scoteţi-vă capurile din cur. Câinii maidanezi sunt o problemă.

Apropo, ziceţi mersi că am fost domn şi nu am început cu argumentul ăla că „De obicei apărătoarele maidanezilor sunt femei trecute de 30 de ani, fără copii şi mult prea jos în scara socială ca să aibă speranţa de a procrea cu vreun mascul acceptabil vreodată. Şi proiectează dragostea aia matern-protectivă, care e instinctual acolo şi trebuie să se manifeste într-un fel, pe potăile din faţa blocului, că-s neajutorate şi cu ochii mari şi umezi. Nu am de gând să-mi construiesc societatea în jurul nevoilor subconştiente ale ovarelor unor femele beta, universal nesemnificative.”

posted by Radu at 6:15 am  

628 Responses to “Sunteţi împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi, retardaţilor?”

  1. Tarheb
    noiembrie 23, 2011 la 7:13 am

    Din partea mea, sa ii omoare pe toti. Sunt niste animale parazitare.

    Si catre toti locatarii aia indignati care ies in fata blocului si gonesc hingherii: ar trebui sa vina politia cu pompierii si sa puna furtunul pe voi, handicapatilor! Sper sa muriti sfasiati de caini!

    • simona
      noiembrie 23, 2011 la 2:02 pm

      Animale parazitare sunteti voi astia de sustineti macelul asta. Respirati aerul acestei tari si doar atat. Sunteti niste paduchi, nu aduceti nimic bun pe lumea asta, traiti ca niste nimicuri.

      • Florin
        noiembrie 23, 2011 la 3:22 pm

        Ai ceva argumente la afirmatiile tale Simona? Esti praf…

      • Tarheb
        noiembrie 23, 2011 la 4:29 pm

        Simona esti dusa cu pluta. Esti retardata, ce “macel”? Crezi ca le da cu ciocanul in cap? Le face o injectie letala nedureeroasa. Dar poate ar trebui sa primesti tu niste lovituri in cap sa iti vina mintea la dovleac.

        • roborags
          noiembrie 26, 2011 la 3:59 pm

          CINE PULA MEA MAI CITESTE 504 COMENTARII??!!

          • scsc
            noiembrie 26, 2011 la 7:10 pm

            HELLO EVERYONE, WELCOME TO /R/PITICIGRATIS

          • nicoleta
            decembrie 25, 2011 la 12:52 am

            de ce nu optati sa gasiti o organizatie umanitara pentru animale (sunt sute) si sa ii castrati si inchisi in rezidente speciale. tot este posibil daca vrei mai bine decat un masacru.

        • adela
          decembrie 14, 2011 la 2:08 pm

          imi doresc din tot sufletul sa suferitzi de 10.000 ori mai mult decit cainele ala pe care moare sub mainile voastre !!!!!
          DACA ESTE CINEVA ACOLO SUS SA IMI ASCULTE RUGAMINTEA ,
          AMIN

          • Radu
            decembrie 14, 2011 la 2:26 pm

            nu o ascult.

        • Marius
          decembrie 17, 2011 la 7:12 pm

          Traiesti intr-o lume a ta Tarheb. Du-te la un “adapost” cand is numai tiganii aia sadici acolo sa vezi eutanasiere prin injectie.

          @Radu, pe acelasi calapod decizional, cand incepem sa eutanasiem oameni? Pe mine 80% dintre ei ma cam deranjeaza. Daca ajung la putere, te superi daca incep cu…?

          PS: Sunt pentru eutanasiere/sterilizare dar nu “romaneasca”.

          • Alistar
            ianuarie 22, 2012 la 12:00 pm

            Marius, daca-ti iubesti maidanezii, înseamna ca esti un boschetar care dormi cu ei sa-ti pazeasca sendviciul gasit in gunoi de alti boschetari !
            Te-as închide cu maidanezii in adapost !

        • andrei
          decembrie 20, 2011 la 12:38 am

          tarheb, dus cu pluta esti tu. pun pariu ca ai 15 ani si nu stii pe ce lume traiesti. daca nu, e si mai grav. mai baietica, unde ai vazut tu ca se face injectie letala? teoretic se face, practic cainii sunt ucisi prin macel. doar vara asta ce a fost un scandal legat de cainii de la un adapost ce au fost omorati cu bestialitate. si cand s-au dus pe acolo presa sau ong-urile, paznicii, beti morti, calcau prin balti de sange si aruncau cu caramizi peste gard pt a fugari oaspetii nepoftiti. a vuit presa de asa ceva, si-n tara si in afara, dar tu probabil te jucai pe calculator atunci. asta ti se pare tie ca se cheama EUTANASIERE??? fraiere, da, ok, sunt prea multi, dar in tara asta niciodata nu o sa fie eutanasiati ca-n tarile civilizate, ci MACELARITI. asa ca nu mai hamaiti ca “vai si afara sunt ucisi”, ca nu e tot aia. toti astia care va cacati pe voi ca vai vreti civilizatie sunteti de-aia care faceti comparatii cu ce e in afara fara sa faceti ceva practic. stati cu palma-n cur si behaiti.

      • Mihai
        noiembrie 23, 2011 la 4:43 pm

        Simona, sper(pardon, doresc din toata inima) sa mori sfasiata de cainii vagabonzi.Cu ce aduci tu bun societatii?Sporind numarul de caini de pe srtazi?O singura data in viata m-a muscat un caine(parca anul trecut), si, dupa ce am terminat antirabicele, m-am dus si l-am omorat cu o bata si un pistol de airsoft.Actul e cat se poate de uman, mi-am protejat semenii, ca sa nu fie si ei muscati de caini.Javrele astea sunt tinute de oameni ca voi, care vor animale in ftaa blocului.Strange-i cacatul, construieste-i cusca si leaga-l cu lant daca vrei sa-l tii, daca nu nu face spume cand vin hingherii si nu mai trolla, ca deja aberezi grav.

        • gicu
          noiembrie 23, 2011 la 5:27 pm

          QED
          cainii ii musca doar pe oamenii rai!

          • rofl
            noiembrie 23, 2011 la 5:59 pm

            sa-mi bag pula ce imbecil esti.

          • Cristi
            noiembrie 24, 2011 la 10:54 am

            Sa inteleg ca acei copii de 5 – 6 ani sfasiati de haitele de caini erau oameni rai? QED.

          • o tipa
            noiembrie 24, 2011 la 11:20 am

            QED, de unde ai ajuns tu la concluzia asta? Uite eu nu ma consider o persoana rea, iubesc animalele, imi plac deopotriva cateii, pisicile si caii dar imi este foarte frica de cainii necunoscuti. Fobia mea duce la eliminarea de adrenalina (sper ca stii ce-i aia) pe care cainii maidanezi o pot simti si care ii face pe ei sa se simta superiori mie, sa ma latre, sa ma maraie si sa ma muste (mi s-a intamplat de 2 ori pana acum). Da, imi plac animalele, am 2 pisici acasa pe care le ingrijesc cu drag, am 3 catei la curte dupa care fac curatenie si pe care ii tin doar la mine in gradina, pentru ca oricat de blanzi sunt, daca dau peste o persoana ca mine e foarte posibil sa muste. Un animal tot animal ramane, tot dupa instincte se ghideaza. Cu toate astea sunt de acord cu eutanasierea umana a cainilor maidanezi pentru ca nu mi se pare normal sa fiu obligata sa umblu pe strada cu dispozitive cu ultrasunete pentru a ma proteja. Daca pe strada ar umbla violatori retardati fara casa i-ati apara si pe aia? Saracii sunt retardati, nu stiu ce fac, dar tot au suflet – ar fi tot de datoria mea sa ma apar? Eu cred ca nu…eu cred ca tu, cu tatal si fratii tai (ipotetic vorbind) ati iesi pe strazi cu topoare si furci si le-ati face creierii praf pentru a va proteja mamele, fiicele, iubitele … corect?

          • yo
            noiembrie 24, 2011 la 4:30 pm

            gicule, amice, tu crezi ca exista si narnia nu ?

          • mike
            noiembrie 24, 2011 la 6:52 pm

            ["cu toate astea sunt de acord cu eutanasierea umana a cainilor maidanezi "]…???????…cam nehotarita “though”…kill’em all,kill’em all …da’ pe cine killerim totushi aicishea?…

          • de ce nu doare prostia?
            noiembrie 26, 2011 la 4:20 am

            vrei sa zici ca eu-s rau, ma?!

        • GiGi
          noiembrie 23, 2011 la 7:43 pm

          Degenerarea rasei umane este evidenta… Astfel de comentarii sunt aberante. Ma intreb oare pe dl. Mihai cand il va deranja vecinul, ii va da si lui o bata in cap? :))))) Oare cand fiul domniei sale (care cu siguranta va fi din regnul inferior celui uman) ii va aplica vreo palma, asa, in joaca, va avea parte de acceasi necrutatoare bata si ceva cutite in spate?? Hi Hi….

        • mateo
          noiembrie 24, 2011 la 2:07 pm

          flacau, ai mancat stricat? citeste mesajul tau si zi-mi si mie daca pare de om normal… Esti zmeu, ai omorat un caine cu o bata si un pistol… daca aveai bazooka o bagai si pe aia in socoteala… Dar acum recunoaste ca te batea grasa aia mai mare cu 2 ani la scoala in clasa a 5a… si iti fura si mancarea

        • F
          noiembrie 24, 2011 la 6:31 pm

          sincer…daca chiar ai procedat astfel nu pot concluziona decat ca esti un handicapat lipsit de capacitatea de a rezolva o problema fara a utiliza forta fizica care in conditiile date pare a fi singurul lucru care te-ar putea situa deasupra acestor “javre”

          • xxx
            noiembrie 25, 2011 la 5:29 pm

            Are dreptate F! Nu trebuia sa folosesti forta fizica, trebuia sa il faci din vorbe pe acel caine! :)))

        • dragos
          noiembrie 25, 2011 la 8:19 pm

          daca te caca o cioara ce faceai? o prindeai si te cacai si tu pe ea?!

        • Florina
          noiembrie 26, 2011 la 8:34 pm

          incredibil fratilor , acu ce plm mea, is paraziti trebuie sa ii omoram sau cum? exista si castrarea, si e vina statului ca a lasat problema asta sa evolueze atat de mult, sa se inmulteasca acesti “paraziti” atat de mult , daca foloseau banii aia care iau primit de la uniunea europeana ca sa faca adaposturi de animale atunci nu mai era o asa mare problema, si tot spuneti ” sa te sfasie caini asta sper” sunteti niste bolnavi ca ganditi asa , cum puteti spune asta , ce drept avem sau au sa ia o viata????? va zic eu NICI UN DREPT, si ca ganditi asa nu rezolvati nimica, ar trebui voi sa fiti castrati si apoi eutanasitati , si omorati si sfasiat de cainica ganditi asa BOLNAVILOR

          • kalliste
            decembrie 3, 2011 la 6:31 am

            Bre, da’ tu, sau voi defapt, mancati carne de porc? de vaca? de oaie? Acolo cine va da dreptu’ sa luati vietile acelor animale si sa le si mancati? Nu va mai cacati atata pe voi cu spiritu’ de pseudo-ecologist umanist iubitor de toate vietatile universului. Ca nu sunteti. Mars si luati-va javrele in casa la voi daca le iubiti asa mult. Sunt si oameni care le plac serpii, sunt poate si oameni carora le plac ursii. Da’ nu prea vezi serpi sau ursi liberi pe strada.

        • seth
          decembrie 7, 2011 la 8:02 pm

          Bravo. Pe mine ma roade curiozitatea. Cum ai putut omori un mamifer de talie mijlocie un un pistol de airsoft? :)) I-ai dat cu el in cap sau cum? :)) Chiar sunt curios.:)

        • maya
          decembrie 21, 2011 la 2:22 am

          are dreptatea care vrea caine si care isi doreste atat de mult sa nu fie eutanasiati sa ii ia acasa..ce va este atat de greu ..toti spune’ti nu dar nici unul nu ia un maidanez acasa…dresati voi sa nu mai alerge copii si sa latre si sa ii muste…

      • luna
        noiembrie 23, 2011 la 4:51 pm

        Nu crezi ca-i mai usor sa-i omoram pe toti de-odata, decat sa-i lasam vii pe strazi, vai de capul lor, flamanzi si plini de boli? Iar daca ati inceta sa va mai ganditi la voi, ca pe voi va doare sufletul cand va ganditi ca moare bietul animal, ati realiza ca voi sunteti cei care ii chinuiti pentru ca sunteti impotriva eutanasierii. Ti-ar conveni sa stai pe strazi nemancata, sa ai tot felul de boli, sa nu te vrea nimeni, sau in cazul in care ai fi luata intr-un adapost, sa stai inchisa dupa gratii?

        • yo
          noiembrie 24, 2011 la 4:43 pm

          subscriu. punct ochit , punct lovit. Si sa nu uitam de pericolul care il reprezinta cainii vagabonzi pt oameni.

      • Fabulos
        noiembrie 23, 2011 la 6:11 pm

        Daca n-ai fi trait intr-o cizmarie toata viata, ai fi observat ca in TOATA EUROPA, se procedeaza asa, nu gasesti covoare de caini pe strazi si nu mor oamenii din cauza lor.
        Iti plac cainii?
        Cumpara cinci mii de caini ca Al Pacino si plimba-i cu tiru’, da’ tine-i la casa ta, da-le tu sa manance si strange rahatu’ dupa ei. Daca ei vor ucide pe cineva, sa te bage pe tine-n lanturi ca n-ai stiut sa-ti tii cainii in lesa.
        Pentru copiii aia care sunt muscati si care sunt vaccinati de la patru ani pentru a combate atatea boli ale maidanezilor infectati n-ai compasiune? Daca plodu’ tau s-ar juca pe-afara si l-ar musca un maidanez, ai cobora in fata blocului si i-ai spune baiatului tau: “lasa mama ca e si el tot un suflet, cine stie ce i-ai facut tu de s-a luat de tine” ?
        Si mie imi plac cainii, am chiar si un caine, da’ e al meu, eu sunt responsabil pentru el, daca omoara vreun copil, pe mine ma baga la ocna si eu sunt cel ce va fi futut in cur 30 ani, nu Huidu care omoara oameni de plictiseala, si nici tu care citesti din Biblie doar pasajele in care se vorbeste de virgini si de dragostea celesta. Sugi pula ca m-am enervat scriindu-ti!
        Hai flit cu teoriile astea. Daca nu cunosteam alte fete exact la fel ca tine, ma durea-n pula ca tu existi, da’ sunteti pe cat de proaste pe-atat de multe. Gandeste si tu ca de-aia ai cap!
        “capu’ pwlii mele? ieo is primu iar la post :x” ar fi spus pesteleincuib dandu-ne la toti o palma culturala cu iz moral.

        • gigi
          noiembrie 27, 2011 la 8:19 pm

          Aplauze!

          P.S. > 500 de comentarii. Hai la mai multe, un comment pt fiecare maidanez.

      • lebaner
        noiembrie 24, 2011 la 3:32 pm

        Unde-i lege, nu-i tocmeala.
        Dabia astept sai macelaresca. da-i in pula mea

      • pisoiuroz
        noiembrie 24, 2011 la 5:23 pm

        da tu ce gatu ma-ti faci fa de contribui cu ceva?
        mori da-te dracu! si impreuna cu tine sa iei si toate javrele din cauza carora nu ne putem lasa copiii afara sa alerge o minge.
        si daca totusi te incapatanezi sa nu crapi ca o proasta imputita ce esti, ia totusi toate javrele si creste-le la tine acasa, unde nu pot incomoda pe nimeni.

      • Gepeto
        noiembrie 24, 2011 la 5:27 pm

        Simona, esti un troll nasol.

        • antimaidanezi antidinamo
          noiembrie 28, 2011 la 2:58 pm

          trolli sunt insultati de aceasta comparatie si se vor razbuna muhahahahaha simona e cu mult sub nivelul unui troll fie el chiar si nasol

      • Alex
        noiembrie 24, 2011 la 7:46 pm

        Imi pare rau pt tine ca te-ai nascut asa proasta !
        Au fost copii sfasiati, omorati, bagati in spital de javrele de pe strada.
        Stii ce ? I-ai tu pe toti si du-i la tine in casa si ai grija de ei daca tii asa mult la ei, mancate-ar pe strada !

      • dilu
        noiembrie 25, 2011 la 12:25 pm

        Vii sa cureti cacatul de la javrele voastre mult iubite din fata blocului de la mine?. Si sa lasi aici nr de telefon sa te sun de fiecare data cand latra producatorii tai de cacat cu colti in mijlocul noptii.

      • Costin
        noiembrie 25, 2011 la 1:38 pm

        Din cauza oamenilor ca tine traim intr-o societate de cacat, plina de “compasiune” pentru tigani , caini maidanezi , floricele roz .

      • Boogie
        noiembrie 25, 2011 la 2:09 pm

        Simona, ce fiinta fara suflet poti sa fii! Lucram amandoi la acelasi ONG plin de hipioti nespalati dar nu stiam ca poti fi asa de cruda!

        Cum poti sa compari oamenii cu paduchii ca si cum paduchii ar fi un nimic. Ei, scumpii, niste fiinte atat de dragalase care(basca) traiesc si in blana cainilor pe care ni-i dorim in scarile de bloc.

        Crudo! Reao! De maine iau inapoi toate cupoanele de reducere la fast foodurile vegetariene pe care ti le-am dat. Plus ca vreau inapoi tricoul cu “The Amsterdams are not dead”.

        Am zis!

        Nu va mai cacati pe voi. Luati-i acasa cat mai este timp, daca vreti sa faceti ceva. Daca nu, inseamna ca v-a durut in cur si aveati nevoie doar de un motiv sa behaiti. Haipa.

      • Simion
        noiembrie 25, 2011 la 4:29 pm

        Limbajul tau dovedeste ca autorul articolului are dreptate. Imagineaza-ti ca te ataca unul pana la mai multi maidanezi, si nu se multumesc doar cu a te latra: ce faci? Le spui stati cutzilor, nu ma muscati, ca eu sunt aliata voastra?:)))Daca ar fi fost atat de simplu, atunci toti cei care cer eutanasierea ar abera…

        • gigi
          noiembrie 27, 2011 la 8:22 pm

          Nu. Li se va da voit la sfasia, carne din carnea ei. Va fi o jertfa pe altarul maidanezilor. Le urez tututor celor ca ea sa faca la fel.

      • Eliza
        noiembrie 26, 2011 la 9:01 pm

        sunt de acord cu tine :) inteligenta umana depasetse orice limita ..mai ales a hingherilor ..dc sa adoarma un caine de pe strada frumos si sa il bage in masina ? cand pot sa ii futa o bata in cap si sa ii scoata ochii si sa-i mai dea niste picioare pana ii iese borsu ..chiar sunt oameni care pot privi un caine cu scheauna si sufera in chinuri si e pe jos plin de sange ? ..asta e o solutie? …romania ..trezeste-te ;)

      • Silviu
        noiembrie 27, 2011 la 11:42 pm

        „De obicei apărătoarele maidanezilor sunt femei trecute de 30 de ani, fără copii şi mult prea jos în scara socială ca să aibă speranţa de a procrea cu vreun mascul acceptabil vreodată. Şi proiectează dragostea aia matern-protectivă, care e instinctual acolo şi trebuie să se manifeste într-un fel, pe potăile din faţa blocului, că-s neajutorate şi cu ochii mari şi umezi. Nu am de gând să-mi construiesc societatea în jurul nevoilor subconştiente ale ovarelor unor femele beta, universal nesemnificative.”

        Simona, ce-ţi fac ovarele?

      • antimaidanezi antidinamo
        noiembrie 28, 2011 la 2:51 pm

        ai fost vreodata atacata de caini maidanezi simona, sau muscata eventual? daca nu atunci curata tu capusele de pe tine ca dau boli neurologice si nu mai gandesti.

      • Ghita Tricoi
        noiembrie 28, 2011 la 11:40 pm

        SIMONA, Y U NO HAVE SOME SEX?

      • kasra
        decembrie 13, 2011 la 11:27 pm

        Ar fi fost bine sa fie asta principala problema a tarii asteia d tot kktul.E misto sa vezi cum minunata Romanie isi rezolva problemele prin omor.pai in plm hai sa omoram si guvernantii,parlamentarii,sa dam aceeasi soarta si pt presedinte cum a fo la Ceausescu.e evident k tara asta n’a luat niciodata decizii bune,si de aia ne afundam si mai mult in cacat,si saracim.tara asta merge pe furt,furam si suntem furati,stati si dezbateti atat subiectul caini,care oricum vor fi eutanasiati in cele din urma.vom merge linistiti pe strada,fara sa ne mai muste vreun blanos,dar cu grija zilei de maine mereu in spate,gandindu’ne ce sa facem cu putinii bani care ii avem ca sa ne ajunga,un salariu de tot kktul,o saracie,dar plecam capul si tacem si stim sa comentam de caini,dar sa ne analizam bine drepturile si sa prostestam sane fie mai bine nufacem,stim doar sa comentam,asa e Romania,tare’n gura si atat.sper k urmatozrea generatie sa schimbe ceva,ptk se pare k a noastra a pierdut sansa la fel ca cea dinainte.

      • Ionut
        decembrie 16, 2011 la 2:27 am

        Simona, hai sa facem un calcul simplu:
        Prima situatie sa zicem ca ii castram pe toti in cativa an scapam natural de ei… dar asta implica costuri mult mai mari decat eutanasierea si in plus de asta ce faci iei javra din fata blocului o castrezi si ii dai drmu din nou sa moara singura de batranete (sau din cauza mea cand ma intorc teapan la 5 6 dmineata)… adica daca tot ai adus-o la castrat cat mai e pana la injectie.
        A doua situatie le faci adapost la cati bani n-are statul in momentul de fata mai bine te futi pe ei de catei.
        A treia situatie ii iei la tine acasa sau cum mai zicea cineva le faci cusca cu lant… dar la asta putin ma astept din partea locatarilor care atunci cand vine iarna dau zapada doar din dreptul masinii lor sa poata sa iasa din parcare.
        A patra si cea mai simpla ii bagi pe toti intr-o incapere mai mare eventual o hala sau ceva, ii lasi cam 2 saptamani si incep sa se hraneasca intre ei sau daca ti se pare prea tragic ii gazezi frumos.
        Parerea mea in legatura cu javrele din Bucuresti este ca pensionarii care cer mancare la randul lor de la stat hranesc javrele de caini si ii popa-n cur nonstop. Asa ca avem doua probleme javrele de caini si pensionarii.
        Cu care vrei sa incepem ?

      • Ionut
        decembrie 16, 2011 la 2:37 am

        Si inca o treaba.
        Daca eram o tara de oameni civilizati lua fiecare javra sub tutela si platea taxa pentru fiecare javra + intretinere si alte alea
        Asa ca nu va mai vaitati degeaba cum zice si pitici sunteti niste ipocriti ce plm ne cacam atat pe noi pentru niste amarate de javre care musca pe toata lumea. Cand vine hingherul ia javra acasa spal-o da-i de haleala si tot asa.
        Eu nu zic neaparat ca sunt pentru eutanasiere doar ca problema asta e de 10 ani sau mai mult de pe vremea cand era Base primar si asa au sarat toti de cur in sus si atunci. Faceti frumos un proiect cu fonduri de la UE si rezolvati problema.
        Va intalniti 1000 de iubitori de maidanezi faceti un proiect puneti tot cate o 100 de lei si plm… daca eutanasierea nu va convine.

      • Radu
        decembrie 31, 2011 la 1:41 am

        Simona, – voi ipocritii care faceti pe milosii, mâncaţi carnea vacilor, porcilor, păsărilor, iar după ce vă umpleţi burţile cu carnea mieilor de Paşti (mieii fiind copiii inofensivi ai oilor) – râgâiţi din stomacele voastre puturoase şi nesimţite !
        Voi ar trebui să fiţi tăiaţi şi daţi ca mâncare maidanezilor voştri, cărora le mâncaţi căcaţii cu care pavează străzişe !

      • melux
        ianuarie 18, 2012 la 4:53 pm

        mai bine ii calca masina? mai bine mor de foame sau mai bine se hranesc cu o bucatica din copilasu tau care vine de la scoala tarziu:)

      • Andrei
        ianuarie 21, 2012 la 9:12 pm

        Bai behaita cu mintea pilaf: Eutanasierea cainilor nu incalca nici un articol din constitutie. Nu se spune pe nicaieri ca “Maidanezul are drept la viata, la stabilirea teritoriului cum crede el de cuvinta, la aparare impotriva persoanelor care intra pe acest teritoriu, si la manifestatii zgomotoase pe timpul noptii”.

        In schimb, lasarea cainilor pe strada, incalca cel putin 5 articole din constitutie-care apropo se refera la oameni:

        ARTICOLUL 22
        (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

        ARTICOLUL 23
        (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

        ARTICOLUL 34
        (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
        (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
        ARTICOLUL 35
        (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
        (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

    • ma-ta
      noiembrie 24, 2011 la 12:19 am

      “Sper să vă atace un urs polar, să fie 10 poliţişti cu pistoalele pe capul lui şi eu să ţip că ursul ăla pe mine nu mă deranjează, e foarte drăguţ şi pufos şi ar fi un barbarism inacceptabil să fie omorât.” Si eu care speram asta pentru voi, dar ca de obicei ati luat-o inainte.
      Va futeti in cur de drag… Pe de-o parte unii: “Aoleu, nu omorati cateii.” Pe de alta: “Omorati nenorocitii.” Nu o sa scapati niciodata de caini, de cacat, de zgomot, de jeg, de balamuc, pentru ca dincolo de caini sunt oamenii retardati care vorbesc mult, au scuze pentru fiecare incapacitate morala si fac mizerie.

    • Quentin
      noiembrie 24, 2011 la 10:19 am

      Simona, esti o terminata. Toti sunteti, de fapt niste terminati ipocriti. Cand te-o musca de cur un maidanez d-ala de-l aperi tu, cand ti-o baga ala de la Infectioase nespe mii de jeturi de ser antirabic in burtica, cand fii-tu sau ma-ta or sa fie haliti de niste pufosenii mici si dragalase (dar flamande si salbatice) atunci sa vezi distractia dracu’ cum incepi si injuri si blestemi cainii vagabonzi. Lasa naibii pe aia care pozeaza in Sf. Petru cu argumente de gen “si eu am fost muscat, dar nu-i urasc”, ca aia mananca mai multe mizerii decat animalele necrofage. E normal sa nu urasti leul care-ti rupa capu daca intri-n cusca dar daca te musca un caine care n-are ce cauta pe strada si tu-l pupi in cur, esti un o aemoba cu Alhzeimer care-si merita soarta. P.S si mie-mi plac cainii ca detin unul, dar sa fim relisti.

    • Zed
      noiembrie 24, 2011 la 11:53 pm

      Coaie, daca tu crezi ca, la noi, cainii se omoara cu injectii letale, esti mai prost decat Simona.

      • Quentin
        noiembrie 25, 2011 la 5:27 am

        Aaaaa nu-i omoara cu injectii letale? Imi cer scuze, atunci da, sunt de acord cu tine precum si cu nebunu’ care zicea ca maidanezii nu-i musca decat pe aia cu suflet rau :)))))
        NU! EUTANASIERII
        Lasati toate cotarlele salbatice sa haladuiasca pe strazi si sa muste-n stanga si dreapta, pana o sa faca Hollywood-ul “Rise of the Planet of the Dogs”
        Multumesc pentru lamurire. Esti genial.

    • elena
      noiembrie 27, 2011 la 7:25 pm

      Da, este adevarat ca trebuie facut ceva in aceasta privinta… si nu de azi. De “ieri”! Se putea face de mult ceva. Daca ar fi fost sterilizati acum 20 de ani(ca si atunci reprezentau o problema), deja nu mai erau caini maidanezi. ACUM, a cheltui 80 de euro pentru uciderea (uciderea, nu eutanasierea) unui caine, nu este o solutie. CLAR. Sterilizarea unui caine costa de 4 ori mai putin. Sa va fie rusine, ciudatilor. Rusine si ONG-urilor astea iubitoare de animale ca nu au facut nimic concret si valabil. Traim, muncim, platim taxe, impozite (si altele) intr-o tara in care nu s-a gasit NICIODATA o solutie civilizata si la momentul potrivit pentru absolut NIMIC. Suntem saraci pentru ca suntem prosti (ori i-am lasat pe altii sa ne fure, ori ne-am furat singuri) si suntem prosti pentru ca suntem saraci (educatia costa!). E greu de iesit din situatia asta, mai ales ca majoritatea poarta ochelari de cal. Or fi la moda!!!

      • Radu
        noiembrie 27, 2011 la 8:46 pm

        ma innebuniti cu preturile astea. cum pula mea sa coste mai putin O OPERATIE decat eutanasiere? plm, bagi 1000 de caini intr-o magazie si o butelie si dai drumu la gaz. e 5000 o butelie. mor frumos, asomati, ca porcii de craciun, la 5 lei cainele.

        • pasha
          decembrie 24, 2011 la 6:25 am

          coaie, cand iti citesc materialul, parca-i iarba mai buna !

      • antimaidanezi antidinamo
        noiembrie 28, 2011 la 3:06 pm

        In tarile civilizate NU EXISTA CAINI FARA STAPAN PE STRADA, daca scapa din curte este luat de POLITIE care asigura SIGURANTA cetateanului, este dus la caminul de animale, este identificat proprietarul amendat, primeste factura pentru cazare la camin, iar daca in 7 zile nu este identificat stapanul este eutanasiat.
        discutia de mai sus este inutila cainii fara stapan nu au ce cauta pe strada.

      • conopida
        decembrie 8, 2011 la 11:40 pm

        Rusine Dinu Patriciu!

    • Vlad
      decembrie 12, 2011 la 3:01 pm

      Iti dau un exemplu. Sunt aproximativ 1 000 000 000 000 000 000 de vietati macroscopice pe glob fara oameni si totusi 90% din crime (ucideri, omoruri etc) sunt facut de om. Deci care mama dracu’ trb sa moara?

      • Radu
        decembrie 12, 2011 la 7:12 pm

        da’ de crimele parameci la parameci de ce nu zici nimica?

    • nicoleta
      decembrie 12, 2011 la 10:51 pm

      mi-e rusine sa spun ca sunt romanca!!! ar trebui omorati in primul rand parlamentarii, guvernantii de rahat, si multe, multe, persoane care intr-adevar sunt PARAZITE!!! asta e Romania, NU SE VA SCHIMBA NICIODATA DACA AVEM DE-A FACE CU ARTICOLE DE CACAT CA SI CEL MAI DE SUS!!!

      • Radu
        decembrie 13, 2011 la 3:57 am

        si mie mi-e rusine ca esti romanca.

    • Alistar
      decembrie 23, 2011 la 12:34 pm

      Oare putem accepta sa ucidem oi, vaci, porci, pasari si alte animale folositoare omului care nu ataca oamenii pentru a da hrana maidanezilor agresivi, care ne ataca pe noi si pe copiii nostri, care raspandesc boli , care umplu trotuarele cu excrementele lor pline de paraziti intestinalli ???
      Va cer un pic de judecata !
      ROMANIA A DEVENIT O REPUBLICA MAIDANEZA !!!

    • Radu
      decembrie 23, 2011 la 12:41 pm

      La Paste ucideti mieii, care sunt copiii oilor.
      Mai bine ucideti maidanezii sa-i mancati – voi asa zisii OAMENI CU SUFLET LARG ?! MILOSII CEI FALSI, care nu v-ati saturat de excrementele maidanezilor care umplu strazile !
      Ati transformat Romania intr-o REPUBLICA MAIDANEZA !!!!

    • Alistar
      ianuarie 22, 2012 la 11:54 am

      Subscriu celor expuse de Andrei :
      Eutanasierea cainilor nu incalca nici un articol din constitutie. Nu se spune pe nicaieri ca “Maidanezul are drept la viata, la stabilirea teritoriului cum crede el de cuvinta, la aparare impotriva persoanelor care intra pe acest teritoriu, si la manifestatii zgomotoase pe timpul noptii”.

      In schimb, lasarea cainilor pe strada, incalca cel putin 5 articole din constitutie-care apropo se refera la oameni:

      ARTICOLUL 22
      (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

      ARTICOLUL 23
      (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

      ARTICOLUL 34
      (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
      (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
      ARTICOLUL 35
      (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
      (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

  2. mac
    noiembrie 23, 2011 la 7:21 am

    Total de acord cu tine! Fiica mea a fost muscata de un caine dinasta! Era intretinutul unor doamne dinalea trecute bine de 30! Si pe langa rahaturile alea de ONG-uri as mai adauga si serviciile de ecarisaj ale primariilor care nu-si fac treaba, ci isi iau salariul si in rest freaca menta pe unde apuca!

    • mmm
      noiembrie 23, 2011 la 9:17 am

      Ieri a murit un om intr-un accident de circulatie eu zic sa interzicem circulatia auto

      • Mihai
        noiembrie 23, 2011 la 1:00 pm

        Esti un retard :(

      • Till Eulenspiegel
        noiembrie 23, 2011 la 1:47 pm

        cu riscul de a ma repeta : PRO-POR-TI-A !

      • luna
        noiembrie 23, 2011 la 4:54 pm

        Astazi un prost a comentat un articol de pe internet fara a reflecta asupra subiectului, eu zic sa interzicem dreptul de a-ti exprima propria opinie.

        • rofl
          noiembrie 23, 2011 la 5:55 pm

          sustin aceasta propunere

      • Fabulos
        noiembrie 23, 2011 la 6:31 pm

        @mmm, in 80 ani toti cei ce resiram acum vom fi acoperiti cu pamant gaben, tu ce zici, sa ne oprim din respirat de-acum, avand in vedere consecintele ce vor veni peste 80 ani ?
        Dumnezeule cat esti de prost.
        Si nu da vina pe ironie, n-ai fost ironic, ai fost un retard, cum bine a spus si Mihai…

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 7:44 pm

        Felicitari! Mai exista oameni care gandesc….

      • Alex
        noiembrie 24, 2011 la 7:52 pm

        pentru asta se iau alte masuri!
        Nu compara in felul asta situatiile ,ca asa ti-as spune si eu ca azi a murit un om care s-a innecat cu mancarea in gat, deci hai sa interzicem mancarea.
        Ce ma consum atat ? Esti prost de bubui

      • Dragos
        noiembrie 24, 2011 la 9:21 pm

        Eu spun sa nu mai facem sex acasa cu sotiile, de altfel sa eliminam sexul asta de tot din viata noastra, … In felul acesta vom evita riscul sa se mai nasca imbecili (vezi cazurile de fata).
        INTREBARE: Cum ti sub control maidanezii si problemele pe care le creaza?
        RASPUNS: Reducand numarul lor sau crescand numarul persoanelor si al adaposturilor de ingrijire.

        Un caine maidanez crescut intr-un adapost pecial conceput costa undeva intre 30-70 RON/zi (ma refer aici la toate detaliile, hrana, veterinar si servicii conexe).

        Traget-ti concluzia singuri sau daca nu va convine adoptati animalele si ocupativa cu intretinerea lor RESPONSABIL!

        ALTFEL… Pliscul mic, nu mai imbracati haine de eroi!
        Bafta,
        Dragos

        • asdfgh
          decembrie 12, 2011 la 1:19 pm

          cum sa fi asa de prost sa zici ca un caine in adapost costa 30 de lei pe zi? mananca caviar? il duci la operatie estetica?! esti prost de puti de la o posta. Costul real e de sub 1 leu idiotule!

          • Radu
            decembrie 12, 2011 la 7:11 pm

            wow. un leu. mancare si angajatu care-l hraneste. zau?

          • Alistar
            ianuarie 5, 2012 la 7:41 pm

            Să-mi dea pe mâna mea momeala şi otrava şi îi eutanasiez gratis.
            Fac voluntariat şi în alte oraşe numai să fac curăţenie de aceste animale parazitare ce îmbolnăvesc cu boli extrem de grave prin paraziţii lor intestinali ce se află şi în gura lor.
            Atenţie cei ce-i pupaţi în bot !!!!
            Au în gură aceeaşi paaziţi ca şi sub coadă !!!

      • tony
        noiembrie 25, 2011 la 11:49 am

        esti un om rau – tu trebuie sa fii muscat.

    • chiombi
      noiembrie 23, 2011 la 10:26 am

      sa faca sifilisul copiilor tai sida si sa se cace diareic pe tine.

    • gicu
      noiembrie 23, 2011 la 12:42 pm

      cainii musca doar oamenii cu suflet rau, asa ca io zic sa fii atent pe viitor la fie-ta, ba chiar ai putea sa-i multumesci cainelui ca ti-a dezvaluit ce fel de pui de vipera cresti in casa.

      • x
        noiembrie 23, 2011 la 12:58 pm

        deci daca pe tine nu te-a muscat un caine inseamna ca esti un om bun? eu cred altceva, ca esti un jegos atat de puturos incat si cainilor, mari amatori de cacat proaspat dupa cum se stie, le-a fost scarba de tine. sa stii ca e tot mai straveziu in societate acest adevar. cei pe care nu-i musca potaile de pe strazi sunt de cele mai multe niste persoane care au eliminat sapunul (e si ala facut din untura de caine uneori, nu?) din activitatile lor zilnice, asa incat raspandesc un iz asemanator pizdelor catelelor, cele intens mirosite de catre orice mascul maidanez care se da mare crai.

        • gicu
          noiembrie 23, 2011 la 1:34 pm

          si cui ii pasa de ce crezi tu? mi-a ajuns sa-ti citesc un comentariu ca sa-mi dau seama cat de singuratici sunt neuronii tai. Ai inteligenta de limbric => esti limbric => MORI (si suna un prieten inainte de a muri, sa aiba cine trage apa dupa tine)

          • FiloZofea
            noiembrie 23, 2011 la 1:58 pm

            Taaaaare inteligent esti! De rabie ai auzit? Dar de haite de caini care latra noaptea pe oricine trece pe strada? Oricine trece noaptea pe strada are un suflet rau si trebuie muscat? Muhahahahahahhahha!
            Pacat ca nu musca si retardatii, ne-ai scuti cu existenta ta inutila!

          • gicu
            noiembrie 23, 2011 la 2:32 pm

            Si vecinii de la bloc ma mai saluta si pentru aia nu cer sa fie eutanasiati, desi, spre deosebire de caini, cu aia chiar nu-mi face placere sa interactionez. De la latrat pana la muscat e cale lunga, un caine latra pe orice necunoscut dar musca doar pe cei cu suflet rau! Ce-i asa de greu de inteles?
            Cat despre rabie, sa stii ca exista si oameni cu diverse boli, numiti generic “psihopati”, care te asteapta cu un ciocan dupa coltul blocului sa-ti dea in cap. Sigur, procentual 99,(9)% din oameni nu-s psihopati la fel si cu cainii 99.(9)% nu au rabie. Eutanasiem si oamenii?

          • batman
            noiembrie 23, 2011 la 3:49 pm

            ce inseamna suflet rau ? ca nu-l are pe dumnezeu bagat in inima? manca-mi-ai pula de habotnic si sa te futa dumnezeu cu un cristos sculat in timp ce un maidanez iti trage la muie !

          • Mihai
            noiembrie 23, 2011 la 4:46 pm

            Wa Gicu, anul trecut mergeam linistit la scoala, dadeam teza in ziua aia.Era iarna, frumos, eu mergeam linistit si bucuros ca o sa o umilesc pe profa de istorie cand o sa scriu o teza perfecta.Cu 50 de metri inainte sa ajung la scoala, m-a muscat un caine intretinut de tipi ca tine, si am facut antirabice maxim…sigur, am fost vinovat ca mergeam linistit pe trotuar, nu?O sugi grav__|__

          • luna
            noiembrie 23, 2011 la 5:00 pm

            Gandirea ta, Gicu, e exact ca Crestinismul. Daca crezi, te duci in Rai, daca nu, in Iad cu tine! Pe scurt- e un rahat, ca si tine.

          • gicu
            noiembrie 23, 2011 la 5:22 pm

            cine drac a zis ceva de dumnezei sau alti prieteni imaginari? Acuma daca tre’ sa-ti explic eu diferenta dintre un om bun si un om rau esti retardat rau de tot si nu prea imi face placere sa interactionez cu asemenea specimene. Deci, PA! si MORI!

            @Mihai
            chiar tu recunosti ca aveai ganduri rele (i.e. sa-ti umilesti profesoara) si te miri ca te-a muscat cainele? ai meritat-o! nu conteaza ca nu faceai ceva rau in momentul ala, nu-i poti pacali asa usor! cainilor le spune instinctul daca tu esti un om bun sau rau.

          • dioda
            noiembrie 23, 2011 la 9:44 pm

            Esti fenomenal de prost! Iti doresc sa sara o haita de cel putin zece caini pe tine intr-o zi si sa te castreze, deseule! Macar asa sigur nu te mai reproduci, baga-ti-ai in cur toata teoria despre al saselea simt al cainilor!

          • Trolololoooloooo
            noiembrie 24, 2011 la 8:33 pm

            Aveti aici o poza cu Gicu: http://media.rhizome.org/blog/3637/01.jpg

        • mike
          noiembrie 23, 2011 la 1:39 pm

          esti sigur ca numai cainii sunt mari amatori de cacat proaspat? iti cam pute gura…

      • Eduard
        noiembrie 23, 2011 la 4:46 pm

        Suflet rau? O intrebare: Tu chiar crezi in aberatiile pe care le spui?

      • Caveman
        noiembrie 24, 2011 la 1:49 pm

        gicule,daca esti un criminal in serie si nu te-a muscat in viata ta un caine pt ca mergi cu masina personala si locuiesti la casa astfel incat cainii nu pot intra in curte,asta te face un om bun?.stii de ce rechinul alb ataca surferii? pt ca ii confunda cu testoasele,deci se inseala,ca orice animal.si noi oamenii care spunem ca suntem atat de evoluati gresim,daramite un caine.poti sa fi tu painea lui Dumnezeu,sa zicem k iti put picioarele si pe caine il duce mintea(de la miros) la un betiv sau un boschetar si te musca,asta te face om rau?

      • Costin
        noiembrie 25, 2011 la 1:45 pm

        Mama coaie cat de prost , naiv , fara parere proprie poti fi . Plina de retardati Romania…..auzi ma , suflet rau =))) Ms frate , mi-ai facut ziua .

    • claudiu
      noiembrie 23, 2011 la 11:58 pm

      Sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor! Sa ii stranga si daca e nevoie(evident ca e) sa ii eutanasieze.Eu de fiecare data cand vin acasa sunt latrat si alergat de cel putin 2 caini intre blocuri, am ajuns sa stiu si pana unde merg dupa mine si ca latra primul. Cum spunea si o tipa intr’un comment mai jos, pentru multi asta e un lucru “bun”, ca sa ii spun asa. multi sunt flamanzi si bolnavi, iar eutanasierea(care este reprezentata de o injectie) ii scapa de chinurile astea. Cei care sustinem lucrul asta nu inseamna ca suntem niste persoane lipsite de suflet si compasiune, doar gandim realist. Si eu am caini, dar ii tin la mine in curte si sunt raspunzator pentru el. Asa ca domnilor de la ONG’uri, care iubiti natura, fauna si flora, si sunteti impotriva tuturor lucrurilor normale din punctul de vedere al unor oameni intregi la minte si cu capul pe umeri: mai duceti’va in p*la lu’ Hector de hipioti nespalati(nu generalizez) si mancatori de cacat!

    • dilu
      noiembrie 25, 2011 la 12:27 pm

      IA toporul si fa-ti dreptate!

  3. My Evil Twin
    noiembrie 23, 2011 la 8:10 am

    Avem nevoie de cateva duzini de filipinezi si vietnamezi.

    • gicu
      noiembrie 23, 2011 la 12:44 pm

      tot aud cacaturi din astea cu exportatul maidanejilor in china,vietnam, koreea si te miri ce alta tara locuita de specii inferioare cu ochi oblici. Aia nu mananca orice cotarla, au rase speciale care au fost selectionate expres pentru carne (cum facem astia mai de la vest cu vacile).

      • Doppelgänger
        noiembrie 23, 2011 la 1:53 pm

        Cred ca ai vrut sa scrii “maidanezilor”.

        Un maidanez -> doi maidanezi.

        • gicu
          noiembrie 23, 2011 la 2:12 pm

          Nu, chiar “maidanejilor” am vrut sa scriu.
          http://en.wikipedia.org/wiki/Artistic_license

          Altceva?

          • zmeuverde
            noiembrie 24, 2011 la 7:35 pm

            Gicule, fu…te..te-ar maidanezii aia necastrati in gura..Ca daca tot esti tu om bun poate le faci si un bot..:)) Ca vad ca te pricepi bine la asta.

            Nu ar fi mai bine ca astia (bunii,cum le zici tu) sa-si ia cate un maidanez in casa, si sa-l ingrijeasca pe semnatura.Iar daca-l elibereaza aiurea pe stradasa se duca la parnaie.. Aha, cand e vorba de ceva responsabilitate nu va mai place,voia astia tari in cu r
            Va place doar asa sa va dati de oameni buni,care stiu ei ce e mai bine..Cine va opreste sa nu-i luati pe maidanezi ?

      • falcon
        noiembrie 23, 2011 la 11:22 pm

        bine mai gicule. nu ti-ar da al de sus sa-ti cante cainii sub geam vre-o trei zile-nopti continuu, dar mai ales noapte de noapte. sa te umple de fericire pe cand mergi la lucru, lucru. nu la taiat frunze la caini!

        • alina
          noiembrie 24, 2011 la 1:06 am

          hai sa’i omoram si pe vecinii care dau baierame si nu poti sa dormi cu noptile,si pe aia de isi gauresc peretii toata ziua…..hai sa omoram cam tot ce face galagie si eventual tot ce se caca…..vad ca toata lumea vorbeste de caini….da’ de ce sa nu omorati pisicile? alea nu se caca,alea nu te trezesc din morti cand miauna cu noptile?

          • eu..evident
            noiembrie 24, 2011 la 10:41 am

            cacat,astept ziua cand o sa ma fugareasca o pisica sa ma muste :))) sper sa nu fie mai multe ca deja mi-e frica sa mai ies din casa :))

          • luna
            noiembrie 24, 2011 la 2:57 pm

            fă, ești proastă de puți

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 8:32 pm

        Propun sa-l exportam pe Gicu la o ferma de porci, pe post de nutret.

  4. Cosmo
    noiembrie 23, 2011 la 8:15 am

    Amin, in pula mea.

  5. AI
    noiembrie 23, 2011 la 8:31 am

    toata lumea trebuie sa aiba o cauza. e cool.

  6. alex_blue
    noiembrie 23, 2011 la 8:47 am

    ceva asemanator http://camera-21.blogspot.com/2011/11/iubiti-si-cainii-vagabonzi.html

    si da, trebuie omorati! asa cum cacacioasele alea se dau cu curu’ de pamant ca si cainii au drepturi, vreu sa folosesc si eu cartea asta a dreptului si sa imi cer dreptul de a merge linistit pe strada fara sa fiu stresat de maidanezi
    f bun articolul!

    • gicu
      noiembrie 23, 2011 la 12:46 pm

      bai ce blog de tot rahatul ai. sper ca nu ai trecut inca de clasa a IV-a ca altfel e grav.

      • eu..evident
        noiembrie 24, 2011 la 10:43 am

        pe el il apara sufletul bun :)) ce stiti voi

  7. mmm
    noiembrie 23, 2011 la 9:14 am

    Amesteci problema cu solutia ei.
    Cainii sunt o problema, omorarea lor e o posibila solutie.
    In romania va avea aceleasi rezultate ca si comisia anticoruptie. Nu poti sa analizezi asa in vid o solutie sa zici ca e buna pentru ca pur si simplu la noi nu poate fi aplicata.
    In sine argumentatia este foarte valida dar in practica rezultatele vor fi de cacat.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 7:52 pm

      Felicitari! Felicitari de doua ori! Comentariu pertinent.

      • chiombi
        noiembrie 24, 2011 la 2:20 am

        sock puppet, suge-o

  8. elena
    noiembrie 23, 2011 la 9:18 am

    aici se arata ca Radu are orizonturi mai largi decat Mantog care posteaza pe blogul lui o reclama si comentarii pro-caini de toata jena.

  9. vjjj
    noiembrie 23, 2011 la 9:19 am

    multumesc ca mi-ai rezumat gandurile.

    bai, 6.15 am?? noapte tarzie sau dimineata nevrotica?

  10. keek
    noiembrie 23, 2011 la 9:33 am

    un articol complet. vba aluia, amin, in plm.

  11. unu care comenteaza
    noiembrie 23, 2011 la 9:42 am

    nu sunt din bucuresti :D va recomand sa luati macetele si/sau seringile si fiole de otrava si sa iesiti pe strazi. robodogcop.

  12. viermar
    noiembrie 23, 2011 la 10:05 am

    eu sunt împotriva delfinilor din Dâmbovița, de ce coaie vin și ne respiră aerul? ( material video: http://www.youtube.com/watch?v=oxgxGK5pJhc )

    • johnny
      noiembrie 23, 2011 la 11:24 am

      Sa-i eutanasieze pe toti! Mai ales pe moldovenii aia care i-au portat acolo.

      • viermar
        noiembrie 23, 2011 la 12:21 pm

        bravo, ești unicul sudist care nu s-a lăsat amăgit în mod subliminal de adobaftărefecț, restu au crezut că e pe bune :-)

  13. viermar
    noiembrie 23, 2011 la 10:13 am

    eu aș pefera să-i eutanasiez pe oameni, câinii i-aș lăsa să trăiască ))

    • RegeleCocalarilor
      noiembrie 23, 2011 la 10:27 am

      io as prefera sa se reapuce manowar sa scrie pe un blog public si de care sa stiu si eu.

    • Alex
      noiembrie 24, 2011 la 8:00 pm

      Ar muri si aia daca n-am fi noi ca n-ar mai fi “iubitoarele” de peste 30 de ani care sa vina cu trocu de mancarica la potai , cine i-ar mai hrani ?

  14. bogdan
    noiembrie 23, 2011 la 10:21 am

    eu as vrea sa existe porci vagabonzi pe strazi in loc de caini

    • johnny
      noiembrie 23, 2011 la 11:25 am

      Kusturica presedinte!

  15. Mortu
    noiembrie 23, 2011 la 10:26 am

    Bine zis, bine rau! Oare muisti n-or putea sa eutanasieze tot asa, la scara larga? Si ciori?

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 8:42 pm

      Vrei sa ramana Bucurestiul pustiu?

  16. Ozzy
    noiembrie 23, 2011 la 10:48 am

    Bah, nu doar femeile alea apara maidanezii. Ar mai fi si amicul tau Mantzy…

  17. ZgubiCerbuldeaur
    noiembrie 23, 2011 la 10:55 am

    dac-ar umbla porci semi-salbatici pe strada, aia ar fi mistreti ; ar disparea in 3 zile la ce foame domneste. Cred ca ar trebui o campanie agresiva prin care sa convinga uoamenii ca e bun cainele la cuptor la punga magica. Sa fiu inteleasa cum trebe: iubesc cainii, avem 2 caini acasa, unu’ dintre ei un amarat otravit in care am bagat mai multi bani decat in propria noastra sanatate atunci sa-l scapam; meritam o statuie la care sa vina ONG-urile sa-i linga curul.

    • Alex
      noiembrie 24, 2011 la 8:08 pm

      Doamne, ce gandire ai ?
      Sunt copii bolnavi in Romania care pt a trai au nevoie de spitalizare in strainatate, si in final mor pentru ca noi in loc sa ne ajutam semenii, preferam mai degraba sa ne investim milostivenia in potai.
      Asta tine de foarte multa indiferenta.

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 8:43 pm

        Banii lui, potaia lui.

  18. jimerino
    noiembrie 23, 2011 la 10:55 am

    DA, SA-I OMORAM, TABARLES CU TOPOARELE PE EI CA NE-A DISTRUS ORASUL! SA NE ORGANIZAM IN POTERE SI SA…pula mea, sa dansam pinguinu’.

    • chiombi
      noiembrie 23, 2011 la 11:04 am

      Diud, platim taxe. Exact pentru cacaturi de genu asta. De-aia nu ne cumparam paine cu maceta si nu ne facem singuri peniciline in beciuri din mucegaiuri crescute pe copii avortati cu umerasul.
      Pentru ca exista oameni platiti pentru asta.

      Daca stiam ca orasul inseamna cacat de caine si muscaturi de glezna ma mutam la tara, acolo cainii obraznici sunt dusi la garla intr-un mister total.

      • jimerino
        noiembrie 23, 2011 la 11:32 am

        dud, e ultimul loc de pe net unde m-as baga intr-o discutie cu unu care e atat de mandru ca plateste taxe incat are impresia ca sunt ca spaga, de banii aia tre’ sa ti se ofere servicii personalizate. pula mea, du-i la garla, fa ce vrei, mi se rupe pula atata timp cat n-o faci in fata mea.

        • chiombi
          noiembrie 23, 2011 la 11:37 am

          da, cois, mandria mea e taxele. d-aia traiesc. sa isi ia udrea poseta de banii mei.

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 7:56 pm

        Iti platesc eu bilet dussssss…… In Moldova eventual

  19. sharpe
    noiembrie 23, 2011 la 11:08 am

    mda… cineva care foloseste trebuiesc nu trebuieste sa aiba opinie. parerea mea! (si am un maidanez in casa)

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 12:57 pm

      6dimineata beat, sugipula. e ora agramatismelor aia.

      • sharpe
        noiembrie 23, 2011 la 1:16 pm

        nu-i nimic, nu te ataca! se poarta la voi in redactie ;)

  20. Iahim
    noiembrie 23, 2011 la 11:13 am

    Salut, eu sunt ceea ce voi numiti un hipster. Eu am fost nonconformist
    dinainte ca asta sa devina mainstream. Mi-am luat bicileta gen vintage
    primul. Bine pe vremea aia nu se gaseau asa usor, drept pentru care mi-am facut-o la comanda. Am dat o groaza de bani pe ea chit ca nu avea decat un singur pinon si o singura foaie asumandu-mi ca va trebui sa-mi calculez traseul in funcite de relief si de directia vantului.

    Chiar in prima zi in care am cumparat-o am zis sa merg si eu la sala unde trag de fiare in secret. Este o sala exclusiv pentru hipsteri, fiecare aparat fiind montat individual in cate o camaruta, fiecare client intrand singur. Pe holul comun este montata o alarma din aceea care piuie discret. Avantajul e ca daca intra cineva in hol, ai timp sa lasi aparatul la care lucrezi si sa-ti iei in mana revista cu echipamente Apple, pretinzand ca tu de fapt acolo faci laba. Divaghez. Deci ma sui eu pe bicileta, nu apuc sa merg cativa metri, cand vad o gasca de maidanezi infuriati, repezindu-se la mine. Va spun ca nu ca mi-ar fi fost frica, ca eu sunt iubitor de animale, dar daca nu aveam seaua aia incomoda in cur, ma cacam pe mine. Am inchis ochii spunandu-mi rugaciunea: “Nu este alt Dumnezeu decat Steve Jobs iar Tudor Chirila este Profetul Sau”. Nu apuc sa deschid ochii cand JDRANG! Un gard care circula pe contrasens ma loveste drept in fata. Ce ironic.
    Nu stiu cat am zacut acolo caci mi-am pierdut cunostinta. M-am trezit seara cu capul intr-o balta de pipi de caine. Va zic, animale nobile, nu am fost muscat, nu mi-au facut niciun rau. Mi-am dat seama ca in Bucuresti nu voi putea niciodata merge cu bicileta in conditiile astea, dar asta nu inseamna ca nu este de datoria mea sa apar pe bloguri atat mersul cu bicileta cat si cainii vagabonzi de persoane barbare si inferioare gen ca voi care ar prefera sa aiba lebede maidaneze in oras.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 12:58 pm

      win. da-mi un mail. imi place cum scrii. hai se ne prieteni.

      • zet
        noiembrie 25, 2011 la 12:52 pm

        marile spirite se intalnesc. nu stiu cine a spus asta, si nici nu stiu unde se intalnesc, si in general nu stiu ce e aia mare spirit.
        apropos de porci destepti: am vazut pe discoivery cum un porc si-a salvat stapanul de la moarte. stapanul a facut infract si a cazut ca o placinta imprastiata pe podea. porcu s-a deplasat pana la sosea sa aduca ajutoare. dar masinile nu opreau. atunci porcu s-a culcat in drum. o masina a oprit. porcu, din aproape in aproape, l-a atras pe cetatean pana a reusit a-l deflui spre casa in care zacea stapana-su mort aproape. restu e istorie.
        deci porcu ala nu e copkil de 3 ani, e de 5.

    • Sotu`Marghioalei`
      noiembrie 24, 2011 la 2:49 am

      io zic ca baiatu asta e talentat.pana si eu recunosc unde e talent,un dobitoc care m a prostit marghioala sa mi suga pula toata viata.

      lahime,m ai facut sa rad.`te drac.

    • Diana
      decembrie 2, 2011 la 8:51 pm

      dar de ce “bicileta”? mi-am dat seama ca e la misto, dar nu stiu de ce.

  21. Cockwork Orange
    noiembrie 23, 2011 la 11:18 am

    Treaba merge bine. Acu’ câinii, mâine maneliştii !!! Eu aş da o recompensă de la primărie, 20 lei căţelu’ 50 manelistu’. De mierlit nu de prins.

    • Caveman
      noiembrie 24, 2011 la 1:56 pm

      :))) buna idee,dar si primarii sunt manelisti,cum rezolvam?

  22. johnny
    noiembrie 23, 2011 la 11:22 am

    Tot se vorbeste despre cat de necivilizati sunt romanii in comparatie cu germanii, francezii domne. Aia eutanasiaza potai de la 1800 si n-au incetat. Chiar am vazut un film emotionant in care actiunea se petrecea in Germania pe la 1900. Era cu un copil care voia sa salveze cateva potai. Si ei isi pun problema dar, daca ei, domne, sunt asa de avansati fata de romani, tot nu au gasit o rezolvare atunci ma indoiesc de faptul ca romanii vor gasi una mai buna.
    Mai tineti minte in Tom&Jerry cand venea masina cu hingheri? Ce panica era pentru ca era posibil ca atunci sa fi fie ultima oara cand il vezi pe Azor?
    P.S. Aveati cumva impresia ca daca avem toti smafon, net broadband & shit ne pune undeva mai sus pe treapta evolutiei?

    • mirelA
      noiembrie 24, 2011 la 11:23 pm

      boss, da-i pe ddtv ca pierzi ultimu’ episod cu tom si geri

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 8:49 pm

        El se uita doar pe OTV. DDTV e pentru tine si familia ta de campioni ai evolutiei.

  23. Suminona
    noiembrie 23, 2011 la 11:27 am

    Dale ma dracu de potai … la groapa cu toate …
    SI inca o chestie … cretinii asti o votat si legea eutanasierii oamenilor… si pe aia nu o contestat-o nimeni …. asociatii de debili fara lipsa de ocupatie …
    Gata … creez Rezistenta … sa incepem sa eutanasiem potaile de la conducere ca asa nu mai merge….

    • jimerino
      noiembrie 23, 2011 la 12:34 pm

      creezi vant aiurea.

    • Mircea
      noiembrie 23, 2011 la 2:19 pm

      da` de ce pui tu asa de multe puncte de suspensie?
      Esti cumva o grasa infecta cu par la pizda?

  24. Ralu
    noiembrie 23, 2011 la 11:29 am

    “femei beta” – delta mic ce esti ;))

    • chiombi
      noiembrie 23, 2011 la 11:42 am

      ce vine dupa omega? ralu.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 12:59 pm

      i’m alpha as fuck and king kong ain’t got shit on me.

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 8:09 pm

        Impresionanta modestie, cand nu mai avem ce spune, ii dam cu limbile straine, ca’ prostii d-aici nu pricep sarmanii

        • shotaie
          noiembrie 25, 2011 la 12:59 am

          fuck your mother

      • Diana
        decembrie 2, 2011 la 8:53 pm

        asta-i clar comportament de haita :)). hai, fii simpatic si spune ca nu ai nimic cu animalele astea.

  25. bambi
    noiembrie 23, 2011 la 11:37 am

    Sincer nu ma intereseaza comentariile aiurea la acest articol. Pe fiecare vanatoare la care particip dam de caini in padure, haite de cate 8-15 animale, si nu conteaza locatia in care iesim la vanatoare, bineinteles nu vorbesc despre fondurile private de vanatoare unde nu exista acces, ci padurile libere. acesti caini in proportie de 90 la suta au cercei galbeni in urechi. sunt 2 intrebari in cazul asta: cine le-a dat drumul in padure? iar daca sunteti atat de indignati de moartea maidanezului si aveti asa multa sensibilitate in suflet de caprioare nu va e mila? caprioarele sunt meniul pt aceste haite, deci bambi cu ochii aia mari ca pula mea e pe meniu. de fiecare data cand dam de ei ii impuscam. apropo daca o haita d-asta te prinde in padure ai cacat ferigile, pt ca diferenta intre ei si lupi e mica dar semnificativa, maidanezilor nu le este frica de om si il ataca, un prieten stie f bine chestia asta, iar dupa ce i-a cazut pistolul din mana la executarea focului s-au intors sa il atace – 3 saptamani spitalizare.
    Va pupa bambi si va doreste sa intalniti aceste animale blajine si comunitare in padurile romaniei

    • bambi matii
      noiembrie 23, 2011 la 1:42 pm

      prietenul tau e la fel de homalaiu si de prost pe cat esti si tu daca i-a cazut pistolul din mana la executarea focului
      sincer imi pare rau ca nu l-au omorat cainii, pai ce pizda matii cauti in padure jigodie sa omori animale?
      ai tupeu sa te duci ma muie cu o sulita la vanatoare de mistreti? ha? te duci cu pusca? esti smecher! du-te in gatu’ matii cu sulita, cu arcu, da o sansa mistretului cacat retard!

      iar pentru autorul articolului zicere: sa le sugi pula tuturor iubitorilor de animale si in special al iubitorilor de caini maidanezi! mori!

      • meh
        noiembrie 23, 2011 la 2:02 pm

        Ti s-au cam intarit sfarcurile de atata suparare…
        Eu zic sa te calmezi, mergi si papa o salata… Nu stiu cine ti-a montat internet in bucatarie, dar n-a fost o idee buna.

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 9:06 pm

        Inca unu care e de parere ca porcii si gainile cresc la supermarket. Pana nu mai adaugi o cifra la IQ, stai acasa la tine. Nici macar in bucatarie, ca sunt obiecte taioase pe acolo si nu vrem sa pierdem un prost ca tine.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 8:11 pm

      Care caprioare? Acelea pe care le vanezi tu? Banuiesc ca stii ce gust are carnea lor.

  26. required
    noiembrie 23, 2011 la 11:39 am

    Bai Radule, nu privesti problema pe partea economica. La noi porcul e gustos, la chinezi catelul e gustos. Sa-i prindem si sa-i exportam, luam si-un ban, nu-i omoram, e o problema care se autofinanteaza. Sunt genial sau ce pula mea?

    • No Stress
      noiembrie 23, 2011 la 12:49 pm

      “sau ce pula mea?” e o intrebare buna.

  27. madinga
    noiembrie 23, 2011 la 11:48 am

    Ocroteste-i Doamne pe romani,ca jos au mai ajuns!Citesti unele comentarii si te gindesti ca ti-ar fi frica sa te intilnesti cu acei oameni noaptea,pe strada!Ar fi jalnic daca nu ar fi atit de cumplit….!

    • portocalu
      noiembrie 24, 2011 la 12:00 am

      Stai linistit/a.3 sfert din fraierii astia is comentaci puternici pe net,fata in fata ei nu conteaza si nu exista.Nici nu ai cum sa te intalnesti cu ei noaptea decat in wekend..si aia de la usa clubului pana la taxi,sau daca le spune stapanul sa lucre cateva ore in plus.

  28. ipo
    noiembrie 23, 2011 la 11:50 am

    “E foarte uşor să o faci pe pilonul etic şi moral într-o problemă, când acea problemă nu e a ta, ci a altora” -> eu as fi zis “cand acea problema nu e a ta, ci a noastra, a tuturor”. In rest ma mir ca n-a fost trolling mai agresiv. :)

    • Gigi
      noiembrie 23, 2011 la 12:29 pm

      Mi se pare ca acest articol este o tampenia la fel de mare ca si raspunsurile aprobatoare.
      Nu rezultatul (insemnand cainii de pe strada si agresivitatea lor) este problema ci faptul ca cineva ii lasa aiurea pe strada si vin alti tampiti (cum si a fost subliniat in articol: betivi si copii cretini) care ii lovesc cand sunt mici rezultand agresivitate defensiva din partea unor animale doar putin mai destepte decat cei care nu stiu sa isi invete copiii comportamentul fata de alte fiinte sau sa se opreasca din baut atunci cand este cazul. ;)
      Nu de alta dar in momentul in care am vazut cuvintele folosite in articol am fost convins ca omul este exact genul care nu este in stare sa isi asume responsabilitatea propriilor actiuni si atunci singura lui solutie este violenta.

      • ipo
        noiembrie 23, 2011 la 1:37 pm

        Pentru ca ai depus efortul de a scrie un raspuns atat de lung la comentariul meu, ma simt obligat sa iti las si eu unul. Poate nu la fel de emotionant, dar plin de adanci intelesuri: Napula.

        • criss
          noiembrie 23, 2011 la 4:20 pm

          Omul ti-a raspuns decent si tu l-ai confundat cu ma-ta.

      • mobutu
        noiembrie 23, 2011 la 2:02 pm

        Ba ipochimen beșit gigi, adicătelea “Nu cainii de pe strada si agresivitatea lor este problema” ???
        Ești prost în neironul lipsă?
        Plesni-ți-aș fața de legumă uscată.

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 8:14 pm

        De acord! Esentialul problemei nu il remarca nimeni, toti vad doar ceea ce pot vedea.

        • Cain
          noiembrie 23, 2011 la 11:31 pm

          Asa-i. Care-i esentialul problemei?

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 9:10 pm

        Nu stiam eu ca toti cainii sunt niste animale dulci si simpatice. Nu faptul ca trebuie se se lupte pentru mancarea din tomberon e problema, ci oamenii ‘cu suflet rau’ sunt.

        N-ai vazut in viata ta ce inseamna un caine adevarat. Esti prost. mori.

  29. daniela
    noiembrie 23, 2011 la 11:59 am

    in primul rand toti care sustin k iubesc cainii dar nu sunt de acord cu eutanasierea,nu sunt doar niste oameni ipocriti ci cei mai egoisti oameni. pai nu pot sa accepte o idee inumana k eutanasiera lor , dar in schimb,sa inteleg k le place sau ii excita sa vada matze imprastiate p toate drumurile,catei plini de raie infometati,handicapati fara o mana un picior ochi,care se chinuie sa apuce ziua d maine,spun asta din punctul meu de vedere,si crede-ma iubesc cainii enorm de mult.si da,ai dreptate si cu privire la faptul ca unii sunt foarte periculosi

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:06 pm

      daniela, io in viata mea n-am vazut caine cu maini. nu stiu cum va imperecheati voi intre specii acolo la tine, la tara.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 8:19 pm

      As vrea sa te vad Daniela draga, abia astept, ipostaza in care, nu stiu cine o sa hotarasca pentru tine cand “vei fi gata” pentru eutanasiere. Cand n-ai sa mai produci nimic pentru societate (nu stiu daca acum o faci), cand o sa implinesti o varsta venerabila. Nu, mai bine sa asisti la decizia pe care, la un moment dat, o va lua “nu stiu cine” sa-ti eutanasieze parintii. Da, vreau sa vad asta! Pentru tine si familia ta sa nu existe spital, tratament, ci doar seringa! Gandeste-te! Dragut? Apocaliptic? Gandeste!

      • mocanu
        noiembrie 26, 2011 la 5:59 pm

        adica tu ai fost caine eutanasiat intr-o viata anterioara si ti-ai gasit vocatia?
        sunt atatia batrani care sufera de boli terminale si ar vrea sa fie eutanasiati… si nu e gluma.
        si de unde extrapolarea asta cu eutanasia parintilor. nu ar fi mai bine sa te gandesti cum ar sa vezi cum cineva iti omoara si-ti mananca parintii?… hmmm? ca poate ar fi gustosi?

      • gigi
        noiembrie 27, 2011 la 9:13 pm

        Pai ea gandeste. Tu de ce nu-i iei exemplul? Nu e un sport popular, ai sanse sa te remarci.

  30. Xul
    noiembrie 23, 2011 la 12:07 pm

    Exista locuri speciale pentru oameni ca tine (cel care a facut articolul).Parerea ta despre animale este egala cu parerea mea despre tine ca om. Dar parerea mea nu conteaza .. asa ca iti urez un sincer “mori”

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:03 pm

      Ce profund ești bă gheiule

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 9:21 pm

      Da, se numesc locuri pentru oameni cu creier.

      Cele prin care zburzi tu se numesc centre pentru copii cu deficiente de inteligenta.

  31. Tac chitic
    noiembrie 23, 2011 la 12:23 pm

    Cei care plang dupa caini sa mearga la centrele de adoptie si

    1) sa adopte, ca altfel sa se faca un loc liber in centru, si un alt caine de pe strada sa ii ia locul.
    2) sa dea acolo de o punga de crantzanele pentru catei, ca acel centru sa o mai poata duca, ca poate intr-un final o veni unul care va face ca la punctul 1)

    Dar asa fac hipstareii? Nop. Ati auzit voi ca aia de la The Amsterdams (http://www.piticigratis.com/wp-content/uploads/2009/10/hamsterdams.jpg) au fost la centre de adoptie? Nop

    • leilana
      noiembrie 23, 2011 la 3:43 pm

      Ăia de la The Amsterdams n-au făcut în viaţa lor campanie pro-maidanezi, cre’ că-i confunzi cu altă trupă.

    • leilana
      noiembrie 23, 2011 la 4:04 pm

      În rest îţi dau dreptate complet.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 8:27 pm

      Felicitari! Iata ca, la astfel de comentarii, judiciosii urmaritori ai cauzei cainilor vagabonzi si celebrii realizatori de proza gen “blog”, care nu fac decat sa prolifereze injurii cand parerile altora nu le sunt pe plac, acum tac. Chitic.

      • mike
        noiembrie 23, 2011 la 11:34 pm

        :)))))….te alinti….tine buzele mai strans….pare mai sexy….

  32. etena
    noiembrie 23, 2011 la 12:26 pm

    Si cei care isi scot javrele in lesa si le lasa sa se cace in mijlocu’ strazii/trotuarului pentru ca tu, prospat trezit si intarziind la serviciu/intalnire/etc., calci fix in el… cu javrele astea nu se intampla nimic, nu? Doar pentru ca au stapan si nu stau pe strazi, nu ar trebui eutanasiati, nu? Sau cu javrele care, la fel, scoase in lesa la o plimbareala, tot se trezesc ele ca ar trebui sa latre pe cineva si, poate, sa le atace, iar stapanul sa fie atat de imbecil incat sa nu isi poata stapani potaia, si tot te atinge, zgaraie, musca, omoara (mai stii…?).

    Pana me’! Diferenta pana la urma care care este, intre cainii comunitari si cei cu stapan? Ca cei comunitari sunt comunitari si ca ceilalti au stapan si, poate, sunt putin dresati si sunt incapabili de a face vreun rau cuiva? My ass! Ori ca, poate, rahatul in care calci este de caine de casa, este mai norocos decat ala de caine comunitar? Si vreti sa creasca sansele ca rahatul in care calcati este de potaie de rasa?

    In fine, eu sunt impotriva eutanasierii javrelor fara adapost si nu, nu din cauza ca sunt o tanti trecuta de 30 de ani, fara barbat, copii, ocupatie, etc…

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:05 pm

      tu ești doar o nefutută

      • batman
        noiembrie 23, 2011 la 4:26 pm

        gresesti. fiind “etena” e doar nesaturata.

      • etena
        noiembrie 24, 2011 la 2:37 pm

        Si legatura dintre faptul ca sunt impotriva eutanasierii cainilor comunitari si ce ai zis tu este…? Ca nu ma prind. Ca fapt oarecum divers, am zis ca nu sunt (…) fara ocupatie.

        • mike
          noiembrie 24, 2011 la 7:02 pm

          H2C=CH2 etenă …are legatură dublă…ar fi trebuit sa te prinzi…altfel nu esti etenă…eşti eternă…şi ai mancat un r…

          • Kiki
            noiembrie 25, 2011 la 12:53 am

            Izotop zglobiu si studios! Etena. Eterna. Mai incearca. Eu as zice Anete. Ei? Ai vreo reactie? Macar una mica, redox, ceva.
            Nimic?
            Si nu te stradui sa-mi raspunzi suburban, ca pot injura cu juma’ de ora mai mult decat tine, fara sa repet.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 8:33 pm

      Nu mai vorbim de acei proprietari care nu-si castreaza creaturile si atunci cand le vine sorocul, primesc “unda verde” la catelele de pe strada. De fapt, cam asta se intampla si cu stapanul dezaxat (precum cel de mai jos) care are doar un cuvant in cap ce defineste un comportament animalic, de rasa inferioara.

    • Cain
      noiembrie 23, 2011 la 11:35 pm

      Deosebirea e ca aluia cu stapan, daca te musca, ii poti lua proprietarul la pocnit. Sau sa-l duci in justitie. Daca ma musca un caine vagabond, vin si te fut pe tine?

    • portocalu
      noiembrie 24, 2011 la 12:00 am

      Daca o sa calci in cacat de caine o sa ai noroc in vaizta.Mai ales de dimineata.Si daca futi tiganca am auzit ca tot asa.

    • etena
      noiembrie 24, 2011 la 2:34 pm

      Ce adunatura de incuiati, inculti si cuvantu’ ala care incepe cu f si se termina cu rustrati. Va doresc, tuturor, mult rahat sub talpa in viata.

  33. kostin
    noiembrie 23, 2011 la 12:27 pm

    Te-am ascultat. Hai sa lamurim niste aspecte:

    1.Informativ, sunt unul din aia care mananca iarba. Te invit sa-mi manaci icrele mai intai si daca iti plac..poate te las sa-mi mananci si pula..macar sa o lingi.Cat despre lantul trofic..idiot ce esti ,tu te afli undeva pe langa amiba.Elefantul unde se afla in lantul trofic pula cu urechi ce esti?

    2.Sunt total pentru a se gasi o solutie si a nu mai avea incidente pe strada cu cainii vagabonti..dar..eutanasierea nu este o solutie ,s-a vazut asta acolo unde s-a incercat.Deci..sunteti o gloata de idioti porniti la vanatoare de vrajitoare..si cativa smecheri care profita de pe urma prostiei voastre..ii doare in cur de faptul ca sunteti voi muscati ,si se uita la voi cu compatimire din vilele construite in zone rezidentiale

    3.Eu ridic alta problema.Sunt mult mai agresat de drogatii si aurolacii care stau pe strazi..Votam si pentru ei eutanasierea? Ce plm..care e diferenta? Aia unde se afla in lantul trofic ? Care e diferenta intre ei si cainii vagabonzi? Inteligenta? Care contribuie la ce??

    4.Sa nu uiti un lucru mojic ignorant care foloseste un limbaj de cartier sa para el popular si dezinhibat in fata tuturor imbecililor cu IQ -2( “Spune domnule lucrurilor pe nume!!”), animalele alea sunt acolo din vina noastra. Cine ne da noua dreptul sa actionam asa? Vrei liniste? Mori !! Faptul ca suntem animalele superioare ar trebui sa se vada in modul nostru de actiune..dar cand actionezi ca o bestie unde dreaq te situezi?

    5 De sterilizare ce zici? Sau de un mod mai eficient de control al celor care gestioneaza astfel de fonduri? Pentru ca bani au tot fost alocati in sensul asta numai ca au intrat in buzunarele celor care rad acum de voi si in fata carora nu aveti nici un cuvant de spus..In fata lor sunteti tot niste animale necuvantatoare cu grumazul plecat si cu urechile ciulite la comenzi!!

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:15 pm

      1. eu zic sa nu mai eutanasiezi salata. are si ea sentimente.
      2. mna, aia e alta problema.
      3. de acord cu eutanasiatul aurolacilor. aia nu-s in lantul trofic ca nu vreau sa iau hepatita c de la mancare.
      4. la fel cum un animal m-ar omori daca ar avea nevoie, reciproca e valabila. tocmai asta ne da dreptul de a omori animale. ca suntem animale. daca tu te crezi altceva, arde-o elevat in cercul tau si nu te mai ingrijora pe problemele noastre, de animale.
      5. sterilizarea e scumpa. si ce faci dupa ce-i sterilizezi? le dai drumu iar pe strada sa se distreze?

      un mod mai eficient bla bla. da, alta discutie. sunt de acord cu aia da n-are legatura.

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:06 pm

      kostin boul proștilor

    • Vlad
      noiembrie 23, 2011 la 3:03 pm

      @kostin
      Pe de-o parte vii si spui ca “cine ne da noua dreptul sa actionam asa?” si pe cealalta parte vii si spui ca sustii sterilizarea.

      Mai omule, sterilizarea nu este tot o forma de a distruge specia? Deci nu esti de acord cu eutanasierea care este o moarte imediata, dar e ok sa le tai organele de reproducere astfel incat sa-i extermini pe termen lung. Cum vine asta? Nu vezi un pic de ipocrizie?

      • Vasi
        noiembrie 23, 2011 la 8:43 pm

        @Vlad
        daca ar fi sa alegi intre o vasectomie si un glont in cap ce ai alege?

      • luna
        noiembrie 23, 2011 la 10:00 pm

        Cum sa fie o forma de a distruge specia? Poti sa cumperi catei de rasa, pe care nu-i omoara nimeni. Stiu ca-i nasol sa dai bani pe o fiinta, iar corciturile sunt mai faine, dar tot vina omului e ca s-a ajuns aici.

    • Ritos
      noiembrie 23, 2011 la 5:28 pm

      mike tu valorezi la fel de mult ca cele 2 cuvinte pe care le detii ” sugi pula “

      • mike
        noiembrie 23, 2011 la 9:25 pm

        apreciativ si transant,hotarit,ferm…uite ….schimb detinerea… si simplific cate o singura data la fiecare detinere…ia muie.
        la fel de mult la fiecare detinere…sa-ti explic de ce :
        ia cat poti de mult si incearca cat se poate de adinc.

        • Ion
          noiembrie 24, 2011 la 12:26 pm

          Esti un prost si jumatate..mai Nike..pardon Mike…dai din gura la orice comentariu total pe subiect in stil cocalaresc.

        • mike
          noiembrie 24, 2011 la 3:38 pm

          Ioane…ai greşit…wrong…dau din pulă…promit că-mi schimb stilul numai pentru tine… măi Ioane măi…

    • gore
      noiembrie 23, 2011 la 9:52 pm

      Sa inteleg ca daca voi fi muscat de un caine sterilizat nu trebuie sa fac antirabice sau ca nu iau nici un fel de boli? Am impresia ca tu intelegi prin sterilizarea cainilor fierberea lor timp de 30 de minute.

  34. gelu
    noiembrie 23, 2011 la 12:41 pm

    acest comentariu este o amenintare directa. nu sunt un fan al tau, insa te citeam pana acum din cand in cand. dupa acest articol insa m-am convins ca trebuie sa fii pus la punct.ia-l ca pe un teribilism, ca pe ce vrei tu…oricum nu conteaza. dar sa moara mama ca te tin minte. si sa moara pestii ca o sa te bat rau, da rau de tot. nu e greu sa te prind, stiu in mare pe unde bei si ce fel de lache esti. O SA TI-O FURI GRAV, JUR !

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:22 pm

      come at me, bro.

      • Titi Sorici
        noiembrie 23, 2011 la 3:01 pm

        ba, asta care scrie aici, esti tu sau un personaj care scrie cacaturi ca sa faca si el trafic? si uite asa ii mai ies doi lei de-o cinzeaca care sa-l faca seara caca si care sa-i mijloceasca infricosatoarea intilnire din miez de noapte cu dusmanii de sant, maidanezii, si hopa, uite si subiectu’ pentru inca un post si inca o cinzeaca? daca e personaj, e okay, bei mai mult decit iti permiti si ai nevoie de bani, iar muistii de la banca nu dau credit pentru bautura. dar daca esti ala care da argumentele ciine=porc, sorici=geaca de piele (minca-ti-as), vino si ia-mi pizza din mina, pai fratele meu alb,vin si te iau din birt si la scopit, king kong. iar dupa asta direct la gratar sa le servesc sustinatorilor tai coaile tale fripte pe creierele lor incinse de subiectul tau de doi lei, si la un pahar de urinada calda de maidanez blind. cu argumente bineinteles, latri mult si la toata lumea, maninci mai mult cacat decit o haita de maidanezi, nu iti place sa imparti mincarea. am arumente? am. toate astea vin de la unu’ din bucuresti care , spre deosebire de voi astia de ati venit de la tara si credeti ca daca omoriti animalele din jurul vostru n-o sa-si mai dea lumea seama ca sinteti niste tarani jegosi, a prins si primul val de madanezita si umbla cu pietre in buzunarul gecii de piele (stiu, sint un ipocrit nenororcit).
        p.s. marghioala, mars la cacat de maidanez, futu-te-n gura de tuta. daca nu pune gelu pula pe voi, am s-o pun eu, si e mare , o sa va placa

        • Radu
          noiembrie 23, 2011 la 3:03 pm

          arata-mi si mie reclamele de unde fac bani pe blogul asta. cum, nu le gasesti? is scrise fix sub buricul meu. uita-te de aproape.

          • Titi Sorici
            noiembrie 23, 2011 la 3:11 pm

            nu vad nici o reclama, ca am adblock, dar ma gindeam ca poate nu esti chiar un aligator cretin, si-o faci pentru bani. mi-ai raspuns, esti prost, o faci din convingere.

          • Radu
            noiembrie 23, 2011 la 3:33 pm

            castig o sacosa de bani din alte veselii. o fac sa enervez ratati ca tine si sa ma amuz.

          • Titi Sorici
            noiembrie 23, 2011 la 3:53 pm

            ba, tu esti un cocalar imputit, si am sa iti dau o pula grava peste bot. am sa te bat ca la securitate ca sa poti mai tirziu la batrinete sa te dai vultur si sa spui tuturor cum ai fost tu prost de mic si ai avut de suferit toata viata din cauza asta. auzi:)))) ma enervez ca imi spui ca ai bani, becali wannabe, vino-ti coite in fire.

          • Radu
            noiembrie 23, 2011 la 4:12 pm

            coaie, asta-i adevaru’ scriu umor pe la teve si ziare, lumea imi da sacose de bani. n-am nevoie sa ma cac pe mine cu reclame pe blog pentru 10-15 milioane pe luna ca toti fomistii. aia is maruntis jenant.

        • Marghioala
          noiembrie 23, 2011 la 4:38 pm

          Titele, te vad, sa stii. Si te vad cam prost.

        • mike
          noiembrie 23, 2011 la 5:33 pm

          Titi …pula verde uite cum sta treaba…
          gelu antigelu’
          tocmai si-a futut ca(ca)telu’…e clar…
          la cur ii curge gelu’…
          de ce te bagi tu la mashina de facut maioneza pe gratis?
          apleaca-te si uita-te in spate…ce vezi?
          iti spun eu…o vezi pe Marghioala…

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 8:40 pm

        Clar Gelu, doar un lache ordinar are 2 neuroni parosi in partile inghinale ca Radu asta! Ofticos si flegmatic, prost si ignorant, mai rar toate la un loc in asa “Radu” – persoana publica. KKT de om.

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:07 pm

      gelu, acest găozar de maidanezi

    • ps
      noiembrie 23, 2011 la 2:17 pm

      gelu gelu cacatelu

  35. Gogu
    noiembrie 23, 2011 la 12:44 pm

    A nu se confunda mancatul unei gaini, pentru hrana, ceea ce e absolut normal, cu un macel gratuit. In legile lui Dumnezeu sau ale naturii – daca esti ateu – este perfect normal sa sacrifici un animal pentru mancare. Dar pana si acest sacrificiu trebuie facut fara a chinui animalul si cu pietate.

    Este altceva sa macelaresti sute, mii de animale, doar pentru ca exista. De ce nu puneti problema invers? Daca vi se pare normal sa ucizi caini fara stapan doar pentru ca exista, atunci de ce ne opunem cand constructoriii distrug specii intregi de plante si animale salbatice? Ca si pe ei ii incurca…

    Va scrie unul muscat de trei caini. Dar care a ramas totusi om.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:24 pm

      da’ sa iti faci o haina de piele merge? da’ sa omori sobolanii de la subsol merge?

      am contraargumente pentru orice. sunt lucid ca o supernova. sa te aud.

      • sharpe
        noiembrie 23, 2011 la 1:32 pm

        cand omori un animal ca sa il mananci, rezulta si niste piele (captain obvious). din ea se fac haine. daca omori un animal doar pentru distractie, blana, fildes etc meriti batut cu prosopul ud peste coie pana la moarte. sobolanii sunt purtatorii celor mai multe boli din regnul animal. oricum iti place prea mult sa trolezi ca sa accepti o discutie pe argumente deci sugi pula!

        • Radu
          noiembrie 23, 2011 la 1:37 pm

          pai ce, bolile is problema lor? is doar pentru tine o problema. sa nu-mi spui ca maidanezii sunt mai curati decat sobolanii.

          nici eu nu sunt de acord cu pizdele cu haine de blana. eu pun problema asa: ai dreptul sa tragi foloase de pe urma unui animal, orice foloase vrei tu, daca ai avea sange-n coaie sa-l omori cu mana ta. n-am nici o problema cu o blana de urs pe un tip care l-a omorat cu cutitu’ ca old shatterhand.

          linia intre distractie si necesitate e fina, gri, si nedefinibila prin zeci de exemple.

          plusez pe asta cu comparatia maidanezi – sobolani. in esenta sunt acelasi lucru.

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 1:42 pm

            absolut deloc! dupa cum iti spuneam, sobolanii au cei mai multi paraziti si sunt purtatorii celor mai multe boli. deci da, devin o mare problema pentru oricine ii are in apropiere. vad ca problema celor care vor maidanezii morti nu sunt bolile ci faptul ca mai musca din cand in cand cate un prost (sincer tre sa fii teribil de prost ca sa reuseasca un caine sa te muste). mie mi se pare o foarte buna metoda de selectie naturala. te prezinti la spital cu muscatura de caine? meriti sa mori! esti incapabil sa traiesti si nu esti demn sa respiri aerul meu!

          • Radu
            noiembrie 23, 2011 la 1:47 pm

            pe mine nu m-a muscat niciunu. da’ ma latra noaptea si is beat si-i alerg cu maceta sa-i omor si nu-i prind ca alearga repede si cand dau sa plec ei ma latra iar si iar ii alerg si nu-i prind si tot asa. futu-i in gura.

            sa mi se dea un pistol cu ceva macar.

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 1:50 pm

            :)))) mda… doar gura e de ei

          • jimerino
            noiembrie 23, 2011 la 3:27 pm

            daca ai coaie alearga-i cu portofelul.

        • mobutu
          noiembrie 23, 2011 la 2:09 pm

          șarpe și gogu iubitori în gaură de javră. pioși

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 2:37 pm

            ti-am zis sa nu o mai faci pe ma-ta javra! treci in camera ta!

          • mike
            noiembrie 24, 2011 la 7:10 pm

            mobutu a avut palat dintotdeauna…full name_mobutu sese seko kuku waza banga…şi manca şerpi la cină… free run

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 4:43 pm

          Am senzatia ca tu esti prostul, nu oamenii muscati de caini. Pai tu vrei sa zici ca (virgula) cainii sunt niste fiinte perfecte, pacifiste, care nu pot avea “iesiri” ca orice alt animal? Stiu un caz al unei doamne internate in spital, care a fost muscata in curtea spitalului de un caine vazabond ce statea ascuns in tufe, asteptand-o sa treaca pe langa el ca sa o poata capsa putin, ceea ce a si facut. Gandesti ca un caine.

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 5:30 pm

            vaaaaaai saraca ce poasta esti!!! ma minunez! vezi sa nu iti curga scuipat pe tastatura! am zis eu ca sunt pacifisti? am zis ca tre sa fii prost ca sa te muste! e diferenta maaaaaare! cand spui ca ai o cunostinta muscata de caine nu faci decat sa imi intaresti argumentele. e clar ca e proasta daca e cunostinta de-a ta ;)

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 5:39 pm

          Prin raspunsul pe care mi l-ai dat la comentariul de mai devreme ai dat dovada de pura ignoranta. Iti sugerez sa recitesti comentariul meu, si sa observi ca am scris “CUNOSC UN CAZ” si nu “AM O CUNOSTINTA CARE..”. Totul s-a intamplat in fata mea, cand treceam din intamplare pe acolo. Iar prin pacifist ma refeream la faptul ca tu ai senzatia ca toti cainii sunt buni (asa cum esti si tu, evident) si ei vor doar sa-i pedepseasca pe oamenii rai! Cainii sunt niste Dumnezei pe pamant,asa-i? Tu zici ca nu-i nimic sa omori sobolani dar nu esti de acord cu uciderea cainilor. Ce-i asta? IGNORANTA TIPICA “IUBITORILOR” DE CAINI. Pai frate, cu ce ii este superior un caine unui sobolan? Nu-i tot un animal?

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 5:41 pm

            Doamne dar esti proasta rau! jur! deci:
            1. sunt de acord ca exista si caini agresivi care nu au ce cauta pe strad si care trebuie euthanasiati (un procent destul de mic).
            2. am scris mai sus de ce sunt de acord cu omorarea sobolanilor si nu si a cainilor (asta apropos de ignoranta)

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 5:51 pm

          Dragul meu, fugi pe strazi si selecteaza toti cainii agresivi si desparte-i de cei neagresivi. Imi spui ce faci cu cei neagrsivi?

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 5:56 pm

            daca sunt neagresivi cu ce plm va deranjeaza?

          • mobutu
            noiembrie 24, 2011 la 11:25 pm

            boule, trăim in oras sau la stana? sau poate in padure?
            cu ce ne deranjeaza?, fute-te-ar toti maidanezi in nas.
            pe langa muscaturi, fac zgomot, fac rahati si cacati, sunt purtatori de boli la fel ca si sobolanii, se manifesta teritorial pe terenul nostru, orasul, etc etc.
            bou retard ce esti.

          • mirelA
            noiembrie 24, 2011 la 11:37 pm

            simplu. cu cei neagresivi faci sapun PREMIUM

          • sharpe
            noiembrie 25, 2011 la 2:35 pm

            of mai mobutule, credeam ca lun e cea mai proasta de pe blogul asta :)) esti la mare bataie cu ea :) plm. m-am distrat destul cu voi! aveti inteligenta unui melc destept (lasati bale drepte pe unde mergeti). hai, sa va fug in gura!

          • gigi
            noiembrie 27, 2011 la 11:06 pm

            sharpe e baiat cu suflet bun. Pe el il evita cainii si rahatii se dau la o parte din calea piciorului sau sfant.

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 6:07 pm

          In primul rand, nu ai de unde sa stii daca este sau nu agresiv. Il poate apuca oricand sa te muste din senin, cum s-a mai si intamplat(chiar si cu cainii cu stapan). Totusi nu esti Dumnezeu sa fii Omniprezent si sa supraveghezi toti cainii, nu-i asa?
          In al doilea rand, au boli. Imagineaza-te parinte, iti lasi copilul pe afara in fata blocului cu grupul lui de amici, vede unul din copii cainele, il cheama si incep toti sa se joace cu el. Stii si tu continuarea, cu spitalu and stuff.
          In al treilea si ultimul rand, daca tot esti iubitor de caini, cum poti suporta sa ii vezi pe strada plini de capuse, chinuiti de boli, flamanzi si poate batuti de oameni care nu au ce face si incep sa arunce cu pietre in caini din distractie si pe deasupra mai posteaza si pe youtube tot circul.

          • sharpe
            noiembrie 23, 2011 la 8:10 pm

            asa ceva … mai rar! deci:
            1. evident ca ai de unde sa stii care e agresiv s care nu. foarte rar se va intampla sa muste un caine bland. poate doar provocat.
            2. in afara de rabie (care se a doar prin muscatura) nico boala caineasca nu se ia la om (nici macar parazitii). vorbesti in necunostinta de cauza si nu faci altceva decat sa imi demonstrezi ce am spus la inceput.
            3. bravo, tocmai ai distrus toate animalele! extrapoland ceea ce ai zis cu foamea, bolile frigul tocmai spui ca toate animalele salbatice trebuie omorate. are leu o capusa? repede cu seringa pe el. hai sa omoram antilopele ca sa nu le ami chinuie pradatoarele si sa le manance. sa le omoram pe toate zic! ca sa nu mai vorbim de oamenii strazii! sunt plini de boli, stau in frig si le e foame! la crematoriu cu ei!

            Sincer acum tu gandesti vreodata ce scrii? pune in plm mana pe o cratita ceva si stai in bucatarie si te rog sa nu faci niciodata copii. candva copiii tai imi vor decide viitorul. sper sa nu apuc ziua aia!

          • Ioana
            noiembrie 25, 2011 la 10:51 am

            http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/chist-hidatic_5896

            In functie de unde ai norocul sa se stabileasca in corpul tau, aceast chist poate sau nu poate fi operat. ah, si mori! (daca nu se intelesese). Cum se ia? foarte usor, cand ramane acel rahat de caine, maidanez sau nemaidanez, pe strada pentru mai multa vreme si vine tiganul si matura praful cu tot cu cacat si ouale de echinococcus si tu il respiri. aia-i cu bolile la caini. sinigurii purtatori in oras ca doar n-avem si coioti.

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 9:01 pm

          Bai, tu esti cretin? Adica stai, mai intai sa muste, si dupa sa-l omorim! Iar tu chiar ai dat in mintea cainelui, serios. E grav cazul tau! Am senzatia ca ar trebui sa traiesti in salbaticie printre animale. Dar stai, chiar si animalele gandesc mai logic decat tine. Tu traiesti printre oameni, intr-o societate! Daca tii asa mult la cainii de pe strazi, te poftesc sa-i iei pe toti la dumneata acasa si sa-i cresti si sa faci copii cu catelele, ca printre oameni sincer nu ai ce cauta! Si cred ca prin jurul tau mai degraba vezi un caine bolnav decat un leu paradit.

          • Radu
            noiembrie 23, 2011 la 9:05 pm

            musca din el, raluca! sa vada si el cum e!

          • sharpe
            noiembrie 24, 2011 la 10:52 am

            :))))))) ce imi place cand vad cat esti de proasta =)) era vorba de caini blanzi si de faptul ca nu musca. cei agresivi ii vezi de la o posta, nu trebuie sa astepti sa muste pe cineva. saraca de tine traiesti intr-o lume a ta imaginara in care oamenii absolut imbecili ca tine sunt apreciati. ti-am dat contraargumete la absolut tot ce ai zis si nu esti in stare sa intelegi un cuvant! recunosc ca ai devenit principala mea sursa de amuzament. te rog sa mai scrii pe aici!

          • liviu
            noiembrie 25, 2011 la 12:22 am

            @sharpe Faptul ca zici acelasi lucru de 5 ori nu este un contraargument. Nici faptul ca iti jignesti interlocutorul – in afara de aruncat cu cacat in saraca fata nu zici nimic in plus fata de primul post.
            Explica-mi si mie cum deosebesti un caine agresiv de unul bland. Am inteles, tu ii vezi de la o posta, dar explica-mi si mie cum faci. Eu de exemplu am la bloc niste javre cu dubla personalitate: ziua dorm, dar noaptea nu ma lasa sa intru in scara. Nu stiu ce sa mai cred despre ei. Te rog sharpe ajuta-ma.

          • sharpe
            noiembrie 25, 2011 la 6:59 pm

            cred ca esti un prostituat homosexual si cainii de la blocul tau sunt homofobi! este 100% normal sa jugnesti oamenii prosti care se fac ca nu inteleg. daca nu ai vazut niciun argument in comentariile mele, nu inseamna ca nu exista ci ca esti prea prost ca sa le vezi!

          • liviu
            noiembrie 26, 2011 la 1:12 am

            La cum ai aberat pana acum dau fix un cacat pe ce crezi tu despre mine. Sa te ajut totusi un pic: “evident ca ai de unde sa stii care e agresiv s care nu. foarte rar se va intampla sa muste un caine bland. poate doar provocat”, asta fiind unul din argumentele tale. Mediteaza un pic la cum ar trebui sa si demonstrezi chestia asta inainte sa zici “evident” si cum partea cu “foarte rar” nu e un argument pentru simplu fapt ca nu poti sa urmaresti toti cainii sa vezi cat au muscat si cat nu. Mai mult de atat nu pot face pentru tine.

        • gore
          noiembrie 23, 2011 la 10:03 pm

          De ce sa omori sobolanii. Din moment ce nu ii mancam ar trebui stransi in adaposturi, tratati si hraniti.

          • Dorelus
            noiembrie 24, 2011 la 8:29 pm

            uite aici cum ar arata un adapost pt sobolani:)
            http://www.youtube.com/watch?v=ACzWdSfZXmw
            nu cred ca cele de caini ar arata mult diferit dupa cum ii aud pe ‘iubitori’

        • luna
          noiembrie 24, 2011 la 3:12 pm

          Am impresia ca tu te crezi Dumnezeu. Vad ca trebuie sa ma repet ca sa intelegi ca nu poti preveni toate atacurile. Si ti-am dat pana si exemplul cu femeia muscata in curtea spitalului! Daca tu cand treci pe langa un caine te uiti la el atent ca sa vezi daca e bland sau nu, asta nu inseamna ca toti o fac. Un copil cu ce este vinovat daca e muscat de un caine cand se plimba linistit cu rolele prin parc? Iti spun eu: NU ESTE. Pe domnul caine doar l-a deranjat zgomotul rolelor iar faptul ca copilul mergea cu viteza l-a facut pe caine sa vada copilul ca pe o prada. Tu chiar habar nu ai ce-i cu animalele astea vad.

      • GiGi
        noiembrie 23, 2011 la 8:42 pm

        Cred ca de la prea multa bautura vine luciditatea asta…

        • Radu
          noiembrie 23, 2011 la 9:01 pm

          cecilia, stai ca someru’ pe net sa comentezi toata ziua. baga niste munca.

  36. Whiplash
    noiembrie 23, 2011 la 12:48 pm

    Mai bine eutanasiem oamenii care ii hranesc fara sa-i ia acasa. In felul asta nu facem rau direct animalelor si scapam de idiotii cocotati pe dealul superioritatii morale care, aparent, nu include si simtul responsabilitatii.
    De luat in considerare si proprietarii de caini care iubesc animalele doar pana la punctul in care trebuie sa le curete rahatul pe care il fac in strada.

  37. humbert
    noiembrie 23, 2011 la 12:49 pm

    Absolut de acord cu fiecare cuvant. Este penal sa te deranjeze ca eutanasiem caini, in conditiile in care omoram miliarde de porci, vaci, oi samd. Si mie imi plac porcii foarte mult.

  38. Gogu
    noiembrie 23, 2011 la 12:50 pm

    P.S. Cainii fara stapan sunt o problema. Dar sunt o problema creata de oameni, pentru care platesc…animalele.

    Si aceasta problema s-a rezolvat deja la Oradea si-n alte orase, fara crima in masa. Pentru ca problema e in mentalitatea oamenilor care arunca animale in strada, “in spatele blocului”.

    Dar e infinit mai usor sa ucizi, decat sa schimbi mentalitati. Cainii fara stapan vor reaparea la 6 luni dupa eutanasiere fara schimbarea mentalitatilor. Nu uitati ca si Basescu i-a eutanasiat odata cand a fost primar…

    http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Oradea-mizeaza-sterilizarii-numarul-maidanezilor_0_596340542.html

    Cand o sa reapara, pe cine mai omorati?

    • bob
      noiembrie 23, 2011 la 1:47 pm

      Felicitari Gogu…insa nu pot sa nu observ un lucru…in general se poate doar in Ardeal sau Banat, unde influenta occidentului se vede inca, slava Domnului, si oamenii nu sunt ignoranti. Din punctul meu de vedere va fi un alt esec marca Let’s Doit Romania…sa stragem 1000000 de tone de gunoi anul asta pentru a face loc pentru alte 1500000 de tone pentru anul viitor. De ce sa ne uitam la cauza cand putem deveni revolutionari in a nimicii efectele si de ce sa gandim pe termen lung…

      • mobutu
        noiembrie 23, 2011 la 2:11 pm

        boii ăștia mai pot abera la micrometru?

        • Fabulos
          noiembrie 23, 2011 la 6:27 pm

          mobutu,
          mike e platit de Radu cu nuci de cocos ca sa faca spam, nu te sinchisi de el, el e aici pentru a injura, nu are idei, e abrutizat mike, te miri poate de ce replicile lui n-au legatura cu postul tau si absolut dar absolut nimeni nu rade la ce spune el si nimeni nu-l baga in seama ? pentru ca mike nu stie sa citeasca, pe mike l-a programat Radu astfel incat sa injure la orice post dand impresia ca are capacitatile necesare pentru a intelege o idee sau alta; nimic mai fals, mike este un simplu robot futut in inima de tatal sau si adoptat de Radu. Mike este fericit vazand ca cineva l-a luat sub aripa sa drept sclav, astfel incat mike se simte constrans de situatie sa “raspunda” la fiecare post al tuturor comentariilor cu o injuratura sau alta, umpland golul carentelor in domeniul ratiunii sale.
          Acum, nu te astepta ca mike sa nu injure in continuare, te sfatuiesc totusi sa-l ignori, mike este la fel de folositor ca un prezervativ, cine-ar mai stavili sperma, daca nu mike ?

          • mike
            noiembrie 23, 2011 la 9:16 pm

            da…sunt creat artificial si in scop experimental…si dau impresia doar pentru moment…tine patu’ cald pentru o muie atomica…sunt grabit in seara asta…altfel inchid aia laboratorul repede…

  39. sgdbsdfb
    noiembrie 23, 2011 la 12:58 pm

    deci preten cu mantzy
    mantzy love maidanezii
    he he abia astept sa va intalniti
    pariez pe tine
    bate-l cu un par de plop ca sa nu-l omori de tot
    mortii se-mpute, viii se fute
    bafta

  40. ioana
    noiembrie 23, 2011 la 1:20 pm

    din cate am inteles singuta solutie viabila (ca pret si timp) este sterilizarea. eutanasierea este extrem de scumpa deci nu au cum sa ii eutanasieze pe toti si ramanem cu aceeasi problema

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:28 pm

      eu nu inteleg de ce e mai scump sa ii dai cu caramida in cap decat sa faci o operatie complicata, antibiotice, recuperare bla bla.

      cine a calculat treaba asta?

      • ioana
        noiembrie 23, 2011 la 1:31 pm

        am auzit intr-o emisiune la radio nu mai stiu unde, pareau destul de documentati, cu cifre and stuff. nu stiu daca e adevarat… am zis si eu…

        • Radu
          noiembrie 23, 2011 la 1:32 pm

          te cred ca ai auzit si ca e documentat. dar iti spune bunul simt ca daca e asa, e o mare teapa pe banii bugetului. realist vorbind, nu are cum sa coste asa mult.

          • jimerino
            noiembrie 23, 2011 la 3:32 pm

            nu, normal ca mult mai putin costa eutanasierea decat sterilizarea plus hrana, adapost etc. chestia e ca fiecare o da cum ii convine. aia care vor sa-i omoare o sa zica ca e mai scump sa-i omori decat sa-i sterilizezi, ca argument de genul “e singura solutie, n-o facem ca-i mai ieftin, ci pur si simplu am studiat indelung problema si nu se poate altfel, chiar daca costa mult”.

          • stik
            noiembrie 23, 2011 la 4:12 pm

            e o problema de semantica. tu citesti eutanasiere si intelegi dat cu pietre. de fapt ei sunt baieti buni si le fac un fel de injectie letala. plus ca la final trebuie sa scapi si de mortaciune. nu poti doar sa o arunci la tomberon ca se lasa cu focare de infectie

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:12 pm

      tu ești doar prosta. si probabil nefututa. proasta

  41. Alexandra
    noiembrie 23, 2011 la 1:25 pm

    Nu vreau sa te iau cu spiritualitatea nene, dar inteleg cum gandesti tu si majoritatea. TOT CE E IN JURUL TAU, animal, planta, om NU ITI APARTINE, nici coltul ala de bloc unde sta cainele (ca de’, nu e vina lui ca am turnat noi beton si vile), nici ala nu e al tau. Deci nu este dreptul nimanui sa decida daca sa exterminam animalele sau nu. Da… intr-o tara civilizata nici nu se pune problema cainilor maidanezi… ca ea nu exista. Exista adaposturi, nu sunt lasati de izbeliste. La noi e haos si nu numai cand vine vorba de cainii de pe strada. Sunt de acord ca e o problema, dar cred ca problema nu este decizia de a-i extermina sau nu, ci modul de rezolvare. Dar stai, parerea vegetarienilor nu conteaza :)) ziua buna

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 1:30 pm

      sunt un animal. tot ce pot controla imi apartine. tocmai am o pizza in mana. vino sa mi-o iei, ca sa imi demonstrezi ca nu imi apartine. sa vedem sa vedem ce-o sa iasa.

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:12 pm

      altă proastă nefutută

    • Tarheb
      noiembrie 23, 2011 la 4:57 pm

      Alexandra, orasul apartine oamenilor nu cainilor. Cainii nu au ce cauta aici, in oras. Incearca sa tii pasul ca ceilalti, nu mai loculesti la tara ci in oras.

  42. ioana
    noiembrie 23, 2011 la 1:29 pm

    acuma pe bune, voi sunteti dresati?

    • mirelA
      noiembrie 24, 2011 la 11:42 pm

      ia zi… capra, capra stai?

  43. androidul cu sobolani
    noiembrie 23, 2011 la 1:32 pm

    drace’. te prinde omu’ si ti-o da la greu. eu cred ca nu a glumit. din moment ce apari la Pro Tv e si firesc.

  44. bob
    noiembrie 23, 2011 la 1:38 pm

    eu imi rezerv dreptul sa votez si pentru eutanasierea cretinilor care in fiecare an imi aduc la poarta 2/3 seturi de puiuti ce se transforma in caini vagabonzi, oameni care sunt atat de retarzi si nu isi castreaza cainii din curte, desi este un serviciu pe care zeci de ONGuri il ofera gratuit. Suntem o natie in mare parte retardata, care are totul la dispozitie insa nu vrea sa se educe sau sa progreseze. Am invatat cu ceva vreme in urma sa rezolv cauza nu sa tratez efectele…se pare ca nu ati auzit de asa ceva!!!

  45. Till Eulenspiegel
    noiembrie 23, 2011 la 1:52 pm

    ce nu pricepe romârlanul e ca nu câinii sunt problema, e doar o alta ocazie de a bate câmpii cu tot felul de concepte nobile, o scuza în + pentru a nu pune naibii osul la munca.

    • JoJo
      noiembrie 23, 2011 la 1:57 pm

      Asta ziceam si ieu. Sa facem carnati din ei :-)

      • JoJo
        noiembrie 23, 2011 la 2:16 pm

        mici facem cand s-o da legea cu tziganii :-)))))

      • Till Eulenspiegel
        noiembrie 23, 2011 la 2:27 pm

        Eu faceam demult popice,daca eram cu masina prin zona

  46. Dana
    noiembrie 23, 2011 la 1:53 pm

    scara ta sociala e un kkt bai autorule. Valorile ei morale sunt rasturnate iar tu esti foarte bine infipt in acest cacat. Esti rational n.am ce zice, dar prea convins de propria parere incat sa mai vezi ca exista si o alta latura a problemei. Intodeauna exista 2 fete ale aceleiasi monede. Incearca sa le vezi pe amandoua in viata si sa ajungi la un echilibru, altfel tu esti si ratat si retardat. Iti lipseste sensibilitatea, intuitia, compasiunea, intelepciunea..lucruri de valoare, dar poate nu pentru tine..

    • mike
      noiembrie 23, 2011 la 2:05 pm

      pe aici totul are o singura fata…tu ai doua…pe care din ele o pui la bataie?…spune repede ca suntem multi si se face coada…

      • Dana
        noiembrie 23, 2011 la 2:25 pm

        defineste ‘pe aici’? societate, acest site, acest articol? esti foaret limitat sa crezi ca doar eu am 2 fete. trebuie gasit echilibru intre ratiune si intuitie, rau si bine, frumos si urat. Lumea nu a reusit sa obtina acest echilibru in mii de ani si te astepti de la ratatii nostrii de politicieni sa.l gaseasca pe undeva? sau de la ratatul asta de autor care nu vede dincolo de propriile convingeri? ratiunea te insala de multe ori, eu zic sa privesti dincolo de ratiune, daca poti.

      • Dana
        noiembrie 23, 2011 la 2:44 pm

        eu imi pun compasiunea si intelepciunea la bataie. As spune ca maidanezii sunt o problema fara ca ei sa aiba vreo vina, deci nicidecum nu sunt demni de ura oamenilor, ci de iubire, pt ca sunt niste victime. Indiferent daca exista scenariul SF sau nu, nu a existat bunavointa din partea autoritatilor in rezolvarea acestei probleme. Nu au urmarit decat sa le iasa lor bani. Daca un caine devien violent, el este produsul societatii de kkt in care d.l autor crede, asa cum si el la randul lui este un produs al societatii. O societate bazata pe non valori. Animalele sunt ucise in masa, pe cand ele ar trebui sa fie sacrificate pt oameni, oameni care merita, si oameni care sufera atunci cand isi sacrifica animalul ca sa.l manance si caruia ii este recunoscator. In lume respectul fata de animale e de mult pierdut, deci nu este numai tara asta o problema, ci modul in care privim noi hrana si mediul inconjurator. De parca noi am fi stapanii sufletelor si hrana aia ni se cuvine fara sa dam nimic in schimb, macar putina recunostinta. Asa ca mancaciosii care nu se pot abtine de la carne macar din cand in cand, sa nu comenteze pe aici, ca sunt de tot dezgustul. Daca ar exista echilibru oamenii ar constientiza ca in dieta lor nu e nevoie de atat de multa carne, si s-ar consuma mai putin si s.ar ucide mai putin.. dar pana la urma, mult si putin sunt relative, nu? trebuie numai sa intelegem ce inseamna pt noi carnea de la un animal si sa o apreciem, pt ca ele intotdeauna vor suferi pt noi. te-ai pus vreodata in locul unui pui de la abator care probabil ar vrea sa zburde in iarba si el este tinut inchis si indopat fara a trai macar o zi viata pe care si-ar dori-o? sau vacile care atunci cand le vine randul, ingenuncheaza si plang? pt noi? ele sunt victimile societatii de cacat in care traim. Lumea trebuie sa evolueze si o va face in timp, va exista o vreme in care animalele vor fi tratate cu respectul cuvenit. Chiar daca ele vor continua sa fie sacrificate.

        • Tarheb
          noiembrie 23, 2011 la 5:04 pm

          bla bla bla… moral highground, aberatii vegetariene. Nimic interesant sau inteligent in ce zice Dana, moving on.

          PS: foloseste paragrafe si pune cratima in loc de punct. Inculto.

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 5:27 pm

          No bine, cainii sunt victimele oamenilor, si zici ca nu e corect sa plateasca ei pentru actiunile noastre. Dar gandeste-te ca, omorindu-i, oamenii platesc de fapt pentru ca ei vor suferi (cica) pentru bietele fiinte nevinovate. E simplu. Nu crezi ca suferinta emotionala a oamenilor va fi mai mare decat cea a unui caine omorit pe loc? Cainele ala se chinuie pe strazi plin de boli si flamand iar tu stai bine mersi acasa la caldurica si te duci la alimentara si cumperi dupa poftele tale, ca tot omu bun la suflet mai dai si unui caine de pe strada daca il vezi ca-i vai de el si cand auzi de uciderea lor in masa te trezesti si tu sa arati lumii cat de mult suferi pentru ei si ce om bun esti. Aaa si, ce mai ceri societatii, cand omul inca de la inceput a fost carnivor? Pana si Biblia face referire la sacrificii prin uciderea animalelor.

  47. Nebunu
    noiembrie 23, 2011 la 2:02 pm

    Ma, stii care e treaba? Ca de obicei nu aia maidanezi se caca pe aleea din fata blocului, ci aia de apartament scosi afara la cacare, care ii dau drumul fix in fata scarii.

  48. Dana
    noiembrie 23, 2011 la 2:04 pm

    Draga Radu, este suficient sa intelegi cat de profunda este ipocrizia in aceatsa tara, doar bazandu-te pe un calcul simplu: zeci de mii de caini vagabonzi si sute de mii de “like-uri” pe pagina de facebook de la “adopta un caine”…Iubesc animalele, dar ratiunea nu ma impiedica sa vad ca avem o problema cu cainii vagabonzi. In parcuri nu poti plimba copilul ca sare haita…nu mai zic de o bicicleta sau simplu jogging…ca sare haita! In casa ta nu poti sa dormi ziua sau noaptea cu geamul deschis ca latra haita…

  49. Nebunu
    noiembrie 23, 2011 la 2:05 pm

    Oricum, pt. astia care sunt de acord cu eutanasierea. Eu v-as eutanasia copilul, mama, tata, iubita, sotia sau pe cineva din familie la care tineti voi! Si pe Radu (PiticiGratis Owner) l-as eutanasia sa planga ma-sa ca i-a murit plodu’ si sa il duca astia la Protan.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 8:54 pm

      Incep sa cred ca si tu o sugi pe a lui Radu, tot citind comentariile pe care le faci in apararea lui. Sluga, lingau imputit, gandeste cu capul tau, nu cu gura plina de “terminatiile” lui Radu!

      • mike
        noiembrie 23, 2011 la 10:56 pm

        Slabut…nici de incalzire nu merge…cand te-ai uitat ultima oara in oglinda cu atentie la tine?

  50. Nebunu
    noiembrie 23, 2011 la 2:08 pm

    Multa muie cu cacat pe cei care vor sa omaoare cainii!

  51. simona
    noiembrie 23, 2011 la 2:09 pm

    Autorul acestui blog este un cretin iar eutanasierea este necesara in cazul lui. Mi-e scarba de cei ca tine care cred ca lumea asta e doar a lor, animalele au si ele dreptul sa traiasca. Nu trebuie sa platesca niste animale nevinovate pentru faptul ca noi romanii suntem prea prosti si ne lasam furati de lichelele care ne conduc si care isi baga in buzunar banii care vin pentru castrarea maidanezilor.
    IDIOTILOR IESITI IN STRADA SI DATI-LE IN CAP DEMNITARILOR, NU EUTANASIATI ANIMALELE!

    • mobutu
      noiembrie 23, 2011 la 2:14 pm

      mai trage-ți-o din când în când, băi vacă proastă

    • mike
      noiembrie 23, 2011 la 2:24 pm

      simona…am un sobolan la subsol …tocmai si-a exprimat opinia ca daca ai o pisica acasa o fute-n gura…iar Garfield zice ca isi baga pula-n toate potaile tale…ma-ta e libera diseara ?

    • gaby
      noiembrie 23, 2011 la 3:05 pm

      aha corect, si pana atunci ce sa facem, sa nu mai iesim din casa de frica cainilor?

      du te dormi

      • mike
        noiembrie 23, 2011 la 5:08 pm

        igrecul din spatele gab-ului si celelalte lipsuri tehnice in exprimare te califica la supt pula in mod original…du-te invata

  52. Printesa cu virtuti
    noiembrie 23, 2011 la 2:20 pm

    Da, avea dreptate cineva mai sus ca omul tre` sa stie sa se apere de caini. Chestie care oricum nu se invata, ci se stie. Daca ai gena buna. E foarte posibil ca un copil, dus in padure sa stie sa se apere chiar si de urs sau sa faca familie fericita cu leopardul, dar daca ii aterizeaza pe cap o punga de plastic e posibil sa nu fie “atat de inteligent” incat sa si-o dea jos, si astfel sa moara sufocat. Ca nu de inteligenta tine, ci de faptul ca punga e inventie recenta…si stii ce vreau sa zic.

    Mi-au placut si comentariile, dar ai dreptate…

    • Printesa cu virtuti
      noiembrie 23, 2011 la 2:29 pm

      Sincer nu cred ca o sa rezolvam problema animalelor, ceea ce inseamna ca suntem suficient de prosti incat meritam sa se urce dihaniile in carca noastra. La un alt nivel cred ca omul se inrudeste cu cainele prin sangele cald si prin faptul ca empatizeaza si simte mila, nu in sensul filosofiei budiste schopenhaueriene, ci se sprijina pe baza mai adanca a unei stari spirituale primitive – a identitatii inconstiente cu animalul.
      Doar ca la noi nu se mai poate gandi in termenii astia, ca s-a ajuns cam departe… Cam extremist tu asa…Ok.

      • Marghioala
        noiembrie 23, 2011 la 4:13 pm

        Ai cablu’ de la upc? Ca noi astia care bagam la rcs cu pachetu’ de baza am aflat de la vecini cu bear grylss, history channel si dog whisperer. Zi si mie ce’au mai facut coco si ice t.

        • Printesa cu virtuti
          noiembrie 23, 2011 la 9:29 pm

          Nu stiu ce vorbesti tu acolo dar eu zic invers.

  53. podoleanu
    noiembrie 23, 2011 la 2:26 pm

    nu stiu daca e inuman sau nu si mi se rupe. ce pula mea? sa moara. ca ne permitem. hai, sa moara.

  54. podoleanu
    noiembrie 23, 2011 la 2:26 pm

    nu stiu daca e inuman sau nu si mi se rupe. ce pula mea? sa moara. ca ne permitem. hai, sa moara.

  55. Marghioala
    noiembrie 23, 2011 la 2:38 pm

    Cateodata te’as fute dusmanos ca sa razbun toate grasele din lume. Acum doar te plac sincer. A facut prea mult sens duios postarea asta si mi’a anihilat libidoul.

  56. gaby
    noiembrie 23, 2011 la 3:02 pm

    MARI CRETINI astia care zic ca nu musca decat daca sunt provocati. Una e sa spui ca sunt animale si ca ar trebui gasite alte solutii si alta e sa sustii niste aberatii.

    Stiu EU cazuri in care oameni au fost muscati fara macar sa stie ca este vreun caine in zona. A venit pe la spate fara sa latre si a MUSCAT DIRECT.

    Daca il gaseam ..il omoram eu IN CHINURI. Ma pis pe ele de animale fara minte..si pe aia care spun ca nu ataca decat oamenii rai.

    • H1mml3r
      noiembrie 24, 2011 la 5:18 pm

      dar ce vroiai ma, sa-ti dea limbi?
      si cum vine asta c “ii omor eu in chinuri”. In chinurile gandirii sau in chinurile facerii?

  57. cristean
    noiembrie 23, 2011 la 3:09 pm

    Eu mai simt din cand in cand nevoia sa-i spanzur pe cainii de la mine de la bloc de bara de batut covoare. Da’ na, nu pot, ca nu m-ar intelege unii. Si nici mie nu cred ca mi-ar sta bine spanzurat. Drept urmare, propun sa-i protejam pe cainii vagabonzi ca si pe oameni, asa. Dar sa-i protejam cand or plati si ei taxe.

    • H1mml3r
      noiembrie 24, 2011 la 5:20 pm

      Platesti taxe si pentru jegosii de tigani cu vile cu 10 etaje si showroom auto la poarta, dar care n-au muncit si n-au platit in viata lor o taxa. Dar de aia nu ne tine pula sa ne legam, nu?

  58. anca
    noiembrie 23, 2011 la 3:45 pm

    Ai inceput foarte bine… dar pe la mijloc cand ti ai gasit singur argumente la chestiile pe care le spui te ai cam impotmolit in argumente foarte proaste de genul “Ei bine, părerea lor nu contează. Dacă nu mănânci carne eşti un animal ierbivor, sub mine în lanţul trofic, deci automat 1. nu îmi pasă de părerea ta şi 2. te-aş face pe grătar şi mânca fără nici o mustrare de conştiinţă.” care pe cat de destept te ai chinuit sa pari in cealalta parte a discursului tau, pe atat de prost ai fost in aceste mici scapari. Iar partea cu cacatul in shaorma… este tocmai invers… daca inghiti un ditamai cacatul cand mancai o shaorma nu te duci si cauti in alta parte…iti vomiti matzele si nu mai mananci in viata ta shaorma… Nimanui nu i place ca sunt caini pe strada nici celor care i iubesc nici celorlalti carora le e frica de animale sau etc. Doar ca solutia asta a mai fost incercata o data de dnul basescu pe vremea cand era primar, si se pare ca am dat gres si ne am umplut iar de caini, asa ca de ce s o luam de la inceput? Daca atunci cand s a produs eutanasierea in masa…si anume aprox 8 ani in urma pana acum dragul meu domn nu mai aveam decat cativa cainii care incapeau in acele locuri pt ingrijit animalele,si problema era rezolvata. Sau sa fie eutanasiati doar cei necastrati adica cei care nu au la ureche cercelul acela galben, si asa lumea care ii iubeste o sa i duca pe aceia sa i castreze ca sa nu fie omorati.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 3:50 pm

      io am vazut catele cu pui cu cercelu’ ala.

      astia le pun cercelu’ la misto si iau banii de castrare.

      si chiar daca i-ar castra. ce, sa-i castreze si sa le dea drumu’ la loc, sa astept io sa moara de cauze naturale ca sa fie liniste in cartier?

  59. pintea
    noiembrie 23, 2011 la 3:56 pm

    Eu m-am saturat sa fiu latrat aiurea de caini cand merg pe strada, ca-si apara ei teritoriul si alte cacaturi. Sa-si construiasca orasele lor si apoi sa comenteze. Din partea mea, sa-i omoare pe toti cu toporu / macheta / etc.
    Si ma mai enerveaza si respectivii / respectivele care-mi spun sa nu mai arunc cu pietre dupa ei. Asa ca sa-i omoare si pe ei.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 9:00 pm

      Si dupa ce i-au omaorat pe ei sa-ti vina tie randul. Sa dam cu pietre in tine, nefolositor ce esti si sa-ti luam teritoriul. Da, da, buna idee!

  60. leilana
    noiembrie 23, 2011 la 4:01 pm

    O, da, ştiu şi eu oameni care protestează în numele umanităţii cu lozinci de genul “câinii n-au nicio vină, nu-i omorâţi, barbarilor!” în gură. Ce mă miră pe mine e că ăştia scot nasul în lume numai când se vorbeşte despre eutanasiere. În restul timpului ce dracu’ or face?

    Argumentul ăla cum că sterilizarea e mai ieftină decât eutanasierea e de toată jena. Sigur, amu o să vină vajnicii iubitori de animale să-mi explice ei mie cum se fură un purcoi de bani prin intermediul campaniilor de eutanasiere. Păi şi cine îmi garantează mie că nu se întâmplă acelaşi lucru în cazul campaniilor de sterilizare? Plus că ei susţin cu înverşunare sterilizarea drept soluţie optimă, dar nu suflă un cuvânt despre ce se întâmplă cu un câine după ce e sterilizat. Probabil că e aruncat iar în stradă să crape de foame şi frig şi să muşte pe cine nimereşte, în timp ce ei se bat pe spate că au făcut o faptă bună şi au salvat o viaţă.

    Şi nu, argumentul ăla cu “suntem oameni” nu ţine la mine. Ne-am dovedit suficient de mult umanitatea de-a lungul istoriei încât să-i dau dreptate cu mâna pe inimă oricui zice că nu suntem altceva decât nişte animale. :)

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 11:31 pm

      Oamenii au uitat reportajele care prezentau babe miloase si femei nefutute care scoteau zeci de caine din adapost si ii abandonau la 50 m de el.

      Din cauza cretinilor astora nu puteai sa mergi pe acolo la nici o ora, ca te asalta haita. Va urez tuturor iubitorilor de animale sa va sfasie nu pe voi, ci pe copiii vostri. Poate atunci in sfarsit o sa puteti sa adoptati o potaie si sa ii dati de la san.

  61. Mitza
    noiembrie 23, 2011 la 4:06 pm

    Nu prea sunt eu de obicei ala care sa dea exemple gen “bah in afar frate nu vezi caine”, dar nu poti sa recunosti ca nu e adevarat si asta pentru ca in strainatate cainii fara stapan sau abandonati sunt tinuti cateva zile pentru adoptie si daca asta nu se intampla sunt eutanasiati. Fiecare iubitor de animale fie ca ele sunt caini pisici sau hamsteri ar trebui sa contribui adoptand cate un astfel de animal nu cerand ca ei sa stea bine merci pe strada.

  62. bouax
    noiembrie 23, 2011 la 4:10 pm

    piticu’? daca esti asa destept, du-te si omoara tu personal vreo 3 caini si vorbim dup’aia, bine?

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 4:13 pm

      cand m-a latrat un caine si l-am prins, l-am omorat. probleme?

      • unu`din popor
        noiembrie 23, 2011 la 4:17 pm

        Bai Radule, vezi ca mai sus te-a amenintat(latrat) un cretin, cu un iq inferior unui caine. Cu el cum pui problema?

        • GiGi
          noiembrie 23, 2011 la 9:03 pm

          Probabil, sau cel mai sigur, in scris! Din “penel”. Ha ha! Cainele care latra nu musca. E un bla bla total. Penal!

          • Cain
            noiembrie 24, 2011 la 12:00 am

            Lasa, ma, ca de tine nu-i numa’ gura. Sigur ai vreo cateva sute de caini adoptati acasa, c-asa-i uman.

            Ba, da’ cand e vorba de oamenii strazii, nu s-ar revolta unu’ ca aia traiesc in canale si mananca din gunoaie. Nu, pula mea, problema voastra e ca se revolta aia care-s muscati de caini.

  63. Ama_amare
    noiembrie 23, 2011 la 4:13 pm

    Uaiii, asa se traieste in Romania? De unde aveti fratilor atata ura pe care o revarsati pe unde apucati? Mi-e mila de voi, pentru ca ati decis ca astfel sa va traiti vietile, si mi-ar placea sa reusiti sa vedeti dincolo de aceste limitari in care va scaldati. MARE PACAT!

  64. kostin
    noiembrie 23, 2011 la 4:15 pm

    Mike si Mobutu..sa va pis in cur de taraturi ce sunteti.. vad ca va place sa sugeti pula la toti care fac comentarii aici ce pula mea va credeti mosii din Muppets? Sau va luati cate un euro cent pt fiecare muie primita ?

    • mike
      noiembrie 23, 2011 la 5:16 pm

      kostine ai remuscari bruste?sau numai muscari? daca ai numai muscari bruste pentru tine scot geanta cu puli de rezerva…pun la bataie setul ala nou…te-n pula de hipster oligofren retardat…iarba nu se maninca tembelule…

  65. alina
    noiembrie 23, 2011 la 4:31 pm

    va injurati si va jigniti ca ultimii oameni. nu au fost probleme cu cainii vagabonzi din totdeauna, dar intotdeauna vor fi oameni ca voi care sustin ca merita omorati si care au ranit animalele doar asa. si sunt sigura ca 99% din voi nici macar nu au avut probleme cu cainii decat poate au fost latrati. voi care credeti ca ar trebui sa fie omorati…va sugerez sa va duceti la un adapost de caini vagabonzi si sa incercati sa omoarati aceste animale. sa vad cat de smecheri si evoluati va mai simtiti atunci.
    iar legat de ceea ce spune cel care a scris acest articol ,ca vegetarienii sunt sub el in lantul trofic,ai o parere mult prea buna despre tine.nu stiu cine iti da tie dreptul sa spui ca vegetarienii sunt sub tine, doar pt ca tu savurezi o bucata de carne.
    si daca tot vrei ca acesti caini si fie eutanasiati, te rog …pune mana pe o bata si du-te si da-i in cap la un caine vagabond. atunci,,,,tu esti cu mult sub acel caine in acest lant trofic, din care esti atat de mandru ca faci parte.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 4:35 pm

      eu cred ca nu intelegi ce inseamna lant trofic.

      • Printesa cu virtuti
        noiembrie 23, 2011 la 9:36 pm

        Eu nu inteleg de ce atatea comentarii si de ce nu se despart corcodusele de caise. Doar nu va inchipuiti ca eutanasierea se face asa cum posteaza dragele pizde pe feisbuc acele filmulete si nu cred ca nu exista solutii rationale pentru rezolvarea acestei probleme, doar ca banii alocati se sunt furati si dusi in alta parte. Instinctul de conservare ii spune omului intotdeauna ce sa faca si ii da si dreptul sa omoare tot ce e mai slab sub el (pentru ca intotdeauna ce e mai slab il ameninta). Sa ma pis in credinta si milostenia voastra cu care postati pisici induiosatoare si caini raniti pe tot internetul pentru inlacrimarea poporului. Mi se pare excelent finalul articolului. O societate formata din sindrom ovarian de nefunctionare.

        Morala are de suferit in momentul in care exista o rezerva in a spune oamenilor adevarul si toate mizeriile pe care le fac, atitudine care se contrazice cu sanctiunea. Tot de acolo. Bravo, Radu, eu inca te iubesc!

    • Impress
      noiembrie 24, 2011 la 7:57 am

      Ok!Asta a fost suprema! Fata,de ce consideri mataluta ca cei care sunt pro eutanasiere ar trebui sa se duca sa dea in cap cu bata cainilor ? Asa cum tu care esti impotriva stai si nu faci nimic pentru acesti caini, doar dai din gura pentru ca esti sensibila si iubesti animalele la nivel de principiu, asa si noi,cei care suntem pentru,nu am putea sa dam in cap si sa omoram cainii.concluzia care e ? Si cei pro si cei contra doar comenteaza …insa Radu are dreptate si daca are si sange sa dea in cap unui caine doar ca l-a latrat inseamna ca e capabil sa-si assume mai multe decat o sa-ti asumi tu vreodata in viata asta.

      • alina
        noiembrie 24, 2011 la 3:40 pm

        nu dau din gura pentru ca sunt sensibila, imi spun parerea, si stai tu linistit ca fac mai multe pentru aceste animale decat stii si crezi tu. si app…am fost si eu muscata de un caine vagabond.
        si sunt impotriva pentru ca am vazut cu ochii mei cum sunt autanasiate aceste animale.
        nu sunt o ipocrita care doar da din gura si apara cainii vagabonzi. incerc sa fac ceva.

  66. gorugeo
    noiembrie 23, 2011 la 4:31 pm

    Nu sunt nici pentru sterilizare, nici pentru eutanasiere, dar nici pentru mentinerea acestor animale pe strazile oraselor. De ce? In primul rand pentru ca sunt fiinte si au dreptul la viata, dar mai presus de ele ne aflam noi. Probabil veti spune ca sunt progresist. Foarte bine. Nu mi-ar placea sa fiu muscat de un caine pe strada, apoi sa-mi petrec urmatoarele 3-4 ore prin holurile unui spital (sau daca ati vazut “Moartea domnului Lazarescu”, sa fiu plimbat prin mai multe). Cel mai simplu ar fi construirea unor adaposturi speciale pentru caini. Ar fi problema intretinerii acestora. Cu ce sa ii intretinem? Simplu: cu mancarea din spitalele la care as fi putut sa ajung. Sunt putini oameni care profita de bucatele din spitale, deci ar putea fi o sursa importanta de hrana pentru “bietele animale”. Odata cu infiintarea acelor centre se creeaza si noi locuri de munca.

    Cam atat despre aceste animale.

    Acum despre aprigii sustinatori ai drepturilor animalelor:
    In primul rand incep cu un citat: “Am trait 13 ani in temnita pentru un popor de idioti” – Petre Tutea. Asta ne caracterizeaza pe noi. Idiotenia. De ce? Ati sarit de cur in sus (scuzati expresia neacademica) cand ati auzit ca or sa fie omorati cainii vagabonti, dar uitati-va in jur. Iesi pe strada. Il vezi pe batranul de langa colt cersind? Cati ca el ai mai vazut? Tigan, roman? Conteaza ca e pe strada si cerseste – cea mai cumplita “meserie”. Pentru oamenii astia ati striga ceva? Nu am auzit nimic. Pentru domnii profesori ai caror salarii au scazut in mai multe transe din cauza unui guvern instabil psihic, care a reusit sa genereze un genocid social, ati strigat ceva? Stiti voi sa va aparati drepturile? Sa le aparati pe a celor din jurul vostru? Nu al necuvantatoarelor, ci al semenilor vostri… Ati stiut asta vreodata?

    Tara asta isi merita soarta popor ingrat fiindca tu nu ai fost in stare sa o aperi.

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 4:39 pm

      eu cred ca trolezi. n-ai cum sa fii atat de prost incat realmente sa crezi ce zici.

      • batman
        noiembrie 23, 2011 la 7:03 pm

        cre’ ca te plictisesti grav daca stai sa citesti atatea comentarii. singurul care merita citit e al hipstarului de mai sus cu bicicleta vintigi :))

    • unu`din popor
      noiembrie 23, 2011 la 5:03 pm

      tu sigur ai intrat pe net fara sa-ti iei pastilele

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 11:37 pm

      Aia cu mancarea din spital pentru caini e atomica.

  67. Marius B.
    noiembrie 23, 2011 la 4:32 pm

    Daca toate asociatiile pulii si-ar fi facut treaba (mare) si i-ar fi sterilizat si nu ar fi supt-o la rece pe la Fan festuri (ca-s aceeasi oagari la cutu cutu ca la salvati RM) nu se mai punea acum problema eutanasierii.
    Asa ca ciocu mic si gura punga.

  68. cannabis god
    noiembrie 23, 2011 la 4:40 pm

    nu m-a muscat nici un caine niciodata.am fost atacat de mai multe ori,cand eram pe jos,pe placa,pe bicicleta,singur,cu o persoana,in grup,treaz,beat,fumat.nu m-a muscat niciodata nici un caine pentru ca sunt atent,cunosc cainii si imi plac cainii.in 2009 in decembrie am adoptat un caine,metis,12 ani,cataracta,bland ca o pisica.l-am salvat de la eutanasiere.joi l-am luat,a fos castrat,chip-at,am platit 40 de ron.vineri l-ar fi eutanasiat.cainele e langa mine acum.
    concluzie:iti plac cainii?ADOPTA UNUL!tine-l in casa la tine,acolo unde nu deranjeaza pe nimeni,unde nu musca pe nimeni iar excrementele lui sunt stranse de tine atunci cand le lasa pe strada.
    concluzie2:esti impotriva eutanasierii cainilor vagabonzi, dar nu vreei sa adopti unul?
    DA-TE-N GATU’ MATII!

    • unu`din popor
      noiembrie 23, 2011 la 4:58 pm

      zici tu ceva acolo, dar cred ca mai degraba faci pe interesantul

  69. Whiplash
    noiembrie 23, 2011 la 4:49 pm

    Militantii pt drepturile animalelor(cel putin astia care posteaza aici) sunt la fel, daca nu, chiar mai prosti decat aia care nu dau doi bani pe copii, dar sar de cur cand aud de avort.
    E misto sa o arzi cu figuri de superioritate cand nu misti un deget pentru caini, dincolo de protestele anti-eutanasiere. E misto si sa pretuiesti cainii mai mult decat oamenii. :D

  70. Miai
    noiembrie 23, 2011 la 4:58 pm

    Azi am mancat la un restaurant. Ma asteptam sa fie dragut dar pe monitorul zoom TV, a aparut scris cu portocaliu “Bucuresti” -PDL si un caine comunitar cu coltii ranjiti si grumazul zbarlit. Mi-a pierit cheful de mancare instant. Cine zice, ala este, o stiim cu totii de la gradinita.
    Sau poate unii au sarit si gradinita…

    Bietii caini, comunismul este desuet, aveau nevoie de o intruchipare a raului…Si dupa ce ucid cainii, oare nu urmezi chiar TU?

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 11:41 pm

      Dupa ce ucid musca care ma bazaie, oare nu urmezi chiar TU?

  71. DoarLaCurcubeu
    noiembrie 23, 2011 la 5:15 pm

    DA, am auzit ca Miticii s-au dat cu cacat la bot si ca Bucurestiul arata ca un cur iar limba oficiala ar fi maidaneza.

    • mike
      noiembrie 23, 2011 la 5:22 pm

      doar la buci…doar la buci…
      sugi pula la mitici,poti incepe aleator ,sunt destui si toti asteapta cate un cur-cu-beu…
      doar la buci…doar la buci…

  72. gicu
    noiembrie 23, 2011 la 5:48 pm

    Cainii au fost domesticiti tocmai pentru a pazi proprietatile oamenilor. Eu unu’ ma simt foarte protejat de haita din fata blocului. Datorita lor nu am nevoie de alarma la masina. In cartier n-a fost nici o masina zgariata, nici un cauciuc de iarna furat, nici o oglinda rupta!

    E ok sa omori animale pentru hrana sau animalele care iti dauneaza in schimb nu-i ok sa omori animalele care iti sunt folositoare. Si din moment ce a fost primul animal domesticit nu cred ca exista pentru om vreun animal mai folositor decat cainele, (poate doar albinele si necrofagii dar alea-s vietati proaste deci nu se pun). Cainii de pe strada au locul lor in ecosistem, daca ar disparea probabil sobolanii ar fi inlocuitorii lor.

    • luna
      noiembrie 23, 2011 la 5:50 pm

      Daca mananci carne de gaina, asta nu inseamna ca gaina ti-e folositoare?

      • gicu
        noiembrie 23, 2011 la 6:03 pm

        Pentru om, animalele de mai sus sunt mai folositoare cand sunt moarte, cu siguranta omul prima oara a mancat carne de gaini si abia dup-aia a descoperit ca si oaule lor sunt bune de ceva!
        Cu gainile, porcii, oile, vitele contractul a fost simplu. Eu, omul, te apar de pradatori si iti asigur conditii cum in salbaticie nici n-ai visat ca o sa ai in schimb cand mi se face foame ai belit-o. De ce le-a convenit targul asta dobitoacelor? pentru ca omul asigura si perpetuarea speciilor lor. Cum s-ar putea apara gaina care nu-i in stare nici sa zboare de pradatori? sau oaia care-i si proasta si fuge incet? Omul stie ca o sa mai aiba nevoie de oi si in viitor si de-asta le lasa sa se inmulteasca, lupul nu stie! Lupul stie doar ca haita lui trebuie sa se hraneasca ACUM.

        • luna
          noiembrie 23, 2011 la 6:17 pm

          Contract? Pai ce, cand un vitel se naste, mama vita ii spune ca trebuie sa-i fie recunoscator omului pentru ca il va creste pana la un moment dat (cand va trebui sa-l omoare pentru a-si satisface nevoile)? E ceva gen Eu te iubesc, Eu te omor! Sunt stapanul tau si faci cum iti odrdon! La fel se intampla si cu cainii. Omul face ce vrea din caine si il dreseaza dupa propriile nevoi. E vorba de oamenii care vor sa se simta superiori, sa se simta ca au pus stapanire pe ceva. Oricum cainele e prea prost ca sa se impotriveasca la ordinile omului. Si cainele iti este folositor ca te apara, cum gaina iti este folositoare ca iti da oua si carne. Imagineaza-ti cum ar fi daca oamenii nu ar avea contact cu animalele si nu ar trai impreuna(ma refer sa creasca oi,vaci,caini,pesti) Ce-i drept, pentru carne ar insemna sa tot vanam si sa vanam, impreuna cu celelalte animale carnivore pana speciile ar disparea. Dar ce zici daca am fi toti vegetarieni? N-ar fi mai simplu?

        • mobutu
          noiembrie 23, 2011 la 6:40 pm

          ba gicu mare prost to-o facut ma-ta aia curva

        • jalex
          noiembrie 25, 2011 la 12:44 pm

          bou prost.
          omu` a inceput sa creasca gaini poci vaci si pulamea pe langa el ca si-a dat seama ca e mai usor asa decat sa umble ca drogangiu kilometrii prin padure ca sa-si vaneze cina.

        • Yoyo
          noiembrie 27, 2011 la 12:21 pm

          Mare trol esti Gicule, astia pun botu’ la orice!

  73. Gabi
    noiembrie 23, 2011 la 6:00 pm

    Cainele meu a fost muscat de partea dreapta a fetei in timp ce-l plimbam afara. De catre un caine vagabond. A avut ochiul scos din orbita, mandibula rupta, si limba sfasiata. Un bichon cat un fular care se joaca pana si cu pisicile. Ce pot sa zic?

    Sa nu mai spun de mamele care si-au vazut copiii sfasiati, desfigurati pe viata, din cauza asa numitilor nevinovati paraziti ai strazilor din Romania.

    Nu spun ca ar trebui eutanasiati cainii vagabonzi, dar nici lasati liber pe strazi nu este recomandat.

    • Impress
      noiembrie 24, 2011 la 8:28 am

      Ba da Gabi , spune fara frica, pentru ca alta solutie in tara asta nu e ..si eu am un caine rasa cane corso,da e rasa de paza si protectie,insa noi nu am dresat-o in acest sens si e mai mult caine de companie.nu a avut nicio treaba niciodata cu strainii sau cu alti caini,asta pana cand un vecin de-al nostru a propasit pe langa casa lui cativa maidanezi, pe sistemul ca le pune mancare in afara curtii..proxima data cand mi-am scos cainele la plimbare cu lesa si botnita, pentru ca ma conformez legii,ca un cetatean responsabil,am fost atacati de maidanezii aia,absolute din senin..pentru ca avea botnita,cainele meu nu s-a putut apara,si a fost muscat de doua ori. Cu greu am reusit sa ne retragem si sa intram inapoi in curte. A doua oara am iesit fara botnita…urmarea e lesne de inteles: praf I-a facut cu toata blandetea si docilitatea ei…in present nu mai e laba de maidanezi pe langa curtile vecinilor,hraniti peste gard…asa ca cine iubeste maidanezii sa-si assume responsabilitatea ingrijirii lor!

  74. una
    noiembrie 23, 2011 la 6:02 pm

    bai x sa stii ca eu nu put chiar poate sunt o pitzi sub acoperire dar nu m-au muscat niciodatata vagabonzii( cainii that is :p ) ci doi care scoteau botul de sub un gard al unei curti locuite de oameni.
    Lumea e din ce in ce mai imbetonata si trixta in plm.
    Distractie placuta, fiecare inregimentat in cusculia lui.
    Iar tu Radu esti fix si exact un corporatist mic si hipster la fel cu aia de care razi. Esti pe val, ce mai…
    Chiar nu mai esti distractiv de loc cu postarea asta. Oricumo data cu trecerea timpului ai inceput sa fii din ce in ce mai putin amuzant

  75. Milostivu'
    noiembrie 23, 2011 la 6:06 pm

    1.Draga Simona ,ai supt ani lumina de puli intr-un singur comment,felicitari.Tu si surorile tale de breasla meritati un lagar de concentrare special ;)
    2.Radu o sa-ti iei o avalansha de commuri de cacat pe tema asta ,de la oameni care in primul rand NU au mers pe la 2 noaptea prin Bucuresti si care NU au fost muscati de maidanezi, nu-i lua in seama SUNT SUBSPECII nedemne de atentie.
    3.Am solutia ,nu-i mai eutanasiem ,e crud intr-adevar ,ii bagam in custi si ii lasam sa moara din cauze naturale ….nu ma refeream la caini

    • fane de la sifoane
      noiembrie 23, 2011 la 10:09 pm

      aprob pozitiv domnule!

  76. pff
    noiembrie 23, 2011 la 6:11 pm

    Eu va doresc de bine…sa va omoare aurolacii pe strada…si tiganii,si criminalii,sa va violeze toti vialotorii,!!sa vedem atunci!!

  77. Zwargolak
    noiembrie 23, 2011 la 7:03 pm

    Ma, nu-s de acord cu uciderea in masa a maidanezilor. C-of fi ei caini, pisici sau oameni. Sobolanii sa-i omoare da-i in sloboz.
    Ce ma enerveaza e mentalitatea asta de cacat a unora, care nu-s in stare sa-si creasca odraslele cum trebuie, dar sunt in stare sa cumpere mezeluri special pentru cainii din fata blocului.
    Cunosc astfel de persoane si sincer as vrea sa nu fi avut vreodata de-a face cu ele.
    Si pe mine m-a muscat un caine de pe strada, fara sa-i fac nimic. Doar mergeam. Nu l-am atatat, nu l-am chemat la mine. Pur si simplu am trecut pe strada, la 4 metri de el.
    A venit in spatele meu, a inceput sa ma muste apoi m-a capsat.
    Si aia care zic ca-s mari iubitori de caini si n-au fost muscati in viata lor, ii sfatuiesc sa-si faca singuri 15 injectii antitetanos si antirabice in burta, ca asa se facea pe vremuri.
    Acum iti face 5 in mana.
    Astora le recomand sa-si faca cel putin 15, si nu in burta, ci unde ar trebui sa le fie materia cenusie. In varful pulii.
    Mi-e sila de idioti ca voi.
    Da, as face ceva pentru cainii vagabonzi, le-as da un adapost, sa nu-ti fie frica sa iesi seara din casa.
    Dar n-o sa scapam de caini vagabonzi cum n-o sa scapam de tigani.

  78. Andeea
    noiembrie 23, 2011 la 7:12 pm

    Azi dimineata s-au dat la mine vreo 6-8 caini maidanezi pt ca aveam gluga pe cap…si totusi voi spune Nu eutanasierii.ar trebui sa se ia alte masuri…

    • mirelA
      noiembrie 24, 2011 la 11:57 pm

      mi-au dat lacrimile, mai zi-ne

  79. stop eutanasierii unor suflete
    noiembrie 23, 2011 la 7:54 pm

    nu am chef de explicatii esti prea prost ca sa intelegi ..ai o pagina de rahat asa ca am un singur mesaj:: sa ti dau la muie nemernic fara suflet, misogin nenorocit t ai impresia ca faci ceva bu pe planeta asta?? instigi la rautate si la crima bagami as pula in sufletu tau, asta daca ai vreunul

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 8:51 pm

      ioana badea, ce tuciurie plina de compasiune esti.

    • fane de la sifoane
      noiembrie 23, 2011 la 10:07 pm

      MUIE IOANA BADEA!!SPER SA SUGI PULA TUTUROR MAIDANEZILOR IN CALDURI!AMIN!!!!

  80. kostin
    noiembrie 23, 2011 la 8:03 pm

    Mike..ma gandesc serios sa propun schimbarea imaginii din campania PDL-ului..si sa o pun pe mata facuta posta de o haita de maidanezi , maimuta bolnava de sindromul Tourette..sa faci spume de carbit

    • mike
      noiembrie 23, 2011 la 9:07 pm

      carbid…carbura de calciu…CaC2..ai timp sa si gandesti?

  81. Andrei
    noiembrie 23, 2011 la 8:04 pm

    Sunt pentru eutanasiera labarului ambidextru care , vazand ca nu mai are bani sa-si plateasca facturile la incalzire de la vila , se muta la bloc. Cainelui din dotarea personala ii zice adio si-i da un sut in cur . Ca nu da bine sa te muti cu cainele la bloc. Te mai certi si cu vecinii.
    Sunt pentru eutanasierea gastei penale care , urcand un pic pe scara sociala( crede ea , tot o scursura ramane) descinde in primul magazin de animale si pleaca insotita de pudel. C-asa e la moda. Are si Paris Hilton.Dupa 2 luni cand isi da seama in ce s-a bagat, ” le reda libertatea”. Nici macar n-are curaj sa-i omoare cu mana ei. Pularau’ care o-ntretine n-are coaie nici pentru ea, daramite sa curme suferintele unui animal.
    In acelasi timp , la adaposturi cainii mor pe capete.Nimeni nu-i vrea.

    • GiGi
      noiembrie 23, 2011 la 9:11 pm

      Fenomenal! Atragem atentia d-lui Radu sa mai citeasca odata comentariul lui Andrei, poate are un raspuns? NU? Ii sunt prea cunoscute personajele mentionate? Se regaseste printre ele?

      • Radu
        noiembrie 23, 2011 la 9:18 pm

        pisi, daca ar fi dupa mine i-am eutanasia si pe astia. n-am nici o jena nici in directia asta.

  82. Pentruuuu
    noiembrie 23, 2011 la 8:22 pm

    Draga Gicule, inteligentul mamei stai sa iti spun cateva vorbe dulci : ” Pai futu-te in gurita aia a ta dulce de pocait, slobozit, etc, etc ca nu stau sa ocup locul pt a iti lauda calitatile. Sa iti dea tie D-zeul ala al tau copiii la fel de prosti ca tine si in clipa in care o-i vrea sa iesi cu ei pe afara sa sara pe tine nu zeci, nu mii, MILIOANEEEEE futu-ti creierii tai de prost si sa iti faca copiii praf cainii pe care tu ii iubesti asa mult.Cum pula mea sa spui ca ” un copil e rau la suflet ” ???? Bai pula bleaga iesi in spatele blocului si joaca-te cu copiii in parcurile improvizate ale Bucurestiului si cainii sa tii faca praf. Atunci ce spui ca si tu cresti vipere? Asa sa iti dea D-zeul tau, numai caini ca sa ii mananci pe paine.

  83. y
    noiembrie 23, 2011 la 8:35 pm

    La cati bani se dau anual pentru adaposturi mi se pare o porcarie sa-i eutanasiezi. Nu sunt fanul cainilor vagabonzi pentru ca si pe mine ma latra s.a.m.d., dar totusi sunt niste vietuitoare. De ce nu eutanasiaza si pisicile? Ca se inmultesc mai ceva decat cainii. Sau porumbeii ca se caca peste tot? De ce exista catele cu porcarie d’aia la ureche cum ca au fost castrate si fac cate 8-9 pui? Nu cred ca e vina ONG-urilor sau a celor care apara animalele, este vina tot a sistemului asta de cacat din tara noastra! Ca daca intr-adevar ii castrau nu se mai ajungea aici. De ce in alte tari exista o tehnologie in ceea ce priveste medicina veterinara care depaseste cu muuult medicina in general din tara noastra? Toti stiti sa dati din gura, dar cand vine vorba sa actionati si sa faceti ceva pentru tara asta…muie. V-au dat subiect, eutanasierea cainilor, nu se mai aude nimic de regionalizare si alte cacaturi pe care le fac si pe care noi le inghitim. De ce nu v-ati revoltat si cand au taiat pensiile, salariile, alocatiile copiilor? Sa fim seriosi…si da, in nicio tara civilizata nu veti vedea caini pe strada, dar asta nu inseamna ca toti au fost eutanasiati.

  84. vlad
    noiembrie 23, 2011 la 8:35 pm

    poi da mah dar daca astia omoara cainii o sa vina altii in locul la aia…
    solutia este asta : oamenii care isi abndoneaa animale trb bagati la racoare si alta este aceea de a steriliza cainii maidanei:P:P asa ca nu e o solutia sa omoram cainii nu ca nu m-ar deranja dar…

  85. fap
    noiembrie 23, 2011 la 8:39 pm

    foarte multi idioti pe aici , numa bine

  86. Cineva
    noiembrie 23, 2011 la 8:40 pm

    Aparatorii cateilor,ia sa va luati fiecare acasa paduchiosii din fata blocului si sa-i cresteti,ca sa nu`i mai eutanasieze guvernul.Dumnezeu sau soarta asta cruda.
    Daca nu vroiati sa se ajunga la asta,de ce dracu nu i-ati luat acasa pana acum? S-au trezit toate victimele poporului roman sa protejeze saracii catelusi. Oh,la naiba.
    Este atat de misto dimineata,printre blocuri,cand te duci linistit la scoala/servici/piata si sar 50 de potai nespalate pe tine !
    Nu sunt impotriva cainilor,am si eu doi acasa,sunt impotriva cainilor de pe strada!

  87. Venena
    noiembrie 23, 2011 la 8:45 pm

    Mi se pare cruda aceasta lege data de parlament totusi!Traiesc intr-o tara civilizata,unde nu exista caini maidanezi pe strada si totusi acolo ei nu sunt omorati,ci dusi in centre speciale unde sunt ingrijiti si hraniti.Nu cred ca este normal sa va exprimati parerea prin injurii sau alte cuvinte colorate,ptr ca oricine are dreptul la parerea lui proprie.Referitor la pers.care a scris acest articol,as putea sa-i spun spre exemplu ca gaina si pestele(animale retardate)te hranesc aproape zilnic,iar daca mananci vegetale e si mai bine ca poti suspina un MU scurt.O seara buna si astept critici venite din partea patriotilor…

    • gigi
      noiembrie 27, 2011 la 11:59 pm

      In orice tara, chiar si in cea in care stai tu, daca maine s-ar materializa >100 000 caini intr-un oras, ar fi luati de pe strazi intr-o saptamana si bagati la cuptor. Apoi s-ar aplica tacticile ‘umane’ de eradicare a cainilor de pe strazi.

      Sunt de 1000 de ori mai multi caini decat ar putea orice alta metoda sa rezolve.

  88. Chuck
    noiembrie 23, 2011 la 9:01 pm

    da la zoofili se gandeste cineva?
    N-aveti suflet coaie.

    • gigi
      noiembrie 28, 2011 la 12:00 am

      Isi iau de la adapost. Aia sunt deja umili si cuminti, numa buni.

  89. simonaw
    noiembrie 23, 2011 la 9:23 pm

    total de acord. opinie sustinuta cu argumente pertinente si rationale. multi mancati cacat cu 2 linguri.

  90. Catalin Ionita
    noiembrie 23, 2011 la 9:34 pm

    Super tare articolul…dur…dar asa trebuie pusa problema. Sa speram ca o sa scapam de toate javrele din Bucuresti :)

  91. jik
    noiembrie 23, 2011 la 9:36 pm

    Vegetarienii sunt inferiori consumatorilor de carne? E de speriat ca cineva de varsta ta sa aiba asa putine pareri si fixe.. dar pana la urma esti produsul mediului in care traiesti, nu te poate condamna nimeni. Sau cine stie, poate intr-un viitor nu prea indepartat, cineva cu mult mai multa influenta si materie cenusie decat tine va considera ca ii esti inferior si ca atare meriti sa fi eutanasiat. Cel putin eu asa sper.

  92. y
    noiembrie 23, 2011 la 9:37 pm

    chiombi, nickname-ul tau m-a convis ca nu meriti osteneala de a-ti raspunde in vreun fel. Cat despre toti cei care nu stiu altceva decat sa inventeze injuraturi (pentru sustinerea eutanasierii, evident, si pentru a-i face pe cei care sunt contra sa taca), sunteti niste pizde daca va este frica sa nu va muste un caine si sa nu calcati intr-un cacat pe strada :)) Sa eutanasiem oamenii fara adapost ca-si fac nevoile pe strada! Aia nu mai sunt purtatori de boli, nu mai sunt focare de infectie? Va e frica de caini, da’ de toate ciorile care-ti dau in cap pe strada pentru 1 leu nu va mai e frica? Sunteti niste complexati numai pentru faptul ca nu puteti accepta o parere diferita de a voastra. Nici n-am pretentii de la voi atata timp cat n-ati iesit in viata voastra din tara sa vedeti ce inseamna civilizatie. Sunteti ca o turma, daca vedeta pizdii (Radu, cine o mai fi si asta?) e pentru eutanasiere haideti cu totii, sustinatorii, ca oile dupa el! Auf Wiedersehen! Nu meritati nici o secunda in plus din timpul meu pretios.

    • luna
      noiembrie 23, 2011 la 9:40 pm

      In vest umbla cainii fara stapani pe strazi? Si mna scuzi, dar nu cred ca poti compara cazul unui om de pe strazi cu al unui caine!

  93. Colt Alb
    noiembrie 23, 2011 la 9:48 pm

    Alta solutia nu poate gasi omul, cea mai inteligenta fiinta de pe pamint? Exista bani pentru borduri, pentru sali de sport inutile, parcuri in satele de la tara, scene de spectacol de 900.000 euro si alte asemenea “investitii”.
    Se pare ca nu sintem totusi atit de destepti si evoluati pe cit ne credem.

  94. zugravu`
    noiembrie 23, 2011 la 9:56 pm

    Putini cunosc ca numai de la câini omul poate contracta 39 feluri de zoonoze! In afara de rabie -un risc bine cunoscut -trebuie stiut ca de la câini omul se poate infecta cu microbii unor boli sau paraziti ca: leptospiroza, hidatidoza (chist hidatic), pasteureloze, salmoneloze si numeroase nelmintiaze (paraziti intestinali). O astfel de boala, putin cunoscuta este toxocarioza (Larva migrans visceralis) determinata de larvele unui vierme nematod, Toxocara canis. Larvele migreaza în tot corpul, în orice organ, dau febra, simptome pulmonare, iar în sange eozinofile. Periculoasa este afectarea ochiului, care poate duce (netratata) chiar la orbire (prin endoftalmita). Infectia omului se face cu materiile fecale ale câinilor, care contin Toxocara. Pamântul este, de asemenea, adesea contaminat cu oua de Toxocara.

    In afara de aceste boli, câinii sînt responsabili de numeroase muscaturi: in fiecare oras, medicii trateaza numeroase plagi prin muscaturi de câini (în special vagabonzi), unele profunde si chiar desfigurate. Un alt neajuns al unei prea mari populatii canine consta în murdarirea oraselor (a strazilor) cu excremente canine

    Asa ca nu e mare diferenta intre caini si sobolani….(pentru care by the way avem o gama variata de otravuri si capcane)

    Si uite cum e treaba in SUA!
    •Approximately 5 million to 7 million companion animals enter animal shelters nationwide every year, and approximately 3 million to 4 million are euthanized (60 percent of dogs and 70 percent of cats). Shelter intakes are about evenly divided between those animals relinquished by owners and those picked up by animal control. These are national estimates; the percentage of euthanasia may vary from state to state.
    •According to the National Council on Pet Population Study and Policy (NCPPSP), less than 2 percent of cats and only 15 to 20 percent of dogs are returned to their owners. Most of these were identified with tags, tattoos or microchips.

  95. y
    noiembrie 23, 2011 la 9:58 pm

    luna, daca autorul articolului a scris ce a vrut, eu pot sa compar ce vreau…intr-adevar, oamenii fara adapost nu musca, dar isi fac nevoile pe strada, pe la colturile blocurilor si spre deosebire de caini te trezesti ca-ti crapa capul cu vreo sticla de bere…asa, de suparare, de betie…oamenii astia care tot comenteaza pe aici nu realizeaza ca este vina celor care sunt la putere, nu a mea, nu a ta, nu a lor. Si fata de ce se intampla in tara in acest moment, asta cu cainii mi se pare un nimic. Intotdeauna vor exista pareri pro si contra, la fel cum numai noi romanii ne putem uri intre noi (moldoveni cu olteni cu dobrogeni s.a.m.d.). Iubesc Romania dar nu-i mai iubesc pe romani.

    • luna
      noiembrie 23, 2011 la 10:15 pm

      Si cainii isi fac nevoie, dar pe mine nu ma deranjeaza asta. Omu fara adapost iti crapa capul c-o sticla de bere, cainele sare si te musca. Doar ca ar trebui sa faci diferenta dintre un om si un caine, caci este mare. Iar eu zic ca nu e un nimic, pentru ca zilnic oamenii sunt muscati de caini. Un astfel de caz nu afecteaza numai victima ci si pe cei ce afla de cazul lui. Dar iti dau dreptate, mare lucru noi nu putem face ci doar sa ne certam pe internet. Iar eu iti spun, iubeste-i pe romani, pentru ca a iubi inseamna a dori ca fiinta sa fie fericita si libera. Nu iti doresti sa ne fie cat mai bine? Atunci te rog, nu mai spune ca nu ii iubesti pe romani. Nu stiu daca esti crestin, eu nu sunt, dar imi iubesc aproapele!

  96. fane de la sifoane
    noiembrie 23, 2011 la 10:04 pm

    raman la parerea ca tot Adolf Hitler ramane solutia tuturor problemelor care ne enerveaza,adica ciori si caini

  97. _I_
    noiembrie 23, 2011 la 10:11 pm

    da de cand e omu stapan p Planeta asta? hai dracu s aincepem sa ne omoram intre noi doar asa ca unu e bou si vezi dne toti st la fel.intradevar nu e ok sa fie mii de caini pe strazi dar nici eutanasierea in masa nu e o solutie.intr-o tara in care parlamentarii isi baga banii de la buget in buzunar si-ar permite sa faca 1,2,3 adaposturi pt cainii care intradevar st apti pt a fii adoptati si pt cei care nu au sanse intradevar sa ii eutanasieze pt ca ii ajuta .dar sincer nu mai sariti toti cu gura k nu v-a facut nimeni stapani p planeta asta s aincepeti sa omorati tot ce va sta in cale,prin asta dovediti ca nu ati evoluat deloc de la specia primitiva care altcv in afara de a omora nu stia.

    • luna
      noiembrie 23, 2011 la 10:56 pm

      Mai, exista deja adaposturi dar nu exista oameni care sa ia cainii de acolo. Si ce se intampla cand un animal nu este adoptat intr-o anumita perioada de timp? Este omorit. De ce sa-l mai chinui inchis in cusca pana moare de batranete sau cel mai probabil din cauza ca innebuneste? La noi in tara nu va fi niciodata cum vezi tu pe Animal Planet. Plus de asta, sunt foarte multi oameni care prefera sa dea mii de euro pe un caine de rasa care e prost de pute si nu traieste mai mult de 7 ani.

    • gigi
      noiembrie 28, 2011 la 12:08 am

      “Da de cand e omu stapan p Planeta asta?”

      De minim 10 000 ani. Dar tu n-ai fost la scoala la lectia aia. Un oscior, un sut un cur, ceva?

  98. jemoi
    noiembrie 23, 2011 la 10:11 pm

    Sunt de acord cu eutanasierea cainilor vagabonzi.Eu insusi am omorat 2 caini vagabonzi cu otrava.
    Argumentul suprem de omorare al cainilor vagabonzi e siguranta personala care este garantata prin lege.Daca un caine ma ataca am dreptul sa-l omor-Cainii nu sunt oameni sunt doar niste animale iar eu am drept de viata si de moarte asupra lor.Deja la mine in cartier s-au mutat niste caini.Pana acum am otravit 2.urmeaza alti 3 zilele urmatoare.La mai mare.
    P.S Pentru omorarea cainilor vagabonzi ar trebui folosita metoda injunghierii.Simpla,rapida,eficienta si ieftina.

  99. zugravu`
    noiembrie 23, 2011 la 10:14 pm

    Exista legi si pentru aurolaci.
    PS daca te agreseaza un homeless, vine politia il ia si face puscarie.
    Cainele care te musca ramane linistit pe strada sa mai muste si pe altii…
    Pe tine te musca de picior pe copil il musca de fatza….

    Cainii vagabonzi nu mai sunt animale domestice, sunt animale salbatice. LUPI (actioneaza in haite etc, vezi caii din delta, sunt numiti cai salbatici desi au fost domestici). Cum ar fi sa avem niste pantere dragute prin parcuri in copaci? sau niste (mii) de ursi pe strazi?

    Aparam tot ce e viu sau doar ce ne place? Cum ramane cu gandacii (a ma scuzati aia n-au suflet blajin si nu te inteleg) sau sobolaneii draguti din subsolul blocului care sunt otraviti, storciti in capcane, etc…

  100. Renata
    noiembrie 23, 2011 la 10:30 pm

    Sper sa nu ma injure nimeni pentru asta,sunt de acord cu argumentele mai sus mentionate,si nici eu nu imi pot da seama de diferenta dintre caini,porci si vaci,desi parca mi-e mai mila de caini.
    Nu e macel,e o masura luata de guvern sau plm stie de catre cine.Dar :
    1.Toate fiintele au dreptul la viata.(si nu ma luati cu cacaturi gen “i-al tu si strange-i cacatu”)
    2.Cu siguranta nu e vina lor ca s-au inmultit si ca traiesc pe strazi.
    3.De ce nu eutanasiem si toti debilii si cersetorii ? Ca si aia stau pe strazi,ne mai si violeaza cand venim beti acasa,ne si iau banii,si cu totii calcam in cacatul lor,plus ca ne fac tara de rusine.De ce de ei sa ne fie mila ?
    4.Referitor la ce a spus “zugravu’” atunci de ce nu denunta toata lumea fiecare caine care ii musca? Da stiu,pentru ca ar fi o prostie :))
    Dar totusi,la cate chestii ar trebui facute in tara asta,fiiiix cainii maidanezi sunt cea mai mare problema,bineinteles.
    Inca o data,sper sa nu ma luati la injuraturi pentru ce am scris :).
    (Desi sigur ma ia cineva.)

    • Destrabalatu
      noiembrie 24, 2011 la 6:43 pm

      Ia-i tu si strange-le cacatul.

  101. Bogdan
    noiembrie 23, 2011 la 10:33 pm

    Am batut Europa in lung si in lat. Nu am vazut picior de caine vagabond. Ceva pisici, poate, dar semidomestice si infinit mai periculoase.

    Exista un flux clar in privinta animalelor vagaboande. Sunt tratate cu bun simt. Au sansa de a fi adoptate. Si marea majoritate nu sunt.

    Daca suni la hingheri vine cineva in 15 minute sa ajute. Pe de alta parte, nu exista violenta in acest act.

    Ar trebui sa rezolvam imediat problema? Da! Cum? Prin ecarisaj facut cum trebuie, ferm, DAR intr-o maniera omeneasca. Am gonit atatia hingheri..nu pentru ca sunt hingheri. Ci pentru ca nu se poarta ca niste fiinte umane in munca lor. Se poarta ca niste criminali. Si din pacate, asa ne purtam si noi.

    • Venena
      noiembrie 24, 2011 la 1:45 pm

      Sunt de acord cu tine!Vad in general ca cei care sunt de acord cu eutanasierea,isi doresc o tara civilizata…trist este ca isi doresc civilizatie,dar ei se comporta si au conceptie de era precambriana.O zi buna!

  102. eu
    noiembrie 23, 2011 la 10:46 pm

    Ba radule tare smecher esti tu din spatele monitorului. Esti rau asa si raspunzi tare la toate comentariile, dar tare mult as vrea sa vad toti smecherasii astia ca tine tari in taste cum ar reactiona intr-o situatie unde ar fi fata in fata cu personele carora le raspunde ca un porc, sa vad cat de tare in gura ar mai fi el atunci

    • Radu
      noiembrie 23, 2011 la 10:50 pm

      oricand.

    • cetateanul sictirit
      noiembrie 24, 2011 la 11:58 am

      N-ai citit atent articolul, unde zice că porcii sunt mai deștepți decât câinii… Am avut curiozitatea să intru pe linkul ăla și m-am convins: mare ghinion are porcul cu carnea lui cea gustoasă!(și asta-mi ridică alt semn de întrebare, ref. la cât de deștepți sunt musulmanii… dar e cu totul altă discuție). Eu m-am certat de câteva ori cu „ovarele stafidite cu 2 picioare” când ieșeau să-și apere haita lătrătoare ce tocmai atenta la gleznele mele, dar n-ai cum să combați cu logica, pur și simplu le lipsește glanda corespunzătoare!

  103. Kretzu
    noiembrie 23, 2011 la 10:53 pm

    Ok, problema sta cam in halatul urmator: e foarte bine cu eutanasierea asta a cainilor maidanezi (din “N” motive pe care nu stau se le repet si eu ca au fost destui mai sus). Din pacate, insa, la noi nu e asa simplu cum credem toti, pentru ca vine Sulica Franaru’ care e “pretenar” vechi cu vreun sef de pe undeva si se scot ei de o schema cum sa faca mai multi bani din nimic (cu alte cuvinte, decat sa faca o treaba ca lumea mai bine fac treaba pe jumate sau pe sfert si cer bani de 5 ori mai mult decat ar trebui)… si de aici intervine buleala… pentru ca anul viitor vor fi la fel de multi caini pe strazi, ba chiar in 80% din cazuri aceeasi caini (vezi marea evacuare de acu cativa ani facuta de Baselu’, cand au dus n’spe mii de maidanezi in padure la Baneasa si Andronache si i-au lasat p-acolo). Asta e cu adevarat problema, ca in loc sa facem ceva nu facem nimic.
    Si acum ca ma rodea de mult: jemoi, esti un imbecil cu 4 clase si cu un complex de inferioritate intrecut doar de siguranta de sine cu care iti creezi propria lume in care, ghici ce, te divinizezi pe tine insuti. Daca esti intr-adevar atat de cretin incat s apui otrava pe strazi pentru maidanezi, atunci (va rog sa nu-mi scuzati limbajul) meriti sa mori in chinuri, inecat cu o pula de caine si futut in cur de 3 negri cu sculament. Dar am sa ma calmez acum si am sa-ti zic atat: imi pare rau ca nu va prind sa va calc in picioare de jegosi bolnavi si cu IQ-ul sub 30. De ce spun asta? Pentru ca acum ceva timp am luat unul din minunatii maidanezi ai patriei si l-am spalat, ingrijit si crescut niste luni bune (da, spre deosebire de hipiotii cretini care isi dau cu parerea ca ar fi o idee, eu chiar am facut ceva si nu din alt motiv ci ca mi-am dorit caine). Dupa un timp (fiind maidanez si nereusind sa il invat ca e naspa cu mancatu de pe jos) a mancat din niste mancare pusa de un cretin ca tine si mi-a murit in brate dupa o saptamana vomitand si cacandu-se sange. Asta imi doresc si eu pentru voi. O seara placuta celorlalti, multa muie tie si celor ca tine.

    • jemoi
      noiembrie 24, 2011 la 12:58 am

      Ce ma bucur cand ommor cainii Vagabonzi care sunt pe strada.Bucuria mea nu e ca mor neaparat cainii ci ca vad indignarea retardatilor ca tine si a altor retardatzi de genul babelor ongiste.Ce-mi place plansul lor dimineata cand vad cadavrele de caini,unii dintre ei inca agonizand si zvarcolindu-se.Cum le aud ei tipele de durere:’Vai mama ce ti-au facut criminalii’ in timp ce oamenii sunt muscati de caini.Asta e satisfactia suprema.Am omor 2.weekendul asta urmeaza 3 si apoi de ce nu altii.idee e ca atat timp cat vor exista caini pe strazi eu ii voi omora.Prin otravire,injunghiere,bata in cap,bolovan in cap si de ce nu topor in cap.Cainii au muscat atatia oameni incat merita sa moara.Si vor muri.Impaca-te cu gandul.ma bucur sincer ca ti-a murit animalul ala in brate.e bine ca s-a intamplat asa.Simt o mare satisfactie ca mi-ai spus asta.Daca vrei iti pot trimite pe mail videourile cu animalel otravite de mine zvarcolindu-se(le-am filmat de la geam).Apropo la tine a schelalait sau nu?

    • jemoi
      noiembrie 24, 2011 la 12:59 am

      Apropo Sa ma cac pe sicirul maaa-tii sa ai in ce infinge lumanrea.Sa ma piiis pe mormantul tau si al lui maaa-ta.maaa-ta imi sooge mie poola intre postari.Zii lui maaaa-ta sa-si schimbe rujul ala negru ca imi face poola eno.

      • Destrabalatu
        noiembrie 24, 2011 la 6:45 pm

        You, my friend, are an astonishing idiot.

        • bogdan
          noiembrie 25, 2011 la 8:08 pm

          you,my friend, sugi pula englezeste.

  104. pintea
    noiembrie 23, 2011 la 10:57 pm

    Plantele au lant trofic?

  105. Silvia
    noiembrie 23, 2011 la 11:15 pm

    Pe-aci pe blog, dacă nu eşti de acord cu autorul, by default sugi pula? În cazul ăsta, decît să-l citesc, mai bine mă duc să mă uit la un film cu şi despre comunism. Experienţa ar fi aceeaşi.

    P.S: Pentru aplaudacii lui Radu. Dacă ştiţi să foloiţi cratima în timp ce vă băgaţi şi vă scoateţi, asta nu însemană că părerile vostre sunt sau devin pertinente. Pare-mi-se, ori înjurătura a devenit laitmotiv în discursul lătrătorilor care susţin eutanasierea (şi nu numai)?

    • Cain
      noiembrie 24, 2011 la 12:12 am

      Daca tot dai lectii agramatilor si scrii cu diacritice, verifica-ti textul inainte de a apasa pe submit. Nu de alta, da’ e penibil sa te dai rotunda si sa scrii anapoda. Da, stiu, erai grabita sa raspunzi.

    • mike
      noiembrie 24, 2011 la 2:54 pm

      adicatelea sa se schimbe default-ul numa’ pentru tine…!?
      never ever…

  106. Marghioala
    noiembrie 23, 2011 la 11:25 pm

    Uiuiuiui. Uiuiei. Unde sunt cainii mei? Maicuta Domnului care esti tu sfanta, priveste tu catre pasiunea si compasiunea care colcaie in poporul roman cu acces la internet.

    Oameni buni, daca tot va pasa pret de sute de comentarii, apai si eu am nevoie d’un adapost ultracentral. Cu doua dormitoare si doua bai in caz ca’mi vin in vizita verisorii de la Caransebeș. Sunt catea nemernica doar ocazional, nu musc, nu latru, imi place sa fiu scarpinata umpic in crestet ca sa adorm, nu ma cac decat cand sunt singura acasa, nu ma pis pe jos si ma spal singura. Daca imi dai un card, ma’ntorc in timp record cu 5 perechi de pantofi si ma bucur recunoscator cand vine cineva acasa si ma scoate in oras. E adevarat, mananc mult, da’mi fac singura rost. Si recunosc actorii in filme. Si ma uit urit la tigani. Nu’mi rod decat oja de pe unghii pe care o scuip pe jos, un obicei pacatos, da’
    nu ma pot abtine.
    Per ansamblu, am tot ce’mi trebuie ca sa ma consider un scop nobil pentru care voi, trihagărși, dogfacărși si tudorchirilalvărși merita sa va dati tot interesul.

    • Printesa cu virtuti
      noiembrie 24, 2011 la 12:36 am

      M-ai cucerit total.

      Radu, ca absolvent de psihologie, ar trebui sa-si puna si problema moralei. Nu ai cum sa iei decizia de a omori o vietuitoare decat atunci cand vine si te ataca efectiv, dar nu poti sa dai lege sau sa sustii asa ceva doar prin prisma experientelor personale – ca ai fost muscat de 13 caini, cum o zis unu mai sus. Omul e vinovat pentru situatia in care s-a ajuns, nu animalul pentru faptul ca exista. Probabil e o vaga solutie eutanasierea, desi moral nu pica bine si nici politic, pentru ca daca faci asta babele n-or sa te mai voteze 20j de ani de acu incolo. Si oricum legea e data prost, ca pe undeva sa precizeaza ca nu beneficiaza de eutanasiere decat cainii nerevendicati, da` cum ei stau in locurile unde e rost de mancare, cel putin o baba sufletista va iesi in fiecare cartier spunand ca e cainele tomberonului respectiv. Si asa or sa rezulte 0 caini de eutanasiat. Problema in sine e pusa bine ca irita multa lume, dar rezolvarea nu prea poate Radu sa o dea.

      • mike
        noiembrie 24, 2011 la 10:51 am

        Printesa,
        cei care umplu strazile de maidanezi sunt tot aia care sunt iubitori de caini…ala-i shpilu’…
        1.daca io n-am treaba cu “anemalele”.. la mine in curte e gol…ala care e vecin cu mine are 3 potai…cand ii fata cateaua …de mila duce puii la 4 strazi distanta si-i varsa la coltul blocului…urmarea se stie.
        50% din potai provin din surse de acest gen
        2.potaile care exista deja pe strazi din timpul lui Menumorut …ar trebui castrate si luate in evidenta…nu se intampla asta…asociatiile iau banu’,pun clipsu’…si” hit the road Jack “…
        50% din potai sunt din inmultirea maidanezilor preistorici care au data laba si cu Brigitte Bardot acu’ 10 ani ….
        3.e normal sa dai o lege si sa castrezi/eutanasiezi ce misca necontrolat pe strada ….ca legea e data prost,ca ala care o aplica are 2 clase,astea-s vrajeala…daca al care raspunde de subiect e hotarit, le ia mau’ si gata…ai vazut la moldoveni ( la Botsheni)…i-a rupt pe loc in 2 ore la ritmul de 100/ora.

        • Ala care iti dadea pula pe la nas
          noiembrie 24, 2011 la 3:19 pm

          Cand pui puncte de suspensie insemana ca sugi pula si iar sugi pula si tot nu te mai opresti ca asa ai supt pula la scoala in timpul orelor ca tu erai ala care sugea pula din mijlocul randului si asa ai invatat sa scrii, mai sugi pula mai scrii un vers si tragi in piept.

          • mike
            noiembrie 24, 2011 la 11:45 pm

            te-ai…calificat…ok…nu …ai …dinti …in …gura…si …ai capul …plat…
            O sa ma intrebi de ce te-ai calificat.Eu o sa-ti spun ca muia e mai safe cu molfagii ca tine.
            Probabil te gandesti de ce sa fie capul plat.
            Pe cap pun halba de bere.Era sa scap un aspect.Ai urechile mari si asta e un avantaj.
            Sa incepem.In timp ce-ti dau muie , mai trag un gat de bere pun halba pe tine,si tot asha.
            Punctele de suspensie ies pentru ca niciodata , da’absolut niciodata , n-am gasit unu’ sa suga pula continuu…acuma pricepi?…n-au aer bro..vezi, nici cu tine nu iese continuu…majoritatea o sug discontinuu…si tu la fel…
            No shit.

        • Printesa cu virtuti
          noiembrie 24, 2011 la 11:26 pm

          Contrazice cu ceva ceea ce ai scris tu ceea ce am scris eu?!

  107. claudia
    noiembrie 23, 2011 la 11:25 pm

    nu categoric sunt cele mai devotate animale si cele mai iubitoare haideti sa facem ceva pt aceste suflete lipsite de aparare

    • luna
      noiembrie 23, 2011 la 11:49 pm

      acum sa pun “LOLOLOLOLOL” ca sa fiu in ton cu internetul

  108. Freud
    noiembrie 23, 2011 la 11:48 pm

    In legatura cu comentariile celor Anti-eutanasiere si pro-maidanezi
    Don’t know if trolling or very stupid
    Borderline retarded, daca nu chiar way to deep.
    Va urez cancer placut si sa va muste maidanezi de coaie sfarcuri sau fatzau, ca sunteti tristani/ce.

  109. Coca
    noiembrie 23, 2011 la 11:59 pm

    Cel mai normal ar fi sa se stranga toti maidanezii, daca patrupedul e ghionionist si nu e adoptat in 30 de zile, sa fie eutanasiat direct fara alte comentarii. Cine ii iubeste are 30 de zile sa le faca un camin minunat in locuinta proprie si personala si sa le dea o sansa la ce-or vrea ei, iar restul cainilor sa ajunga pe lumea cealalta (ca in tarile alea “necivilizate”).

  110. Carmen
    noiembrie 23, 2011 la 11:59 pm

    Foarte corect tot ce ai zis!

  111. oana
    noiembrie 24, 2011 la 12:21 am

    Iar tu, Radu, esti doar o tentativa trista de barbat care nu va reusi niciodata sa depaseasca inaltimea peak-urilor anarhice de testosteron care par sa te guverneze. Mai ai o tura pana sa fii in deplinul control al lobilor frontali. Imi scot eu capul din cur daca-ti scuturi si tu boasele de pe fata,imberbule,sa vedem cu ce ramai. Credeam ca ai haz,dar se pare ca ai doar umori,pacat,banuiam ceva spirit prin zona, dar nu esti nicio exceptie,doar o surpriza neplacuta,acne-like, kind of inadequate day pollution-like. Sa fii tu sanatos si sa ai intotdeauna 20 de ani,disperatule. Si continua sa te amagesti in alfa-land-ul tau marunt si semnificativ(sic!), ia vezi cum n-o sa se mai roteasca Pamantul. Si,pardon,asta e un pamflet. Iar cand reusesti sa creezi ceva pe bune, da pe goarna,sa vedem daca ti-a mai picat ceva cas de la gura. Barbaria,cruzimea,refuzul civilizarii si educatiei nu sunt subiecte de pamflet,rezuma-te la fufe si cocalari si futaiuri,pe-acolo,prin Bucale, it seems to be your highest possible level,tinand cont de inteligenta demonstrata si subliniata mai sus. Pentru ceea ce ai scris aici, hai,sictir,cu mare drag. Si da,sunt impotriva,daca valul isteric de testosteron te-a impiedicat cumva sa bagi de seama asta pana acum.

  112. pesteleincuib
    noiembrie 24, 2011 la 12:22 am

    Diavol cu crapatura intre picioare venit direct din abisul infernului sa dea de mancare la maidanezi, terminate infecte aflate la menopauza care il protejeaza pe “azorel”, o creatura salbatica pregatita sa-ti manance gamba

  113. little_devil
    noiembrie 24, 2011 la 12:31 am

    Sincer, poate ca eutanasierea nu este solutia perfecta, dar in acest moment se pare ca este singura care ar putea face o diferenta. S-a incercat deja varianta adoptiilor de caini, dar cine vrea un caine cu ceva ani buni la bord in casa??? Si eu am personal 3 caini, doi in curte pentru paza si unul in casa pentru divertisment, dar sunt ai mei, nu bantuie pe strazi aiurea.

    Cat despre victimele cainilor fara stapan, sunt multe povesti de spus, foarte multe dintre ele cu un sfarsit tragic. Eu, personal, am fost un caz fericit, care s-a ales doar vaccinarile pentru ATPA si anti-rabic. Dar cum ramane cu persoanele mutilate? Cu copiii desfigurati de haitele din jurul blocului? Cu o eleva in perioada bacului, care in loc sa isi creeze un viitor, trebuie sa stea internata in spital si sa fie supusa nenumaratelor procedee de chirurgie plastica pentru a acoperi defectul de pe coapsa, ramas in urma atacului? Sau cu copilul ramas fara mama, deoarece aceasta a fost sfasiata de vie de cativa “catei” in fata blocului cand se intorcea de la servici, cateva dintre rani fiindu-i fatale? Ca sa nu mai punem la socoteala trauma psihica, care te face sa te uiti in spate la cel mai mic zgomot.

    In concluzie ii rog pe cei care sunt atat de inversunati in legatura cu aceasta decizie, sa imi raspunda la aceste intrebari si poate chiar sa gaseasca solutii viabile pentru aceste victime ale unor atacuri aleatorii.

  114. me?
    noiembrie 24, 2011 la 12:38 am

    omorati-i.. cat mai repede posibil, si daca se poate, fara sa sufere, ca au suferit destul pana acum, si noi din cauza lor.

  115. Pardaf.ro
    noiembrie 24, 2011 la 12:44 am

    Ba da patrupezii astia nu pot fi eventual si ei “re-evaluati”? Decat dati afara din partid asa, fara inima…

  116. Aurelio
    noiembrie 24, 2011 la 1:39 am

    Kill them all,baga-mi-as pula in ei de caini.nu mai poti sa mergi pe strada in pula mea ca tabara pe tine in haita.cat despre babaciunile care sar ca niste lacuste cand apare asa-zisul ecarisaj:aloooo!daca va doare inima de ei ce pula mea mai asteptati?luati-i in casa si dormiti cu ei in pat in pula mea. APROPO BATMAN:m-am stricat de ras cand am vazut comentariul tau,foarte tare :)

  117. gigel
    noiembrie 24, 2011 la 1:46 am

    stimata idioata cu intelect de amiba, iti doresc sa te ia si pe tine hingherii si daca nu te eutanasiaza, macar sa te castreze, pentru a ne salva de eventualele tale progenituri pe care le vei caca vaginal. Eu personal ma pot apara de javrele de la mine din cartier. E drept ma deranjaza cacatul lor de peste tot, latratul si urletele din miez de noapte, dar cel mai rau ma deranjaza urmatoarea treaba: am un caine. Ciobanesc german. L-am ingrijit de mic – hrana, medicamente, schema de vaccinare, etc. Tot ce am putut mai bine. Acuma daca vreau sa ies cu potaia la plimbare, bineinteles cu lesa si botnita ca nu sunt tampit sa imi personific animalul si sa cred ca nu are cum sa atace pe cineva neprovocat, ghici ce? Nu pot sa fac 5 pasi fara sa ma trezesc cu o haita pe cap si astfel am o dilema. Desi stiu ca daca dau drumu cainelui ii face praf pe aia dar poate sa fie muscat sau sa ii muste si sa ia cine stie ce boala. In plus, toti vecinii retarzi incep sa strige la mine ca de ce ies cu ditamai dulaul pe strada. Muie ma!!!! Muriti in chinuri impreuna cu minunatii maidanezi pe care ii preaslaviti.

  118. Ducu
    noiembrie 24, 2011 la 2:07 am

    bun articol. Foarte la obiect

  119. NoRo
    noiembrie 24, 2011 la 4:19 am

    Ma amuzati teribil mai toti.
    cateva mentiuni:
    Dana: place cum gandesti si cum pui problema.
    Simona si alti baieti cu materie cenusie:ma bucur sa vad ca mai e lume desteapta prin Romania.
    Tin sa precizez ca nu am nimic cu nimeni,dar cred ca multi dintre voi omiteti problema cea mai mare.Totul este un marketing in lumea asta si am sa dau un exemplu.
    .Cacatelul din fata blucului produce urmatoarele venituri:
    1.Salariul criminalului ce urmeaza sa il fugareasca/vaneze.
    2.Salariul/spaga deputatilor,companiilor,doctorilor,etc etc etc pt ca lista e mult prea mare.
    3.Este o propaganda la stirile protv unde iar aduce anumite venituri la persoanele de mai sus.
    4.Este o metoda usoara de a va spala creierul si a va face cat mai inumani,desigur voi care o sa ma contraziceti aici nu o sa va puteti da seama de asta pt ca tocmai il aveti spalat deja (try figure it out though!)
    Concluzia?:Nu sunteti decat fiinte cu nimic mai sus decat cainii vagabonzi,oitzele sistemului in care traim si “tari in coaie” pe internet cand “Sistemul”(Guvernul,legile etc) va fute in cur cu sula indoita.
    Solutia? Schimbati’va gandirea si treziti-va la realitate si atunci o sa gasiti si solutia corespunzatoare la problema. Drept urmare…mai faceti research pe internet intai si dupa intrati pe blugul domnului Radu.
    Multumesc totusi tuturor pentruo pertie santoasa de ras asta seara,si va invit sa va bagati pulile in gura mea si asa mai departe,oricum sunt doar promisiuni desarte.

    • mike
      noiembrie 24, 2011 la 10:59 am

      NoRo…pare ca esti intelectual fin( numa’ fiindca ai folosit cuvantul “though”)…stiai ca numa’ o parte din engleji il folosesc …aia de la studii medii in sus, man …cu tine ar merge un sado-maso…te incadrezi.

  120. Anca
    noiembrie 24, 2011 la 5:28 am

    Mie mi se pare ca stii sa scrii si esti bun de gura, cam atat.

    Doar pentru ca oamenii mananca porci din Nevoia de a se hrani nu le da dreptul sa omoare tot ce vad in cale – si chipurile ii incurca atunci cand merg beti spre casa, “ca oricum au omorat si cativa porci”.

    • Radu
      noiembrie 24, 2011 la 5:33 am

      sobolani de subsol, caini vagabonzi, spune-mi diferenta.

      in afara de ochii mari si privirea care vrea sa starneasca compasiune. o diferenta rationala, fara ieftinaciuni emotionale.

      • bambi
        noiembrie 27, 2011 la 11:30 pm

        draga radule poate faci un PS la articolul asta, o informatie pe surse, ca e la moda, si care e 100% sigura e ca zoofili astia care se iubesc cu maidanezii fara prezervativ vor fii fericiti in 2012 nu moare nici un maidanez in bucuresti. Astia-s primarii nostri bagale-as iubitori de caini pe gat

    • liviu
      noiembrie 25, 2011 la 1:17 am

      Eu pe lumea asta mai am si alte nevoi pe langa cea de a ma hrani. Printre ele si nevoia de a trai fara sa ma cac pe mine de frica pe drumul de la metrou pana la usa blocului.

  121. aww
    noiembrie 24, 2011 la 5:32 am

    Mi-e sila de voi toti!!!! Normal ca si eu sunt de acord cu disparitia cainilor maidanezi de pe strazi. Dar voi care stati pe forum si va injurati ca la usa cortului si va blestemati copiii unii altora sa fie muscati de caini si asa mai departe… si voi trebuie sa fiti eutanasiati la fel ca si cainii. Adica… fratilor, injurati-va, n-am nimic cu voi, dar lasati copiii altora in pace!

  122. Octavian Manole
    noiembrie 24, 2011 la 6:17 am

    Draga Radu,

    Voi incerca sa nu ma folosesc de bagajul de injuraturi de care dispun si iti voi spune si eu parerea mea despre eutanasierea cainilor fara stapan, despre tine si despre acest articol.

    *
    Cu siguranta si tu si eu ne dorim o Romanie mai curata. O Romanie in care sa nu calci in cacat, atunci cand iesi din casa, in speranta ca vei avea noroc.
    Sa omoram toti maidanezii din tara. Perfect! Dar tin sa te anunt ca de cacat tot nu scapi. Ce facem cu cei care nu strang fecalele potailor ai caror proprietari sunt?

    “Câinii maidanezi sunt o problemă”. Sunt intru totul de acord, ( este singura ta afirmatie cu valoare din acest articol ) cainii maidanezi au fost si sunt o problema. Si crede-ma ca nu vor disparea.
    In 22 de ani de “libertate”, autoritatile nu au fost in stare sa se ocupe de aceasta problema. Sau nu au vrut.
    In perioada 2001-2008, in Bucuresti au fost omorati aproape 150.000 de caini. 9 milioane de euro a costat toata “distractia”. Suma a fost declarata oficial. Care este rezultatul….??? Nul.

    Eutanasia costa 62 de euro, iar sterilizarea 15 euro/caine.
    Te las pe tine sa faci calculele.

    Precampania electorala a PD-L-ului.
    Parerea mea.

    *
    Nu regret ca mi-am pierdut timpul, citind toate porcariile scrise de tine.
    Nu esti documentat si ai si tupeu. Inexplicabil.
    Trec peste greselile de exprimare si peste principiile unui om al cavernelor si te intreb ce inseamna “demeze”?( chiar astept un raspuns )

    Legat de gusturi, afirmatia ta este falsa. Iti voi explica si de ce.
    Mama ta te-a hranit de mic cu carne de porc. Pentru tine carnea de porc are gust. Te-ai familiarizat cu gustul ei. Dar asta nu inseamna ca maidanezii nu au gust.

    Referitor la “scaunul aplicat peste muie”, il voi lasa pe Edison sa iti raspunda:

    “Nonviolenta duce la cea mai inalta forma de etica, ceea ce reprezinta scopul evolutiei. Pana cand nu vom inceta sa ranim alte vietuitoare, tot primitivi suntem”.
    Si probabil vei ajunge sa mananci carne de caine.
    Impreuna cu mama ta.

    • Radu
      noiembrie 24, 2011 la 12:10 pm

      io zic ca daca se legalizeaza veselia se gaseste cineva care sa-i eutanasieze pentru 5 lei bucata. e economie de piata. caramida e reutilizabila.

    • NL
      noiembrie 25, 2011 la 11:38 am

      Domnu’ Tavi, dumneavoastra faceti un calcul mult prea simplist.
      In primul rind, nu rahatul de ciine e singura problema, si nici bolile. Problema e ca acesti ciini imi limiteaza dreptul la libera circulatie.
      Apoi impartiti 9 milioane la 150.000 de ciini si spuneti ca eutanasierea costa mult. Pai daca aia au furat de au stins?
      Sterilizarea costa 15 euro. Nu, zau? Numai injectia? Salariul doctorului care o face, al soferului, al hingherului, chiria, spalatul, deparazitatea, mincarea… alea nu costa?

    • bambi
      noiembrie 27, 2011 la 11:27 pm

      sunt bambi si as vrea sa eutanasiati si prostii care s-au nascut fara motive clare, care nu isi protejeaza specia. va rog omorati maidanezi cu tot cu handicapatii care nu adopta un maidanez ca sa il salvez dar altfel sunt foarte nervosi daca moare, e cam nasol sa fi rebel fara motiv sau cauza, aia de erau au murit de mult, as vrea sa o ardeti pe trend si sa muriti usor cand va musca o aglomerare de 20 caini maidanezi, caci increderea si priceperea voastra va scapa de griji.

  123. alex
    noiembrie 24, 2011 la 6:54 am

    Radule, pt ce emisiuni TV scrii texte?

  124. gigi
    noiembrie 24, 2011 la 11:19 am

    sunt de acord cu jumarile pt ca sunt gustoase.
    nu sunt de acord cu eutanasierea pt ca nu e o problema. da-te tu jos de pe cacat si toti ceilalti care au o problema cu maidanezi, ca faptul ca sunteti prea prosti ca sa nu calcati in cacat si prea prosti ca sa fiti destul de increzatori in voi in fata unui caine pt ca acesta sa nu va latre sa mai rau, sa va muste, nu e problema tuturor. imi pareti niste cacati la bot care ar merita un pisat in ochii sa invete odata ca sunt varful lantului trofic si gandesc cu capul nu cu curu. spor la scris, distreaza-ne!

    • Radu
      noiembrie 24, 2011 la 2:42 pm

      bai, crede-ma, io n-am probleme. da’ uneori exista o haita de maidanezi masivi pe care ii doare in pula de increderea in tine. am cunoscut caini care nu s-au potolit pana nu le-am dat un picior in cap. maidanezi de-aia de 40j de kile. cat un copil de 12 ani, care au sarit la mine in mijlocu zilei.

      era naspa daca eram un copil de 12 ani.

  125. Omadeo
    noiembrie 24, 2011 la 11:35 am

    ba, si carnea de caine se consuma prin anumite parti ale lumii…deci si aia tre` sa aiba un soi de gust

  126. bambi
    noiembrie 24, 2011 la 11:50 am

    ia uite ce de iubitori de maidanezi are pe site radu. bai iubitorilor de maidanezi fara prezervativ luati cate un catel acasa d-asta dragut si iubitor si am rezolvat problema. si referitor la vanat caprioare, ce pula mea eu platesc, maidanezii nu. eu sustin economia, voi sustineti doar pula lu piticigratis, si vad ca va face mare placere. nu mai baliti la pula lu piticugratis, luati cate un caine acasa, nu il mai amenintati pe radu cu bataia, chiar mi-as dori sa depuna plangere impotriva celor cativa rambo inrolati in armata 4 labute, si sa va luati o amenda penala. multora dintre astia iubitori de laba canina v-asi dori o moarte fara dureri.

  127. George
    noiembrie 24, 2011 la 12:00 pm

    SANATOASA GANDIRE, BRAVO!

  128. roborags
    noiembrie 24, 2011 la 12:11 pm

    s-a scris mult,prost si degeaba. cate o muie calda tuturor celor care va inghesuiti sa scrieti in primele 20 de randuri.

  129. Venena
    noiembrie 24, 2011 la 1:51 pm

    Ptr cei care isi doresc o tara civilizata,sfatul meu este sa invete sa gandeasca si sa vorbeasca civilizat!Tin sa le reamintesc celor care folosesc injuraturi si blesteme faptul ca fiecare om are dreptul la replica,sau parere pro si contra.Comportati-va si vb civilizat daca va doriti o tara civilizata.hmmm

  130. andrea
    noiembrie 24, 2011 la 2:08 pm

    Pe mmine ma amuza la maxim acesti fini cunoscatori ai psihologiei canine. Cum trebuie sa fii prost, rau, fricos ca sa fii muscat de caini, ca-n rest ei zburda veseli, defecand bucurie, nicidecum covoare de cacat pe strazi. Le perturbi karma cainilor daca indraznesti sa-ti fie frica cand ii vezi in haite de 6-8 latrand de nebuni. Is o pizda. E normal sa-mi fie frica. E scris in genele mele ca tre’ sa arat cat mai bine, sa sug pula, sa stau in bucatarie, sa-mi fie de paianjeni si mai ales de cainii vagabonzi de pe strazi. Si de aia e bine sa ai un gagiu langa tine, caruia daca-i indeplinesti calumea primele trei chestii din lista, te apara si el de maidanezi. Asta este o relatie sanatoasa, nu ceea ce debiteaza astia cu mizeriile lor de o coabitare cu cainii de pe strazi.
    Va urez si sper din suflet ca pentru fiecare maidanez omorat, un chinez sa primeasca o tocanitadepatruped, ca sa aiba vitalitate in a va fute femeile. Ca voi sigur nu vi le meritati si sunteti prea lacheti pentru asta.

    • Iahim
      noiembrie 24, 2011 la 6:31 pm

      Is it ok if I fap to that?

  131. mateo
    noiembrie 24, 2011 la 2:30 pm

    Am citit cateva din comentariile de aici + articolul = o perioada prea lunga de timp irosit din viata mea.
    Imi amintesc cum scria radu acum ceva timp ca el nu citeste comentariile pentru ca sunt doar idioti care comenteaza… ma, ce sa zic, avea dreptate intr-o mare proportie.

    Gasesti aici la comment-uri de la viteji din clasa a 6a care omoara caini cu bate si pistoale (sic!) pana la virgine de 35 de ani care spun ca, dom’ne, cainii nu sunt de fapt o problema. A, si favoritii mei, aia pe care orice blogger respectabil ii are, sustinatorii aia care nu gandesc deloc, aia care dupa ce posteaza un comment autorul baga si ei repede comment sa-l sustina…. ei nu au prieteni, asta e trist… ei exista, asta e si mai trist.

    A zis, totusi, un baiat o chestie inteligenta, aia cu aurolacii si eutanasierea lor. Diferenta dintre caini si aurolaci este una singura: aurolacii au ales sa ajunga asa, cainii nu.

    Nu o sa ma pronunt nici pro, nici contra acestei idei, iubesc cainii si imi plac micii.

    V-am lasat. Radule poate de data asta nu-mi mai stergi commentu.

    • Destrabalatu
      noiembrie 24, 2011 la 6:48 pm

      Esti un idiot, ai postat un comentariu. Deci esti idiot.

      Si eu sunt, dar mai putin ca tine, care esti un idiot mare.

      • mateo
        noiembrie 24, 2011 la 8:13 pm

        nu, nu pari idiot… pari de-a dreptul retardat…scopul postarii tale este doar sa iti afirmi gradul de cretinatate…ce sa zic, nashule, ai reusit

        • Destrabalatu
          noiembrie 24, 2011 la 10:02 pm

          Stii cine e retardat? RAINMAN.

          Stii cine e RAINMAN?

          Tu.

          • mateo
            noiembrie 24, 2011 la 11:00 pm

            festinul continua…
            Rainman e retardat in sensul bun si in care ti se face mila de el..
            Tu esti retardat in sensul bendeac…. chel, enervant dar pe care-l vezi peste tot pe strada.
            Rainman ii da muie lu bendeac, hai ca am ajuns si la o concluzie.

  132. ILUZIA
    noiembrie 24, 2011 la 2:45 pm

    sa eutanasieze si cainii si aurolacii si drogatii si toti autorii de fapte penale savarsite cu violenta, toti recidivistii indiferent de fapta ! dupa asta ma gandesc ce alta categorie trebuie sa urmeze- oscilez intre pisici si unguri.
    PS-puteai sa incepi cu ultimil paragraf…erai foarte aproape de realitate dar oricum…..merci. Apreciem.

  133. muc3a
    noiembrie 24, 2011 la 2:48 pm

    Bambi s-o fut pe ma ta! Dar ochii aia mari si umezi nu-i vezi cand tintesti sa-i omori? Sau tu vanatorul pulii mele, pisa-m-as pe rasa ma-tii beneficiezi de tratament special, saracele ciute inchizand ochii la vederea idiotului cu arma…Ia mai zi-ne vanatorule de puli in gura ceva despre tine.

    • bambi
      noiembrie 25, 2011 la 11:51 am

      mucea sincer mamei mele care este o doamna poate iar face placere propunerea ta, iar noi daca nu vanam momentan mancam radacinoase sau fructe din copac, aveam mult par si probabil tu ti-ai fi luat-o de la sefu maimutelor din grupul tau ca nu l-ai despaduchiat, iar armele sunt pur si simplu ceva ce au aparut ca urmare al procesului de gandire cognitiva, ce cacat o insemna asta nu stiu, da suna tare frumos. personal mi se pare ca tu ai probleme cardiace tinere, dar ma gandesc sa te rog frumos sa adopti un maidanez si sa te prezinti cu fisa lui, poti adauga poza pe site. iar daca tu faci asta eu personal promit ca nu o mai impusc pe bambi pe la spate intre tzatze. e ok, apropo nu prea ma duc la caprior, iar de obicei se vaneaza masculul nu femela. oricum asta nu e treaba ta, da poti adopta un maidanez te rog frumos. si rezolvam o parte a problemei. toti cei care injurati si etc pe aici pentru a sustine maidanezul adoptati cate unul

  134. xyz
    noiembrie 24, 2011 la 3:10 pm

    Fiecaruia dintre cretineii retardati, fara viata sociala, care ling cainii in gaoaza, ii doresc sa ajunga acasa de la servici si sa afle ca ma-sa i-a scos copilul la plimbare si i-a atacat o haita de caini. Apoi, sa fie chemat sa identifice victimele ciopartite de coltii javrelor.

  135. alex
    noiembrie 24, 2011 la 3:34 pm

    bai radule, da-i in plm de caini. zi pt ce emisiuni scrii texte ca io am renuntat la umorul romanesc de tv de mult si m-as apuca iar…nu ma pune sa fac research ca-s un lenes maxim.

  136. H1mml3r
    noiembrie 24, 2011 la 4:12 pm

    Nu cred ca eutanasierea este neaparat o solutie, in conditiile in care s-au tocat banii alocati eutanasierii in ultimii 20 de ani pe cu totul alte lucruri. Dar categoric trebuie luate masuri, mai mult sau mai putin radicale.
    Nu exista neaparat psihologie canina, ci mai degraba frica, foame, boala, sete, durere… si altele… are sau gaseste destule motive sa muste.
    Problema nu e neaparat eutanasierea, cat modul de exprimare a unora de mai sus. Deci sa o luam pe rand:
    Ma intreb oare cati dintre cei care sustin aici ca animalele astea fac mizerie fac parte din categoria grataristilor care lasa munti de mizerie in urma lor. Si ma refer doar la Bucuresti aici. Eu, spre exemplu, am in curtea blocului unde locuiesc 5-6 comunitari. Mai calc in cate un cacat de caine cam o data la 2-3 saptamani, in schimb din apartamentele de deasupra mea zboara zilnic, peturi, capete de vitel, porc, peste (dupa sezon) hartii, pachete goale de tigari si diverse resturi menajere. Ieri am gasit spre exemblu o minunata colectie de trei tampoane langa scara ()externe si folosite). Deci cine considera ca mizeria mai mare o fac acesti caini, pot sa mestece linistiti chetia aia in care am calcat eu cateva randuri mai sus.
    De asemenea, asta-vara concetateni de-ai mei din capitala europeana (a pulii), au obiceiul sa arunge pungi cu pui de caini sau de pisici pe la marginea drumului. pe dansii cine-i trage la raspundere? Aceeasi lege cu eutanasierea? Nu cred. Meltenii astia vor proceda asa mereu pentru ca nu le face nimeni nimic.
    Eu am adoptat un amarat din asta de caine, si am mai “gazduit” pui de pisica sau caini comunitari, pana am reusit sa-i dau spre adoptie. Si nu costa o avere. Fiecare trateaza cum vrea problema asta, dar exista o Protectie a Animalelor. Iar animalele s-au inmultit din cauza unor animale mai mari decat ele, in general bipede si ignorante.

    • NL
      noiembrie 25, 2011 la 11:27 am

      Ba, pe tine cind te doare maseaua, iti dai bobirnace in coaie? Daca banii alocati eutanasierii au fost furati, asta inseamna ca nu e buna eutanasierea? Si despre care eutansiere vorbesti, ca in ultimii ani legea prevedea sterilizarea.
      Si daca vecinii tai fac mai multa mizerie decit maidanezii asta inseamna ca maidanezii trebuie pastrati? Ce drac de logica aveti, ma? Canina?

  137. avasario
    noiembrie 24, 2011 la 4:15 pm

    Ciinii aia jegosi care colcaie prin Bucuresti, si aiurea prin Romania, sint simbolul saraciei si a mediocritatii societatii romanesti. Sint produsul nostalgiei lui Costel si a Lenutzei care si-au construit in fata blocului o mica batatura parinteasca, tragedia tzaranului neadaptat la marele oras.

  138. Vali
    noiembrie 24, 2011 la 4:18 pm

    Nea Radule esti foarte suparat pe toata lumea si lipsit de toleranta. Unora le-ai urat de cancer, pe catei vrei sa-i omori… .
    Cred ca in viata de zi cu zi esti un tip dur si agresiv.

  139. Oana
    noiembrie 24, 2011 la 4:19 pm

    Pentru iubitorii de animale: aceasta lege nu e pentru a omori cainii, ci este oportunitatea data voua de a deveni responsabili si a lua i ingriji cu adevarat cainii de pe strada. Si o intrebare tot voua adresata: CU NOI CUM RAMANE???? Cum ramane cu copilasii muscati cu bestialitate, cu frica noastra de a iesi pe strada???? Aratati ca sunteti responsabili pentru sentimentele voastre, si luatii in casele voastre si ingrijitii cum se cuvine!!!

  140. Alex
    noiembrie 24, 2011 la 4:21 pm

    Bravo, bravo, bravo!
    ti-as da niste beri pentru articolul asta.

  141. ionut
    noiembrie 24, 2011 la 4:53 pm

    koa3, daca unul dintre latraii astia chiar ti-ar aplica un macel, ar fi super bine pentru cariera ta. ti-ar creste notorietatea cum iti creste desfacatorul de maimute cand vezi maicutee facand sex anal. si ai putea sa te dai drept un martir al libertatii de exprimare, in poola mea.

  142. un labovegetarian
    noiembrie 24, 2011 la 5:58 pm

    deci daca nu mananc vaca/porc/oaie dar mananc gaina si peste, am voie sa ma simt ofuscat pentru ca sunt eunatasaniati cainii vagabonzi? sau tot nu conteaza parerea mea

  143. alice
    noiembrie 24, 2011 la 6:04 pm

    sper sa muriti toti astia ce va dati loviti in aripa pe aici. cretinilor

    • mike
      noiembrie 24, 2011 la 6:37 pm

      din categoria:
      fruntea atingand buricu’
      face sa-ţi deschizi boticu’
      ……………………………………………..
      Intr-o zi, Ileana Cosanzeana, pleacă la maternitate.
      Ajungand ea acolo, o intreaba ăia :
      -Cu ce ocazie pe aici, prinţesă?
      Cosanzeana dixit:
      -Am venit sa fat-frumos!

  144. Liviu
    noiembrie 24, 2011 la 6:07 pm

    Genial scris. Bravo! Foarte bine! Ai scris perfect!

  145. salots
    noiembrie 24, 2011 la 6:46 pm

    pula mea, pe mine ma respecta toti cainii de la bloc. ma si apara de alti caini raufacatori

  146. cineva
    noiembrie 24, 2011 la 6:54 pm

    Nicoleta Adriana
    SA FITI BLESTEMATI TOTI CEI CARE ATI VOTAT PENTRU UCIDEREA CAINILOR! SA AVETI SOARTA LOR! NEAM DE NEAMUL VOSTRU SA NU CUNOASCA FERICIREA SI BUCURIA, SUFERINTA NOASTRA SI A CATEILOR NOSTRI SA VA URMAREASCA DINCOLO DE MORMANT! SA VA CHINUITI INCEPAND DIN CLIPA ASTA, SA NU PUTETI SA MURITI, SA VRETI SI SA NU PUTETI! SI TOT CORPUL SA VA DOARA, ASA CUM NE DOARE PE NOI SUFLETUL! FIECARE LACRIMA PE CARE NOI AM VARSAT-O AZI, SA SE TRANSFORME IN CLIPE DE MARE TRISTETE PENTRU VOI! SA AVETI BANI DIN VIATA CAINILOR SI SA NU PUTETI SA-I SALVATI PE CEI DRAGI! SA VA UITATI LA EI NEPUTINCIOSI CUM MOR, ASA CUM NOI SUNTEM ACUM NEPUTINCIOSI SA SALVAM VIATA CAINILOR! SA AJUNGETI SA MANCATI DIN GUNOAIE CA EI, SA VA DORITI SA MURITI SI SA NU PUTETI! SA VA FIE VIATA TOT UN CHIN SI O DURERE! CE ATI DAT, SA PRIMITI INZECIT INAPOI! UCIGASILOR NENOROCITI! CAND O TARA NU MAI ARE DUMNEZEU, DIAVOLUL PUNE STAPANIRE PE EA! TOTI CEI CARE AU VOTAT PENTRU UCIDEREA CAINILOR SA PETREACA CRACIUNUL SI REVELIONUL INTR-O SUFERINTA FARA MARGINI! PENTRU FIECARE CAINE UCIS SA LE MOARA SI LOR CINEVA DRAG! BLESTEMUL MEU SA VA AJUNGA PE CEI CARE ATI VOTAT PENTRU UCIDEREA CAINILOR SI IN MORMANT SI DINCOLO DE EL SI SA VA URMAREASCA NEAM DE NEAMUL VOSTRU! NIMIC SA NU-L DESFACA, NIMIC SA NU-L OPREASCA! DIN DURERE S-A NASCUT ACEST BLESTEM SI DURERE SA VA CREEZE IN FIECARE PARTICICA DIN VOI SI DIN NEAMUL VOSTRU!……….nu stiu daca cei de aici au vazut acest mesaj..sau ce o fi el…nu sunt eu autoarea…eu l-am postat mai departe ca fiecare sa vada ce specimene de oameni avem in tara…

    • cetateanul sictirit
      noiembrie 24, 2011 la 11:16 pm

      Du-te-n durerea sfincterului meu, cu toți sandilăii opăriți la glandă! Zoofililor!:))

    • bambi
      noiembrie 25, 2011 la 11:53 am

      adopta un caine, si vino cu actele la verificat. stiu ca voi domnisoarele/doamnele sunteti bune de gura.

    • Alistar
      ianuarie 5, 2012 la 7:55 pm

      Nicoleta Adriana -…….SA DEA DUMNEZEU SA MORI ÎN ADĂPOSTUL DE MAIDANEZI CU FAŢA ÎNTR-UN CĂCAT DE MAIDANEZ CU PARAZIŢI INTESTINALI !!!!

  147. brida
    noiembrie 24, 2011 la 6:59 pm

    Poate putin cam nemilos articolul, dar din pacate este adevarat!Suntem printre tarile in care,atunci cand mergi pe strada risti sa calci intr-un cacat de caine, sa ocolesti anumite locuri pentru ca exista posibilitatea sa fi atacat sau muscat!Eu iubesc cainii, dar in cazul asta trebuiesc eutanasiati, sunt prea multi si sunt periculosi!In plus…eu stau intr-o tara in care, nu vezi un caine maidanez pe strada, iar daca deicizi sa ai un caine exista reguli stricte (inclusiv dresarea lui)!
    Totusi…era vorba de eutanasiere pe aici si discutiile au deviat asa cum stie romanul sa faca(injurand si desconsiderand )!

  148. tancea
    noiembrie 24, 2011 la 8:25 pm

    Toata chestia asta este gestionata gresit. Nu sunt de acord cu eutanasierea cainilor maidanezi pentru simplul fapt ca este foarte costisitor, o injectie letala costa in jur de 50 de lei, plusezi salariile hingherilor, ingrijitorilor, costul custilor, a adaposturilor si a mancarii, timp de 30 de zile cat trebuie sa tina potaile pana sa fie omorate, ajungi la niste sume colosale. Solutia ar fi, sa se dea 20 de lei, sa zicem, pe cap de maidanez mort, adica te duci cu hoitu la protan si aia iti decarteaza banu, mult mai ieftin si infinit mai efiient decat solutia astora, ce amuzant ar fi sa vezi prin trafic tiganii cu carutele pline de lesuri, le-as da o luna, maxim, pana sa declaram cainele maidanez specie pe cale de disparitie:))….Nu e etic intradevar, ete fleosc, navem bani de etica:)).

  149. A
    noiembrie 24, 2011 la 8:36 pm

    In spiritul campaniei, propun sa omoram si oamenii “maidanezi”, ca mie personal imi e mai frica de ei pe strazi, decat de un amarat de caine. Am citit aici, printre comentarii, ca e uman sa omori cainii maidanezi, ca sunt flamanzi, bolnavi si ca vai de ei. Argumentul se aplica si boschetarilor care dorm prin spatele blocurilor. Am mai citit ca e ok sa omori cainii maidanezi, ca sunt agresivi, latra si musca. Personal, prefer sa ma latre un caine, poate chiar sa ma muste, decat sa ma abuzeze verbal un betiv de pe strada, poate chiar sa ma violeze daca dau de el in drum spre casa, noaptea. Sa-i stranga frate pe toti aurolacii, betivii, tiganii si, in general, pe toate scursurile din cauza carora ne e frica sa iesim noaptea din casa, care ne fac sa grabim pasul si sa traversam pe trotoarul celalalt, si sa-i eutanasieze. Si dupa omoram si cainii vagabonzi, ca ne incomodeaza. Si pe Basescu, ca a distrus tara. Si pe politicieni, ca din cauza lor suntem noi in cacat. Si pe batrani, ca nu sunt productivi, ci doar consumatori. Si pe oamenii handicapati, ca ne trag si pe noi in jos. Si pe prosti, ca sa nu ne mai certam cu ei. Si pe aia prea destepti, ca sa nu ne omoare ei pe noi, daca ne considera prosti. Si dupa aia pisicile maidaneze, in special p-alea negre, ca sa mai trebuiasca sa ne dam cu trei pasi in spate cand trec prin fata noastra. Aaaa… si pe credinciosii fanatici, pe ateistii fara dumnezeu, pe oamenii de stiinta, ca-s periculosi, pe avocati, ca ne iau banii, pe economisti, ca asa vrem noi, pe politisti, ca ne incurca planurile si… pe criminali, ca sa terminam treaba. Si gata frate, sa vedeti ce frumos o sa fie dupa aia.

    • portocalu
      noiembrie 25, 2011 la 12:38 am

      Si o sa mai ramai pe pamant doar tu si un cacat de slugoi de birou pe care nu la lasat stapanul sa plece acasa pt ca nu a terminat nush ce treaba.Sa vad cine te mai fute dupa aia :)Ca stiu ca vrei si iti place…

    • B
      noiembrie 25, 2011 la 7:56 pm

      pentru “A”…eu cred ca tu esti proasta de bubuie sutienul pe tine! Boschetarii de care vorbesti si de care spui ca iti este mai frica decat de cainii maidanezi sunt oameni care detin un creier, au liber arbitru si o ratiune!!! Nu este omul un animal rational?? daca sunt boschetari sunt pentru ca atata pot si nimic mai mult..omul are puterea si capacitatea de a schimba ceva in viata lui daca VREA!! PRoasto!!! Nu compara oamenii cu cainii sau alte dobitoace! Daca unii oameni sunt prosti, inculti,politicieni, avocati etc, sunt pentru ca asta vor ei sa fie!!! Cretino!! Un animal ce vrea sa fie? Un animal are doar instinctul supravietuirii!! ATAT!! Si daca supravietuirea lui a devenit o problema pentru oameni , una reala, de ce oamenii sa nu ia atitudine?? De ce ?? Ca sunt si ei niste suflete? Daca Bucurestiul era plin de lupi?? Ha? PROASTO!!!!

  150. ioana
    noiembrie 24, 2011 la 8:43 pm

    Draga Radu, motherfucker warrior , esti interesant si cred ca mai ai o mica sansa sa te salvezi. Canalizeaza-ti spiritul de razboinic in alta directie, una care sa iti foloseasca ;) Ca asa, de “latrat” pe net, suntem toti in stare.

  151. ZaBici
    noiembrie 24, 2011 la 8:57 pm

    Foarte probabil sa muriti primii intr-un razboi, cand simtiti frica de moarte o sa vreti sa fiti in stare sa il omorati pe ala din fata, dar o sa fie deja prea tarziu, o sa fiti ca vitele care stau in fata masinii si nu stiu sa reactioneze *PAM*.
    Ww3 o sa fie cel mai bun lucru pentru toata lumea, survival of the best o sa va intre bine in cap, promit sa imi fac scut din capete de catei daca e nevoie.

  152. Pandele aka Marcel
    noiembrie 24, 2011 la 10:19 pm

    Bai, tu ai lansat aici o polemica ce nu a mai fost atinsa, dpdv al nr de commenturi, de la renumita mama Adina incoace, cu a ei “responsabilitate de interlocutor”! Cum te simti?

  153. alexa
    noiembrie 24, 2011 la 10:20 pm

    Omul a fost omnivor dintotdeauna. E o diferenta intre a sacrifica un animal pentru hrana, deci din necesitate, si a o face ca esti mult prea dobitoc ca sa gasesti o solutie civilizata. Daca ar fura astia mai putin poate ar exista bani ca sa le faci alta soarta acestor animale.
    Revin la ideea ca omul a fost omnivor. Stii cand a inceput omul sa isi dezvolte creierul (omul avand acum un creier mare raportat la dimensiunile corpului) ? In momentul in care a trecut de la a manca frunze la a vana animale. Deci tu esti rezultatul acestui proces lung de transformare. Daca omul ar fi mancat in contunuare frunze acum ai fi stat in pestera si ai fi tremurat de frig

  154. malaria
    noiembrie 24, 2011 la 10:26 pm

    da o lege de eutanasiere a puradeilor cand o scot?

  155. sciencefictionanton
    noiembrie 24, 2011 la 10:38 pm

    Pentru toţi iubitorii de javre, o scena clasică care pune în evidenţă avantajele vânatului cu laţul:

    http://www.youtube.com/watch?v=iZkO-Gg9V4c

    După cum bine observaţi Dinică e ăla care conduce ofensiva. Bestia de Dinică!!!

  156. ion
    noiembrie 24, 2011 la 10:44 pm

    Eu pot sa inteleg ca e necesara eutanasierea dar nu inteleg de ce sa te bucuri pentru ea. O faci ca trebuie, dar sa iti si placa, asta deja e dementa!

    Nu ma refer aici la autorul blogului ci la unii dintre cititorii lui, deseori prea iuti la vorbe si prea inceti la minte.

  157. Cristi
    noiembrie 24, 2011 la 11:27 pm

    Vreau un Hitler… dar sa eutanasieze si cainii si prostii va rog !!!

  158. Marghioala
    noiembrie 25, 2011 la 1:14 am

    Am baut un vin prost si’s in dispozitie. Io cu argumentele astea gen omu’ nu evolueaza daca mai continua sa omoare gandacul de colorado si sa’si bage gerbilu’n cur nu pot sa rezonez. Omu’ de cand se stie el a’mprastiat deces. E ca o pasiune globala. Tocma asa a evoluat omu’, dand in cap la rasa inferioara. Io nu pot sa convietuiesc cu animale. Sunt o delicata. Sunt o evoluata. Ma deranjeaza. Sa dispara.
    Acum, toti friuilii astia care se’mpipoteaza aprig si sustin cu tarie ca tre’sa sa fii mare coiman cand sare cainele sa te muste, io ma’ntreb, vin eu si intreb, bai Tarzan, da’ de ce nu te’ai dus sa populezi lejer jungla, daca tot iti place pamantu’ si mirosu’ de cacat exotic? Sau na, aci mai neaos, prin codrii de arama sa faci pe robinhudu. Cand se uita mistretu’ urit la tine, ca cica porcu’ e destept, sa te faci spre el, sa’i arati ca esti cel putin Ace Ventura.
    Io ma cac lejer pe mine cand vad un caine. Are colti? Pute? Ma latra? De ce pula mea ma latra cand nu i’am facut nimic? Cum adica i’am incalcat teritoriu’? E pe domeniu’ public si e agresiv cu mine fara motiv, sa crape. Mi se rupe cine’si ia banii.

    • zet
      noiembrie 25, 2011 la 10:46 am

      Unde se rupe firu?
      Iubitoru de pizda (eu): cand merg la futut, calc in cacat de caine. Nu-i bun, cum rezolv? spal talpa intr-o balta? Ma descalt la intrare, ca musulmanii din Japonia? Action: omorati entitatile care produc cacat de caine.
      Iubitoru de producatori de cacat de caine: nu e uman! Nu il omorati!
      Iub. de piz. (pizda) (eu): Ok, fii uman. Dar nu vreau cacat de caine pe trotuare. Da boli (apropos, un mare futator de mama proprie scria undeva mai sus ca cainii nu dau boli la oameni. Bai, da putina muie nu poti sa efectuezi? De chistul hidatic ai auzit? Da’ de un miliard de alte boli?) Sa revin: fii uman. Nu omori cateaua, da’ rezolva sa se cace numa’ la veceu public pentru caini, aprobat de Sanepid. Construieste veceul ala. Si in plus rezolva sa nu muste, sa nu dea boli, si … mai era o chestie care ma deranja la aceste vietuitoare cu labute umede si 4 futen, dar imi scapa. Completez cand imi amintesc. Deci, iubitorule de catele in calduri, sau iubitoareo de pula imblanita (chiar, ce idee de denumire ong mi-a venit: Doua oua imblanite!), sunt de acord sa nu eutanasiem, daca se rezolva.
      Iubitorul de blanuri in viu: Nu stiu. Nu e treaba mea. Io doar atat zic: sa nu se omoare. Si ma opresc aici. Mai departe, bateti-va voi capu’.
      POFTIM??? Da ce pula calului esti tu, ma? Esti Hitlerstalinceausescu? Fututencuru lu mama ta (doar daca e milfuta, daca nu las calu la aparate) de dictator prost care doar vrea sa fie dictator da’ nu este si de aia se revarsa pe forumuri! vrei sa fii dictator? pai esti un pericol nene. Daca hitler era omorat la timp, cand scria el pe forumuri ca evreul e bun daca nu e, pai 50 de milioane de oameni nu ar fi murit, dintre care 1 milion sigur erau mai inteligenti ca tine, si 1000 erau genii, ca asta e raportul, si daca cineva ar fi descoperit particula higgs deja aveam calculatoare cuantice, energie electrica din fuziune (deci gratis la discretie), si in general puteam specia umana sa dam masturlabe de 3 ori pe zi in timp ce robotii sapau gropi in care plantau copaci care fac pizza, dar divaghez. Din cauza lui hitler o sa se bucure de toate astea generatia viitoare. Io voi fi indiferent la acele placeri, ca nu voi mai putea fute, voi fi prea batran sau prea mort.
      Pe scurt: omorati hitlerii! si cat despre cacatul de caine: mna, nu stiu, cand m-am gandit prima data la asta, acum 15 ani, nu vroiam neaparat moarte de caine. Dar au trecut anii si nu s-a inventat nimic nou care sa lase trotuarele fara cacat de caine, si oamenii omorati de caini in viata. Tot moartea de caine ramane solutia cea mai definitiva. Deci, mno, asta e.

  159. Bebelicius
    noiembrie 25, 2011 la 1:17 am

    Cel mai comentat post de pana acum cred.

  160. vasea
    noiembrie 25, 2011 la 2:36 am

    sa-mi suga pula toti aia care se duc pe la Viena sau pe nu stiu unde pula mea prin europa si spun ca ce bine e in tarile civilizate, ca la noi e lumea a treia. pai aia n-or fi avut si ei in pula mea caini maidanezi? da’ ghici ce-au facut de-au transformat orasul intr-unl civilizat sa le placa muistilor iubitori de maidanezi bucuresteni?

    • abc
      noiembrie 25, 2011 la 3:03 am

      ce-au facut? ca tocmai voiam si eu sa zic ca m-am mutat recent (si temporar) in alta tara si de cateva luni n-am mai vazut vreun caine sau vreo pisica vagaboanda. in schimb au rate si lebede in canale si cativa iepuri here and there.

    • bogdan
      noiembrie 25, 2011 la 8:23 am

      esti mai proasta decat ma-ta. probabil chiar si mai sugatoare decat ea. vita cretina ce esti, aia nu au avut problema cainilor care o avem noi pentru ca ei nu au dat cu sutul in cur cainelui cand nu si-a mai permis sa il hraneasca sau cand a lasat cateaua sa se futa ca sa puna filmuletul pe youtube si apoi nu stia ce sa faca cu puii. scoate-ti capul din pizda aia jegoasa, fie ca e a ta, fie ca e a lu ma-ta

      • geany
        noiembrie 25, 2011 la 2:15 pm

        bai, spume, esti prost.
        si acum exista cotarle maidaneze in tarile civilizate, dar nu au timp sa se inmulteasca si sa devina vizibile, deoarece sunt eutanasiate.
        despre asta vorbim.

        • bogdan
          noiembrie 25, 2011 la 6:44 pm

          eu vreau sa te eutanasiez pe tine dar nu sunt lasat. daca eu nu sunt lasat, de ce sa fie lasati unii ca tine sa omoare cainii. inteleg ca ai 1.2m si 23kg si ca esti intimidat de un pechinez dar pentru asta exista alte masuri.

          • geany
            noiembrie 26, 2011 la 7:00 pm

            pai, tu vrei sa ma belesti pe mine pentru ca esti prost, nu din alt motiv.
            pe cand eu vreau sa fie eutanasiati maidanezii pentru ca sunt nocivi.
            iar persoanele ucise de maidanezi n-au avut de-a face cu pekinezii aia de care vorbesti tu, dintre care unul ar putea chiar sa-ti fie tata.
            aia au fost ucisi de haite de dulai.
            dintre astia, nici unul nu cred sa-ti fie tata, ca astia sunt mai golani, doar au futut-o pe ma-ta si l-au lasat pe un lache de pekinez sa o faca doamna la casa ei.

  161. NL
    noiembrie 25, 2011 la 3:12 am

    Sint foarte multe aspecte bizare pe care le invoca canofilii.
    - e mai scumpa eutanasia decit sterilizarea: dar niciodata nu au prezentat cifre sau cum au ajuns ei la concluzia asta;
    - eutanasierea, care s-a facut pina acum, n-a dat roade: dar uita sa precizeze ca de cind e in vigoare legea Marinescu ciinii au fost eutanasiati numai sporadic, pe ascuns si in cantitati mici;
    - e ok sa omori porcul pentru ca ai un avantaj de pe urma lui: dar omit sa precizeze ca de pe urma maidanezului viu ai un dezavantaj;
    - nu e ok sa omori ciinele pentru ca e inteligent: e atit de inteligent incit, daca ii dai de mincare el va veni la mormintul tau zile in sir pina va muri de foame. Foarte inteligent.
    - ciinele simte omul rau: asta e cea mai gogonata! Da’ ce cacat, a facut Facultatea de parapsihologie de la Moscova?
    - ciinele musca omu’ beat: da’ ce, am baut banii lui?
    - ciinele isi iubeste stapinul si si-ar da viata pentru el: da’ ce, ala din oglinda nu te mai iubeste? Iti intoarce spatele?
    Stiti care e marele atu al ciinelui? Ca are ochii asemanatori cu ai omului, plasati frontal, nu ca porcu’.

  162. bogdan
    noiembrie 25, 2011 la 8:19 am

    mie imi plac cainii si nu vreau sa fie eutanasiati. sper totusi sa mai moara cativa dintre voi. daca se poate, sa muriti chiar sfasiati de caini. cui e ii e frica de caini, e o pasarica nerasa. au sarit haite de caini la mine si tot eu am iesit boss, asa ca nu va mai cacati pe voi. cainii sunt exact ca golanii aia de la coltul blocului :” hai sa ne luam de asta, ca are fata de prost”

    • mike
      noiembrie 25, 2011 la 10:03 am

      Hmmm,ieşi boss de fiecare dată.La voi acolo si cîinii sunt homălăi?Unde sunt haitele de altă dată?
      Mă cac pe bossul din tine.Tocmai ăia ca tine lasă maidanezii în stradă.
      Dacă îti plac cîinii ,schimbă-ţi creierul.
      E un site nou apărut recent ,membership gratuit.Vii cu pasta de dinţi de acasă…info@îmiplaccîinii+sugpula+vreaucreiernou.ro

      • bogdan
        noiembrie 25, 2011 la 6:42 pm

        bai pipi pe chilot, eu nu las cainii in strada. am avut o catea care am ingrijit-o pana cand a murit la varsta de 13 ani. nu era de rasa. era luata de pe strada. tot la fel am mai luat un motan si acum il tin in casa si am grija de el. da, sunt boss pentru ca ma pis pe tine si pe mamica ta. fugi si suge de la tata. si daca tot ai facut site-ul ala “… vreau creier.ro” pentru oameni cu probleme ca ale tale, rezolva-ti problemele. daca iti cade casul de la gura baga-l inapoi si mesteca mai bine.

    • Marina
      noiembrie 25, 2011 la 1:57 pm

      :)))cam grosolan comentariul pentru gustul meu dar foarte taree!!!felicitari!

      • Marina
        noiembrie 25, 2011 la 1:59 pm

        “mie imi plac cainii si nu vreau sa fie eutanasiati. sper totusi sa mai moara cativa dintre voi. daca se poate, sa muriti chiar sfasiati de caini. cui e ii e frica de caini, e o pasarica nerasa. au sarit haite de caini la mine si tot eu am iesit boss, asa ca nu va mai cacati pe voi. cainii sunt exact ca golanii aia de la coltul blocului :” hai sa ne luam de asta, ca are fata de prost””"

        :)))cam grosolan comentariul pentru gustul meu dar foarte taree!!!felicitari!

  163. karlla
    noiembrie 25, 2011 la 9:40 am

    Sa-I omoare pe toti,si nu ma intereseaza cum,unde draq credeti voi k in lumea asta unde se moare de foame ,cainii s omorati doar cu injectii letale,kkt in ploaie mai deschide ti tv si pe alte posturi in afara de manele si taraf, ca sa vedeti k si in tarile unde lumea are bani, cainii s omorati la fel de crud,asta e.Iar voi ce luati apararea cainiilor si doriti sa i luati la voi acasa,pai ce kkt mai asteptati? ops am uitat sunteti muritori de foame,logic!Atunci nu mai ziceti k vreti sa i salvati,sau ca i iubiti si k nu va pasa k va musca,pentru k mancati kkt la greu!

  164. oana iliescu
    noiembrie 25, 2011 la 9:46 am

    Sunt de acord total cu eutanasierea cainilor maidanezi, dar ar trebui starpiti si cei ce ii hranesc si ii abandoneaza ca pui pe strazile oraselor din Romania!
    http://www.facebook.com/pages/PRO-eutanasierea-cainilor-maidanezi/141060259335228

  165. caine rau
    noiembrie 25, 2011 la 11:38 am

    Radu, vezi ca ai un retardat in blog-roll. Si mai e si primul. Si iti e si prieten.

  166. Ana
    noiembrie 25, 2011 la 12:32 pm

    Ar trebui eutanasiati retardatii care nu-si castreaza animalele de mila sau din prostie, dar nu le este mila sa le lase pe strada sa se inmulteasca cu duiumul!!
    Ar fi minunat daca acesti caini ar fi eutanasiati asa cum trebuie…Ma indoiesc, sincer ca nu vor fi batuti cu batele de niste neanderthali, ca de….nu exista fonduri suficiente. Si oricum sunt destule fiinte cu porniri criminale pe pamantul asta incat sa li se ofere privilegiul de a snopi in bataie alta fiinta.
    Da, omul a ucis dintotdeauna, dar pentru a se hrani! Nu de placere, nici din incopetenta.
    Sincer, daca poti lovi in cap un animal cu o bata pana i se scurge toata viata din el, este clar ca ai ceva probleme psihice si nimeni nu poate garanta ca nu vei proceda la fel cu un om care te va deranja mai tare.
    Personal imi este frica de caini, dar imi este si mila, mila ca ii vad morti de foame pe strazi,si se inmultesc peste masura, deci problema trebuie clar solutionata. Dar sincer ma indoiesc ca vor fi frumos stransi de pe strada si li se va face injectia letala in adaposturi fara sa vada nimeni asta…

  167. Ana
    noiembrie 25, 2011 la 12:41 pm

    Si inca ceva..
    De ce nu au strainii caini pe strazi?? De destepti si civilizati ce sunt. Ca nu ajung in situatia asta, pentru ca isi castreaza animalele, pentru ca nu le dau drumul pe strazi, pentru ca au o politie a animalelor, care daca au vazut cainele singur pe strada si dovedesc ca provine de la tine, platesti niste amenzi de nu te vezi pentru rele tratamente aplicate animalului.
    Intotdeauna vor fi caini vagabonzi in Romania, pentru ca intotdeauna vor exista taranii retardati care isi vor lasa catelele sa fete, dupa care vor arunca puii in strada, ce credeti…necastrati!

  168. Marina
    noiembrie 25, 2011 la 1:06 pm

    vorbiti de caini ca sunt animale ..dar daca ar exista o rasa superioara noua ce ar trebui sa faca?noi zicem ca avem ratiune ca gandim si ne omoram si ne mancam intre noi da avem pretentii la caini sa nu ne muste dupa ce cresc cu suturi in burta de la noi.du-te si da-i un pumn la unu pe strada k in secunda doi te-a croit cu ceva in cap,da are dreptu k el e OM,cainii trebuie sa incasese si sa suporte chinuri din partea nostra fara dreptul de a riposta,de a simti duere la fel ca si noi.ati incercat vreodata sa ai dati o bucata de paine in loc de o piatra in cap?nu ca e prea greu normal mai bine ne batem cu pumnii in piept ca suntem superiori lor si ca putem sa ai maltratam si sa ai omoram ca doar avem dreptul asta fara sa gandim ca si ei sunt suflete ,ca simt durere frica panica la fel ca noi si ca nu pot vorbi sa se apere..

  169. Ana
    noiembrie 25, 2011 la 1:18 pm

    Eu vreau sa fie eutanasiati tiganii! Sunt mult mai nocivi decat cainii. Put mai tare, sunt mai prosti, mai violenti si mai morti de foame. Si se inmultesc inzecit mai mult! Si mai rau..multi romani vor sa le semene si se mai si corcesc cu ei. ca sa nu mai punem la socoteala ca ei sunt furnizorii nr 1 de caini maidanezi! Asta de ce nu se voteaza??

    • mike
      noiembrie 25, 2011 la 10:21 pm

      pisi,benkingu’cu tigani nu e la moda acuma.
      mai ai rabdare.posibil sa inceapa cu unguri intai.
      depinde pe care cade criza primii…

  170. Cineva
    noiembrie 25, 2011 la 1:55 pm

    EUTANASIEREA ???? Gresit. STERILIZAREA obligatorie a tuturor cainilor, inclusiv cei care au stapan este solutia. Am vazut de multe ori caini adusi din localitatile invecinate si aruncati pe la blocuri, spitale, firme, ghene de gunoi sau chiar in locuri total izolate.Se inmultesc, normal. Crime multe, foarte multe si degeaba!!!! Nu pot eutanasia cu viteza cu care se inmultesc cainii! Atata prostie in tara asta ma ingrozeste…
    EUTANASIEREA OBLIGATORIE A TUTUROR CAINILOR CU SI FARA STAPAN….AMENZI MARI….PUSCARIE PENTRU CRUZIME SI ABANDON…
    RIDICAREA DREPTULUI DE A MAI DETINE ANIMAL IN CURTE DACA NU IL STERILIZEAZA…

  171. Cineva
    noiembrie 25, 2011 la 2:08 pm

    E interesanta discutia , dar un pic cam dura. Eu personal iubesc f mult animalele si daca as putea le-as ajuta pe toate. Dar cum nu pot , aleg varianta cu eutanasierea pentru ca pe strada nu vreau sa mai vad nici un caine fara stapan. Nu cred ca cineva ar gandi altfel daca ar sta sa analizeze situatia la rece . SUNT PERICULOSI !!!! Cei care sustin atat de mult lasarea lor in libertate ar mai gandi la fel in momentul in care ar vedea cum un maidanez le ataca copilul de 2 ani care se joaca in parcul de langa bloc ? Sunt foarte curioasa ….

  172. DeadCow
    noiembrie 25, 2011 la 2:30 pm

    Radu a adus subiectul asta in discutie pentru ca el din instinct scriitoricesc (sic ! ) stie ce subiecte sa paraziteze cu debitatile lui extremiste. Nimanui nu-i pasa ce opinie are el despre mai nimic si cazul asta nu face exceptie. Daca-l lasi cu un porc pe un camp si cu un cutit in mana il gasesti la shaormerie la Dristor.
    In schimb voi astilalti sunteti niste dobitoci. Sa va zic de ce. Cainii s-au eutanasiat si pana acum desi termenul in Romania comporta niste valente mai speciale cum ar fi utilizarea batelor , infometarea etc pentru a palma banii de eutanasol. Cainii s-au inmultit bine mersi. Acum legea zice ca tre sa-i tina 30 de zile in conditile in care o saptamana costa aproape 250 RON. La asta se adauga injectia letala care este mai scumpa decat sterilizarea asa ca e in interesul consiliului local sa bage in acte cat mai multi caini ca sa incaseze cu toptanu. Ce o sa se intample o sa fie ca or sa bage o gramada de caini fictivi pe acte ca si pana acum. Asta inseamna trei lucruri ; ca barbaru indobitocit care se crede vanator in raionu de mezeluri o sa fie fericit ca pe el il asculta statul , ca tuta zoofila va orgasma vazand covorul de catei de la bloc pe care pare sa nu-l stranga nimeni si ca baietii destepti isi vor cumpara vile. Cand tragem linie toata lumea e fericita , si tembelii , si tembelele , si mafiotii si in special Radu pentru audienta articolului.

  173. Anca
    noiembrie 25, 2011 la 2:51 pm

    Mie mi-a plăcut articolul, are haz, deşi abordează o problemă spinoasă şi foarte serioasă. Scoate în evidenţă esenţialul: aproape toţi cei care susţin libertatea pe străzi a haitelor de câini fără stăpân sunt nişte farisei, nişte ipocriţi cu aere de “umanitarism canin”. De aceea ei afirmă cu procedeele de eutanasiere a câinilor, abordate în caz de forţă majoră, sunt acte “inumane”. Dar ei sunt cu carnea în dinţi de la ultimul beefteak savurat la McDonald.
    Măsura trebuia luată de mult; lumea s-ar fi obişnuit cu ea până acum şi ar fi fost evitate mii de nenorociri pe care le-au adus “inumanii” maidanezi oamenilor de rând care nu circulă cu limuzine blindate pe străzi.

  174. Anca
    noiembrie 25, 2011 la 3:09 pm

    Pe vremuri erau hingheri plătiţi de “Sfatul Popular” care umblau pe străzi şi săltau cu nişte laţuri speciale toţi cânii vagabonzi de pe străzi. Îi vârau într-o căruţă cu gratii şi apoi îi duceau într-un loc special. Acolo erau ţinuţi 3 zile. Dacă venea stăpânul să-i caute şi să-i ceară înapoi, plătea întâi o taxă de 25 de lei, apoi îşi lua câinele acasă. Data viitoare era mai atent ca să nu-l mai scape afară din curte, căci 25 de lei era o sumă frumuşică (cam cum ar fi 100 de lei astăzi)Dacă nu venea nimeni, a patra zi erau sacrificaţi. Epopeea asta a trăit-o şi familia mea, o singură dată, deci faptele relatate nu sunt inventate. Se spune (asta nu mai pot să o confirm, e din auzite) că din pieile lor se făceau pantofi, după cum din pieile de pisică se făceau cele mai fine mănuşi. Dacă ar fi aşa, s-ar putea spune că pe vremea aceea câinilor li se aplica un tratament egal cu celelalte animale care se sacrificau “din necesitate”, deci nu era atâta discriminare cum se face astăzi fără nici o jenă între câini şi alte animale de curte (găini, porci, miei, viţei, etc). Şi din pielea de porc se făceau pantofi; astăzi se fac “pantofi din piele de înlocuitori”. În vorbirea curentă se mai foloseşte şi expresii mai puţin inspirate, cum ar fi “pantofi din piele de damă”, ceea ce poate creea unele confuzii, şi de aceea eu mă feresc pe cât posibil să o folosesc.

  175. muc3a
    noiembrie 25, 2011 la 3:18 pm

    Bambi, batranule stii ce cred eu? Cred ca ai pula tare mica. Implicit vrei sa te simti barbat facand-o pe rambo prin padure. Eventual poate imi explici si mie ca n-am inteles fenomenul cu banii pe care-i platesti impotentule cu gandire cognitiva… Ia zi-mi ca esti din ala care nu vaneaza la adapatori si la locurile unde se hranesc animalele de padurari ci stai ca Bear Grylls cu ferigi in cur, cate doua saptamani, pana vezi vanatul…Nu-i asa ca esti din asta din a doua varianta, ratatule? Nu-i asa ca respecti dreptul mediului? Ia mai zi-mi despre tine, ca pot sa-ti spun si eu ce arme folosesc dar la tir, ca dupa ce-am vazut ca se face la “vanatori”, m-am lecuit.

    ps: Explica-mi si mie mascul feroce ce esti cum e faza cu ochii ciutelor care “zambesc” la caini dar tu cand le omori nu vezi. N-am inteles-o deloc si vad ca ocolesti subiectul. Hai lumineaza-ma. Pune-ma cu botul pe labe “vanatorule”! Siluieste-ma…

    • bambi
      noiembrie 27, 2011 la 11:18 pm

      ba tu esti tare homosexual, mi se rupe mie de ochii lu bambi sau de ochii lu fred astaire, daca am platit sa il vanez pe bambi il vanez, daca am platit sa il vanez pe fred il vanez pe el si etc, iar daca am platit sa o fut pe mata o fut, desi sincer nu imi plac babele care fata retardati ca tine, eu vreau sa fie eutanasiati toti maidaneyii, incepand cu tine.
      Nu vanez la adapatori, la far sau etc, e adevarat ca nu vanez nici cu arcul.
      Ce cacat te agiti atat pt maidanezi. infiaza unul si mai vb, dar probabil zici ca nu al unde sa ill tii ca nu e loc in casa etc. Pai pula mea si mie imi plac balenele si as vrea ca aia din feroe sa nu le mai omoare, le-as salva pe toate, da nam unde sa le tin. asa ca d-ale in pula mea de balene, dai in pula mea pe aia din feroe si pe tine cu tot neamu tau de inculti, care ati coborat degeaba din copac

  176. mortii lu mamica ta
    noiembrie 25, 2011 la 3:35 pm

    sa va futeti voi toti astia umanisti mamele intre voi de salbatici ordinari. sa ma cac pe traditia si crucile mamelor voastre de labagii din pule strambe de romani infecti.

  177. FastBullet
    noiembrie 25, 2011 la 5:33 pm

    Nu o sa insult pe nimeni, dar aici tind sa fiu echilibrat cu tendinta usoara sa fiu de acord cu ceea ce a zis Radu. Poate injurati mai putin si vorbiti mai mult de solutii, ca nici aia de la OTV nu stau sa citeasca atatea informatii printre picaturile de injuraturi care de care mai creative si originale.

  178. FastBullet
    noiembrie 25, 2011 la 5:34 pm

    Postul lu’ Radu o sa fie in curand subiect de senzatie la OTV

  179. sadomasoveanu
    noiembrie 25, 2011 la 5:53 pm

    la o asemenea argumentatie solida, radu (mamii radule), iti raspund in acelasi fel: sugi pula retardatule!
    si chiar nu glumesc.

  180. virgina
    noiembrie 25, 2011 la 6:30 pm

    muie, cainilor si babelor care’i hranesc, fiindca astea au o ideletnicire innascuta in a-i hrani. in special, pizdele-n prag de menopauza, parasitele pulii, nu-si gasesc alinarea decat in hranitu’ dulailor.
    mue, tanti de la parter. vedea-te-as fututa de toti maidanezii pe care-i hranesti, in boxa de la parter !

    • bogdan
      noiembrie 25, 2011 la 6:45 pm

      nu te-ai mai futut de mult sau nu te-ai futut niciodata?

  181. ( . )( . )
    noiembrie 25, 2011 la 7:28 pm

    Manca-v-as pula voastra, de unde ati aparut atatia? S-a gatat sesiunea?

    http://tinyurl.com/7cknmm6

    +

    http://tinyurl.com/875yqyx

    Se face cald aici, e febra sarbatorilor. :)

  182. Aura C
    noiembrie 25, 2011 la 8:11 pm

    Daca tot esti pornit pe crime, Gigele cretinule, de ce nu incepi cu tiganii, care fac de 1.000 de ori mai mult rau?!
    Esti foarte prost informat in legatura cu ONG-urile, ei avand activitate de mult mai multi ani decat stii tu, OLIGOFREN OBOSIT! Fac voluntariat de ceva timp la un astfel de adapost, in care au fost stransi multi caini(o parte fiind dati mai departe spre adoptie) si mai stiu inca vreo 10 astfel de adaposturi.
    Profilul tau e de onanist complexat, fara viatza sociala, care mai propune cate un subiect de actualitate pentru a avea cu cine sa vorbeasca.
    Si nu mai sterge mesajul, rahatule!

    • mike
      noiembrie 26, 2011 la 1:51 pm

      Aurico,rasistă mică, ce pula mea faci,dai lecţii si te lauzi că faci voluntariat?
      Mai bine pune mîna si fă curat la curul maidanezilor…si spală-te cu Listerin în gură că te dau ăia afară de la asociaţie.
      Aşa-i ca eşti purtătoare ilegală de pizdă?

    • aurora boreala
      noiembrie 26, 2011 la 8:11 pm

      bre, aurico, unde faci voluntariat? la asociatiile alea de tampiti care urla pt drepturile cainilor si de fapt nu se ocupa de ei? la d-aia care cer bani pt ong ca sa cumpere produse de protocol si afise?

      rahatu nu ti-a sters mesaju ca nah, a vazut ca esti fata buna si faci voluntariat. :) imi place ca nu vrei sa fie eutanasiate niste potai care sunt bolnave, agresive si chinuite dar nu vezi partea buna a lucrurilor. gandeste-te cata carne de miel ieftina va fi la urmatorul paste :) pofta buna

  183. dr x
    noiembrie 25, 2011 la 8:20 pm

    Bai sa mi bag pula in voi de gay …pana nu te-a muscat un caine pana la os nu esti barbat adevarat plus ca pe bocancii mei de black metal cacatul de caine sta foarte bine .
    Hai sictir, oameni mar cu par la cur se plang ca niste muiste ca nu mai pot trai de cainii vagabonzi .V-as dezbraca in pielea goala si v-as trage dupa un tractor pe un camp plin cu cioburi de sticla .

    • Mdeah
      noiembrie 25, 2011 la 10:09 pm

      Bravooo!!!! Total de acord cu tine!!!!

      • mike
        noiembrie 26, 2011 la 2:13 pm

        both of you faggot sluv…
        (sluv = love that two gay sluts have for eachother)…

        • dr x
          noiembrie 26, 2011 la 2:27 pm

          sa te futa cainii mike

          • mike
            noiembrie 27, 2011 la 11:03 am

            lasă-i să termine cu tine,dogfacărgay…
            mă mut in mijlocul adăpostului unde prestează aurelia ca să vină toţi acolo.
            happy end.
            bineînteles că închid poarta pe dinafara cînd se strîng toţi acolo.
            job done.
            you+dogs+aura in love.
            end of job.

  184. alex
    noiembrie 25, 2011 la 8:56 pm

    CAINII VAGABONZI TREBUIE EUTANASIATI DEOARECE SUNT PREA MULTI SI NU AU CE CAUTA PE STRAZI INTR-O TARA DIN SEC 21.IUBESC ANIMALELE DAR CU MAIDANEZII NU IS DE ACORD PT CA MUSCA PE ORICINE LE INCALACA TERITORIUL SI NU E CORECT PLUS CA NU TREBUIE SA NE INTERESEZE JAVRELE ASTEA CI COPIII ROMANIEI CA EI SUNT VIITORUL DECI SUNT PRO EUTANASIERE SI CU REGRET SPUN ASTA DA TREBUIE!!!!!!!!!

  185. lalala
    noiembrie 25, 2011 la 9:18 pm

    pro contra bla bla bla
    eu zic ca daca tot omoram cainii vagabonzi sa ii eutanasiem si pe cersetori si pe cei care scormonesc prin gunoaie. ca pe langa faptul ca fura si umbla cu limuzina trasa de cai prin oras, nici nu au ochi umezi si nu sunt dragalasi. la asta nu s-au gandit parlamentarii? de fapt ba da, s-au gandit…ca de aia primesc ajutoare sociale, saracutii
    ce pot sa spun, imi plac mai mult animalele decat oamenii

  186. Sorin
    noiembrie 25, 2011 la 10:05 pm

    Coreeni sigur n-ar fi de acord cu afirmatia asta: “Singura diferenţă între porc şi câine e că porcul e gustos, şi câinele nu.”
    Bun articol!

  187. virgina
    noiembrie 25, 2011 la 10:50 pm

    din principiu, nu ma fut decat cu mine.

  188. gab
    noiembrie 25, 2011 la 11:00 pm

    Gandesti la fel de mult ca acei caini care musca toti oamenii pe strada.Felicitari!Vei primi un os,drept recompensa.
    Fratilor,cainii pe care astazi ii vreti eutanasiati,care maine probabil vor fi eutanasiati,poimaine vor aparea din nou pe strazi,pentru ca o multtime de oameni “responsabili” isi abandoneaza cainii,ghiciti unde?Pe strazi.Problema nu o reprezinta cainii fara stapan,ci chiar noi.Drept urmare,nu avem absolut niciun drept sa cerem eutanasierea lor.
    Tu,proprietarul acestui minunat blog,spune mi,cand ai ajutat macar putin la rezolvarea acestei probleme “fundamentale” a Romaniei?Cand ai vazut un pui de caine pe strada,te ai gandit o secunda sa l duci la un adapost de animale sau la un cabinet veterinar pt a fi dat spre adoptie,ca sa nu ajunga dulau periculos?Esti un ipocrit.

    • Radu
      noiembrie 26, 2011 la 6:22 am

      i-am dus in lacu titan. i-am facut batiscaf. umanitaricios.

  189. Dante
    noiembrie 25, 2011 la 11:10 pm

    Astia care sunteti anti-eutanasiere…sa ne sugeti noua,restul,pula pana la adanci batraneti

  190. Brigit
    noiembrie 26, 2011 la 2:31 am

    Ba baieti! In tarile cu lumea informata si legile respectate… daca ti-ai pierdut ctelusul iubit si nu l-ai recuperat de pe la adapostul unde a ajuns, in 1-2 saptamani ti-l eutanasiaza si daca faci galagie prin lege te baga si la platit eutanazia… P.S.Iubitorii de patru-picioruse strang la ra..t de-l viseaza si noapte!

  191. chopancake
    noiembrie 26, 2011 la 3:32 am

    ….mare trollfest ce-i aici…

    Mie imi plac cainii vagabonzi ca mutileaza oameni fara sa tina cont de etnie, slujba, statut social si cultura.

    • chopancake
      noiembrie 26, 2011 la 3:35 am

      Und ich habe keine Meinunge uber diese Situation :I

      • mike
        noiembrie 26, 2011 la 2:01 pm

        Lollipop oft in den mund nehmen?
        Ich habe einige neue.Speziell fur Sie.
        Nur um eine Meinung bilden.

        • chopancake
          noiembrie 27, 2011 la 5:25 pm

          Saug meinen Schwanz…. mein liebste Junge <3

  192. alex
    noiembrie 26, 2011 la 6:43 am

    Nu puteau fi mai retardate commenturile astea. Regret sa spun dar unii dintre voi ar trebui injunghiati in lobul occipital.

  193. dr x
    noiembrie 26, 2011 la 2:34 pm

    bai astia pro eutanasie ..va doresc sa va reincarnati intr-un pekinez din ala burlan cu picioare scurte sa nu ajungeti la tomberon si sa aveti dita dulaul cu un penis captivus in voi juma din viata voastra scurta .
    ps:…sa mi cereti eutanasia si eu sa nu vo dau :))))

    • mike
      noiembrie 26, 2011 la 3:23 pm

      băi doctorr puliş sugăreanu…
      first:proeutanasiacii sunt la ultima reîncarnare.ăla mare a dat amnistie .proeutanasiacii ajung direct in raiul 7707 unde stă barosanu.

      second: la următoarea ta reincarnare las consemn sa ma cheme cînd ajungi la judecată … ca sa iei mielu inca o dată.

      third:pînă atunci poti face meditaţii.spune în gînd in fiecare dimineaţă “sug pula” de 100 de ori .
      După care deschizi ochii si te holbezi la o pulă adevarata timp de fix 10 secumde.pun pareu că în secunda 11 ai orgasm.

      No shit …şi nu te grăbi.Concentrarea e totul.

      • dr x
        noiembrie 26, 2011 la 5:31 pm

        sa te futa cainii si pe tine si pe mata pana nu mai poti si sa incepi chiar sa ti placa pula de caine in sanul familiei tale

        • mike
          noiembrie 27, 2011 la 10:44 am

          doctore faluX lingerescu,concentrarea e totul(dacă tremuri si clipeşti des ai mancat prea mult fainoşag).remember this.

          mai bine scrie reţete să omori maidanezii decît să o arzi metempsihotic.

  194. almost
    noiembrie 26, 2011 la 2:39 pm

    bai desteptule ia mai informeaza-te inainte sa arunci vorbe asa
    http://www.facebook.com/photo.php?fbid=2086151193250&set=a.1663140178239.2080776.1229250125&type=1&theater

    ia zi tata cat costa o sterilizare si cat costa o eutanasiere???
    tu chiar crezi ca astia ne vor binele si aici nu intervine niciun interes personal??
    sterilizare=65 de lei, eutanasiere=de la 210 lei in sus.
    in plus nu vad de ce eutanasierea ar rezolva mai multe probleme decat sterilizarea

    • Radu
      noiembrie 27, 2011 la 8:33 pm

      pot si io sa fac o foaie de-aia si sa zic ca sterilizarea costa 3000 de euro si eutanasierea 10 lei. bine ca te informezi tu de pe facebook. mare sursa de adevar.

  195. DeadCow
    noiembrie 26, 2011 la 3:49 pm

    Au aruncat astia de la pedele doa pastile si cate o deontoloaga tatoasa la teveu a pus poze cu vreun cretin mutilat si s-a trezit in voi revolta civica. Cainii astia sunt pe strada pentru ca atunci cand Ceasca s-a hotarat sa va faca parintii neam muncitor le-a daramat budele din curte si a cosntruit blocuri deasupra lor. Iar voi ati crescut vajnici si neaosi din cacatu parintilor vostrii. Va e frica sa mergeti pe strada bai sensibilosilor , luati-va’n plm stepper. Va e frica sa nu va manance dulau copchilu ? Da’ voi unde sloboz ati copilarit ma in nevereverlendu lu Michael Jackson cu zebre , capriori si bombeul iritat ? Generatie degenerata de mecdonaldisi agramati ! Auzi la ei , ca cica manca porc , manca-le’as neuronu lor de vanatori urbani.

    • geany
      noiembrie 26, 2011 la 6:15 pm

      vaca proasta, ce gura ma-tii de importanta are de unde vin cainii maidanezi?
      daca ma-ta isi punea problema ca tac’tu e de vina pentru sifilisul cu care v-a potcovit familia si, gandind ca tine, alegea sa nu se trateze, sa nu omoare bacteria care provoaca boala?

      sa ne luam stepper?!
      sa-si fi luat ma-ta sterilet, opinez eu.
      esti la fel de proasta ca cocalarii care zic ca, daca nu-ti place muzica lor data tare, sa-ti iei dopuri de urechi etc.
      sa-si ia ma-ta dopuri, stepper si alte masuri suplimenare de protectie, eu vreau sa pot sa traiesc decent fara factori de agresiune, indiferent ca sunt caini, cocalari sau vaci moarte.

      nu trebuie sa fac eu ceva suplimentar, astfel incat tu sa-ti poti face damblaua.
      dimpotriva, tu trebuie sa faci toate demersurile necesare, astfel incat hobby-urile tale sa nu ma deranjeze pe mine.

  196. Fabulos
    noiembrie 26, 2011 la 4:27 pm

    507 comentarii, cele mai multe din istoria blogului ? Felicitari; a fost si un subiect la care-au putut rezona si toate agramatele…e ca si cand ai fi scris despre horoscop; da tot e ceva…500 comentarii fac kamikaze + catavencii in 4 ani :))

  197. DeadCow
    noiembrie 26, 2011 la 6:33 pm

    Geany sunt perfect de acord cu tine. Omoara cainii ca sa traiesti decent. Altfel poti sfarsi asa : http://www.youtube.com/watch?v=lC_jPwkQ3WY

    • geany
      noiembrie 26, 2011 la 7:16 pm

      Vaca moarta si proasta, nu inteleg ce vrei sa spui cu filmuletul ala.
      Arata o haita de maidanezi care se musca, schelalaie si urla intre blocuri si se pisa pe ambient.
      Nimic benefic, nimic pozitiv, nimic neutru.
      Totul este negativ.
      Asadar, ce cacat de lectie este de cules din clipul respectiv?

      Pe de alta parte, scenele de mai jos arata exact ce pot face cotarlele tale si ce se intampla daca nu se intervine pentru matrasirea maidanezilor.
      Astfel incat fata aia sa poata trai, eventual neschilodita.
      Macar sa traiasca, decent sau nu vede ea mai incolo.
      Enjoy, stupid bitch:

      http://www.youtube.com/watch?v=GmtxCi7riAI

      • DeadCow
        noiembrie 26, 2011 la 7:55 pm

        Bai in afara faptului ca gagiu cu lopata sau matura sau ce avea el a babardit-o pe donsoara cu poseta dupa ce s-a incheiat filmuletu nu pricep prea multe. Dar eu deja eram de acord cu tine.
        Prima oara am crezut ca este vorba despre eradicarea cainilor maidanezi si atunci am sustinut ca singura metoda umana , civilizata este de a-i steriliza.E si singura dovedita stintific.
        Dupa am realizat ca aici este vorba despre neamul asta fara identitate , umilit de structurile statului , nedreptatit in justitie , haituit de politie , abrutizat si terorizat de scaderi salariale care se raliaza si se pune de acord sa curga sange de catei. Si e foarte vehement neamul asta. Dar daca e sa-l scoti in strada sa futa o cizma in cap unui parlamentar se duce cumintel la munca cu capu plecat sa surubareasca pe salariu minim pe economie. Halal debuseu pentru asa halal de curajosi ! Asa ca acum , pricepand despre ce este vorba , va sustin cum sustine Viagra impotentii.

        • geany
          noiembrie 26, 2011 la 11:38 pm

          e, asa, vaco, vezi cum confirmi tu cliseele despre javrofile?
          concluzia postului tau, care cuprinde si o sugestie de impacare, este ideea de pula sculata.
          domnu’ Radu avea dreptate in finalul articolului, exista in toata povestea asta o categorie de militante nefutute, din care vad ca faci parte si care racaie afectiune de pe unde o gasesc, la fel cum tiganii mai fac ciorba din gaini moarte, din ce pot si ei.

          acelasi deficit urias de pula te face sa vezi in filmuletul cu fata atacata de caini doar o ocazie de futut, nu o reprezentare limpede, cu desene/imagini in miscare, ca pentru prosti, a esentei problemei: maidanezii de pe strazi agreseaza/schilodesc/omoara oameni.

          te dai fina analista a societatii, vaco?
          oamenii abrutizati gasesc, asadar, mangaiere in casapirea catelusilor?
          dar nu e posibil, vaca proasta, ca inmultirea cazurilor de oamani omorati de caini in orase sa catalizeze cacatul asta inspre o rezolvare rapida si eficienta?
          remember, doi oameni au fost omorati de caini numai anul asta.
          da ce pizda ma-tii, romania e un sat de prin etiopia, sa ne omoare hienele cand venim seara de la rau cu cofa de apa in cap?

          iar sterilizarea nu este eficienta fara masuri complementare (adica adunare de pe strazi si intretinere pe banii cuiva, daca exista banii respectivi, in ordinea prioritatilor, sau eutanasiere, daca nu se poate altfel).
          sa presupunem prin absurd ca maine sunt sterilizati absolut toti maidanezii si ca nu mai sunt abandonati catelusi in strada.
          chiar si asa, populatia actuala de maidanezi ar disparea natural in cel putin 5-10 ani, daca nu nu mai mult.
          iti asumi tu victimele din intervalul asta? ai fi de acord, iarasi, prin absurd, ca toate agresiunile maidanezilor sa fie indreptate doar asupra ta?
          nuuu, n-ai fi de acord? aduci de ce gura ma-tii sa le suporte altii? ca sigur se vor intampla.
          uite, poate de-aia esti nefututa, ca indemni oamnii sa te ia la pula doar la modul figurat.

  198. Coiosu
    noiembrie 26, 2011 la 6:48 pm

    Ba cacatilor, cand va scoateti javrele alea de rasa pe care dati sute de euro (lumea moare de foame) sa se cace si sa se pise la orice ora din zi si din noapte si fara sa strangeti in mortii vostrii dupa ele, nu mai e problema de fecale lasate peste tot? numai maidanezii se caca? ar trebui sa fiti batuti in pula mea de cate ori nu strangeti dupa potaia voastra. Tin cu aceasta ocazie sa-l iau pe mabutu-n pula, salutarile mele mabutu, dati drumu la sange la noapte sub clar de luna.

  199. unu care comenteaza
    noiembrie 26, 2011 la 8:49 pm

    Radule da cum crezi ca e cu pensionarii…ne mananca salariile…

  200. mirelA
    noiembrie 26, 2011 la 9:23 pm

    care mai scrie peste 5 randuri ma-sa-i curva

  201. alexandra
    noiembrie 26, 2011 la 9:28 pm

    eu propun sa eutanasiem toti prostii din tara asta pentru simplul motiv ca sunt prea multi. V-ati saturat sa calcati in rahat de caine? Si eu m am saturat sa calc in scuipat, urina si voma de om pe strada. V ati saturat sa va latre cainii pe strada? Si eu m am saturat sa aud toti dobitocii urland sau ascultand muzica la maxim in autobuz sau pe strada. este usor sa scrii un articol despre orice folosind un limbaj de mahala.

    • mike
      noiembrie 28, 2011 la 10:03 am

      mută-te la munte…acolo totul e încremenit…şi nici proştii nu rezistă mult.

  202. andrei
    noiembrie 26, 2011 la 10:31 pm

    n-o mai ardeti aiurea, avem o problema si ea se numeste cainii comunitari ( de ce comunitari nush, noua acceptiune a termenului se refera la spatiul EU…unde nu exista asa ceva… ) si cu cat amanam mai mult rezolvarea ei de dragul acelor patrupede care dau din coada cand ne vad, cu atat mai mult ea se intensifica si prinde radacini, eu zic sa facem odata ceva cu acesti caini indiferent de solutie, un suflet e un suflet indiferent daca vorbim de un om, porc, caine sau hamster, generatiile viitoare ne vor blama dar se vor bucura de libertatea de a se plimba pe strada fara sa fie atacati si muscati de caini, iar eu vorbesc in cunostinta de cauza… acum mai multi ani premierul poloniei a fost considerat imanicul public nr 1 pentru masurile luate ca dupa cativa ani sa devina erou national, eu sunt de acord cu eutanasierea cainilor considerati violenti sau cu potential violent, depinde cine decide care sunt criteriile de departajare, aici ar trebui sa intervina asociatiile nonguvernamentale de profil care lupta pentru drepturile animalelor pentru a fi un proces de selectie corect , o facem o singura data si o facem pentru noi si pentru copii nostrii, pentru patrupedele ce vor mai aparea in anii urmatori sunt convins ca se vor gasi centre speciale pentru ca trebuie sa ne aliniem la spatiul comunitar , asociatiile de ajutorare a cainilor fara stapan ar trebui sa nu mai dea din gura aiurea cat timp mananca porc de craciun si scot mielu , dragutul de el, din cuptor de paste…

  203. Rebecca
    noiembrie 27, 2011 la 7:10 am

    Bai pana acum te citeam cu mare drag si ma gandeam , uite ba ca mai sunt si oameni cu caterinca si caracter . Dar dupa postul asta nu o sa o mai fac , sincer . Am mancat de mica si porci , si vita si chiar si ieduti . Dar nu am ales eu asta , asta mi-a fost educatia . Nu am decis eu la 3 ani ca vreau fripturi si costite de miel . Omul a ucis animale intotdeauna pt supravietuire .In zilele noastre pt hrana si blana . Asta nu inseamna ca trebuie sa fiu de acord cu aceste crime sau mai rau sa ma alatur carnagiului. ok am inteles, porcii se omoara ca sa bage alti porci in ei cefe de prc , mielu la fel , puiu la fel , etc etc . Dar un catel amarat , de ce trebuie ucis? n-o sa-l manance nimeni , nu deranjeaza pe nimeni ( ok inteleg sunt si caini agresiv , dar nu trebuie sa generalizam , asta ar insemna sa spunem ca daca 3 din 10 tigani sunt criminali , ar trebui omorati toti ca sa nu ratam vreunu’ ) . Nu frate , nu asa . Astia si-au facut vacante cu fondurile pt maidanezi , in loc sa fie castrati le-au lipit un plastic pe ureche si le-au dat drumu pe strada sa isi scoata banii de 5 ori pe ei. Nu e corect sa-ti bati joc de niste suflete doar pt ca niste muisti au supt-o trist si nu si-au facut treaba . Cat despre Vegetarieni , sunt exemplul ca se poate fara carne ! Si e chiar mai sanatos. Si vezi ca am doar 23 de ani,nu 30

    • gigi
      noiembrie 28, 2011 la 3:22 am

      Esti o proasta de 23 de ani, fara gandire practica sau de ansamblu.

    • mike
      noiembrie 28, 2011 la 9:33 am

      zi mersi ca nu te-ai nascut in alta parte….sunt unii nu departe de noi care fac lucruri inimaginabile lantului trofic de dedesubt(animal sau vegetal nevermind).
      chiar daca ai 23 de ani te incadrezi(din cauza ca nu ai copii).daca ai sa vezi ca vine kinderu’ muscat de caini si il ia boala s-ar putea sa iti schimbi brusc impresiile.
      asociatiile iau banu din bugetul consiliului local si impart banu’ cu primarii.deci situatia este :
      asociatii – primari=win
      popor -maidanezi =loose
      nu mai bine omori maidanezii, bagi primaru’ la puscarie, inchizi asociatiile si-ti tragi sufletu’ un pic in liniste?

    • eliz
      decembrie 1, 2011 la 10:05 pm

      Ca sa nu te manance ei pe tine. Proasto.

    • leilana
      decembrie 9, 2011 la 3:50 pm

      Mai sănătos?! Da, da, d-aia trebuie să băgaţi în voi soia la greu şi să vă îndopaţi cu vitamine în capsule, de sănătos ce e. Evoluţia fiinţei umane a fost realizată în mare parte datorită unei diete bazate pe carne. Dacă strămoşii tăi nu mâncau carne, nu mai şedeai tu acum în faţa calculatorului să predici despre cât de minunat şi moral e să mănânci lăptuci.

  204. DeadCow
    noiembrie 27, 2011 la 8:58 am

    Eu am fost de acord cu tine nu vad de ce mai insisti. Ba chiar gasesc ca esti absolut dragalas in premiza ta ca o data ce legea intra in vigoare cateii vor fi stransi , bagati in padocuri , tinuti 30 de zile si eutanasiati iar astfel vei avea un oras curat unde vei putea trai decent. Dragalas.
    Parca-i vad pe cei de la consilile locale cum animati de raspundere civica si indreptatiti de vointa populara pornesc o campanie sinonima cu eficienta si corectitudinea fiscala. O armata de hingheri angajata , noi padocuri construite , noi veterinari adusi pentru solutia finala. In nici un an orasele sunt curate si domneste civilitudinea europeana. :)))) Tembel gingas. In alta ordine de idei , sau in aceeasi , in curand meseria de hingher va deveni mai periculoasa decat aia de dresor de rechini . Astia cu sange , sange , valuri de sange ar trebui sa va simtiti responsabili si sa faceti voluntariat.

    • geany
      noiembrie 27, 2011 la 4:56 pm

      vaca zombie, dar tu crezi ca este mai plauzibil sa creasca sansele pentru un trai decent in orase, daca se exclude posibilitatea eutanasierii maidanezilor?
      pentru un raspuns corect,a r fi trebuit sa ai creierul x 4, nu stomacul x 4.
      iar civilitudinea europeana, cum ii spui tu vesela comme la vache qui rit, presupune si bucatica asta de planificare urbana: fara caini pe strazi, INCLUSIV eutanasierea celor abandonati/fugiti/nerevendicati.
      astia cu valurile de sange de om pe strazi ar trebui sa va oferiti voi pentru eutanasiere, in locul fiecarui dobitoc fara minte, pentru ca voi sunteti autorii morali ai acestor patanii.
      sunt convins ca dintr-o vaca moarta se poate intretine un catelus juma de an.

  205. jimerino
    noiembrie 27, 2011 la 2:54 pm

    coaie, superb! n-am mai vazut atatea comentarii de acum vreo 6 ani cand se facusera vreo 1000 la adrian georgescu, la ceva glume cu borcea.

  206. Pandele
    noiembrie 27, 2011 la 2:57 pm

    Hai, la mai mare, sa atingem 1000 de comentarii! Nemancatilor!

  207. urzica
    noiembrie 27, 2011 la 5:26 pm

    in esenta, esti si tu la fel ca ceilalti. profiti de cat de incinse sunt spiritele ca sa atragi atentia. dat fiind ca in ultima vreme scrii numai bullshituri care nu mai prind, te-ai gandit ca cea mai safe modalitate de a ramane in atentia publicului este sa optezi pentru o tema de actualitate care starneste multe polemici.

    good for you.

  208. ursula
    noiembrie 27, 2011 la 5:40 pm

    Doi purici castiga la loto. Puric1 la puric2: ba, tu ce faci cu banii? Puric2: pai, in primu’ rand imi iau un caine numa’ a’ meu si mai vad dupa.

  209. DeadCow
    noiembrie 27, 2011 la 6:24 pm

    WHO :
    “We point out that traditional shelters rely heavily on euthanasia, which has proven to be an inefficient way of preventing animal overpopulation. Mass killing of strays simply reduces competition for food and increases the fecundity of stray animals that survive. Moreover, permanent shelters are expensive to build and maintain, eating up scarce resources that would be better spent on vaccination, sterilization and educating people about responsible pet ownership.”
    UE
    ” Euthanasia deals with only the symptoms and not the causes of
    population problems. It will not lead to population management and
    must not be relied upon as a sole response. Whenever euthanasia is
    used, it must employ humane methods that ensure the animal
    moves into unconsciousness and then death without suffering.

  210. Deea
    noiembrie 27, 2011 la 6:53 pm

    stii ce ar fii interesant ? sa ii omori chiar tu pe toti, asa cum i-ai manca pe vegetarieni, fara nicio mustrre de constiinta..

  211. Deea
    noiembrie 27, 2011 la 6:57 pm

    Scuzati greselile de ortografie dar ma enervez cand observ ca inca mai exista oameni atat de lipsiti de inteligenta emotionala.. ah, unde-mi sunt manierele .. pofta buna!;))

    • Ceincepecupsisebagaincuruinteligentiloremotionali?
      noiembrie 27, 2011 la 9:05 pm

      ce ar fi sii mai sii?

      • Fabulos
        noiembrie 28, 2011 la 3:04 am

        Sublim. Da’ n-o sa inteleaga nimic. Stai totusi sa-i traduc…
        Deea, S-U-G-I, P-U-L-A!
        Nimanui nu-i pasa de opinia ta atata timp cat e lipsita de ratiune; Din comentariul tau n-am inteles decat:
        “Sunth Deea si ma ienervez cand scriu repede ca am greseli de ortografie cand ma ienervez, dar ma ienervez cand vad cha mai sunth oameni lipsitiiii de emotionalul inteligentei care de fapt nu exista ca emotia si ratiunea sunt doua chesti diiferite, chiiiar total opuse dar eu sunt atat de rupta-n cur incat mi-a afectat capul. Ah, unde-mi sunt manierele ;)) i like diptrouting my dog, yay for miiii, dogz rulz!”

      • Fabulos
        noiembrie 28, 2011 la 2:24 pm

        Radu, l-ai uitat pe mike in priza…lasa-l si pe el sa-si viziteze parintii adoptivi. La ce-ti folosesc 600 comentarii cand 300 sunt de la mike spunand ” hahaha muie hahaha muie hahaha sugi pula hahaha “

  212. virgina
    noiembrie 27, 2011 la 7:15 pm

    Stiati ca la Dedulesti/Arges, unde se prepara renumitii mici, materia prima e carnea de caine?

  213. XaJ
    noiembrie 28, 2011 la 3:40 am

    Unii pe-aici sunt chiar imbecili de-a binelea.
    1. Ati auzit cumva de piramida trebuintelor (a lui Maslow)? Se facea la scoala, in clasa a opta, la cultura civica… Ia aruncati aici un ochi:
    http://communication.bravehost.com/myPictures/MaslowWIKI.png
    Dupa cum vedeti, deasupra nevoilor de hrana si babardeala, se afla nevoia de siguranta individuala si sociala, la care se adauga cea de sanatate.

    Adica cum, pe bietele gaini sau pe neajutoratele verze le macelarim, ca suntem instinctuali si avem nevoie de hrana, dar pe javrele din fata blocului le lasam sa ne latre si sa ne muste, ca nu e etic sa ne satisfacem si o necesitate superioara in piramida.

    Deci, vedeti voi, nu omoram cainii vagabonzi si sobolanii degeaba. Cine le poarta de grija, sa-i adopte. Cine nu, sa taca din gura. Dupa parerea mea si alte categorii sociale merita eutanasiate, inclusiv acesti sectanti habotnici aparatori ai maidanezilor, dar asta e deja alta discutie in care nu e cazul sa intram. Deocamdata hai sa ramanem realisti si obiectivi, detasandu-ne de mila si falsa etica si mila cu care unii au fost indobitociti.

  214. XaJ
    noiembrie 28, 2011 la 3:45 am

    si 2. Intrebare de baraj: un sustinator al drepturilor javrelor cum reactioneaza cand e inconjurat si muscat de o haita de maidanezi? Se excita? Intoarce si cealalta fesa? Se mandreste ca e tolerant? Vreau cazuri concrete.

  215. portocalu
    noiembrie 28, 2011 la 3:04 pm

    Dupa atatea comentarii eu tot nu inteleg cum pula mea pot oamenii sa calce in cacat de caine? dA voi nu aveti ochi ma sa va uitati pe unde mergeti? poti calca in cacat doar daca mergi prin boscheti..sau daca esti mort de beat,nu exista sa mergi pe strada sau trotuar si sa nu vezi cacatul.Daca totusi se intampla inseamna ca esti un idiot si meriti.Da ce mare branza…daca calci in cacat ai noroc sau nu asa se spune?,poate va da voie stapanul sa plecati mai repede de la munca sau mancati o felie de paine in + in ziua cu pricina!Nu va mai agitati cu eutanasierea cainilor..vine craciunul se taie porcu! Pe la stiri mai taie astia si cate un porc de manelar dar asta e alta treaba.

  216. Emanuel Butnaru
    noiembrie 28, 2011 la 3:30 pm

    Nu mai am niciun pic de chef să-i mai ascult pe căcaţii ăştia care pupă maidanezii sub coadă. Băi apărătorii javrelor, dacă tot îi iubiţi atât de mult, luaţi-i acasă. Să fii tare în gură nu e greu, să faci ceva concret e mai complicat.

  217. iobagul
    noiembrie 28, 2011 la 4:05 pm

    Bre broblema esde zimpla – cum zicea un client al meu chinez – noi mancam ce voi datzi buci si invers!
    E simpleu si elementar, ai care sustin maidanezii judeca cu inima nemuscata de vreun latrator – ca atunci ar deveni personal! Ai care vor sa fie omorate patrupedele judeca cu mintea si cu curu’ ala luat la cercetare de maxilaru’ nevinovat al acelorasi umede ochimetre patrupedice!
    Ce ne dorim? Sa judecam cu mintea si sa-i futem in inima pe sentimentali eventual folosind stromeleagu’ unui caine ciobanesc neaos mioritic!
    P.S. Radule sugi cu patos si virulent maciuca de hipster, iti pasa de comentatori mai ales de ai noi, daca ai fost in stare sa diagonalezi peste 500 de mizerii ca sa raspunzi la 2% esti mare titane!

  218. Mihaita Vulcan
    noiembrie 28, 2011 la 8:27 pm

    ar fii tare sa scapam de caini anu asta si la anu sa scapam si de tigani :D

  219. Cozmo
    noiembrie 28, 2011 la 8:42 pm

    Am facut super-sex in weekend-ul asta.
    Ma simt bine. :)

  220. Bra
    noiembrie 29, 2011 la 12:57 am

    sincer dupa eutanasierea cainilor ar trebuii eutanasiati si oameni prosti nu? Pai hai sa o luam asa Violatori morti, hoti morti, politisti corupti morti, dascali fara credinta morti, UNDE SAR AJUNGE ? :)))
    Oricum Pro pentru eutanasierea cainilor

  221. muc3a
    noiembrie 29, 2011 la 1:10 pm

    Bambi relax, sa inteleg ca omori pentru ca platesti. Minunat! Io stiam ca ai mintea scurta, dar acu am confirmarea. Nu mai reiau ca n-ai raspuns la intrebari, dar te inteleg.
    PS:Nu fac apologia maidanezilor ci eutanasierea psihica a celor ca tine. Implicit se rezolva si problema maidanezilor. E cea mai buna varianta, dar mi-i teama ca trebe tare multe adaposturi, cu multa liniste. Ca aveti sigur la ce reflecta.

  222. FIRST ONE
    noiembrie 29, 2011 la 6:31 pm

    EU AM ADOPTAT UN CAINE MAIDANEZ DE APROAPE 2 ANI, ERA UN GHEMOTOC DE BLANA ACUM E O CATELUSA SUPERBA, CUMINTE SI JUCAUSA.INVESTESC MAI MULT TIMP SI BANI IN EA DECAT IN MULTI OAMENI, SI ASTA PT CA EA MERITA MAI MULT.

    • wasilake
      februarie 2, 2012 la 1:06 pm

      POATE FACI SEX CU EA?

  223. Ubercool
    noiembrie 29, 2011 la 10:01 pm

    Daca e prea SF ca sa fie plauzibil, nu inseamna ca e adeavarat?

  224. C
    noiembrie 29, 2011 la 11:24 pm

    Citesc de mult blogu tau si ai demonstrat ca ai capu departe de cur, dar acum ce pula mea? ai mancat ceva ciudat? Poate nu iti plac cainii si nu am nimic cu asta dar de ce vii cu argumente date la betie, ca porcu mai destept, caci vitele,nimic de zis toate argumente da` toate dam`pulea.Imi plac cainii ei m-au aparat el s-a joacat cu mine chiar daca are nevoi simple si e prost, a fost langa mine de cand eram mic si mi-a dat impresia ca ma iubeste si m-a facut sa ma simt bine si porcu a fost acolo sa-i dam porumb si pula mea ca sa-l taiem ca sa-l mancam la Craciun si vaca sa dea lapte si cand nu mai poate s-o mancam. Asa am crescut si asa am fost obisnuit. nu veni tu ca hipsteru doritor de atentie ca trebuie eutanasiati. Asta e solutia omului prost si lenes. da cred ca tu nu esti nici una nici alta asa ca nu deveni si tu hipster ca se presupune ca esti boss in psihologie si ca ar trebui sa stii care e mencanismul cu cainele si porcu in mintea romanului fie ca e destept fie ca prost. Big fail.

  225. cartonic
    noiembrie 30, 2011 la 4:34 pm

    Si eu sunt contra eutanasierii, nu din ipocrizie(De cand am gastrita nu prea bat cu carnea din alte animale moarte ca sunt crescute cam ca Fat Frumos, pui de o luna-doua …etc). Daca se poate si altfel de ce sa alegem varianta aia mai tampita doar ca sa ni-i punem pe unu si altul in cap care oricun n-or sa inteleaga nimic(mamai si telenoveliste) ? Asa hai sa mergem cu pusti de vanatoare pe strazi si sa vanam, pe sistemul asta si oamenii sunt pentru caini cum sunt cainii pentru oratanii.

    Mai civilizat ar fi daca toti asa zisii “iubitori” de patrupede chiar ar face ceva( sa ia un caine si sa-l duca la tara la unchiu’ Costica care pana acuma n-a avut de zgarcit ce e … etc ). Ar fi fost civilizat daca nu s-ar fi furat in nenumarate randuri banii de sterilizari sa nu se mai puiasca 3 cotarle ca sa faca 10.
    Si intr-un final ne-ar mai ramane aia cu probleme pentru care eutanasia ar fi o usurare. Sa nu-mi spuna nimeni ca ar lasa viata Griveiul cu turbare de la colt ca-i recomand sa faca cunostinta sa vedem daca/cum mai scapa.

  226. Alina
    decembrie 1, 2011 la 9:28 pm

    Majoritatea sunteti idioti si vorbiti in necunostinta de caz. Daca ar fi printre voi persoane care au cunostinte in politica, ati stii cum se misca lucrurile in tara asta. In primul rand, eutanasierea e mai scumpa decat sterilizarea. In al doilea rand, cainii colectati de pe strada sunt impartiti in 2 categorii: agresivi si sociabili. Nu am nimic impotriva cu eutanasierea (CU INJECTIE LETALA) a acelora care nu pot fi reintegrati, dar ceilalti de ce sa fie omorati? In al 3 lea rand, PREA PUTIN se foloseste injectia in eutanasierea cainilor vagabonzi. Daca aveti habar si va aduceti aminte de ultima data a colectarii si eutanasierii acestora, au aparut nenumarate filmulete facute cu camera ascunsa care aratau macelul din spatele acestei afaceri. Cainii erau bagati in saci menajeri si trantiti de pamant, loviti cu picioarele, li se aruncau bolovani pe cap sau erau loviti cu bate in cap pana mureau si alte acte de cruzime de care nu vreau sa imi aduc aminte. Nu este doar o parere, sunt fapte de care nu cred ca nu ati auzit pana acum. Uitati-va putin la afacerea cu drumurile “reparate” si refacute si autostrada, si veti intelege de ce am adus vorba de politica. Eutanasia este o mare afacere, la fel ca cea cu drumurile. Ca sa nu bag pe nimeni in ceata, se iau bani mai multi din fonduri pt eutanasie deoarece e mai scumpa decat sterilizarea, iar cainii sunt ucisi cu cruzime pt ca banii sa intre in buzunarele… nu mai are rost sa continui, nu?

    • Radu
      decembrie 1, 2011 la 9:51 pm

      cred ca cel mai mare act de cruzime fata de caine ar fi sa poata sa intelega ce e in capul ala cretin al tau.

  227. simonaw
    decembrie 2, 2011 la 12:47 pm

    hai sa o luam pe partea logica. ce inseamna pt voi animal salbatic? animal nedomesticit,da? ce sunt cainii vagabonzi care traiesc prin cine stie ce locuri infecte parasite de zeci de ani? sunt cumva animale domestice care traiesc pe la casa omului,in conditia in care acestia ies doar noaptea sa te sfasaie? deci iubitori de caini,voi ne sugerati noua sa ne impacam cu ideea de a trai cu animale salbatice in oras. atunci hai sa aducem si niste cobre,vr 2-3 lei.. etc ce ziceti? facem zoo?:X

  228. Ella
    decembrie 9, 2011 la 12:19 pm

    Bai eu sunt impotriva si va spun si de ce. Campania asta nu e asa cum se afiseaza, are loc inainte de alegeri, au nevoie de bani oamenii, o injectie de eutanasiere costa 100euro, ok…o sa fie ‘legali’ de fata cu media, cu noi. Dar omorul majoritatii o sa fie crunt, cu bata, pt a salva din bani, bineinteles pt buzunarele lor. Asta este adevarul. Eu as vrea sa nu mai vad caini pe strada, dar decat sa incurajez minciuna asta, mai bine ii las sa muste guvernul de fund !!!

  229. anonim
    decembrie 11, 2011 la 12:26 pm

    Voi sunteti retardati, aia care vor sa moara cainii.Daca e sa omoram cainii vagabonzi, hai sa omoram si toti tiganii nu?Si ca sa stiti si voi, dumnezeu a creat vaca oaia, etc. pentru ca omul sa se hraneasca, pe cand cainii sunt animale de companie. Nu cred ca o sa gasiti voi pe undeva la animale de companie vaca.

    • Radu
      decembrie 11, 2011 la 8:27 pm

      bai, ia du-te tu si tine-ti companie cu niste cotarle si plimba ursu’ de aici.

  230. Anca
    decembrie 13, 2011 la 1:38 pm

    Chiar în acest moment o hoardă de sceleraţi urmăresc cu puştile o biată pisică sălbatică, un biet tigru care a scăpat în libertate dintr-un lagăr de concentrare din Sibiu. Toate televiziunile s-au solidarizat cu ticăloşii şi-i susţin, în loc să susţină libertatea bietului animal pe străzile Sibiului. Aşa nu se mai poate! Iubitorii de animale să se mobilizeze urgent pentru o nouă revoluţie. Libertate pe străzi câinilor, pisicilor şi tigrilor comunitari, porcilor, cailor şi viţelelor! Azi în Sibiu, mâine în sicriu cu toţi opresorii animalelor singure!
    Cei care voiesc să adopte bietul tigru vagabond să se înscrie la primăria lui Johannes din Sibiu. Grăbiţi-vă, este vorba de un singur exemplar, un biet animal chinuit, ocazia este unică.

    • Anca
      decembrie 13, 2011 la 1:44 pm

      Se anunţă acum că o coloană de maşini se îndreaptă spre pădurea DUmbrava de lîngă Sibiu, în care s-a auzit un foc de armă. În maşini se află criminali care vor să ucidă tigrul. Săriţi în ajutarea animalelor neajutorate, câni şi tigri maidanezi! Să-i adoptăm cu multă dragoste!

      • Anca
        decembrie 13, 2011 la 1:46 pm

        Acum se anunţă că tigrul maidanez a fost împuşcat “ca măsură de siguranţă”. Ticăloşii! Nu s-a găsit niciun om cu suflet ca să se ofere să adopte bietul animal? Ruşine sibienilor!

        • Anca
          decembrie 13, 2011 la 1:52 pm

          Se comunică, că, un echipaj ISU s-a deplasat la faţa locului. Ticăloşii atacataori ai tigrului pretind că ei ar fi fost atacaţi de tigru şi ei l-au împuşcat. Mincinoşii pretind că voiau să-l tranchilizeze, dar ei nu aveau decât o armă cu tranchilizante la ei, şi restul erau arme de foc. Dacă voiau cu adevărat să tranchilizeze tigrul veneau cu mai multe puşti cu tranchilizante, nu numai cu una. Suntem martorii unei noi crime abominabile. Să protestăm împotriva uciderii sălbatice a animalelor fără stăpân!

  231. Ciprian
    decembrie 14, 2011 la 2:03 pm

    Acesti caiini trebuie bagati la masina de tocat si aruncati la pescarusi! Stiu ca suna macabru dar nu mai suport sa vad ca atat de multe lume comentand fara rost, cica iubitori de animale !!!?? Total FALS!!!
    Cine este iubitor de potai deastea infecte sa le ia in casa la ei nu sa le lase in fata blocului ca atunci cand iti vine un musafir acasa sa il rupa de cur javrele pe care unii le iubesc asa de mult,falsii dracu! …sa nu mai spun de acele haite care au desfigurat copii,daca, era copilul tau omorai cu siguranta cel putin jumate de oras tot ce prindeai in cale as aca….fiecare animal trebuie sa aiba stapan, INCLUSIV OMUL! (care nu are stapinere de sine)

  232. Alina
    decembrie 14, 2011 la 2:59 pm

    Hmm, uita cum sta treaba. Pentru societate e bine ca acesti caini sa nu mai existe pe strazi, ceea ce nu inseamna ca trebuie ucisi.

    Nu am avut rabdarea sa citesc toate comentariile de mai sus, dar treaba sta cam asa. Toti cei care comentati despre uciderea acestor animale mai mult ca sigur nu ati avut un animal in casa, sau un animal pe care sa-l cresteti.

    Daca s-ar fi intamplat asta si totodata v-ati fi luat responsabilitatea sa ii cresteti cum trebuie (exact cum se intampla si in cazul cresterii unui copil, doar ca nu prezinta aceeasi dificultate), ati fi realizat ca aceste fiinte sunt foarte inteligente si mult mai usor de manipulat decat ar fi spre exemplu un om.

    Ei simt nevoia sa fie iubiti si sa asculte de cineva superior – cum ar fi omul. Orice caine poate fi educat si reeducat cam de 100 de ori mai simplu decat ar fi un om. Cei care sunt agresivi prezinta aceleasi probleme pe care le are un om care si-a omorat fratele sau mama.

    Solutia nu este eutanasierea – care evident e mai simpla, mai brutala dar inumana (pana la urma de ce nu ne apucam sa omoram tot ce nu ne place? ucigasii de oameni, violatorii, tiganii etc.), ci crearea unor conditii pentru aceste animale, de la construirea de adaposturi si incurajarea oamenilor sa-i adopte, la descurajarea oamenilor de a-si asuma responsabilitati pe jumatate (ai caine, ai grija de el! asta e obligatia ta ca stapan si numai tu esti tras la raspundere!).

    In acelasi timp, “culegerea” acestor animale nu se face cu bata, sau cu lanturi, ci cu multa rabdare si oameni de specialitate care stiu cum gandesc aceste animale si stiu cum sa se comporte in preajma lor.

  233. Alistar David
    decembrie 19, 2011 la 4:31 pm

    Oare este corect sa omorâm vaci, oi, capre, cai, porci pentru a hrani maidanezii – aceste animale periculoase, murdare, parazitare, care pun viata si sanatatea oamenilor in pericol ???
    ROMANIA A DEVENIT DEJA O REPUBLICA MAIDANEZA !
    Sunt de acord cu starpirea imediata a acestor animale parazitare prin orice mijloace !

  234. andrei
    decembrie 20, 2011 la 2:01 pm

    Ce-mi plac mie argumentele astea de genu’ “da porci de ce mananci ba?”. Ii mananc pentru ca-mi place carnea lor. Carnea de caine nu imi place si de aceea nu am de ce sa ii omor. Suna ipocrit, da nu e. E conform naturii, omori ca sa te hranesti. Si cum cainii nu reprezinta pentru mine un aliment, nu am de ce sa ii omor. Ipocrit si iresponsabil e sa zici ca trebuie omorati pentru ca te oftica latratul lor. Sau cacatu in care calci. Oricum prefer sa calc in cacatu lor decat in pisatu tau de langa gard. Si daca tot o ardem cu argumente bazate pe chestiuni instinctuale, de haleu, sentimente materne si alte balegaruri fara mare legatura cu cainele din fata blocului, nu cred ca ar avea cineva de obiectat, oricat de fan sugaci al autorului ar fi, ca intre om si caine e o altfel de relatie decat intre om si porc, capra sau oaie. Pentru ca omul a vanat impreuna cu el, cainele l-a protejat si de multe ori a murit pentru el. Ca sa nu mai zic de nenumaratele cazuri de caini care au salvat oameni de la moarte. Asa ca am un respect pentru specia lor mai mare decat pentru specia porcului, care oricat de inteligent ar fi, nu e capabil de asa ceva si mai si doarme in propriul cacat. As fi de acord sa fie eutanasiati cei agresivi, cei bolnavi sau cei prea batrani. Dar nu toti la gramada doar pentru ca va oftica pe voi latratul lor sau pentru ca va inrositi la fata ca niste virgine cand un strain zice ca la noi sunt prea multi caini. Si acum ma reintorc la dresat catelusul meu de 50 de kile sa omoare blogari, ca sa aveti un argument mai solid in favoarea eutanasierii.

    • thanatosf
      ianuarie 12, 2012 la 1:22 pm

      In primul rand ma bucur ca exista cineva care sa chiar aiba argumente din cei care sunt pentru drepturile cainelui. Prima treaba singurii oameni care au dreptul(dupa parerea mea) de a spune nu omora caini sunt calugarii aia asiatici care nu omoara absolut nimic in manastirea lor. In al 2-lea rand cainii in anumite tarsunt mancati asia/africa(o buna idee ar fi exportul lor:D ). Orice om poate sa aibe o legatura la fel de puternica cu un porc, capra, oaie sau hamster(care este practic un fel de sobolan). Si acum ajung la punctul meu in care imi vreau sa arat ipocrizia tuturor oamenilor care sunt pentru drepturile cainilor: tu daca dai de un sobolan/gandac/tantar la tine in casa nu il omori(dc nu inseamna ca esti un imputit si jegos si m-am chinuit sa iti explic astea degeaba) el nu este un suflet, dupa ce il omori (tinand cont de parerea ta), il mananci??????? (Apropo ai avut vreodata porci…nu dorm in kkt-ul lor). Pe de alta parte argumente in favoarea eutanasierii lor sunt multe in primul rand oameni mutilati de ei, copii mutilati de ei, am un prieten caruia o javra dasta ordinara ia muscat nevasta insarcinata(tie dc ti-ar musca nevasta insarcinata un caine ce a face? ….l-ai mangaia). Ideeea de ai castra mi se pare una sinistra si inumana….adik doar sa mai traiasca fara nici un scop mi se pare sinistru si chinuitor pentru caini. Ma exista si argumentul economic pentru ai hrani si tine pe toti(pentru Bucuresti) ar fi nevoie de 43 mil EURO o suma incredibil de mare pe care Bucurestiul nu are cum sa o suporte si si dc ar avea banii se pot folosi la chestii mult mai critice gen locuri de munca/metrou/turism. Ultima chestie pe care doresc sa o mentionez este faptul ca asa cum traiesc acum cainii nu mi se pare o chestie prea umana adik: tot timpul mor de foame, de frig, de cald, de varii boli(pe care pot sa le transmita oamenilor), unii sunt batuti/alergati(cu sau fara motiv), se omoara intre ei regulat etc. Din toate aceste motive cred ca eutanasierea lor ar fi rezolvarea umana si decenta pentru problemele pe care le avem cu ei.

      • andrei
        februarie 2, 2012 la 2:23 pm

        am incercat sa inteleg ce ai vrut sa zici tu şi nu vad nici un argument valabil. chestia cu exportul lor in tarile in care sunt mancati suna a SF, probabil daca ar fi fost posibil s-ar fi facut asta de mult, dar ma-ndoiesc ca or fi chinezii dornici de maidanezii nostri. as fi de acord cu asa ceva, dar nu cred că se pune problema. si ceea ce ai scris tu legat de „demonstrarea ipocriziei” e egal cu zero pentru ca eu nu vorbeam de animale tinute/gasite IN CASA. vorbim de MAIDANezi pe care nu am cum sa-i gasesc in casa. si la fel cum nu alerg dupa „sobolani/tantari/gandaci” ca sa-i omor PE STRAZI la fel nu as omori nici caini. una e in casa si alta e afara. si am scris si eu ca cei agresivi, bolnavi sau prea batrani trebuie eutanasiati. acu na, pe de o parte poate ar fi mai bine cu ei eutanasiati decat sa moara de foame sau sa se manance intre ei in tot felul de „adaposturi” mizerabile. dar sa se faca intr-un mod civilizat, nu dat cu paru-n cap si aruncati la marginea orasului, cum am vazut pe la tv. ca si eutanasierea/adaposturile tot pe banii nostri se fac si decat sa ne fure si sa-i chinuie, prefer sa vad 3 caini amarati pe strada.

  235. maya
    decembrie 21, 2011 la 2:17 am

    sincer cei care iubesc atat de mult caini sa ii ia acasa pe toti..pt k aceste animale care traiesc pe strazi pun viata in pericol copiilor nostri si nu doar …eu treb mereu sa stau cu ochi in 15 dupa fiul meu cand alearga sa nu cumva sa iasa din vrun tufis sau de sub vro masina vrun caine..nu mai esti in siguranta pe drum nici ziua nici noaptea din cauza lor..nu putem trai asa!!

  236. Mortu matii
    decembrie 23, 2011 la 3:08 am

    V-as omora frate, am bagat deja unu in coma ca a dat un picor intr-un caine, urmati voi, bagami-as pula-n voi de cacati retardati! Ma jur, care-l vad ca s-a atins de un caine .. adica intr-un alt fel de al alinta, va bag cutinul in nas, futu-va-n gura de cacati !

    • Radu
      decembrie 23, 2011 la 3:16 am

      se vede ca ma-ta e catea.

    • Radu
      decembrie 31, 2011 la 1:47 am

      Mortu Mă-tii
      Aş vrea să te văd apărând un maidanez în felul ăsta , lovind un om sănătos cu capul care nu vrea căcaţi de maidanezi pe străzi şi tefac băiete HRANĂ PENTRU MAIDANEZII TĂI !

    • Alistar
      decembrie 31, 2011 la 1:52 am

      Mortu Ma-tii
      Sa te văd şi te bag cu botu’ în cel mai apropiat căcat de maidanez futu-ti gura ta de maidanez scârbos ! Să-ţi fie de bine !

  237. anonim
    decembrie 27, 2011 la 3:33 pm

    sa-i omoare ..decat sa mai muste pe cineva mai bine sai omoare …unde vreti sa-i tineti?

  238. Toto
    februarie 13, 2012 la 7:37 pm

    Cei impotriva eutanasierii sunt prea zgomotosi si multi. Ii URASC!Pacat ca multi dintre cei pentru eutanasiere nu fac proteste cum am observat la cei ‘contra’. Nu trece o zi fara sa vad sau sa aud caini vagabonzi. Timisoara e impanzita de ei la fiecare 2-3 pasi. Oras de rahat!

    • jet
      februarie 16, 2012 la 12:58 am

      Protesteaza tu, Toto… Da un exemplu. Poate ne spui si unde ;)

Leave a Reply



Acest site este un pamflet si trebuie tratat ca atare.