Biserica Ortodoxa Română a identificat corect pericolul homosexualilor care corup copii (pentru că e plină de ei)

E plină țara de bravi creștini care urlă și se dau cu curul de pământ că trebuie redefinită familia cât de curând ca să scăpăm de pericolul homosexualilor care vor să ne corupă copiii și să îi convingă că cucul la găoz păros e ceva simpatic.

Și auzi chestia asta și îți vine să te scarpini în cap până la os. Unde dracu’ au văzut bisericoșii homosexuali perverși care corup minori?

Păi, ÎN BISERICĂ, BINEÎNȚELES. E SINGURUL LOC.

În ultimii ani au fost doar două cazuri de găozari grețoși care corup minori:

Preotul Pomohaci ăla înregistrat că se ruga de un minor să îi arate ciocanul

Și episcopul Corneliu Onilă, care a fost șantajat de alți preoți cu vreo opt filmulețe în care bostănea seminariști, dovedite de anchetatori a fi reale.

 

Ăștia doi sunt toți homosexualii pedofili perverși depistați în ultimul an la noi în țară.

Așa că dragi fani Coaliția pentru Familie și tradiții medievale: vreți să combateți poponăria? Soluția nu e redefinirea familiei în constituție, ci desființarea seminariilor teologice.

Acolo se întâmplă perversiunile și doar acolo.

Să vii ca Biserică Ortodoxă Română și să susții strângeri de semnături și referendumuri cretine ca să scapi țara de homosexuali e ca și cum m-aș duce eu ud pe față și prăfuit pe nas, cu ochii roșii, și să zic că e o problemă națională cu oamenii care bagă cocaină, după care se agață cu picioarele de bara de bătut covoare din fața blocului și se pișă singuri în freză.

Man, nu prea sună a problemă națională. Sună mai mult a problemă personală. De ce dracu’ să târăști nația într-o problemă personală?

Eu așa ca om n-am nimic cu homosexualii. E intimitatea lor, e dreptul lor, e treaba lor.

În schimb pe popii ăștia curiști i-aș jupui de vii și i-aș da prin sare.

 

Într-un fel îi înțeleg pe preoții catolici pedofili homosexuali. Sunt 100% convins că și ăștia trebuie linșați, dar măcar au o scuză. La ei popii n-au voie să facă nici un fel de sex. E normal ca un mascul convins că erecțiile lui sunt o insultă adusă divinității să o ia razna. Bărbații pur și simplu nu sunt făcuți să stea fără orice formă de sex și să nu pocnească ceva în ei. Ideea asta de popă entitate nonsexuală e cea mai mare retardare din toată religia catolică. Sigur, a ajutat la împrăștierea ei,  că altfel convingi un popă să se ducă misionar în Papua noua Guinee când nu are familie care să-l țină pe loc.

Avantajul e că îți împrăștii creștinismul mai tare decât alții.

Dezavantajul e că atunci când interzici la sute de mii de oameni să facă sex ca oamenii normali, o să îți mai fută din băiețeii care cântă în corul bisericesc.

În schimb bărboșii ăștia ai noștri se pot căsători liniștiți și chiar sunt încurajați să dea la buci marțea și joia (dacă nu e post). Nu le ajunge? Nu o pot ține în pantaloni doar pentru cucoana preoteasă?

Mi se pare maximul ipocriziei să fii preot ortodox, să îți placă cucul și să nu îți dea cu eroare. Să nu simți nevoia să renunți la una dintre ele.

Ok crezi că bostăneala e un păcat și vrei să fii omul lui Dumnezeu, renunță la bostăneală!

Nu poți renunța la bostăneală pentru că îți place ciocanul prea tare? Atunci nu mai fi popă!

Cum dracu’ să fii amândouă fără conflict intern?

E ca și cum ai fi un evreu nazist.

E ca și cum ai paramedic criminal în serie.

E ca și cum ai fi măcelar vegan.

E ca și cum ai fi un bugetar anarhist.

Se bat cap în cap complet. Pur și simplu nu ai cum să le împaci pe cele două decât dacă în una dintre ele nu crezi absolut deloc și e pentru tine doar un bâlci de formă.

Deci singura concluzie rezonabilă este că cei doi lideri ai Bisericii Ortodoxe Române de mai sus nu cred absolut deloc în dumnezeul pe care îl tot aplaudă în public. Asta sau au mai multe personalități complet opuse.

Și că homosexualii chiar sunt o problemă pentru biserică, dar o problemă internă.

 

 

***

Comentarii (29)

  • Corneliu Onilă spune:

    Radu, fmm de cockblocker, lasa preotii sa-si vada de viata.

  • kerehome spune:

    Oricum e in fisa postului lor sa minta, fa ce zice, nu ce face!

  • barbu adrian spune:

    Cum plm intelegeti voi că inițiativa cu familia tradițională are ceva cu homosexualii! Nu vrea nimeni să le interzică să si-o tragă în cur cât vor. Este vorba despre faptul că ei vor ca statul să certifice relațiile lor de tip gay. Ceea ce eu unul nu cred că e normal. Dar nu are legătură cu alegerea sexualității. Pentru cei mai tineri ar fi bine dacă v-ati documenta putin si veti afla că doar în trecut statul român condamna relațiile gay. (celebrul art. 200 ). Acum nu le este interzis. Chiar sunt acceptati de stat ca minoritate. Si au si drepturi. Dar a da minoritatilor chiar toate cate cer e chiar absurd. Si pentru autor :lasă frate Biserica în pace și încearcă să faci referire doar la persoane. Dacă ai fi credincios(si mai ales unul adevărat) aii înțelege că dacă biserica nu este de acord cu homosexualii nu înseamnă că ii vrea morți. Sau ca să înțelegi mai bine: dacă nu îmi place coca cola nu cer s-o interzică! Fiecare alege singur. Nu iti convine legea din România du-te în altă tara. ESTE libertate! Si a propos. În ’89 nu prea mai aveam biserici că le dărâmase Ceaușescu si nu ne era rușine să ne rugăm în stradă.Acum că avem destule suntem împotriva lor.Halal popor!

    • Dragoș spune:

      Mai dă-te-n morții mă-tii de gunoi habotnic și retardat.

      • Extremium spune:

        Mai sugi tu pula, de japita oligofrena. Mars!!

    • Doar un el spune:

      Dragă Adriene,

      Habar nu ai istorie.
      Ia şi citeşte direct de la patriarhie, asta dacă nu îți este lene și e mai comod să te uiți în gura turmei de oițe păstorită de mafioți în maşini de lux.
      http://patriarhia.ro/v-b-biserica-ortodoxa-romana-in-perioada-dintre-1944-si-1989-151.html

      „În 1959 au fost desființate un număr de schituri și mânăstiri, sute de călugări și călugărițe au fost scoși din ele în mod brutal și trimiși în familiile lor sau în fabrici de către organele de stat. În ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lăcașuri de închinare din București (mănăstirile Cotroceni, Văcărești, Pantelimon, bisericile Sfânta Vineri, Sfântul Spiridon Vechi, Alba-Postăvari, Enei, Spirea Noua Izvor,Sfânta Treime Dudești etc.).”

      După 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credincioșilor majoritatea celor peste 12.000 de lăcașuri de cult ortodox (biserici, mănăstiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul țării. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile și mănăstirile monumente istorice. În același timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, în tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sunt adevărate monumente de artă. ”

      Sumar: s-au desființat 20 de biserici, s-au construit peste 500 de biserici, s-au renovat peste 1200 lăcașuri de cult şi sute de căpuşe au fost trimise la muncă.

      Până când biserica o să plătească taxe și până când biserica nu o să mai primească subvenții de la Stat, biserica să îşi țină pentru sine opiniile înapoiate şi să stea departe de treburile laice.

      BTW, ghici câți popi erau în primul rând al Marii Adunări Naționale.

      • bzz spune:

        mda din aceleasi statisci in care aram 50 de milioane de hectare de n-am mai ramas sol in univers nearatr de u65 si depaseam planul cincinalul la orice cu 200% zilnic, nu? Sa mori tu lepra ordinara ai varuit macar un perete la viata ta ca sa vorbesti de munca? De unde originea ta mezozoic-brnachiana ai tras concluzia ca la manastire nu se munceste? Cum crezi ca arata asa frumos manastirile? Vin echipele de cleaners specializate ca la putorile din multninationale care nici macar praful de pe birou nu si-l sterg? Si paoi chiar daca nu ar munci ce te fvte pe tine grija ? Sau esti ofticat ca pe aceia are cine sa-i hraneasca, pe cand tu mori de foame ca dejectie purulenta ce esti?

    • omulbun spune:

      barbu adrian… suna a nume de popa homosexual

    • CiocanitoareAudi spune:

      E simplu- evident că e necesară și reglementarea relațiilor lor sub aspect civil. E vorba de traiul în comun și de bunurile comune ale partenerilor. Apar aspecte legate de problema partajului și a uniunii de interese. Să nu încurcăm sfera civilă cu cea religioasă.
      Legat de comentariul tău- nu înțeleg cum se face că toți care gândesc ca tine sunt agramați și țin morțiș să apere biserica în toată splendoarea ei prefăcută și retrogradă. Atenție, vorbesc de biserică, nu vorbesc de credință! Dumnezeul tău plânge când vede cât de plini de ură sunteți și cât de puțin ați înțeles de fapt!

    • Muie steaua spune:

      Barbu Adrian sa-ți iau fata aia de maimuțoi prost in pula, și sa-mi și bag pula in ma-ta ca nu te-a avortat

    • renata spune:

      Domnu barbu adrian, homosexualii nu vor ca statul să le certifice relația sexuală, ci relația socială. Trăiesc împreună, își cumpără o mașină, o casă, o livadă împreună, vor ca, la moartea unuia dintre ei, bunurile comune să rămână celuilalt. Vor să aibă dreptul la statutul de aparținător, când unul e la UPU, accidentat.
      Nu știu câte biserici a dărâmat Ceaușescu, dar, sigur, cu mult mai puține decât erau popii informatori la securitate.
      Nu-ți place să trăiești într-o țară unde unii au alte păreri decât tine, mută-te în alta, unde toată lumea gândește la unison.

      • bzz spune:

        ca de ex suedia nu? ca in norvegia mai apare cate un brejvik! „Nu-ți place să trăiești într-o țară unde unii au alte păreri decât tine?” Ba imi place cata vreme parerile lor sunt de valoare ca nici eu nu le stiu pe toate si imi prind bine dar cand apar de astia cu pareri daunatoare ii combat, internez, exilez sau omor (de preferat omor ca mortul nu mai face propaganda perversa sb pseudonimul renata) cat de repede si de eficient pot ca nu cumva sa-si raspandeasca ideologia lor crminala si sa distruga NATIUNEA!
        PS : perver vine de la PER VERSO adica PE INVERS in latina si se referea la poponari
        doi la mana si cu pula-n cur si cu sufletu-n RAI nu se poate
        trei la mana crengile putrede au fost taiate urgent din trunchiul Sfintei Biserici, luati si vi exemplu sau vom avea ce n-a avut tara asta niciodata in istoria ei si sincer ar cam fi cazul RAZBOI CIVIL ! Si nu stiu cum sa-ti explic dar eu vanez si imi place sa vanez – in mod deosebit centauri de la brau in sus si mai nou curlangii, iar cand o sa se deschida sezonul de vanatoare care crezi ca or crape primii?

    • kerehome spune:

      Nu stiu in ce gaura ai trait atunci, la mine in cartier de 50.000 de oameni era 1 cinematograf si 14 biserici, din care doar 3 vechi. Deci go, fuck yourself! (in the ass, if you can)

  • veronica spune:

    homosexualii si pedofilii stiu ca preotii au acces mai usor sa converteasca anumite categorii sociale sa le implineasca fetisurile, deci se fac preotii. nu cred ca au vreo treaba cu religia, vocea mieroasa si atitudinea libidinoasa e doar parte a rolului pe care trebuie sa il joace.

  • anonim spune:

    suntem peste 10000 de popi in tara asta (mai mult decat videoceatiste, chiar). normal ca mai apar dereglati la o asemenea cantitate de oameni, dar nu suntem toti la fel. iar treaba cu homosexualii, treaba lor. nu ma intereseaza cine cu cine si cum si-o trage, dupa cum nu ma intereseaza pozele de pe fb cu ce mananca fiecare si prin ce locuri a mai fost sambata trecuta. e viata intima a fiecaruia si chiar nu ma priveste. haide sa iesim si noi astia hetero sa facem parada ca cat de interesanti suntem noi, dar nu putem, si stiti de ce? pentru ca trebuie sa mergem la munca! pe noi nu ne plateste nimeni prin fel de fel de ONG-uri dubioase! succesuri

  • mihai spune:

    Pentru anonim, esti sigur ca esti hetero?

    • anonim spune:

      da! sunt hetero! am facut liceu si facultate cu profil teologic si nu se intampla bazaconiile de care vorbeste fumatul asta in povestile lui! acum lucrez la privat cu carte de munca si merg si la biserica, platesc taxele la zi, deci incerc sa-mi vad de treaba. cred ca avem foarte multa treaba in tara asta de facut decat sa ne aratam chilotii. cand om ajunge ca suedezii, ca danezii si ca alti ezii, ne aratam si chilotii. pana atunci… pace

  • merlyn spune:

    Radule, da-te-n plm cat de centaur esti tu, si pe tine te influenteaza masele oricat ai vrea sa indici ca nu e asa. Acum 3-4 ani daca vorbeai de fagoti ii luai la pula ca pe ultimii oameni, acum esti ok cu ei si mai-mai ca le si tii partea. Te inteleg ca si eu am devenit mai soft pe partea asta, da’ si paradele astora sunt de cacao si iti vine sa te pisi putin pe ei cand vin cu vrajeala aia cu drepturile omului. Parca 2.000 si ceva de ani au fost incalcate drepturile omului si acum s-au gasit justitiarii dreptatii sa imparta egalitatea intre oameni. Inteleg nevoia acuta a fiecarei generatii de a lasa ceva remarcabil dupa ea, dar zau ca nu m-as lauda cu asta. Nu ca ar conta, ca nu prind sa contabilizez asa ceva, lol. Altfel, legat de partea cu copiii, si eu as da spre adoptie si unei haite de caini un copil decat sa il tin in casele de copii de la noi unde e o bataie de joc cum rar mi-a fost dat sa vad.

  • Asmodeus spune:

    Vorba românului: și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai.

  • heibghbe spune:

    man, vezi ca nici la ortodocsi n-au voie casatorie de la episcop (inclusiv) in sus. adica astia, sefii, sint numiti dintre calugari. numa’ popii de circumscriptie sint casatoriti. asa ca e normal ca un episcop sa mai prinda si el cate-un seminarist la inghesuiala, dupa teoria ta.

  • muiencur spune:

    eu din ce am inteles, familia „traditionala” e plina de betzivi jegosi care-si bat nevestele si copiii, iar „familia” ghei e plina de iubire si copii care nu vor deveni ghei imitandu-i pe parinti si vor duce o viata fericita. asa e, nu?

    http://www.culturavietii.ro/2013/06/07/doua-lesbiene-isi-transforma-fiul-adoptiv-in-fata/

    http://evz.ro/lege-pentru-confiscat-copiii-in-canada.html

    deci stirile astea le evitam. ne pronuntam doar cum ne zic sefii, ca de la ei luam bani… Mai e Florin Iaru sefu tau? 3 milioane de prosti, dintre care unul i-a salvat viata.

  • batman spune:

    anonim, teologia nu e vreo stiinta ca sa se faca facultate din ea. e un hobby ca sa sa stii ce prieteni imaginari ai. sau ce s-a mai ars de viu acu vreo mie de ani, sau ce salbatici am mai kilarit ca la counter strike acu vreo 500. mars fu-tu-ti mortii-n gura cu dumnezeii ma-tii

    • Alex spune:

      Big like :)

    • anonim spune:

      apreciez ca stii sa injuri corect gramatical. asta dovedeste ca si maimutele cu care te inrudesti pot grai omeneste, dar nu o fac, ca sa nu fie puse la munca (legenda de prin tarile calde). ai dreptate, teologia nu e o stiinta. este mama tuturor stiintelor! daca cele mai luminate minti ale omenirii au considerat-o asa, nu o sa ma iau dupa lenin, marx, stalin, ceausescu, mao si alti cativa dementi care cred altceva. pentru tine am un salut special: marx in copac!

  • Ninjapedia spune:

    FYI – in middle si upper-managementul BOR-ului intra, cu fff mici exceptii, doar calugari. Care teoretic nu fac sex. Un popa clasic si casatorit ajunge maxim protopop.

  • ion spune:

    boss ai pierdut esenta. homosexuali tot timpul vor fi, ce vrea biserica e sa interzica treaba „in afara” cur’tii lor pt ca ei sa mearga acolo unde va fi voie… gandeste-te …. cururi proaspete tot timpul… astia merita trasi in teapa chit ca or sa le placa primii centimetri..

  • Cazma spune:

    Faza cu evreul nazist mi-a adus aminte de filmul „The Believer” din 2001.
    Delicios concept.

  • Ganjaman spune:

    Biserica recomanda sexul anal ca metoda preventiva impotriva avortului.

Adaugă un comentariu