Anatomia unui fake news

Când citim termenul „fake news” ne gândim tot timpul că e ceva planificat. Că CINEVA inventează special știri ca să ne inducă în eroare. Nu e chiar așa. Fake news-ul de obicei apare organic, dintr-un telefonul-fără-fir de oameni care ori sunt proști, ori vor clickuri. Să vă dau un exemplu de fake news care bubuie azi, începând cu concepția lui.

2012: Cineva inventează pe la americani o poveste cretină. Că antivacciniștii au început să facă petreceri de luat pojar ca să-și imunizeze copii „natural”. Bagă unul bolnav la grămadă cu sănătoși și asta a fost. O schemă atât de idioată încât întâi te revolți și abia dup-aia te întrebi dacă e adevărat. Sute de articole și „știri pe subiect”, că generază clickuri. Dovezi în schimb, zero. Pe Snopes.com găsești un articol lung despre cum n-a existat nici un caz de așa ceva documentabil. Sau persoană care să zică că a participat la așa ceva. Doar zvonuri din categoria „țața Floarea a auzit că i-a zis țața Safta că vecina ei a făcut o petrecere de-asta”. Zvonuri din care nu e de găsit nici petrecerea, nici țața Floarea, nici țața Safta. Dar face clickuri, așa că știrea circulă.

2020

1.Ilustru anonim își aduce aminte de fake news-ul din 2012 și se gândește „bă, suna a ceva ce ar face niște nebuni care cred în imunitatea de turmă cu covid-ul. Hai să zic la oameni că se fac petreceri de împrăștiat COVID ca să par interesant”. Și așa pornește zvonul.

2. Zvonul ajunge la o angajată amețită de la departamentul de sănătate din statul Washington. I se pare o idee atât de proastă și periculoasă încât nu verifică daca e pe bune sau doar fabulă, așa că dă un tweet. “We’ve been getting reports of “coronavirus parties” where uninfected people are mingling with #COVID19 positive individuals intentionally to try to contract the virus. Bad idea!”

3. Tweetul e citit de cineva de la The Guardian. Ghenă mondială de clickbait și exagerări extremiste cu scop de a antagoniza amețiți făcând lucruri să pară mai mari decât sunt. Miros potențialul. Sună la departamentul de sănătate. Ăia spun „băi, nu nu avem cunoștință de a exista petreceri de infectare intenționată dar da, am mai auzit de oameni care nu știau că-s infectați și s-au dus la petreceri”. Dacă ar fi scris cinstit articolul, s-ar fi oprit aici. Doar că fiind ghenă mondială de clickbait, încep articolul cu titlul „E IRESPONSABIL, statul WASHINGTON AVERTIZEAZĂ împotriva petrecerilor de CORONAVIRUS”. Dacă citești doar titlul și articolul pe diagonală, înțelegi că petrecerile alea sunt o chestie. Dacă îl citești pe bune îți dai seama că nu există nici o dovadă în tot universul că ar fi o chestie.


4. Ghena Guardian fiind sursă „respectabilă” de știri, nonștirea e preluată mai departe și șlefuită de alți făuritori de clickbait în titluri din ce în ce mai alarmiste. Din precautul „statul Washington avertizezează că petrecerile coronavirus sunt o idee proastă”, un titlu manipulator dar oarecum cinstit, nonștirea ajunge pe ghene locale din avertizare împotriva unei idei proaste direct fapt. ”Alertă în SUA după ce au început să fie organizate „petreceri COVID” pentru infectare voluntară cu noul coronavirus” ne avertizează ghena Digi24. La ei deja AU ÎNCEPUT. Nu mai e doar o idee proastă fără tangențe cu realitatea, e trend.

5. Nimeni din acest lanț uman de scatofili nu a vrut să mintă publicul. Doar să prezinte un zvon într-un mod în care să genereze clickuri. Cu fiecare preluare și reșlefuire, nonștirea devine mai alarmistă și mai serioasă. Nici nu mai ai cum să-ți dai seama unde s-a sărit gardul de la manipulare alarmistă la delir aberant. Mâine petrecerile cu coronavirus o să se petreacă fix la tine în bloc și ești prost dacă nu dai click aici să vezi cum să te protejezi.

***

Comentarii (16)

  • Gica spune:

    Frate da vad ca nu li se iarta lu Guardian ca au sters pe jos cu Jordan Peterson… toti barbatii adevarati ii tin minte si dau in ei cu orice ocazie :))))

    • Jane Făe spune:

      Am auzit de Guardian și am auzit de Peterson, așa că sunt vag interesat.
      Ai un link?
      Nu sunt atât de interesat încât să caut.

      • Gica spune:

        Nu sunt interesat sa scot din ignoranta un bou care nu e interesat sa se scoata singur…

        • Jane Făe spune:

          Mi-ai zis-o.
          Nu știu cum o să îmi revin vreodată după ce m-ai privat de această informație esențială care ar fi putut să mă scoată din ignoranță.
          Ma duc să plâng într-un mod ignorant.

  • Dacian Soros spune:

    Isi mai aminteste cineva de secatntii care furau copii la sfarsitul anilor 80? Povestile astea ajunsesera in Ro dupa ce in Occident se fumasera la inceputul anilor 80. Daca aveti 10 minute, ati putea citi de pe wiki pagina despre „satanic ritual abuse”, o isterie generala in SUA si sateliti. Glumele cu „arata-mi pe papusa unde te-a atins” de acolo vin. La topic, e important sa notam ca expertii medicali se duceau in parlamentul american si la televiziunile mari ale timpului sa povesteasca cum noua lor metoda de intervievare a copilului scoate la lumina, stiintific, toate detaliile abuzului satanist sexuator de copilasi.

    Cand copilasii au inceput sa povesteasca despre satanisti care omoara in fata lor girafe si elefanti, sau violuri cu sabii de 30 de centimetri, s-a cam inchis casa. Bonus, 2-3 violatori reali, cum ar fi Jimmy Saville, au scapat basma curatata.

    Cam asta e cu aliatul strategic, cu panicile lui cvasireligioase, cu cercetatorii lui, cu politicienii si presarii care teoretic cred in stiinta. Nu romanii au inventat Maglavitul, nici Putin.

  • Dan spune:

    „Chickenpox party ” – petreceri cu varicela – au existat pana in 1995 cand sa descoperit vaccinul pt varicela. Se faceau pt bolile copilariei pt care nu exista vaccin inca. Navea legatura cu antivaccinistii pana atunci. Erau si pe la noi, in anii 80 cand am facut oreion si-a trimis o vecina baiatul de-o seama cu mine sa ne jucam impreuna sal faca si el, ca eram in vacanta si nu tb sa lipseasca de la scoala cat era bolnav.
    Au fost zvonuri preluate in presa ca sau organizat partyuri din astea prin 2009, pt gripa porcina.Despre asta cred ca era fake news ul original din 2013.

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Pox_party

    • Radu Post author spune:

      suna a legende urbane ce zici tu. si the guardian face propaganda discriminista. sunt de-aia platiti sa transforme probleme de discriminare bogati vs saraci in probleme de discriminare majoritati imaginare vs minoritati. sunt fix propaganda bogatilor de aruncat praf in ochi la problemele cauzate de ei si sa transforme personajul negativ din „bogatasi” in „albi care discrimineaza”

      • Gica spune:

        Varicela e mult mai putin periculoasa la copii la varsta gradinita-scoala primara decat s-o faci mai tarziu ca adult ! De-aia faceau chicken-pox-parties !

      • Jane Făe spune:

        Centaure, cred că te-ai pripit.
        Nu știu ce era la americani în 2012 sau ce e acum în 2020, dar eu știam de mult timp de luat intenționat pojar și căcaturi dintr-astea pe care le fac copiii.
        Știam de la noi, nu de la americani. Și nu știam de vreo variantă cu petreceri. Știam de 1 vs 1.
        Dacă aveai copil și nu lua bolile alea la timp, îl duceai la o cunoștință care avea copil bolnav, ca să ia și al tău.
        Dacă nu făceai bolile alea când erai mic și aveai ghinionul să le faci ca adult riscai să o belești, uneori chiar cu colivă lângă. Nici acum nu știu dacă ți-e bine să le faci ca adult, dar nu prea mai avem ocazia să testăm, că am fost prea buni la vanccinări și am cam dat muie la viruși.

  • Dan spune:

    Si the Guardian ce ti-a facut? Ca eu donez doar in 2 locuri pt presa pe internet: la The Guardian si la tine.

    • Gica spune:

      Guardian a sters pe jos cu idolul la care se inchina Radu, Jordan Peterson.

  • Tot ala spune:

    Gresala ta Radu e ca iti bagi degetele in toate gaurile internetului, iar apoi in gura sa vezi ce gust au, in gaoaze precum The Guardian unde opinia publica (comentariile) NU EXISTA.
    Primul indiciu ca „ziarul” se dedica exclusiv propagandei si manipularii, deci „fake news”, ESTE.. ai ghicit.. LIPSA COMENTARIILOR din partea PUBLICULUI.

    Mai bine ai citi OffGuardian, uneori preluati pana si de ZeroHedge (cititi chiar si de Trump Jr) si comentariile cititorilor de articole, iar apoi pune tu 1+1 si gandeste pentru tine.
    Fake news functioneaza DOAR la cei foarte creduli si destul de lenesi sa nu faca research personal.

  • csj spune:

    Asa o fi fost si cu povestea lui Isus.

  • JaneDoe spune:

    Oare Viorel Catarama a fost inspirat de aceste stiri sau i-a venit ideea de „Corona party” la Barbulesti din propria capatana?

  • kerehome spune:

    Nu poti sa traiesti fara apa, aer si fraier. Si gaina cu pui nascuti vii a avut spectatori multi!

  • Bianca spune:

    Mi-a placut articolul, big like!

Adaugă un comentariu